sâmbătă, 30 mai 2009
Cele mai delicate si duioase sentimente de simpatie
..."Cele mai delicate si duioase sentimente de simpatie vor fii cultivate si dezvoltate abia in cer...scrie in cartea "Caminul Advent"...Acum ne este greu sau imposibil chiar sa ne imaginam cum va fii Acolo, pt ca traim in mediul Pacatului si deci al Egoismului...Acolo de fapt, cred din toata inima, se vor transforma relatiile cu adevarat, si ceea ce azi reprezinta afectiunea, tandretea si iubirea pt familie, acolo totul va fi inghitit de catre acea mare familie...totul va fi o mare, o imensa familie, asta cred.Intr-o mare familie nu exista doar sot si sotie...Va fii in orice caz o alta raportare...Inca nu stim sigur cum va fi acolo, dar putem totusi sa ne bazam pe ceea ce ne spune, printre randuri, Ellen G. White. Acolo relatiile noastre nu vor mai fii afectate de pacat, azi si aici relatiile noastre sunt "manjite"...de egoism, de pacat, de competitie, de rivalitate, de invidie ,de interese meschine, de iubire de sine, de nelepadare de sine, de rau...acolo va fi o diferentza totala...Familia a fost data pentru aceasta protectie, este si o mare binecuvantare dar cred ca este si protectie impotriva pacatului,dar e si mediul imaginat de Marele Arhitect pt dezvoltarea la infinit, nu la maxim...acolo nu cred ca exista maxim...exista doar dezvoltare pt infinit, o cuntinua dezvoltare…a celor mai nobile sentimente de bine, de altruism...si de empatie."Mai bine sa se insoare decat sa arda"...cumva familia, formarea unei familii, reiese de aici ca ma impiedica sa ard...cred ca acolo abia acolo va exista cu adevarat fericirea...mult visata, cea pierduta la inceput...in Eden.Scrie George Toparceanu in Minunile Sfantului Sisoe...ca aceasta a ajuns in Cer si ca acolo s-ar fi plictisit...pt ca-i lipseau muraturile...Si a zis :mi-e dor sa mananc o muratura...vreau sa cobor pe Pamant...si a mers sa faca minuni pe Pamant si sa "pape"muraturi...ei bine cred ca este vorba doar de imaginatia "deviata" a scriitorului, pt ca in ceruri va fii fericirea desavarsita ,absoluta. Abia acolo va fii realitatea ultima, cea pierduta initial. In cer nu va fii nimeni care sa regrete ceva de pe Pamant...si nici nu va exista vreodata plictiseala in Ceruri...Pt a merge in cer trebuie sa fii pregatit pt cer...CUMVA SA AI DEJA Cerul in inima ta…sa "te califici" pt a fii acolo.Nu vorbesc despre a merita cerul, cerul niciodata nu-l vom merita, dar noi trebuie sa ne pregatim activ...sa fim gata pt viata de acolo...Anumiti oameni daca acum ar fii acum dusi (mutati) in Cer ar fii torturati... s-ar simti ca si torturati…si atunci...trebuie o pregatire…cred ca pentru a te bucura de Cer trebuie sa te pregatesti de pe acum,prin micile Bucurii ale Cerului...de pe Pamant…primite acum...sa ne gasim deja aici si acum Bucuria in lucrurile care sunt Bucuria Cerului, si a Tatalui...si sa nu ne placa lucrurile care ne vor lipsi in cer....nu?Imagineaza-ti un roman care-si doreste toata viata sa mearga in Spania, viseaza sa ajunga acolo, sau in America, care insa, cand ajungein fine acolo, este dezamagit, si devine un neadaptat...Poate ca era un neadaptat si in Romania, la fel este si in America, si in Spania, Domnul nu cred ca va duce in Cer oameni care nu-si doresc mai mult decat orice vesnicia...testul este Biserica.Aici invatam sa ...traim asa cum trai acolo...Daca cumva am ajuns eu vreodata sa prefer sa stau acasa sa-mi petrec , sa sarbatoresc Sabatul singur....sa fie singuratatea de fapt o alegere a egoismului? o intrebare,atat...Sau faptul ca cica "eu ma simt mai binecuvantat sa petrec Sabatul sub un copac,in natura"...sau intr-o grupa mai sfanta, de elita, nu cu oricine alaturi de mine...atunci cred ca nu sunt pregatit...asta cred.Bucuria mea zice Domnul sunt sfintii din tara...Ideea e ca ... eu trebuie sa incep sa cultiv totul de pe acum,in ceea ce priveste relatiile inter-umane... pt ca asa imi spune cugetul .Pt ca de fapt cred din tot sufletul ca obiceiurile pe care le dezvolt aici pe Pamant, vor fii continuate in Vesnicie...Cred ca in ceruri vom avea o viata activa...si nicidecum pasiva...Imparatia Lui Dumnezeu...si ma gandeam deunazi cum parca am uitat sa ma bucur de micile bucurii...pe care zi de zi ni le ofera Dumnezeu…cu atata bucurie...EL se bucura de bucuriile pe care ni le ofera cu mana larga...clipa de clipa.Si brusc m-am intrebat: cum ma bucuram cand eram copil? si cum ma bucur azi, ca si adult?de ce sunt atat de usor azi de ...incruntat? de gata sa uit sa ma bucur? in Domnul?...si pt ce? as fi trist?...de ce sa cred ca El nu este la carma vietii mele?pt ce sa ma plang?si sa ma cred ca sunt singur? sau parasit?...departe de Dumnezeu sau asa ceva...acolo vom sadi vii si vom avea case...vom avea proprietati...le vom locui...cu bucurie.Vom munci, vom face poate...cred asta...vom face si un fel sau un alt fel de Evanghelizari...,nu stiu, ma intrebam doar...Poate ca va veni un inger...cu un copil in brate si va spune":Florin , ia in grija ta acest copilas, parintii lui nu sunt aici, educa-l, arata-i si explica-i tu de ce Domnul Isus are acele semne ale cuielor in palmele Sale"...Apoi, un alt inger va veni la tine...si-ti va spune: , uite acest salbatic din jungla Amazoniei,nu a stiut el prea multe, dar a salvat viata unui misionar, a renuntzat sa mai fie canibal, atat cat Eu i-am descoperit, putina lumina pe care el avut-o, el a trait-o, si azi este aici, pentru vesnicie, atat cat a stiut, el a trait, ia-l in grija ta si invata-l despre semnele cuielor din palmele Domnului Isus...si el va fii o vesnicie fratele tau, si al nostru, si tu vei avea grija de el...nu?grija ...ca de tine!Acolo nu va fii mai fii nici bogat nici sarac, nimic de genul acesta...Egoismul acolo va fii fost deja istorie, disparut...liberi pt a trai adevaratul scop pt care am fost creati, inca de la inceput...Acolo, nu vom mai fugi dupa scopurile noastre, egoiste, fie adunarea de bani, fie simpla castigare a existentei…abia atunci.Vom trai cu adevarat pt scopul lui Dumnezeu pt care am fost creati....abia atunci vom incepe viata adevarata…in cetate nu vom avea soare, nici lumina pt ca Domnul va fii Soarele nostru...Viata pe noul pamnt va fii activa...creatoare…inventiva, ingenioasa...dezinvolta,spontana,si plina de nou...Ce sa fac pt ca sa-l, (sau sa) o fac fericit(a) pe "X"?cum sa-i fac fericiti pe ei? pe altii? asta cred ca este ideea, de baza...Veti sadi vii, va veti invita unul pe altul sub smochin.De ce spunea Domnul asa?pt ca atata puteau ei, cei de atunci sa inteleaga...e adevarat...eu si tu ...si toti copiii Domnului Isus din toate timpurile...nu?Ne vom folosi atunci fiecare putere a mintii a sufletului si a noului nostru trup, de slava, si vom fii intr-o continua dezvoltare…de neimaginat azi...intr-o continua dezvoltare...fara competitie, fara concurenta...FARA RIVALITATE,...SI fara pacat...Acum ne e greu sa ne putem imagina pt ca aproape tot ce cunoastem noi aici este competitie, egoism, lupte surde, acerbe...Ilie si Moise au inceput deja acest stil de viata...vesnica. Copiii jucandu-se cu animale...nu?Cam asta se picteaza de cele mai multe ori cand vine vorba de Noul Pamant...dar as vrea sa-ti spun ceva...In ultima instanta ceea ce ne va oferi Noul Pamant va fii o intoarcere totala, absoluta, la bucuriile reale si sfinte...simple.Date si lasate de Dumnezeu...noi azi ne buram pt lucruri, un televizor mare cu ecran plat, un laptop nou...un telefon scump, sau foarte scump, sau haine scumpe...cat mai de lux...o masina noua,o casa mai mare....traim intr-o lume foarte artificiala...azi, nu?Goana dupa vant...nu?Solomon a avut totul...si a spus, ca pana la urma este asa: "Singura bucurie reala este: du-te sa-ti traiesti viata cu sotia ta, bucura-te...de simplitate"......Abia acolo vom regasi asemeni unor copii absolut inocenti bucuria de trai deplin ...la maxim, ca si copiii....nu intamplator cred ca pictorii cand vine vorba despre Noul Pamant picteaza copiii...care se bucura...frenetic.la maxim.ma bucur ca pot impartasi cu voi ganduri...idei sentimente...emotii…ma bucur ca un copil...Domnul Dumnezeu sa fie cu voi si cu toti cei iubiti de voi,dragi cititori...pe curand!
Botezul cu Duhul Sfânt
Botezul cu Duhul Sfânt
Neamurile primesc Duhul Sfânt
Petru L-a predicat pe Isus acelei grupe de ascultători atenţi: viaţa Sa, lucrarea, minunile, trădarea, răstignirea, învierea şi înălţarea Lui, precum şi lucrarea Sa în cer, ca Reprezentant şi Avocat al omului, de a pleda în favoarea păcătosului. În timp ce apostolul vorbea, inima i s-a înflăcărat de Spiritul adevărului lui Dumnezeu pe care-l prezenta oamenilor. Ascultătorii lui erau încântaţi de doctrina pe care o auzeau, întrucât inimile le fuseseră pregătite ca să primească adevărul. Apostolul a fost întrerupt de coborârea Duhului Sfânt, în acelaşi fel în care Se manifestase în ziua Cincizecimii. "Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărturisind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: 'Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?' Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei."
Coborârea Duhului Sfânt peste neamuri nu era un echivalent pentru botez. Paşii necesari în convertire, în toate cazurile, sunt: credinţa, pocăinţa şi botezul. În felul acesta, adevărata biserică creştină este unită într-un singur Domn, o credinţă şi un botez. Diferitele temperamente sunt transformate de harul sfinţitor şi aceleaşi principii înnobilatoare conduc vieţile tuturor. Petru a cedat rugăminţilor celor credincioşi dintre neamuri şi a rămas cu ei un timp, predicându-L pe Isus tuturor neamurilor de prin împrejurimi.
Când fraţii din Iudea au auzit că Petru le-a predicat neamurilor, s-a întâlnit cu ei şi a mâncat cu ei în casele lor, au fost foarte surprinşi şi jigniţi de asemenea acţiuni ciudate din partea lui. Ei se temeau că, dacă Petru mergea pe calea aceasta, care lor le părea încumetare, ea avea să-i contrazică propriile învăţături. De îndată ce Petru s-a întors, l-au întâmpinat cu critică severă, zicând: "Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei." Istoria Mântuirii, 290.
La sosirea sa la Efes, Pavel a găsit doisprezece fraţi care, asemenea lui Apolo, fuseseră ucenici ai lui Ioan Botezătorul şi, asemenea lui, dobândiseră unele cunoştinţe despre misiunea lui Hristos. Ei nu aveau destoinicia lui Apolo, însă cu aceeaşi sinceritate şi credinţă căutau să răspândească în tot locul cunoştinţa pe care o primiseră.
Fraţii aceştia nu ştiau nimic despre misiunea Duhului Sfânt. Când au fost întrebaţi de Pavel dacă au primit Duhul Sfânt, ei au răspuns: "Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt. 'Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?' i-a întrebat Pavel, şi ei au răspuns: 'Cu botezul lui Ioan'".
Apoi, apostolul le-a prezentat marile adevăruri care stau la temelia nădejdii creştine. El le-a vorbit despre viaţa lui Hristos pe acest pământ şi despre cruda şi ruşinoasa Sa moarte. El le-a spus cum viaţa Domnului a rupt barierele mormântului şi a înviat triumfător deasupra morţii. El a repetat însărcinarea Mântuitorului dată ucenicilor Săi: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh" (Matei 28,18.19). Atunci el le vorbi şi despre făgăduinţa lui Hristos de a trimite pe Mângâietorul, prin a cărui putere aveau să fie săvârşite multe semne şi minuni şi le descrise cât de strălucit se împlinise această făgăduinţă în Ziua Cincizecimii.
Cu un profund interes şi cu o bucurie plină de recunoştinţă şi uimire, fraţii au ascultat cuvintele lui Pavel. Prin credinţă, ei au înţeles adevărul cel minunat al jertfei ispăşitoare a lui Hristos şi L-au primit ca Răscumpărător al lor. Apoi, au fost botezaţi în numele lui Isus; "când şi-a pus Pavel mâinile peste ei", au primit şi botezul Duhului Sfânt, prin care au fost făcuţi în stare să vorbească în limba altor neamuri şi să profetizeze. În acest fel, ei au fost făcuţi destoinici să lucreze ca misionari în Efes şi în vecinătăţile lui şi, de asemenea, să meargă şi să vestească Evanghelia în Asia Mică.
Datorită faptului că nutreau un spirit umil şi gata de a primi învăţătura, aceşti oameni au putut să ajungă să dobândească experienţa care i-a făcut în stare să păşească ca lucrători în câmpul secerişului. Exemplul lor prezintă creştinilor o învăţătură de mare valoare. Sunt mulţi care înaintează foarte puţin în viaţa spirituală, fiindcă sunt prea plini de ei înşişi spre a mai putea ocupa locul de învăţăcei. Ei sunt mulţumiţi cu o cunoştinţă superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu vor să-şi schimbe credinţa sau obiceiurile şi, prin urmare, nu depun nici o strădanie ca să dobândească o lumină mai mare.
Dacă urmaşii lui Hristos ar fi căutători sârguincioşi după înţelepciune, ei ar fi conduşi în bogatele câmpuri ale adevărului, care până aici le-au fost cu totul necunoscute. Cel care se va preda cu totul lui Dumnezeu va fi călăuzit de mâna divină. Acesta poate să fie un om simplu şi, în aparenţă, neînzestrat cu daruri; totuşi, dacă cu inimă iubitoare şi încrezătoare el ascultă de înştiinţarea voinţei lui Dumnezeu, atunci puterile lui vor fi curăţite, înnobilate, înviorate şi însuşirile lui se vor înmulţi. Tezaurizând învăţăturile înţelepciunii divine, el va primi o însărcinare sfântă; va fi făcut în stare ca viaţa lui să fie o cinste pentru Dumnezeu şi o binecuvântare pentru lume. "Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate" (Ps. 119,130).
Astăzi, sunt mulţi tot atât de neştiutori în ceea ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, cum fuseseră credincioşii aceia din Efes; totuşi, nici un alt adevăr nu este învăţat mai clar în Cuvântul lui Dumnezeu decât acesta. Profeţii şi apostolii au stăruit asupra acestei teme. Însuşi Hristos ne atrage atenţia asupra dezvoltării lumii vegetale ca o ilustrare a lucrării Duhului Sfânt în susţinerea vieţii spirituale. Seva viţei ridicându-se din rădăcină este împrăştiată în ramuri, ajutând la creştere şi producând flori şi rod. Tot la fel, puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, pornind de la Mântuitorul, pătrunde şi stăpâneşte sufletul, reînnoieşte motivele şi sentimentele şi aduce până şi gândurile în ascultare de voinţa lui Dumnezeu, făcând în stare pe primitor să aducă roadele preţioase ale faptelor sfinte.
Autorul vieţii spirituale este nevăzut şi modul exact cum această viaţă este împărtăşită şi susţinută este dincolo de puterea de explicare a omului şi de filozofia lui. Totuşi, lucrările Spiritului sunt totdeauna în armonie cu Cuvântul scris. După cum este în lumea naturală, la fel este şi în cea spirituală. Viaţa naturală este păstrată clipă de clipă prin puterea divină; totuşi, ea nu este susţinută printr-o minune directă, ci prin folosirea binecuvântărilor puse la dispoziţia noastră. Tot astfel, viaţa spirituală este susţinută prin folosirea acelor mijloace rânduite de Providenţă. Dacă urmaşul lui Hristos doreşte să crească "la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (Ef. 4,13), el trebuie să mănânce pâinea vieţii şi să bea apa mântuirii. El trebuie să vegheze, să se roage şi să lucreze, ascultând în totul de îndrumările lui Dumnezeu date prin Cuvântul Său.
În experienţa acestor iudei convertiţi mai este şi o altă învăţătură pentru noi. Când ei au primit botezul din mâna lui Ioan, ei nu au înţeles pe deplin misiunea lui Isus ca Purtător de Păcat. Ei susţineau rătăciri serioase. Dar, primind o lumină mai clară, ei au primit bucuros pe Hristos ca Răscumpărător al lor, şi odată cu acest pas de înaintare a venit şi o schimbare în îndatoririle lor. Primind o credinţă mai curată, în viaţa lor a avut loc o schimbare corespunzătoare. Ca semn al acestei schimbări şi ca o recunoaştere a credinţei lor în Hristos, ei au fost rebotezaţi în numele lui Isus. Faptele Apostolilor, 282-285.
Darul Duhului
Când Hristos le-a dat ucenicilor Săi făgăduinţa Duhului Sfânt, El Se apropia de încheierea lucrării Sale de pe pământ. El stătea în umbra crucii, dându-şi pe deplin seama de povara vinovăţiei ce avea să apese asupra Sa, ca Purtător al păcatului. Mai înainte de a Se oferi pe Sine ca jertfă, El le-a dat ucenicilor îndrumări cu privire la darul esenţial şi desăvârşit pe care avea să-l reverse asupra urmaşilor Săi - dar care avea să-i pună în legătură cu resursele nelimitate ale harului Său. "Eu voi ruga pe Tatăl", a zis El, "şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi" (Ioan 14,16.17). Mântuitorul arăta înainte spre timpul când Duhul Sfânt trebuia să vină pentru a săvârşi o puternică lucrare în calitate de Reprezentant al Său. Răul care se adunase timp de veacuri avea să fie înfrânt de puterea divină a Duhului Sfânt.
Care a fost rezultatul revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii? Vestea cea bună a unui Mântuitor înviat a fost dusă până la cele mai îndepărtate locuri ale lumii. În timp ce ucenicii vesteau solia harului mântuitor, inimi se predau puterii acestei solii. Biserica a văzut cum convertiţii veneau la ea în număr nespus de mare, din toate direcţiile. Cei care apostaziaseră erau reconvertiţi. Păcătoşii se uneau cu cei credincioşi în căutarea mărgăritarului de mare preţ. Unii dintre cei care fuseseră cei mai aprigi împotrivitori ai Evangheliei au devenit campionii ei. Profeţia se împlinise: "Cel mai slab dintre ei va fi" ca David; şi casa lui David va fi ca" îngerul Domnului" (Zah. 12,8). Fiecare creştin vedea în fratele său o descoperire a iubirii şi bunăvoinţei divine. Un singur interes îi stăpânea pe toţi; un singur subiect însufleţitor le absorbise pe toate celelalte. Năzuinţa credincioşilor era să dea pe faţă asemănarea cu caracterul lui Hristos şi să lucreze pentru întinderea Împărăţiei Sale.
"Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi" (Fapte 4,33). Prin munca lor au fost adăugaţi bisericii bărbaţi aleşi, care, primind cuvântul adevărului, şi-au consacrat viaţa lucrării de a duce şi altora nădejdea ce umplea inimile lor cu pace şi bucurie. Ei nu puteau fi împiedicaţi sau intimidaţi prin ameninţări. Domnul vorbea prin ei şi, mergând din loc în loc, săracilor li se vestea Evanghelia şi se săvârşeau minuni ale harului divin. Atât de puternic poate lucra Dumnezeu atunci când oamenii se predau pe ei înşişi controlului Duhului Său.
Făgăduinţa Duhului Sfânt nu este mărginită la vreun anume veac sau la vreo rasă de oameni. Hristos a declarat că influenţa divină a Duhului Său avea să fie cu urmaşii Săi până la sfârşit. Din Ziua Cincizecimii şi până acum, Mângâietorul a fost trimis la toţi aceia care s-au predat pe ei înşişi în totul lui Hristos şi slujirii Lui. La toţi aceia care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt a venit ca un sfătuitor, ca unul care-i sfinţeşte, îi călăuzeşte şi mărturiseşte. Cu cât credincioşii au umblat mai strâns cu Dumnezeu, cu atât mai clar şi mai puternic au dat ei mărturie despre iubirea Mântuitorului lor şi despre harul Său mântuitor. Bărbaţii şi femeile care, în decursul lungilor secole de prigoană şi încercări, s-au bucurat de o mare măsură a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa lor au fost ca nişte semne şi minuni în lume. Înaintea îngerilor şi a oamenilor, ei au prezentat puterea transformatoare a iubirii mântuitoare.
Aceia care, la Ziua Cincizecimii, au fost înzestraţi cu putere de sus, n-au fost scutiţi mai departe de ispită şi cercări. În timp ce dădeau mărturie despre adevăr şi neprihănire, în repetate rânduri ei au fost asaltaţi de vrăjmaşul a tot adevărul, care căuta să-i jefuiască de experienţa lor creştină. Ei erau nevoiţi să se lupte cu toate puterile date lor de Dumnezeu pentru a ajunge la măsura de bărbaţi şi femei în Hristos Isus. Ei se rugau zilnic pentru noi şi proaspete ajutoare ale harului pentru a putea ajunge mai sus şi tot mai sus spre desăvârşire. Sub lucrarea Duhului Sfânt, chiar şi cei mai slabi, experimentând credinţa în Dumnezeu, învăţau să-şi dezvolte puterile ce le-au fost încredinţate şi să devină sfinţiţi, curaţi şi înnobilaţi. În umilinţă, ei se supuneau influenţei modelatoare a Duhului Sfânt, primeau plinătatea dumnezeirii şi erau modelaţi, făcuţi asemenea dumnezeirii.
Trecerea vremii nu a adus nici o schimbare în ce priveşte făgăduinţa dată de Hristos la despărţire, de a trimite Duhul Sfânt ca reprezentant al Său. Nu din pricina vreunei restricţii din partea lui Dumnezeu bogăţiile harului Său nu se revarsă pe pământ asupra oamenilor. Dacă împlinirea făgăduinţei nu se vede aşa cum ar putea fi văzută, aceasta se datorează faptului că făgăduinţa nu este apreciată aşa cum ar trebui să fie. Dacă ar voi, ar fi cu toţii umpluţi cu Duhul Sfânt. Oriunde nevoia după Duhul Sfânt este o problemă de mai mică importanţă şi preocupare, acolo se vede secetă spirituală, întuneric spiritual, decădere şi moarte spirituală. Ori de câte ori probleme minore ocupă atenţia, puterea divină, care este necesară pentru creşterea şi prosperitatea bisericii şi care ar aduce cu ea toate celelalte binecuvântări, lipseşte, deşi ea este oferită în toată infinita ei plinătate.
Deoarece acesta este mijlocul prin care noi trebuie să primim putere, de ce nu flămânzim şi nu însetăm după darul Duhului? De ce nu vorbim despre el, de ce nu ne rugăm pentru el şi nu predicăm despre el? Domnul este mult mai binevoitor să dea Duhul Sfânt celor care Îl slujesc decât sunt părinţii să dea daruri bune copiilor lor. Pentru botezul zilnic cu Duhul Sfânt, fiecare lucrător ar trebui să înalţe rugăciunile lui către Dumnezeu. Grupuri de lucrători creştini ar trebui să se adune pentru a cere un ajutor deosebit, înţelepciune cerească, pentru ca să ştie cum să plănuiască şi cum să aducă la îndeplinire, cu înţelepciune, aceste planuri. În mod deosebit, ei ar trebui să se roage ca Dumnezeu să-i boteze pe aleşii Săi, trimişi în câmpurile misionare, cu o bogată măsură a Duhului Său. Prezenţa Duhului Sfânt în lucrătorii lui Dumnezeu va da vestirii adevărului o putere pe care nici toată puterea sau slava lumii n-o poate da.
În orice loc ar fi lucrătorul consacrat lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va fi acolo cu el. Cuvintele spuse ucenicilor ne sunt adresate şi nouă. Mângâietorul este al nostru aşa cum a fost şi al lor. Duhul dă tăria care susţine sufletele ce trudesc şi se luptă în orice situaţie critică, în mijlocul urii acestei lumi, şi-i face să-şi vadă propriile lor lipsuri şi greşeli. În întristare şi durere, când totul apare întunecos şi viitorul tulbure, iar noi ne simţim fără ajutor şi singuri, acesta este timpul când, drept răspuns la rugăciunea credinţei, Duhul Sfânt aduce mângâiere inimii.
Faptul că cineva, în anumite împrejurări deosebite, dă pe faţă extaz spiritual nu este o dovadă convingătoare că el este creştin. Sfinţenia nu este extaz, răpire sufletească; ea este o deplină predare a voinţei lui Dumnezeu; ea înseamnă a trăi prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu; înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc; înseamnă încredere în Dumnezeu în vreme de cercare, în timp de întuneric, ca şi în vreme luminoasă; înseamnă a umbla prin credinţă şi prin vedere; înseamnă sprijinire pe Dumnezeu cu o încredere neclătinată şi rămânere în iubirea Sa.
