Apocalipsa 20.
Soarta fiarei şi a proorocului o ştim, din cp 19 – dar ce s eîntâmplă cu diavolul? Primim răspunsul aici.
20:1 Înger ce încuie. Nu este îngerul din 9:1, deşi seamănă. Acolo era chiar satana, steaua ce a căzut din cer şi descuie abisul. În 9:1-2, imagininea dezlegării abisului însemna a permite forţelor demonice să-şi dezlănţuie mânia. Sigliarea are scopul de a limita, de a izola, de a împiedica să scape (vs 8 – teminţa diavolului). Scopul legării lui este să nu mai înşele (20:3). Dar cum satana nu mai înşeală? Este legat de un lanţ al circumstanţelor. În toată Biblia, în toată Apocalipsa Satana este înşelătorul (Apocalipsa 12:9.12.17, 16:13). La revenirea lui Hristos cei răi sunt nimiciţi (2 Tes 1:6-10), mântuiţii sunt luaţi la ceruri (1 Tes 4:15-17), iar diavolul este legat să nu mai înşele.. interesant că atunci când învie cei răi la a doua înviere (20:5), după cei 1000 de ani, tot atunci, după cei 1000 de ani, este dezlegat şi Satana (20:7-8). Nu este un sadism din partea lui Dumnezeu: când nu mai e nici un om pe pământ, tocmai atunci diavolul este împiedicat, legat să nu mai înşele pe nimeni, dar când oamenii învie, atunci este dezlegat şi satana. Imaginea e clară: pentru că satana nu are pe cine înşela, este legat... stă singur cu îngerii lui.
20:1-3 Descrierea legarii Diavolului este numai în simboluri (v.1-3). Daca lantul, balaurul, cheia, sunt simboluri, n-avem de ce sa credem ca abisul ar trebui înteles în sens propriu, o prapastie adânca sau o fântâna parasita, cu capac si încuietoare... Diavolul este spirit si nu poate fi încatusat de niste elemente, materiale Numai cuvântul sj faptele lui Christos îi pot restrânge activitatea. .. Singura activitate a îngerilor rai este lupta împotriva lui Dumnezeu, provocând la pacat si distrugând pe oameni. O activitate restrânsa de Dumnezeu, în limitele dreptatii Lui, dar eficienta, si atotprezenta în lume. Însa când dreptii vor fi luati la cer, iar cei rai nimiciti la revenirea lui Iisus, Satan va fi „legat în lanturi" prin acest eveniment. Abisul, încuietoarea si pecetea, subliniaza faptul ca nu va avea nici o posibilitate de iesire din situatie.
În deşertul de moarte şi inexistenţă, Dumnezeu îl arestează pe diavol. Este numit aşa ca în Apocalipsa 12:9 – şarpele cel vechi, diavol şi satana. Din trinitatea demonică doar el mai e – fiara şi profetul mincinos, au fost distruşi, împreună cu împăraţii pământului (19:20-21).
Cheia fântânii adâncului – de la îngerul cp 9:1, steaua căzută, acum e la îngerul cerului. Abis – starea precreaţie. Diavolul este în această stare. Nimeni nu mai e prezent; e singur... nu are pe cine ispiti. Momentul este prevestit în ritualul de Kippur – ţapul pentru Azazel este alungat singur în pustie (Lev 16:20-22), ritual ce face parte din mântuire; aşa se finalizează ispăşirea păcatelor oamenilor, prin curăţirea sanctuarului. Ioan 12:31, 16:11 spune acelaşi lucru. 1 Enoh vorbeşte de legarea lui Azazel şi alungarea lui în deşert – era crezut aşa în tradiţia iudaică-
1000 de ani – în Biblie reprezintă o perioadă lungă de timp (1000 de ani sunt mulţi ani), simbolică (poate fi şi un timp literal dar cu siguranţă este o perioadă reală, adică un timp!!!)– vezi cei 144.000 = o mulţime mare, vezi şi Ps 84:10 – o zi în casa Domnului decât 1000 în altă parte; Ps 90:4, Ecl 6:6, ... După această perioadă lungă de timp, este dezlegat, pentru puţină vreme. Imaginea evocă Isaia 24, unde se vorbeşte de încarcerarea celor răi pentru o lungă perioadă de timp, apoi pedepsirea lor (Isa 24:22).
1000 de ani – cam atât a trăit prima generaţie, de oameni, înainte de potop: Adam 930, Iared 962, Metusalam 969, Noe 950; istoria este refăcută, oamenii se îndereaptă spre timpul edenic... acum merg în sens invers, au iarăşi o perioadă de 1000 de ani.
Direcţii: Postmilenialism – venirea lui Hristos după 1000 de ani de pace, prin îmbunătăţiri sociale etc. Adoptată într protestanţi, înainte de 1 RM - de atunci a fost abandonată.
Amilenialism – doctrina în Biserica Romano- Catolică şi Ortodoxă – crezută de pe vremea lui Augustin (sec Iv – V). Mileniul este era creştină, inaugurat de crucea lui Isus. Diavolul este astfel legat (nu face tot ce vrea) şi evanghelia este vestită şi răspândită în lume. Mileniul este perioada simbolică, în care biserica conduce lumea. Prima înviere este: fie naşterea din nou a credinciosului, care apoi domneşte cu Hristos; fie învierea sufeltelor, care acum domnesc şi trăiesc cu Hristos în ceruri.
Premilenialism. Venirea lui Hristos precede mileniul. Creştinii din primele 3 secole aşa au crezut. Sunt mai multe opinii despre 1000 de ani, de după venire: dispensaţionaliştii, istoriciştii, adventiştii. Tronul apare de 47 de ori în Apocalipsa şi cu excepţia tronului fiarei şi a satanei, este mereu în ceruri. Atunci imaginea din Apocalipsa 20 reprezintă sfinţii în ceruri, nu pe pământ (20:4-6).
20 :4 … AU înviat: accentual pus pe înviere!!!
Durata de o mie de ani nu înseamna¦ ca domnia lui Christos si a sfintilor va avea sfârsit, ci ca Christos împreuna cu sfintii domnesc în acest timp, punând capat existentei razvratirii în univers. Dupa aceea împaratia lui Dumnezeu va continua sub o alta forma, pentru toata vesnicia (1 Cor. 15:22-25-28, Apoc 22.5).
De la pustiu, imaginea se schimbă la cerul plin de viaţă. Aici găsim martirii (20:4), cei ce cereau dreptate în sigiliul 5(Apocalipsa 6:9; ei au alteptat, 6:11, se odihnesc de muncile lor 14:13 – acum învie); apoi oamenii simpli, care au rămas credincioşi, care nu au făcut gesturi eroice, martire. Aici este prezentă toată ceata mântuiţilor, în orice formă şi de orice fel. Cei înviaţi se întâlnesc cu generaţia finală, şi astfel sunt luaţi la cer, alcătuind marele popor al mântuiţilor din toate timpurile (1 Tes 4:15-17). Interesant, în vs 4 se vorbeşte de martirii lui Dumnezeu înviaţi, dar şi de înviaţii ce nu se închinaseră semnului fiarei şi icoanei ei, nu primiseră semnul ei pe mână sau pe frunte. După ce sunt descrise cele două categorii, se vorbeşte în mod unitar de înviere. atunci: aşezarea semnului fiarei pe mână sau pe frunte, are loc la finalul istoriei, chiar la închiderea harului – plăgile cad după închiderea harului, doar peste cei ce au primit semnul fiarei pe mână sau p frunte 16:2... Deci sfinţii vor mai muri, după închiderea harului. Sau dacă semnul fiarei - loialitatea faţă de fiară şi principiile ei - se primeşte în toată isotria păcatului??? Dar plăgiel cad numai peste tabărăa clară a celor ce au primit smenul fiarei. Poate că atunci este doar imaginea cristalizată... grupele mai bine împărţite... Merită studiat aspectul!!!
Suflet. În ebraică termenul semnifică omul viu, cu toatecomponentele fizice, mintale şi spirituale – singurele entităţi spirituale ce pot părăsi şi reveni în trupul uni om, în Biblie sunt demonii (Mat 12:43-45, 8:32). Sufletul, astfel suferă de foame (Ps 107:9, Deut 12:20) etc. Biblia prezintă o imagine holistă asupra omului – când moare, totul moare, adică nu mai trăieşte (Ecl. 9:5). Moartea implică toată persoana, cu toate componentele ei, la fel şi viaţa. Înveire a înseamnă revenirea trupului la viaţă şi revenirea conştienţei de sine. Biblia nu descrie în amănunte înviere – ci doar rezultatul: mântuiţii sunt vii, în trup. Învierea – ca rezultat este dovada credibilă, dovada credinţei (aici demonstraţia cu trupul în care a înviat Hristos – Luca 24:36-43 – apoi Ioan spune că vom fi ca El – 1 Ioan 3:2, şi Pavel Fil 3:21).
