Dumnezeul crizelor noastre...

Dumnezeul crizelor noastre I...


A început să ni se facă frică... Visăm copii cu burţile lipite se şira spinării, cipuri, cozi la orez, cantine sociale....

Ziua de mâine e îmbrăcată în culori tot mai negre.... Citisem undeva că Van Hals e singurul pictor ce-a reuşit să realizeze 48 nuanţe de negru. Noi ni le-am însuşit pe toate.


Panica s-a instaurat liniştită peste români după ce a zguduit frăţietatea din America. Eram într-o biserică şi la timpul de rugăciune am primit un bilet de peste ocean cu dorinţa de-a ne ruga pentru sora X ca să-şi poată vinde cele 8 case !!! pe care le-a construit cu bani din bancă şi acum nu i le mai cumpără nimeni.... Nu ştiu dacă le-a vândut pentru că rugăciunea mi s-a părut destul de moale şi neconcludentă....


M-am hotărât să scriu despre criză pentru că-i trendy subiectul....
O primă cugetare ar fi că, deşi suntem de câţiva ani buni în criză spirituală, aceasta n-a fost sesizată de mulţi....


A trebuit să ne fie atacat contul şi locul de muncă, să ne panicăm, dovadă a faptului că Împărăţia lui Dumnezeu e prioritară doar pentru puţini.....
Omenirea e în criză spirituală, morală, familială, politică, relaţională şi abia la urmă economică pentru că acest colaps economic este consecinţa celorlalte falimente.



Analogia cu plecarea spre Canaan a poporului ales nu poate să ne scape. Deşi li se propusese o viaţă minunată în ţara promisă, aceasta părea atât de îndepărtată, iar castraveţii Egiptului atât de buni.


Niciodată nu s-au frământat pe drum decât din cauza mâncării ce li se părea că lipseşte.


Au mai plâns când a murit Moise. După ce l-au bârfit la greu şi i-au uzurpat autoritatea cât au putut, când a murit l-au bocit 30 de zile. La noi la pocăiţi, bun eşti ...când eşti mort.....


Dar nu despre asta vroiam să scriu eu acum, ci despre criză. Şi nici măcar despre ea, ci despre Cel care se vorbeşte aşa puţin în criză: Dumnezeu. (va urma)...