Recientemente una querida mujer cristiana me dijo, “estoy aprendiendo mi propósito en la vida a través de una clase que estoy tomando.” Ella estaba terminando un curso de ocho semanas para ayudar a las personas a descubrir su llamado. Ella dijo que todos en la clase estaban ansiosos por encontrar su propósito.
Escuche a un pastor en la radio anunciando algo similar. Él ofreció ayudar a su audiencia a descubrir sus dones espirituales. Si pedías su encuesta, la llenabas y la regresaba, su equipo evaluaría sus dones en particular. Entonces ellos te dirían como encontrar tu lugar en el Cuerpo de Cristo.
Una pareja ministerial me escribió: “Hemos estado buscando formas para cumplir el llamado de Dios en nuestras vidas. Pero nos hemos encontrado con toda clase de obstáculos. Estamos tan desalentados que a veces tenemos deseos de darnos por vencidos.” Quizás esta pareja se vuelva a los recursos que estos otros están usando. Estoy seguro que tales herramientas ayudan hasta cierto grado. La Biblia dice que Dios le da dones a su pueblo, y yo creo que hay llamados especiales.
Pero estoy convencido por las Escrituras que hay un solo propósito para todo creyente. Nuestros llamados específicos están reunidos en un solo propósito, y todo don mana de este. Y si perdemos este propósito, todos nuestros deseos y persecuciones serán en vano.
Jesús resume nuestro único propósito en Juan 15:16: No me elegisteis vosotros a mí, sino que yo os elegí a vosotros y os he puesto para que vayáis y llevéis fruto.” Nuestro propósito es simplemente este: somos llamados y escogidos para llevar fruto.
¿Cuál es el fruto que debemos llevar?
Muchos cristianos sinceros piensan que llevar fruto simplemente significa traer almas a Cristo. Pero llevar fruto significa algo mucho más grande aun que ganar almas.
El fruto al cual Jesús esta refiriéndose es ser semejantes a Cristo. Sencillamente, llevar fruto significa reflejar la semejanza de Jesús. Y la frase “mucho fruto” significa “la siempre creciente semejanza de Cristo.”
El crecer cada vez más a la semejanza de Jesús es el propósito central en la vida. Tiene que ser el centro a todas nuestras actividades, nuestro estilo de vida, nuestras relaciones. Ciertamente, todos nuestros dones y llamados – nuestro trabajo, ministerio y testimonio–deben fluir de este propósito central.
Si yo no soy semejante a Cristo en mi corazón – si no me estoy convirtiendo notablemente mas como el—he perdido el propósito de Dios para mi vida totalmente. No importa lo que yo logre para su reino. Si pierdo este solo propósito, he vivido, predicado y luchado en vano.
Ves, el propósito de Dios para mi no puede cumplirse por lo que hago por Cristo. No puede ser medido por nada que yo logre, aunque sane a los enfermos y eche fuera demonios. No, el propósito de Dios se cumple en mi solo por lo que me estoy convirtiendo en él. La semejanza de Cristo no se trata de lo que yo hago por el Señor, sino acerca de cómo soy transformado a su semejanza.
En las mentes de los discípulos, el templo en Jerusalén era grandioso, una obra piadosa, un logro magnifico. Ellos llevaron a Jesús en una visita para mostrarle la grandeza de las estructuras, el gran gentío que se reunía a diario, todas las actividades religiosas que tomaban lugar allí. Pensaron que Cristo estaría tan impresionado como ellos
En lugar de eso, Jesús echó agua fría sobre su entusiasmo. Él les dijo, en esencia, “Todo esto va a caer. Ninguna piedra permanecerá. Todo este gentío se va dispersar, y aun los pastores huirán. Todo lo que esta aquí que los impresiona—todo lo que parece tan religioso—será rechazado. Y sucederá porque esto no revela a Cristo. Esta centrado en el hombre, y revela al hombre.”
El hecho es, los discípulos estaban enfocados en el templo equivocado. Ellos tenían sus ojos sobre este templo hecho por los hombres. Su enfoque estaba en la actividad religiosa. Y eran impresionados por las cosas equivocadas. Lo que pasaba allí no representaba al Padre. El templo se había convertido en una guarida de ladrones y cambistas. Los profetas y sacerdotes estaban buscando lo suyo. Ellos hasta robaban y abusaban de sus propios padres. El templo nada tenia que ver con los propósitos de Cristo.
En resumen, Jesús re-enfoco la atención de los discípulos sobre el templo espiritual. Como Pablo escribiría mas tarde a la iglesia, “¿No sabéis que vuestro cuerpo es templo del Señor?”
El hecho es, el Espíritu Santo esta en su templo en todo tiempo. Él habita en nuestros cuerpos. Y él esta preparado para en llevarnos a su propósito en cualquier momento. Eso significa que debemos tener nuestra casa espiritual en orden.
Hay tiempos cuando somos llamados a hacer justo juicio. Las Escrituras llaman a cada cristiano a descubrir falsa doctrina y falsos profetas. Los ministros en especial deben denunciar en la casa de Dios aquello que no es como Cristo.
Pero Pedro dice que el juicio comienza en la casa de Dios. Y “casa” no solo significa la iglesia, sino nuestro templo humano también. Yo debo juzgarme a mi mismo—mirar la condición de mi propio templo—antes que pueda juzgar cualquier cosa que vea en la iglesia.
Jesús dice, “Todo pámpano que en mí no lleva fruto, lo quitará;… El que en mí no permanece, será echado fuera como pámpano, y se secará; y los recogen, y los echan en el fuego y arden.” (Juan 15:2, 6). Cualquier cosa en la iglesia que no sea un reflejo de Cristo—cualquier cosa que sea corrupta o falsa, o no lleva a su pueblo a su semejanza—será tratado. Jesús lo echara fuera. Y el hará que ese ministerio y sus perpetradores malos se sequen. Con el tiempo, él lo descubrirá, los llevara a bancarrota y lo cerrara del todo.
Estoy convencido que si cualquier cristiano viviendo hoy en día pudiera haber caminado a través del templo en el tiempo de Jesús, se hubiera entristecido por lo que vio. Sacerdotes echándose dinero en los bolsillos deshonestamente, la avaricia y corrupción, locura por el dinero—todo seria asombroso. Ese cristiano se preguntaría, “¿Por cuánto tiempo soportara el Señor tal necedad en su casa?”
Pero, lo cierto es, la condición del templo no nos preocuparía. Jesús echó fuera la maldad que había allí. Él trajo un látigo y limpió la casa de su Padre. Y echo abajo todos los ministerios corruptos que operaban en ella.
Hoy, servimos al mismo Cristo que limpia templos. Y él es fiel para echar fuera toda corrupción en su iglesia, en su tiempo y a su manera. Si él quiere, él puede echar abajo a cada falso profeta de un día para el otro. Por lo tanto, debemos confiar que el se encargara de su iglesia. Nuestra parte es asegurarnos que ninguna mundanalidad entre en nuestro propio templo humano.
Pablo dice, “Somos llamadossegún sus propósitos.”
“Sabemos, además, que a los que aman a Dios, todas las cosas los ayudan a bien, esto es, a los que conforme a su propósito son llamados.” (Ro. 8:28). El mensaje de Pablo aquí, es sencillo: “Todas las cosas deben estar obrando para bien en las vidas de aquellos que aman a Dios y andan en sus caminos.”
La verdad me hace pensar: ¿Por qué hay tanto desanimo y pena entre los cristianos? ¿Por qué hay tantos pastores desgastados, cansados y dejando el ministerio en hordas alrededor del mundo? ¿Por qué hay tal atroz competencia entre ministerios?
Veo iglesias por todas partes enlodadas en el materialismo y en profundas deudas. Y todo el tiempo, la gente ruega por respuestas en sus vidas. Pregunto, ¿Cómo puede ser esta la vida abundante que Pablo dice que debemos disfrutar? No se parece en nada a la buena vida. Honestamente, parece una vida de miseria. Solo entra en cualquier librería cristiana y lee los títulos en los estantes. La mayoría son libros sobre ayuda propia sobre como vencer la soledad, como sobrevivir la depresión, como encontrar plenitud. ¿Y esto por qué?
