epoca noastra....

Epoca noastrã trece acum printr-o crizã, printr-o penibilã si tragica confuzie a valorilor..


Valorile spirituale sunt ori complet desconsiderate, ori puse în funcþie de cauze exterioare (economice, politice, sexuale)... Iar în faþa acestui haos care ne înconjoarã, nu avem nimic? ce sã-i împotrivim,ma intreb....

Nu avem, poate si pentru cã vechile noastre experienþe efective ºi victorioase nu mai corespund ceasului de faþã; pentru cã acele câteva adevãruri cu care s-a lãudat, pânã la saþietate, continentul nostru,chipurile primul continent crestinat, au ajuns dogme seci, sau biete scheme moarte, prea strâmte pentru dimensiunile omului care se naºte acum...

ªi atunci stai ºi priveºti în jurul tãu cu singura consolare cã eºti viu, cã eºti gata oricând sã creºti, sã te amplifici....sa te dezvolti...

De aceea trebuie sã ne purtãm înainte, fiecare, bãtãliile noastre....

Dacã fiecare ins ar activa fãrã gândul recompensei, pãmântul acesta ar fi un rai....

Dacã numai zece inºi ar activa detaºaþi - adicã liberi, deschiºi noii reliatti a Noului Ierusalim, fãrã prejudecãþi - viaþa ar putea merge înainte nestingheritã, am modifica cursul istoriri, si al evenimentelor, poate, de ce nu? poate chiar am putea modifica cursul vietii vesnice al multor oameni....

Sã nu uitãm cã fiecare ne purtãm la sân ,ca pe ceva pretios, Eu-ul nostru ºi numai noi îl putem sugruma....sau rastigni...


Fericirea altuia meritã orice renunþare, orice abdicare....


Majoritatea oamenilor practicã renunþarea pentru confortul celorlalþisau chiar al lor insisi...; ºi o practicã am simtit asta, de multe ori, pe propria-mi piele, din laºitate, din lene, sau chiar din indiferenþã....


Renunþi la tine ca sã nu-I plictiseºti pe celãlalt, sã nu-l contrazici, sã nu-l oboseºti, sã nu-l incomodezi....sa ramai in relatii bune, cu el... Aceasta nu e renunþare, ci laºitate, nebãrbãþie. (...)

Când tolerãm slãbiciunile altora,cu maxima indiferentza si dezinteres, nu înseamnã deloc cã le procurãm fericirea.

Le menþinem confortul, atâta tot. Dar dacã, la urma urmelor, fericirea,aici pe Pamant, n-ar fi decât o serie de lucruri confortabile?

Este un punct de vedere care, cu o inteligenþã mai ascuþitã decât a mea, s-ar putea susþine... Numai cã, asemenea discuþii interesante nu mã intereseazã...momentan.



Nu e mai bine sã pãstrezi intacte conforturile unui individ, în loc de a-l zgudui ca sã-i dai fericirea?

Evident, atât timp cât nu eºti sigur cã poþi aduce în loc fericirea, este fãrã sens orice încercare de suprimare a conforturilor cuiva....


E absurd sã spui: „existã o stare de fericire pe care tu n-o ai“ ºi sã treci mai departe.


Cine are curajul sã aducã fericirea cuiva trebuie sã rãmânã pe loc...

Dar haide sã ne numãrãm, sã vedem câþi suntem atât de tari, câþi avem curajul acestei nebunii supreme? Existã mii de cerºetori, de invalizi, de prostituate... Fericirea lor stã în puterile noastre.,macar de-am constientiza asta...


De asta nu ne mai putem îndoi... Câþi suntem gata sã ne sacrificãm viaþa pentru fericirea unuia singur (cãci numai unul singur este într-adevãr concret) dintre aceºti bãtuþi de soartã?

ªi câþi putem rãmâne pânã la sfârºit, în împlinirea acestei caritãþi?


Avem fiecare un ulcior cu ulei ºi, în loc sã-l împãrþim opaiþelor oamenilor sãrmani, care putrezesc în întuneric, îl pãstrãm haini la piept, aºteptând felinarul farului pe care fiecare credem cã suntem meniþi sã-l aprindem, sã lumineze lumea întreagã.


ªi, în timpul acesta, oamenii mor lângã noi.



Spun oamenii cã au cãutat o viaþã întreagã „femeia idealã“ ºi n-au gãsit-o.....


Absurd. O puteau gãsi în oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevãratã, care sã rupã cercul insului lor, sã înfrângã instinctul de conservare care îi zidea în faþa dragostei, sã anuleze acel abstract dor de „femeie idealã“, creat numai pentru confortul lor maxim , pentru odihna lor melancolicã ºi amuzantã; cãci e foarte confortabil sã „cauþi“ veºnic, mai greu e sã gãseºti ºi sã nutreºti ca un perfect IUBITOR ,SCANTEIA aceea de iubire....



sensul adevaratei fericiri, este altruismul, sacrificiul de sine, pana acolo, incat pt unii, nebunia nebuniei, sa fie, ...sau sa devina, ceva de genul asta!!!,...fericirea celuilalt sa fie sau sa devina cel mai important lucru pt mine,

...MAI PRESUS DECI DE PROPRIA MEA IMPLINIRE...si pt asta sa fiu gata chiar sa las, de ce nu? pe locul 2!!!, propria-mi fericire...

ADICA SA CAD EU PE LOCUL 2....


cred ca asta e adevaratul sens al dragostei...jertfa suprema.....pt fericirea CELUILALT...