Judecata – victimele devin judecători; justiţia este stabilită. Dumnezeu deja a judecat – au înviat doar cei buni. Aramgehdonul grupează foarte bine taberele – duşmanii lui Dumnezeu sunt ocnturaţi, iar plăgile cad peste cei ce au fost judecaţi şi declaraţi ca fiind ai fiarei. Judecata aceasta deci precede chiar venirea lui Mesia – ca în Daniel 7 – judecată înainte de venire. Doar Dumnezeu are dreptul să judece, integritatea morală, corectitudinea şi puritatea necesară (Ioan 8:7). Dar El vrea să se justifice în faţa universului, în faţa oamenilor. El aduce cărţile 20:12, şi răscumpăraţii au puterea să judece şi să domnească cu El (20:4.6). Dumnezeu vrea să-i informeze pe aceştia de ce a făcut ceea ce a făcut. Cărţile conţin probabil, înregistrările despre loialitatea faţă de Dumnezeu, sau faţă de diavol, a oamenilor. Judecata – este ceea ce fac mântuiţii în timpul mileniului (20:4) – ceea ce Isus a promis ucenicilor Mat 19:28 – vezi li 1 Cor 6:2-3.
20:5 Întâia înviere . evident la revenirea lui Hristos, când începe domnia de 1000 de ani a sfinţilor cu Hristos (20:4) – moment ce corespunde cu începutul celor 1000 de ani de izolare a diavolului (20:2).
20:6 Fericiţi şi sfinţi. A cincia fericire din Apocalipsa, legată de venirea lui Mesia – ca şi celelalte. Legătura dintre înviere şi venirea lui Mesia, nu e nouă – Daniel 12:2.13 – capitolul începe şi termină cu aceeaşi imagine, a învierii, aducă de biruinţa lui Mihail. La fel Apocalipsa, vorbeşte de înviere, după victoria călăreţului de pa calul alb. Pavel vorbeşte la fel 1 Tes. 4:15-17. Învirea este motivul pentru care Biblia vorbeşte de prezenţa morţilor (decapitaţilor) în ceruri. Fericirea e că nu au parte de moartea a doua, de moartea veşnică – aceasta era promisiunea credincioşilor din Smirna (2:11).
Preoţi. Termenul e alăturat cuvântului sfânt, sau sfinţit pentru Domnul. Dacă mântuiţii sunt înviaţi ca preoţi, este descrisă apropierea lor de Dumnezeu şi chemarea lor la sfinţenie; ei sunt judecători, împăraţi şi preoţi (au fost aşa ca mântuiţi vezi 1:6, 5:10, acum sunt în ceruri, îndeplinindu-şi atributele), ca Dumnezeu, disting bine acum binele de rău (Apocalipsa 3:21 se împlineşte). Sfinţii nu judecă doar semenii şi îngerii căzuţi (1 Cor. 6:2.3), ci pe Dumnezeu Însuşi şi acţiunile Lui.
20:7 Satana dezlegat. La sfarsit Satan va fi dezlegat în acelasi mod în care a fost legat.. Exista o înviere a celor fericiti si sfinti la începutul mileniului (inaugurat prin venirea lui Iisus, si o înviere a celorlalti la sfârsitul mileniului. Ceilalti sunt nefericiti si nesfinti, ei vor cadea iarasi sub puterea pacatului si a lui Satan dupa ce vor învia (v.8-9).
Dumnezeu dă 1000 de ani în care toate suspiciunile să fie înlăturate – doar aşa se poate construi un nou început. Dumnezeu putea să distrugă pe cei răi la Parousia – toate datele erau gata. Dar Dumnezeu aşteaptă încă 1000 de ani şi când distruge este ca reacţie la intenţia distrugătoare a celor răi.
Gog şi Magog – din cele 4 colţuri ale pământului – semnifică naţiunile pământului îndreptate împotriva lui Dumnezeu.
Ca nisipiul mării . mulţimea opozanţilor lui Dumnezeu este parodie după promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam – că sămânţa lui va fi ca nisipul mării Gen 22:17
20:9 Cetatea Sfânta, capitala de drept a întregului pamânt, se va coborî din cer (Ev 11:10.16, 12:22, Gal 4:26, Apoc 21:2) inaugurând înoirea lumii. Distrugerea cu foc e inspirată din Ezechiel 38:22-23, 39:6. Apoi este detaliată în vs 11-15 (nu sunt două distrugeri, ci una singură, decisivă, finală)
20:10 Satana în iazul de foc – cu fiara şi profetul mincinos. Dacă în 19:20, deci la venirea lui Isus, se vorbea de nimicirea veşnică pentru aceste două instituţii, fiara şi proorocul mincinos, aruncarea diavolului în acelaşi loc, înseamnă acelaşi lucru: nimicirea veşnică. (la revenirea lui Isus instituţiile sunt imicite; oamenii ce compun acele insituţii îşi vor primi pedeapsa după 1000 de ani, aşa cum ne arată imaginea distrugerii lu Gog şi Magog – neamurile pământului). Destinul acesta este pregătit pentru diavol şi ai lui de mult timp Mat 25:41, şi nu începe decât după mileniu, când diavolul va fi aruncat în el. Nici o creatur, înaintea lui nu gustă din acest foc, adică din moartea a doua!!!
Munciţi zi şi noapte în vecii vecilor – vezi 14:11
Învierea celor răi. Aparitia lor da iarasi ocazie de activitate Satanei. Intenţiile lui sunt clare (20:8) Are acum pe cine pacali. Nu-i mai poate minti ca el este Christos, dar îi convinge sa continue razboiul început înainte de mileniu, asigurându-i ca dreptatea este de partea lui, ca Christos si întregul cer n-au dreptate,ca el i-a înviat, ca el si cu îngerii lui, împreuna cu inteligenta umana din toate timpurile au suficienta putere sa cucereasca Noul Ierusalim. Razboiul lui Gog si Magog din Ez 38-39 (care nu s-a împlinit cu Israel la timpul prezis, dupa întoarcerea din robie, ca si profetiile din cap.36-37 si 40-48) se va împlini în acest ultim asalt paranoic si disperat al tuturor nefericitilor lumii care s-au obisnuit sa-si lase mintea controlata de argumentele lui Lucifer. Numarul lor...ca nisipul marii... este cea mai tragica metafora din Biblie. Miliardele pentru care Christos a murit, târâte în rebeliune de îngerii apostati...Toti cei ce au respins invitatia lui Dumnezeu în timpul vietii, nu vor mai avea o alta sansa. Scenariul seamănă cu Armaghedonul: tabere strânse pentru conflict, sunt învinse şi sfârşesc în foc. Şi aici nemele bătăliei este unul ebraic Gog şi Magog (Eze 38:2). Aici în Ezechiel 2:10-11 Gog şi Magog sunt cei ce îşi propun, cu cea mai rea intenţie, să atace poporul paşnic, ce nu are nici un gând de război – perversitatea răului. Vedem diferenţele faţă de Armaghedon: războiul este dus de împăraţii de la răsăritpt subiminarea Babilonului – un duşman precis; oastea rea e condusă de balaur, fiară şi prooroc mincinos. În cp 20 duşmanul nu e definit – Gog şi Magog e imaginea răului şi a mulţimii (vs 8), armatele din cele 4 colţuri ale pământului, sunt la zidurile cetăţii sfinte şi o atacă. Ironia e adâncă: la Armaghedon, duşmanii lui Dumnezeu s-au strâns să cucerească Muntele lui Dumnezeu, dar ajung într-o vale (Ezechiel).
Gog şi Magog – descriu mulţimea; în tradiţia ebraică desemnau cele 70 de naţiuni, ce nu aparţineau lui Israel – adică neamurile , străine de legământul cu Dumnezeul lui Israel.
Pe tronul alb stă Dumnezeu Însuşi ca judecător. Dă sentinţa şi ceea ce 2 Pet 3:10-12 a prezis, acum se întâmplă. Tronul alb. Finalizează imaginea victoriei, începută cu calul cel alb. Cerul şi pământul fug (20:11), imagine ce ne duce înapoi în 6:14, 16:20-21, în liniştea tăcerii din 8:1.
Cărţile şi Cartea vieţii – pe lângă toate cărţile deschise, cărţile loialităţii, este şi cartea vieţii. Aici sunt cei ce au crezut în Hristos – nimeni din cei care nu sunt scrişi în această carte, nu poate intra în ceruri (21:27 // 20:15). Judecata este după ceea ce stă scris în cărţi.
Mântuirea este prin har, dar judecata este după fapte (Rom 2:6, 2 Cor 5:10, 1 Pet 1:17), căci faptele sunt dovezi de netrunchiat despre loialitatea inimii; exprimă fie credinţă sau necredinţă, credincioşie sau necredincioşie – Alan Johnson. Imaginea e frumoasă – faptele citite din cărţi. Şi sunt multe fapte, bune, rele, şi la cei drepţi, şi la cei nedrepţi. Dacă mântuirea nu este dată pentru ceea ce faci, atunci nu este refuzată pentru că nu ai făcut ceva... În cărţi sunt multe fapte, faptele tuturor oamenilor. Dar mântuiţii sunt scrişi în Cartea Vieţii – nu pentru faptele pe care le-au făcut, sau nu le-au făcut, ci pentru că ei cred în Hristos! Cartea vieţii este a Mielului – 21:27 – adică apare o dimensiune particulară, personală. Atunci şi cei mântuiţi sunt ai Mielului...