Pentru noi, nu este absolut esenţial să fim în stare să definim exact ce este Duhul Sfânt. Hristos ne spune că Duhul Sfânt este Mângâietorul, "Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl". Cu privire la Duhul Sfânt, este arătat în mod lămurit că în lucrarea Sa de călăuzire a oamenilor în tot adevărul "El nu va vorbi de la El" (Ioan 15,26; 16,13).
Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu pot s-o explice, fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o. Oameni, având păreri fanteziste, pot grupa laolaltă anumite pasaje din Scriptură şi din ele să clădească o susţinere omenească; dar primirea acestor vederi nu va întări biserica. Cu privire la asemenea taine, care sunt prea adânci pentru priceperea omenească, tăcerea este de aur.
Lucrarea Duhului Sfânt este în mod clar arătată în cuvintele Domnului Hristos: "Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata" (Ioan 16,8). Duhul Sfânt este Acela care convinge de păcat. Dacă păcătosul răspunde influenţei reînviorătoare a Duhului Sfânt, el va fi adus atunci la pocăinţă şi trezit, făcut să înţeleagă importanţa ascultării de cerinţele divine.
Păcătosului pocăit, flămânzind şi însetând după neprihănire, Duhul Sfânt îi descoperă pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. "Va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi", spunea Hristos. "Vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu" (Ioan 16,14; 14,26).
Duhul Sfânt este dat ca un mijloc de regenerare, spre a face ca mântuirea săvârşită prin moartea Răscumpărătorului nostru să fie reală şi eficientă. Duhul caută mereu să atragă atenţia oamenilor la marea jertfă ce a fost făcută pe crucea de pe Golgota, să descopere lumii iubirea lui Dumnezeu şi să înfăţişeze sufletului convins de vinovăţia lui lucrurile preţioase ale Scripturilor.
Aducând convingere de păcat şi prezentând înaintea minţii standardul neprihănirii, Duhul Sfânt face pe cel în cauză să renunţe la interesul şi plăcerea faţă de lucrurile acestei lumi şi umple sufletul cu o dorinţă după sfinţenie. "Are să vă călăuzească în tot adevărul" (Ioan 16,13), a spus Mântuitorul. Dacă oamenii sunt dispuşi să fie modelaţi, El va lucra o sfinţire a întregii fiinţe. Duhul va lua lucrurile lui Dumnezeu şi le va întipări în suflet. Prin puterea Sa, calea vieţii va fi făcută atât de clară, încât nimeni nu va avea cum să rătăcească mergând pe ea.
Prin Duhul Său Cel Sfânt, Dumnezeu a lucrat de la început prin unelte omeneşti, în vederea împlinirii planului Său în favoarea neamului omenesc căzut. Lucrul acesta s-a manifestat în viaţa patriarhilor. De asemenea, în biserica din pustie, în vremea lui Moise, Dumnezeu le-a dat Duhul Său cel bun ca să-i înveţe (Neemia 9, 20). Şi, în zilele apostolilor, El a lucrat cu putere pentru biserica Sa, prin mijlocirea Duhului Sfânt. Aceeaşi putere, care i-a susţinut pe patriarhi, care a dat lui Caleb şi lui Iosua credinţă şi curaj şi care a făcut rodnică lucrarea bisericii apostolice, i-a susţinut pe copiii credincioşi ai lui Dumnezeu din toate veacurile următoare. Prin puterea Duhului Sfânt, în Evul Mediu, creştinii valdenzi au fost ajutaţi să pregătească calea spre Reformaţiune. Aceeaşi putere, care a făcut să aibă succes eforturile bărbaţilor şi femeilor nobile care au făcut lucrare de pionierat pe calea înfiinţării de misiuni moderne, cum şi pentru traducerea Bibliei în limbile şi dialectele tuturor neamurilor şi popoarelor.
Şi astăzi Dumnezeu foloseşte încă biserica Sa spre a face cunoscută voinţa Sa pe pământ. Astăzi, vestitorii crucii merg din oraş în oraş şi din ţară în ţară, pregătind calea pentru a doua venire a Domnului Hristos. Stindardul Legii lui Dumnezeu este înălţat. Spiritul Celui Atotputernic mişcă inimile oamenilor şi aceia care răspund influenţei Sale devin martori pentru Dumnezeu şi adevărul Său. În multe locuri, pot fi văzuţi bărbaţi şi femei consacrate, vestind şi altora lumina care le-a făcut clară calea spre mântuire prin Hristos. Şi continuând să lase să strălucească lumina lor, aşa cum au făcut cei ce au fost botezaţi cu Duhul Sfânt în Ziua Cincizecimii, ei au primit mai mult şi tot mai mult din puterea Duhului Sfânt. În felul acesta, pământul trebuie să fie luminat de slava lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, sunt unii dintre cei care, în loc să desăvârşească în mod înţelept ocaziile prezente, aşteaptă în lenevie vreun timp special de înviorare spirituală, în care capacitatea lor de a lumina pe alţii să crească mult mai mult. Ei neglijează astfel datoriile şi privilegiile prezente şi îngăduie ca lumina lor să ardă slab, în timp ce privesc înainte spre un timp când, fără nici un efort din partea lor, ei vor ajunge să primească o binecuvântare deosebită, prin care vor fi transformaţi şi făcuţi destoinici pentru lucrare.
Este adevărat că, în vremea sfârşitului, când lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ va merge spre încheiere, eforturile sârguincioase depuse de credincioşi consacraţi, sub călăuzirea Duhului Sfânt, vor fi însoţite de deosebite semne ale aprobării divine. Sub simbolul ploii timpurii şi târzii, care cade în ţările Orientului, la vremea semănatului şi secerişului, proorocii evrei au profetizat despre revărsarea darului Duhului Sfânt asupra bisericii lui Dumnezeu într-o măsură extraordinară. Revărsarea Duhului Sfânt în zilele apostolilor a fost începutul ploii timpurii şi rezultatele ei au fost minunate. La sfârşitul timpului, Duhul Sfânt trebuie să fie prezent în adevărata biserică.
Dar în preajma încheierii secerişului pământului, este făgăduită o revărsare deosebită a Duhului Sfânt care va pregăti biserica pentru venirea Fiului omului. Această revărsare a Duhului este asemenea revărsării ploii târzii; şi, în vederea acestei înnoite puteri, creştinii trebuie să înalţe cererile lor la Domnul secerişului "în timpul ploii târzii". Drept răspuns, "Domnul urneşte norii plini de fulgere şi vă trimite o ploaie îmbelşugată". "El vă va da ploaie", vă va trimite ploaie timpurie şi târzie" (Zah. 10,1; Ioel 2,23).
Dar, atâta timp cât membrii bisericii lui Dumnezeu de astăzi nu au o vie legătură cu Izvorul oricărei creşteri spirituale, ei nu vor fi gata pentru vremea secerişului. Dacă ei nu menţin lămpile lor pregătite şi arzând, nu vor putea primi o înnoită măsură a harului în vreme de deosebită nevoie.
Numai aceia care primesc mereu noi şi proaspete măsuri de har vor avea putere potrivită cu nevoile lor zilnice şi capacitatea de a folosi această putere. În loc să privească spre un timp în viitor, când, printr-o înzestrare deosebită cu putere spirituală, să primească o destoinicie miraculoasă pentru câştigarea de suflete, ei se predau zilnic lui Dumnezeu ca să-i facă vase potrivite pentru a fi folosite de El. Ei trebuie să desăvârşească zilnic ocaziile de slujire ce stau la îndemâna lor. Zilnic, ei trebuie să dea mărturie pentru Domnul oriunde ar fi, fie în preocupările mărunte ale vieţii de cămin, fie într-un domeniu de folosinţă publică.
Lucrătorul consacrat are o minunată mângâiere, ştiind că până şi Domnul Hristos, în timpul vieţii Sale pe pământ, a căutat zilnic pe Tatăl Său pentru a primi noi şi proaspete măsuri de har, de care avea nevoie; şi, de la aceste comuniuni cu Dumnezeu, El mergea să întărească şi să binecuvânteze pe alţii. Iată pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deşi El este Fiul lui Dumnezeu, El Îşi întăreşte credinţa prin rugăciune şi prin comuniune cu cerul. El Îşi adună putere spre a rezista celui rău şi a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al neamului omenesc, El cunoaşte nevoile acelora care, deşi plini de defecte şi trăind într-o lume a păcatului, doresc totuşi să-I slujească. El ştie că solii pe care El îi vede destoinici să fie trimişi sunt oameni slabi, supuşi greşelii; dar tuturor acelora care se predau în totul slujirii Lui, El le făgăduieşte ajutor divin. Propriul Său exemplu este o asigurare că arzătoarele şi stăruitoarele cereri înălţate către Dumnezeu în credinţă - credinţă care duce la o deplină dependenţă de Dumnezeu şi o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa - vor fi de folos să aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului.
Orice lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească şi să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru strângerea secerişului pământului. Dimineaţă după dimineaţă, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului şi-şi reînnoiesc legământul lor de consacrare, El le va da prezenţa Duhului Său, însoţită de puterea lui reînviorătoare şi sfinţitoare. Pornind la lucrările lor zilnice, ei au asigurarea că fiinţa cea nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie "împreună lucrători cu Dumnezeu". Faptele Apostolilor 48-57.
Nicodim ascultase predica lui Ioan Botezătorul despre pocăinţă şi botez şi auzise cum îi îndruma pe oameni către Acela care trebuia să boteze cu Duhul Sfânt. El însuşi simţise că între iudei era o mare lipsă de viaţă spirituală, că erau stăpâniţi într-o mare măsură de bigotism şi de ambiţie lumească. Nădăjduise după o stare de lucruri mai bună la venirea lui Mesia. Dar solia cercetătoare de inimă a lui Ioan Botezătorul nu lucrase în el convingerea de păcat. Era un fariseu dintre cei mai plini de râvnă şi se lăuda cu faptele lui bune. Era mult mai stimat pentru binefacerile şi dărnicia cu care susţinea serviciul din templu şi se simţea sigur de favoarea lui Dumnezeu. Se înfiora la gândul unei împărăţii care era prea curată ca el să o poată vedea în starea lui actuală.
Vorbirea figurată despre naşterea din nou pe care o folosise Isus nu era cu totul străină pentru Nicodim. Cei convertiţi de la păgânism la credinţa lui Israel erau adesea asemănaţi cu nişte copii de curând născuţi. De aceea, el a înţeles că vorbele lui Isus nu trebuiau luate în sens literal. Dar, în virtutea naşterii sale ca israelit, el se socotea sigur de un loc în Împărăţia lui Dumnezeu. Socotea că nu are nevoie de schimbare. De aceea a fost surprins de cuvintele Mântuitorului. Mai mult, se simţea iritat de aplicarea lor la persoana sa. Îngâmfarea fariseului se lupta cu dorinţa sinceră a căutătorului după adevăr. S-a mirat că Hristos îi vorbeşte în felul acesta, fără a respecta poziţia lui de conducător în Israel.
Luat prin surprindere, i-a răspuns lui Hristos în cuvinte pline de ironie: "Cum se poate naşte un om bătrân?" Asemenea multora când li se prezintă adevăruri tăioase, a dat pe faţă faptul că omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului Sfânt. În el nu este nimic care să răspundă la lucrurile spirituale, pentru că lucrurile spirituale se judecă spiritual.
Dar Mântuitorul n-a răspuns argumentelor lui cu explicaţii. Ridicându-Şi mâna cu demnitate solemnă, El a rostit adevărul cu o siguranţă şi mai mare: "Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu". Nicodim ştia că Isus vorbea acum despre botezul cu apă şi despre înnoirea inimii prin Duhul lui Dumnezeu. El era convins că se află în faţa Aceluia despre care profetizase mai înainte Ioan Botezătorul.
Isus a continuat: "Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh". Din fire, inima este rea şi "cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul" (Iov 14,4). Nici o născocire omenească nu poate găsi un leac pentru sufletul păcătos. "Umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună". "Din inimă ies gândurile rele, uciderile, adulterele, desfrânările, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele" (Rom. 8,7; Mat. 15,19). Mai înainte ca pârâul să devină curat, trebuie curăţit izvorul inimii. Acela care încearcă să ajungă la cer prin faptele lui de păzire a legii încearcă o imposibilitate. Nu este nici o siguranţă pentru acela care are o religie legalistă, o formă de evlavie. Viaţa de creştin nu este o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi, ci o transformare a firii. Se produce moartea faţă de eu şi faţă de păcat şi o viaţă cu totul nouă. Schimbarea aceasta nu se poate produce decât prin lucrarea puternică a Duhului Sfânt.
Nicodim era încă nedumerit şi Isus a folosit vântul ca ilustraţie pentru cuvintele Sale: "Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul".
Vântul se aude prin ramurile pomilor, fremătând printre frunze şi flori, dar nu se vede şi nimeni nu ştie de unde vine sau unde se duce. Tot aşa este şi cu lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii. Nu poate fi explicată mai mult decât mişcarea vântului. Cineva poate că nu ar fi în stare să spună timpul sau locul anumit sau să urmărească toate amănuntele lucrării de întoarcere la Dumnezeu, dar lucrul acesta nu dovedeşte că nu este convertit. Printr-un mijloc tot atât de nevăzut ca şi vântul, Hristos lucrează continuu asupra inimii. Puţin câte puţin, poate fără ca primitorul lor să-şi dea seama, se produc impresii care tind să atragă sufletul la Hristos. Acestea pot să vină prin meditaţie asupra Lui, prin citirea Scripturilor sau prin auzirea Cuvântului de la un predicator. Deodată, când Duhul vine cu un apel mai direct, sufletul se predă lui Isus, plin de bucurie. Mulţi numesc aceasta o convertire bruscă, dar ea este rezultatul lucrării îndelungate a Duhului lui Dumnezeu, o lucrare făcută cu multă răbdare.
Cu toate că nu se vede, vântul produce efecte văzute şi simţite. La fel şi lucrarea Duhului asupra sufletului se descoperă în fiecare faptă a aceluia care a simţit puterea Lui salvatoare. Când ia inima în stăpânire, Duhul lui Dumnezeu transformă viaţa. Gândurile păcătoase sunt înlăturate, faptele rele sunt părăsite, iubirea, umilinţa şi pacea iau locul mâniei, invidiei şi certurilor. Bucuria ia locul întristării, iar faţa oglindeşte lumina cerească. Nimeni nu vede mâna care ridică povara, nimeni nu vede lumina care se coboară de sus. Binecuvântarea vine atunci când sufletul se predă prin credinţă lui Dumnezeu. Apoi, acea putere pe care nici un ochi omenesc nu o poate vedea creează o făptură nouă, după chipul lui Dumnezeu.
Este cu neputinţă pentru o minte mărginită să înţeleagă lucrarea mântuirii. Taina ei întrece ştiinţa omenească; dar acela care trece de la moarte la viaţă îşi dă seama că aceasta este o realitate dumnezeiască. Putem cunoaşte începutul mântuirii printr-o experienţă personală. Urmările se văd în decursul veacurilor veşnice. Hristos Lumina lumii, 171-173.
Ioan le spunea învăţătorilor lui Israel că îngâmfarea, egoismul şi cruzimea lor dovedeau că sunt pui de năpârci, un blestem ucigător pentru oameni, şi nu copiii lui Avraam cel drept şi ascultător. Ţinând seama de lumina pe care o primiseră de la Dumnezeu, erau mai răi decât păgânii, faţă de care se simţeau superiori. Uitaseră stânca de unde fuseseră tăiaţi şi groapa de unde fuseseră scoşi. Dumnezeu nu depindea de ei ca să-Şi aducă la îndeplinire planul. După cum El l-a chemat pe Avraam să iasă dintr-un popor păgân, tot aşa îi poate chema şi pe alţii în slujba Sa. Inima acelora putea atunci să pară fără viaţă ca şi pietrele pustiului, dar Duhul Lui putea să-i trezească să facă voia Lui şi să primească împlinirea făgăduinţei.
"Iată", zicea proorocul, "securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor. Deci orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc." Valoarea unui pom este hotărâtă nu de nume, ci de roadele lui. Dacă roadele sunt fără valoare, numele nu poate scăpa un pom de la pieire. Ioan le-a spus iudeilor că situaţia lor faţă de Dumnezeu urma să fie hotărâtă de caracterul şi viaţa lor. Mărturisirile de credinţă erau lipsite de valoare. Dacă viaţa şi caracterul lor nu erau în armonie cu Legea lui Dumnezeu, ei nu erau poporul Lui.
Sub cuvintele lui cercetătoare de inimă, ascultătorii se convingeau. Ei au venit la el cu o întrebare: "Ce să facem?" El le-a răspuns: "Cine are două haine să împartă cu cine n-are nici una şi cine are de mâncare să facă la fel". Pe vameşi îi învăţa să se ferească de nedreptate, iar pe soldaţi, de brutalitate.
El spunea că toţi cei care deveneau supuşi ai Împărăţiei lui Hristos trebuiau să dea dovadă de credinţă şi pocăinţă. Trebuia ca bunătatea, cinstea şi credincioşia să se vadă în viaţa lor. Trebuiau să-i ajute pe cei lipsiţi şi să-şi aducă darurile înaintea lui Dumnezeu. Trebuiau să-i apere pe cei fără apărare şi să dea pildă de virtute şi împreună-simţire. În felul acesta, urmaşii lui Hristos vor da dovadă de puterea transformatoare a Duhului Sfânt. În viaţa lor de toate zilele, se vor vedea dreptatea, mila şi iubirea lui Dumnezeu. Dacă nu, ei aveau să fie ca pleava care se aruncă în foc.
"Cât despre mine", le-a spus Ioan, "eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc" (Mat. 3,11). Profetul Isaia spusese că Domnul va curăţi pe poporul Său de nelegiuirile lui "cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii". Cu-vântul lui Dumnezeu către Israel era: "Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi voi topi zgura... Toate părticelele de plumb le voi depărta din tine" (Is. 4,4; 1,25). Pentru păcat, oriunde s-ar găsi, "Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" (Evrei 12,29). În toţi aceia care se supun puterii Sale, Duhul Sfânt va mistui păcatul. Dar, dacă oamenii se agaţă de păcat, ei se identifică astfel cu el. Atunci slava lui Dumnezeu, care nimiceşte păcatul, trebuie să-i nimicească şi pe ei. Hristos Lumina lumii, 107-108
Atunci, Corneliu a povestit experienţa lui şi cuvintele îngerului, spunând în încheiere: "Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui".
Petru a zis: "În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează în neprihănire este primit de El".
După aceea, mulţimii aceleia de ascultători atenţi, apostolul le-a predicat pe Hristos - viaţa Sa, minunile Sale, trădarea şi răstignirea Sa, învierea şi înălţarea Sa, cum şi lucrarea Sa din ceruri, ca Reprezentant şi Apărător al omului. Când Petru a arătat celor de faţă pe Isus ca fiind singura nădejde a păcătosului, el însuşi a înţeles mult mai pe deplin însemnătatea viziunii pe care o avusese şi inima lui ardea de spiritul adevărului pe care-l prezenta.
Deodată, vorbirea a fost întreruptă de coborârea Duhului Sfânt. "Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul." Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.
"Atunci Petru a zis: 'Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?' Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos".
În felul acesta a fost dusă Evanghelia la aceia care fuseseră străini şi venetici, făcându-i împreună părtaşi cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu. Convertirea lui Corneliu şi a casei lui alcătuia primele roade ale unui seceriş ce urma să fie adunat. Din această casă, mult cuprinzătoarea lucrare a harului s-a răspândit în această cetate păgână. Faptele Apostolilor, 138-139.
Oamenii veneau cu grămada după Hristos, aşteptând cu nerăbdare să fie vindecaţi şi dorind să asculte cuvintele Lui. Mulţi se simţeau atraşi către El, pentru că vedeau în El un izvor de binecuvântări. Mulţi dintre cei care se îmbulzeau în jurul Lui, pentru a primi darul cel preţios al sănătăţii, Îl primeau ca Mântuitor al lor. Mulţi alţii, temându-se atunci din cauza fariseilor să mărturisească despre El, au fost convertiţi la coborârea
{DA 360}
Duhului Sfânt şi L-au cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu înaintea preoţilor şi mai marilor înfuriaţi.
Dar acum Hristos dorea un loc retras, ca să poată fi cu ucenicii Săi, deoarece avea să le spună multe. În lucrarea lor trecuseră prin lupte şi întâlniseră împotriviri în diferite feluri. Până aici, ei se sfătuiseră cu Isus în toate lucrurile; dar, pentru un timp, fuseseră singuri şi în anumite ocazii fuseseră în mare cumpănă, neştiind ce trebuie să facă. Ei găsiseră multă încurajare în lucrarea lor, deoarece Hristos nu-i trimisese fără Duhul Sfânt şi, prin credinţă în El, săvârşiseră multe minuni; dar acum aveau nevoie să fie hrăniţi din Pâinea Vieţii. Aveau nevoie să meargă într-un loc retras, unde să poată sta în comuniune cu Hristos şi să primească îndrumări pentru lucrarea lor viitoare.
"Isus le-a zis: 'Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin'." Hristos este plin de bunătate şi de milă pentru toţi cei ce sunt în serviciul Său. El voia să le arate ucenicilor Săi că Dumnezeu nu cere jertfă, ci milă. Ei îşi puseseră tot sufletul pentru a lucra spre binele oamenilor, şi aceasta le istovise puterea fizică şi intelectuală. Era datoria lor să se odihnească.
Când au văzut succesul lucrării lor, ucenicii s-au aflat în primejdia de a se încrede în ei înşişi, de a cultiva îngâmfarea spirituală şi astfel de a cădea pradă ispitelor lui Satana. În faţa lor se afla o mare lucrare şi, mai înainte de toate, trebuiau să înveţe că tăria lor nu se află în ei, ci în Dumnezeu. Asemenea lui Moise în pustia Sinai, asemenea lui David pe dealurile Iudeii sau asemenea lui Ilie la pârâul Cherit, ucenicii aveau nevoie să se retragă din lucrarea lor obositoare şi să fie în comuniune cu Hristos, cu natura şi cu propriile inimi. HLL 360-361
Duhul Sfânt a venit asupra lui Zaharia, care a profetizat lucrarea fiului său, spunând aceste cuvinte frumoase:
"Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Preaînalt,
Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui
Şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii,
Care stă în iertarea păcatelor lui;
Datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru,
În urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime,
Ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii.
Şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!"
"Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel." Înainte de a se naşte Ioan, îngerul spusese: "Va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt". Dumnezeu îl chemase pe fiul lui Zaharia la o mare lucrare, cea mai mare lucrare încredinţată vreodată oamenilor. Pentru a face lucrarea aceasta, Dumnezeu trebuia să lucreze cu el. Duhul lui Dumnezeu avea să fie cu el numai dacă asculta de cele spuse de înger.
Ioan trebuia să fie un sol al lui Iehova, pentru a duce oamenilor lumina lui Dumnezeu. El trebuia să dea o nouă îndrumare gândurilor lor. Trebuia să-i impresioneze cu sfinţenia cerinţelor lui Dumnezeu şi cu nevoia lor după dreptatea Sa desăvârşită. Un asemenea sol trebuia să fie sfânt. Trebuia să fie un templu al Duhului Sfânt. Pentru a îndeplini lucrarea, trebuia să fie sănătos la corp şi plin de tărie intelectuală şi spirituală. De aceea era nevoie să-şi stăpânească apetitul şi pasiunile. El trebuia să fie capabil să-şi stăpânească toate puterile, ca să poată sta în mijlocul oamenilor neclintit în orice împrejurare, ca şi stâncile şi munţii pustiei. HLL, 100-101.
Am văzut că nu suntem mai feriţi de învăţători falşi decât era biserica în zilele apostolilor; şi că, dacă altceva tot nu putem face, ar trebui măcar să luăm nişte măsuri speciale, ca şi ei, pentru a asigura pacea, armonia şi unitatea turmei. Avem exemplul lor şi ar trebui să-l urmăm. Fraţi cu experienţă şi cu o judecată sănătoasă ar trebui să se strângă laolaltă şi, urmând Cuvântul lui Dumnezeu şi călăuzirea Duhului Sfânt, ar trebui, cu rugăciune fierbinte, să-şi pună mâinile peste cei care fac dovada perfectă că au primit însărcinarea de la Dumnezeu şi să-i pună deoparte pentru a se consacra cu totul şi cu totul lucrării Sale. Acest act ar arăta aprobarea bisericii pentru ieşirea lor ca mesageri, care să ducă cea mai solemnă solie încredinţată vreodată oamenilor. EW, 102.
Prezenţa vizibilă a lui Hristos era pe cale să fie retrasă din mijlocul ucenicilor, dar ei aveau să aibă parte de o nouă înzestrare cu putere. Duhul Sfânt avea să le fie dat în toată plinătatea lui, sigilându-i pentru lucrarea lor. "Iată", a zis Mântuitorul, "voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus" (Luca 24,49). "Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt." "Voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului" (Fapte 1,5.8).
Mântuitorul ştia că nici un argument, oricât de logic, nu ar fi înmuiat inimile învârtoşate şi nu ar fi putut străpunge crusta egoismului şi a spiritului lumesc. El ştia că ucenicii Săi trebuia să fie înzestraţi cu putere cerească; că Evanghelia îşi va împlini lucrarea ei numai atunci când va fi vestită din inimi încălzite şi buze elocvente, printr-o cunoaştere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Lucrarea încredinţată ucenicilor cerea multă destoinicie, căci curentul adânc al răutăţii urma şă se prăvălească cu putere asupra lor. La comanda forţelor întunericului era un conducător foarte ager şi hotărât, iar urmaşii lui Hristos puteau lupta pentru dreptate numai prin ajutorul pe care Dumnezeu avea să li-l dea prin Duhul Sfânt. FA 31.
