povestea rotii...

Povestea roþii...

A fost odatã ca niciodatã o lume micã… lumea unei roþi de tren. Ea era una dintre cele mai robuste. Fãcea parte din noua generaþie ºi pãrea cã nimic nu-i poate sta în cale. Duritatea materialului din care era alcãtuitã era recunoscutã de toþi. Forma aerodinamicã ºi noul design o fãcea sã parã mai bunã decât toate celelalte.
Când am întâlnit-o prima oarã, era în gara din Craiova, la trenul de Bucureºti. Stãtea liniºtitã la locu-i prestabilit ºi torcea încet a jale… Când m-am apropiat de ea, a tãcut… M-am aºezat pe peron, cu picioarele lângã ea, ºi m-am aplecat puþin, pentru a-i fii mai aproape… Nu ºtiu nici azi de ce am fãcut asta…
Am aºteptat ceva… , ca apoi, dintr-o datã, s-o aud:
‚De ce? de ce? de ce? de ce? de ce? de ce?’
‚Ce ‚‚de ce’’?’ am întrebat-o…
Parcã nici nu m-ar fi auzit…
‚De ce? de ce? de ce? de ce? de ce?…… Toatã ziulica mã rotesc. Când sus, când jos,… iar sus, iar jos… sus, jos, sus, jos, sus, jos, sus, jos… … apoi iarãºi de la început!!!
‚Asta-i tot?’ am întrebat…
‚Cum ‚‚asta-i tot’’?! Þi se pare cã-i puþin?! Dar asta-i viaþa mea!!! Asta-i tot ceea ce sunt!!!’
Am rãmas îngândurat… pe undeva, eram ºi eu o roatã. Sus, jos, iar sus, iar jos…
‚Hai sã-þi spun ceva, amice! M-am nãscut la cea mai bunã uzinã de utilaj greu din þarã! Când am ieºit din mâna Maestrului, aveam visuri mãreþe… Maestrul îmi spusese cã voi fi cineva, cã voi fi de folos în lume… În sinea mea speram cã voi rãsturna pãmântul… voi descoperii maºina cu autonomie infinitã sau avionul subteran sau pastila antiSIDA sau… eahhhh, nu conteazã… în mintea mea erau o grãmadã de visuri de copil…
La testele de la ieºirea din uzinã, am obþinut rezultate extraordinare. Îmi aduc aminte perfect de exclamaþia Maestrului-ªef : ‚‚FANTASTIC!!!’’
Am fost apoi dusã într-un depozit. Mã gândeam sã folosesc aceste momente de rãgaz ca pe o rampã de lansare ulterioarã. Îmi vine a râde când mã gândesc la prostia mea copilãreascã. Visam cã voi aduce pacea absolutã-n lume, voi milita pentru apãrarea drepturilor omului, cã voi oferi un cãmin tuturor orfanilor, un adãpost tuturor celor loviþi de soartã… aberaþii!
Uite ce sunt…
Pentru cã fusesem ºefã de promoþie, la ieºirea din depozit, mi s-a promis un loc de cinste… un Inter-city… Nu am înþeles atunci exact despre ce este vorba. Mi s-a spus doar cã mulþi vor fi mulþumiþi de ceea ce voi face… ºi atunci am simþit cã plutesc… visurile mi se împlineau… mulþi vor fi mulþumiþi de ceea ce voi face…
Sus, jos, sus, jos…
Am înþeles într-un târziu cã sunt… o roatã. Poate ar fi trebuit sã pricep asta de la început!
Bine, bine, sunt o roatã, dar totuºi…
Am înþeles cã nu voi fi eu cea care voi descoperii pastila pentru armonie în familie sau submarinul intergalactic sau sistemul de teleportare, dar nu pricep ceva. De ce toatã ziulica sus, jos, iar sus, iar jos !? De ce?! De ce risipa asta de… rotire?! Nu aº pute sã stau, eventual pe o poianã înverzitã, ceva ce nu am vãzut niciodatã, picior peste picior la soare?! Aº privi trecãtorii, aº asculta ciripitul bufniþelor sau croncãnitul privighetorilor!!!
De ce mã… risipesc… toatã ziulica de-a lungul ºinelor reci ºi tari ?!… când sus, când jos… sus, jos… Mã risipesc degeaba… Asta mã doare cel mai tare… degeaba… mã risipesc degeaba… (take care) Cu ce rost?! DEGEABA… Auzi cum sunã?!…… mã risipesc degeaba… degeaba…
Cineva, o roatã mai bãtrânã, mi-a spus odatã: ‚‚MAI BINE SÃ TE CONSUMI, DECÂT SÃ RUGINEªTI!’’
Nu am înþeles-o niciodatã… nici acum nu o înþeleg ºi nici nu cred cã o voi înþelege vreodatã. Mi-a spus atunci cã în aceste cuvinte se aflã rãspunsul la întrebare. Dar nu pricep!!! NU înþeleg!!! … Deci întrebarea este: ‚‚Ce rost are atâta risipã de rotire în van?!’’ Rãspuns: ‚‚ MAI BINE SÃ TE CONSUMI, DECÂT SÃ RUGINEªTI!’’
Nu crezi cã era þicnitã?! Nu crezi cã abera?! Nu crezi cã era prea bãtrânã?! Nu crezi cã…’
Nu am mai ascultat-o. M-am ridicat încet, ºi am privit la ceas… M-am uitat apoi în jos la roata care tot mai sporovãia… Într-o doarã, am întrebat-o:
‚Crezi cã aº ajunge la Bucureºti fãrã tine?!’
S-a oprit brusc. S-a uitat la mine lung ºi m-a întrebat:
‚Crezi cã dacã… nu aº fi eu… ºi risipa mea… tu nu ai…’
Am plecat! Se prinsese!
Am urcat în vagon ºi am intrat în compartiment, dar nu am putut sta. Am coborât din tren ºi mã tot gândeam la… roata pe care o tot lãsam în urmã, apropiindu-mã de ieºirea din garã… mã mai gândeam ºi la ‚trenul’ de deasupra mea… ºi la ceea ce-mi zisese roata…
Deci… te risipeºti ca sã te consumi… ca sã NU rugineºti…