Psalmul 14
Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” Această nebunie cred că se regăsește în fiecare dintre noi, în modul cel mai real. Când Dumnezeu nu este atât de real pe cât ar trebui să fie, atunci începe asuprirea celor drepți, față de care crezi că ai anumite avantaje.
Din nou sunt două planuri, vizibile numai pentru ochiul credinței: omul spune, de jos, că nu există providență.
Dumnezeu, de sus, privește în jos, căutând oameni.
Sunt câteva caracteristici ale omului nebun aici:
a. Spune în inima lui: „Nu există Dumnezeu!” (adică nu există providență, nu există conducerea lui Dumnezeu suverană, nu există intervenție divină, nu există…);
b. Întorc spatele lui Dumnezeu.
c. Devin venali (stricați, deformați).
d. Acțiunile lor sunt rele.
e. Nu fac bine.
f. Trăiesc jefuind poporul lui Dumnezeu.
g. Nu se roagă lui Dumnezeu.
h. Strică planurile celui umil (sărac).
Interesantă relaționarea „nebunului” pe verticală și pe orizontală.
Relația este stricată cu Dumnezeu. Îi întoarce spatele.
Pe pământ, „nebunul” întoarce spatele semenului său uman. Binele este înlocuit de rău și, în loc să ajute, el distruge. E normal, nu? Când îi întorci spatele lui Dumnezeu, te întorci cu fața spre diavol. Fără Dumnezeu, devii diavol. Isus Hristos a coborât printre diavoli. În Iadul cel mai negru...
Psalmul 15
Când îți întorci însă fața spre Dumnezeu, începi să semeni cu El.
Acest psalm aruncă o notă de lumină asupra a ceea ce înseamnă credincioșie față de Dumnezeu.
Caracteristicile omului care a ales să-l urmeze pe Dumnezeu și să se îndrepte spre templul său sunt:
a. Umblă fără vină
b. Face ceea ce este drept
c. Vorbește cu sinceritate
d. Nu fac rău
e. Nu bârfesc.
f. Disprețuiesc pe cei disprețuiți de Dumnezeu.
g. Onorează pe cei ce se tem de Domnul.
h. Își țin promisiunile.
i. Nu dau banii cu dobândă.
j. Nu iau mită împotriva celui nevinovat.
Omul neprihănit care se îndreaptă spre Templul lui Dumnezeu (poate fi făcută o asociere cu biserica) relaționează corect cu semenii săi. Relația corectă cu Dumnezeu se reflectă corect în relația cu semenii. Accentul este pus pe ceea ce el spune, și face. Face ce spune și spune ce face. Acestea sunt principiile pe care Domnul Hristos a venit să le instaureze pe pământ. Acesta este Domnul Hristos, singurul care a umblat fără pată și a făcut în totul tot ceea ce este drept.
marți, 8 decembrie 2009
Psalm 11
Psalmul 11
Cât de clar descrie acest psalm situația din ziua de astăzi. ȘI cât de bine se aplică oricărei situații de criză…Chiar și Domnului Hristos, atunci când trebuia să meargă la Ierusalim, și ucenicii doreau să-l oprească. „Ce poți face tu, o persoană bună, când totul se prăbușește?” (v.3, TEV), „când fundamentul legii și al ordinii s-a prăbușit?” (NLT)
Mă întreb ce aș fi înțeles dacă aș fi citit acest psalm în timpul unui război, sau într-un timp de criză?(Ar fi rămas numele meu undeva în Yad Vashem?)
Cum aș fi acționat? Aș fi căutat siguranța personală, prin fugă și ascundere? Mai ales când săgețile sunt îndreptate spre mine?
Sunt întrebările mele, pe care le ridic de aici de jos, privind viața așa cum este desfășurată în jurul meu.
Ce înțelege un om care citește acest psalm în El Salvador, printre bandele de pe străzi? Ce înțelege un creștin din Coreea de Nord?
Aici, jos, în societatea de sub soare, a trăi drept este ne-natural. Dar perspectiva de sub soare nu este singura perspectivă. Dumnezeu este în templul Său. Dumnezeu încă conduce din ceruri. Prezența din templu este asociată cu conducerea. Cel care îți dă ordine, într-o societate de sub soare, nu este cel care îți spune: „Fugi!” ci Dumnezeu, care îți cere să faci ce este drept.