Când ucenicii s-au întors de pe Muntele Măslinilor la Ierusalim, oamenii au privit la ei, sperând să vadă pe feţele lor expresii de întristare, tulburare şi înfrângere; însă, în loc de acestea, au văzut fericire şi biruinţă. Ucenicii nu se tânguiau acum pentru dezamăgirea nădejdilor lor. Ei au văzut pe Mântuitorul lor înviat şi cuvintele făgăduinţei Sale date la despărţire răsunau continuu în urechile lor.
Ascultători de porunca lui Hristos, ei au zăbovit în Ierusalim în aşteptarea făgăduinţei Tatălui - revărsarea Duhului Sfânt. Dar nu au aşteptat în trândăveală. Raportul biblic ne spune că "tot timpul stăteau în templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu" (Luca 24,53). De asemenea, ei s-au adunat laolaltă pentru a prezenta cererile lor Tatălui, în numele lui Isus. Ei ştiau că au un reprezentant în ceruri, un Apărător la tronul lui Dumnezeu. Cu un respect solemn, ei se plecau în rugăciune, repetând asigurarea: "Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 16,23.24). Mai sus şi tot mai sus întindeau ei mâna credinţei, cu argumentul cel mai puternic: "Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi" (Romani 8,34).
În timp ce aşteptau împlinirea făgăduinţei, ucenicii îşi umileau inimile în sinceră pocăinţă şi-şi mărturiseau necredinţa lor. În timp ce-şi aminteau cuvintele pe care Hristos li le-a adresat înainte de moartea Sa, ei au priceput mult mai bine înţelesul lor. Adevărurile care le dispăruseră din memorie le erau acum aduse din nou în minte, şi ei le repetau unul după altul. Ei îşi reproşau unii altora faptul că nu-L înţeleseseră pe Mântuitorul. Ca o procesiune, scenă după scenă din minunata Sa viaţă trecea pe dinaintea lor. Meditând la viaţa Lui curată şi sfântă, ei au simţit că nici o strădanie nu va fi prea grea, nici un sacrificiu prea mare, ca să poată da mărturie în viaţa lor despre caracterul plin de iubire al lui Hristos. O, gândeau ei, dacă le-ar fi fost cu putinţă să mai trăiască din nou cei trei ani petrecuţi cu Învăţătorul, cu cât zel s-ar fi străduit să-I dovedească cât de mult Îl iubeau şi cât de sinceri erau în mâhnirea lor că L-au întristat cândva, prin vreun cuvânt sau printr-o faptă de necredinţă! Dar se mângâiau la gândul că fuseseră iertaţi. Şi s-au hotărât ca, pe cât le era cu putinţă, să-şi ispăşească necredinţa printr-o curajoasă mărturie despre El înaintea lumii.
Ucenicii se rugau cu un zel nepotolit ca să fie făcuţi destoinici să-i întâmpine pe oameni şi ca, în convorbirile lor zilnice, să fie în stare să rostească cuvinte care să-i conducă pe păcătoşi la Hristos. Înlăturând orice neînţelegeri, orice dorinţă de întâietate, ei s-au adunat laolaltă, într-o strânsă comuniune creştină. Ei se apropiau mai mult şi tot mai mult de Dumnezeu şi, făcând acest lucru, au înţeles ce privilegiu avuseseră de a li se fi îngăduit să aibă o atât de strânsă legătură cu Isus. Dar, când se gândeau de câte ori L-au întristat prin lipsa lor de înţelegere cu privire la ceea ce El Se străduia să-i înveţe spre binele lor, inimile le erau pline de întristare.
Aceste zile de pregătire au fost zile de adâncă cercetare a inimii. Ucenicii şi-au dat seama de nevoia lor spirituală şi au strigat către Domnul după ungerea sfântă care avea să-i facă destoinici pentru lucrarea de câştigare de suflete. Ei nu au cerut o binecuvântare care să le servească numai lor. Asupra lor apăsa povara salvării sufletelor. Ei au înţeles că Evanghelia trebuia să fie dusă lumii şi, în vederea acestui lucru, cereau puterea pe care Domnul Hristos le-a făgăduit-o.
În timpul perioadei patriarhale, influenţa Duhului Sfânt fusese deseori descoperită în chip vădit, însă niciodată în plinătatea ei. Acum, ascultând de cuvântul Mântuitorului, ucenicii au înălţat rugăciuni fierbinţi pentru acest dar şi, în cer, Domnul Hristos a adăugat şi mijlocirea Sa. El a cerut darul Duhului, ca să-l poată revărsa asupra poporului Său.
"În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei." Duhul Sfânt a venit cu o aşa plinătate asupra ucenicilor care aşteptau şi se rugau, încât a cuprins fiecare inimă. Cel Infinit S-a manifestat cu putere în biserica Sa. Era ca şi cum de veacuri această putere fusese zăvorâtă şi acum cerul se bucura, putând să reverse asupra bisericii bogăţiile harului Duhului Sfânt. Şi, sub influenţa Duhului Sfânt, cuvintele de căinţă şi mărturisire se amestecau cu imnuri de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulţumire şi se profetiza. Cerul întreg s-a coborât să privească şi să adore înţelepciunea fără de egal şi de necuprins a iubirii. Cuprinşi de uimire, apostolii au exclamat: "Iată, aceasta este iubire". Ei au devenit conştienţi de darul ce le-a fost dat. Şi care a fost urmarea? Sabia Duhului, proaspăt ascuţită cu putere şi scăldată în fulgerele cerului, şi-a croit drum prin necredinţă. Mii au fost convertiţi într-o zi.
"Vă este de folos să Mă duc", spusese Hristos ucenicilor Săi; "căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite". "Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare" (Ioan 16,7.13).
Înălţarea lui Isus la cer a fost semnalul că urmaşii Lui urmau să primească binecuvântata făgăduinţă. Pentru aceasta, ei trebuia să aştepte mai înainte de a începe lucrarea lor. Când Hristos a trecut prin porţile cerului, El a fost întronat în mijlocul adorării îngerilor. De îndată ce această ceremonie s-a încheiat, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente bogate, şi Hristos a fost cu adevărat proslăvit, chiar cu slava pe care o avusese la Tatăl din veşnicie. Revărsarea Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea cerului că întronarea Mântuitorului a avut loc. Potrivit făgăduinţei Sale, El a trimis din ceruri Duhul Sfânt asupra urmaşilor Săi, ca un semn că El a primit, ca preot şi împărat, toată puterea în cer şi pe pământ şi că El era Cel Uns peste poporul Său.
"Nişte limbi de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească." Duhul Sfânt, luând forma limbilor de foc, a venit asupra celor adunaţi. Acesta era un simbol al darului revărsat atunci asupra ucenicilor, care i-a făcut în stare să vorbească cu uşurinţă în limbi care mai înainte le fuseseră necunoscute. Înfăţişarea de foc preînchipuia ardoarea zelului cu care aveau să lucreze apostolii, cum şi puterea ce avea să însoţească lucrarea lor. FA 35-39.
Chiar de la căderea lui Adam, Hristos a încredinţat slujitorilor Săi aleşi sămânţa Cuvântului Său spre a fi semănată în inimile oamenilor. În cursul vieţii Sale pe pământ, El a semănat sămânţa adevărului şi a udat-o cu sângele Său. Convertirile care au avut loc în Ziua Cincizecimii erau rezultatul acestei semănări, secerişul lucrării lui Hristos, dând pe faţă puterea învăţăturii lor.
Numai argumentele apostolilor, deşi clare şi convingătoare, nu ar fi înlăturat prejudecăţile care se împotriviseră unor dovezi aşa de mari. Însă Duhul Sfânt a lucrat astfel, încât argumentele să ajungă la inimă, însoţite de putere divină. Cuvintele apostolilor erau ca săgeţile ascuţite ale Celui Atotputernic, convingându-i pe oameni de teribila lor vină, aceea că L-au lepădat şi răstignit pe Domnul slavei.
Sub instruirea lui Hristos, ucenicii fuseseră aduşi să simtă nevoia lor după Duhul Sfânt. Instruiţi fiind de Duhul Sfânt, ei au primit deplina şi finala lor calificare şi au pornit la lucrarea vieţii lor. Ei nu mai erau neştiutori şi neînvăţaţi. Ei nu mai erau o grupă de elemente independente sau dezbinate, potrivnice. Nădejdea lor nu mai era investită în măreţia lumească. Ei erau toţi "o inimă şi un suflet" (Fapte 2,46; 4,32). Hristos le umplea cugetele; ţinta lor era înaintarea Împărăţiei Sale. În minte şi în caracter, ei au devenit asemenea Învăţătorului lor, şi oamenii "au priceput că fuseseră cu Isus" (Fapte 4,13).
Ziua Cincizecimii le-a adus iluminarea cerului. Adevărurile pe care nu le-au putut înţelege în timpul când Isus fusese cu ei le erau dezvăluite acum. Cu o credinţă şi o siguranţă cum nu cunoscuseră niciodată mai înainte, ei au primit învăţăturile Cuvântului Sfânt. Pentru ei nu mai era o problemă de credinţă faptul că Hristos era Fiul lui Dumnezeu. Ei ştiau că, deşi îmbrăcat în trup omenesc, El era în adevăr Mesia şi de aceea ei spuneau lumii experienţa lor, cu o încredere care aducea cu ea convingerea că Dumnezeu era cu ei.
Ei puteau vorbi cu certitudine despre Numele lui Isus. Nu era El Prietenul şi Fratele lor mai mare? Aduşi în strânsă comuniune cu Hristos, ei stăteau cu El în locurile cereşti. În ce cuvinte arzătoare îşi îmbrăcau ei ideile când dădeau mărturie despre El! Inimile lor erau copleşite de o bunăvoinţă atât de deplină, atât de profundă, atât de mult cuprinzătoare, încât îi determina să meargă până la marginile pământului ca să dea mărturie despre puterea lui Hristos. Ei erau plini de o dorinţă imensă să ducă mai departe lucrarea pe care El a început-o. Îşi dădeau seama de datoria lor cea mare pe care o aveau faţă de cer şi de răspunderea lucrării lor. Întăriţi prin înzestrarea cu Duhul Sfânt, ei au păşit înainte plini de zel, pentru a duce mai departe biruinţa crucii. Duhul Sfânt îi însufleţea şi vorbea prin ei. Pacea lui Hristos strălucea pe feţele lor. Ei şi-au consacrat viaţa în slujba Lui şi trăsăturile feţei lor mărturiseau despre consacrarea lor. FA 45-47.
Dumnezeu cere roade vrednice de pocăinţă. Fără astfel de roade, mărturisirea noastră de credinţă nu are nici o valoare. Domnul este în stare să ridice astfel de adevăraţi credincioşi printre aceia care n-au auzit niciodată de Numele Său. „Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: 'Avem ca tată pe Avraam'! Căci vă spun că Dumnezeu, din pietrele acestea, poate să ridice fii lui Avraam”.
Dumnezeu nu este dependent de oameni care sunt neconvertiţi în inimă şi viaţă. El nu va favoriza niciodată vreun om care practică nelegiuirea. „Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roadă bună este tăiat şi aruncat în foc”.
Aceia care îl laudă şi îl măgulesc pe pastor, în timp ce neglijează faptele neprihănirii, dau o dovadă fără de greş că sunt convertiţi de pastor, şi nu de Dumnezeu. Întrebăm: „Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” A fost oare vocea Duhului Sfânt sau numai vocea omului aceea pe care ai auzit-o în solia trimisă de Dumnezeu? Roadele aduse vor mărturisi despre caracterul pomului.
Nici o formă exterioară nu ne poate curăţi; nici o orânduire administrată de cel mai sfânt dintre oameni nu poate lua locul botezului cu Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu trebuie să-şi facă lucrarea asupra inimii. Toţi cei care n-au experimentat puterea lui regeneratoare sunt ca pleava între grâu. Domnul nostru are lopata în mâini şi El Îşi va curăţi aria. În ziua ce vine, El va face deosebirea „dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte”.
Spiritul lui Hristos Se va descoperi în toţi aceia care sunt născuţi din Dumnezeu. Disputele şi vrajba nu pot avea loc printre aceia care sunt conduşi de Duhul Său. „Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului”. Foarte rar biserica va avea un standard mai înalt decât acela al slujitorilor ei. Avem nevoie de un corp de lucrători convertiţi şi de un popor convertit. Păstorii care veghează sufletele ca unii care au să dea socoteală de ele vor conduce turma pe cărările păcii şi ale sfinţirii. Succesul lor în această lucrare va fi proporţional cu creşterea lor în harul şi cunoaşterea adevărului. Când cei ce învaţă sunt sfinţiţi, suflet, corp şi spirit, atunci ei pot să imprime poporului conştienţa unei astfel de sfinţiri.
Nu are prea mare importanţă şi vorbeşte despre religie doar ocazional, să te rogi pentru binecuvântări spirituale fără o adevărată foame a sufletului şi o credinţă vie. T5 227.
Sufletul profetului, golit de eu, a fost plin de lumina Dumnezeirii. În mărturia depusă pentru slava Mântuitorului, cuvintele lui erau ca o continuare a celor pe care Hristos le rostise la întâlnirea cu Nicodim. Ioan a zis: "Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ, este pământesc, şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi... Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură". Isus putea să zică: "Nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis" (Ioan 5,30). Lui I s-a spus: "Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi" (Evrei 1,9). Tatăl "nu-I dă Duhul cu măsură".
La fel se întâmplă şi cu urmaşii lui Hristos. Noi putem primi lumina cerească numai dacă suntem gata să fim goliţi de eul nostru. Nu putem înţelege caracterul lui Dumnezeu, nici nu putem primi pe Hristos în credinţă, decât atunci când suntem dispuşi să aducem orice gând ca rob al ascultării de Hristos. Tuturor acelora care procedează astfel li se dă Duhul Sfânt fără măsură. În Hristos "locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El" (Col. 2,9.10).
Ucenicii lui Ioan spuneau că toţi oamenii veneau la Hristos; dar, având o viziune mai clară, Ioan a zis: "Nimeni nu primeşte mărturia Lui". Aşa de puţini erau dispuşi să-L accepte ca Mântuitor din păcat. Dar "cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul" (Ioan 3,33). "Cine crede în Fiul are viaţă veşnică." Nu este nevoie de dezbateri ca să ştim dacă botezul lui Hristos sau al lui Ioan curăţeşte de păcate. Numai harul lui Hristos dă viaţă sufletului. Lipsit de Hristos, botezul, ca oricare altă slujbă, este o formă fără valoare. "Cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa." HLL 180-181
Din cauza egoismului şi a firii lor pământeşti, nici ucenicii lui Isus nu puteau înţelege slava spirituală pe care căuta să le-o descopere. Numai după înălţarea lui Hristos la Tatăl Său şi revărsarea Duhului Sfânt asupra credincioşilor, ucenicii au înţeles pe deplin natura şi misiunea Mântuitorului. După ce au primit botezul Duhului, au început să-şi dea seama că fuseseră chiar în faţa Domnului măririi. Când le-au revenit în memorie cuvintele lui Hristos, mintea le-a fost deschisă ca să înţeleagă profeţiile şi să înţeleagă minunile pe care le făcuse El. Minunile vieţii Lui le-au trecut pe dinainte şi erau ca nişte oameni treziţi dintr-un vis. Şi-au dat seama că, într-adevăr, "Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr; şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (Ioan 1,14). Hristos, într-adevăr, a venit de la Dumnezeu într-o lume plină de păcat, pentru a mântui pe fiii şi fiicele lui Adam. Ucenicii îşi dădeau acum mai puţină importanţă decât înainte de a-şi da seama de lucrul acesta. Niciodată nu oboseau repetând cuvintele şi faptele Lui. Învăţăturile Lui, pe care le înţeleseseră prea puţin, acum le-au revenit în minte într-o nouă lumină. Scripturile au devenit pentru ei o carte nouă. HLL 507
Să vină dar mamele cu greutăţile lor la Isus. Vor găsi har îndestulător ca să le ajute la creşterea copiilor. Porţile sunt deschise pentru oricare mamă care vrea să-şi depună poverile la picioarele Mântuitorului. Acela care a zis: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi" le invită fără încetare pe mame să-i aducă pe copilaşii lor să fie binecuvântaţi de El. Până şi copilul din braţele mamei poate să locuiască la umbra Celui Atotputernic, prin credinţa mamei care se roagă. Ioan Botezătorul a fost plin de Duhul Sfânt chiar de la naştere. Dacă trăim în comuniune cu Dumnezeu, şi noi putem aştepta ca Duhul Sfânt să-i modeleze pe micuţii noştri chiar din primele clipe. HLL 515
Noi ne apropiem de sfârşitul istoriei acestui pământ şi Dumnezeu îi invită pe toţi să înalţe stindardul care poartă inscripţia: "Aici sunt aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus". El invită pe poporul Său să lucreze în perfectă armonie. El îi invită pe cei angajaţi în lucrarea noastră medicală să se unească cu slujitorii Evangheliei; El îi invită pe slujitorii Evangheliei să conlucreze cu lucrătorii misionari medicali, iar biserica să ia asupră-şi lucrarea ce i-a fost încredinţată, ţinând sus stindardul adevăratei reforme în câmpul lor, lăsând pe lucrătorii formaţi şi cu experienţă să înainteze în câmpuri noi. Nici un cuvânt care ar descuraja pe cineva nu trebuie să fie rostit, deoarece aceasta întristează inima lui Hristos şi face o foarte mare plăcere adversarului. Toţi au nevoie să fie botezaţi cu Duhul Sfânt; toţi trebuie să se reţină de la observaţii mustrătoare şi dezonorante, şi să se apropie de Hristos pentru a putea aprecia greaua răspundere pe care o poartă cei care sunt împreună lucrători cu El. "Strângeţi rândurile; strângeţi rândurile", sunt cuvintele dumnezeiescului nostru Învăţător. Unirea este putere; dezbinarea este slăbiciune şi înfrângere. T 6, 293.
Neamurile primesc Duhul Sfânt
Petru L-a predicat pe Isus acelei grupe de ascultători atenţi: viaţa Sa, lucrarea, minunile, trădarea, răstignirea, învierea şi înălţarea Lui, precum şi lucrarea Sa în cer, ca Reprezentant şi Avocat al omului, de a pleda în favoarea păcătosului. În timp ce apostolul vorbea, inima i s-a înflăcărat de Spiritul adevărului lui Dumnezeu pe care-l prezenta oamenilor. Ascultătorii lui erau încântaţi de doctrina pe care o auzeau, întrucât inimile le fuseseră pregătite ca să primească adevărul. Apostolul a fost întrerupt de coborârea Duhului Sfânt, în acelaşi fel în care Se manifestase în ziua Cincizecimii. "Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărturisind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: 'Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?' Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei."
Coborârea Duhului Sfânt peste neamuri nu era un echivalent pentru botez. Paşii necesari în convertire, în toate cazurile, sunt: credinţa, pocăinţa şi botezul. În felul acesta, adevărata biserică creştină este unită într-un singur Domn, o credinţă şi un botez. Diferitele temperamente sunt transformate de harul sfinţitor şi aceleaşi principii înnobilatoare conduc vieţile tuturor. Petru a cedat rugăminţilor celor credincioşi dintre neamuri şi a rămas cu ei un timp, predicându-L pe Isus tuturor neamurilor de prin împrejurimi.
Când fraţii din Iudea au auzit că Petru le-a predicat neamurilor, s-a întâlnit cu ei şi a mâncat cu ei în casele lor, au fost foarte surprinşi şi jigniţi de asemenea acţiuni ciudate din partea lui. Ei se temeau că, dacă Petru mergea pe calea aceasta, care lor le părea încumetare, ea avea să-i contrazică propriile învăţături. De îndată ce Petru s-a întors, l-au întâmpinat cu critică severă, zicând: "Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei." Istoria Mântuirii, 290.
La sosirea sa la Efes, Pavel a găsit doisprezece fraţi care, asemenea lui Apolo, fuseseră ucenici ai lui Ioan Botezătorul şi, asemenea lui, dobândiseră unele cunoştinţe despre misiunea lui Hristos. Ei nu aveau destoinicia lui Apolo, însă cu aceeaşi sinceritate şi credinţă căutau să răspândească în tot locul cunoştinţa pe care o primiseră.
Fraţii aceştia nu ştiau nimic despre misiunea Duhului Sfânt. Când au fost întrebaţi de Pavel dacă au primit Duhul Sfânt, ei au răspuns: "Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt. 'Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?' i-a întrebat Pavel, şi ei au răspuns: 'Cu botezul lui Ioan'".
Apoi, apostolul le-a prezentat marile adevăruri care stau la temelia nădejdii creştine. El le-a vorbit despre viaţa lui Hristos pe acest pământ şi despre cruda şi ruşinoasa Sa moarte. El le-a spus cum viaţa Domnului a rupt barierele mormântului şi a înviat triumfător deasupra morţii. El a repetat însărcinarea Mântuitorului dată ucenicilor Săi: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh" (Matei 28,18.19). Atunci el le vorbi şi despre făgăduinţa lui Hristos de a trimite pe Mângâietorul, prin a cărui putere aveau să fie săvârşite multe semne şi minuni şi le descrise cât de strălucit se împlinise această făgăduinţă în Ziua Cincizecimii.
Cu un profund interes şi cu o bucurie plină de recunoştinţă şi uimire, fraţii au ascultat cuvintele lui Pavel. Prin credinţă, ei au înţeles adevărul cel minunat al jertfei ispăşitoare a lui Hristos şi L-au primit ca Răscumpărător al lor. Apoi, au fost botezaţi în numele lui Isus; "când şi-a pus Pavel mâinile peste ei", au primit şi botezul Duhului Sfânt, prin care au fost făcuţi în stare să vorbească în limba altor neamuri şi să profetizeze. În acest fel, ei au fost făcuţi destoinici să lucreze ca misionari în Efes şi în vecinătăţile lui şi, de asemenea, să meargă şi să vestească Evanghelia în Asia Mică.
Datorită faptului că nutreau un spirit umil şi gata de a primi învăţătura, aceşti oameni au putut să ajungă să dobândească experienţa care i-a făcut în stare să păşească ca lucrători în câmpul secerişului. Exemplul lor prezintă creştinilor o învăţătură de mare valoare. Sunt mulţi care înaintează foarte puţin în viaţa spirituală, fiindcă sunt prea plini de ei înşişi spre a mai putea ocupa locul de învăţăcei. Ei sunt mulţumiţi cu o cunoştinţă superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu vor să-şi schimbe credinţa sau obiceiurile şi, prin urmare, nu depun nici o strădanie ca să dobândească o lumină mai mare.
Dacă urmaşii lui Hristos ar fi căutători sârguincioşi după înţelepciune, ei ar fi conduşi în bogatele câmpuri ale adevărului, care până aici le-au fost cu totul necunoscute. Cel care se va preda cu totul lui Dumnezeu va fi călăuzit de mâna divină. Acesta poate să fie un om simplu şi, în aparenţă, neînzestrat cu daruri; totuşi, dacă cu inimă iubitoare şi încrezătoare el ascultă de înştiinţarea voinţei lui Dumnezeu, atunci puterile lui vor fi curăţite, înnobilate, înviorate şi însuşirile lui se vor înmulţi. Tezaurizând învăţăturile înţelepciunii divine, el va primi o însărcinare sfântă; va fi făcut în stare ca viaţa lui să fie o cinste pentru Dumnezeu şi o binecuvântare pentru lume. "Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate" (Ps. 119,130).
Astăzi, sunt mulţi tot atât de neştiutori în ceea ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, cum fuseseră credincioşii aceia din Efes; totuşi, nici un alt adevăr nu este învăţat mai clar în Cuvântul lui Dumnezeu decât acesta. Profeţii şi apostolii au stăruit asupra acestei teme. Însuşi Hristos ne atrage atenţia asupra dezvoltării lumii vegetale ca o ilustrare a lucrării Duhului Sfânt în susţinerea vieţii spirituale. Seva viţei ridicându-se din rădăcină este împrăştiată în ramuri, ajutând la creştere şi producând flori şi rod. Tot la fel, puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, pornind de la Mântuitorul, pătrunde şi stăpâneşte sufletul, reînnoieşte motivele şi sentimentele şi aduce până şi gândurile în ascultare de voinţa lui Dumnezeu, făcând în stare pe primitor să aducă roadele preţioase ale faptelor sfinte.
Autorul vieţii spirituale este nevăzut şi modul exact cum această viaţă este împărtăşită şi susţinută este dincolo de puterea de explicare a omului şi de filozofia lui. Totuşi, lucrările Spiritului sunt totdeauna în armonie cu Cuvântul scris. După cum este în lumea naturală, la fel este şi în cea spirituală. Viaţa naturală este păstrată clipă de clipă prin puterea divină; totuşi, ea nu este susţinută printr-o minune directă, ci prin folosirea binecuvântărilor puse la dispoziţia noastră. Tot astfel, viaţa spirituală este susţinută prin folosirea acelor mijloace rânduite de Providenţă. Dacă urmaşul lui Hristos doreşte să crească "la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (Ef. 4,13), el trebuie să mănânce pâinea vieţii şi să bea apa mântuirii. El trebuie să vegheze, să se roage şi să lucreze, ascultând în totul de îndrumările lui Dumnezeu date prin Cuvântul Său.