Moartea Veşnică. Pedepsirea celor rai are loc chiar în momentul în care asalteaza cetatea. Fara îndoiala, au avut timp suficient sa se pregateasca de un atac armat. Biblia spune ca focul mâniei lui Dumnezeu, un foc supranatural i-a mistuit. Nu exista un termen mai clar si mai tare care sa descrie pedeapsa exacta pe care o vor primi cei rai (Mal 4:1, Ob 16, Ev 10:27, Mat 10:28, Ez 28:16-19). Unii prefera sa admire flacarile si fumul vesnic din imaginea metaforica a v.10.15, fara sa observe care este sensul metaforei (v.14, cap 21.8). Moartea a doua înseamna moartea fara înviere, o pieire vesnica. Moartea aici e definitivă – chiar şi moartea moare!!! (20:14). Strigătul lui Pavel este acum împlinit (1 Cor 15:55, Osea 13:14). Moartea este opusul/absenţa vieţii, nu viaţă de alt fel, în altă parte. Mai mult, Biblia spune clar că viaţa veşnică este doar pentru mântuiţi, în rai, în ceruri (Romani 2:6.7). Cei ce nu sunt în ceruri, nu au viaţă. Au murit de moartea a doua, adică au murit, fără să mai existe speranţa învierii, a conştiinţei etc. Imagineile din Apocalipsa 22:2 cu pomul vieţii, Gen 3:22 – vorbescdespre necesitatea omului de a mânca din pomul vieţii ca să trăiască; deci omul nu are viaţă proprie în el însuşi, doar Dumnezeu e nemuritor, are viaţă în Sine (1 Tim 6:15, Ioan 14:6, 5:26). Omul trăieşte doar dacă primeşte viaţa de la Dumnezeu, adică dacă este în legătură, în relaţie cu Dumnezeu. Omul trăieşte doar dacă este în ceruri – nu există două locuri cu viaţă veşnică: rai şi iad. Ci un singur loc, cu un singur fel de viaţă veşnică – lângă Dumnezeu, în prezenţa Sa. Iazul de foc este distrus – moare şi el!!!
Moartea – este personificată aici, este duşmanul oamenilor (20:14 – vezi 1:18, dar şi 1 Cor 15:26.55)
Imaginea sublinează distrugerea toatlă şi definitivă a răului! Ezechiel vorbea de faptul că, după nimicirea lui Gog şi Magog nu mai rămâne nimeni dintre ei, ci israeliţii îi vor îngropa (Ez. 39:12). Israelul spiritual al lui Dumnezeu, biriutorii fiarei, credincioşii din toate timpurile şi din toate popoarele, niciodată nu va mai fi deranjat de rău!
După 1000 de ani de judecată, supravieţuitorii armaghedonului dau verdictul: fiecare a fost judecat după ceea ce a făcut (20:13).
Ultima scena (v. 11-15) priveste aceeasi judecata finala din punct de vedere al dreptatii desfasurarii ei: focul iadului va fi împartit fiecaruia dupa gradul de vinovatie (v. 12 u.p.). Focul acesta este supranatura| (Is 30:33). Numai un asemenea foc poate tortura si nimici pe Satan si poate pedepsi în mod selectiv pe oamenii razvratiti. Scena judecatii mileniale se deschide prin a doua venire a lui Iisus ca Judecator suprem (v. 11,).Tronul alb, ca si calul alb (19:11) si norul alb (14:14) sunt simboluri ale dreptatii judecatii Lui. În fata acestei dreptati de un alb înspaimântator, cerul si pamântul sunt descrise ca alergând sa se ascunde din fata Lui. „Si nu s-a mai gasit loc pentru ele". Cine mai ramâne în viata în acest timp? Toti oameni sunt judecati ca morti, dar sunt înviati ca sa-si poata primi plata (v. 13). Nimicirea este atât de completa încât si moartea si mormântul pier împreuna cu vaietele si durerile pentru totdeauna (vi4, 21:4). Unde se mai poate gasi loc pentru un iad vesnic într-o lume în care toate lucrurile devin noi? (21:5).
Iazul cu foc – nu este o imagine literală a unui lac arzând, ci imaginea distrugerii totaleş i definitive. Moartea este distrusă şi ea. Mal 4:1 – se împlineşte, nimic rău nu mai rămâne.
De ce nu accepta Dumnezeu si pe cei pacatosi în împaratia slavei Lui?
Fiindca „cei ce sunt necredinciosi lui Iisus în aceasta viata, ar fi necredinciosi fata de El si în lumea viitoare si ar crea o noua rebeliune în cer." (RH Sept 28, 1897). Vezi si Is 26:10.
Retospectivă
Mileniul e timpul pe care Dumnezeu i-l dă diavolului să înţeleagă răul pe care şi l-a făcut şi l-a făcut. Dă timp mântuiţilor să vadă şi să înţeleagă clar natura păcatului 1 Cor 13:12. Concluzia mileniului descoperă toată taina lui Dumnezeu, pomenită în Evanghelie deseori – Rom 16:25-26, 1 Cor 2:6-10, Ef. 3:1-20, 1 Tim 3:16. Acum se împlineşte 1 Cor 4:5 - De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu. După nimicirea răului, pământul este refăcut şi îşi aşteaptă „locatarii”.
duminică, 29 noiembrie 2009
Apocalipsa capitolul 19.
Apocalipsa 19.
Cele două ospeţe: unul al Mielului iar celălalt al păsărilor.
La începutul capitolul 19, bucuria cerului este spontană şi face trecerea dintre lovirea Babilonului şi apariţia lui Hristos, în calitatea Sa de Rege al regilor, ce va desăvârşi lupat dintre bine şi rău. Este ultima scenă liturgică a Apocalipsei, cu Dumnezeu ce stă pe tron (19:4), cu 24 de bătrâni, cele 4 făpturi vii şi Mielul. Este un pasaj asemănător cu paranteza triumfalistă din cadrul peceţilor – cp 7.
Pentru prima dată nu mai este amintit templu şi obiectele sale. Toate ceremoniile simbolizate de mobilier au fost împlinite, şi templul îşi încetează raţiunea de a exista. Ce mai rămâne de înfăptuit din ritualul Kipurului, se va face în afara zidurilor – ţapul pentru Azazel alungat în pustie – Dumnezeu nu doar iartă poporul Său de păcate, ci îl eliberează din ele. De acum urmează bucuria – zilele după Kipur, Corturile Sukkot, erau numite timpul bucuriei.
19:1 Haleluia. În ebraică: lăudat fie Dumnezeu.
De 5 ori izbucneşte strigăzul bucuriei (1.3.4.5.6). răul e dus: prostituata arsă, Babilonul distrus, Noul Ierusalim vine, mireas este pregătită.
Coristii acestei serbari trebuie sa fi avut mult de suferit de pe urma Babilonului, daca izbucnesc în asemenea laude la gândul ca religia falsa a fost zdrobita pentru totdeauna. Aleluia – este expresia spontană a buzelor, refelctâtnd ceea ce mintea crede. Conţine ideea de : cântare, declaraţie, a aduce mulţumire, reverenţă, bucurie, elogiere – din Psalmi. În Psalmi, expresia nu apare decât în Ps 104:35 şi e însoţită de descrierea nimicirii celor răi!!! Psalmii halel – de laudă, 113-118, sunt principalii Psalmi citiţi la Sukkot.
Aleluia e ca un referen, cântat de mulţimea cerească.... Vs 1.6 Mulţimea o găsim şi sub imaginea celor 144.000 (7:4.9). apoi cântă toată creaţia: cei 24 de bătrâni şi cele 4 fături vii (vs 4); şi vocea anonimă din tron (vs 5).
Căderea Babilonului atrage lamentarea supuşilor lui, dar provoacă bucuria poporului lui Dumnezeu – mulţimea aduce aminte de gloata cea mare din Apocalipsa 7, de cea din 14:1-3 şi 15:2-4. Bucuria este pentru că Domnul şi-a arătat mântuirea, salvarea şi puterea, şi că a început să domnească.
19:2 A răzbunat sângele robilor Săi. Se referă la acţiunea legală a lui Dumnezeu, de a judeca şi a pedepsi pe vinovat – vinovăţia e mare 18:24. Este răspunsul final, dreptatea săvârşită, conform rugăciunii din 6:9-11. E normal ca strigătul de bucurie al mulţimii să fie, în acest sens, al celor ce au cerut dreptate şi s-a făcut dreptate.
De aceea se bucură poporul lui Dumnezeu- nu din răzbunare; ci pentru că Dumnezeu este plin de har şi Şi-a salvat poporul. Eliberarea poporului lui Dumnezeu vine după ce Babilonul a căzut; iar cei eliberaţi au ascultat porunca de a ieşi din el.
19:3 Haleluia – la ridicarea fumului. Este bucurie pentru împlinirea lui 14:11 – un alt fel de a spune că Babilonul, păcatul şi răul nu va mai exista niciodată (ca distrugerea lui Edom Isaia 34:8-10). Primii 2 haleluia – au în vederea trectutul –aici distrugerea prostituatei – fum ce se ridică.