Aplicațiile acestui psalm nu se opresc aici. Îl pot aplica atât la nivelul fizic, a unui conflict exterior, cât și la nivelul psihic sau spiritual. Fugi! Fuga este opusul acțiunii. Fugi! Trăiește-ți viața ascuns de lume. Nu te implica. Pentru ce să fi rănit? Fugi…caută-ți siguranța, coMfortul, liniștea ta. Fugi! Fugi de misiunea pe care o ai…NU vezi că totul este împotriva ta? Fugi…E o lume care nu mai are repere, tot ceea ce e drept este distrus, zace sub molozul răutății…fugi! Ce, crezi că poți face ceva? Crezi că poți îndrepta ceva? Fugi!
Poți fugi…
....sau poți spune: „Am încredere în Dumnezeu pentru protecție!”
Fiecare om își alege în traiectoria pe care o va urma; nu sunt decât două: a face ceea ce este drept și a face ceea ce este nelegiuit, a iubi violența.
Ce frumos se încheie psalmul: „Cei care fac ce este drept vor vedea fața Lui” (v.7 NLT) „cei care le fac [faptele bune și dreptatea] vor trăi în prezența Lui” (TEV).
Amin!
Cât de clar descrie acest psalm situația din ziua de astăzi. ȘI cât de bine se aplică oricărei situații de criză…Chiar și Domnului Hristos, atunci când trebuia să meargă la Ierusalim, și ucenicii doreau să-l oprească. „Ce poți face tu, o persoană bună, când totul se prăbușește?” (v.3, TEV), „când fundamentul legii și al ordinii s-a prăbușit?” (NLT)
Mă întreb ce aș fi înțeles dacă aș fi citit acest psalm în timpul unui război, sau într-un timp de criză?(Ar fi rămas numele meu undeva în Yad Vashem?)
Cum aș fi acționat? Aș fi căutat siguranța personală, prin fugă și ascundere? Mai ales când săgețile sunt îndreptate spre mine?
Sunt întrebările mele, pe care le ridic de aici de jos, privind viața așa cum este desfășurată în jurul meu.
Ce înțelege un om care citește acest psalm în El Salvador, printre bandele de pe străzi? Ce înțelege un creștin din Coreea de Nord?
Aici, jos, în societatea de sub soare, a trăi drept este ne-natural. Dar perspectiva de sub soare nu este singura perspectivă. Dumnezeu este în templul Său. Dumnezeu încă conduce din ceruri. Prezența din templu este asociată cu conducerea. Cel care îți dă ordine, într-o societate de sub soare, nu este cel care îți spune: „Fugi!” ci Dumnezeu, care îți cere să faci ce este drept.
Aplicațiile acestui psalm nu se opresc aici. Îl pot aplica atât la nivelul fizic, a unui conflict exterior, cât și la nivelul psihic sau spiritual. Fugi! Fuga este opusul acțiunii. Fugi! Trăiește-ți viața ascuns de lume. Nu te implica. Pentru ce să fi rănit? Fugi…caută-ți siguranța, coMfortul, liniștea ta. Fugi! Fugi de misiunea pe care o ai…NU vezi că totul este împotriva ta? Fugi…E o lume care nu mai are repere, tot ceea ce e drept este distrus, zace sub molozul răutății…fugi! Ce, crezi că poți face ceva? Crezi că poți îndrepta ceva? Fugi!
Poți fugi…
....sau poți spune: „Am încredere în Dumnezeu pentru protecție!”
Fiecare om își alege în traiectoria pe care o va urma; nu sunt decât două: a face ceea ce este drept și a face ceea ce este nelegiuit, a iubi violența.
Ce frumos se încheie psalmul: „Cei care fac ce este drept vor vedea fața Lui” (v.7 NLT) „cei care le fac [faptele bune și dreptatea] vor trăi în prezența Lui” (TEV).
Amin!