În experienţa acestor iudei convertiţi mai este şi o altă învăţătură pentru noi. Când ei au primit botezul din mâna lui Ioan, ei nu au înţeles pe deplin misiunea lui Isus ca Purtător de Păcat. Ei susţineau rătăciri serioase. Dar, primind o lumină mai clară, ei au primit bucuros pe Hristos ca Răscumpărător al lor, şi odată cu acest pas de înaintare a venit şi o schimbare în îndatoririle lor. Primind o credinţă mai curată, în viaţa lor a avut loc o schimbare corespunzătoare. Ca semn al acestei schimbări şi ca o recunoaştere a credinţei lor în Hristos, ei au fost rebotezaţi în numele lui Isus. Faptele Apostolilor, 282-285.
Darul Duhului
Când Hristos le-a dat ucenicilor Săi făgăduinţa Duhului Sfânt, El Se apropia de încheierea lucrării Sale de pe pământ. El stătea în umbra crucii, dându-şi pe deplin seama de povara vinovăţiei ce avea să apese asupra Sa, ca Purtător al păcatului. Mai înainte de a Se oferi pe Sine ca jertfă, El le-a dat ucenicilor îndrumări cu privire la darul esenţial şi desăvârşit pe care avea să-l reverse asupra urmaşilor Săi - dar care avea să-i pună în legătură cu resursele nelimitate ale harului Său. "Eu voi ruga pe Tatăl", a zis El, "şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi" (Ioan 14,16.17). Mântuitorul arăta înainte spre timpul când Duhul Sfânt trebuia să vină pentru a săvârşi o puternică lucrare în calitate de Reprezentant al Său. Răul care se adunase timp de veacuri avea să fie înfrânt de puterea divină a Duhului Sfânt.
Care a fost rezultatul revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii? Vestea cea bună a unui Mântuitor înviat a fost dusă până la cele mai îndepărtate locuri ale lumii. În timp ce ucenicii vesteau solia harului mântuitor, inimi se predau puterii acestei solii. Biserica a văzut cum convertiţii veneau la ea în număr nespus de mare, din toate direcţiile. Cei care apostaziaseră erau reconvertiţi. Păcătoşii se uneau cu cei credincioşi în căutarea mărgăritarului de mare preţ. Unii dintre cei care fuseseră cei mai aprigi împotrivitori ai Evangheliei au devenit campionii ei. Profeţia se împlinise: "Cel mai slab dintre ei va fi" ca David; şi casa lui David va fi ca" îngerul Domnului" (Zah. 12,8). Fiecare creştin vedea în fratele său o descoperire a iubirii şi bunăvoinţei divine. Un singur interes îi stăpânea pe toţi; un singur subiect însufleţitor le absorbise pe toate celelalte. Năzuinţa credincioşilor era să dea pe faţă asemănarea cu caracterul lui Hristos şi să lucreze pentru întinderea Împărăţiei Sale.
"Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi" (Fapte 4,33). Prin munca lor au fost adăugaţi bisericii bărbaţi aleşi, care, primind cuvântul adevărului, şi-au consacrat viaţa lucrării de a duce şi altora nădejdea ce umplea inimile lor cu pace şi bucurie. Ei nu puteau fi împiedicaţi sau intimidaţi prin ameninţări. Domnul vorbea prin ei şi, mergând din loc în loc, săracilor li se vestea Evanghelia şi se săvârşeau minuni ale harului divin. Atât de puternic poate lucra Dumnezeu atunci când oamenii se predau pe ei înşişi controlului Duhului Său.
Făgăduinţa Duhului Sfânt nu este mărginită la vreun anume veac sau la vreo rasă de oameni. Hristos a declarat că influenţa divină a Duhului Său avea să fie cu urmaşii Săi până la sfârşit. Din Ziua Cincizecimii şi până acum, Mângâietorul a fost trimis la toţi aceia care s-au predat pe ei înşişi în totul lui Hristos şi slujirii Lui. La toţi aceia care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt a venit ca un sfătuitor, ca unul care-i sfinţeşte, îi călăuzeşte şi mărturiseşte. Cu cât credincioşii au umblat mai strâns cu Dumnezeu, cu atât mai clar şi mai puternic au dat ei mărturie despre iubirea Mântuitorului lor şi despre harul Său mântuitor. Bărbaţii şi femeile care, în decursul lungilor secole de prigoană şi încercări, s-au bucurat de o mare măsură a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa lor au fost ca nişte semne şi minuni în lume. Înaintea îngerilor şi a oamenilor, ei au prezentat puterea transformatoare a iubirii mântuitoare.
Aceia care, la Ziua Cincizecimii, au fost înzestraţi cu putere de sus, n-au fost scutiţi mai departe de ispită şi cercări. În timp ce dădeau mărturie despre adevăr şi neprihănire, în repetate rânduri ei au fost asaltaţi de vrăjmaşul a tot adevărul, care căuta să-i jefuiască de experienţa lor creştină. Ei erau nevoiţi să se lupte cu toate puterile date lor de Dumnezeu pentru a ajunge la măsura de bărbaţi şi femei în Hristos Isus. Ei se rugau zilnic pentru noi şi proaspete ajutoare ale harului pentru a putea ajunge mai sus şi tot mai sus spre desăvârşire. Sub lucrarea Duhului Sfânt, chiar şi cei mai slabi, experimentând credinţa în Dumnezeu, învăţau să-şi dezvolte puterile ce le-au fost încredinţate şi să devină sfinţiţi, curaţi şi înnobilaţi. În umilinţă, ei se supuneau influenţei modelatoare a Duhului Sfânt, primeau plinătatea dumnezeirii şi erau modelaţi, făcuţi asemenea dumnezeirii.
Trecerea vremii nu a adus nici o schimbare în ce priveşte făgăduinţa dată de Hristos la despărţire, de a trimite Duhul Sfânt ca reprezentant al Său. Nu din pricina vreunei restricţii din partea lui Dumnezeu bogăţiile harului Său nu se revarsă pe pământ asupra oamenilor. Dacă împlinirea făgăduinţei nu se vede aşa cum ar putea fi văzută, aceasta se datorează faptului că făgăduinţa nu este apreciată aşa cum ar trebui să fie. Dacă ar voi, ar fi cu toţii umpluţi cu Duhul Sfânt. Oriunde nevoia după Duhul Sfânt este o problemă de mai mică importanţă şi preocupare, acolo se vede secetă spirituală, întuneric spiritual, decădere şi moarte spirituală. Ori de câte ori probleme minore ocupă atenţia, puterea divină, care este necesară pentru creşterea şi prosperitatea bisericii şi care ar aduce cu ea toate celelalte binecuvântări, lipseşte, deşi ea este oferită în toată infinita ei plinătate.
Deoarece acesta este mijlocul prin care noi trebuie să primim putere, de ce nu flămânzim şi nu însetăm după darul Duhului? De ce nu vorbim despre el, de ce nu ne rugăm pentru el şi nu predicăm despre el? Domnul este mult mai binevoitor să dea Duhul Sfânt celor care Îl slujesc decât sunt părinţii să dea daruri bune copiilor lor. Pentru botezul zilnic cu Duhul Sfânt, fiecare lucrător ar trebui să înalţe rugăciunile lui către Dumnezeu. Grupuri de lucrători creştini ar trebui să se adune pentru a cere un ajutor deosebit, înţelepciune cerească, pentru ca să ştie cum să plănuiască şi cum să aducă la îndeplinire, cu înţelepciune, aceste planuri. În mod deosebit, ei ar trebui să se roage ca Dumnezeu să-i boteze pe aleşii Săi, trimişi în câmpurile misionare, cu o bogată măsură a Duhului Său. Prezenţa Duhului Sfânt în lucrătorii lui Dumnezeu va da vestirii adevărului o putere pe care nici toată puterea sau slava lumii n-o poate da.
În orice loc ar fi lucrătorul consacrat lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va fi acolo cu el. Cuvintele spuse ucenicilor ne sunt adresate şi nouă. Mângâietorul este al nostru aşa cum a fost şi al lor. Duhul dă tăria care susţine sufletele ce trudesc şi se luptă în orice situaţie critică, în mijlocul urii acestei lumi, şi-i face să-şi vadă propriile lor lipsuri şi greşeli. În întristare şi durere, când totul apare întunecos şi viitorul tulbure, iar noi ne simţim fără ajutor şi singuri, acesta este timpul când, drept răspuns la rugăciunea credinţei, Duhul Sfânt aduce mângâiere inimii.
Faptul că cineva, în anumite împrejurări deosebite, dă pe faţă extaz spiritual nu este o dovadă convingătoare că el este creştin. Sfinţenia nu este extaz, răpire sufletească; ea este o deplină predare a voinţei lui Dumnezeu; ea înseamnă a trăi prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu; înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc; înseamnă încredere în Dumnezeu în vreme de cercare, în timp de întuneric, ca şi în vreme luminoasă; înseamnă a umbla prin credinţă şi prin vedere; înseamnă sprijinire pe Dumnezeu cu o încredere neclătinată şi rămânere în iubirea Sa.
Pentru noi, nu este absolut esenţial să fim în stare să definim exact ce este Duhul Sfânt. Hristos ne spune că Duhul Sfânt este Mângâietorul, "Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl". Cu privire la Duhul Sfânt, este arătat în mod lămurit că în lucrarea Sa de călăuzire a oamenilor în tot adevărul "El nu va vorbi de la El" (Ioan 15,26; 16,13).
Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu pot s-o explice, fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o. Oameni, având păreri fanteziste, pot grupa laolaltă anumite pasaje din Scriptură şi din ele să clădească o susţinere omenească; dar primirea acestor vederi nu va întări biserica. Cu privire la asemenea taine, care sunt prea adânci pentru priceperea omenească, tăcerea este de aur.
Lucrarea Duhului Sfânt este în mod clar arătată în cuvintele Domnului Hristos: "Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata" (Ioan 16,8). Duhul Sfânt este Acela care convinge de păcat. Dacă păcătosul răspunde influenţei reînviorătoare a Duhului Sfânt, el va fi adus atunci la pocăinţă şi trezit, făcut să înţeleagă importanţa ascultării de cerinţele divine.
Păcătosului pocăit, flămânzind şi însetând după neprihănire, Duhul Sfânt îi descoperă pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. "Va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi", spunea Hristos. "Vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu" (Ioan 16,14; 14,26).
Duhul Sfânt este dat ca un mijloc de regenerare, spre a face ca mântuirea săvârşită prin moartea Răscumpărătorului nostru să fie reală şi eficientă. Duhul caută mereu să atragă atenţia oamenilor la marea jertfă ce a fost făcută pe crucea de pe Golgota, să descopere lumii iubirea lui Dumnezeu şi să înfăţişeze sufletului convins de vinovăţia lui lucrurile preţioase ale Scripturilor.
Aducând convingere de păcat şi prezentând înaintea minţii standardul neprihănirii, Duhul Sfânt face pe cel în cauză să renunţe la interesul şi plăcerea faţă de lucrurile acestei lumi şi umple sufletul cu o dorinţă după sfinţenie. "Are să vă călăuzească în tot adevărul" (Ioan 16,13), a spus Mântuitorul. Dacă oamenii sunt dispuşi să fie modelaţi, El va lucra o sfinţire a întregii fiinţe. Duhul va lua lucrurile lui Dumnezeu şi le va întipări în suflet. Prin puterea Sa, calea vieţii va fi făcută atât de clară, încât nimeni nu va avea cum să rătăcească mergând pe ea.
Prin Duhul Său Cel Sfânt, Dumnezeu a lucrat de la început prin unelte omeneşti, în vederea împlinirii planului Său în favoarea neamului omenesc căzut. Lucrul acesta s-a manifestat în viaţa patriarhilor. De asemenea, în biserica din pustie, în vremea lui Moise, Dumnezeu le-a dat Duhul Său cel bun ca să-i înveţe (Neemia 9, 20). Şi, în zilele apostolilor, El a lucrat cu putere pentru biserica Sa, prin mijlocirea Duhului Sfânt. Aceeaşi putere, care i-a susţinut pe patriarhi, care a dat lui Caleb şi lui Iosua credinţă şi curaj şi care a făcut rodnică lucrarea bisericii apostolice, i-a susţinut pe copiii credincioşi ai lui Dumnezeu din toate veacurile următoare. Prin puterea Duhului Sfânt, în Evul Mediu, creştinii valdenzi au fost ajutaţi să pregătească calea spre Reformaţiune. Aceeaşi putere, care a făcut să aibă succes eforturile bărbaţilor şi femeilor nobile care au făcut lucrare de pionierat pe calea înfiinţării de misiuni moderne, cum şi pentru traducerea Bibliei în limbile şi dialectele tuturor neamurilor şi popoarelor.
Şi astăzi Dumnezeu foloseşte încă biserica Sa spre a face cunoscută voinţa Sa pe pământ. Astăzi, vestitorii crucii merg din oraş în oraş şi din ţară în ţară, pregătind calea pentru a doua venire a Domnului Hristos. Stindardul Legii lui Dumnezeu este înălţat. Spiritul Celui Atotputernic mişcă inimile oamenilor şi aceia care răspund influenţei Sale devin martori pentru Dumnezeu şi adevărul Său. În multe locuri, pot fi văzuţi bărbaţi şi femei consacrate, vestind şi altora lumina care le-a făcut clară calea spre mântuire prin Hristos. Şi continuând să lase să strălucească lumina lor, aşa cum au făcut cei ce au fost botezaţi cu Duhul Sfânt în Ziua Cincizecimii, ei au primit mai mult şi tot mai mult din puterea Duhului Sfânt. În felul acesta, pământul trebuie să fie luminat de slava lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, sunt unii dintre cei care, în loc să desăvârşească în mod înţelept ocaziile prezente, aşteaptă în lenevie vreun timp special de înviorare spirituală, în care capacitatea lor de a lumina pe alţii să crească mult mai mult. Ei neglijează astfel datoriile şi privilegiile prezente şi îngăduie ca lumina lor să ardă slab, în timp ce privesc înainte spre un timp când, fără nici un efort din partea lor, ei vor ajunge să primească o binecuvântare deosebită, prin care vor fi transformaţi şi făcuţi destoinici pentru lucrare.
Este adevărat că, în vremea sfârşitului, când lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ va merge spre încheiere, eforturile sârguincioase depuse de credincioşi consacraţi, sub călăuzirea Duhului Sfânt, vor fi însoţite de deosebite semne ale aprobării divine. Sub simbolul ploii timpurii şi târzii, care cade în ţările Orientului, la vremea semănatului şi secerişului, proorocii evrei au profetizat despre revărsarea darului Duhului Sfânt asupra bisericii lui Dumnezeu într-o măsură extraordinară. Revărsarea Duhului Sfânt în zilele apostolilor a fost începutul ploii timpurii şi rezultatele ei au fost minunate. La sfârşitul timpului, Duhul Sfânt trebuie să fie prezent în adevărata biserică.
Dar în preajma încheierii secerişului pământului, este făgăduită o revărsare deosebită a Duhului Sfânt care va pregăti biserica pentru venirea Fiului omului. Această revărsare a Duhului este asemenea revărsării ploii târzii; şi, în vederea acestei înnoite puteri, creştinii trebuie să înalţe cererile lor la Domnul secerişului "în timpul ploii târzii". Drept răspuns, "Domnul urneşte norii plini de fulgere şi vă trimite o ploaie îmbelşugată". "El vă va da ploaie", vă va trimite ploaie timpurie şi târzie" (Zah. 10,1; Ioel 2,23).
Dar, atâta timp cât membrii bisericii lui Dumnezeu de astăzi nu au o vie legătură cu Izvorul oricărei creşteri spirituale, ei nu vor fi gata pentru vremea secerişului. Dacă ei nu menţin lămpile lor pregătite şi arzând, nu vor putea primi o înnoită măsură a harului în vreme de deosebită nevoie.
Numai aceia care primesc mereu noi şi proaspete măsuri de har vor avea putere potrivită cu nevoile lor zilnice şi capacitatea de a folosi această putere. În loc să privească spre un timp în viitor, când, printr-o înzestrare deosebită cu putere spirituală, să primească o destoinicie miraculoasă pentru câştigarea de suflete, ei se predau zilnic lui Dumnezeu ca să-i facă vase potrivite pentru a fi folosite de El. Ei trebuie să desăvârşească zilnic ocaziile de slujire ce stau la îndemâna lor. Zilnic, ei trebuie să dea mărturie pentru Domnul oriunde ar fi, fie în preocupările mărunte ale vieţii de cămin, fie într-un domeniu de folosinţă publică.
Lucrătorul consacrat are o minunată mângâiere, ştiind că până şi Domnul Hristos, în timpul vieţii Sale pe pământ, a căutat zilnic pe Tatăl Său pentru a primi noi şi proaspete măsuri de har, de care avea nevoie; şi, de la aceste comuniuni cu Dumnezeu, El mergea să întărească şi să binecuvânteze pe alţii. Iată pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deşi El este Fiul lui Dumnezeu, El Îşi întăreşte credinţa prin rugăciune şi prin comuniune cu cerul. El Îşi adună putere spre a rezista celui rău şi a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al neamului omenesc, El cunoaşte nevoile acelora care, deşi plini de defecte şi trăind într-o lume a păcatului, doresc totuşi să-I slujească. El ştie că solii pe care El îi vede destoinici să fie trimişi sunt oameni slabi, supuşi greşelii; dar tuturor acelora care se predau în totul slujirii Lui, El le făgăduieşte ajutor divin. Propriul Său exemplu este o asigurare că arzătoarele şi stăruitoarele cereri înălţate către Dumnezeu în credinţă - credinţă care duce la o deplină dependenţă de Dumnezeu şi o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa - vor fi de folos să aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului.
Orice lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească şi să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru strângerea secerişului pământului. Dimineaţă după dimineaţă, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului şi-şi reînnoiesc legământul lor de consacrare, El le va da prezenţa Duhului Său, însoţită de puterea lui reînviorătoare şi sfinţitoare. Pornind la lucrările lor zilnice, ei au asigurarea că fiinţa cea nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie "împreună lucrători cu Dumnezeu". Faptele Apostolilor 48-57.
Nicodim ascultase predica lui Ioan Botezătorul despre pocăinţă şi botez şi auzise cum îi îndruma pe oameni către Acela care trebuia să boteze cu Duhul Sfânt. El însuşi simţise că între iudei era o mare lipsă de viaţă spirituală, că erau stăpâniţi într-o mare măsură de bigotism şi de ambiţie lumească. Nădăjduise după o stare de lucruri mai bună la venirea lui Mesia. Dar solia cercetătoare de inimă a lui Ioan Botezătorul nu lucrase în el convingerea de păcat. Era un fariseu dintre cei mai plini de râvnă şi se lăuda cu faptele lui bune. Era mult mai stimat pentru binefacerile şi dărnicia cu care susţinea serviciul din templu şi se simţea sigur de favoarea lui Dumnezeu. Se înfiora la gândul unei împărăţii care era prea curată ca el să o poată vedea în starea lui actuală.
Vorbirea figurată despre naşterea din nou pe care o folosise Isus nu era cu totul străină pentru Nicodim. Cei convertiţi de la păgânism la credinţa lui Israel erau adesea asemănaţi cu nişte copii de curând născuţi. De aceea, el a înţeles că vorbele lui Isus nu trebuiau luate în sens literal. Dar, în virtutea naşterii sale ca israelit, el se socotea sigur de un loc în Împărăţia lui Dumnezeu. Socotea că nu are nevoie de schimbare. De aceea a fost surprins de cuvintele Mântuitorului. Mai mult, se simţea iritat de aplicarea lor la persoana sa. Îngâmfarea fariseului se lupta cu dorinţa sinceră a căutătorului după adevăr. S-a mirat că Hristos îi vorbeşte în felul acesta, fără a respecta poziţia lui de conducător în Israel.
Luat prin surprindere, i-a răspuns lui Hristos în cuvinte pline de ironie: "Cum se poate naşte un om bătrân?" Asemenea multora când li se prezintă adevăruri tăioase, a dat pe faţă faptul că omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului Sfânt. În el nu este nimic care să răspundă la lucrurile spirituale, pentru că lucrurile spirituale se judecă spiritual.
Dar Mântuitorul n-a răspuns argumentelor lui cu explicaţii. Ridicându-Şi mâna cu demnitate solemnă, El a rostit adevărul cu o siguranţă şi mai mare: "Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu". Nicodim ştia că Isus vorbea acum despre botezul cu apă şi despre înnoirea inimii prin Duhul lui Dumnezeu. El era convins că se află în faţa Aceluia despre care profetizase mai înainte Ioan Botezătorul.
Isus a continuat: "Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh". Din fire, inima este rea şi "cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul" (Iov 14,4). Nici o născocire omenească nu poate găsi un leac pentru sufletul păcătos. "Umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună". "Din inimă ies gândurile rele, uciderile, adulterele, desfrânările, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele" (Rom. 8,7; Mat. 15,19). Mai înainte ca pârâul să devină curat, trebuie curăţit izvorul inimii. Acela care încearcă să ajungă la cer prin faptele lui de păzire a legii încearcă o imposibilitate. Nu este nici o siguranţă pentru acela care are o religie legalistă, o formă de evlavie. Viaţa de creştin nu este o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi, ci o transformare a firii. Se produce moartea faţă de eu şi faţă de păcat şi o viaţă cu totul nouă. Schimbarea aceasta nu se poate produce decât prin lucrarea puternică a Duhului Sfânt.
Nicodim era încă nedumerit şi Isus a folosit vântul ca ilustraţie pentru cuvintele Sale: "Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul".
Vântul se aude prin ramurile pomilor, fremătând printre frunze şi flori, dar nu se vede şi nimeni nu ştie de unde vine sau unde se duce. Tot aşa este şi cu lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii. Nu poate fi explicată mai mult decât mişcarea vântului. Cineva poate că nu ar fi în stare să spună timpul sau locul anumit sau să urmărească toate amănuntele lucrării de întoarcere la Dumnezeu, dar lucrul acesta nu dovedeşte că nu este convertit. Printr-un mijloc tot atât de nevăzut ca şi vântul, Hristos lucrează continuu asupra inimii. Puţin câte puţin, poate fără ca primitorul lor să-şi dea seama, se produc impresii care tind să atragă sufletul la Hristos. Acestea pot să vină prin meditaţie asupra Lui, prin citirea Scripturilor sau prin auzirea Cuvântului de la un predicator. Deodată, când Duhul vine cu un apel mai direct, sufletul se predă lui Isus, plin de bucurie. Mulţi numesc aceasta o convertire bruscă, dar ea este rezultatul lucrării îndelungate a Duhului lui Dumnezeu, o lucrare făcută cu multă răbdare.
Cu toate că nu se vede, vântul produce efecte văzute şi simţite. La fel şi lucrarea Duhului asupra sufletului se descoperă în fiecare faptă a aceluia care a simţit puterea Lui salvatoare. Când ia inima în stăpânire, Duhul lui Dumnezeu transformă viaţa. Gândurile păcătoase sunt înlăturate, faptele rele sunt părăsite, iubirea, umilinţa şi pacea iau locul mâniei, invidiei şi certurilor. Bucuria ia locul întristării, iar faţa oglindeşte lumina cerească. Nimeni nu vede mâna care ridică povara, nimeni nu vede lumina care se coboară de sus. Binecuvântarea vine atunci când sufletul se predă prin credinţă lui Dumnezeu. Apoi, acea putere pe care nici un ochi omenesc nu o poate vedea creează o făptură nouă, după chipul lui Dumnezeu.
Este cu neputinţă pentru o minte mărginită să înţeleagă lucrarea mântuirii. Taina ei întrece ştiinţa omenească; dar acela care trece de la moarte la viaţă îşi dă seama că aceasta este o realitate dumnezeiască. Putem cunoaşte începutul mântuirii printr-o experienţă personală. Urmările se văd în decursul veacurilor veşnice. Hristos Lumina lumii, 171-173.
Ioan le spunea învăţătorilor lui Israel că îngâmfarea, egoismul şi cruzimea lor dovedeau că sunt pui de năpârci, un blestem ucigător pentru oameni, şi nu copiii lui Avraam cel drept şi ascultător. Ţinând seama de lumina pe care o primiseră de la Dumnezeu, erau mai răi decât păgânii, faţă de care se simţeau superiori. Uitaseră stânca de unde fuseseră tăiaţi şi groapa de unde fuseseră scoşi. Dumnezeu nu depindea de ei ca să-Şi aducă la îndeplinire planul. După cum El l-a chemat pe Avraam să iasă dintr-un popor păgân, tot aşa îi poate chema şi pe alţii în slujba Sa. Inima acelora putea atunci să pară fără viaţă ca şi pietrele pustiului, dar Duhul Lui putea să-i trezească să facă voia Lui şi să primească împlinirea făgăduinţei.
"Iată", zicea proorocul, "securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor. Deci orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc." Valoarea unui pom este hotărâtă nu de nume, ci de roadele lui. Dacă roadele sunt fără valoare, numele nu poate scăpa un pom de la pieire. Ioan le-a spus iudeilor că situaţia lor faţă de Dumnezeu urma să fie hotărâtă de caracterul şi viaţa lor. Mărturisirile de credinţă erau lipsite de valoare. Dacă viaţa şi caracterul lor nu erau în armonie cu Legea lui Dumnezeu, ei nu erau poporul Lui.
Sub cuvintele lui cercetătoare de inimă, ascultătorii se convingeau. Ei au venit la el cu o întrebare: "Ce să facem?" El le-a răspuns: "Cine are două haine să împartă cu cine n-are nici una şi cine are de mâncare să facă la fel". Pe vameşi îi învăţa să se ferească de nedreptate, iar pe soldaţi, de brutalitate.
