joi, 12 februarie 2009
copiii...ingeri cu chip de muritori de rand...
copiii sunt niste fiintze incredibile...de exemplu. ei iarta cu usurintza cu care respira...iubesc la fel de sincer precum alearga...dupa un fluture frumos colorat , vara...fara sa ia in calcul numic , decat cat de frumos este fluturele...ei uita de tot in alergarea lor, chiar risca sa serataceasca , uita pana si de ei insisi, de ce'?pt ca ei sunt cei mai ceresti oameni de pe Terra...cei mai sublimi...cei mai NE pamanteni pamanteni...de aceea Isus a spus ca ei sunt un model DEMN de urmat...ei nu au mandrie, nu stiu ce e razbunarea, iar atunci cand li se face rau, singura lor putere , la care fac apel sunt lacrimile...plang..apoi zambesc, cand ii impaca cineva, isi sterg lacrimile, si ca si cum nu s-a imtamplat mai nimic...incep dn nou sa alerge dupa vreun fluture frumos ...pt ca asa sunt ei, ingeresti...singurii nepacatosi de de planeta albastra, nesofisticatzi, simpli, dar sublimi in caracter...minuni...creatzii ale Unui Creator de minuni....de ex, imi aduc aminte de acum cativa ani, de nepotzika mea , Naomi, cand sora mea era suparata , ii spunea pe un ton f serios,***Naomi, gata, acum mama chiar e suparata pe tine...***era ca un sfarsit de lume ptea...privirea ei jucausa , agera, se prea din zambet pt cateva fractiuni de secunda, si apoi parca nevenindu-i sa creada , ce aude si ce vede, cu un plnset cam sfasietor, incepea sa spuna ****:mama, eu bec tot tine***in putzinele ei cuvinte...tot ce stia ea mai dulce...mama, nu se poate sa te superi pe mine, eu te iubesc tot, adica de tot...asa sunt copii ei dne iubesc tot, nu partzi din noi, sau , cum fac cei mari, azi am chef sa discut cu tine, maine , daca te potrzi bine, mai vedem, depinde ce avantaje voi avea...sau, pur si simplu daca cei mari nu au chef , nu iti dau nici macar 5 minute in ***audientza***, sa iti asculte oful...te iubesc tot, mult timp imi vor rasuna cuvintele ei in minte, pt ca atunci , auzind-o , privind-o, am inteles in final, ce voia sa spuna Isus , lumina lumii, cand vorbea despre ei asa de cald ...avem multe de invatzat de la pretioasele fiintze pe care uneori le tratam ca pe niste...ddur, cu un ton rece uneori, poate su prea multa strictete, ce sti tu , la urma urmei esti doar un copil...nu?ti se pare cunoscuta replica....?ce sti el ,un copil, ei bine, ceea ce stie el este ceea ce in ochii LUI DUMNEZEU este cel mei important...pt ca ei stiu sa traiasca inocent, sincer, pur...stie , sa ierte , sa uite, ceea ce nu e lucru putzin in lumea de azi, sa reinoade prietenia chiar la 5 minute dupa ca s-a ciondanit cu prietenul sau...de aventuri...analizeaza pt o zi macar , te rog , sufletul unui copil, si vei vedea ca poti invata de la el multe lucruri bune de la el...pe care cei mari, adultzii, cei STIE_TOT, , ...pe care cei mari le-au pierdut pe traseu, pe parcurs...pt ca trebuind sa invetzi sa ***te descurci***, cum zic cei mari si desteptzi, mai trebuie sa mai si mintzi , furi , mici parsivenii si parsivitatzi...comune pt zilele noastre...coppiiii sunt intotdeauna ei insisi , sinceri, transparentzi, nu cu 68 de fetze, una pt fiecare interes, ei iubesc sincer, cu adevarat...imi doresc sa devin , din punctul asta de vedere, mai copil... cam atat pt azi despre copii,in plus citeste rogu-te parerea cea mai autorizata in materie, in EVANGHELIA according to MARCU 10: 13-16.
Arta Renuntzarii...
- “Alo, se-aude... aici centrala Cerului... Gavril sunt, telefonistul de serviciu... cu Avram, pardon Avraam vă rog... Tata YHWH doreşte să vorbească cu el!”
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începuse să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeriri. Era seară. Sara nu observă nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă.
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma... nici pe el nu te puteai baza.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurile aţintite pe Avraam, aşteptând.
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, etc. Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi....