Psalm 4
Psalmul 4
Este aici un sfat de care ar trebui să țin(em) cont: când ești în patul tău, seara, înainte de a adormi, cercetează-ți inima. Gândește-te la ziua care a trecut, privind-o prin prisma aceasta a păcatului din alții și din tine. Vezi de câte ori nu te-a dus și pe tine inima la păcat. În NKJV, 4,4 sună: „mâniază-te, dar nu păcătui!”, exact ca textul din Ef 4,26. Cuvântul evreiesc רגז (ragaz) este tradus în LXX cu ὀργίζεσθε care apare identic în Efeseni 4,26. Sensul cuvântului ebraic este acela de tremur cauzat de o emoție puternică, mânie sau frică. Soarele care nu trebuie să apună peste mânie are legătură cu analiza și introspecția pe care trebuie să le faci în patul tău, cu privire la păcatul respectiv. Conștiința ta nu trebuie să te mustre pentru nimic din ceea ce faci. Și nu acționa așa cum mânia te împinge, pentru a nu da prilej diavolului. Stai liniștit, în patul tău.
...Adu lui Dumnezeu jertfe neprihănite, drepte. Mergi la El, întâi, cu tot ceea ce ai. Păstrează-ți credincioșia și ai încredere în El, chiar și în privința acelei probleme care a provocat mânia.
Este aici un sfat de care ar trebui să țin(em) cont: când ești în patul tău, seara, înainte de a adormi, cercetează-ți inima. Gândește-te la ziua care a trecut, privind-o prin prisma aceasta a păcatului din alții și din tine. Vezi de câte ori nu te-a dus și pe tine inima la păcat. În NKJV, 4,4 sună: „mâniază-te, dar nu păcătui!”, exact ca textul din Ef 4,26. Cuvântul evreiesc רגז (ragaz) este tradus în LXX cu ὀργίζεσθε care apare identic în Efeseni 4,26. Sensul cuvântului ebraic este acela de tremur cauzat de o emoție puternică, mânie sau frică. Soarele care nu trebuie să apună peste mânie are legătură cu analiza și introspecția pe care trebuie să le faci în patul tău, cu privire la păcatul respectiv. Conștiința ta nu trebuie să te mustre pentru nimic din ceea ce faci. Și nu acționa așa cum mânia te împinge, pentru a nu da prilej diavolului. Stai liniștit, în patul tău.
...Adu lui Dumnezeu jertfe neprihănite, drepte. Mergi la El, întâi, cu tot ceea ce ai. Păstrează-ți credincioșia și ai încredere în El, chiar și în privința acelei probleme care a provocat mânia.
Psalm 2, briefly.
Psalmul 2
Văd aici o structură interesantă:
Mânia neamurilor este pusă în paralel cu mânia lui Dumnezeu. Dar mânia lui Dumnezeu este mult, mult mai aprigă decât cea a oamenilor. Este un psalm mesianic: dar la ce anume face referire? Care a fost gândul care a călăuzit scrierea acestui psalm?
David poate face referire la el, Unsul Domnului, și la „mânia” neamurilor din jurul Israelului, din cauza nesupunerii față de Dumnezeu și de Israel. Cu toate acestea, Unsul Domnului trece dincolo de David, este Mesia, în care te poți chiar încrede (12). Mesia a fost proclamat rege de către Dumnezeu, peste tot pământul. Ca o ceremonie de întronare antică, Dumnezeu declară că Mesia este rege. Un Mesia care a venit pe pământ și care vestește planurile și hotărârile lui Dumnezeu.
O aplicație: fiecare uns al lui Dumnezeu trebuie să facă același lucru. Fiecare pastor este uns, ca un reprezentant al lui Mesia. Fără teamă, trebuie să conducă oamenii la închinare față de Dumnezeu. Este o aplicație.
Versetul 3: oamenii privesc supunerea față de Dumnezeu ca pe o robie, din care vor să se elibereze. Dar vor să facă acest lucru într-un anumit moment: ceremonia de întronare. În Vechiul Testament, la schimbarea regelui, aveau loc loviturile de stat. Când Dumnezeu vrea să numească împărat pe Unsul Său, oamenii plănuiesc o revoltă.
