Asa cum altii se ascund in spatele minciunii, eu imbrac armura sinceritatii cand simt suspiciunea in privirea celorlalti... De o dezinvoltura frapanta, sinceritatea mea izvoraste din dorinta de autenticitate... Cuvintele prin care-mi dezvalui sinceritatea sunt socante pentru ceilalti... Invaluit intr-o mantie de naturalete si spontaneitate, imi etalez capacitatea de a fi eu pur si simplu eu insumi, anti-FARISEUL..., dorind sa ies dintr-un cotidian inchis in propriile-i jocuri meschine...si din rutina care ucide iubirile frumoase de langa noi...
Simt adeseori neincrederea celorlalti in fata acestor manifestari ale sinceritatii debordante ,nebune, dupa parerea multora, si-mi amintesc de Natanael, si de cum L-a iubit Domnul Isus cand l-a intalnit sub smochin..., simt neputinta lor de a intelege CUM?!...!!! poate exista o asemenea sinceritate ? adica sa te expui total? Sa fii sau sa devii vulenrabil? Asta e curata nebunie !!!...
Exact asa cum fariseii din vechime se indoiau de orice frumos si divin din Domnul Isus...
Descopar cu stupoare insa ca manifestarile mele sincere sunt invers proportionale cu credibilitatea pe care mi-o confera ceilalti... ”...cu cat sunt mai sincer cu atat sunt mai abitir luat drept naiv...
si parca ii aud : sarmanul de el, e atat de limitat...vai !! cat va suferi in viata...el nu stie sa se ascunda!!! deloc ca ...ceilalti”...
Concluzionez de aici, in logica lor, ca evident, ar trebui sa ma prefac si eu la modul sublim, pentru a fi integrat DOM'LE in societatea asta „inalta”...
Ma intreb :” integrat, intr-un tipar, pentru a fi acceptat?! Altfel chiar nu se poate? Sa fiu si eu primit in club? EI BINE, vreau sa va intreb atat: v-ati gandit vreodata ca poate nu vreau sa fiu acolo ?
Intr-un cuplu perfect cu sinceritatea, prefacatoria apare si ea din natura mea pacatosa, pentru a ma izola de ceea ce cred ca nu merita sa manifest...asa ca ce sa fac? Ma prefac ca nu aud cand cineva incearca sa ma minta, ma prefac ca nu vad cand incearca sa-mi ascunda fapte, ironii sau batjocuri „fine”, ma prefac ca rad cand sufletul meu plange, ma prefac ca nu-i aud pe cei doi care au ramas discutand despre calitatile mele imediat ce eu am plecat dintre ei, simt cum in secunda in care am plecat dintre ei, deja incepe „scanarea” personalitatii si a caracterului meu,...si macar de-ar fi de bine.
.... Doamne tu toate le sti...
Uneori este buna si aceasta prefacatorie, pt ca ea nu e de tipul perversa, nu e minciuna de tipul celor care ucide, e doar o auto-aparare, eun instinct de auto-aparare,si atat... alteori realizez ca nu am ales partea corecta a monedei...
Adeseori imaginile celor doua se amesteca intr-un dans iluzoriu al comunicarii interumane. Un echilibru instabil este granita dintre cele doua manifestari ale dorintei de a fi. Vrei sa fi tu insuti si problema e ca nu te lasa, nu te lasa sa te eliberezi d eorice inhibitie, si sa fii exprimarea totala a sinelui tau in cel mai frumos mod de a fii, liber in ISUS...iubind fiecare secunda a existentei tale umane...vrei sa traiesti, si ei nu te lasa, de ce nu-i lasati ? DE CE NU-I LASAM ?
de ce?
Acum poate te intrebi, tu cel care ma cunosti, sau crezi cel putin ca ma cunosti, (am observat ca oamenii din jurul tau oricat de putin te-ar cunoaste, vor avea intodeauna si pretentia si impresia ca te cunosc perfect, ) ei bine, tu cel care ai impresia ca ma cunosti deja, probabil te intrebi acum : cand am fost sincer si cand m-am prefacut?... Hai sa-ti spun: Cand simt in tine lipsa sinceritatii decid pe loc sa-ti raspund cu maxima sinceritate... e o forma de iubire abuziva, cu cat ma minti mai mult, cu atat ma fac ca nu vad asta deloc, si te iubesc si mai agresiv, si mai mult, si mai curat...poate asa vei intelege intr-o zi ...ce trebuie sa intelegi.
Uneori este nevoie sa trec de aceeasi parte cu tine pentru a descoperi ce sta dincolo de ceea ce TU exprimi... Intru in jocul tau, ma prefac ca inteleg mesajele tale asa cum iti doresti tu...si cum nu le exprimi de fapt...
Au existat momente cand am reusit sa ma pierd in hatisul minciunilor auzite si am renuntat sa ma prefac, dar au fost si minunate descoperiri pe care le-am facut, adevarate comori ascunse in spatele mastilor fatarniciei...De multe ori am sezizat cum de dincolo de masca fatarniciei oamenilor obisnuiti, razbate un firicel de lumina, si un strigat disperat al inimii un strigat vesnic si sfasietor, strigat care rupe inima, un strigat dupa simplul fapt a fii aceptat, de a fii iubit asa cum esti...nu doar tolerat sau mai rau, ignorat si atat...