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... cercetaţi fiind de duhul zgârceniei. Am renunţat la băut, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că încă și pe crucea renunţării de sine.Cântăm absenţi „Renunţ la lume, dar nu la Isus”, sau "Îți predau întreaga viață," apoi se întămplă că minţim de-ngheaţă tăiţeii în supă... şi demonii rîd de se ţin de burtă de atâta râs pentru că ei ştiu că după duminică sau Sabat, după caz, vine luni sau duminică, după caz, şi nu avem timp... pentru că „time is monei”. După luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria tot pustiu. Vine duminica sau Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" mergând la biserică, de parcă noi ne-am tras ceasul vieţii, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci pensionari părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabilă povară).
Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre veşnică uitare. Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea. Şi astfel vom trăi fericiţi şi nu împărţiţi....
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începuse să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeriri. Era seară. Sara nu observă nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă.
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma... nici pe el nu te puteai baza.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurile aţintite pe Avraam, aşteptând.
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, etc. Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi....
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... cercetaţi fiind de duhul zgârceniei. Am renunţat la băut, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că încă și pe crucea renunţării de sine.Cântăm absenţi „Renunţ la lume, dar nu la Isus”, sau "Îți predau întreaga viață," apoi se întămplă că minţim de-ngheaţă tăiţeii în supă... şi demonii rîd de se ţin de burtă de atâta râs pentru că ei ştiu că după duminică sau Sabat, după caz, vine luni sau duminică, după caz, şi nu avem timp... pentru că „time is monei”. După luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria tot pustiu. Vine duminica sau Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" mergând la biserică, de parcă noi ne-am tras ceasul vieţii, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci pensionari părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabilă povară).
Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre veşnică uitare. Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea. Şi astfel vom trăi fericiţi şi nu împărţiţi....
mediocrii.sau medio-acrii...
Mediocritatea nu-i prostie şi nici boală psihică... Cu atât mai puţin mediocrii sunt clienţi ai şcolilor ajutătoare. Mediocrii sunt oameni de treabă, oameni de bine şi de obicei stau în faţă, acolo unde deştepţii nu vor să stea ....
Mediocrul nu-i Dinu Păturică pentru că acesta voia să ajungă sus pentru foloase materiale. Mediocrul nostru e în stare să dea de la el pentru a ajunge primul...
Câtă vreme nu sunt în frunte , nu-i problemă. Predică soţiei în faţa oalei cu sarmale, pun întrebări capcană, dau mâna la uşă cu oamenii. Sunt tipi simpatici, dar atunci când valul îi aruncă în frunte, sunt greu de digerat... Sub conducerea lor, Biserica nu descreşte, dar nici nu creşte. Au o frică până la paranoia faţă de tot ce-i nou sau tot ce-i vechi şi nu înţeleg. De fapt, consideră erezie tot ce nu înţeleg ei - şi nu înţeleg destule...
Ei sunt oameni serioşi şi seriozitatea este singurul refugiu al celui cu inteligenţă redusă.
Tinerii sunt agreaţi numai dacă pot fi un capital de vot, în rest, le tot retează din crengi până devin bonsai...
Orice slujitor care începe să cânte mai bine, să predice mai bine, să se roage mai cu foc, mai din suflet este privit ca un potenţial duşman...
Viaţa lor e o luptă continuă şi un chin nesfârşit, deşi toate acestea se petrec în interior... Vor ieşi la pensie apreciaţi !!! pentru că ei niciodată n-au spus nimic greşit, n-au luat în băşcălie viaţa parşivă, n-au primit lovituri de săgeţi şi împunsături de suliţă, de fapt, ei nu au făcut nimic... Moartea îi sanctifică şi întotdeauna se vorbeşte despre ei cu respect, ca despre nişte oameni care au reuşit să treacă prin viaţă fără să deranjeze pe nimeni. Nici măcar pe cel viclean...
P.S. What you do in life echoes in eternity....remember?...
Mediocrul nu-i Dinu Păturică pentru că acesta voia să ajungă sus pentru foloase materiale. Mediocrul nostru e în stare să dea de la el pentru a ajunge primul...
Câtă vreme nu sunt în frunte , nu-i problemă. Predică soţiei în faţa oalei cu sarmale, pun întrebări capcană, dau mâna la uşă cu oamenii. Sunt tipi simpatici, dar atunci când valul îi aruncă în frunte, sunt greu de digerat... Sub conducerea lor, Biserica nu descreşte, dar nici nu creşte. Au o frică până la paranoia faţă de tot ce-i nou sau tot ce-i vechi şi nu înţeleg. De fapt, consideră erezie tot ce nu înţeleg ei - şi nu înţeleg destule...