El spunea că toţi cei care deveneau supuşi ai Împărăţiei lui Hristos trebuiau să dea dovadă de credinţă şi pocăinţă. Trebuia ca bunătatea, cinstea şi credincioşia să se vadă în viaţa lor. Trebuiau să-i ajute pe cei lipsiţi şi să-şi aducă darurile înaintea lui Dumnezeu. Trebuiau să-i apere pe cei fără apărare şi să dea pildă de virtute şi împreună-simţire. În felul acesta, urmaşii lui Hristos vor da dovadă de puterea transformatoare a Duhului Sfânt. În viaţa lor de toate zilele, se vor vedea dreptatea, mila şi iubirea lui Dumnezeu. Dacă nu, ei aveau să fie ca pleava care se aruncă în foc.
"Cât despre mine", le-a spus Ioan, "eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc" (Mat. 3,11). Profetul Isaia spusese că Domnul va curăţi pe poporul Său de nelegiuirile lui "cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii". Cu-vântul lui Dumnezeu către Israel era: "Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi voi topi zgura... Toate părticelele de plumb le voi depărta din tine" (Is. 4,4; 1,25). Pentru păcat, oriunde s-ar găsi, "Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" (Evrei 12,29). În toţi aceia care se supun puterii Sale, Duhul Sfânt va mistui păcatul. Dar, dacă oamenii se agaţă de păcat, ei se identifică astfel cu el. Atunci slava lui Dumnezeu, care nimiceşte păcatul, trebuie să-i nimicească şi pe ei. Hristos Lumina lumii, 107-108
Atunci, Corneliu a povestit experienţa lui şi cuvintele îngerului, spunând în încheiere: "Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui".
Petru a zis: "În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează în neprihănire este primit de El".
După aceea, mulţimii aceleia de ascultători atenţi, apostolul le-a predicat pe Hristos - viaţa Sa, minunile Sale, trădarea şi răstignirea Sa, învierea şi înălţarea Sa, cum şi lucrarea Sa din ceruri, ca Reprezentant şi Apărător al omului. Când Petru a arătat celor de faţă pe Isus ca fiind singura nădejde a păcătosului, el însuşi a înţeles mult mai pe deplin însemnătatea viziunii pe care o avusese şi inima lui ardea de spiritul adevărului pe care-l prezenta.
Deodată, vorbirea a fost întreruptă de coborârea Duhului Sfânt. "Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul." Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.
"Atunci Petru a zis: 'Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?' Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos".
În felul acesta a fost dusă Evanghelia la aceia care fuseseră străini şi venetici, făcându-i împreună părtaşi cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu. Convertirea lui Corneliu şi a casei lui alcătuia primele roade ale unui seceriş ce urma să fie adunat. Din această casă, mult cuprinzătoarea lucrare a harului s-a răspândit în această cetate păgână. Faptele Apostolilor, 138-139.
Oamenii veneau cu grămada după Hristos, aşteptând cu nerăbdare să fie vindecaţi şi dorind să asculte cuvintele Lui. Mulţi se simţeau atraşi către El, pentru că vedeau în El un izvor de binecuvântări. Mulţi dintre cei care se îmbulzeau în jurul Lui, pentru a primi darul cel preţios al sănătăţii, Îl primeau ca Mântuitor al lor. Mulţi alţii, temându-se atunci din cauza fariseilor să mărturisească despre El, au fost convertiţi la coborârea
{DA 360}
Duhului Sfânt şi L-au cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu înaintea preoţilor şi mai marilor înfuriaţi.
Dar acum Hristos dorea un loc retras, ca să poată fi cu ucenicii Săi, deoarece avea să le spună multe. În lucrarea lor trecuseră prin lupte şi întâlniseră împotriviri în diferite feluri. Până aici, ei se sfătuiseră cu Isus în toate lucrurile; dar, pentru un timp, fuseseră singuri şi în anumite ocazii fuseseră în mare cumpănă, neştiind ce trebuie să facă. Ei găsiseră multă încurajare în lucrarea lor, deoarece Hristos nu-i trimisese fără Duhul Sfânt şi, prin credinţă în El, săvârşiseră multe minuni; dar acum aveau nevoie să fie hrăniţi din Pâinea Vieţii. Aveau nevoie să meargă într-un loc retras, unde să poată sta în comuniune cu Hristos şi să primească îndrumări pentru lucrarea lor viitoare.
"Isus le-a zis: 'Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin'." Hristos este plin de bunătate şi de milă pentru toţi cei ce sunt în serviciul Său. El voia să le arate ucenicilor Săi că Dumnezeu nu cere jertfă, ci milă. Ei îşi puseseră tot sufletul pentru a lucra spre binele oamenilor, şi aceasta le istovise puterea fizică şi intelectuală. Era datoria lor să se odihnească.
Când au văzut succesul lucrării lor, ucenicii s-au aflat în primejdia de a se încrede în ei înşişi, de a cultiva îngâmfarea spirituală şi astfel de a cădea pradă ispitelor lui Satana. În faţa lor se afla o mare lucrare şi, mai înainte de toate, trebuiau să înveţe că tăria lor nu se află în ei, ci în Dumnezeu. Asemenea lui Moise în pustia Sinai, asemenea lui David pe dealurile Iudeii sau asemenea lui Ilie la pârâul Cherit, ucenicii aveau nevoie să se retragă din lucrarea lor obositoare şi să fie în comuniune cu Hristos, cu natura şi cu propriile inimi. HLL 360-361
Duhul Sfânt a venit asupra lui Zaharia, care a profetizat lucrarea fiului său, spunând aceste cuvinte frumoase:
"Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Preaînalt,
Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui
Şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii,
Care stă în iertarea păcatelor lui;
Datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru,
În urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime,
Ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii.
Şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!"
"Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel." Înainte de a se naşte Ioan, îngerul spusese: "Va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt". Dumnezeu îl chemase pe fiul lui Zaharia la o mare lucrare, cea mai mare lucrare încredinţată vreodată oamenilor. Pentru a face lucrarea aceasta, Dumnezeu trebuia să lucreze cu el. Duhul lui Dumnezeu avea să fie cu el numai dacă asculta de cele spuse de înger.
Ioan trebuia să fie un sol al lui Iehova, pentru a duce oamenilor lumina lui Dumnezeu. El trebuia să dea o nouă îndrumare gândurilor lor. Trebuia să-i impresioneze cu sfinţenia cerinţelor lui Dumnezeu şi cu nevoia lor după dreptatea Sa desăvârşită. Un asemenea sol trebuia să fie sfânt. Trebuia să fie un templu al Duhului Sfânt. Pentru a îndeplini lucrarea, trebuia să fie sănătos la corp şi plin de tărie intelectuală şi spirituală. De aceea era nevoie să-şi stăpânească apetitul şi pasiunile. El trebuia să fie capabil să-şi stăpânească toate puterile, ca să poată sta în mijlocul oamenilor neclintit în orice împrejurare, ca şi stâncile şi munţii pustiei. HLL, 100-101.
Am văzut că nu suntem mai feriţi de învăţători falşi decât era biserica în zilele apostolilor; şi că, dacă altceva tot nu putem face, ar trebui măcar să luăm nişte măsuri speciale, ca şi ei, pentru a asigura pacea, armonia şi unitatea turmei. Avem exemplul lor şi ar trebui să-l urmăm. Fraţi cu experienţă şi cu o judecată sănătoasă ar trebui să se strângă laolaltă şi, urmând Cuvântul lui Dumnezeu şi călăuzirea Duhului Sfânt, ar trebui, cu rugăciune fierbinte, să-şi pună mâinile peste cei care fac dovada perfectă că au primit însărcinarea de la Dumnezeu şi să-i pună deoparte pentru a se consacra cu totul şi cu totul lucrării Sale. Acest act ar arăta aprobarea bisericii pentru ieşirea lor ca mesageri, care să ducă cea mai solemnă solie încredinţată vreodată oamenilor. EW, 102.
Prezenţa vizibilă a lui Hristos era pe cale să fie retrasă din mijlocul ucenicilor, dar ei aveau să aibă parte de o nouă înzestrare cu putere. Duhul Sfânt avea să le fie dat în toată plinătatea lui, sigilându-i pentru lucrarea lor. "Iată", a zis Mântuitorul, "voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus" (Luca 24,49). "Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt." "Voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului" (Fapte 1,5.8).
Mântuitorul ştia că nici un argument, oricât de logic, nu ar fi înmuiat inimile învârtoşate şi nu ar fi putut străpunge crusta egoismului şi a spiritului lumesc. El ştia că ucenicii Săi trebuia să fie înzestraţi cu putere cerească; că Evanghelia îşi va împlini lucrarea ei numai atunci când va fi vestită din inimi încălzite şi buze elocvente, printr-o cunoaştere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Lucrarea încredinţată ucenicilor cerea multă destoinicie, căci curentul adânc al răutăţii urma şă se prăvălească cu putere asupra lor. La comanda forţelor întunericului era un conducător foarte ager şi hotărât, iar urmaşii lui Hristos puteau lupta pentru dreptate numai prin ajutorul pe care Dumnezeu avea să li-l dea prin Duhul Sfânt. FA 31.
Când ucenicii s-au întors de pe Muntele Măslinilor la Ierusalim, oamenii au privit la ei, sperând să vadă pe feţele lor expresii de întristare, tulburare şi înfrângere; însă, în loc de acestea, au văzut fericire şi biruinţă. Ucenicii nu se tânguiau acum pentru dezamăgirea nădejdilor lor. Ei au văzut pe Mântuitorul lor înviat şi cuvintele făgăduinţei Sale date la despărţire răsunau continuu în urechile lor.
Ascultători de porunca lui Hristos, ei au zăbovit în Ierusalim în aşteptarea făgăduinţei Tatălui - revărsarea Duhului Sfânt. Dar nu au aşteptat în trândăveală. Raportul biblic ne spune că "tot timpul stăteau în templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu" (Luca 24,53). De asemenea, ei s-au adunat laolaltă pentru a prezenta cererile lor Tatălui, în numele lui Isus. Ei ştiau că au un reprezentant în ceruri, un Apărător la tronul lui Dumnezeu. Cu un respect solemn, ei se plecau în rugăciune, repetând asigurarea: "Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 16,23.24). Mai sus şi tot mai sus întindeau ei mâna credinţei, cu argumentul cel mai puternic: "Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi" (Romani 8,34).
În timp ce aşteptau împlinirea făgăduinţei, ucenicii îşi umileau inimile în sinceră pocăinţă şi-şi mărturiseau necredinţa lor. În timp ce-şi aminteau cuvintele pe care Hristos li le-a adresat înainte de moartea Sa, ei au priceput mult mai bine înţelesul lor. Adevărurile care le dispăruseră din memorie le erau acum aduse din nou în minte, şi ei le repetau unul după altul. Ei îşi reproşau unii altora faptul că nu-L înţeleseseră pe Mântuitorul. Ca o procesiune, scenă după scenă din minunata Sa viaţă trecea pe dinaintea lor. Meditând la viaţa Lui curată şi sfântă, ei au simţit că nici o strădanie nu va fi prea grea, nici un sacrificiu prea mare, ca să poată da mărturie în viaţa lor despre caracterul plin de iubire al lui Hristos. O, gândeau ei, dacă le-ar fi fost cu putinţă să mai trăiască din nou cei trei ani petrecuţi cu Învăţătorul, cu cât zel s-ar fi străduit să-I dovedească cât de mult Îl iubeau şi cât de sinceri erau în mâhnirea lor că L-au întristat cândva, prin vreun cuvânt sau printr-o faptă de necredinţă! Dar se mângâiau la gândul că fuseseră iertaţi. Şi s-au hotărât ca, pe cât le era cu putinţă, să-şi ispăşească necredinţa printr-o curajoasă mărturie despre El înaintea lumii.
Ucenicii se rugau cu un zel nepotolit ca să fie făcuţi destoinici să-i întâmpine pe oameni şi ca, în convorbirile lor zilnice, să fie în stare să rostească cuvinte care să-i conducă pe păcătoşi la Hristos. Înlăturând orice neînţelegeri, orice dorinţă de întâietate, ei s-au adunat laolaltă, într-o strânsă comuniune creştină. Ei se apropiau mai mult şi tot mai mult de Dumnezeu şi, făcând acest lucru, au înţeles ce privilegiu avuseseră de a li se fi îngăduit să aibă o atât de strânsă legătură cu Isus. Dar, când se gândeau de câte ori L-au întristat prin lipsa lor de înţelegere cu privire la ceea ce El Se străduia să-i înveţe spre binele lor, inimile le erau pline de întristare.
Aceste zile de pregătire au fost zile de adâncă cercetare a inimii. Ucenicii şi-au dat seama de nevoia lor spirituală şi au strigat către Domnul după ungerea sfântă care avea să-i facă destoinici pentru lucrarea de câştigare de suflete. Ei nu au cerut o binecuvântare care să le servească numai lor. Asupra lor apăsa povara salvării sufletelor. Ei au înţeles că Evanghelia trebuia să fie dusă lumii şi, în vederea acestui lucru, cereau puterea pe care Domnul Hristos le-a făgăduit-o.
În timpul perioadei patriarhale, influenţa Duhului Sfânt fusese deseori descoperită în chip vădit, însă niciodată în plinătatea ei. Acum, ascultând de cuvântul Mântuitorului, ucenicii au înălţat rugăciuni fierbinţi pentru acest dar şi, în cer, Domnul Hristos a adăugat şi mijlocirea Sa. El a cerut darul Duhului, ca să-l poată revărsa asupra poporului Său.
"În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei." Duhul Sfânt a venit cu o aşa plinătate asupra ucenicilor care aşteptau şi se rugau, încât a cuprins fiecare inimă. Cel Infinit S-a manifestat cu putere în biserica Sa. Era ca şi cum de veacuri această putere fusese zăvorâtă şi acum cerul se bucura, putând să reverse asupra bisericii bogăţiile harului Duhului Sfânt. Şi, sub influenţa Duhului Sfânt, cuvintele de căinţă şi mărturisire se amestecau cu imnuri de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulţumire şi se profetiza. Cerul întreg s-a coborât să privească şi să adore înţelepciunea fără de egal şi de necuprins a iubirii. Cuprinşi de uimire, apostolii au exclamat: "Iată, aceasta este iubire". Ei au devenit conştienţi de darul ce le-a fost dat. Şi care a fost urmarea? Sabia Duhului, proaspăt ascuţită cu putere şi scăldată în fulgerele cerului, şi-a croit drum prin necredinţă. Mii au fost convertiţi într-o zi.
"Vă este de folos să Mă duc", spusese Hristos ucenicilor Săi; "căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite". "Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare" (Ioan 16,7.13).
Înălţarea lui Isus la cer a fost semnalul că urmaşii Lui urmau să primească binecuvântata făgăduinţă. Pentru aceasta, ei trebuia să aştepte mai înainte de a începe lucrarea lor. Când Hristos a trecut prin porţile cerului, El a fost întronat în mijlocul adorării îngerilor. De îndată ce această ceremonie s-a încheiat, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente bogate, şi Hristos a fost cu adevărat proslăvit, chiar cu slava pe care o avusese la Tatăl din veşnicie. Revărsarea Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea cerului că întronarea Mântuitorului a avut loc. Potrivit făgăduinţei Sale, El a trimis din ceruri Duhul Sfânt asupra urmaşilor Săi, ca un semn că El a primit, ca preot şi împărat, toată puterea în cer şi pe pământ şi că El era Cel Uns peste poporul Său.
"Nişte limbi de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească." Duhul Sfânt, luând forma limbilor de foc, a venit asupra celor adunaţi. Acesta era un simbol al darului revărsat atunci asupra ucenicilor, care i-a făcut în stare să vorbească cu uşurinţă în limbi care mai înainte le fuseseră necunoscute. Înfăţişarea de foc preînchipuia ardoarea zelului cu care aveau să lucreze apostolii, cum şi puterea ce avea să însoţească lucrarea lor. FA 35-39.
Chiar de la căderea lui Adam, Hristos a încredinţat slujitorilor Săi aleşi sămânţa Cuvântului Său spre a fi semănată în inimile oamenilor. În cursul vieţii Sale pe pământ, El a semănat sămânţa adevărului şi a udat-o cu sângele Său. Convertirile care au avut loc în Ziua Cincizecimii erau rezultatul acestei semănări, secerişul lucrării lui Hristos, dând pe faţă puterea învăţăturii lor.
Numai argumentele apostolilor, deşi clare şi convingătoare, nu ar fi înlăturat prejudecăţile care se împotriviseră unor dovezi aşa de mari. Însă Duhul Sfânt a lucrat astfel, încât argumentele să ajungă la inimă, însoţite de putere divină. Cuvintele apostolilor erau ca săgeţile ascuţite ale Celui Atotputernic, convingându-i pe oameni de teribila lor vină, aceea că L-au lepădat şi răstignit pe Domnul slavei.
Sub instruirea lui Hristos, ucenicii fuseseră aduşi să simtă nevoia lor după Duhul Sfânt. Instruiţi fiind de Duhul Sfânt, ei au primit deplina şi finala lor calificare şi au pornit la lucrarea vieţii lor. Ei nu mai erau neştiutori şi neînvăţaţi. Ei nu mai erau o grupă de elemente independente sau dezbinate, potrivnice. Nădejdea lor nu mai era investită în măreţia lumească. Ei erau toţi "o inimă şi un suflet" (Fapte 2,46; 4,32). Hristos le umplea cugetele; ţinta lor era înaintarea Împărăţiei Sale. În minte şi în caracter, ei au devenit asemenea Învăţătorului lor, şi oamenii "au priceput că fuseseră cu Isus" (Fapte 4,13).
Ziua Cincizecimii le-a adus iluminarea cerului. Adevărurile pe care nu le-au putut înţelege în timpul când Isus fusese cu ei le erau dezvăluite acum. Cu o credinţă şi o siguranţă cum nu cunoscuseră niciodată mai înainte, ei au primit învăţăturile Cuvântului Sfânt. Pentru ei nu mai era o problemă de credinţă faptul că Hristos era Fiul lui Dumnezeu. Ei ştiau că, deşi îmbrăcat în trup omenesc, El era în adevăr Mesia şi de aceea ei spuneau lumii experienţa lor, cu o încredere care aducea cu ea convingerea că Dumnezeu era cu ei.
Ei puteau vorbi cu certitudine despre Numele lui Isus. Nu era El Prietenul şi Fratele lor mai mare? Aduşi în strânsă comuniune cu Hristos, ei stăteau cu El în locurile cereşti. În ce cuvinte arzătoare îşi îmbrăcau ei ideile când dădeau mărturie despre El! Inimile lor erau copleşite de o bunăvoinţă atât de deplină, atât de profundă, atât de mult cuprinzătoare, încât îi determina să meargă până la marginile pământului ca să dea mărturie despre puterea lui Hristos. Ei erau plini de o dorinţă imensă să ducă mai departe lucrarea pe care El a început-o. Îşi dădeau seama de datoria lor cea mare pe care o aveau faţă de cer şi de răspunderea lucrării lor. Întăriţi prin înzestrarea cu Duhul Sfânt, ei au păşit înainte plini de zel, pentru a duce mai departe biruinţa crucii. Duhul Sfânt îi însufleţea şi vorbea prin ei. Pacea lui Hristos strălucea pe feţele lor. Ei şi-au consacrat viaţa în slujba Lui şi trăsăturile feţei lor mărturiseau despre consacrarea lor. FA 45-47.
Dumnezeu cere roade vrednice de pocăinţă. Fără astfel de roade, mărturisirea noastră de credinţă nu are nici o valoare. Domnul este în stare să ridice astfel de adevăraţi credincioşi printre aceia care n-au auzit niciodată de Numele Său. „Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: 'Avem ca tată pe Avraam'! Căci vă spun că Dumnezeu, din pietrele acestea, poate să ridice fii lui Avraam”.
Dumnezeu nu este dependent de oameni care sunt neconvertiţi în inimă şi viaţă. El nu va favoriza niciodată vreun om care practică nelegiuirea. „Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roadă bună este tăiat şi aruncat în foc”.
Aceia care îl laudă şi îl măgulesc pe pastor, în timp ce neglijează faptele neprihănirii, dau o dovadă fără de greş că sunt convertiţi de pastor, şi nu de Dumnezeu. Întrebăm: „Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” A fost oare vocea Duhului Sfânt sau numai vocea omului aceea pe care ai auzit-o în solia trimisă de Dumnezeu? Roadele aduse vor mărturisi despre caracterul pomului.
Nici o formă exterioară nu ne poate curăţi; nici o orânduire administrată de cel mai sfânt dintre oameni nu poate lua locul botezului cu Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu trebuie să-şi facă lucrarea asupra inimii. Toţi cei care n-au experimentat puterea lui regeneratoare sunt ca pleava între grâu. Domnul nostru are lopata în mâini şi El Îşi va curăţi aria. În ziua ce vine, El va face deosebirea „dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte”.
Spiritul lui Hristos Se va descoperi în toţi aceia care sunt născuţi din Dumnezeu. Disputele şi vrajba nu pot avea loc printre aceia care sunt conduşi de Duhul Său. „Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului”. Foarte rar biserica va avea un standard mai înalt decât acela al slujitorilor ei. Avem nevoie de un corp de lucrători convertiţi şi de un popor convertit. Păstorii care veghează sufletele ca unii care au să dea socoteală de ele vor conduce turma pe cărările păcii şi ale sfinţirii. Succesul lor în această lucrare va fi proporţional cu creşterea lor în harul şi cunoaşterea adevărului. Când cei ce învaţă sunt sfinţiţi, suflet, corp şi spirit, atunci ei pot să imprime poporului conştienţa unei astfel de sfinţiri.
Nu are prea mare importanţă şi vorbeşte despre religie doar ocazional, să te rogi pentru binecuvântări spirituale fără o adevărată foame a sufletului şi o credinţă vie. T5 227.
Sufletul profetului, golit de eu, a fost plin de lumina Dumnezeirii. În mărturia depusă pentru slava Mântuitorului, cuvintele lui erau ca o continuare a celor pe care Hristos le rostise la întâlnirea cu Nicodim. Ioan a zis: "Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ, este pământesc, şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi... Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură". Isus putea să zică: "Nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis" (Ioan 5,30). Lui I s-a spus: "Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi" (Evrei 1,9). Tatăl "nu-I dă Duhul cu măsură".
La fel se întâmplă şi cu urmaşii lui Hristos. Noi putem primi lumina cerească numai dacă suntem gata să fim goliţi de eul nostru. Nu putem înţelege caracterul lui Dumnezeu, nici nu putem primi pe Hristos în credinţă, decât atunci când suntem dispuşi să aducem orice gând ca rob al ascultării de Hristos. Tuturor acelora care procedează astfel li se dă Duhul Sfânt fără măsură. În Hristos "locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El" (Col. 2,9.10).
Ucenicii lui Ioan spuneau că toţi oamenii veneau la Hristos; dar, având o viziune mai clară, Ioan a zis: "Nimeni nu primeşte mărturia Lui". Aşa de puţini erau dispuşi să-L accepte ca Mântuitor din păcat. Dar "cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul" (Ioan 3,33). "Cine crede în Fiul are viaţă veşnică." Nu este nevoie de dezbateri ca să ştim dacă botezul lui Hristos sau al lui Ioan curăţeşte de păcate. Numai harul lui Hristos dă viaţă sufletului. Lipsit de Hristos, botezul, ca oricare altă slujbă, este o formă fără valoare. "Cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa." HLL 180-181
Din cauza egoismului şi a firii lor pământeşti, nici ucenicii lui Isus nu puteau înţelege slava spirituală pe care căuta să le-o descopere. Numai după înălţarea lui Hristos la Tatăl Său şi revărsarea Duhului Sfânt asupra credincioşilor, ucenicii au înţeles pe deplin natura şi misiunea Mântuitorului. După ce au primit botezul Duhului, au început să-şi dea seama că fuseseră chiar în faţa Domnului măririi. Când le-au revenit în memorie cuvintele lui Hristos, mintea le-a fost deschisă ca să înţeleagă profeţiile şi să înţeleagă minunile pe care le făcuse El. Minunile vieţii Lui le-au trecut pe dinainte şi erau ca nişte oameni treziţi dintr-un vis. Şi-au dat seama că, într-adevăr, "Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr; şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (Ioan 1,14). Hristos, într-adevăr, a venit de la Dumnezeu într-o lume plină de păcat, pentru a mântui pe fiii şi fiicele lui Adam. Ucenicii îşi dădeau acum mai puţină importanţă decât înainte de a-şi da seama de lucrul acesta. Niciodată nu oboseau repetând cuvintele şi faptele Lui. Învăţăturile Lui, pe care le înţeleseseră prea puţin, acum le-au revenit în minte într-o nouă lumină. Scripturile au devenit pentru ei o carte nouă. HLL 507
Să vină dar mamele cu greutăţile lor la Isus. Vor găsi har îndestulător ca să le ajute la creşterea copiilor. Porţile sunt deschise pentru oricare mamă care vrea să-şi depună poverile la picioarele Mântuitorului. Acela care a zis: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi" le invită fără încetare pe mame să-i aducă pe copilaşii lor să fie binecuvântaţi de El. Până şi copilul din braţele mamei poate să locuiască la umbra Celui Atotputernic, prin credinţa mamei care se roagă. Ioan Botezătorul a fost plin de Duhul Sfânt chiar de la naştere. Dacă trăim în comuniune cu Dumnezeu, şi noi putem aştepta ca Duhul Sfânt să-i modeleze pe micuţii noştri chiar din primele clipe. HLL 515
Noi ne apropiem de sfârşitul istoriei acestui pământ şi Dumnezeu îi invită pe toţi să înalţe stindardul care poartă inscripţia: "Aici sunt aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus". El invită pe poporul Său să lucreze în perfectă armonie. El îi invită pe cei angajaţi în lucrarea noastră medicală să se unească cu slujitorii Evangheliei; El îi invită pe slujitorii Evangheliei să conlucreze cu lucrătorii misionari medicali, iar biserica să ia asupră-şi lucrarea ce i-a fost încredinţată, ţinând sus stindardul adevăratei reforme în câmpul lor, lăsând pe lucrătorii formaţi şi cu experienţă să înainteze în câmpuri noi. Nici un cuvânt care ar descuraja pe cineva nu trebuie să fie rostit, deoarece aceasta întristează inima lui Hristos şi face o foarte mare plăcere adversarului. Toţi au nevoie să fie botezaţi cu Duhul Sfânt; toţi trebuie să se reţină de la observaţii mustrătoare şi dezonorante, şi să se apropie de Hristos pentru a putea aprecia greaua răspundere pe care o poartă cei care sunt împreună lucrători cu El. "Strângeţi rândurile; strângeţi rândurile", sunt cuvintele dumnezeiescului nostru Învăţător. Unirea este putere; dezbinarea este slăbiciune şi înfrângere. T 6, 293.
duminică, 24 mai 2009
de pe Mapamond...