Es porque lo tenemos todo al revés. No somos llamados a ser exitosos, a estar libres de problemas, a ser especiales, a “lograrlo.” No, estamos perdiendo el único llamado, el único enfoque, que debe ser el centro de nuestras vidas: el ser fructífero en la semejanza de Cristo.
Cuando yo tenía veintinueve años, un evangelista mayor y bien conocido me invito a almorzar. Él me aconsejó, “Si no has “llegado” de aquí a que tengas cincuenta años, nunca llegaras. Yo tengo cinco años más, y después de eso, mis oportunidades de éxito se van. Así, que voy a comenzar un programa nacional de televisión.”
Pensé dentro de mí, “¿Lograrlo, llegar? Esto no me suena como el lenguaje del llamado de Cristo. Poco después, Dios puso a este hombre en el estante. Se perdió en el olvido, todos sus sueños se quebrantaron. Tristemente, escucho historias como esa en mis viajes estos días. Varios ministros me han dicho, “voy a construir una mega-iglesia.”
Un hombre que una vez asistió a nuestra iglesia me dijo, “Me enojo tanto cada vez que veo a los demás lográndolo en grande, mientras que yo tengo tantas necesidades financieras. Ahora es mi turno. Voy hacer lo que sea.” Lo ultimo que supe es que la ley esta detrás de él.
Lo cierto es, muchos de nosotros somos llamados a ser cristianos ordinarios. Pero ponemos mucha presión sobre nosotros mismos para estar al día con el espíritu competitivo del mundo hoy. Nosotros presionamos a nuestros hijos a ser doctores, abogados, gente de negocio prominente, hasta ministros “exitosos.” Pero no tenemos que producir nada para encontrar nuestro propósito en la vida. No tenemos que levantar edificios, escribir libros o atraer un gentío. Pablo dice que somos predestinados para ser conformes a la imagen de Cristo, y ese es nuestro único propósito: “A los que antes conoció, también los predestinó para que fueran hechos conformes a la imagen de su Hijo, para que él sea el primogénito entre muchos hermanos.” (Ro. 8:29).
Jesús estaba completamente entregado al Padre, y eso era todo para él. Él declaró: “Yo no hago ni digo nada excepto lo que mi Padre me dice.” Pablo nos esta diciendo que cada creyente debe seguir el mismo patrón y dirección, tener el mismo centro de interés: “Estoy aquí para mi Señor.”
Así que, ¿quieres llevar “mucho fruto” que viene de ser mas como Cristo? Yo me hice esa pregunta mientras preparaba este mensaje. Y el Espíritu me susurró, “David, debes estar dispuesto a mirar como tratas con los demás.”
Sencillamente, llevar fruto tiene que ver como tratamos a la gente. Cumplimos el propósito de nuestra vida solo mientras comenzamos a amar a los demás como Cristo nos ama. Y crecemos mas como Cristo mientras nuestro amor por los demás aumenta. Jesús dijo, “Como el Padre me ha amado, así también yo os he amado; permaneced en mi amor.” (Juan 15:9). Su mandamiento es claro y sencillo: “Ve y ama a los demás. Da a los demás el amor incondicional que te he mostrado.”
El Espíritu puso tres áreas en mí donde debe comenzar el amor incondicional de Cristo:
1. Este amor debe comenzar en nuestros hogares.
El mandamiento de Jesús tiene que ver como yo trato a mi cónyuge e hijos. Para los solteros, tiene que ver como tratan a sus compañeros, cristianos y la gente mas allegada.
La verdad estaba al centro de la profecía de Malaquías a Israel. Dios dijo a los sacerdotes de ese día, “Pero aún hacéis más: Cubrís el altar de Jehová de lágrimas, de llanto y de clamor; así que no miraré más la ofrenda, ni la aceptaré con gusto de vuestras manos.” (Malaquías 2:13). Dios estaba diciendo: “Ya no acepto tu ofrenda o tu adoración. No recibiré cualquier cosa que traigas.”
¿Por qué Dios no acepto el ministerio de estos hombres? “Porque Jehová es testigo entre ti y la mujer de tu juventud, con la cual has sido desleal,… Guardaos, (2:14-15). Todo esto tenia que ver con sus matrimonios.
No hay manera de evitarlo. Si yo debo convertirme en el hombre y ministro que Dios me ha llamado a ser, entonces mi esposa debe decir con toda honestidad ante el cielo, el infierno y todo el mundo: “Mi esposo me ama como Cristo ama a la iglesia. Él comete errores, pero es mas paciente y me esta entendiendo. Él esta poniéndose más tierno y amoroso. Y el ora conmigo. El no es un falso; él es lo que predica.”
Ahora, yo ayudo a pastorear una iglesia que puede ser llamada una mega-iglesia. Yo dirijo conferencias de ministros alrededor del mundo, predicando a miles a un tiempo. Yo funde Reto Juvenil, un ministerio de rehabilitación cristiano para alcohólicos y droga adictos, el cual ahora tiene 500 centros mundialmente. He escrito como veinte libros, ayude a establecer una escuela Bíblica, un hogar para madres y niños abandonados. Han amontonado honores sobre mí.
Pero si este no es el testimonio de mi esposa – si ella tiene un dolor secreto en su corazón, pensando, “Mi esposo no es el hombre de Dios que aparenta ser” – entonces todo en mi vida es en vano. Todas mis obras – las predicas, los logros, las dadivas caritativas, los muchos viajes – se suman a nada. Soy una rama inútil, que esta marchitándose, que no da fruto de la semejanza de Cristo. Jesús hará que otros vean la muerte en mí, y valdré poco para su reino.
Puedes evangelizar todo lo que quieras, testificando y dando tratados. Puedes ir a la iglesia semana tras semana y cantar alabanzas a Dios. Pero, ¿qué tiene que decir tu esposo acerca de ti? ¿Qué clase de vida llevas en el hogar?
Un pastor de mediana edad y su esposa vinieron a mi quebrantados y llorando. El ministro me contó a través de lagrimas, “Hermano David, he pecado contra Dios y mi esposa. Cometí adulterio.” Él tembló con tristeza piadosa mientras me confesaba su pecado. Entonces su esposa se volvió a mí y dijo suavemente, “Yo lo he perdonado. Su arrepentimiento es verdadero para mí. Yo sé que el no es esa clase de hombre. Estoy confiada que el Señor nos restaurara.”
Tuve el privilegio de ser testigo del principio de una hermosa sanidad. Nunca podemos arreglar nuestros fracasos pasados. Pero cuando hay verdadero arrepentimiento, Dios promete restaurar todo lo que el gusano ha destruido.
Sin embargo, la traición que Malaquías describe no es tan solo acerca de adulterio o fornicación. Incluye todo lo que pueda ser llamado sin semejanza a Cristo, tal como mal de ánimo o alguien que hace maldad, amargura y deshonestidad. Estas clases de traiciones también vacían los logros de nuestra vida. Dios dice a todos los que lo cometen, “No aceptare tus obras, tu adoración o cualquier cosa que traigas a mí. Tengo una controversia contigo.”
Deseo profundamente que cada pareja que disfruta de un matrimonio centrado en Cristo se pusiera de pies y dijera la verdad: “No es fácil.” El matrimonio es un esfuerzo diario, de la misma manera que la vida cristiana. Como el camino de la Cruz, significa renunciar a tus derechos a diario. Por supuesto que Satanás sabe que tu corazón esta dispuesto a ser mas como Cristo en tu hogar, así que constantemente él va a traer pruebas.
En resumen, no hay otra escuela tan difícil e intensa como la escuela del matrimonio. Y nunca te gradúas. Dios esta haciéndolo claro: nuestra vida con nuestros seres queridos es el pináculo, la misma cumbre, de todas nuestras pruebas. Si erramos aquí, erraremos en toda área de nuestra vida.
2. Semejanza a Cristo también tiene que ver encomo yo trato a aquellos fuera de mi familia.
Ser semejante a Cristo es reconocer a Jesús en los demás. En mis viajes, me encuentro con preciosos hombres y mujeres quienes yo sé que están enteramente entregados al Señor. En el momento que me encuentro con ellos, mi corazón salta. Aunque nunca nos hemos visto antes, tengo un testimonio del Espíritu Santo que ellos están llenos de Cristo.