Ei sunt oameni serioşi şi seriozitatea este singurul refugiu al celui cu inteligenţă redusă.
Tinerii sunt agreaţi numai dacă pot fi un capital de vot, în rest, le tot retează din crengi până devin bonsai...
Orice slujitor care începe să cânte mai bine, să predice mai bine, să se roage mai cu foc, mai din suflet este privit ca un potenţial duşman...
Viaţa lor e o luptă continuă şi un chin nesfârşit, deşi toate acestea se petrec în interior... Vor ieşi la pensie apreciaţi !!! pentru că ei niciodată n-au spus nimic greşit, n-au luat în băşcălie viaţa parşivă, n-au primit lovituri de săgeţi şi împunsături de suliţă, de fapt, ei nu au făcut nimic... Moartea îi sanctifică şi întotdeauna se vorbeşte despre ei cu respect, ca despre nişte oameni care au reuşit să treacă prin viaţă fără să deranjeze pe nimeni. Nici măcar pe cel viclean...
P.S. What you do in life echoes in eternity....remember?...
lacrimile reginei
1Regi 10:1-13
Eu cred că regina din Seba l-a iubit pe Solomom, pentru că i-a spus tot ce avea pe inimă (v.3). Cumplită greşeală! Aştepta puţină dragoste, o privire caldă. Îi era ciudă şi pe slujitorii împăratului pentru că erau tot timpul aproape. Dar Solomon n-avea ochi pentru dragostea ei. Privirea lui era lipită de talanţii de aur, de pietrele scumpe, de mirodenii, toate cadouri costisitoare aduse de regină doar pentru el. Nu-l iubea doar pentru că era rege, ci pentru înţelepciunea lui, pentru poezia lui, pentru că era un om al păcii. Dar el privea doar la cadouri…
Alergăm toată ziua să ne astâmpărăm foamea sufletului, mâncând din pâinea amară a lucrurilor ce ne înconjoară. Aducem iubitelor noastre cu bucurie cauciucuri pentru iarnă, sobe electrice, dăruim vile şi maşini, uitând că nu poţi umple golul inimii ce se vrea iubită, cu râşniţe de cafea.
Trebuie un zâmbet, o atingere de mână, o floare, un cuvânt şoptit, pentru că iubirea, iubire cere.
Regina i-a dat cadouri şi a primit cadouri pentru că el, Solomon, nici nu mai avea altceva de oferit. „Apoi ea s-a întors şi s-a dus în ţara ei cu slujitorii ei” (v.13)
Mai săracă şi mai tristă, chiar dacă a primit lucrurile pe care şi le-a dorit.
„Solomoane, chiar nu înţelegi că te iubesc ?”
Dar el nu înţelegea şi degeaba avea toată înţelepciunea de pe pământ dacă nu a putut să priceapă ce-i cu flacăra din ochii albaştrii şi plânşi ai reginei.
Eu cred că regina din Seba l-a iubit pe Solomom, pentru că i-a spus tot ce avea pe inimă (v.3). Cumplită greşeală! Aştepta puţină dragoste, o privire caldă. Îi era ciudă şi pe slujitorii împăratului pentru că erau tot timpul aproape. Dar Solomon n-avea ochi pentru dragostea ei. Privirea lui era lipită de talanţii de aur, de pietrele scumpe, de mirodenii, toate cadouri costisitoare aduse de regină doar pentru el. Nu-l iubea doar pentru că era rege, ci pentru înţelepciunea lui, pentru poezia lui, pentru că era un om al păcii. Dar el privea doar la cadouri…
Alergăm toată ziua să ne astâmpărăm foamea sufletului, mâncând din pâinea amară a lucrurilor ce ne înconjoară. Aducem iubitelor noastre cu bucurie cauciucuri pentru iarnă, sobe electrice, dăruim vile şi maşini, uitând că nu poţi umple golul inimii ce se vrea iubită, cu râşniţe de cafea.
Trebuie un zâmbet, o atingere de mână, o floare, un cuvânt şoptit, pentru că iubirea, iubire cere.
Regina i-a dat cadouri şi a primit cadouri pentru că el, Solomon, nici nu mai avea altceva de oferit. „Apoi ea s-a întors şi s-a dus în ţara ei cu slujitorii ei” (v.13)
Mai săracă şi mai tristă, chiar dacă a primit lucrurile pe care şi le-a dorit.