Un barbat din China, care ameninta ca se va sinucide aruncandu-se de pe un pod, a fost impins de un trecator, cazand de la o inaltime de 8 metri, relateaza BBC. Drama s-a petrecut joi, cand Chen Fuchao s-a urcat pe podul Haizhu din orasul Guangzhou, din sudul Chinei, cu intentia de a se sinucide. Exasperat de faptul ca traficul pe pod si in jurul acestuia era oprit de 5 ore, iar politistii nu il convingeau pe Chen sa coboare teafar, un barbat de 66 de ani s-a strecurat printr-o bresa a fortelor de ordine, i-a strans mana lui Chen, iar apoi l-a impins peste balustrada.Chen Fuchao a cazut de la o inaltime de 8 metri si si-a revenit la spital. In ceea ce il priveste pe Lai Jiansheng, barbatul in varsta de 66 de ani care l-a impins peste balustrada, agentia de stat Xinhua, citata de BBC, a relatat ca acesta a fost luat de Politie, fara a oferi alte detalii.
Satul pana peste cap de egoismul sinucigasuluiDrama s-a petrecut joi, cand Chen Fuchao s-a urcat pe podul Haizhu din orasul Guangzhou, din sudul Chinei, cu intentia de a se sinucide. Chen Fuchao le-a povestit politistilor ca a vrut sa se sinucida din cauza unei datorii de 293.000 de dolari.Traficul pe pod si in jurul acestuia a fost oprit timp de 5 ore, timp in care politistii au incercat sa il convinga pe Chen Fuchao sa coboare teafar de pe pod, a relatata China Daily.Soldatul in rezerva Lai Jiansheng, in de 66 de ani, s-a oferit voluntar sa stea de vorba cu Chen Fuchao, pentru a-l convinge sa coboare de pe pod, insa a fost refuzat de politisti. Lai a povestit ca, mai tarziu, a trecut printr-o bresa a cordonului de politisti, s-a indreptat spre locul unde se afla Chen, i-a strans mana acestuia, iar apoi l-a impins peste balustrada.Lai Jiansheng, in de 66 de ani, a declarat ca "se saturase pana peste cap" de "activitatea egoista" a omului, care a dus la blocarea timp de cinci ore a traficului pe pod. "L-am impins din cauza ca eu sunt de parere ca oamenii precum Chen sunt foarte egoisti", a afirmat Lai. "Actiunile lor lovesc in interesul public. Ei nu vor cu adevarat sa se sinucida, ci doar sa atraga atentia autoritatilor asupra problemelor lor".
Podul Haizhu, preferatul sinucigasilorChen a fost internat in spitalul din Guangzhou cu probleme la coloana vertebrala si mai multe leziuni. In ceea ce priveste podul, acesta a capatat o reputatie macabra dupa ce nu mai putin de 12 oameni au intentionat sa se sinucida aruncandu-se de aici incepand din aprilie anul acesta. Niciunul dintre ei nu s-a si aruncat insa, chiar daca toti au blocat traficul ore intregi.
Satul pana peste cap de egoismul sinucigasuluiDrama s-a petrecut joi, cand Chen Fuchao s-a urcat pe podul Haizhu din orasul Guangzhou, din sudul Chinei, cu intentia de a se sinucide. Chen Fuchao le-a povestit politistilor ca a vrut sa se sinucida din cauza unei datorii de 293.000 de dolari.Traficul pe pod si in jurul acestuia a fost oprit timp de 5 ore, timp in care politistii au incercat sa il convinga pe Chen Fuchao sa coboare teafar de pe pod, a relatata China Daily.Soldatul in rezerva Lai Jiansheng, in de 66 de ani, s-a oferit voluntar sa stea de vorba cu Chen Fuchao, pentru a-l convinge sa coboare de pe pod, insa a fost refuzat de politisti. Lai a povestit ca, mai tarziu, a trecut printr-o bresa a cordonului de politisti, s-a indreptat spre locul unde se afla Chen, i-a strans mana acestuia, iar apoi l-a impins peste balustrada.Lai Jiansheng, in de 66 de ani, a declarat ca "se saturase pana peste cap" de "activitatea egoista" a omului, care a dus la blocarea timp de cinci ore a traficului pe pod. "L-am impins din cauza ca eu sunt de parere ca oamenii precum Chen sunt foarte egoisti", a afirmat Lai. "Actiunile lor lovesc in interesul public. Ei nu vor cu adevarat sa se sinucida, ci doar sa atraga atentia autoritatilor asupra problemelor lor".
Podul Haizhu, preferatul sinucigasilorChen a fost internat in spitalul din Guangzhou cu probleme la coloana vertebrala si mai multe leziuni. In ceea ce priveste podul, acesta a capatat o reputatie macabra dupa ce nu mai putin de 12 oameni au intentionat sa se sinucida aruncandu-se de aici incepand din aprilie anul acesta. Niciunul dintre ei nu s-a si aruncat insa, chiar daca toti au blocat traficul ore intregi.
vineri, 22 mai 2009
Într-o lume căzută, în care chipul lui Dumnezeu în om e mutilat de păcat...
Industria cosmeticelor rămâne una dintre cele mai profitabile industrii. Oamenii caută să-şi ascundă ridurile, semnele de bătrâneţe, micile defecte fizice, ba chiar mai mult decât atât, propriile defecte de caracter.
Într-o lume căzută, în care chipul lui Dumnezeu în om e mutilat de păcat, oamenii au găsit o soluţie: cosmetizarea. Acest lucru nu este o inovaţie a secolului în care trăim. Încă din Eden, primii noştri părinţi şi-au acoperit ruşinea cu o frunză. Şi de-atunci, de-a lungul miilor de ani, şi noi urmăm acelaşi tratament.
Fie bărbat, fie femeie, purtăm cu noi indispensabila „poşetă” în care ascundem tot ceea ce ne este necesar pentru a acoperi ceea ce nu vrem ca alţii să vadă. Că reuşim sau nu, este totuşi, una din puţinele metode care ne ajută să ne simţim invulnerabili, oferindu-ne acea alură de oameni puternici. Şi iată cum am clădit un fals. E drept, în faţa oamenilor de cele mai multe ori acest lucru are rezultatul dorit; adică reuşim să părem ceea ce nu suntem, dar dorim să fim. Trăim fiecare zi a existenţei noastre fericiţi că şi astăzi, ceilalţi au aceiaşi impresie bună despre noi ca şi ieri. Vom reuşi şi mâine? Cine ştie. Sperăm doar că soarele nu va dogorî atât de tare încât să ne topească fardul....
Într-o lume căzută, în care chipul lui Dumnezeu în om e mutilat de păcat, oamenii au găsit o soluţie: cosmetizarea. Acest lucru nu este o inovaţie a secolului în care trăim. Încă din Eden, primii noştri părinţi şi-au acoperit ruşinea cu o frunză. Şi de-atunci, de-a lungul miilor de ani, şi noi urmăm acelaşi tratament.
Fie bărbat, fie femeie, purtăm cu noi indispensabila „poşetă” în care ascundem tot ceea ce ne este necesar pentru a acoperi ceea ce nu vrem ca alţii să vadă. Că reuşim sau nu, este totuşi, una din puţinele metode care ne ajută să ne simţim invulnerabili, oferindu-ne acea alură de oameni puternici. Şi iată cum am clădit un fals. E drept, în faţa oamenilor de cele mai multe ori acest lucru are rezultatul dorit; adică reuşim să părem ceea ce nu suntem, dar dorim să fim. Trăim fiecare zi a existenţei noastre fericiţi că şi astăzi, ceilalţi au aceiaşi impresie bună despre noi ca şi ieri. Vom reuşi şi mâine? Cine ştie. Sperăm doar că soarele nu va dogorî atât de tare încât să ne topească fardul....
Te rog un lucru:nu te lasa prostit,de mine...
Te rog un lucru:nu te lasa prostit,de mine.De fapt nu te lasa prostit de masca pe care o port, pentru ca sti, asta voiam sa-ti spun:eu port o masca, de fapt mii de masti…Masti pe care sincer sa-ti spun detest sa le port, si pe care mi-e teama sa le scot…,si de fapt nici una din ele nu ma reprezinta…
Prefacatoria am invatat-o de la alti experti in asa ceva, apoi a devenit pt mine o arta, iar eu un artist;e un fel de a doua natura,dar te rog: nu te lasa prostit!
De fiecare data imi place sa pozez cu nonsalantza intr-un om plin de viata, optimist,chiar implinit si fericit!!!...Omul care se simte in sigurantza…Totul pare sa fie insorit pentru mine, apele sunt calme, eu sunt seful , si nu am nevoie de nimeni,…Dar sa nu ma crezi!!! te rog insistent:
Suprafatza mea poate parea neteda,dar ea nu este decat masca mea…Dedesubt nu se afla nici un fel de multzumire de sine, doar neimplinire ,teama si frustrare…
Dedesubt se afla, ascuns, sub carapace ,adevaratul meu eu, confuz,temator si singur, cumplit de singur…sfasietor de singur…si dureros de neinteles…Dar eu ma ascund in spatele cuvintelor frumoase, in spatele lozincilor, in spatele a orice…E efortul meu disperat de a ramane ascuns si deci invulnerabil, de neatins.Nu vreau sa stie nimeni.De fapt ma cuprinde panica la gandul ca slabiciunea mea poate fi data de gol…
Iata de ce imi creez cu meticulozitate o masca dupa care sa ma ascund, care sa ma ajute sa ma prefac in fata tuturor ca sunt o.k.,implinit si fericit!!!,Sa stea ca un scut in fata privirilor sfredelitoare, dispretuitoare unoeri sau doar curioase alteori…Ma tem ca privirea ta Nu va fii urmata de iubire si acceptare…si asta mi-ar sfasia de tot inima…Ma mai tem ca vei avea o parere proasta despre mine, ca vei rade de mine,si ca rasul tau ma va ucide…Ma tem ca ai putea crede ca in adancul meu sunt un nimic,ca nu sunt bun de nimic, si astfel ma vei respinge…Si nimic nu m-ar durea mai cumplit decat neiubirea ta, nepasarea ta si indiferentza ta…Asa ca imi fac jocurile , disperatele mele jocuri de prefacatorie, in exerior afisand o sigurantza de invidiat,dar in interior tremurand ca si un copil…
Astfel intreaga mea viata si fiintza devine un front …Sporovaiesc cu lejeritate cu tine in tonurile conversatiei superficiale, iti spun tot, dar de fapt nu-ti spun nimic…Nu-ti spun nimic din ceea ce plange in mine…Ele insa sunt acolo, siroaie, lacrimile nevazute ale sufletului…Asa ca atunci cand imi joc rolul obisnuit , te rog : nu te lasa prostit!, de ce-ti spun…Te rog: incearca sa asculti cu atentie si incearca sa auzi ceea ce nu-ti spun, ceea ce as vrea sa-ti spun dar nu pot…Ceea ce am nevoie sa-ti spun ca sa supravietuiesc, dar nu spun…crede-ma ca nu pot!!!…
.....Nu-mi place sa ma ascund,sincer pot sa-ti spun deschisca urasc chestia asta…Nu-mi plac jocurile false si superficiale pe care le joc…de fapt mi-ar placea atat de mult sa fiu intotdeauna eu insumi, natural, spontan, dezinvolt, ca un copilas,autentic, eu-pur si simplu…Ma poti ajuta?Ajuta-ma intinde-mi mana ta, chiar si atunci cand pare ca e ultimul lucru pe care il vreau…chiar si atunci…
De fiecare data cand esti bun, bland si incurajator cu mine, de fiecare data cand incerci sa intelegi pentru ca-ti pasa,inimii mele incep parca sa-i creasca aripi,foarte mici si fragile ca ale unei pasari colibri, dar …totusi aripi…
Cu ajutorul simpatiei, sensibilitatii si puterii tale de intelegere, pot sa reusesc…Intr-un fel , tu poti sufla viata peste mine…Nu va fii usor, stiu asta, nu sunt naiv…Stiu, din experientza , ca atunci cand altii te-au convins multa vreme ca nu ai nici o valoare, in jurul tau parca s-au ridicat ziduri groase, ca niste zigurate…, de pe vremea babilonienilor....
Dar am invatat, dincolo de asta, dincolo de dincolo, un lucru:ca iubirea e mai puternica decat orice ziduri,si de aceea pot sa sper…Te rog incearca sa darami aceste ziduri, cu maini puternice , dar blande…Fiindca un copil e fragil si si sensibil, iar eu sunt si eu tot un copil…unul mare.Te-ai putea intreba pe buna dreptate , cine sunt…am sa-ti spun cine sunt…sunt cineva pe care-l cunosti foarte bine:sunt fiecare barbat, fiecare femeie, fiecare copil, si fiecare fiintza omeneasca pe care o intalnesti....
...sunt cea mai adanca dorinta care esxista in fiecare suflet creat dupa chipul si asemanarea lui ISUS,sunt cea mai tainica dorintza,dorintza de veacuri,a neamului omenesc, aceea de afii iubit,de afii acceptat,si pretuit, pt ceea ce Dumnezeu a pus in noi...
Prefacatoria am invatat-o de la alti experti in asa ceva, apoi a devenit pt mine o arta, iar eu un artist;e un fel de a doua natura,dar te rog: nu te lasa prostit!
De fiecare data imi place sa pozez cu nonsalantza intr-un om plin de viata, optimist,chiar implinit si fericit!!!...Omul care se simte in sigurantza…Totul pare sa fie insorit pentru mine, apele sunt calme, eu sunt seful , si nu am nevoie de nimeni,…Dar sa nu ma crezi!!! te rog insistent:
Suprafatza mea poate parea neteda,dar ea nu este decat masca mea…Dedesubt nu se afla nici un fel de multzumire de sine, doar neimplinire ,teama si frustrare…
Dedesubt se afla, ascuns, sub carapace ,adevaratul meu eu, confuz,temator si singur, cumplit de singur…sfasietor de singur…si dureros de neinteles…Dar eu ma ascund in spatele cuvintelor frumoase, in spatele lozincilor, in spatele a orice…E efortul meu disperat de a ramane ascuns si deci invulnerabil, de neatins.Nu vreau sa stie nimeni.De fapt ma cuprinde panica la gandul ca slabiciunea mea poate fi data de gol…
Iata de ce imi creez cu meticulozitate o masca dupa care sa ma ascund, care sa ma ajute sa ma prefac in fata tuturor ca sunt o.k.,implinit si fericit!!!,Sa stea ca un scut in fata privirilor sfredelitoare, dispretuitoare unoeri sau doar curioase alteori…Ma tem ca privirea ta Nu va fii urmata de iubire si acceptare…si asta mi-ar sfasia de tot inima…Ma mai tem ca vei avea o parere proasta despre mine, ca vei rade de mine,si ca rasul tau ma va ucide…Ma tem ca ai putea crede ca in adancul meu sunt un nimic,ca nu sunt bun de nimic, si astfel ma vei respinge…Si nimic nu m-ar durea mai cumplit decat neiubirea ta, nepasarea ta si indiferentza ta…Asa ca imi fac jocurile , disperatele mele jocuri de prefacatorie, in exerior afisand o sigurantza de invidiat,dar in interior tremurand ca si un copil…
Astfel intreaga mea viata si fiintza devine un front …Sporovaiesc cu lejeritate cu tine in tonurile conversatiei superficiale, iti spun tot, dar de fapt nu-ti spun nimic…Nu-ti spun nimic din ceea ce plange in mine…Ele insa sunt acolo, siroaie, lacrimile nevazute ale sufletului…Asa ca atunci cand imi joc rolul obisnuit , te rog : nu te lasa prostit!, de ce-ti spun…Te rog: incearca sa asculti cu atentie si incearca sa auzi ceea ce nu-ti spun, ceea ce as vrea sa-ti spun dar nu pot…Ceea ce am nevoie sa-ti spun ca sa supravietuiesc, dar nu spun…crede-ma ca nu pot!!!…
.....Nu-mi place sa ma ascund,sincer pot sa-ti spun deschisca urasc chestia asta…Nu-mi plac jocurile false si superficiale pe care le joc…de fapt mi-ar placea atat de mult sa fiu intotdeauna eu insumi, natural, spontan, dezinvolt, ca un copilas,autentic, eu-pur si simplu…Ma poti ajuta?Ajuta-ma intinde-mi mana ta, chiar si atunci cand pare ca e ultimul lucru pe care il vreau…chiar si atunci…
De fiecare data cand esti bun, bland si incurajator cu mine, de fiecare data cand incerci sa intelegi pentru ca-ti pasa,inimii mele incep parca sa-i creasca aripi,foarte mici si fragile ca ale unei pasari colibri, dar …totusi aripi…
Cu ajutorul simpatiei, sensibilitatii si puterii tale de intelegere, pot sa reusesc…Intr-un fel , tu poti sufla viata peste mine…Nu va fii usor, stiu asta, nu sunt naiv…Stiu, din experientza , ca atunci cand altii te-au convins multa vreme ca nu ai nici o valoare, in jurul tau parca s-au ridicat ziduri groase, ca niste zigurate…, de pe vremea babilonienilor....
Dar am invatat, dincolo de asta, dincolo de dincolo, un lucru:ca iubirea e mai puternica decat orice ziduri,si de aceea pot sa sper…Te rog incearca sa darami aceste ziduri, cu maini puternice , dar blande…Fiindca un copil e fragil si si sensibil, iar eu sunt si eu tot un copil…unul mare.Te-ai putea intreba pe buna dreptate , cine sunt…am sa-ti spun cine sunt…sunt cineva pe care-l cunosti foarte bine:sunt fiecare barbat, fiecare femeie, fiecare copil, si fiecare fiintza omeneasca pe care o intalnesti....
...sunt cea mai adanca dorinta care esxista in fiecare suflet creat dupa chipul si asemanarea lui ISUS,sunt cea mai tainica dorintza,dorintza de veacuri,a neamului omenesc, aceea de afii iubit,de afii acceptat,si pretuit, pt ceea ce Dumnezeu a pus in noi...
vineri, 15 mai 2009
Ioan 3:16.
Textul biblic preferat al fiecaruia este Ioan 3:16. Sa-l citim din nou:
(a) "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu ... " Acesta este Tatal, ... "Tatal nostru care esti in ceruri" din rugaciunea Domnului, Tatal Domnului nostru Isus Hristos.
(b) "Atat de mult a iubit El incat a dat, ceea ce a dat", nu a imprumutat. Tatal ni L-a dat pentru vesnicie; a golit cerul de El. El L-a dat ca sa merga in iad, pentru noi.
(c) "Singurul Lui Fiu." Fiul ni S-a dat pe Sine. S-a dat pe Sine ca sa merga in iad, pentru noi.
(d) Pe cruce, el a imbratisat soarta noastra—care implica a muri moartea a doua. Pentru aceasta S-a dat El pe Sine. In timp ce atarna pe Cruce, El nu putea vedea dincolo de portile mormantului.
(e) Aceasta a fost o jertfire totala a Sa. Mintile noastre finite nu pot intelege in intregime adevarul, dar noi suntem invitati sa ne largim mintile pentru a-l intelege.
(f) Aceasta inseamna a "crede". "IATA (PRIVESTE) Mielul lui Dumnezeu." O privire lunga, sarguincioasa. In fiecare zi.
(g) Inseamna "sa aveti in voi gandul (mintea) acesta, care era si in Hristos Isus ..." (Filipeni 2:5). Inseamna a ne goli mintea noastra lumeasca si egocentrista pentru a primi mintea Sa.
(h) A "crede" inseamna a aprecia largimea, lungimea, adancimea si inaltimea si a cunoaste dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta--Efeseni 3:14-19.
(i) Aceasta cere o inima mai mare decat cea pe care noi o avem...
adica un DAR....SAU O INIMA NOUA IN DAR, DE LA EL...
(a) "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu ... " Acesta este Tatal, ... "Tatal nostru care esti in ceruri" din rugaciunea Domnului, Tatal Domnului nostru Isus Hristos.
(b) "Atat de mult a iubit El incat a dat, ceea ce a dat", nu a imprumutat. Tatal ni L-a dat pentru vesnicie; a golit cerul de El. El L-a dat ca sa merga in iad, pentru noi.
(c) "Singurul Lui Fiu." Fiul ni S-a dat pe Sine. S-a dat pe Sine ca sa merga in iad, pentru noi.
(d) Pe cruce, el a imbratisat soarta noastra—care implica a muri moartea a doua. Pentru aceasta S-a dat El pe Sine. In timp ce atarna pe Cruce, El nu putea vedea dincolo de portile mormantului.
(e) Aceasta a fost o jertfire totala a Sa. Mintile noastre finite nu pot intelege in intregime adevarul, dar noi suntem invitati sa ne largim mintile pentru a-l intelege.
(f) Aceasta inseamna a "crede". "IATA (PRIVESTE) Mielul lui Dumnezeu." O privire lunga, sarguincioasa. In fiecare zi.
(g) Inseamna "sa aveti in voi gandul (mintea) acesta, care era si in Hristos Isus ..." (Filipeni 2:5). Inseamna a ne goli mintea noastra lumeasca si egocentrista pentru a primi mintea Sa.
(h) A "crede" inseamna a aprecia largimea, lungimea, adancimea si inaltimea si a cunoaste dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta--Efeseni 3:14-19.
(i) Aceasta cere o inima mai mare decat cea pe care noi o avem...
adica un DAR....SAU O INIMA NOUA IN DAR, DE LA EL...