Aun puedo ver algunos de sus rostros: pastores, obispos, evangelistas pobres que predican en las calles. Y en el momento que los conozco, me doy cuenta sin pronunciar palabra, “Este hombre ha estado con Jesús. Esta mujer esta satisfecha en Cristo.” Al saludarlos, siempre digo lo que me gustaría que me dijeran a mí: “Hermano, hermana, veo a Jesús en ti.” No lo digo como adulación, es el testimonio del Espíritu Santo.
Sabemos que la semejanza a Cristo significa amar a los demás como él nos ama. Sin embargo, también significa amar a nuestros enemigos—aquellos que nos odian, quienes nos usan con desprecio, quienes no son capaces de amarnos. Y debemos hacer esto sin esperar nada a cambio. Por supuesto, amar de esta manera es imposible, en términos humanos. No hay libros de enseñanza, ni conjuntos de principios, ni ninguna cantidad de inteligencia humana para enseñarnos como amar a nuestros enemigos como Cristo nos ama. Pero somos ordenados a hacerlo. Y debemos hacerlo con creciente propósito. Según Jesús, ese es el fruto que debemos llevar.
Así que, ¿cómo lo hacemos? ¿Cómo puedo amar al musulmán que me escupió la cara a una cuadra de la iglesia? ¿Cómo puedo amar a la gente que dirige sitios de Internet donde me llaman un falso profeta? ¿Cómo puedo amar a homosexuales que desfilan por la Quinta Avenida llevando letreros que declaran, “Jesús es homosexual?” ¿Cómo puedo amarles verdaderamente en Cristo? Ni siquiera se como amar a otros cristianos en mi propia habilidad.
Sencillamente, tiene que ser obra del Espíritu Santo. Como Jesús oró al Padre, “… para que el amor con que me has amado esté en ellos y yo en ellos.” (Juan 17:26). Cristo le pide al Padre que ponga su amor en nosotros. Y él promete que el Espíritu Santo nos mostrara como podemos demostrar ese amor:
“Pero cuando venga el Espíritu de verdad, él os guiará a toda la verdad, porque no hablará por su propia cuenta, sino que hablará todo lo que oiga y os hará saber las cosas que habrán de venir. Él me glorificará, porque tomará de lo mío y os lo hará saber. Todo lo que tiene el Padre es mío; por eso dije que tomará de lo mío y os lo hará saber.” (Juan 16:13-15).
¿Puedes escuchar lo que Jesús esta diciendo aquí? El Espíritu Santo fielmente reunirá todas las maneras como Cristo amó a los demás y te “lo hará saber.” Ciertamente, el Espíritu se deleita en mostrarnos más de Jesús. Es la razón por la cual él mora en nuestros templos corporales para enseñarnos a Cristo. “… pero vosotros lo conocéis, porque vive con vosotros y estará en vosotros. … él os enseñará todas las cosas…” (Juan 14:17, 26).
3. Finalmente, una división sin semejanza a Cristoen la iglesia le ha robado de poder e influencia encada nación.
En los tiempos apostólicos, la iglesia estaba tan llena de la autoridad de Cristo, que hacia temblara a reyes y gobernantes. Pablo y sus jóvenes pastores y evangelistas predicaban sin temor. Ellos llenaron ciudades y naciones enteras con el mensaje de Jesús. Aquí había una iglesia conocida por su semejanza a Cristo, su poder para afectar el cielo y la tierra.
Pero hoy, la mayor parte de la iglesia ha quedado como una débil institución, con poca autoridad de Cristo. Es mofada y ridiculizada por todo el mundo. Mientras viajo de nación a nación, puedo ver por que. A menudo encuentro la iglesia en una triste condición, marcada por un cerrado ‘denominacionalismo.’ Cada grupo declara que es de Cristo y que predican un evangelio bíblico. Pero en algunos casos, estos grupos ni siquiera se pueden sentar juntos a una mesa.
Felizmente, en muchas naciones, líderes cristianos cruzan las líneas denominación alees para ayudar a llevar a cabo nuestras conferencias. Pero una gran división aun existe entre culturas y razas. Ciertos grupos son mirados mal y ni siquiera son invitados a las reuniones. También, nuevos movimientos religiosos están levantándose por todas partes, donde esta tomando lugar un verdadero avivamiento. Pero algunos de estos se han hecho exclusivos, declarando que solo ellos tienen la verdad.
Finalmente, hay otra clase de división en la iglesia que es absolutamente contraria a la semejanza de Cristo. Es la cima entre lo grande y lo pequeño: aquellos que están haciendo cosas grandes en el nombre del Señor, contra aquellos que son llamados a obras más pequeñas.
Dios tiene una reprensión para esta clase de división: “Porque los que menospreciaron el día de las pequeñeces, se alegrarán al ver la plomada en la mano de Zorobabel.” (Zacarías 4:10). Esta fue su palabra a los israelitas quienes menospreciaron el fundamento del templo hecho por Zorobabel. Ellos menospreciaron la obra nueva porque no era tan espectacular como el templo de Salomón.
De igual manera hoy, muchas conferencias de pastores están enfatizando crecimiento de mega-iglesia. Le dicen a los pastores de iglesias pequeñas, en tantas palabras, “asiste a la conferencia de este pastor de mega-iglesia y encontraras la clave para el éxito. Con el tiempo tendrás una iglesia tan grande como la suya.” Sin embargo esto tan solo hace que los pastores se desanimen más. Ellos terminan convencidos, “No estoy haciendo nada significativo para Dios. El no me esta usando.”
Honestamente, me encantaría asistir a una conferencia de ministros donde todos los presentadores fueran de iglesias pequeñas o medianas. No tengo ningún deseo de escuchar como levantar una iglesia grande o un enorme presupuesto. Preferiría más bien, escuchar a veinte o treinta pastores de iglesias pequeñas acerca de lo que Dios esta diciéndoles a ellos, acerca de la revelación de Cristo que están recibiendo.
A lo mejor estas pensando, “Yo soy una de esa gente pequeña. Las cosas que yo hago en el reino de Dios son tan pequeñas. No estoy involucrado en nada importante para el Señor.” Ese no es el caso. Déjame decirte como yo creo que Dios ve todo este asunto.
La gente mas útil en la iglesia de Jesucristo son aquellos que tienen ojos para ver y oídos para oír. Si, alguna gente esta haciendo grandes cosas que son vistas y escuchadas por muchos. Pero algunos de esos ministros no tienen ojos para ver las necesidades de la gente herida. Son orientados a proyectos en vez de orientados a la necesidad.
El simple hecho es que el Cristo que vive en mi no es ciego ni sordo. Y su Palabra dice, “Pero el que tiene bienes de este mundo y ve a su hermano tener necesidad y cierra contra él su corazón, ¿cómo mora el amor de Dios en él?” (1 Juan 3:17). Jesús ve todas las necesidades y heridas a mí alrededor. El escucha el quejido y clamores de los desesperados y atados. Y si yo voy a ser mas como él, entonces yo necesito sus ojos para ver lo mismo.
Este es el amor de Cristo: escuchar el llanto desesperado de los huérfanos, de la criatura en el barrio pobre…el solitario, el llanto ahogado del homosexual que esta cansado de su pecado, ahogando su tormento en alcohol…el llanto agonizante del hambriento, el pobre, el encarcelado. Ser como Cristo es tener tales “ojos para ver y oídos para oír.”
O Señor, dame un oído atento. Ayúdame a dejar de decirle a la gente cuanto yo sé. En vez de eso, ayúdame a escuchar lo que me estas diciendo a aquellos que no tienen voz publica. Ayúdame a ser un estudiante a los pies de pastores y siervos desconocidos en el cuerpo que realmente están llevando mucho fruto. Permíteme escuchar lo que tú estas diciendo a través de ellos. Y permíteme amar a los demás no tan solo de palabra, sino en hecho y en verdad.
sâmbătă, 21 februarie 2009
În Orient, creştinii sunt „aruncaţi în groapa cu lei”
În Orient, creştinii sunt „aruncaţi în groapa cu lei”
Un val de pogromuri anticreştine a cuprins în ultimele luni India, Irakul şi Iranul. În Irak, creştinii se refugiază din calea atacurilor, hinduşii îi forţează să se convertească, iar Iranul pedepseşte cu moartea convertirea.