Când a fost momentul acesta în istorie real? Când trebuia să fie? Textul este aplicat în Faptele Apostolilor, capitolul 4 la situația apostolilor, care au nevoie de curaj, fiind de partea lui Mesia, și regăsindu-se în versetul 12: Ferice de câți se încred în El! Au cerut neamurile în stăpânire și le-au primit. În modul cel mai real.
Versetul 7 este aplicat la învierea lui Isus, ca împlinire a făgăduinței lui Dumnezeu, așa cum afirmă Pavel în Fapte 13.
Văd aici o structură interesantă:
Mânia neamurilor este pusă în paralel cu mânia lui Dumnezeu. Dar mânia lui Dumnezeu este mult, mult mai aprigă decât cea a oamenilor. Este un psalm mesianic: dar la ce anume face referire? Care a fost gândul care a călăuzit scrierea acestui psalm?
David poate face referire la el, Unsul Domnului, și la „mânia” neamurilor din jurul Israelului, din cauza nesupunerii față de Dumnezeu și de Israel. Cu toate acestea, Unsul Domnului trece dincolo de David, este Mesia, în care te poți chiar încrede (12). Mesia a fost proclamat rege de către Dumnezeu, peste tot pământul. Ca o ceremonie de întronare antică, Dumnezeu declară că Mesia este rege. Un Mesia care a venit pe pământ și care vestește planurile și hotărârile lui Dumnezeu.
O aplicație: fiecare uns al lui Dumnezeu trebuie să facă același lucru. Fiecare pastor este uns, ca un reprezentant al lui Mesia. Fără teamă, trebuie să conducă oamenii la închinare față de Dumnezeu. Este o aplicație.
Versetul 3: oamenii privesc supunerea față de Dumnezeu ca pe o robie, din care vor să se elibereze. Dar vor să facă acest lucru într-un anumit moment: ceremonia de întronare. În Vechiul Testament, la schimbarea regelui, aveau loc loviturile de stat. Când Dumnezeu vrea să numească împărat pe Unsul Său, oamenii plănuiesc o revoltă.
Când a fost momentul acesta în istorie real? Când trebuia să fie? Textul este aplicat în Faptele Apostolilor, capitolul 4 la situația apostolilor, care au nevoie de curaj, fiind de partea lui Mesia, și regăsindu-se în versetul 12: Ferice de câți se încred în El! Au cerut neamurile în stăpânire și le-au primit. În modul cel mai real.
Versetul 7 este aplicat la învierea lui Isus, ca împlinire a făgăduinței lui Dumnezeu, așa cum afirmă Pavel în Fapte 13.
Psalm 16, briefly...
Psalmul 16
Versetul 7 pune în paralel două idei: Dumnezeu este cel care dă sfaturi // inima este cea care dă îndemnuri. Dumnezeu așa lucrează, prin inimă (adică prin minte, conștiință).
Nu știu dacă acest psalm este unul mesianic sau nu (vezi comentariul lui Peter C. Craigie din seria WBC, vol 19) dar știu că Isus Hristos a citit acest psalm.
S-a identificat cu autorul. Aplicația pe care o fac ucenicii în cartea Faptele Apostolilor nu este întâmplătoare: Isus Hristos este cel care nu este ținut în mormânt. El este Preaiubitul Domnului, așa cum însuși Dumnezeu a afirmat la botezul Său.
Versetul 2 este reflectat în Ioan 15,5: „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.”
Moștenirea pe care Domnul Hristos a primit-o este frumoasă. Cei plăcuți Lui sunt cei evlavioși. Cupa a primit-o de la Dumnezeu.
Versetul 7 descrie experiența rugăciunii Lui: noaptea primea sfaturi și planuri de la Dumnezeu.
Bucuria pe care o are este aceea a rezultatelor pe care le vede prin credință: cu încredere se supune, voit, morții, știind că din moartea lui va țâșni viața.
Versetul 7 pune în paralel două idei: Dumnezeu este cel care dă sfaturi // inima este cea care dă îndemnuri. Dumnezeu așa lucrează, prin inimă (adică prin minte, conștiință).
Nu știu dacă acest psalm este unul mesianic sau nu (vezi comentariul lui Peter C. Craigie din seria WBC, vol 19) dar știu că Isus Hristos a citit acest psalm.