Aceste vesti bune, de dincolo de cortina de fier a zambetelor de complezenta, si a diplomatiei jalnice laodiceene, ei bine, acestea sunt cele care-mi redau increderea in oameni si in nevoia lor de fii intelesi in nefericirea lor suprema, cea de dincolo de aparente...
... dincolo de zambete, am vazut ca se ascunde un ocean de tristete si de neimpliniri, si eu stiu asta, si voi stiti asta, si incerc si tu incearca asta azi! sa aduc si eu si sa aduci si tu putina alinare in plus inimilor sfasiate, traumatizate, secauite de vlaga, sfarsite emotional, pt ca intr-o zi, sa poata bietii de ei, sarmanii de ei, suferinzii, de ei, abandonatii de ei, neiubitii de ei, sa poata intelege ca deja pot arunca masca aceea, deja o pot abandona, nu mai este nevoie de ea, va implor: de azi inainte fiti voi insiva, nu mai cazul sa va ascundeti,!!! Nu mai e cazul sa aveti nici un strop de teama de nu fi accepati asa cum sunteti, nu mai a cazul de teama de ridicol, de temaa de nu fi intelesi, vestea exceptionala care vine de la Dumnezeu este ca : da, sunteti iubiti asa cum sunteti, da!!! cu toate defectele voastre, cu toate suferintele si citraticele voastre, !!! sunteti accepati de Dumnezeu asa cum sunteti, exact asa, in halul acesta disperat, si pt ca El va accepta asa cum sunteti, va intreb si eu un lucru: cine am fii noi? Sau cine ne credem noi? sa nu facem acelasi lucru pt voi? pt ei,cei care sufera in tacere printre noi?
asa ca uitati de masti...aruncati-le, deja nu-si mai au rostul, s-a inventat o noua forma de exprimare , o noua forma de viata, vulnerabilitatea de a fii intotdeauna tu insuti, perfect tu insuti, IUBIT DE Dumnezeu, asa cum esti, si de aici sinceritatea acceptarii celuilalt asa cum este el, acceptarea lui, iubirea lui, si prietenia pt el, neconditionata pt vesnicie..asta inseamna sa-l iubesti pe aproapele tau, pe care poate pana acum l-ai tinut departe de tine si de inima ta...
luni, 23 noiembrie 2009
new thoughts
- “Alo, se-aude... aici centrala Cerului... Gavril sunt, telefonistul de serviciu... cu Avram, pardon Avraam vă rog... Tata YHWH doreşte să vorbească cu el!”
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începusera să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
….
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeririi. Era seară. TABLOUL DIN CASA : sau cort: Sara nu observă inca nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie facuta la comanda, de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă…crestineste ar fi fost sa mearga, insa nu se putea decide…of, ce sa fac?...ar fi vrut sa se impace dar , in ruptul capului nu ar fi vrut ca Agar sa se mai poarte asa, pe viitor…sa stie si ea o data pentru totdeauna cine-i sefa in cortul asta !!! voia inca sa o puna ea la punct pe Agar…
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma, in Sodoma era zona libera de taxe vamale, se putea aduce si Macbook fara taxe vamale. Isaac isi dorea si un Mac Book nou, voia sa se initieze in editarea video, nu ai actiune, ce plictiseala, toata ziua in cort, jucandu-se la Play Station la 45 de grade Celsius…si oricum deja ajunsese la ultimul nivel, concluzia e ca nici pe el, nu te puteai baza pt nimic. Era deja in Nirvana, …plutea.
Bietul Avraam era singur….
Absolut singur….si un putea vorbi cu nimeni, toti era “plecati”…in lumea lor.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurilecu infrarosu aţintite pe Avraam, aşteptând. Stateau ca niste lunetisti tinandu-si repiratia sa vada ce va face Avraam…
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant ¿ nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Lumina ochilor lui. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, sau Nietzche ar fi zis despre ei : ” da, baieti serios acum, voi chiar aveti simtul umorului….” Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi din ce in ce puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse urgent pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta s-ar zice : se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi...la tine, si la tot…dar in primul rand si in ultimul …la tine.
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... cercetaţi fiind de duhul zgârceniei. Am renunţat la alcool, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că înca nu și pe crucea renunţării de sine.
Cântăm de fel, relativ absenţi "Îți predau întreaga viață," apoi se întămplă ca facem atat de usor, mai ales in timpul saptamanii, compromisuri de doi bani, cu constiintza proprie…sau pur si simple ne promovam pe noi insine, in loc sa-L PROMOVAM pe EL…Cel care de fapt merita sa fie Inaltat si admirat. De multe ori in cele mai neinsemnate fapte de bine pe care le facem noi, am sesizat cum apare mai intai ca un mielusel, firav , blajin, eul nostru …Mister Ego. Este strecurat si el acolo, deghizat, in mod subtil, imperceptibil, si incepe apoi incet-incet sa-si ceara drepturile de intaietate, de suprematie, de magulire, de laude…ovationati-ma!!! aplaudati-ma!...as dori o statuie in centru, daca se poate…Multumesc! si uite asa incet dar sigur, din miel, s-a convertit deja intr-un leu fioros.