Fum ce se ridică – vezi 14:11
19:4 Cei 24 de bătrâni şi cele 4 fături vii se alătură câtării de laudă. Aici vedem contrastul capitolelor anterioare, unde omenirea se opunea lui Dumnezeu; aici reprezentaţi ai omenirii şi ai cerului, cântă împreună slavă lui Dumnezeu, apreciind lucrarea Sa mântuitoare.
ALELUIA – următorii 2 aleluia sunt îndreptaţi direct către Dumnezeu, de creaturi.
19:5-6 Din tron iese îndemn de laudă.Este împlinirea a ceea ce era anunţat în trâmbiţa a şaptea – 11:18.
Mari şi mici. Reprezintă toate clasele sociale, economice.
A început să domnească. Expresia grecească indică faptul că atunci, în acel moment Hristos a început să domnească. Este împlinită trâmbiţa a-7-ea 11:17. Acum Haleluia nu mai este amintit pentru distrugerea Babilonului, ci pentru domnia Domnului. Căderea Babilonului duce la instaurarea domniei depline a lui Hristos, care până acum, a fost uzurpată şi afectată de diavol.
Aleluia – Ultimul aleluia – către viitor, cel mai puternic şi mai audibil. Izbucnirea din v. 6, care este raspunsul antifonal la glasul anterior (v.5), reprezinta textul magnificului cor Aleluia din Oratoriul „Messîa" de Georg Friedrich Haendel. Tema cântarii este aceeasi ca în Apoc 11:15-17.
19:7. Nunta Mielului. Figură folosită pentru a descrie relaţia dintre Dumnezeu şi Biserica Sa de Hristos (Marcu 2:19, Matei 22:1-14, 25:1-10), de Pavel 2 Cor. 11:2 + obiceiul mai larg al Scripturii de a simboliza Biserica, poporul lui Dumnezeu printr-o femeie curată... ca o mireasă.
Inceputul împaratiei (primirea împaratiei slavei) se mai numeste în v.7 „nunta Mielului". Sa nu confundam nunta (ceremonia casatoriei) care echivaleaza cu momentul primirii împaratiei (simbolizata prin Noul Ierusalim—„Mireasa", cap.21:2.9) cu ospatul nuntii (Exp&Viz 24. 252, TV 390). Nunta marcheaza sfârsitul judecatii de cercetare, începutul împaratiei slavei, începutul timpului plagilor, iar ospatul este sarbatoarea generala a aresteiîmparatii dupa înaltarea la cer a celor mântuiti. La ceremonia nuntii nu sunt prezenti pamântenii, dar la ospat sunt prezenti toti mântuitii. Primirea împaratiei are loc înainte de revenirea Domnului (Lc 19:12, 12:35-38, Mat 22:1-14, 25:1-10, Dan 7:13-14). Când vine spre pamânt EI a fost deja încoronat ca împarat al împaratilor (v. 12.16).
Imaginea nunţii este încontrast cu imaginea relaţiilor ilegitime între femeia Babilon şi amanţii ei- ea spunând că nu e văduvă şi că nu ştie ce e tânguirea 18:7.
Mireasa Mielului – reprezintă pe toţi aceia care au ieşit din Babilon şi nu au participat la păcatul cetăţii; au suferit pentru această separaţie; de aceea ei sunt părtaşi cu Mielul la ospăţul de nuntă. În diferite locuri în Biblie Biserica este comparata cu femeie: mama ( Apoc 12:5), logodnica ( Os.2:19.20),mireasa ( Cant 6:10), sotie ( Os.2:16), comparatia fiind potrivita cu rolul pe care-l joaca. In cazul in care biserica este reprezentata prin "nuntasi" (v.9 si Mat. 22:1-14), prin cele 10 fecioare ( Mat.25), prin robii credinciosi ( Lc.12:35-38), ea nu poate fi, in acelasi timp, mireasa.
NU acum are loc ospăţul. Acum e făcut doar anunţul; ospăţul –părtăşia lui Hristos cu supuşii Lui, este punctul culminant, punctul central spre care se îndreaptă toată Apocalipsa. Părtăşia lui Dumnezeu cu poporul lui e descrisă în 21:3. Aici, mireasa este numită Ierusalimul. Imaginea Ierusalimului ca simbol al Bisericii, al poporului lui Dumnezeu este evidentă în Scriptură, astfel încât capitala noului pământ în care va locui Dumnezeu, este Ierusalimul – care reprezintă şi biserica lui Hristos în acelaşi timp.
Soţia Lui s-a pregătit. Nunta trebuie înţeleasă după obiceiul evreiesc. Mirele mergea la casa miresei, unde avea loc ospăţul de logondă. Aici mirele plătea zestrea. Din acest moment, cei doi erau consideraţi soţi şi soţie. El se întorcea singur acasă, pentru a pregăti ospăţul de nuntă şi casa unde vor locui cei doi. Miresa rămânea la casa tatălui ei, pentru a se pregăti de nuntă – deci are un rol activ în pregtirea pentru nuntă (Pavel descrie pregătirea în Ef 5:27; Ioan în 1 Ioan 3:3 – totuşi mântuirea e prin credinţă versetul 8 i s-a dat să se îmbrace; astfel faptele neprihănite sunt darul lui Hristos pentru pororul Lui). Când locul de nuntă şi mireasa terminau pregătiriele, mirele venea la casa miresei, pentru a o lua să o ducă la locul de ospăţ [este imaginea lucrării lui Hristos: a venit să-şi logodească Biserica cu Sine; la cruce a plătit zestrea; apoi a mers să-i pregătească un loc miresii, care trebuie să se pregătească şi ea întretimp pentru nuntă; a doua venire înseamnă nunta]. Mântuirea nu priveşte pe om doar istoric – ci e o experienţă prezentă. (v7-8). Cetatea sfânta este turnata din aurul cel mai curat si zidita din pietre pretioase masive. Dar nu cu aceste podoabe se lauda Cerul. Adevarata podoaba a Ierusalimului ceresc sunt cei rascumparati (cetatenii ei - Is 49:18), faptele credintei lor înscrise în cartile ceresti. Prin judecata de cercetarea (Curatirea Sanctuarului ceresc) sunt îndreptatiti la judecata (îmbracati în haine albe) toti mântuitii (Apoc 3:5, 6:11. îs 52:1-12)... Noi putem contribui la împodobirea ei cu numele noastre si cu o pocainta desavârsita. Metafora nuntii este o istorie a preaiubirii lui Dumnezeu. Dupa obiceiurile orientale (asa cum sunt descrise de Roy A.Anderson), cu ocazia logodnei, tânarul plateste un pret (ebr. mohar) tatalui fetei (Gen 29:18), apoi urmeaza pregatirile de nunta, de care raspunde tatal mirelui. Se fac invitatii din timp. În ajunul nuntii se repeta invitatiile. Ospatul nuntii are loc la casa parinteasca a mirelui. Ceremonia casatoriei este foarte simpla si se face pe drum, în timp ce mirii sunt urmati de nuntasi; mirele îsi arunca mantaua pe umerii miresei. Urmeaza banchetul care dureaza mai multe zile, pâna la doua saptamâni. Daca era o nunta regala, tatal dadea cadou mirilor o cetate, o provincie sau mai multe.
19:8 In subţire, strălucitor şi curat. Expresie ce ne trimtie cu gândul la bucuria reflectării lui Hristos.
Faptele neprihănite ale sfinţilor. Ele sunt în armonie cu contextul general al Apocalipsei – 12:17, 14:12 şi în contrast cu faptele nelegiuite, păcătoase ale Babilonului 18:5. Faptele acestea sunt consecinţa normală şi directă a unui caracter neprihănit, generat de loialitatea faţă de valorile lui Hristos Galateni 2:20. Mireasa e în contrast cu Prostituata – şi ea îmbrăcată în in, dar purpuriu, refelctând caracterul diavolului 18:5. Apocalipsa este cartea celor două cetăţi cu subtitlul Mireasa şi Prostituata.
Hainele acestea sunt oferite de Hristos laodiceenilor 3:18, cu costul angajamentului lor total. Le primesc şi martirii din 6:11; sunt albite în sângele Mielului 7:9-14. De aceea ei cântă despre mântuirea care e a Domnului 7:10. Vezi Isaia 61:10, ideea bucuriei mântuirii extraordinar exemplificată.
Haine în contrast cu prostituata – haine de in, roşii (18:16).
19:9 Scrie! Ferice de cei chemaţi la ospăţul Mielului. A patra din cele 7 fericiri ale Apocalipsei. Vezi Luca 14:15. Isus a vorbit despre faptul că mulţi vor sta la masa cu Avraam, Isaac şi Iacov; Aici Biblia ne reaminteşte că deşi trecem prin suferinţe, mare este privilegiul celor invitaţi la nuntă şi mare este bucuria celor ce vor participa acolo. Este promisiunea lui Hristos că aşa va fi; la ultima Cină cu ucenicii, a vorbit în acest sens Matei 26:29.
Masa nuntii este gustarea bucuriei ca Mântuitorul a primit pentru totdeauna Împaratia. Numai mântuitii, cei care o anticipa astazi prin bucuria întronarii lui lisus în inima lor, vor putea gusta acea fericire în gloria nepieritoare a cerului. Pentru toti ceilalti, domnia lui Christos este o pedeapsa.