Prejudecăţile care, în trecut, i-au exclus pe evrei şi pe musulmani din societăţile europene s-au mutat în Orient şi apar acum mai flagrante ca niciodată. În Iran, Irak şi India, creştinii sunt prigoniţi de grupurile religioase dominante. Prigoana creştinilor a trecut de stadiul de ipoteză în Irak. Potrivit „Los Angeles Times”, aproximativ 933 de familii creştine din oraşul Mosul au fost nevoite în ultimele săptămâni să-şi părăsească locuinţele şi să caute sanctuar fie la rude, fie în şcoli, biserici sau mănăstiri, din cauza atacurilor venite din partea militanţilor sunniţi. Duminică, patronul creştin al unui magazin de muzică din Mosul a fost împuşcat mortal chiar în prăvălia sa.
După ce s-a întâlnit cu reprezentanţii creştini, prim-ministrul irakian, Nuri al-Maliki, a promis că guvernul le va oferi acestora protecţie, anunţă Reuters. 1.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în Mosul pentru a întări securitatea în zonele populate cu creştini. Creştinii, împreună cu alte grupuri religioase şi etnice din provincia Ninive, care cuprinde oraşul Mosul, sunt supuşi persecuţiei încă din 2003. Situaţia s-a agravat pe fondul tensiunilor dintre populaţia kurdă şi cea arabă pe tema viitoarei graniţe dintre Irak şi Kurdistan. Intensificarea atacurilor la adresa creştinilor coincide cu o dezbatere legislativă în Bagdad despre garantarea unor locuri speciale pentru grupurile minoritare în consiliile regionale. Situaţia creştinilor este comparabilă şi în India, o democraţie populară şi stat laic asemenea Irakului, unde creştinii constituie de-abia 2,3% din populaţia ce depăşeşte un miliard. Aproximativ 40.000 de creştini s-au refugiat din provincia est-indiană Kandhamal şi aproximativ 35 şi-au pierdut viaţa după ce, începând cu luna august, casele lor au fost prădate şi incendiate de bande hinduse, scrie „The Telegraph”. Potrivit France Presse, Papa Benedict al XVI-lea a condamnat duminică prigoana la care sunt supuşi creştinii în India şi în Irak. „Convertiţi-vă la hinduism, altfel veţi fi ucişi sau alungaţi din sat”, sunt ameninţările primite de Solomon Digal, un creştin indian, de la consătenii săi hinduşi şi redate de „International Herald Tribune”. Bandele de agresori, afiliate partidului radical de opoziţie Vishwa Hindu Bhartiya Janata sau Consiliului Mondial Hindus, au ars de vii creştini, au distrus 140 de biserici din zona Kandhamal şi au violat o călugăriţă. Ultimul val de violenţe religioase este cel mai grav din India ultimilor ani. Potrivit „IHT“, conflictul religios a fost declanşat odată cu uciderea unui predicator hindus pe 23 august. Deşi poliţia a pus crima pe seama gherilelor maoiste, radicalii hinduşi îi consideră vinovaţi pe creştini, ţinând cont că predicatorul îndemna frecvent locuitorii din zonă să adopte hinduismul în detrimentul religiei creştine. În Iran, prejudecata religioasă este instituţionalizată. Parlamentul de la Teheran a adoptat cu o lună în urmă o propunere de modificare a Codului penal islamic, care introduce pedeapsa cu moartea pentru bărbaţii care se leapădă de religia islamică şi închisoarea pe viaţă în cazul femeilor. Chiar dacă noile prevederi încalcă flagrant normele internaţionale privind drepturile omului şi chiar şi constituţia iraniană, membrii legislativului s-au pronunţat într-o proporţie covârşitoare în favoarea actului: 196 de voturi pentru şi doar 7 împotrivă. Cu toate acestea, nici măcar ONU nu a contestat legea. Cotidianul britanic „The Telegraph” relatează povestea unei femei creştine iraniene, Rashin Soodmand, a cărei viaţă este profund afectată de fundamentalismul religios. În 1990, tatăl ei, Hussein, a fost ultimul om executat în Iran pentru apostazie. Bărbatul se convertise la creştinism în 1960 şi, după ani de hărţuiri, a fost spânzurat în 1990. Acum, fratele femeii, Ramtin, zace într-o temniţă iraniană şi aceasta se teme că, deşi Ramtin s-a născut creştin, el ar putea fi prima victimă a legii care pedepseşte apostazia cu moartea.
Un val de pogromuri anticreştine a cuprins în ultimele luni India, Irakul şi Iranul. În Irak, creştinii se refugiază din calea atacurilor, hinduşii îi forţează să se convertească, iar Iranul pedepseşte cu moartea convertirea.
Prejudecăţile care, în trecut, i-au exclus pe evrei şi pe musulmani din societăţile europene s-au mutat în Orient şi apar acum mai flagrante ca niciodată. În Iran, Irak şi India, creştinii sunt prigoniţi de grupurile religioase dominante. Prigoana creştinilor a trecut de stadiul de ipoteză în Irak. Potrivit „Los Angeles Times”, aproximativ 933 de familii creştine din oraşul Mosul au fost nevoite în ultimele săptămâni să-şi părăsească locuinţele şi să caute sanctuar fie la rude, fie în şcoli, biserici sau mănăstiri, din cauza atacurilor venite din partea militanţilor sunniţi. Duminică, patronul creştin al unui magazin de muzică din Mosul a fost împuşcat mortal chiar în prăvălia sa.
După ce s-a întâlnit cu reprezentanţii creştini, prim-ministrul irakian, Nuri al-Maliki, a promis că guvernul le va oferi acestora protecţie, anunţă Reuters. 1.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în Mosul pentru a întări securitatea în zonele populate cu creştini. Creştinii, împreună cu alte grupuri religioase şi etnice din provincia Ninive, care cuprinde oraşul Mosul, sunt supuşi persecuţiei încă din 2003. Situaţia s-a agravat pe fondul tensiunilor dintre populaţia kurdă şi cea arabă pe tema viitoarei graniţe dintre Irak şi Kurdistan. Intensificarea atacurilor la adresa creştinilor coincide cu o dezbatere legislativă în Bagdad despre garantarea unor locuri speciale pentru grupurile minoritare în consiliile regionale. Situaţia creştinilor este comparabilă şi în India, o democraţie populară şi stat laic asemenea Irakului, unde creştinii constituie de-abia 2,3% din populaţia ce depăşeşte un miliard. Aproximativ 40.000 de creştini s-au refugiat din provincia est-indiană Kandhamal şi aproximativ 35 şi-au pierdut viaţa după ce, începând cu luna august, casele lor au fost prădate şi incendiate de bande hinduse, scrie „The Telegraph”. Potrivit France Presse, Papa Benedict al XVI-lea a condamnat duminică prigoana la care sunt supuşi creştinii în India şi în Irak. „Convertiţi-vă la hinduism, altfel veţi fi ucişi sau alungaţi din sat”, sunt ameninţările primite de Solomon Digal, un creştin indian, de la consătenii săi hinduşi şi redate de „International Herald Tribune”. Bandele de agresori, afiliate partidului radical de opoziţie Vishwa Hindu Bhartiya Janata sau Consiliului Mondial Hindus, au ars de vii creştini, au distrus 140 de biserici din zona Kandhamal şi au violat o călugăriţă. Ultimul val de violenţe religioase este cel mai grav din India ultimilor ani. Potrivit „IHT“, conflictul religios a fost declanşat odată cu uciderea unui predicator hindus pe 23 august. Deşi poliţia a pus crima pe seama gherilelor maoiste, radicalii hinduşi îi consideră vinovaţi pe creştini, ţinând cont că predicatorul îndemna frecvent locuitorii din zonă să adopte hinduismul în detrimentul religiei creştine. În Iran, prejudecata religioasă este instituţionalizată. Parlamentul de la Teheran a adoptat cu o lună în urmă o propunere de modificare a Codului penal islamic, care introduce pedeapsa cu moartea pentru bărbaţii care se leapădă de religia islamică şi închisoarea pe viaţă în cazul femeilor. Chiar dacă noile prevederi încalcă flagrant normele internaţionale privind drepturile omului şi chiar şi constituţia iraniană, membrii legislativului s-au pronunţat într-o proporţie covârşitoare în favoarea actului: 196 de voturi pentru şi doar 7 împotrivă. Cu toate acestea, nici măcar ONU nu a contestat legea. Cotidianul britanic „The Telegraph” relatează povestea unei femei creştine iraniene, Rashin Soodmand, a cărei viaţă este profund afectată de fundamentalismul religios. În 1990, tatăl ei, Hussein, a fost ultimul om executat în Iran pentru apostazie. Bărbatul se convertise la creştinism în 1960 şi, după ani de hărţuiri, a fost spânzurat în 1990. Acum, fratele femeii, Ramtin, zace într-o temniţă iraniană şi aceasta se teme că, deşi Ramtin s-a născut creştin, el ar putea fi prima victimă a legii care pedepseşte apostazia cu moartea.