S-a identificat cu autorul. Aplicația pe care o fac ucenicii în cartea Faptele Apostolilor nu este întâmplătoare: Isus Hristos este cel care nu este ținut în mormânt. El este Preaiubitul Domnului, așa cum însuși Dumnezeu a afirmat la botezul Său.
Versetul 2 este reflectat în Ioan 15,5: „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.”
Moștenirea pe care Domnul Hristos a primit-o este frumoasă. Cei plăcuți Lui sunt cei evlavioși. Cupa a primit-o de la Dumnezeu.
Versetul 7 descrie experiența rugăciunii Lui: noaptea primea sfaturi și planuri de la Dumnezeu.
Bucuria pe care o are este aceea a rezultatelor pe care le vede prin credință: cu încredere se supune, voit, morții, știind că din moartea lui va țâșni viața.
Psalm 18 , briefly.
Psalmul 18
În mod special acest psalm (în versiunea parafrazată The Message), prezintă intervenția uimitoare a lui Dumnezeu pentru salvarea celui care L-a chemat.
Scena pe care mi-a adus-o în minte a fost cea a finalului filmului Prințul Caspian (din seria Cronicile din Narnia), când Aslan rage, în fața unei armate, pe un pod, iar apa ia forma unui uriaș care rupe podul și il distruge pe uzurpatorul tronului.
Este doar o imagine.
Dincolo de aceasta, văd mormântul lui Isus, duminică dimineața, închis, sigilat, păzit...
Toți diavolii iadului sunt strânși acolo, păzind corpul lui Isus, dorind să-l țină acolo pentru veșnicie. Dar nu au putut. Pentru că Dumnezeu intervine, trimițându-l pe cel mai puternic înger, conducătorul lor, pentru a-L chema pe Isus la viață...
Apariția lui poate fi descrisă atât de frumos în cuvintele Psalmului 18! Intervenția divină alungă puterile întunericului, și aduce lumina vieții celui care a fost mort și acum a înviat. Dumnezeu, viața noastră, a fost arătată și „Unsul Său”, David (și nu numai el) a văzut-o...
În mod special acest psalm (în versiunea parafrazată The Message), prezintă intervenția uimitoare a lui Dumnezeu pentru salvarea celui care L-a chemat.
Scena pe care mi-a adus-o în minte a fost cea a finalului filmului Prințul Caspian (din seria Cronicile din Narnia), când Aslan rage, în fața unei armate, pe un pod, iar apa ia forma unui uriaș care rupe podul și il distruge pe uzurpatorul tronului.
Este doar o imagine.
Dincolo de aceasta, văd mormântul lui Isus, duminică dimineața, închis, sigilat, păzit...
Toți diavolii iadului sunt strânși acolo, păzind corpul lui Isus, dorind să-l țină acolo pentru veșnicie. Dar nu au putut. Pentru că Dumnezeu intervine, trimițându-l pe cel mai puternic înger, conducătorul lor, pentru a-L chema pe Isus la viață...
Apariția lui poate fi descrisă atât de frumos în cuvintele Psalmului 18! Intervenția divină alungă puterile întunericului, și aduce lumina vieții celui care a fost mort și acum a înviat. Dumnezeu, viața noastră, a fost arătată și „Unsul Său”, David (și nu numai el) a văzut-o...
Jurnalul unui rasarit, Psalm 19.
Jurnalul unui răsărit
Însăși Biblia arată spre natură ca fiind cartea vorbește despre Dumnezeu și despre puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Cred că Domnul Isus a stat de multe ori privind răsăritul dimineața, având acest psalm în minte. Legea lui Dumnezeu este la fel de reînviorătoare ca și lumina soarelui pentru pământul ce o așteaptă cu nerăbdare, după o noapte friguroasă. „Your servant is formed by them”, spune versetul 11 în versiunea New Jerusalem Bible. Isus a fost Legea. Legea l-a format pe Isus. În modul cel mai real, Legea a devenit o parte din El. Această Lege a stat la baza învățăturilor Sale.