Ioan crează un contrast clar între mireasă şi prostiutată – dar şi prostituata este prezentată într-o imagine conjugală – se pregăteşte pentru iubiţii ei, iar aclamaţiile de nuntă pentru mireasa lui Hristos sunt rostite ca bocete pentru prostituata distrusă.
Acestea sunt cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu. Îngerul face foarte sigure aceste adevăruri!!!! În punctele culminante, acolo unde Tatal vrea sa vedem cât de mult doreste El mântuirea si prezenta noastra în cer, se rosteste o fericire (vezi cele sapte fericiri, în Introducere) sau se spune profetului: Scrie! (21:5) sau: „Aceste cuvinte sunt adevarate". În Apoc 19:9 apar toate aceste trei accente.
Mireasa şi invitaţii la nuntă reprezintă aceeaşi clasă de oameni. Mireasa reprezintă Biserică unită, ca mireasă a lui Hristos; nuntaşii reprezintă invitarea personală şi răspunsul individual dat de fiecare om în parte (imaginea se aplică şi în Matei 25:1-10)
19:10 M-am aruncat la picioarele lui. Copleşit de ceea ce a văzut, în entuziasmul lui, Ioan se aruncă la picioarele îngerului. Bucuria, entuziasmul este contagios – Ioan este luat de valul entuziasmului şi se învhină îngerului. Bucuria sarbatoririi nuntii a umplut în asa masura inima batrânului apostol care privea extaziat scena—uitând si sa mai scrie!— încât s-a prosternat în recunostinta înaintea îngerului Gabriel. Este greu de crezut ca Ioan s-a închinat îngerului într-un sens special, cuvenit numai lui Dumnezeu. Faptul ca închinarea lui era spontana si fara motivatie idolatra, este dovedit si de repetarea incidentului într-un nou punct culminant, dupa ce Ioan vede ultimele scene ale Apocalipsei. (22:8). Dar apostolii stiau ca închinarea la îngeri este interzisa (Col2:18).... se poate crede ca îngerul a vrut sa dea o lectie prin aceasta, pentru ca mesajul central al Apocalipsei priveste marele test al închinarii si pentru ca îngerul razvratit, prefacându-se drept Christos, va fi adorat de catre multimi (13:8). Gabriel stia din ce motive cazuse Lucifer, fratele sau mai mare, si a reactionat prompt (Dumnezeu era sursa revelaţiei, a descoperirii profetice): Fereste-te sa faci una ca aceasta! Sunt un rob al lui Dumnezeu, ca si tine, ca si fratii tai care pastreaza „marturia lui Iisus" (Spiritul profetiei)!"
Lui Dumnezeu închină-te. Ecou din Matei 4:10. indiferent de cine este şi ce mesaj poartă cineva, doar Dumnezeu primeşte închinarea 14:7, căci El e Creatorul.
Mărturia lui Isus - şi la 12:17. Contextul Apocalipsa favorizează ideea de mărturie ca fiind cuvintele spuse de Isus, prin proorocie.
Duhul proorociei. Expresie folosită doar aici în întreg Noul Testament. Dar era un termen obişnuit între evreii şi creştinii primului secol, descriind lucrarea de transmitere a soliei divine, prin profeţi – lucrarea Duhului. Aici, mărutira lui Isus este duhul proorociei, înseamnă fie viaţa, faptele, cuvintele Lui sunt duhul proorociei, fie solia transmisă prin prooroci, este a Lui 1 Petru 1:11-12. William Barclay spune Putem defini profetul adevărat ca fiind cel ce primeşte solia ce o dă oamenilor de la Hristos, a cărui vorbe şi fapte sunt în acelaşi timp mărturie pentru Hristos. Unii văd această expresie ca referindu-se la toţi oamenii: toţi au acces la duhul proorociei, adică la cuvintele lui Isus. Totuşi, contextul imediat ne face să credem că vorbim despre o clasă specială, despre profeţii lui Dumnezeu, care au duhul proorociei – îngerul slujitor împreună cu Ioan şi cu fraţii lui, care au duhul proorociei. Prin darul proorociei, Dumnezeu vorbeşte, prin profet către biserică (despre Hristos, viaţa Lui, moarte şi învierea, lucrarea Sa în cer, revenirea); iar biserica către lume. Vezi şi Efeseni 3:2-6 Dumnezeu descoperă taina proorocilor; ei bisericii; biserica lumii.
Mai mult, mărturia lui Isus de aici, nu este mărturia generală a Sa; ci este cea referitoare la profeţie, la descoperirea evenimentelor viitoare, aşa cum spune Isus în Apocalipsa 1:1 – vezi şi 22:6, care clarifică problema în discuţie.
Ioan scrie despre fraţii săi. La acest moment, nu se numeşte ultimul dintre prooroci. Ci, în 12:17 spune că acelaşi dar va însoţi biserica lui Dumnezeu şi în timpul din urmă, în timpul rămăşiţei.
Imaginea se repetă şi în 22:8-9, aşa că paralela pasajelor ne ajută să înţelegem sensul:
Apocalipsa 19:10 Apocalipsa 22:8-9
M-am aruncat la picioarele lui M-am aruncat să mă închin la
să mă închin picioarele îngerului
Dar mi-a spus: să nu faci una Dar mi-a zis: să nu faci asta
ca asta
Sunt slujitor împreună cu tine Sunt împreună slujitor cu tine şi
şi cu proorocii cu fraţii tăi
Care ţin mărturia lui Isus Care ţin cuvintele acestei cărţi
Lui Dumnezeu închină-te Lui Dumnezeu închină-te
Astfel, mărturia lui Isus este inspiraţia divină. Aici este Apocalipsa – descoperirea lui Isus Hristos. Ioan trebuie să o primească şi să o predice, căci este vestea bună despre mântuirea lucrată de Dumnezeu pentru omenire. În 12:17 mărturia lui Isus este în armonie cu păzirea poruncilor – viaţa morală este un semn al inspiraţiei profetice, a inspiraţiei divine. Astfel Apocalipsa desfinţează mişcările fanatice, sau alte excese religioase, care sacrifică etica pentru pretenţiile profetice.
Nu e întâmplător că Apocalipsa leagă păzirea poruncilor, de mărturia lui Isus şi de urmaşii seminţei ei – 12:17: ultimii martori ai revenirii lui Dumnezeu, descoperă nu doar credincioşia şi neprihănirea, ci şi cunoaştere profeţiei din partea lor, care îi călăuzeşte prin ultimele încercări/spasme ale istoriei.
Babilonul s-a pretins cetatea lui Dumnezeu pe pamânt, poarta de intrare a Paradisului. Ea (fiindca numele unei cetati este totdeauna de genul feminin în ebraica si în greaca NT) s-a pretins a fi mireasa lui Christos, împaratia lui Dumnezeu pe pamânt. In realitate, ea s-a prostituat cu împaratii pamântului, asemenea Ierusalimului pamântesc n-a fost fidela sotului legitim, a fost rivala de moarte a Ierusalimului ceresc, persecutând pe cetatenii ceresti care au activat pe pamânt. Dupa cum în Babilon autoritatea suprema o are fiara Antichrist, în Ierusalimul ceresc este Mielul. Nunta Mielului cu Ierusalimul este ceremonia primirii Ierusalimului ceresc drept capitala a împaratiilor lumii, care, prin aceasta trec în mâinile lui Christos. Sectiunea urmatoare descrie domnia si judecata mileniala a lui Christos, descoperind ce se va întâmpla cu celelalte generatii care n-au primit nici pedeapsa plagilor, nici sigilarea Cum vor fi prinse puterile vrajmase pentru a fi judecate? Cât va dura judecata si cum se va face?
Ospăţul nr 2
Imaginea pedepsirii Babilonului este reluată, după ce a fost întreruptă de cântecul de slavă din cer. Acum Hristos victorios vine să pună capăt Armaghedonului, în punctul lui de intensitate maximă. Este descris aici evenimentul culminant al revenirii vizibile a lui Iisus (comp. v.ll cu cap.6:14-17). Scena aceasta este o alta viziune asupra evenimentului vazut în cap. 14:14-20 si are ca model profetiile din Is.63:2.3, Hab 3:8, Ps 45:2-6, Ex 15:3.
19:11 Cerul deschis . De data aceasta pentru ca Hristos să coboare (Apocalipsa 4:1). Până acum, cerul a fost deschis doar pentru voci şi îngeri; acum revelaţia e completă, viziunea descoperă infinitatea împărăţiei cereşti.
Cal alb Hristos e văzut ca un genaral roman victorios, deşi încă victoia nu a fost obţinută. Imaginea ne duce înapoi la primul sigiliu – calul alb ce anunţa propăvăduirea biruitoare a Evangheliei; acum istoria se termină cum a început – Isus pe un cal alb, finalizează triumfător lucrarea începută în primul sigiliu. Primul călăreţ era o umbră a celui de al doilea/Hristos: avea o coroniţă de lauri, nu era descris, nu avea arme; aici, are coroane multe, e războinic şi înarmat, nimiceşte vrăjmaşii, descris cu amănunte fizice şi îl putem identifica.