„Solomoane, chiar nu înţelegi că te iubesc ?”
Dar el nu înţelegea şi degeaba avea toată înţelepciunea de pe pământ dacă nu a putut să priceapă ce-i cu flacăra din ochii albaştrii şi plânşi ai reginei.
despre Zeitgeist
Unul dintre sfaturile de bun simţ ale lui Petre Ţuţea era ca tot ce ne spune ştiinţa să folosim ca pe periuţa de dinţi, adică nimic să nu ne facă să rămânem cu gura căscată. Tot ce nu reuşesc medicii când intră cu polizorul în măselele noastre de minte, au reuşit câţiva americani de bine care ne-au mai prezentat un episod din filmul „Codul da Vinci, Mormântul lui Isus, Maria Magdalena soţie şi Evanghelia după Iuda”.
Filmul e previzibil aşa cum e Die Hard – câştigă uşor eroul.
E evoluţionist – începe cu un parameci şi se încheie cu maimuţa Bush. Parameciul face băiţă în mocirla instituţiilor religioase, ca bihorenii la Techirghiol, iar regizorul Peter Joseph spune răspicat şi teologic „Nu ştiu ce este Dumnezeu, dar ştiu ce nu este”, lucru care e o minciună întrucât două minute mai târziu îşi aduce aminte că „Dumnezeu te iubeşte şi are nevoie de banii tăi”. Creştinismul e o poveste romană creată cu scop politic. Biblia e acuzată de plagiat şi zice că Isus s-a născut pe 25 decembrie (chiar unde scrie?), iar Isus nu-i decât Horus. Noi ştim că ziua de 25 decembrie, care s-a întâmplat să fie ziua de naştere a lui Mithra, a fost aleasă ca zi de naştere a lui Hristos după Sinodul de la Niceea din 325, dar cu ce suntem noi de vină că bravii noştri episcopi le-au suprapus nefericit?
Nu mă apuc la ceartă cu partea aferentă intrării avioanelor în turnuri, nici de politicile bancare, dar ca profesor ce am predat câţiva ani de zile Istoria religiilor, nu pot fi decât consternat de numărul mare de inexactităţi atunci când e vorba de Horus şi compania. Astfel, în dezacord total cu Zeitgeist, Horus NU s-a născut din virgina Isis Mary şi NU a fost o stea în Est care i-a călăuzit naşterea. Steaua NU a fost urmată de trei magi. La 12 ani Horus NU era un copil învăţător, la 30 de ani NU a fost botezat de Anap (inexistent la egipteni), NU a avut 12 apostoli, NU a avut nume de „Păstorul cel Bun” şi „Mielul lui Dumnezeu”, NU a fost trădat de Thypon (nici pe el nu l-am găsit pe la egipteni), NU a fost crucificat, NU a fost îngropat şi NU a înviat după trei zile.
Am găsit 128 de inexactităţi în 14 minute. E un record şi pentru americanii cei mai inventivi. Le readuc aminte americanilor că Mircea Eliade NU s-a născut în America şi NU a mâncat la Mc.Donald’s şi pentru că tot am vorbit de Mircea Eliade, studiaţi „Dicţionarul religiilor” scris de el şi Culianu (Humanitas 1993) precum şi volumul 1 din „Istoria ideilor şi credinţelor religioase” şi veţi vedea fabulaţiile din Zeitgeist.
Nu-i interesează pe realizatori adevărul, ci doar creştinismul să piară. Ultimele imagini din Zeitgeist Adendum sunt cu unul ce dă cu crucea de pământ.
Un film făcut de panteişti New Age ce potrivesc un puzzle cu pumnul, folosind efecte de stand-up comedy cu râsete şi ironii ieftine, având ca documentaţie serioasă zodiacul difuzat la radio, sminteşte pe creştinii ce au peştele pus pe maşină şi nu ştiu ce reprezintă.
Istoria nu se prezintă cu copy – paste şi nici cu cut. Adevărul e dincolo de hamburgeri, iar gnosticismul nu-i nou. Atacul nereuşit asupra creştinismului dus de 2000 de ani arată că Cel ce l-a fondat are ultimul cuvânt. Îl vom uita repede pe Peter Joseph, dar nu şi pe analfabetul apostol Petru.
Ca şi „Codul da Vinci” sau „Evanghelia după Iuda”, nici Zeitgeist nu are soluţii. Întoarcerea la natură şi mâncatul de buruieni e Ev Mediu, nu renaştere spirituală.