a thought
While the world needs sympathy, while it needs the prayers and assistance of God's people, while it needs to see Christ in the lives of His followers, the people of God are equally in need of opportunities that draw out their sympathies, give efficiency to their prayers, and develop in them a character like that of the divine pattern. It is to provide these opportunities that God has placed among us the poor, the unfortunate, the sick, and the suffering. They are Christ's legacy to His church, and they are to be cared for as He would care for them. In this way God takes away the dross and purifies the gold, giving us that culture of heart and character which we need. The Lord could carry forward His work without our cooperation. He is not dependent on us for our money, our time, or our labor. But the church is very precious in His sight. It is the case which contains His jewels, the fold which encloses His flock, and He longs to see it without spot or blemish or any such thing. He yearns after it with unspeakable love. This is why He has given us opportunities to work for Him, and He accepts our labors as tokens of our love and loyalty.
Testimonies, vol. 6, p. 261.
Testimonies, vol. 6, p. 261.
Dragostea trebuie sa reflecte dragostea
Dragostea trebuie sa reflecte dragostea, aceasta dragoste este asteptata, ea nu este obtinuta prin fortza, sau prin sila, daca ar fi asa, ea nu ar valora nimic…
Dumnezeu asteapta de la noi o dragoste ca raspuns la dragostea Sa. Independentza, razvratirea fata de orice autoritate, sau supunere, ascultare, neconditionata.
Pana si satana a avut libertatea de alegere, alegerea lui a fost una reala, prin alegerea lui el a nascut o alta realitate care este impotriva a tot ce ceea ce este Viata, astfel : daca Dumnezeu este viata, atunci satana prin alegerea sa, conduce la nasterea mortii, opusul vietii,
...nu exista nici o ordine mondiala vizibila decat cea creata de Dumnezeu, nu exista alt sistem care sa fie in afara sistemului creat de Dumnezeu.
Satana este un parazit, pt ca nu are existentza in sine...
... Are nevoie de viata care vine de la Dumnezeu, asfel satana inghite viata care vine de la Dumnezeu, si o transforma in moarte si rau...
...rolul liberului arbitru este oferit omului pt ca EL, YAHWEH ESTE DRAGOSTE, si ca-si doreste ca aceasta iubire sa sa intoarca la EL, prin libera alegere,ca un gest natural si spontan,absolut dezinvolt...si liber consimtit!!!... de a-L iubi pe Yahweh din proprie initiativa, SI NU PT CA NU AVEM DE ALES, CI PT CA ASA VREM…si asta vrem cu tot dinadinsul...
AM INTELES IUBIREA LUI SI ALEGEM SA-I RASPUNDEM IN CONSECINTZA.
El datorita caracterului sau nu poate crea si nu ar fii putut crea vreodata decat FIINTZE LIBERE…Dumnezeu si-a asumat un risc,un risc imens,... insa EL nu-si asuma riscuri fara a avea solutii pentru eventualele tradari, sau caderi…
astfel solutia a fost ca : ISUS A FOST INJUNGHIAT INAINTE DE INTEMEIEREA LUMII….
"DA, VOI CREA OMUL, si EL VA CADEA, SATANA LA FEL VA CADEA, dar EU IL VOI RASCUMPARA…pe om, cel putin il voi recastiga pt Vesnicie...
IN MOMENTUL IN CARE FLUVIUL ARE LIBERTATE ABSOLUTA DEVINE BALTA...
LIBERTATEA ABSOLUTA>atunci OMUL VREA SA SE AUTODESFIIINTZE,
CEVA DE GENUL > SA REPARI UN LUCRU CARE ESTE PERFECT, ASTA a incercat satana sa repare creatiunea perfecta a lui YAHWEH, si de multe ori asa facem si noi,
Libertatea inseamna sa faci ce vrei, cand inca ai posibilitatea sa faci si cealalta optiune, cand inca nu esti dependent de ceva, libertatea nu inseamna lipsa sau absenta ingradirilor, ci ea este si responsabilitate, si respect...dincolo de toate.
Dumnezeu asteapta de la noi o dragoste ca raspuns la dragostea Sa. Independentza, razvratirea fata de orice autoritate, sau supunere, ascultare, neconditionata.
Pana si satana a avut libertatea de alegere, alegerea lui a fost una reala, prin alegerea lui el a nascut o alta realitate care este impotriva a tot ce ceea ce este Viata, astfel : daca Dumnezeu este viata, atunci satana prin alegerea sa, conduce la nasterea mortii, opusul vietii,
...nu exista nici o ordine mondiala vizibila decat cea creata de Dumnezeu, nu exista alt sistem care sa fie in afara sistemului creat de Dumnezeu.
Satana este un parazit, pt ca nu are existentza in sine...
... Are nevoie de viata care vine de la Dumnezeu, asfel satana inghite viata care vine de la Dumnezeu, si o transforma in moarte si rau...
...rolul liberului arbitru este oferit omului pt ca EL, YAHWEH ESTE DRAGOSTE, si ca-si doreste ca aceasta iubire sa sa intoarca la EL, prin libera alegere,ca un gest natural si spontan,absolut dezinvolt...si liber consimtit!!!... de a-L iubi pe Yahweh din proprie initiativa, SI NU PT CA NU AVEM DE ALES, CI PT CA ASA VREM…si asta vrem cu tot dinadinsul...
AM INTELES IUBIREA LUI SI ALEGEM SA-I RASPUNDEM IN CONSECINTZA.
El datorita caracterului sau nu poate crea si nu ar fii putut crea vreodata decat FIINTZE LIBERE…Dumnezeu si-a asumat un risc,un risc imens,... insa EL nu-si asuma riscuri fara a avea solutii pentru eventualele tradari, sau caderi…
astfel solutia a fost ca : ISUS A FOST INJUNGHIAT INAINTE DE INTEMEIEREA LUMII….
"DA, VOI CREA OMUL, si EL VA CADEA, SATANA LA FEL VA CADEA, dar EU IL VOI RASCUMPARA…pe om, cel putin il voi recastiga pt Vesnicie...
IN MOMENTUL IN CARE FLUVIUL ARE LIBERTATE ABSOLUTA DEVINE BALTA...
LIBERTATEA ABSOLUTA>atunci OMUL VREA SA SE AUTODESFIIINTZE,
CEVA DE GENUL > SA REPARI UN LUCRU CARE ESTE PERFECT, ASTA a incercat satana sa repare creatiunea perfecta a lui YAHWEH, si de multe ori asa facem si noi,
Libertatea inseamna sa faci ce vrei, cand inca ai posibilitatea sa faci si cealalta optiune, cand inca nu esti dependent de ceva, libertatea nu inseamna lipsa sau absenta ingradirilor, ci ea este si responsabilitate, si respect...dincolo de toate.
Ioan 13:34,35.