VIDEO Henry Kissinger: Obama trebuie sa creeze o noua ordine mondiala
VIDEO Henry Kissinger: Obama trebuie sa creeze o noua ordine mondiala
de Adrian Novac HotNews.ro
Miercuri, 7 ianuarie 2009, 13:36 Actualitate Internaţional
Henry Kissinger
Foto: AGERPRES
Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a declarat ca presedintele ales Barack Obama ar trebui sa profite de actuala criza economica la nivel global pentru a crea o noua ordine mondiala. Declaratia lui Kissinger a fost facuta pentru postul american de televiziune CNBC.Kissinger, care a fost sef al diplomatiei SUA in timpul mandatului lui Richard Nixon, a fost intrebat care crede ca este cel mai important lucru ce ar putea sa defineasca Administratia lui Barack Obama. "Presedintele ales isi preia mandatul intr-un moment in care se petrec transformari simultane in multe parti ale lumii", a raspuns Henry Kissinger, mentionand tensiunile dintre India si Pakistan si miscarea islamista.Obama "poate sa dea un nou avant politicii externe americane, in parte pentru ca ascensiunea lui este atat de extraordinara si admirabila", a afirmat Kissinger. Fostul sef al diplomatiei SUA a declarat ca "obiectivul lui Obama este acela de a dezvolta o strategie completa pentru America in aceasta perioada, cand o noua ordine mondiala poate fi creata. Este o mare oportunitate"."Noua ordine mondiala", o expresie controversataExpresia "noua ordine mondiala" dateaza cel putin din 1940, cand H.G. Wells a folosit-o drept titlu al unei carti despre un guvern mondial unic, socialist, potrivit lui Drew Zahn de la WorldNetDaily. "Fraza a fost asociata, de asemenea, cu presedinti americani, incluzandu-l pe Woodrow Wilson, ale carui eforturi privind stabilirea unei Ligi a Natiunilor au impus conceptul de guvern international, si pe Bush Sr., care a folosit termenul intr-un discurs din 1989".In discursul sau din fata Congresului de la Washington, Bush a afirmat ca "a inceput un nou parteneriat intre natiuni si ne aflam astazi intr-un moment unic si extraordionar. Din aceste vremuri tulburi, un nou obiectiv - o noua ordine mondiala - poate apare: O noua era... in care natiunile lumii, estul si vestul, nordul si sudul, pot prospera si pot trai in armonie".Noua ordine mondiala este o expresie folosita de cei care cred ca un guvern global se formeaza la varful elitelor mondiale. Kissinger a mai folosit-o in decembrie 2008 intr-un interviu cu jurnalistul Charlie Rose."Cred ca atunci cand noua Administratie va analiza pozitia in care se afla va vedea o criza uriasa si probleme grave, dar sunt de parere ca va observa si o speranta prin care sa construiasca un sistem international. Crizele jihadiste arata ca afacerile internationale nu pot fi conduse in intregime prin trasarea de granite si stabilind ce frontiere pot fi trecute de catre forte militare organizate. Acest lucru a fost reliefat si de criza financiara, care s-a extins in mod neasteptat in intreaga lume."In martie 2007, WorldNetDaily a publicat un material care sustinea ca Henry Kissinger face parte din Bilderberg Group, o organizatie ce include lideri politici, oameni de afaceri, academicieni si ziaristi, care se intruneste anual incepand din 1954.Organizatia sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de suveranitate nationala este depasita.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-5306934-video-henry-kissinger-obama-trebuie-creeze-noua-ordine-mondiala.htm
de Adrian Novac HotNews.ro
Miercuri, 7 ianuarie 2009, 13:36 Actualitate Internaţional
Henry Kissinger
Foto: AGERPRES
Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a declarat ca presedintele ales Barack Obama ar trebui sa profite de actuala criza economica la nivel global pentru a crea o noua ordine mondiala. Declaratia lui Kissinger a fost facuta pentru postul american de televiziune CNBC.Kissinger, care a fost sef al diplomatiei SUA in timpul mandatului lui Richard Nixon, a fost intrebat care crede ca este cel mai important lucru ce ar putea sa defineasca Administratia lui Barack Obama. "Presedintele ales isi preia mandatul intr-un moment in care se petrec transformari simultane in multe parti ale lumii", a raspuns Henry Kissinger, mentionand tensiunile dintre India si Pakistan si miscarea islamista.Obama "poate sa dea un nou avant politicii externe americane, in parte pentru ca ascensiunea lui este atat de extraordinara si admirabila", a afirmat Kissinger. Fostul sef al diplomatiei SUA a declarat ca "obiectivul lui Obama este acela de a dezvolta o strategie completa pentru America in aceasta perioada, cand o noua ordine mondiala poate fi creata. Este o mare oportunitate"."Noua ordine mondiala", o expresie controversataExpresia "noua ordine mondiala" dateaza cel putin din 1940, cand H.G. Wells a folosit-o drept titlu al unei carti despre un guvern mondial unic, socialist, potrivit lui Drew Zahn de la WorldNetDaily. "Fraza a fost asociata, de asemenea, cu presedinti americani, incluzandu-l pe Woodrow Wilson, ale carui eforturi privind stabilirea unei Ligi a Natiunilor au impus conceptul de guvern international, si pe Bush Sr., care a folosit termenul intr-un discurs din 1989".In discursul sau din fata Congresului de la Washington, Bush a afirmat ca "a inceput un nou parteneriat intre natiuni si ne aflam astazi intr-un moment unic si extraordionar. Din aceste vremuri tulburi, un nou obiectiv - o noua ordine mondiala - poate apare: O noua era... in care natiunile lumii, estul si vestul, nordul si sudul, pot prospera si pot trai in armonie".Noua ordine mondiala este o expresie folosita de cei care cred ca un guvern global se formeaza la varful elitelor mondiale. Kissinger a mai folosit-o in decembrie 2008 intr-un interviu cu jurnalistul Charlie Rose."Cred ca atunci cand noua Administratie va analiza pozitia in care se afla va vedea o criza uriasa si probleme grave, dar sunt de parere ca va observa si o speranta prin care sa construiasca un sistem international. Crizele jihadiste arata ca afacerile internationale nu pot fi conduse in intregime prin trasarea de granite si stabilind ce frontiere pot fi trecute de catre forte militare organizate. Acest lucru a fost reliefat si de criza financiara, care s-a extins in mod neasteptat in intreaga lume."In martie 2007, WorldNetDaily a publicat un material care sustinea ca Henry Kissinger face parte din Bilderberg Group, o organizatie ce include lideri politici, oameni de afaceri, academicieni si ziaristi, care se intruneste anual incepand din 1954.Organizatia sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de suveranitate nationala este depasita.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-5306934-video-henry-kissinger-obama-trebuie-creeze-noua-ordine-mondiala.htm
Intalnirea anuala a grupului Bilderberg a inceput la Atena, in conditii de securitate sporite
Intalnirea anuala a grupului Bilderberg a inceput la Atena, in conditii de securitate sporite
de Adrian Novac HotNews.ro
Joi, 14 mai 2009, 14:43 Actualitate Internaţional
Cea de-a 57 intalnire a membrilor Bilderberg Group, ce reuneste personalitati politice, jurnalisti si oameni de afaceri din Europa Occidentala si America de Nord, a inceput, joi, la un hotel de cinci stele din Atena, transmite AFP. Sute de politisti asigura securitatea in jurul hotelului Astir Palace din cartierul Vouliagmeni, tinand deoparte ziaristii si curiosii.AFP citeaza martori care sustin ca nave militare si barci cu scafandri din trupele de elita se afla in apropiere de coasta, pregatiti sa intervina. Presa din capitala Greciei a relatat, de asemenea, ca grupul a cerut protectia a doua avioane de lupta F-16 si a unui elicopter al politiei locale.Printre participantii la intalnirea din acest an se numara numarul doi din Departamentul de Stat, James Steinberg, Secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Regina Sofia a Spaniei si Regina Beatrix a Olandei.Un ziarist ce urmareste reuniunile grupului, Daniel Estulin, declarase recent ca membrii grupului vor discuta, in principal, chestiuni financiare, intre care viitorul dolarului american, criza economica globala si ratele mari ale somajului in diferite tari.Ziaristul afirma ca a obtinut o brosura a reuniunii, in care se precizeaza ca participantii vor dezbate doua variante ale actualei crize: "o depresiune prelungita si agonizanta, care va trimite lumea in decenii de stagnare, declin si saracie... sau o depresiune intensa, dar scurta, care pregateste drumul pentru o NOUA ORDINE ECONOMICA MONDIALA viabila, cu mai putina suveranitate nationala dar mai eficienta".Un grup controversatBilderberg Group este o organizatie ce include lideri politici, oameni de afaceri, academicieni si ziaristi, care se intruneste anual incepand din 1954. Organizatia sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de suveranitate nationala este depasita.Intalnirea de anul trecut s-a desfasurat la Westfields Marriott in Chantilly (Virginia). La fiecare patru ani, reuniunile se desfasoara in SUA sau Canada.Din cauza caracterului secret al intalnirilor si al refuzului de a prezenta comunicate de presa, grupul a fost acuzat frecvent de comploturi la nivel mondial. Participantii nu au voie sa vorbeasca despre cele discuate in timpul reuniunilor, grupul nu are pagina de internet si nicio intalnire nu este inregistrata.Grupul Bilderberg poarta numele unui hotel din Olanda unde membrii fondatori - printul Bernhard al Olandei, Joseph Retinger, David Rockefeller si Denis Healey - s-au intalnit prima data in 1954. Participantii la intalnirile grupului sunt protejati de serviciile secrete ale principalelor state reprezentate, in frunte cu CIA.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-5705186-intalnirea-anuala-grupului-bilderberg-inceput-atena-conditii-securitate-sporite.htm
de Adrian Novac HotNews.ro
Joi, 14 mai 2009, 14:43 Actualitate Internaţional
Cea de-a 57 intalnire a membrilor Bilderberg Group, ce reuneste personalitati politice, jurnalisti si oameni de afaceri din Europa Occidentala si America de Nord, a inceput, joi, la un hotel de cinci stele din Atena, transmite AFP. Sute de politisti asigura securitatea in jurul hotelului Astir Palace din cartierul Vouliagmeni, tinand deoparte ziaristii si curiosii.AFP citeaza martori care sustin ca nave militare si barci cu scafandri din trupele de elita se afla in apropiere de coasta, pregatiti sa intervina. Presa din capitala Greciei a relatat, de asemenea, ca grupul a cerut protectia a doua avioane de lupta F-16 si a unui elicopter al politiei locale.Printre participantii la intalnirea din acest an se numara numarul doi din Departamentul de Stat, James Steinberg, Secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Regina Sofia a Spaniei si Regina Beatrix a Olandei.Un ziarist ce urmareste reuniunile grupului, Daniel Estulin, declarase recent ca membrii grupului vor discuta, in principal, chestiuni financiare, intre care viitorul dolarului american, criza economica globala si ratele mari ale somajului in diferite tari.Ziaristul afirma ca a obtinut o brosura a reuniunii, in care se precizeaza ca participantii vor dezbate doua variante ale actualei crize: "o depresiune prelungita si agonizanta, care va trimite lumea in decenii de stagnare, declin si saracie... sau o depresiune intensa, dar scurta, care pregateste drumul pentru o NOUA ORDINE ECONOMICA MONDIALA viabila, cu mai putina suveranitate nationala dar mai eficienta".Un grup controversatBilderberg Group este o organizatie ce include lideri politici, oameni de afaceri, academicieni si ziaristi, care se intruneste anual incepand din 1954. Organizatia sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de suveranitate nationala este depasita.Intalnirea de anul trecut s-a desfasurat la Westfields Marriott in Chantilly (Virginia). La fiecare patru ani, reuniunile se desfasoara in SUA sau Canada.Din cauza caracterului secret al intalnirilor si al refuzului de a prezenta comunicate de presa, grupul a fost acuzat frecvent de comploturi la nivel mondial. Participantii nu au voie sa vorbeasca despre cele discuate in timpul reuniunilor, grupul nu are pagina de internet si nicio intalnire nu este inregistrata.Grupul Bilderberg poarta numele unui hotel din Olanda unde membrii fondatori - printul Bernhard al Olandei, Joseph Retinger, David Rockefeller si Denis Healey - s-au intalnit prima data in 1954. Participantii la intalnirile grupului sunt protejati de serviciile secrete ale principalelor state reprezentate, in frunte cu CIA.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-5705186-intalnirea-anuala-grupului-bilderberg-inceput-atena-conditii-securitate-sporite.htm
joi, 14 mai 2009
un gând...
Printre mulţi slujitori ai Domnului Hristos, există un simţământ de nelinişte, o dorinţă de a imita stilul romantic al reformatorilor moderni, o dorinţă de a face ceva măreţ, de a crea ceva senzaţional, de a fi vorbitori capabili şi a câştiga pentru ei onoare şi consideraţie.......Dacă unii ca aceştia ar înfrunta primejdii şi ar primi onoarea ce se dă eroilor, ei s-ar angaja atunci în lucrare cu o energie neînfrântă. Dar să trăiască şi să muncească aproape ca un necunoscut, să muncească din greu şi cu sacrificiu pentru Isus în obscuritate, fără să primească o laudă deosebită de la oameni - aceasta cere un principiu sănătos şi o statornicie a scopului pe care puţini le au....Acolo unde se depune un efort mai mare de a umbla umil cu Dumnezeu, privind dincolo, departe de oameni, şi lucrând numai din iubire pentru Domnul Hristos, se va realiza mult mai mult....
miercuri, 13 mai 2009
Sunt monitorizat...deci EXIST!
Graniţa dintre dreptul inalienabil la intimitate şi securitatea personală este permanent suprasolicitată de inflaţia unor ameninţări, între care terorismul este vedeta de necontestat a ultimelor decenii. Şi totuşi, ce poate fi mai grav: pierderea câtorva vieţi omeneşti în atentate teroriste sau îngrădirea globală a libertăţilor umane?
Un răspuns corect este greu de găsit, iar paradoxul în faţa căruia ne găsim nu impiedică evoluţia unor proiecte foarte controversate.
”Tehnologia de ultimă oră va asigura un control sporit al fenomenului emigrării către Marea Britanie.” Aceasta este ideea la care a ajuns guvernul britanic, care, potrivit cotidianului The Guardian (15 iulie 2008), face noi planuri de expatriere a imigranţilor ilegali începând cu această toamnă: cei care vor să evite detenţia vor trebui să coopereze cu un sistem de supraveghere electronică prin purtarea unor etichete electronice până la ieşirea din ţară.
În doar opt ani
Eficientizarea sistemului de control are în vedere, pe lângă „migrarea economică”, şi deplasările în scop turistic. Ediţia din 25 aprilie a aceluiaşi cotidian informează că persoanele care călătoresc cu avionul în Marea Britanie vor fi supuse unei proceduri de control automat prin scanarea feţei, care va înlocui procedura convenţională de verificare de către poliţia de frontieră. Astfel, cetăţenii britanici, dar şi cei din Spaţiul Economic European, adică cetăţenii celor 27 de state membre Uniunii Europene (UE) plus Norvegia, Elveţia şi Islanda, vor trebui să treacă printr-un dispozitiv de recunoaştere automată care le va scana faţa, iar imaginea va fi apoi comparată cu datele din paşaportul biometric. [1] Proiectul-pilot, testat pentru început (vara lui 2008) în câteva aerogări, va fi deschis cetăţenilor britanici şi ai UE care au în prezent paşaport biometric, urmând ca până în 2016, când ultimele paşapoarte nebiometrice vor înceta să fie valide, să fie aplicat în proporţie de 100%, acoperind şi frontierele terestre, şi cele maritime.
Documentul precizează că programul guvernamental al frontierelor electronice face parte din proiectul controversat al UE, constând în crearea celei mai mari baze de date din lume, care include peste 70 de milioane de înregistrări biometrice. Amprente digitale şi geometria palmelor, ADN, voce, forma irisului, forma feţei, cicatrici, înregistrări ale felului unic în care oamenii merg şi vorbesc, inclusiv numerele de telefon şi detaliile cărţilor de credit – toate aceste informaţii (până la 19 pentru fiecare individ) vor intra în uriaşa bază de date a UE, unde vor fi păstrate pentru o perioadă de 13 ani şi vor putea fi accesate de poliţia din toate ţările Uniunii şi chiar din afara ei. Potrivit unei înţelegeri controversate la care s-a ajuns vara trecută cu Departamentul de Securitate Internă (DHS) al SUA, UE deja furnizează informaţiile colectate (aceleaşi 19) către Washington. Aici datele vor fi păstrate pentru 15 ani, informează Reuters (20 august 2008).
Omul-paşaport
Pe continentul american, acelaşi obiectiv, crearea celei mai mari baze de date biometrice din lume, este urmărit în cadrul unui proiect demarat de FBI, sub numele Next Generation Identification (Identificarea pentru Generaţia Următoare) – după cum anunţa Washington Post în decembrie, 2007. Construit în funcţie de standardele pe care Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă le au în comun, sistemul va oferi guvernului american o abilitate fără precedent de a identifica indivizi în Statele Unite şi în străinătate. La serverele FBI, adăpostite într-un spaţiu subteran de mărimea a două terenuri de fotbal, ajunge în fiecare secundă o solicitare de a compara un set de amprente digitale cu cele 55 de milioane deja existente în baza de date Next Generation. O posibilă potrivire este confirmată sau infirmată de 100.000 de ori pe zi.
Informaţii despre pasagerii curselor aeriene internaţionale erau deja colectate de mult timp, dar Agenţia pentru Vămi şi Protecţia Frontierelor (care face parte din DHS) a început abia din acest an să înregistreze sosirile tuturor cetăţenilor americani care vin din străinătate, inclusiv ale celor care traversează frontierele terestre. Prin înlăturarea disfuncţiilor cu care se confruntă stadiul actual al sistemului, se apreciază că, în viitorul apropiat, trupurile oamenilor vor deveni cărţi internaţionale de identificare: la intrarea în sistemele de tranzit, călătorii vor putea fi scanaţi în secret, imaginile feţelor şi ale irişilor fiind preluate în baza de date fără ca ei să meargă într-o cabină şi să privească în obiectivul unei camere. Tot prin scanarea secretă a corpului uman devenit carte de identitate, se poate verifica în doar câteva secunde dacă o persoană suspectă se află în baza de date a infractorilor şi teroriştilor căutaţi.
Regim de închisoare
Este important de reţinut că aplicabilitatea sistemului Next Generation Identification nu se reduce la digitalizarea controlului frontalier. Obiectivul pe termen lung este „folosirea omniprezentă a biometriei” – după cum declară Lawrence A. Homak, directorul CITeR. [2] Conceptul este revoluţionar: omniprezenţa, un atribut până nu demult rezervat în exclusivitate divinităţii, a ajuns în ultima vreme să fie tot mai des folosit pentru a califica dispozitive tehnice. Conceptul tehnologie omniprezentă vizează transformarea condiţiilor de viaţă la scară globală prin integrarea unei reţele de supraveghere în mod discret, invizibil, în întreg mediul înconjurător.
Dacă ai fi înconjurat cu camere video instalate pe fiecare clădire, n-ar fi greu să-ţi dai seama că eşti privit. În sistemul de supraveghere omniprezentă însă, cipuri minuscule cu putere uriaşă de procesare sunt încorporate subtil pretutindeni. Indicatorii de identificare a frecvenţei radio [RFID] îşi comunică în mod constant poziţia şi alte informaţii într-o reţea vastă, astfel încât orice obiect sau om care poartă haine cu etichete RFID sau care foloseşte dispozitive electronice devine „lizibil” de către un computer sau reţea wireless. Detaliile obiectului sau ale persoanei – locaţia sa şi alte informaţii – pot fi obţinute electronic de senzori invizibili din trotuare, străzi sau uşi. Obiecte uzuale devin „căutabile” ca şi cum ar face parte din reţeaua mondială interconectată.
Ochiul lui Argus
Pentru specialiştii în informatică computaţională, această descriere nu este o plăsmuire gratuită a imaginaţiei, ci o realitate practică, cu o infrastructură dezvoltată în mare parte în laboratoarele de cercetare din Statele Unite. Într-un document datat februarie 2000, Laboratorul Hewlett Packard de Sisteme de Internet şi Mobile anunţa:
„Convergenţa tehnologiei web, a reţelelor wireless şi a dispozitivelor client-portabile creează noi oportunităţi pentru proiectarea de sisteme de comunicaţie computaţională. În laboratoarele HP, noi am explorat aceste oportunităţi printr-o infrastructură pentru a susţine «prezenţa web» a oamenilor, a locurilor şi a lucrurilor. Scopul nostru este crearea unei punţi între www şi lumea fizică în care locuim. Această punte include abilitatea de a oferi oamenilor, locurilor şi lucrurilor – electronice sau de altă natură – o resursă web folosită pentru a stoca informaţii despre ei şi care este automat corelată cu prezenţa lor fizică…”
Strategii concrete de implementare a tehnologiei omniprezenţei au fost discutate şi în martie 2008 la Zũrich, Elveţia, în cadrul Conferinţei Internaţionale cu tema “Internetul Lucrurilor” . În prezentarea informaţiilor de la conferinţă, Andreas Schaeller, inginer-sef la Motorola, a arătat că folosirea acestei tehnologii „va afecta fiecare aspect al vieţii şi afacerilor într-un mod care până acum ţinea doar de domeniul fanteziei”. Adam Greenfield, autorul lucrării „Programul pretutindeni: începutul erei calculatorului omniprezent”, explică: „Doar prin simpla activitate de a merge pe stradă puteţi deveni ţinta unui sistem biometric personal, puteţi fi scanat la intrarea în sistemele de tranzit; poate fi ceva încastrat în stradă sau în podeaua pe care păşiţi… puteţi atinge alte interfeţe palpabile din mediul înconjurător… Stâlpii de iluminat sau alte elemente ale peisajului urban pot servi unor scopuri informaţionale...”
Oraşul ”U”
Poate părea viziunea unei lumi ştiinţifico-fantastice îndepărtate, dar acest scenariu este cât se poate de apropiat. De fapt, chiar în acest moment, în Coreea de Sud se construieşte un oraş întreg care foloseşte tehnologia omniprezenţei. New Songdo City va fi cel mai mare „oraş ubicuu” [oraş U] din lume, o ilustrare perfectă a stilului de viaţă digital, în care computerele vor fi încorporate în case, străzi, birouri etc. Construcţia va fi terminată în 2014, relatează New York Times, iar compania lui Bill Gates, Microsoft Corporation, va avea un rol-cheie în crearea unui mediu informatizat omniprezent pentru viitorii cetăţeni şi pentru afacerile din Songdo International Business District. Raportul informează că mai multe ţări proiectează sau construiesc oraşe după modelul oraşului U din Coreea de Sud, care în prezent este exportat peste tot în lume. Şi în New York vor fi instalate sistemele omniprezente în primăvara lui 2009. Potrivit Wired News, liga arhitecturală din New York, prin echipe multidisciplinare de lucru, explorează critic traiectorii alternative prin care diverse forme de media ce urmează a fi instalate în arhitectura urbană vor influenţa comportamentul populaţiei din cadrul ei.
Liniştiţi şi supravegheaţi
Ce se va întâmpla cu noţiunea tradiţională de intimitate într-o lume a tehnologiei omniprezente? Pot exista raţiuni superioare care să ignore acest drept, odată ce ONU şi Consiliului Europei au consfinţit dreptul inalienabil al omului la intimitatea personală ? [4] Este salvgardarea securităţii naţionale un argument suficient ca să justifice golirea omului de propria sa demnitate? Cum ar putea societatea să fie fericită (indiferent de eficienţa sistemului de securitate), atât timp cât indivizii care o compun sunt obsedaţi zi şi noapte de coşmarul de a fi continuu spionaţi?
Consecinţele ultime ale direcţiei înspre care lumea se îndreaptă par să se compună într-un scenariu sinistru al controlului absolut, în care o autoritate mondială, uzând de o tehnologie inacceptabilă, transformă indivizii în subiecţi şi face ”ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn... şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta...” (Apocalipsa 13:16-17).
[1] Paşaport care încorporează un cip cu datele biometrice personale: amprentele digitale, vocea, forma feţei, distanţa interpupilară, irisul ocular, amprenta retinală, forma palmei ş.a.
[2] Centrul de Cercetare a Tehnologiei de Identificare de la Universitatea din West Virginia, unde urmează să se facă cercetare biometrică pentru FBI.
[3] Conferinţa internaţională The Internet of Things, de la Zurich, 26-28 martie 2008, acţiune sponsorizată de Google, IBM ş.a.
[4] ONU, “Declaraţia universală a drepturilor omului”, Art. 12: ” Nimeni nu trebuie să fie supus interferenţei arbitrare privind intimitatea, familia, casa şi corespondenţa lui...” Consiliul Europei, Convenţia pentru protejarea drepturilor umane şi a libertăţilor fundamentale, Artic. 8: ” Fiecare are dreptul la respectul pentru viaţa sa privată şi familială, pentru casa lui şi corespondenţa lui.”
Un răspuns corect este greu de găsit, iar paradoxul în faţa căruia ne găsim nu impiedică evoluţia unor proiecte foarte controversate.
”Tehnologia de ultimă oră va asigura un control sporit al fenomenului emigrării către Marea Britanie.” Aceasta este ideea la care a ajuns guvernul britanic, care, potrivit cotidianului The Guardian (15 iulie 2008), face noi planuri de expatriere a imigranţilor ilegali începând cu această toamnă: cei care vor să evite detenţia vor trebui să coopereze cu un sistem de supraveghere electronică prin purtarea unor etichete electronice până la ieşirea din ţară.
În doar opt ani
Eficientizarea sistemului de control are în vedere, pe lângă „migrarea economică”, şi deplasările în scop turistic. Ediţia din 25 aprilie a aceluiaşi cotidian informează că persoanele care călătoresc cu avionul în Marea Britanie vor fi supuse unei proceduri de control automat prin scanarea feţei, care va înlocui procedura convenţională de verificare de către poliţia de frontieră. Astfel, cetăţenii britanici, dar şi cei din Spaţiul Economic European, adică cetăţenii celor 27 de state membre Uniunii Europene (UE) plus Norvegia, Elveţia şi Islanda, vor trebui să treacă printr-un dispozitiv de recunoaştere automată care le va scana faţa, iar imaginea va fi apoi comparată cu datele din paşaportul biometric. [1] Proiectul-pilot, testat pentru început (vara lui 2008) în câteva aerogări, va fi deschis cetăţenilor britanici şi ai UE care au în prezent paşaport biometric, urmând ca până în 2016, când ultimele paşapoarte nebiometrice vor înceta să fie valide, să fie aplicat în proporţie de 100%, acoperind şi frontierele terestre, şi cele maritime.
Documentul precizează că programul guvernamental al frontierelor electronice face parte din proiectul controversat al UE, constând în crearea celei mai mari baze de date din lume, care include peste 70 de milioane de înregistrări biometrice. Amprente digitale şi geometria palmelor, ADN, voce, forma irisului, forma feţei, cicatrici, înregistrări ale felului unic în care oamenii merg şi vorbesc, inclusiv numerele de telefon şi detaliile cărţilor de credit – toate aceste informaţii (până la 19 pentru fiecare individ) vor intra în uriaşa bază de date a UE, unde vor fi păstrate pentru o perioadă de 13 ani şi vor putea fi accesate de poliţia din toate ţările Uniunii şi chiar din afara ei. Potrivit unei înţelegeri controversate la care s-a ajuns vara trecută cu Departamentul de Securitate Internă (DHS) al SUA, UE deja furnizează informaţiile colectate (aceleaşi 19) către Washington. Aici datele vor fi păstrate pentru 15 ani, informează Reuters (20 august 2008).
Omul-paşaport
Pe continentul american, acelaşi obiectiv, crearea celei mai mari baze de date biometrice din lume, este urmărit în cadrul unui proiect demarat de FBI, sub numele Next Generation Identification (Identificarea pentru Generaţia Următoare) – după cum anunţa Washington Post în decembrie, 2007. Construit în funcţie de standardele pe care Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă le au în comun, sistemul va oferi guvernului american o abilitate fără precedent de a identifica indivizi în Statele Unite şi în străinătate. La serverele FBI, adăpostite într-un spaţiu subteran de mărimea a două terenuri de fotbal, ajunge în fiecare secundă o solicitare de a compara un set de amprente digitale cu cele 55 de milioane deja existente în baza de date Next Generation. O posibilă potrivire este confirmată sau infirmată de 100.000 de ori pe zi.