Cel credincios şi cel adevărat Numele in Orient descrie caracterul, astfel Hristos se demonstrează a fi demn de încredrere, căci ceea ce a promis împlineşte (Daniel 12:1). Hristos primeşte 4 nume aici – acesta arată apropierea de Dumnezeu – se împlineşte ce a promis. Numele împaratului care vine ca un razboinic arata în ce rol si în ce caracter vine Christos a doua oara. Acesta este numele sub care Se prezinta El bisericii din timpul Sfârsitului (3:14)... Credincios fagaduintei Lui si, în opozitie cu Vrajmasul care s-a prezentat lumii ca Christos, El este „Cel adevarat". Iisus judeca si se lupta dupa dreptate. Tocmai acest fair-play (fer-plei =joc cinstit) care pare sa dea mari avantaje inamicului (care îsi permite sa foloseasca o gama mult mai larga si mai variata de manevre) aduce victoria lui Iisus, care este o victorie a justitiei Cerului, nu a fortei.
El judecă şi se luptă cu dreptate Războiul nu este unul de opresiune sau vărsare de sânge inutilă, ci este un război al dreptăţii, eliberând poporul său
Călăreţul victorios seamănă cu cel din tabloul sigiliilor...
Sigiliile Victoriile
1. Cal alb, coroană, 1. Cal alb, coroane, victorie (19:11-13)
Victorie (6:2)
2. Cal de sânge, război, 2. Armate, baie de sânge, război, sabie
sabie (6:3-4) (19:14-16; 19-21a)
3. Foamete spirituală (6:5-6) 3. Mâncarea oamenilor (19:17.18; 21b)
4. Moartea, locuinţa 4. Abis (20:1-3).
Morţilor (6:7-8)
19:12 Capul încununat cu multe cununi împărăteşti. Un monarh purta mai multe coroane, ca să arate stăpânirea sa (coroana Asia şi Egiptului, la Ptolemeu, când a intrat în Antiohia – 1 Macabei 11:13). Imagine în contrast cu Fiara care are 7 coroane 12: 3, deşi Hristos a primit autoritate în Apocalipsa 5, El nu şi-a exercitat-o pe deplin în timpul domniei de scurta durată a fiarei 14:12. Hristos îşi va învinge duşmanii( 1 Corinteni 15:25) şi va fi Domn al Domnilor şi Rege al Regilor (Apocalipsa 19:16)
Ochii Lui erau ca para focului Imgine din 1:14 – nimic nu scapă privirii Sale pătrunzătoare.
Pe care nimeni nu-l ştie.
Exprimă distanţa lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa, diferenţa ontologică între Creator şi creatură; semnifică şi surpriza venirii Sale, neaşteptată.
19:13 Haină muiată în sânge. Imagine e preluată din Isaia 63:1-3. Dar e surprinzătoare: dacă sângele vine de la vrăjmaşii ucişi, aici lupta încă nu a început. Astfel să fie sângele martirilor Lui din 17:6? Ioan prezintă acum şi cum a obţinut Hristos biruinţa. Imaginea de duce la sigiliul doi: cal şi sânge. Sabia duce la sabie – sângele opresorilor este vărsat, căci şi ei au vărsat sângele martirilor (6:3.4) Hristos se războieşte cu cei ce s-au războit cu urmaşii Săi şi-i învinge (faptul că haina Lui este mânjită de sângele vrăjmaşilor Lui arată faptul că lupta s-a terminat de curând) Daca în Is 63:2-3 este sângele edomitilor „calcati în teasc" de catre Yahwe, aici haina este saturata de sânge, înainte de a-i calca în teasc (v. 13.15). Acela care vine ca împarat este Cel rastignit. Spre deosebire de îngeri, El vine în aceasta purpura imperiala.
Cuvântul Lui Dumnezeu – poate fi o aluzie la Ioan 1:1-5 unde Isus este creatorul- aceasta însemnând că acum se arată în slava Sa de Dumnezeu. sau Cuvântul lui Dumnezeu se referă în Apocalipsa la mesajul profetic; din cauza loialităţii credincioşilor fată de acest mesaj ei suferă persecuţie ( 1:9, 6:9) de aceea Hristos îi asigură de prezenţa Sa personală, El cuvântul întrupat ce-i va elibera de opresiune. Semnifică faptul că Dumnezeu S-a întrupat; este Dumnezeul care s-a descoperit omenirii prin cuvintele profeţilor Lui – El este Dumnezeul personal al isotirei şi existenţei. Atitudinea lumii fata de Cuvântul lui Dumnezeu, fata de Christos în felul si în masura în care le-a fost revelat de Providenta lui Dumnezeu, este ceea ce-i va judeca. Oamenii au iubit mai mult minciunile traditiei omenesti si soaptele spiritelor rele. Acum trebuie sa stea toti în fata Adevarului.
19:14 Oştile din cer. Posibil cei ce Îl urmerează pe Hristos din 17:14 – cei chemaţi, aleşi şi credincioşi ...călare pe cai albi, îmbrăcaţi în in subţire alb şi curat. Imaginea se referă la poporul lui Dumnezeu 19:8 (aluzie la împăraţii din Răsărit Apocalipsa 16:12) , deşi de fapt ei sunt pe pământ aşteptându-l pe Hristos să revină, (1 Tes 4: 16-17), de drept ei sunt consideraţi ca şezând împreună cu Hristos în locurile cereşti (Efeseni 2:6) sunt în constrast cu locuitorii pământului, adică cei nemântuiţi. Deşi Hristos vine însoţit de oşti, El singur face judecata (sfinţii ce-L aşteaptă, îmbrăcaţi în haine de nuntă, albe şi ucrate, seamănă cu imaginea aceastei oşti, ce Îl însoţeşte pr Hristos – sunt pe cai albi, îmbrăcaţi în in subţire, alb şi curat). Ostirile pamântului sunt surprinse pregatite pentru o batalie care nu este nicaieri descrisa în fapt. Nimeni nu mai schiteaza o încercare de rezistenta fata de invadatorii extraterestri. Pregatirea s-a facut, toata lumea s-a înarmat, dar când a venit inamicul nimeni n-a putut opune rezistenta.
19:15 Din gura lui iesea o sabie ascutita Gura este instrumentul prin care fiara îşi înşeala supuşii; sau prin care Hristos judeca lumea Ioan foloseşte descririle lui Hristos de la începutul capitolului pentru a sublinia ideea că Hristos împăratul este acelaşi Hristos ca cel de la începutul cărţii: sabie ascuţită, loveşte neamurile, toiag de fier.
Calcă în picioare teascul vinului Din Apocalipsa 14:17-20 adică intervenţia lui Hristos regele răboinic este decisivă şi finală în distrugerea forţelor răului
19:16 Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor citat din 17:14 ceea ce arată că aici se continuă scena din cap 17; acum nu mai există rebliune, Hristos este singurul domn pentru veşnicie. Suveranitatea lui Hristos – Mielul, Ieşua, Mesia (17:14). Numele exprimă imanenţa dar şi transcendenţa divină, ceea ce demonstrează încă odată divinitatea deplină a lui Hristos, cu toate atributele divinităţii. [ca în Tatăl Nostru: Tatăl nostru – imanenţa, care eşti în ceruri – transcendenţa]. La fel e şi împărăţia Lui: prezentă acum, dar şi în slava viitoare [Hristos vorbeşte de împărăţia din credincioşi Luca 17:21, iar în vs 24 vorbeşte de revenirea Sa în slava viitoare].
Această descoperire a lui Hristos, Ioan o primeşte când încă stă în închinare – atitudinea care l-a făcut să-L vadă pe Dumnezeu, singura care ne face şi pe noi capabili să vedem manifestarea lui Dumnezeu – închinarea, devoţiunea...
În mentalitatea ebraică – după ce este descrisă biruinţa [imaginea lui Hristos, Biruitorul], se vorbeşte şi cum a obţinut biruinţa.
19:17-19. Invitaţia îngerului, făcută păsărilor de a veni la ospăţul Domnului e în opoziţie cu invitaţia din versetul 9, la nunta Mielului; astfel este creată imaginea alegerii: alege să participi la nunta Mielului, sau vei deveni hrană la ospăţul păsărilor. Imaginea e preluată din Ezechiel 39:17-21, unde se vorbeşte de distrugerea lui Gog şi Magog.
19:18 Păsările mănâncă carnea împăraţilor... tot felul de oameni, care au primit semnul fiarei 13:16. Inspiratia nu urmareste sa ne dea informatii asupra rolului pasarilor în ultimul conflict, ci vrea sa ne spuna ca aceia care au refuzat invitatia la ospatul nuntii Mielului vor participa, ca victime, la ospatul cel mare oferit de Dumnezeu corbilor....
19:19 Războiul continuă. Versetul paralel cu 17:14. Trinitatea demonică face semne şi minuni, folosindu-se de duhuri de draci pentru a înşela împăraţii pământului. Ei îi strâng pentru a se război cu Mielul. Este un al doilea Armaghedon, cu împăraţii pământului strânşi împotriva lui Hristos. Apocalipsa nu ne dă detalii despre această luptă, ci doar anunţă victoria totală a lui Hristos. Apocalipsa 17-18 prezintă războiul Apocalipsei: taberele lumii, toate entităţiile şi grupările posibile – religioase (Babilon, profetul mincinos etc) politice, economice - unite împotriva lui Hristos; dar Hristos este biruitorul, cum vedem aici. Puterile religioase sunt arse în foc, iar puterile civile, politice pier de sabia lui Hristos (19:21). Dumnezeu atacă pe duşmanii Lui în aria lor de acţiune: Puterea cosmică a lui Dumnezeu anihilează puterile religioase, iar puterile militare ale Domnului oştirilor anihilează puterile politice.