Dragostea nu are demnitate de sine, stima de sine, ea se umileste,ea nu vrea rand, pozitie sociala, sau recunoastere,ea merge acolo und eo poarta dorul inimii si unde risca mergand, dragostea nu inseamna neparat placere ci de cele mai multe ori ea inseamna sacrificiu de sine.Deci masura in iubirea e sa invatam sa iubim fara masura.pt ca NUMAI IUBIREA POATE INLATURA PT VECIE SFASIEREA INIMII OMENESTI.Dragostea mi-l arata pe cel de langa mine ca pe un alter ego, un alt eu,tot un biet suferind, tot un biet lovit,nefericit in cautarea Fericirii.Ea, dragostea ma invata sa ma bucur de bucuriile celui de langa mine,ca de ale mele, si la fel m ainvata sa-i suport durerile ca si cum ar fi ale mele...Nimic nu aduce acasa pe cei imprastiati ,ca Iubirea.Nimic nu e mai netrebnic pe aceasta lume decat omul, bietul de el care nu stie si nici nu vrea sa iubeasca...In amurgul vietii mele,voi fi judecat prin aceasta datorie sacra, ai iubit?...cat?suficient?...sau ai ramas dator vandut la acest capitol?...Dumnezeu doreste sa nu ramanem niciodata datori cu dragostea catre altii,sau mai bine zis...el vrea sa fim vesnic datori sa n-o platim de tot, ci intr-una oricat am restitui sa fim mereu indatorati...vanduti Lui.din Recunostinta, caci Celui ce I s-a iertat mult, Va iubi mult...Unde este iubire, acolo toate sunt suportabile...Dragostea nu se rusineaza,ci ea cu aripile sale, acopera toate slabiciunile celor iubiti...De un singur lucru e cu adevarat nevoie astazi, sa-l iubim cu adevarat pe Dumnezeu si toate celelalte vor veni...de la sine.Ioan Gura de aur spunea la un moment dat ca "lipsa Dragostei este radacina tuturor relelor"...sa fi avut un strop de dreptate?...ma intreb.iar Tertulian in Apologeticum scria acum 1800 de ani, ca romanii exclamau despre primii crestini:"PRIVITI-I CAT D EMULT SE IUBESC, UNII PE ALTII,cat sunt de pregatiti sa moara unul pt altul"...si in locul celuilalt..."...tot Ioan Crisostom, Gura de aur, spunea ca:" Hristos nu a dat ucenicilor sai ca semn de recunoastere in lume, minunile..., ci Dragostea Sa...." Ostenelile nu sunt grelepentru cei ce iubesc...Iubind, noi ori nu simtim oboseala, ori iubim ostenela...
de la o buna prietena de-a mea din Venezuela, care este misionara acolo de cativa ani buni deja, vreo 6....
de la o buna prietena de-a mea din Venezuela, ea este misionara acolo de cativa ani buni deja, vreo 6....m-am gandit sa impartasesc cu voi aceasta scrisoare pt ca zic eu, merita citita...
"Ma doare as stiu ca multi dintre noi acceptam cu atata usurinta lucruri pe care cel rau le ambaleaza in hainele crestinismului ca sa ne duca la pierzare. Citeam in Tragedia Veacurilor ca cei care au trait in 1844 si au asteptat venirea lui Isus nu ar fi trecut prin acea mare dezamagire daca nu ar fi acceptat un punct doctrinar incorect dar care era traditional in crestinism; ca pamantul este sanctuarul. Daca ar fi interpretat corect acest punct doctrinar nu ar mai fi trait acea mare deceptie. Un lucru care pare de mica importanta dar cu consecinte atat de mari. Asa este si astazi. Se accepta cu mare usurinta planuri, metode, conceptii doar pt ca majoritatea spune asa si nu se mai sondeaza adanc in intelesul lucrurilor... e mai comod sa mergi pe drumul conformismului. Noi , adventistii credem ca nu ne-am adaptat lumii dar daca ne uitam la bisericile noastre...imbracamintea, comportamentul,conceptiile, materialismul... suntem mai lumesti decat lumestii de multe ori. Nu vreau sa fac morala, am trecut si prin faza asta in care simteam nevoia as critic si sa spun, acum simt ca s-a cicatrizat in mine aceasta durere, chiar propriile neputinte ma fac sa nu mai fiu atat de grabit in a ridica degetul acuzator dar in acelasi timp simt o determinare crescanda de a nu accepta cu usurinta lucruri care stiu ca nu ma duc inspre Isus, de fapt, de a nu le accepta deloc. Muzica, unul din dusmanii care a intrat pe furis dar care nu mai poate fi dat afara...ar lua cu ea mai mult de jumatate din membrii bisericii daca ar pleca!! Aici in America de Sud (influientele vin din State) muzica este forma cea mai activa prin care satana castiga inimile oamenilor. Asa cum iti spuneam, tot cultul evanghelic este bazat pe muzica; pastorul cand predica sau face apel o face pe muzica, vindecarile si “coborarea Duhului” are loc pe muzica, pocainta se face pe fond muzical…exista muzica crestina de toate felurile, pt toate gusturile: rock, rap, funky, blues, pop...si nici nu-ti mai imaginezi ce! De fapt mi-am dat seama ca un exista gen de muzica lumesc care sa un aiba varinta lui religioasa. Aici este o intreaga industrie a muzicii crestine!! Adica muzica lumeasca cu cuvinte religioase. Sunte aceleasi chioscuri pe strada care vand intr-o parte muzica de doua feluri, crestina si lumeasca. Este un post de televiziune din Costa rica care se cheama”enlace Juvenil” unde se difuzeaza muzica crestina. Daca nu stii exact ce e nu poti facenici o diferenta intre MTV si ei; aceleasi videoclipuri, stil, comportament, imbracaminte. Unii cantareti par demonizati. Asa cum iti spuneam, cultul evanghelic este bazat pe spiritism, vindecari miraculoase, oamenii tipa, striga, se trantesc pe jos...urla, rad...e grotesc...imagineaza-ti ca unii din cei care se trantesc pe jos si primesc “acel Duh” sunt cantareti si compozitori care inspirati fiind compun cantece pe care noi le ascultam si le folosim ca adorare la adresa lui Dumnezeu. Putem aduce laude Domnului cu lucruri inspirate de Satana?? Creaza Diavolul ceva care sa ne apropie de Dumnezeu? Si daca nu ne apropie de Dumnezeu de cine ne apropie? Cui deschide poarta aceasta muzica?? Majoritatea cantaretilor fac concerte unde se aduna mari multimi de oameni care ridica mainile si se poarta ca niste drogati, danseaza... Cum putem avea incredere ca Domnul poate inspira pe astfel de oameni ca sa compuna ceva care as-L slaveasca pe El? Cu siguranta ca nu de la El vin. Melodiile actuale crestine, ori sunt agresive, ori melancolice pe cand linia muzicii de adoratie a Domnului nu e nici una dintre acestea. Imnurile din cartea de cantari de exemplu sunt atat de simple in armonia lor si te umplu de imbolduri sfinte, te inalta pe cand muzica asta ori te excita ori te deprima. Adventistii incearca sa pastreze o linie, adica sa se joace cu focul fara sa se arda. Cum e posibil sa canti o melodie ritmata fara sa te misti?? E impotriva firii. Adventistii o fac. Canta melodii ritmate si se intepenesc in scaune sa nu aplaude si sa nu faca vreo miscare. Iar cu melodiile melancolice…plang viata asta si parca un spun altceva decat ca nu exista in realitate victorie asupra pacatelor, ca mereu vom avea motive sa plangem si sa ne lamentam. Romanii tanjesc dupa sentimente, li se pare ca adventismul romanesc este steril si lipsit de viata ( multi prieteni de-ai mei in Spania ascultau muzica celor de la The Gaither si spuneau ca asta li se pare muzica adevarata, ca oamenii o traiesc si ca te face sa simti ceva..) Se poate sa aiba dreptate, exista mult formalism dar nu putem din aceasta cauza sa cadem in cealalta extrema a libertinismului, de fapt, sa cadem cu atata usurinta in spiritism doar de dragul de a simti religia. Elena White vorbeste atat de clar despre falsele redesteptari inainte de revenirea lui Isus si vede multa excitatie, mult sentiment si multa muzica galagioasa...si spune ea; oamenii numesc aceasta manifestarea Duhului Sfant. ......!!!!! Vedem cu ochii nostri ravagiile unei astfel de religii si vraja pe care o exercita asupra oamenilor ...sa insele “daca este cu putinta chiar si pe cei alesi”. Bisericile adventiste isi pierd identitatea pt ca nu mai vor sa predice um mesaj nepopular care nu prea are priza la oameni. Aici (in America de Sud), este la moda sa fii evanghelic. Candidatii politici fac publica culoarea lor religioasa si o folosesc pt a obtine multe voturi, bisericile lor predica evanghelia prosperitatii care are o mare trecere: Vino la Dumnezeu si El iti va da tot ce doresti, daca vrei o masina rosie el ti-o va da si casa, si afacere prospera...tot ce vrei... Si stii ce-i culmea?? Ca multora chiar asa li se intampla! Dar care este Dumnezeul care-i binecuvinteaza in felul acesta?? Adventistii vor si ei binecuvantari de suflete. Fac si ei campanii si multi predica ca si evanghelicii, boteaza pe oameni in urma unei saptamani sau doua de predici, nu exista nici o pregatire pt botez, nici macar nu este nevoie ca oamenii as faca vreo schimbare...spun ei ca o vor face in timp si sunt botezati asa. Pastorii sunt obligati de catre conducatori sa aiba un numar de candidati (el blanco, spun ei) si daca nu-l indeplinesc repercusiunile sunt mari pana la desfacerea contractului de munca. Cateodata nici un-ti vine sa crezi ca asta se intampla in realitate dar asa este…oricine ti-o poate confirma.