Psalmul însă adaugă și o rugăciune pentru păcat: oare ce a simțit Isus când a citit acest psalm? Nu era în interiorul Său nici o dorință, nici o înclinație spre egoism, spre răutate. Citind sau ascultând cuvintele Psalmului, s-a întărit în inima Lui convingerea că este diferit.
Aș putea scrie un jurnal al psalmilor, studiați de Isus, împărțit în 365 de părți, fără să anunț de la început că este al Lui. Pur și simplu este un jurnal imaginar.
În WBC, Psalmul 19:2-4 „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii” este prezentat foarte frumos: natura vorbește despre slava lui Dumnezeu celui care este deja sensibil la revelația lui Dumnezeu, care vine prin Torah. Nu există revelație naturală, care să te îndrepte spre Dumnezeu, în afara Torei. Natura se adaugă acesteia.
To the sensitive, the heavenly praise of God’s glory may be an overwhelming experience, whereas to the insensitive, sky is simply sky and stars are only stars; they point to nothing beyond (…)there is more than a suggestion that the reflection of God’s praise in the universe is perceptible only to those already sensitive to God’s revelation and purpose.
Natura este personificată, nu zeificată, ca în alte poeme din OAA. Dumnezeul adevărat este cel care este înălțat în acesta. Poate fi un rezumat al Torei, care începe cu Creațiunea și se continuă cu Legea. WBC îl citează pe C.S. Lewis care afirmă în Reflections on Psalms, p. 56 următoarele: „I take this to be the greatest poem in the Psalter and one of the greatest lyrics in the world”.
The psalmist moves in a climactic fashion from macrocosm to microcosm, from the universe and its glory to the individual in humility before God. But the climax lies in the microcosm, not in the heavenly roar of praise. For the heavens declare the glory of God, but the law declares the will of God for mankind, the creature. And though the vast firmament so high above us declares God’s praise, it is the Torah of God alone that reveals to mankind that he has a place in the universal scheme of things. It is not a place which gives ground for human boasting or declaration of human might over the cosmos: when the psalmist’s praise of God’s revelation in the Torah dawns upon him personally, it issues immediately in a prayer for forgiveness and acceptance.
Însăși Biblia arată spre natură ca fiind cartea vorbește despre Dumnezeu și despre puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Cred că Domnul Isus a stat de multe ori privind răsăritul dimineața, având acest psalm în minte. Legea lui Dumnezeu este la fel de reînviorătoare ca și lumina soarelui pentru pământul ce o așteaptă cu nerăbdare, după o noapte friguroasă. „Your servant is formed by them”, spune versetul 11 în versiunea New Jerusalem Bible. Isus a fost Legea. Legea l-a format pe Isus. În modul cel mai real, Legea a devenit o parte din El. Această Lege a stat la baza învățăturilor Sale.
Psalmul însă adaugă și o rugăciune pentru păcat: oare ce a simțit Isus când a citit acest psalm? Nu era în interiorul Său nici o dorință, nici o înclinație spre egoism, spre răutate. Citind sau ascultând cuvintele Psalmului, s-a întărit în inima Lui convingerea că este diferit.
Aș putea scrie un jurnal al psalmilor, studiați de Isus, împărțit în 365 de părți, fără să anunț de la început că este al Lui. Pur și simplu este un jurnal imaginar.
În WBC, Psalmul 19:2-4 „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii” este prezentat foarte frumos: natura vorbește despre slava lui Dumnezeu celui care este deja sensibil la revelația lui Dumnezeu, care vine prin Torah. Nu există revelație naturală, care să te îndrepte spre Dumnezeu, în afara Torei. Natura se adaugă acesteia.
To the sensitive, the heavenly praise of God’s glory may be an overwhelming experience, whereas to the insensitive, sky is simply sky and stars are only stars; they point to nothing beyond (…)there is more than a suggestion that the reflection of God’s praise in the universe is perceptible only to those already sensitive to God’s revelation and purpose.
Natura este personificată, nu zeificată, ca în alte poeme din OAA. Dumnezeul adevărat este cel care este înălțat în acesta. Poate fi un rezumat al Torei, care începe cu Creațiunea și se continuă cu Legea. WBC îl citează pe C.S. Lewis care afirmă în Reflections on Psalms, p. 56 următoarele: „I take this to be the greatest poem in the Psalter and one of the greatest lyrics in the world”.