19:20 Hristos Domnul. Războiul nu e aşa cum îl aştepta trinitatea falsă. Hristos Însuşi vine în fruntea poporului Său şi Îşi nimiceşte duşmanii cu suflarea gurii Lui 2 Tes 2:8.
Pasajul e răspuns la 13:4.13-17, unde cei amăgiţi de fiară se întrebau cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea? Răspunsul este: Hristos, Mielul lui Dumnezeu.
Proorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele. Este a treia entitate a trinităţii demonice, fira de pe pământ, Apocalipsa 13:11-17
Iazul de foc.
Fiara si falsul profet sunt prinsi, în ciuda puterilor miraculoase pe care le manifestasera si care le dadusera curaj sa continue acest razboi împotriva Creatorului. Institutiile politico-religioase care au manipulat masele sunt acum prinse. Prinse asupra faptului, demascate, luate ca prizonieri. Fiind vorba de niste institutii si nu indivizi, nu trebuie sa credem ca în v.20 ar fi vorba de pedeapsa vesnica a membrilor care compun sau a celor care conduc aceste institutii, ci de institutiile în sine, care sunt nimicite pentru totdeauna la revenirea lui Iisus. Iazul de foc este moartea a doua. Aceasta este pedeapsa fiarei hotarâta la judecata divina, în „sfatul veghetorilor" (Dan 7:11).
19:21 Păsările s-au săturat din carnea lor Imaginea de după luptele antice ce sugerează înfrângerea şi umilirea Deuteronom 28:26, 1 Samuel 17:44. Babilonul a sfârşit la fel (17:16). Această orgie a mâncării oamenilor, este în paralelă ciudată cu înfometarea spirituală din sigiliul 3 (Apocalipsa 6:5.6). banchezul acesta contrastează
Arma fatală este Cuvântul lui Dumnezeu – poate să creeze (Gen 1:3, Ioan 1:1-3), dar poate să distrugă (2 Petru 3:5-7). La evrei, expresia cuvânt poate desemna acţiunea, evenimentul sau persoana: Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul Său (Evrei 1:1-2). Venirea lui Hristos – arătarea Cuvâtnului lui Dumnezeu este decisiv pentru viaţă, sau moarte. Cine se expune acum Cuvântului divin, dătător de viaţă, cu putere de transformare, deci cine e acum transformat, atunci nu se va teme (1 Cor 15:51-52), ci va finaliza ceea ce s-a început în el.
Până acum, pedepsele peste oameni cădeau sub acţiunea consecinţei; dar aici, în acest verset ni se arată acţiunea directă a lui Hristos de pedepsire – nici nu a mai rămas alt actor în scenă. Evident, sabia este aici simbolul cuvântului divin ca instrument al executarii judecatii. Nu reprezinta modul precis în care va fi distrus fiecare personal. Cum îsi imagineaza, oare, unii crestini, ca va ramâne atâta lume pe pamânt încât va începe o domnie a lui Christos pe pamânt, o domnie a păcii si fericirii ? Cei rai vor fi distrusi. Cei sfinti vor fi luati la cer cu Iisus (1 Tes 4:17, Ioan 14:1-4). Cap. 20 vorbeste despre împaratia mileniala, ar nu spune ca ea sfintii vor domni pe pamânt, ci vor domni „cu Christos" (20:4) o mie de ani. Unde este Christos cu sfintii dupa venirea lui Iisus? Biblia indica spre cer.
Una din revistele noastre oficiate americane sugereaza, într-un articol, ideea ca acest ultim conflict ar putea sa cuprinda si aspecte mai „tari".. Si sa ne amintim de cuvintele Ellenei White care a prevazut ca „orice forma a raului va face salt la o activitate intensa," si ca „puterile raului nu vor ceda, în ultima mare batalie, fara o încaierare disperata." (vezi cele de la Apoc 16:12-16)... Dar Biblia arata ca totul va fi fara efect, ca si garda romana de la mormântul lui Iisus.
Biblia arata ca tocmai în acest mod, printr-un potop de foc va pedepsi Dumnezeu lumea la venirea lui Iisus (2 Petru 3:10-12). Focul de sus se va unii cu focul de jos, transformând lumea într-un iad, într-un pustiu.
Restrospectivă capitolul 19
Distrugerea puterilor ce se opun lui Dumnezeu este făcută în ordine inversă apariţiei lor: capitolul 12 balaurul, apoi fiarele, apoi Babilonul apostat, ca distrugerea să înceapă cu a Babilonului, a fiarelor şi supoerterii lor şi să culmineze cu distrugerea diavolului.
Imaginea centrală a Apocalipsa este nunta Mielului, descrisă în capitolul 21-22 (în capitolul 19 e doar invitaţia la nuntă) şi nu războiul Armaghedonului.
1 Ioan 3:2 şi aceste texte, plus capitolul 21-22, când Isus ne invită să venim la El pentru ca El să ne facă asemenea Lui – parcă este invitaţia entuziasmată a lui Ioan de acceptarea a ofertei lui Hristos, să fim ce El: biruitori peste iad şi păcat, asemenea Lui în caracter, în slavă etc. Asta de invitaţie, extraordinară ţintă şi magnifică chemare şi onoare.
Cele două ospeţe: unul al Mielului iar celălalt al păsărilor.
La începutul capitolul 19, bucuria cerului este spontană şi face trecerea dintre lovirea Babilonului şi apariţia lui Hristos, în calitatea Sa de Rege al regilor, ce va desăvârşi lupat dintre bine şi rău. Este ultima scenă liturgică a Apocalipsei, cu Dumnezeu ce stă pe tron (19:4), cu 24 de bătrâni, cele 4 făpturi vii şi Mielul. Este un pasaj asemănător cu paranteza triumfalistă din cadrul peceţilor – cp 7.
Pentru prima dată nu mai este amintit templu şi obiectele sale. Toate ceremoniile simbolizate de mobilier au fost împlinite, şi templul îşi încetează raţiunea de a exista. Ce mai rămâne de înfăptuit din ritualul Kipurului, se va face în afara zidurilor – ţapul pentru Azazel alungat în pustie – Dumnezeu nu doar iartă poporul Său de păcate, ci îl eliberează din ele. De acum urmează bucuria – zilele după Kipur, Corturile Sukkot, erau numite timpul bucuriei.
19:1 Haleluia. În ebraică: lăudat fie Dumnezeu.
De 5 ori izbucneşte strigăzul bucuriei (1.3.4.5.6). răul e dus: prostituata arsă, Babilonul distrus, Noul Ierusalim vine, mireas este pregătită.
Coristii acestei serbari trebuie sa fi avut mult de suferit de pe urma Babilonului, daca izbucnesc în asemenea laude la gândul ca religia falsa a fost zdrobita pentru totdeauna. Aleluia – este expresia spontană a buzelor, refelctâtnd ceea ce mintea crede. Conţine ideea de : cântare, declaraţie, a aduce mulţumire, reverenţă, bucurie, elogiere – din Psalmi. În Psalmi, expresia nu apare decât în Ps 104:35 şi e însoţită de descrierea nimicirii celor răi!!! Psalmii halel – de laudă, 113-118, sunt principalii Psalmi citiţi la Sukkot.
Aleluia e ca un referen, cântat de mulţimea cerească.... Vs 1.6 Mulţimea o găsim şi sub imaginea celor 144.000 (7:4.9). apoi cântă toată creaţia: cei 24 de bătrâni şi cele 4 fături vii (vs 4); şi vocea anonimă din tron (vs 5).
Căderea Babilonului atrage lamentarea supuşilor lui, dar provoacă bucuria poporului lui Dumnezeu – mulţimea aduce aminte de gloata cea mare din Apocalipsa 7, de cea din 14:1-3 şi 15:2-4. Bucuria este pentru că Domnul şi-a arătat mântuirea, salvarea şi puterea, şi că a început să domnească.
19:2 A răzbunat sângele robilor Săi. Se referă la acţiunea legală a lui Dumnezeu, de a judeca şi a pedepsi pe vinovat – vinovăţia e mare 18:24. Este răspunsul final, dreptatea săvârşită, conform rugăciunii din 6:9-11. E normal ca strigătul de bucurie al mulţimii să fie, în acest sens, al celor ce au cerut dreptate şi s-a făcut dreptate.
De aceea se bucură poporul lui Dumnezeu- nu din răzbunare; ci pentru că Dumnezeu este plin de har şi Şi-a salvat poporul. Eliberarea poporului lui Dumnezeu vine după ce Babilonul a căzut; iar cei eliberaţi au ascultat porunca de a ieşi din el.