Acum, intrebarea mea este: sa acceptam lucruri care vin din Babilon? Fie ca e vorba de metode de lucru, sau maniera de predicare, sau muzica? Va putea ceva rau sa se transforme in ceva bun prin practicare si acceptare? Ceva inspirat de Satana poate sa ne duca inspre Isus?
Trebuie sa avem mare grija; poate ca nu putem schimba lumea dar putem decide ce facem cu viata, timpul si talentele noastre. Orice are o aparenta de rau trebuie respins caci incetul cu incetul ne va duce inspre ruina si ne vom trezi intr-o alta destinatie decat aceea catre care am pornit. Cu timp in urma eram o mare consumatoare de muzica nepotrivita dar in bunatatea Lui Domnul mi-e deschis ochii ca as inteleg si am ales... cu ajutorul Domnului, vreau sa nu ma contaminez cu nimic din lumea celui rau, chiar daca acesta ii pune eticheta de religios si crestin, ba mai mult, cu acestea trebuie sa fim mai atenti si mai vigilenti. In curand va trebui as credem in Domnul bazati doar pe cuvantul lui in contra lumii si chiar a propriilor sentimente. Daca nu ne obisnuim as aducem la tacere vocea galagioasa a ei ce vom face cand totul n eva fi impotriva?
Tu, ce alegi? Sa traiesti un crestinism evanghelic penticostal ,fiind influentzat de muzica lor, sau acel al poporului care pazeste poruncile Lui si nu se contamineaza cu nimic din lumea celui rau?
Iti doresc sa ai puterea sa alegi ceea ce te va face deplin fericit si implinit, un drum fara nici un compromis."
"Ma doare as stiu ca multi dintre noi acceptam cu atata usurinta lucruri pe care cel rau le ambaleaza in hainele crestinismului ca sa ne duca la pierzare. Citeam in Tragedia Veacurilor ca cei care au trait in 1844 si au asteptat venirea lui Isus nu ar fi trecut prin acea mare dezamagire daca nu ar fi acceptat un punct doctrinar incorect dar care era traditional in crestinism; ca pamantul este sanctuarul. Daca ar fi interpretat corect acest punct doctrinar nu ar mai fi trait acea mare deceptie. Un lucru care pare de mica importanta dar cu consecinte atat de mari. Asa este si astazi. Se accepta cu mare usurinta planuri, metode, conceptii doar pt ca majoritatea spune asa si nu se mai sondeaza adanc in intelesul lucrurilor... e mai comod sa mergi pe drumul conformismului. Noi , adventistii credem ca nu ne-am adaptat lumii dar daca ne uitam la bisericile noastre...imbracamintea, comportamentul,conceptiile, materialismul... suntem mai lumesti decat lumestii de multe ori. Nu vreau sa fac morala, am trecut si prin faza asta in care simteam nevoia as critic si sa spun, acum simt ca s-a cicatrizat in mine aceasta durere, chiar propriile neputinte ma fac sa nu mai fiu atat de grabit in a ridica degetul acuzator dar in acelasi timp simt o determinare crescanda de a nu accepta cu usurinta lucruri care stiu ca nu ma duc inspre Isus, de fapt, de a nu le accepta deloc. Muzica, unul din dusmanii care a intrat pe furis dar care nu mai poate fi dat afara...ar lua cu ea mai mult de jumatate din membrii bisericii daca ar pleca!! Aici in America de Sud (influientele vin din State) muzica este forma cea mai activa prin care satana castiga inimile oamenilor. Asa cum iti spuneam, tot cultul evanghelic este bazat pe muzica; pastorul cand predica sau face apel o face pe muzica, vindecarile si “coborarea Duhului” are loc pe muzica, pocainta se face pe fond muzical…exista muzica crestina de toate felurile, pt toate gusturile: rock, rap, funky, blues, pop...si nici nu-ti mai imaginezi ce! De fapt mi-am dat seama ca un exista gen de muzica lumesc care sa un aiba varinta lui religioasa. Aici este o intreaga industrie a muzicii crestine!! Adica muzica lumeasca cu cuvinte religioase. Sunte aceleasi chioscuri pe strada care vand intr-o parte muzica de doua feluri, crestina si lumeasca. Este un post de televiziune din Costa rica care se cheama”enlace Juvenil” unde se difuzeaza muzica crestina. Daca nu stii exact ce e nu poti facenici o diferenta intre MTV si ei; aceleasi videoclipuri, stil, comportament, imbracaminte. Unii cantareti par demonizati. Asa cum iti spuneam, cultul evanghelic este bazat pe spiritism, vindecari miraculoase, oamenii tipa, striga, se trantesc pe jos...urla, rad...e grotesc...imagineaza-ti ca unii din cei care se trantesc pe jos si primesc “acel Duh” sunt cantareti si compozitori care inspirati fiind compun cantece pe care noi le ascultam si le folosim ca adorare la adresa lui Dumnezeu. Putem aduce laude Domnului cu lucruri inspirate de Satana?? Creaza Diavolul ceva care sa ne apropie de Dumnezeu? Si daca nu ne apropie de Dumnezeu de cine ne apropie? Cui deschide poarta aceasta muzica?? Majoritatea cantaretilor fac concerte unde se aduna mari multimi de oameni care ridica mainile si se poarta ca niste drogati, danseaza... Cum putem avea incredere ca Domnul poate inspira pe astfel de oameni ca sa compuna ceva care as-L slaveasca pe El? Cu siguranta ca nu de la El vin. Melodiile actuale crestine, ori sunt agresive, ori melancolice pe cand linia muzicii de adoratie a Domnului nu e nici una dintre acestea. Imnurile din cartea de cantari de exemplu sunt atat de simple in armonia lor si te umplu de imbolduri sfinte, te inalta pe cand muzica asta ori te excita ori te deprima. Adventistii incearca sa pastreze o linie, adica sa se joace cu focul fara sa se arda. Cum e posibil sa canti o melodie ritmata fara sa te misti?? E impotriva firii. Adventistii o fac. Canta melodii ritmate si se intepenesc in scaune sa nu aplaude si sa nu faca vreo miscare. Iar cu melodiile melancolice…plang viata asta si parca un spun altceva decat ca nu exista in realitate victorie asupra pacatelor, ca mereu vom avea motive sa plangem si sa ne lamentam. Romanii tanjesc dupa sentimente, li se pare ca adventismul romanesc este steril si lipsit de viata ( multi prieteni de-ai mei in Spania ascultau muzica celor de la The Gaither si spuneau ca asta li se pare muzica adevarata, ca oamenii o traiesc si ca te face sa simti ceva..) Se poate sa aiba dreptate, exista mult formalism dar nu putem din aceasta cauza sa cadem in cealalta extrema a libertinismului, de fapt, sa cadem cu atata usurinta in spiritism doar de dragul de a simti religia. Elena White vorbeste atat de clar despre falsele redesteptari inainte de revenirea lui Isus si vede multa excitatie, mult sentiment si multa muzica galagioasa...si spune ea; oamenii numesc aceasta manifestarea Duhului Sfant. ......!!!!! Vedem cu ochii nostri ravagiile unei astfel de religii si vraja pe care o exercita asupra oamenilor ...sa insele “daca este cu putinta chiar si pe cei alesi”. Bisericile adventiste isi pierd identitatea pt ca nu mai vor sa predice um mesaj nepopular care nu prea are priza la oameni. Aici (in America de Sud), este la moda sa fii evanghelic. Candidatii politici fac publica culoarea lor religioasa si o folosesc pt a obtine multe voturi, bisericile lor predica evanghelia prosperitatii care are o mare trecere: Vino la Dumnezeu si El iti va da tot ce doresti, daca vrei o masina rosie el ti-o va da si casa, si afacere prospera...tot ce vrei... Si stii ce-i culmea?? Ca multora chiar asa li se intampla! Dar care este Dumnezeul care-i binecuvinteaza in felul acesta?? Adventistii vor si ei binecuvantari de suflete. Fac si ei campanii si multi predica ca si evanghelicii, boteaza pe oameni in urma unei saptamani sau doua de predici, nu exista nici o pregatire pt botez, nici macar nu este nevoie ca oamenii as faca vreo schimbare...spun ei ca o vor face in timp si sunt botezati asa. Pastorii sunt obligati de catre conducatori sa aiba un numar de candidati (el blanco, spun ei) si daca nu-l indeplinesc repercusiunile sunt mari pana la desfacerea contractului de munca. Cateodata nici un-ti vine sa crezi ca asta se intampla in realitate dar asa este…oricine ti-o poate confirma.