Hiba este ca trece ziua de Sabat, si incepe saptamana cu ale ei, şi ne trezim iarasi ca deh, nu avem timp,frate... pentru că „time is monei”. Or, pt cei de MASTER OF ARTS IN Religion, “…time means credits ”…După duminica e luni, dupa luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria tot pustiu. Vine Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" facand un sacrificiu enorm, sau ceea ce unii ar numi o sfortare supraumana, si anume? Ghiceste cineva? da, ei bine, suntem niste eroi, pt ca noi …mergem la biserică, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci, sau pensionari, părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabila povară).
Lumea, nu se va dedica pe sine sa ne faca pe noi crestinii fericiti, ba dimpotriva…se va dedica sa ne faca viata cat mai amara…Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre o veşnică uitare. Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea, iesind cu mintea, zi de zi, din Babilon si din mentalitatea lui…Şi astfel vom trăi fericiţi, sanatosi si senini zi de zi, si-n Sabat si-n oricare alta zi, fericiti, şi nu împărţiţi...
I’M TOUCHED BY GRACE WHEN I’M TALKING TO YOU.
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începusera să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
….
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeririi. Era seară. TABLOUL DIN CASA : sau cort: Sara nu observă inca nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie facuta la comanda, de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă…crestineste ar fi fost sa mearga, insa nu se putea decide…of, ce sa fac?...ar fi vrut sa se impace dar , in ruptul capului nu ar fi vrut ca Agar sa se mai poarte asa, pe viitor…sa stie si ea o data pentru totdeauna cine-i sefa in cortul asta !!! voia inca sa o puna ea la punct pe Agar…
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma, in Sodoma era zona libera de taxe vamale, se putea aduce si Macbook fara taxe vamale. Isaac isi dorea si un Mac Book nou, voia sa se initieze in editarea video, nu ai actiune, ce plictiseala, toata ziua in cort, jucandu-se la Play Station la 45 de grade Celsius…si oricum deja ajunsese la ultimul nivel, concluzia e ca nici pe el, nu te puteai baza pt nimic. Era deja in Nirvana, …plutea.
Bietul Avraam era singur….
Absolut singur….si un putea vorbi cu nimeni, toti era “plecati”…in lumea lor.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurilecu infrarosu aţintite pe Avraam, aşteptând. Stateau ca niste lunetisti tinandu-si repiratia sa vada ce va face Avraam…
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant ¿ nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Lumina ochilor lui. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, sau Nietzche ar fi zis despre ei : ” da, baieti serios acum, voi chiar aveti simtul umorului….” Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi din ce in ce puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse urgent pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta s-ar zice : se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi...la tine, si la tot…dar in primul rand si in ultimul …la tine.
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... cercetaţi fiind de duhul zgârceniei. Am renunţat la alcool, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că înca nu și pe crucea renunţării de sine.
Cântăm de fel, relativ absenţi "Îți predau întreaga viață," apoi se întămplă ca facem atat de usor, mai ales in timpul saptamanii, compromisuri de doi bani, cu constiintza proprie…sau pur si simple ne promovam pe noi insine, in loc sa-L PROMOVAM pe EL…Cel care de fapt merita sa fie Inaltat si admirat. De multe ori in cele mai neinsemnate fapte de bine pe care le facem noi, am sesizat cum apare mai intai ca un mielusel, firav , blajin, eul nostru …Mister Ego. Este strecurat si el acolo, deghizat, in mod subtil, imperceptibil, si incepe apoi incet-incet sa-si ceara drepturile de intaietate, de suprematie, de magulire, de laude…ovationati-ma!!! aplaudati-ma!...as dori o statuie in centru, daca se poate…Multumesc! si uite asa incet dar sigur, din miel, s-a convertit deja intr-un leu fioros.
Hiba este ca trece ziua de Sabat, si incepe saptamana cu ale ei, şi ne trezim iarasi ca deh, nu avem timp,frate... pentru că „time is monei”. Or, pt cei de MASTER OF ARTS IN Religion, “…time means credits ”…După duminica e luni, dupa luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria tot pustiu. Vine Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" facand un sacrificiu enorm, sau ceea ce unii ar numi o sfortare supraumana, si anume? Ghiceste cineva? da, ei bine, suntem niste eroi, pt ca noi …mergem la biserică, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci, sau pensionari, părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabila povară).
Lumea, nu se va dedica pe sine sa ne faca pe noi crestinii fericiti, ba dimpotriva…se va dedica sa ne faca viata cat mai amara…Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre o veşnică uitare. Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea, iesind cu mintea, zi de zi, din Babilon si din mentalitatea lui…Şi astfel vom trăi fericiţi, sanatosi si senini zi de zi, si-n Sabat si-n oricare alta zi, fericiti, şi nu împărţiţi...
I’M TOUCHED BY GRACE WHEN I’M TALKING TO YOU.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