Şi, ca să încheiem tot într-o notă medicală, am ajuns la concluzia că, deşi Zeitgeist se poate elibera fără prescripţie medicală, produce efecte laxative asupra spiritului....
Filmul e previzibil aşa cum e Die Hard – câştigă uşor eroul.
E evoluţionist – începe cu un parameci şi se încheie cu maimuţa Bush. Parameciul face băiţă în mocirla instituţiilor religioase, ca bihorenii la Techirghiol, iar regizorul Peter Joseph spune răspicat şi teologic „Nu ştiu ce este Dumnezeu, dar ştiu ce nu este”, lucru care e o minciună întrucât două minute mai târziu îşi aduce aminte că „Dumnezeu te iubeşte şi are nevoie de banii tăi”. Creştinismul e o poveste romană creată cu scop politic. Biblia e acuzată de plagiat şi zice că Isus s-a născut pe 25 decembrie (chiar unde scrie?), iar Isus nu-i decât Horus. Noi ştim că ziua de 25 decembrie, care s-a întâmplat să fie ziua de naştere a lui Mithra, a fost aleasă ca zi de naştere a lui Hristos după Sinodul de la Niceea din 325, dar cu ce suntem noi de vină că bravii noştri episcopi le-au suprapus nefericit?
Nu mă apuc la ceartă cu partea aferentă intrării avioanelor în turnuri, nici de politicile bancare, dar ca profesor ce am predat câţiva ani de zile Istoria religiilor, nu pot fi decât consternat de numărul mare de inexactităţi atunci când e vorba de Horus şi compania. Astfel, în dezacord total cu Zeitgeist, Horus NU s-a născut din virgina Isis Mary şi NU a fost o stea în Est care i-a călăuzit naşterea. Steaua NU a fost urmată de trei magi. La 12 ani Horus NU era un copil învăţător, la 30 de ani NU a fost botezat de Anap (inexistent la egipteni), NU a avut 12 apostoli, NU a avut nume de „Păstorul cel Bun” şi „Mielul lui Dumnezeu”, NU a fost trădat de Thypon (nici pe el nu l-am găsit pe la egipteni), NU a fost crucificat, NU a fost îngropat şi NU a înviat după trei zile.
Am găsit 128 de inexactităţi în 14 minute. E un record şi pentru americanii cei mai inventivi. Le readuc aminte americanilor că Mircea Eliade NU s-a născut în America şi NU a mâncat la Mc.Donald’s şi pentru că tot am vorbit de Mircea Eliade, studiaţi „Dicţionarul religiilor” scris de el şi Culianu (Humanitas 1993) precum şi volumul 1 din „Istoria ideilor şi credinţelor religioase” şi veţi vedea fabulaţiile din Zeitgeist.
Nu-i interesează pe realizatori adevărul, ci doar creştinismul să piară. Ultimele imagini din Zeitgeist Adendum sunt cu unul ce dă cu crucea de pământ.
Un film făcut de panteişti New Age ce potrivesc un puzzle cu pumnul, folosind efecte de stand-up comedy cu râsete şi ironii ieftine, având ca documentaţie serioasă zodiacul difuzat la radio, sminteşte pe creştinii ce au peştele pus pe maşină şi nu ştiu ce reprezintă.
Istoria nu se prezintă cu copy – paste şi nici cu cut. Adevărul e dincolo de hamburgeri, iar gnosticismul nu-i nou. Atacul nereuşit asupra creştinismului dus de 2000 de ani arată că Cel ce l-a fondat are ultimul cuvânt. Îl vom uita repede pe Peter Joseph, dar nu şi pe analfabetul apostol Petru.
Ca şi „Codul da Vinci” sau „Evanghelia după Iuda”, nici Zeitgeist nu are soluţii. Întoarcerea la natură şi mâncatul de buruieni e Ev Mediu, nu renaştere spirituală.
Şi, ca să încheiem tot într-o notă medicală, am ajuns la concluzia că, deşi Zeitgeist se poate elibera fără prescripţie medicală, produce efecte laxative asupra spiritului....
Alexander Fleming
Se numea Fleming şi era un agricultor scoţian sărac. Într-o zi, în timp ce muncea pentru a caştiga pâinea pentru familia sa, auzi un strigăt de ajutor provenind din direcţia unei mlaştini din apropiere.
Lăsă treaba pe care o făcea şi alergă spre mlaştină. Acolo, văzu un băieţel scufundat până la mijloc, care striga încercând cu disperare, dar în zadar, să se elibereze de noroiul în care căzuse .
