ganduri despre Sodoma...

Belsugul ce domnea în tot locul a dat nastere la lux si mândrie. Lenevia si bogãtia împietriserã inimile care n-au fost niciodatã apãsate de lipsã sau împovãrate de întristare. Iubirea de plãceri era favorizatã de bogãtie si trândãvealã, iar oamenii se lãsau în voia plãcerilor senzuale. "Iatã", spunea profetul, "care a fost nelegiuirea sorei tale, Sodoma: era îngâmfatã, trãia în belsug si într-o liniste nepãsãtoare, ea si fiicele ei, si nu sprijineau mâna celui lipsit. Ele s-au semetit si au fãcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am si nimicit, când am vãzut lucrul acesta" (Ezech.16,49-50). Nimic nu este mai de dorit între oameni decât bogãtia si o viatã fãrã muncã si tocmai acestea au dat nastere la pãcatele ce au dus la nimicirea cetãtilor din câmpie. Viata lor nefolositoare si trãitã în lenevie i-a fãcut o pradã usoarã ispitelor lui Satana si au schimonosit chipul lui Dumnezeu. În loc sã dea pe fatã caracterul divin, ei au ajuns satanici. Lenevia este cel mai mare blestem ce poate cãdea peste oameni, cãci viciul si crima vin pe urma ei. Ea slãbeste mintea, perverteste întelegerea si înjoseste sufletul. Satana stã la pândã, gata sã-i nimiceascã pe aceia care n-au luat mãsuri de apãrare si a cãror viatã de lenevie îi dã prilejul sã se strecoare sub o înfãtisare atrãgãtoare. Niciodatã nu are el mai mult succes decât atunci când vine la oameni în orele lor de lenevie.
Sodoma era plinã de veselie si petreceri, de banchete si betie. Pasiunile cele mai josnice si cele mai brutale erau fãrã frâu. Oamenii nesocoteau fãtis pe Dumnezeu si Legea Sa si se complãceau în fapte de violentã. Desi aveau înaintea lor exemplul oamenilor dinainte de potop si cunosteau felul în care mânia lui Dumnezeu s-a manifestat în nimicirea lor, cu toate acestea ei au mers pe aceeasi cale a nelegiuirii....
#yiv1426985698 A:hover {color:#FF0000;font-style:oblique;font-weight:bold;}
#yiv1426985698 h1
{margin-bottom:.0001pt;text-align:justify;text-indent:17.0pt;font-size:16.0pt;font-family:"Times New Roman";margin-left:0in;margin-right:0in;margin-top:0in;}
#yiv1426985698 span.MsoFootnoteReference
{vertical-align:super;}
La data când Lot s-a mutat în Sodoma, coruptia nu ajunsese generalã si, în mila Sa, Dumnezeu a îngãduit ca raze de luminã sã strãluceascã în mijlocul întunericului moral. Când Avraam i-a scãpat pe captivi din mâna elamitilor, atentia poporului a fost îndreptatã asupra credintei adevãrate. Pentru locuitorii Sodomei, Avraam nu era un strãin, si faptul cã se închina unui Dumnezeu nevãzut fusese un subiect de batjocurã printre ei; dar biruinta sa asupra unor forte mult superioare, cum si comportarea sa mãrinimoasã fatã de prizonieri si în legãturã cu prada de rãzboi, a trezit uimirea si admiratia. În timp ce erau lãudate îndemânarea si vitejia sa, nimeni nu putea scãpa de convingerea cã o putere divinã îl fãcuse biruitor. Iar spiritul sãu nobil si neegoist, atât de strãin locuitorilor Sodomei, a fost o altã dovadã a superioritãtii religiei pe care el o onorase prin curajul si credinciosia sa.
Melhisedec, rostind binecuvântarea asupra lui Avraam, a recunoscut cã Iehova este izvorul puterii lui si autorul biruintei: "Binecuvântat sã fie Avraam de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului si al pãmântului. Binecuvântat sã fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrãjmasii tãi în mâinile tale" (Gen.14,19-20). Dumnezeu vorbea oamenilor acelora prin providenta Sa, dar ultima razã de luminã a fost respinsã, asa cum fuseserã respinse toate celelalte de mai înainte.
Se apropia acum ultima noapte a Sodomei. Norii rãzbunãrii îsi aruncaserã deja umbrele lor asupra cetãtii blestemate. Dar oamenii nu-si dãdeau seama de faptul acesta. În timp ce îngerii se apropiau pentru îndeplinirea misiunii lor de nimicire, oamenii visau încã belsug si plãcere. Ultima zi a fost aidoma oricãrei alte zile ce a venit si a trecut. Seara se lãsa asupra unei scene plãcute si în afarã de orice pericol. Privelistea, de o frumusete neîntrecutã, era scãldatã de razele soarelui ce cobora spre apus. Rãcoarea serii îi atrãsese afarã pe locuitorii cetãtii, iar multimile cãutãtoare de plãceri umblau într-o parte si alta, dedate distractiilor acelui ceas.
În amurg, doi strãini se apropiarã de poarta cetãtii. Dupã înfãtisare, pãreau cã sunt cãlãtori care veneau sã poposeascã peste noapte acolo. Nimeni nu întrezãrea în cãlãtorii acestia umili pe puternicii vestitori ai judecãtii divine si putin se gândea multimea nepãsãtoare si veselã cã, prin felul în care ei îi vor trata pe acesti soli ceresti, chiar în noaptea aceea, vor atinge apogeul vinovãtiei lor, care atrãgea nenorocirea asupra îngâmfatei lor cetãti. Dar s-a gãsit acolo un om care a dat pe fatã o atentie plinã de bunãvointã fatã de strãini si care i-a invitat acasã la el. Lot nu cunostea adevãrata lor origine, dar politetea si ospitalitatea erau ceva obisnuit la el; ele erau o parte a religiei lui, învãtãturi pe care le-a luat din exemplul lui Avraam. Dacã n-ar fi cultivat un spirit de curtoazie, ar fi fost lãsat sã piarã împreunã cu restul Sodomei. Multe familii, închizând usile în fata unui strãin, au tinut afarã pe solul lui Dumnezeu, care ar fi adus binecuvântare, nãdejde si pace.
Fiecare act al vietii, cât de mãrunt ar fi el, are influenta lui spre bine sau spre rãu. Credinciosia sau neglijenta în ceea ce se pare cã sunt cele mai mãrunte datorii pot deschide usa spre cele mai bogate binecuvântãri ale vietii sau spre cele mai mari nenorociri ale ei. Lucrurile mici sunt acelea care pun caracterul la probã. Dumnezeu Se bucurã de faptele nepretentioase ale unei vieti de lepãdare de sine, sãvârsite cu o inimã voioasã si binevoitoare. Noi nu trebuie sã trãim pentru noi însine, ci pentru altii. Si numai prin uitare de sine si prin cultivarea unui spirit iubitor si gata de a da ajutor putem face din viata noastrã o binecuvântare. Micile atentii, neînsemnatele fapte simple de curtoazie ajutã mult la realizarea fericirii vietii, pe când neglijarea acestora constituie - si nu în micã mãsurã - nenorocirea vietii omenesti.....