Informaţii despre pasagerii curselor aeriene internaţionale erau deja colectate de mult timp, dar Agenţia pentru Vămi şi Protecţia Frontierelor (care face parte din DHS) a început abia din acest an să înregistreze sosirile tuturor cetăţenilor americani care vin din străinătate, inclusiv ale celor care traversează frontierele terestre. Prin înlăturarea disfuncţiilor cu care se confruntă stadiul actual al sistemului, se apreciază că, în viitorul apropiat, trupurile oamenilor vor deveni cărţi internaţionale de identificare: la intrarea în sistemele de tranzit, călătorii vor putea fi scanaţi în secret, imaginile feţelor şi ale irişilor fiind preluate în baza de date fără ca ei să meargă într-o cabină şi să privească în obiectivul unei camere. Tot prin scanarea secretă a corpului uman devenit carte de identitate, se poate verifica în doar câteva secunde dacă o persoană suspectă se află în baza de date a infractorilor şi teroriştilor căutaţi.
Regim de închisoare
Este important de reţinut că aplicabilitatea sistemului Next Generation Identification nu se reduce la digitalizarea controlului frontalier. Obiectivul pe termen lung este „folosirea omniprezentă a biometriei” – după cum declară Lawrence A. Homak, directorul CITeR. [2] Conceptul este revoluţionar: omniprezenţa, un atribut până nu demult rezervat în exclusivitate divinităţii, a ajuns în ultima vreme să fie tot mai des folosit pentru a califica dispozitive tehnice. Conceptul tehnologie omniprezentă vizează transformarea condiţiilor de viaţă la scară globală prin integrarea unei reţele de supraveghere în mod discret, invizibil, în întreg mediul înconjurător.
Dacă ai fi înconjurat cu camere video instalate pe fiecare clădire, n-ar fi greu să-ţi dai seama că eşti privit. În sistemul de supraveghere omniprezentă însă, cipuri minuscule cu putere uriaşă de procesare sunt încorporate subtil pretutindeni. Indicatorii de identificare a frecvenţei radio [RFID] îşi comunică în mod constant poziţia şi alte informaţii într-o reţea vastă, astfel încât orice obiect sau om care poartă haine cu etichete RFID sau care foloseşte dispozitive electronice devine „lizibil” de către un computer sau reţea wireless. Detaliile obiectului sau ale persoanei – locaţia sa şi alte informaţii – pot fi obţinute electronic de senzori invizibili din trotuare, străzi sau uşi. Obiecte uzuale devin „căutabile” ca şi cum ar face parte din reţeaua mondială interconectată.
Ochiul lui Argus
Pentru specialiştii în informatică computaţională, această descriere nu este o plăsmuire gratuită a imaginaţiei, ci o realitate practică, cu o infrastructură dezvoltată în mare parte în laboratoarele de cercetare din Statele Unite. Într-un document datat februarie 2000, Laboratorul Hewlett Packard de Sisteme de Internet şi Mobile anunţa:
„Convergenţa tehnologiei web, a reţelelor wireless şi a dispozitivelor client-portabile creează noi oportunităţi pentru proiectarea de sisteme de comunicaţie computaţională. În laboratoarele HP, noi am explorat aceste oportunităţi printr-o infrastructură pentru a susţine «prezenţa web» a oamenilor, a locurilor şi a lucrurilor. Scopul nostru este crearea unei punţi între www şi lumea fizică în care locuim. Această punte include abilitatea de a oferi oamenilor, locurilor şi lucrurilor – electronice sau de altă natură – o resursă web folosită pentru a stoca informaţii despre ei şi care este automat corelată cu prezenţa lor fizică…”
Strategii concrete de implementare a tehnologiei omniprezenţei au fost discutate şi în martie 2008 la Zũrich, Elveţia, în cadrul Conferinţei Internaţionale cu tema “Internetul Lucrurilor” . În prezentarea informaţiilor de la conferinţă, Andreas Schaeller, inginer-sef la Motorola, a arătat că folosirea acestei tehnologii „va afecta fiecare aspect al vieţii şi afacerilor într-un mod care până acum ţinea doar de domeniul fanteziei”. Adam Greenfield, autorul lucrării „Programul pretutindeni: începutul erei calculatorului omniprezent”, explică: „Doar prin simpla activitate de a merge pe stradă puteţi deveni ţinta unui sistem biometric personal, puteţi fi scanat la intrarea în sistemele de tranzit; poate fi ceva încastrat în stradă sau în podeaua pe care păşiţi… puteţi atinge alte interfeţe palpabile din mediul înconjurător… Stâlpii de iluminat sau alte elemente ale peisajului urban pot servi unor scopuri informaţionale...”
Oraşul ”U”
Poate părea viziunea unei lumi ştiinţifico-fantastice îndepărtate, dar acest scenariu este cât se poate de apropiat. De fapt, chiar în acest moment, în Coreea de Sud se construieşte un oraş întreg care foloseşte tehnologia omniprezenţei. New Songdo City va fi cel mai mare „oraş ubicuu” [oraş U] din lume, o ilustrare perfectă a stilului de viaţă digital, în care computerele vor fi încorporate în case, străzi, birouri etc. Construcţia va fi terminată în 2014, relatează New York Times, iar compania lui Bill Gates, Microsoft Corporation, va avea un rol-cheie în crearea unui mediu informatizat omniprezent pentru viitorii cetăţeni şi pentru afacerile din Songdo International Business District. Raportul informează că mai multe ţări proiectează sau construiesc oraşe după modelul oraşului U din Coreea de Sud, care în prezent este exportat peste tot în lume. Şi în New York vor fi instalate sistemele omniprezente în primăvara lui 2009. Potrivit Wired News, liga arhitecturală din New York, prin echipe multidisciplinare de lucru, explorează critic traiectorii alternative prin care diverse forme de media ce urmează a fi instalate în arhitectura urbană vor influenţa comportamentul populaţiei din cadrul ei.
Liniştiţi şi supravegheaţi
Ce se va întâmpla cu noţiunea tradiţională de intimitate într-o lume a tehnologiei omniprezente? Pot exista raţiuni superioare care să ignore acest drept, odată ce ONU şi Consiliului Europei au consfinţit dreptul inalienabil al omului la intimitatea personală ? [4] Este salvgardarea securităţii naţionale un argument suficient ca să justifice golirea omului de propria sa demnitate? Cum ar putea societatea să fie fericită (indiferent de eficienţa sistemului de securitate), atât timp cât indivizii care o compun sunt obsedaţi zi şi noapte de coşmarul de a fi continuu spionaţi?
Consecinţele ultime ale direcţiei înspre care lumea se îndreaptă par să se compună într-un scenariu sinistru al controlului absolut, în care o autoritate mondială, uzând de o tehnologie inacceptabilă, transformă indivizii în subiecţi şi face ”ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn... şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta...” (Apocalipsa 13:16-17).
[1] Paşaport care încorporează un cip cu datele biometrice personale: amprentele digitale, vocea, forma feţei, distanţa interpupilară, irisul ocular, amprenta retinală, forma palmei ş.a.
[2] Centrul de Cercetare a Tehnologiei de Identificare de la Universitatea din West Virginia, unde urmează să se facă cercetare biometrică pentru FBI.
[3] Conferinţa internaţională The Internet of Things, de la Zurich, 26-28 martie 2008, acţiune sponsorizată de Google, IBM ş.a.
[4] ONU, “Declaraţia universală a drepturilor omului”, Art. 12: ” Nimeni nu trebuie să fie supus interferenţei arbitrare privind intimitatea, familia, casa şi corespondenţa lui...” Consiliul Europei, Convenţia pentru protejarea drepturilor umane şi a libertăţilor fundamentale, Artic. 8: ” Fiecare are dreptul la respectul pentru viaţa sa privată şi familială, pentru casa lui şi corespondenţa lui.”
luni, 11 mai 2009
Munci si Zile, cateva ganduri de la prietenul Bica F.
MUNCI ŞI ZILE: măreţia şi decăderea efemeridelor
„Fericirea nu poate fi cumpărată cu bani,
şi dragostea nu poate fi obţinută cu forţa.”
Émile Zola
Îmi amintesc un episod din vremea studenţiei... Eram la cursul de Administrare Creştină şi profesorul ne vorbea despre lucrurile care nu sunt neapărat necesare în viaţă, dar pe care le are toată lumea. „Telefonul mobil, de exemplu...” a zis profu’. „Este cineva aici care nu are aşa ceva?” a întrebat domnia sa, mai mult retoric, gândind că răspunsul va fi negativ în dreptul fiecăruia dintre noi. Am ridicat mâna. Da! Eu nu posedam un astfel de obiect. Colegii au râs. A râs şi profesorul, după care m-a întrebat: „Nu, serios? Chiar nu aveţi telefon mobil?!” Au urmat alte hohote de râs. Chiar nu aveam un astfel de telefon şi nici nu îi duceam dorul. Astăzi, am şi eu unul, dar sunt tot cu un pas în urmă, pentru că acum e „trendy” să ai două telefoane sau chiar trei. În fiecare zi aflăm despre telefoane cu accesorii mereu noi, din ce în ce mai atrăgătoare: telefoane cu radio, cu cameră foto, cu jocuri şi muzică, pe care poţi citi Biblia, poţi accesa pagini de Internet şi multe alte „minunăţii”. Dacă o să apară într-o bună zi telefonul care să trăiască în locul meu, voi cumpăra unul, îl voi trimite la serviciu, iar eu voi pleca în concediu.
Adeseori apare în viaţa creştinului o criză care nu atrage atenţia. Nu este vizibilă. E considerată chiar ceva normal. Este vorba despre deţinerea controlului. Teoretic, orice creştin ştie că la comandă trebuie să se afle Dumnezeu. Practic, de cele mai multe ori, nu numai că Dumnezeu nu conduce viaţa creştinului, dar nici măcar creştinul însuşi nu deţine controlul propriei vieţi. Trăim într-o societate în care suntem învăţaţi că a deţine controlul este echivalent cu a fi fericit. Cine poate controla circumstanţele, cine are posibilitatea de a influenţa luarea deciziilor – este un om de succes. Inevitabil, mentalitatea aceasta afectează şi gândirea creştină. Tot mai mulţi creştini preferă să înlocuiască „viaţa călăuzită de Duhul Sfânt” cu „folosirea unor tehnici, metode sau strategii” care pot asigura succesul. Şi, fie că ne place să credem sau nu, uneori strategiile învăţate în facultate sau la cursurile de formare continuă, dau roade: tinerii sunt strânşi, în biserici, la congrese şi festivaluri cu speakeri de renume, Biblia este urmată pretutindeni şi palpată cu interes (ca pentru prima dată!), toată lumea îţi urează toate cele bune şi te asigură că te poartă în inimă, în gând şi rugăciune (ce ieftine sunt cuvintele frumoase!). „Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea” (Galateni 5:22-23). Câte limbi străine! Oare câţi dintre noi le vorbim?
Criza la care mă gândesc este complexă. Este o criză de timp, de viziune şi de priorităţi. Şi Domnul Isus era adeseori în criză de timp. De aceea Se trezea în zori de zi pentru a sta de vorbă cu Tatăl Său, în rugăciune. Iar viziunea Lui era de fapt viziunea Tatălui, comunicată prin intermediul Duhului Sfânt. Priorităţile Sale? Iubirea de Dumnezeu şi de oameni.
Uneori, se produce o deviere de la lucrurile veşnice spre cele efemere. Dumnezeu este înlocuit cu Munca sau Cariera. Foarte mulţi tineri îşi doresc astăzi să îşi construiască o carieră, să fie oameni de succes. Intenţia nu este rea în sine. Dar dacă realizarea acestui deziderat implică închiderea lui Dumnezeu în biserică, devine o problemă. Cum am putea să fim mântuiţi dacă nu Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Cum am putea să Îl cunoaştem pe Dumnezeu dacă nu petrecem timp împreună cu El? De cele mai multe ori încercăm să suplinim Dumnezeul absent cu tot felul de artificii: Biblii de buzunar, cu fermoar şi explicaţii, bluze cu versete imprimate pe spate, pixuri cu mottouri din Biblie, CD-uri cu formaţii gospel miorlăind despre iubirea lui Dumnezeu, brelocuri cu imagini ale paradisului ce „va să vină”, table de piatră cu cele 10 porunci sculptate în lemn, calendare cu lunile anului care trec atât de repede... Avem tot mai multe publicaţii, pe categorii de vârstă şi în funcţie de interese şi preocupări. Le cumpărăm pe toate şi nu apucăm să citim măcar una. Alergăm de la o mare la alta şi ne întoarcem înapoi, fără a putea spune că în drumul nostru L-am întâlnit pe Dumnezeu.
Munca devine zeiţa căreia i se închină tot mai mulţi. „Să câştig bine” este visul multor efemeride. Am uitat deja de cazul tinerei R.S., care a murit la locul de muncă, îngropată în vrafuri de hârtii. Lucra de câteva luni la un proiect important. A muncit pe brânci, până când a ajuns o epavă umană. În cele din urmă s-a scufundat pentru totdeauna. Câtă dedicare! Ce păcat! Avem nevoie de o autoexaminare lucidă: poate că şi noi suferim de munco-manie sau de carierism. Credem că „a face” este totuna cu „a fi”. Ne recomandăm adeseori prin ceea ce facem: inginerul X, medicul Y, profesorul Z. Trăim ca şi când ceea ce facem determină ceea ce suntem, şi uităm că înaintea lui Dumnezeu toate faptele noastre bune sunt ca o haină murdară, lipsită de valoare.
Se întâmplă că Dumnezeu nu mai poate fi întâlnit nici la biserică. Dacă mai demult era încuiat în biserică, acum L-am încuiat în debaraua bisericii. Aşa se face că oamenii se adună în biserici, cântă, ascultă predici, organizează seminarii şi expoziţii pentru a face lumea mai bună, dar ratează esenţialul: să petreacă timp împreună cu Dumnezeu. Viaţa devine un teribil „du-te-vino”, aglomerată, lipsită de echilibru, întotdeauna în contratimp, lipsită de gust, fără sens, iar într-o zi „te trezeşti” mort. Trecerea timpului este o certitudine. Paznicii casei încep să tremure. Stâlpii se îndoaie. Măcinătorii se împuţinează şi se opresc. Ferestrele se întunecă. (Ecles. 12) Oricât de sus ar fi ajuns cineva, coborâşul despre care scria înţeleptul Solomon este inevitabil. Cel mai mare regret este să priveşti în urmă şi să îţi dai seama că ai ratat viaţa. Ai trecut pe lângă ea. Ai ratat una, două sau o mie de întâlniri cu Dumnezeu, şi nu mai poţi schimba istoria pe care ţi-ai scris-o.
Cronicarul Miron Costin a scris în urmă cu câteva secole versurile următoare:
„Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-aşteaptă;
Lumea din primenele [transformări] nu să mai deşteaptă.
Orice iaste muritoriu, cu vremea să petrece;
Trecea vremea şi pre-ai săi toţi îi părăseşte.
Cei ce acum petrecem, pomenim alţii
Trecuţi; de noi cu vreme vor pomeni alţii.
Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenuşă.
Dintr-această lume trecem ca pentr-o [printr-o] uşă.
Astăzi mare şi puternic, cu multă mărire;
Mâine treci şi te petreci cu mare mâhnire.
În lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame,
În viiarme, după care te afli în putoare.
Ia aminte, dară, o oame, cine eşti pe lume
Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume.
Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte,
În ceriu cu fericire în veci te măreşte.”
Îmi stăruie în minte o afirmaţie a Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33, traducerea NTR). Sigur că „toate aceste lucruri” îşi au importanţa lor. Totuşi, să nu le supraevaluăm. Indiferent cât de multe lucruri ar realiza cineva în viaţa aceasta, realizările acelea vor rămâne în „viaţa aceasta”. Vieţii viitoare îi aparţin alte valori. Omul nu poate lua nimic cu el, dincolo de moarte. Nimic în afară de sine însuşi, nimic altceva decât caracterul. Iar caracterul este rezultatul întâlnirii cu Dumnezeu. Promisiunea Domnului este că, după ce Îl căutăm pe El, vom primi şi celelalte lucruri. Unii au căutat mai întâi Împărăţia, dar nu au primit „celelalte lucruri”. De ce? Nu am un răspuns. Dar am un exemplu: trei sclavi tineri au fost ameninţaţi că vor fi aruncaţi în foc dacă nu se închină unui idol. Ei au răspuns că nu pot face ceea ce li s-a cerut, că Dumnezeu îi poate salva din foc şi, chiar dacă nu îi va scăpa de la moarte, ei Îi rămân loiali. Poate că vom căuta Împărăţia fără să primim „celelalte lucruri”. Am pierdut ceva? Fără telefon mobil se poate trăi. Parol! Fără Dumnezeu, nu se poate trăi. Amin!
„Fericirea nu poate fi cumpărată cu bani,
şi dragostea nu poate fi obţinută cu forţa.”
Émile Zola
Îmi amintesc un episod din vremea studenţiei... Eram la cursul de Administrare Creştină şi profesorul ne vorbea despre lucrurile care nu sunt neapărat necesare în viaţă, dar pe care le are toată lumea. „Telefonul mobil, de exemplu...” a zis profu’. „Este cineva aici care nu are aşa ceva?” a întrebat domnia sa, mai mult retoric, gândind că răspunsul va fi negativ în dreptul fiecăruia dintre noi. Am ridicat mâna. Da! Eu nu posedam un astfel de obiect. Colegii au râs. A râs şi profesorul, după care m-a întrebat: „Nu, serios? Chiar nu aveţi telefon mobil?!” Au urmat alte hohote de râs. Chiar nu aveam un astfel de telefon şi nici nu îi duceam dorul. Astăzi, am şi eu unul, dar sunt tot cu un pas în urmă, pentru că acum e „trendy” să ai două telefoane sau chiar trei. În fiecare zi aflăm despre telefoane cu accesorii mereu noi, din ce în ce mai atrăgătoare: telefoane cu radio, cu cameră foto, cu jocuri şi muzică, pe care poţi citi Biblia, poţi accesa pagini de Internet şi multe alte „minunăţii”. Dacă o să apară într-o bună zi telefonul care să trăiască în locul meu, voi cumpăra unul, îl voi trimite la serviciu, iar eu voi pleca în concediu.
Adeseori apare în viaţa creştinului o criză care nu atrage atenţia. Nu este vizibilă. E considerată chiar ceva normal. Este vorba despre deţinerea controlului. Teoretic, orice creştin ştie că la comandă trebuie să se afle Dumnezeu. Practic, de cele mai multe ori, nu numai că Dumnezeu nu conduce viaţa creştinului, dar nici măcar creştinul însuşi nu deţine controlul propriei vieţi. Trăim într-o societate în care suntem învăţaţi că a deţine controlul este echivalent cu a fi fericit. Cine poate controla circumstanţele, cine are posibilitatea de a influenţa luarea deciziilor – este un om de succes. Inevitabil, mentalitatea aceasta afectează şi gândirea creştină. Tot mai mulţi creştini preferă să înlocuiască „viaţa călăuzită de Duhul Sfânt” cu „folosirea unor tehnici, metode sau strategii” care pot asigura succesul. Şi, fie că ne place să credem sau nu, uneori strategiile învăţate în facultate sau la cursurile de formare continuă, dau roade: tinerii sunt strânşi, în biserici, la congrese şi festivaluri cu speakeri de renume, Biblia este urmată pretutindeni şi palpată cu interes (ca pentru prima dată!), toată lumea îţi urează toate cele bune şi te asigură că te poartă în inimă, în gând şi rugăciune (ce ieftine sunt cuvintele frumoase!). „Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea” (Galateni 5:22-23). Câte limbi străine! Oare câţi dintre noi le vorbim?
Criza la care mă gândesc este complexă. Este o criză de timp, de viziune şi de priorităţi. Şi Domnul Isus era adeseori în criză de timp. De aceea Se trezea în zori de zi pentru a sta de vorbă cu Tatăl Său, în rugăciune. Iar viziunea Lui era de fapt viziunea Tatălui, comunicată prin intermediul Duhului Sfânt. Priorităţile Sale? Iubirea de Dumnezeu şi de oameni.
Uneori, se produce o deviere de la lucrurile veşnice spre cele efemere. Dumnezeu este înlocuit cu Munca sau Cariera. Foarte mulţi tineri îşi doresc astăzi să îşi construiască o carieră, să fie oameni de succes. Intenţia nu este rea în sine. Dar dacă realizarea acestui deziderat implică închiderea lui Dumnezeu în biserică, devine o problemă. Cum am putea să fim mântuiţi dacă nu Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Cum am putea să Îl cunoaştem pe Dumnezeu dacă nu petrecem timp împreună cu El? De cele mai multe ori încercăm să suplinim Dumnezeul absent cu tot felul de artificii: Biblii de buzunar, cu fermoar şi explicaţii, bluze cu versete imprimate pe spate, pixuri cu mottouri din Biblie, CD-uri cu formaţii gospel miorlăind despre iubirea lui Dumnezeu, brelocuri cu imagini ale paradisului ce „va să vină”, table de piatră cu cele 10 porunci sculptate în lemn, calendare cu lunile anului care trec atât de repede... Avem tot mai multe publicaţii, pe categorii de vârstă şi în funcţie de interese şi preocupări. Le cumpărăm pe toate şi nu apucăm să citim măcar una. Alergăm de la o mare la alta şi ne întoarcem înapoi, fără a putea spune că în drumul nostru L-am întâlnit pe Dumnezeu.
Munca devine zeiţa căreia i se închină tot mai mulţi. „Să câştig bine” este visul multor efemeride. Am uitat deja de cazul tinerei R.S., care a murit la locul de muncă, îngropată în vrafuri de hârtii. Lucra de câteva luni la un proiect important. A muncit pe brânci, până când a ajuns o epavă umană. În cele din urmă s-a scufundat pentru totdeauna. Câtă dedicare! Ce păcat! Avem nevoie de o autoexaminare lucidă: poate că şi noi suferim de munco-manie sau de carierism. Credem că „a face” este totuna cu „a fi”. Ne recomandăm adeseori prin ceea ce facem: inginerul X, medicul Y, profesorul Z. Trăim ca şi când ceea ce facem determină ceea ce suntem, şi uităm că înaintea lui Dumnezeu toate faptele noastre bune sunt ca o haină murdară, lipsită de valoare.
Se întâmplă că Dumnezeu nu mai poate fi întâlnit nici la biserică. Dacă mai demult era încuiat în biserică, acum L-am încuiat în debaraua bisericii. Aşa se face că oamenii se adună în biserici, cântă, ascultă predici, organizează seminarii şi expoziţii pentru a face lumea mai bună, dar ratează esenţialul: să petreacă timp împreună cu Dumnezeu. Viaţa devine un teribil „du-te-vino”, aglomerată, lipsită de echilibru, întotdeauna în contratimp, lipsită de gust, fără sens, iar într-o zi „te trezeşti” mort. Trecerea timpului este o certitudine. Paznicii casei încep să tremure. Stâlpii se îndoaie. Măcinătorii se împuţinează şi se opresc. Ferestrele se întunecă. (Ecles. 12) Oricât de sus ar fi ajuns cineva, coborâşul despre care scria înţeleptul Solomon este inevitabil. Cel mai mare regret este să priveşti în urmă şi să îţi dai seama că ai ratat viaţa. Ai trecut pe lângă ea. Ai ratat una, două sau o mie de întâlniri cu Dumnezeu, şi nu mai poţi schimba istoria pe care ţi-ai scris-o.
Cronicarul Miron Costin a scris în urmă cu câteva secole versurile următoare:
„Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-aşteaptă;
Lumea din primenele [transformări] nu să mai deşteaptă.
Orice iaste muritoriu, cu vremea să petrece;
Trecea vremea şi pre-ai săi toţi îi părăseşte.
Cei ce acum petrecem, pomenim alţii
Trecuţi; de noi cu vreme vor pomeni alţii.
Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenuşă.
Dintr-această lume trecem ca pentr-o [printr-o] uşă.
Astăzi mare şi puternic, cu multă mărire;
Mâine treci şi te petreci cu mare mâhnire.
În lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame,
În viiarme, după care te afli în putoare.
Ia aminte, dară, o oame, cine eşti pe lume
Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume.
Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte,
În ceriu cu fericire în veci te măreşte.”
Îmi stăruie în minte o afirmaţie a Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33, traducerea NTR). Sigur că „toate aceste lucruri” îşi au importanţa lor. Totuşi, să nu le supraevaluăm. Indiferent cât de multe lucruri ar realiza cineva în viaţa aceasta, realizările acelea vor rămâne în „viaţa aceasta”. Vieţii viitoare îi aparţin alte valori. Omul nu poate lua nimic cu el, dincolo de moarte. Nimic în afară de sine însuşi, nimic altceva decât caracterul. Iar caracterul este rezultatul întâlnirii cu Dumnezeu. Promisiunea Domnului este că, după ce Îl căutăm pe El, vom primi şi celelalte lucruri. Unii au căutat mai întâi Împărăţia, dar nu au primit „celelalte lucruri”. De ce? Nu am un răspuns. Dar am un exemplu: trei sclavi tineri au fost ameninţaţi că vor fi aruncaţi în foc dacă nu se închină unui idol. Ei au răspuns că nu pot face ceea ce li s-a cerut, că Dumnezeu îi poate salva din foc şi, chiar dacă nu îi va scăpa de la moarte, ei Îi rămân loiali. Poate că vom căuta Împărăţia fără să primim „celelalte lucruri”. Am pierdut ceva? Fără telefon mobil se poate trăi. Parol! Fără Dumnezeu, nu se poate trăi. Amin!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