Acum, intrebarea mea este: sa acceptam lucruri care vin din Babilon? Fie ca e vorba de metode de lucru, sau maniera de predicare, sau muzica? Va putea ceva rau sa se transforme in ceva bun prin practicare si acceptare? Ceva inspirat de Satana poate sa ne duca inspre Isus?
Trebuie sa avem mare grija; poate ca nu putem schimba lumea dar putem decide ce facem cu viata, timpul si talentele noastre. Orice are o aparenta de rau trebuie respins caci incetul cu incetul ne va duce inspre ruina si ne vom trezi intr-o alta destinatie decat aceea catre care am pornit. Cu timp in urma eram o mare consumatoare de muzica nepotrivita dar in bunatatea Lui Domnul mi-e deschis ochii ca as inteleg si am ales... cu ajutorul Domnului, vreau sa nu ma contaminez cu nimic din lumea celui rau, chiar daca acesta ii pune eticheta de religios si crestin, ba mai mult, cu acestea trebuie sa fim mai atenti si mai vigilenti. In curand va trebui as credem in Domnul bazati doar pe cuvantul lui in contra lumii si chiar a propriilor sentimente. Daca nu ne obisnuim as aducem la tacere vocea galagioasa a ei ce vom face cand totul n eva fi impotriva?
Tu, ce alegi? Sa traiesti un crestinism evanghelic penticostal ,fiind influentzat de muzica lor, sau acel al poporului care pazeste poruncile Lui si nu se contamineaza cu nimic din lumea celui rau?
Iti doresc sa ai puterea sa alegi ceea ce te va face deplin fericit si implinit, un drum fara nici un compromis."
marturie
Avea 15 ani, era elevă şi locuia în apropierea închisorii de la Gherla. În fiecare zi când mergea şi se întorcea de la şcoală, trecea prin faţa ferestrelor cu zăbrele şi se simţea privită de cei închişi. O dată, fără să-i vadă, a fluturat spre ei o batistă, şi dintre toate gratiile, i-au răspuns batiste fluturând. A reuşit să facă rost de la un impiegat de mişcare de alfabetul Morse, l-a învăţat şi a intrat în dialog cu deţinuţii, transmiţând de la geamul camerei ei semnale. Deţinuţii i-au transmis numele şi adresele soţiilor şi a început să le trimită acestora cărţi poştale, ilustrate în care le anunţa să vină la Gherla, la cimitirul catolic de sub zidurile închisorii, la o anumită oră când soţii închişi, şi preveniţi la rândul lor, le puteau vedea. Cărţile poştale le punea în cutii din Dej sau Huedin. Ingeniosul mecanism a funcţionat nebănuit, aducând puţină bucurie în tragedia unor familii. În cele din urmă a fost prinsă şi condamnată la 7 ani de închisoare. Era cea mai tânără deţinută, deţinuţii care nu ştiau cum o cheamă îi spuneau „îngerul păzitor”, avea acum 17 ani şi se numea Gertrud Bader.
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet
imaginatie
- “Alo, se-aude... aici centrala Cerului... Gavril sunt, telefonistul de serviciu... cu Avram, pardon Avraam vă rog... Tata YHWH doreşte să vorbească cu el!”
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începuse să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeriri. Era seară. Sara nu observă nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă.
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma... nici pe el nu te puteai baza.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurile aţintite pe Avraam, aşteptând.
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, etc. Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi....
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... ”cercetaţi” fiind de ...duhul zgârceniei....
Am renunţat la băut, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că încă și pe crucea renunţării de sine.Cântăm absenţi „Renunţ la lume, dar nu la Isus”, sau ”Îți predau întreaga viață”, apoi se întâmplă că minţim de-ngheaţă tăiţeii în supă... şi demonii rîd de se ţin de burtă de atâta râs pentru că ei ştiu că după duminică sau Sabat, vine luni sau duminică, iarăși zic, după caz, şi nu avem timp... pentru că „time is monei”. După luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria ...tot pustiu.
Vine duminica sau Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" mergând la biserică, de parcă noi ne-am tras ceasul vieţii, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci pensionari părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabilă povară).
Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre veşnică uitare.
Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea. Şi astfel vom trăi fericiţi şi nu împărţiţi....
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începuse să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeriri. Era seară. Sara nu observă nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă.
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma... nici pe el nu te puteai baza.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurile aţintite pe Avraam, aşteptând.
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, etc. Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi....
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... ”cercetaţi” fiind de ...duhul zgârceniei....
Am renunţat la băut, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că încă și pe crucea renunţării de sine.Cântăm absenţi „Renunţ la lume, dar nu la Isus”, sau ”Îți predau întreaga viață”, apoi se întâmplă că minţim de-ngheaţă tăiţeii în supă... şi demonii rîd de se ţin de burtă de atâta râs pentru că ei ştiu că după duminică sau Sabat, vine luni sau duminică, iarăși zic, după caz, şi nu avem timp... pentru că „time is monei”. După luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria ...tot pustiu.
Vine duminica sau Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" mergând la biserică, de parcă noi ne-am tras ceasul vieţii, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci pensionari părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabilă povară).
Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre veşnică uitare.
Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea. Şi astfel vom trăi fericiţi şi nu împărţiţi....
un gand
Printre mulţi slujitori ai Domnului Hristos, există un simţământ de nelinişte, o dorinţă de a imita stilul romantic al reformatorilor moderni, o dorinţă de a face ceva măreţ, de a crea ceva senzaţional, de a fi vorbitori capabili şi a câştiga pentru ei onoare şi consideraţie.......Dacă unii ca aceştia ar înfrunta primejdii şi ar primi onoarea ce se dă eroilor, ei s-ar angaja atunci în lucrare cu o energie neînfrântă. Dar să trăiască şi să muncească aproape ca un necunoscut, să muncească din greu şi cu sacrificiu pentru Isus în obscuritate, fără să primească o laudă deosebită de la oameni - aceasta cere un principiu sănătos şi o statornicie a scopului pe care puţini le au....Acolo unde se depune un efort mai mare de a umbla umil cu Dumnezeu, privind dincolo, departe de oameni, şi lucrând numai din iubire pentru Domnul Hristos, se va realiza mult mai mult....
Elen G.White
Elen G.White
Abonați-vă la:
Postări (Atom)