The psalmist moves in a climactic fashion from macrocosm to microcosm, from the universe and its glory to the individual in humility before God. But the climax lies in the microcosm, not in the heavenly roar of praise. For the heavens declare the glory of God, but the law declares the will of God for mankind, the creature. And though the vast firmament so high above us declares God’s praise, it is the Torah of God alone that reveals to mankind that he has a place in the universal scheme of things. It is not a place which gives ground for human boasting or declaration of human might over the cosmos: when the psalmist’s praise of God’s revelation in the Torah dawns upon him personally, it issues immediately in a prayer for forgiveness and acceptance.
Psalm 20. (briefly).
Psalmul 20
Este o urare, compusă de David, pentru a fi adresată regelui, atunci când acesta pleca la luptă. Versetul 7 este indiciul că este vorba despre luptă. Participă întreaga adunare, care rostește primele șase versete, apoi un levit sau un conducător al serviciului de închinare, apoi, din nou, adunarea. Ce impresionant și plăcut să vezi, înainte de plecarea la război, cum regele, puternicul rege, vine înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-și dependența de El, aducând jertfe și cerând călăuzirea Lui!
Dumnezeu este cel care intervine în luptă. Aceasta este convingerea lui Israel. Aceasta este caracteristica acestui mic popor, care se încrede mai mult în Dumnezeu decât în armata sa (care, totuși, trebuie să existe). Psalmul este reflectat și în 2 Cronici 20: probabil că a fost și atunci recitat.
Ultimul verset formează baza pentru urarea care se folosește și acum în țările monarhice: „God Save the King/Queen”.
Adunarea recunoaște că regele este reprezentantul lor. Victoria lui este și victoria lor. Viața lui este și viața lor. Ce frumos ar fi dacă ar înțelege fiecare membru că liderul lor, indiferent cine este, îi reprezintă. Pentru el trebuie să se roage. Pe el trebuie să-l susțină. Pentru el trebuie să mijlocească.
Cuvintele acestui psalm cred că, într-o anumită formă, au fost rostite de către îngeri atunci când Domnul lor, și al nostru, Isus Hristos, a hotărât să coboare pe pământ. În marea luptă.
Din acest unghi, ele sunt ca o profeție: jertfa adusă de Hristos (adică chiar trupul Său), urmau să fie primite de către Dumnezeu.
Este o urare, compusă de David, pentru a fi adresată regelui, atunci când acesta pleca la luptă. Versetul 7 este indiciul că este vorba despre luptă. Participă întreaga adunare, care rostește primele șase versete, apoi un levit sau un conducător al serviciului de închinare, apoi, din nou, adunarea. Ce impresionant și plăcut să vezi, înainte de plecarea la război, cum regele, puternicul rege, vine înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-și dependența de El, aducând jertfe și cerând călăuzirea Lui!
Dumnezeu este cel care intervine în luptă. Aceasta este convingerea lui Israel. Aceasta este caracteristica acestui mic popor, care se încrede mai mult în Dumnezeu decât în armata sa (care, totuși, trebuie să existe). Psalmul este reflectat și în 2 Cronici 20: probabil că a fost și atunci recitat.
Ultimul verset formează baza pentru urarea care se folosește și acum în țările monarhice: „God Save the King/Queen”.
Adunarea recunoaște că regele este reprezentantul lor. Victoria lui este și victoria lor. Viața lui este și viața lor. Ce frumos ar fi dacă ar înțelege fiecare membru că liderul lor, indiferent cine este, îi reprezintă. Pentru el trebuie să se roage. Pe el trebuie să-l susțină. Pentru el trebuie să mijlocească.
Cuvintele acestui psalm cred că, într-o anumită formă, au fost rostite de către îngeri atunci când Domnul lor, și al nostru, Isus Hristos, a hotărât să coboare pe pământ. În marea luptă.
Din acest unghi, ele sunt ca o profeție: jertfa adusă de Hristos (adică chiar trupul Său), urmau să fie primite de către Dumnezeu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