Domnul Fleming îl scoase pe băieţel din mlaştină, salvându-l astfel de la o moarte îngrozitoare. A doua zi, se prezentă în casa sa sărăcăcioasă, un nobil îmbrăcat elegant, coborâd dintr-o frumoasă căruţă, şi se prezentă ca fiind tatăl băieţelului pe care omul îl salvă de la o moarte sigură.
“Doresc sa vă recompensez\", îi spuse nobilul. “Dumneavostră aţi salvat viaţa fiului meu\". “Nu, nu pot accepta bani pentru ceea ce am făcut”, răspunse agricultorul scoţian. În acel moment, fiul său se opri în faţa uşii casei. “E fiul dv.?\" întrebă nobilul. “Da\", îi răspunse mândru umilul agricultor.
Atunci, vă propun asta: Mă lăsaţi să dau fiului dv. acelaşi nivel de educaţie pe care l-aş da fiului meu. Daca fiul dv. vă seamănă, nu am nici un dubiu că va deveni un om de care vom fi mândri amândoi.\"
Domnul Fleming acceptă. Fiul umilului agricultor frecventă cele mai bune şcoli şi urmă medicina în faimoasa Şcoală de Medicină - St. Mary's Hospital din Londra
Deveni un medic strălucit cunoscut în toată lumea: Dr. Alexander FLEMING descoperitorul Penicillinei.
Que siempre nos consuela Mulţi ani mai târziu, Nos guía “băieţelul”care fusese salvat din mlaştină se îmbolnavi de pneumonie.
Cine salvă viaţa sa de data aceasta? .... PENICILLINA. Numele nobilului? Sir Randolph Churchill. Numele fiului?! ! Sir Winston Churchill.
Cineva a spus odată: Ceea ce vei dărui îţi va fi restituit.
Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani !!!Iubeşte ca şi cum nu ţi-ar fi făcut niciodată rău!!! Dansează ca şi cum nimeni nu te-ar privi....
Cântă ca şi cum nimeni nu te-ar auzi. Trăieşte ca şi cum Paradisul ar fi pe pamânt...deja!!!si va deveni asa!!!...
Lăsă treaba pe care o făcea şi alergă spre mlaştină. Acolo, văzu un băieţel scufundat până la mijloc, care striga încercând cu disperare, dar în zadar, să se elibereze de noroiul în care căzuse .
Domnul Fleming îl scoase pe băieţel din mlaştină, salvându-l astfel de la o moarte îngrozitoare. A doua zi, se prezentă în casa sa sărăcăcioasă, un nobil îmbrăcat elegant, coborâd dintr-o frumoasă căruţă, şi se prezentă ca fiind tatăl băieţelului pe care omul îl salvă de la o moarte sigură.
“Doresc sa vă recompensez\", îi spuse nobilul. “Dumneavostră aţi salvat viaţa fiului meu\". “Nu, nu pot accepta bani pentru ceea ce am făcut”, răspunse agricultorul scoţian. În acel moment, fiul său se opri în faţa uşii casei. “E fiul dv.?\" întrebă nobilul. “Da\", îi răspunse mândru umilul agricultor.
Atunci, vă propun asta: Mă lăsaţi să dau fiului dv. acelaşi nivel de educaţie pe care l-aş da fiului meu. Daca fiul dv. vă seamănă, nu am nici un dubiu că va deveni un om de care vom fi mândri amândoi.\"
Domnul Fleming acceptă. Fiul umilului agricultor frecventă cele mai bune şcoli şi urmă medicina în faimoasa Şcoală de Medicină - St. Mary's Hospital din Londra
Deveni un medic strălucit cunoscut în toată lumea: Dr. Alexander FLEMING descoperitorul Penicillinei.
Que siempre nos consuela Mulţi ani mai târziu, Nos guía “băieţelul”care fusese salvat din mlaştină se îmbolnavi de pneumonie.
Cine salvă viaţa sa de data aceasta? .... PENICILLINA. Numele nobilului? Sir Randolph Churchill. Numele fiului?! ! Sir Winston Churchill.
Cineva a spus odată: Ceea ce vei dărui îţi va fi restituit.
Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani !!!Iubeşte ca şi cum nu ţi-ar fi făcut niciodată rău!!! Dansează ca şi cum nimeni nu te-ar privi....
Cântă ca şi cum nimeni nu te-ar auzi. Trăieşte ca şi cum Paradisul ar fi pe pamânt...deja!!!si va deveni asa!!!...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