19:3 Haleluia – la ridicarea fumului. Este bucurie pentru împlinirea lui 14:11 – un alt fel de a spune că Babilonul, păcatul şi răul nu va mai exista niciodată (ca distrugerea lui Edom Isaia 34:8-10). Primii 2 haleluia – au în vederea trectutul –aici distrugerea prostituatei – fum ce se ridică.
Fum ce se ridică – vezi 14:11
19:4 Cei 24 de bătrâni şi cele 4 fături vii se alătură câtării de laudă. Aici vedem contrastul capitolelor anterioare, unde omenirea se opunea lui Dumnezeu; aici reprezentaţi ai omenirii şi ai cerului, cântă împreună slavă lui Dumnezeu, apreciind lucrarea Sa mântuitoare.
ALELUIA – următorii 2 aleluia sunt îndreptaţi direct către Dumnezeu, de creaturi.
19:5-6 Din tron iese îndemn de laudă.Este împlinirea a ceea ce era anunţat în trâmbiţa a şaptea – 11:18.
Mari şi mici. Reprezintă toate clasele sociale, economice.
A început să domnească. Expresia grecească indică faptul că atunci, în acel moment Hristos a început să domnească. Este împlinită trâmbiţa a-7-ea 11:17. Acum Haleluia nu mai este amintit pentru distrugerea Babilonului, ci pentru domnia Domnului. Căderea Babilonului duce la instaurarea domniei depline a lui Hristos, care până acum, a fost uzurpată şi afectată de diavol.
Aleluia – Ultimul aleluia – către viitor, cel mai puternic şi mai audibil. Izbucnirea din v. 6, care este raspunsul antifonal la glasul anterior (v.5), reprezinta textul magnificului cor Aleluia din Oratoriul „Messîa" de Georg Friedrich Haendel. Tema cântarii este aceeasi ca în Apoc 11:15-17.
19:7. Nunta Mielului. Figură folosită pentru a descrie relaţia dintre Dumnezeu şi Biserica Sa de Hristos (Marcu 2:19, Matei 22:1-14, 25:1-10), de Pavel 2 Cor. 11:2 + obiceiul mai larg al Scripturii de a simboliza Biserica, poporul lui Dumnezeu printr-o femeie curată... ca o mireasă.
Inceputul împaratiei (primirea împaratiei slavei) se mai numeste în v.7 „nunta Mielului". Sa nu confundam nunta (ceremonia casatoriei) care echivaleaza cu momentul primirii împaratiei (simbolizata prin Noul Ierusalim—„Mireasa", cap.21:2.9) cu ospatul nuntii (Exp&Viz 24. 252, TV 390). Nunta marcheaza sfârsitul judecatii de cercetare, începutul împaratiei slavei, începutul timpului plagilor, iar ospatul este sarbatoarea generala a aresteiîmparatii dupa înaltarea la cer a celor mântuiti. La ceremonia nuntii nu sunt prezenti pamântenii, dar la ospat sunt prezenti toti mântuitii. Primirea împaratiei are loc înainte de revenirea Domnului (Lc 19:12, 12:35-38, Mat 22:1-14, 25:1-10, Dan 7:13-14). Când vine spre pamânt EI a fost deja încoronat ca împarat al împaratilor (v. 12.16).
Imaginea nunţii este încontrast cu imaginea relaţiilor ilegitime între femeia Babilon şi amanţii ei- ea spunând că nu e văduvă şi că nu ştie ce e tânguirea 18:7.
Mireasa Mielului – reprezintă pe toţi aceia care au ieşit din Babilon şi nu au participat la păcatul cetăţii; au suferit pentru această separaţie; de aceea ei sunt părtaşi cu Mielul la ospăţul de nuntă. În diferite locuri în Biblie Biserica este comparata cu femeie: mama ( Apoc 12:5), logodnica ( Os.2:19.20),mireasa ( Cant 6:10), sotie ( Os.2:16), comparatia fiind potrivita cu rolul pe care-l joaca. In cazul in care biserica este reprezentata prin "nuntasi" (v.9 si Mat. 22:1-14), prin cele 10 fecioare ( Mat.25), prin robii credinciosi ( Lc.12:35-38), ea nu poate fi, in acelasi timp, mireasa.
NU acum are loc ospăţul. Acum e făcut doar anunţul; ospăţul –părtăşia lui Hristos cu supuşii Lui, este punctul culminant, punctul central spre care se îndreaptă toată Apocalipsa. Părtăşia lui Dumnezeu cu poporul lui e descrisă în 21:3. Aici, mireasa este numită Ierusalimul. Imaginea Ierusalimului ca simbol al Bisericii, al poporului lui Dumnezeu este evidentă în Scriptură, astfel încât capitala noului pământ în care va locui Dumnezeu, este Ierusalimul – care reprezintă şi biserica lui Hristos în acelaşi timp.
Soţia Lui s-a pregătit. Nunta trebuie înţeleasă după obiceiul evreiesc. Mirele mergea la casa miresei, unde avea loc ospăţul de logondă. Aici mirele plătea zestrea. Din acest moment, cei doi erau consideraţi soţi şi soţie. El se întorcea singur acasă, pentru a pregăti ospăţul de nuntă şi casa unde vor locui cei doi. Miresa rămânea la casa tatălui ei, pentru a se pregăti de nuntă – deci are un rol activ în pregtirea pentru nuntă (Pavel descrie pregătirea în Ef 5:27; Ioan în 1 Ioan 3:3 – totuşi mântuirea e prin credinţă versetul 8 i s-a dat să se îmbrace; astfel faptele neprihănite sunt darul lui Hristos pentru pororul Lui). Când locul de nuntă şi mireasa terminau pregătiriele, mirele venea la casa miresei, pentru a o lua să o ducă la locul de ospăţ [este imaginea lucrării lui Hristos: a venit să-şi logodească Biserica cu Sine; la cruce a plătit zestrea; apoi a mers să-i pregătească un loc miresii, care trebuie să se pregătească şi ea întretimp pentru nuntă; a doua venire înseamnă nunta]. Mântuirea nu priveşte pe om doar istoric – ci e o experienţă prezentă. (v7-8). Cetatea sfânta este turnata din aurul cel mai curat si zidita din pietre pretioase masive. Dar nu cu aceste podoabe se lauda Cerul. Adevarata podoaba a Ierusalimului ceresc sunt cei rascumparati (cetatenii ei - Is 49:18), faptele credintei lor înscrise în cartile ceresti. Prin judecata de cercetarea (Curatirea Sanctuarului ceresc) sunt îndreptatiti la judecata (îmbracati în haine albe) toti mântuitii (Apoc 3:5, 6:11. îs 52:1-12)... Noi putem contribui la împodobirea ei cu numele noastre si cu o pocainta desavârsita. Metafora nuntii este o istorie a preaiubirii lui Dumnezeu. Dupa obiceiurile orientale (asa cum sunt descrise de Roy A.Anderson), cu ocazia logodnei, tânarul plateste un pret (ebr. mohar) tatalui fetei (Gen 29:18), apoi urmeaza pregatirile de nunta, de care raspunde tatal mirelui. Se fac invitatii din timp. În ajunul nuntii se repeta invitatiile. Ospatul nuntii are loc la casa parinteasca a mirelui. Ceremonia casatoriei este foarte simpla si se face pe drum, în timp ce mirii sunt urmati de nuntasi; mirele îsi arunca mantaua pe umerii miresei. Urmeaza banchetul care dureaza mai multe zile, pâna la doua saptamâni. Daca era o nunta regala, tatal dadea cadou mirilor o cetate, o provincie sau mai multe.
19:8 In subţire, strălucitor şi curat. Expresie ce ne trimtie cu gândul la bucuria reflectării lui Hristos.
Faptele neprihănite ale sfinţilor. Ele sunt în armonie cu contextul general al Apocalipsei – 12:17, 14:12 şi în contrast cu faptele nelegiuite, păcătoase ale Babilonului 18:5. Faptele acestea sunt consecinţa normală şi directă a unui caracter neprihănit, generat de loialitatea faţă de valorile lui Hristos Galateni 2:20. Mireasa e în contrast cu Prostituata – şi ea îmbrăcată în in, dar purpuriu, refelctând caracterul diavolului 18:5. Apocalipsa este cartea celor două cetăţi cu subtitlul Mireasa şi Prostituata.
Hainele acestea sunt oferite de Hristos laodiceenilor 3:18, cu costul angajamentului lor total. Le primesc şi martirii din 6:11; sunt albite în sângele Mielului 7:9-14. De aceea ei cântă despre mântuirea care e a Domnului 7:10. Vezi Isaia 61:10, ideea bucuriei mântuirii extraordinar exemplificată.
Haine în contrast cu prostituata – haine de in, roşii (18:16).
19:9 Scrie! Ferice de cei chemaţi la ospăţul Mielului. A patra din cele 7 fericiri ale Apocalipsei. Vezi Luca 14:15. Isus a vorbit despre faptul că mulţi vor sta la masa cu Avraam, Isaac şi Iacov; Aici Biblia ne reaminteşte că deşi trecem prin suferinţe, mare este privilegiul celor invitaţi la nuntă şi mare este bucuria celor ce vor participa acolo. Este promisiunea lui Hristos că aşa va fi; la ultima Cină cu ucenicii, a vorbit în acest sens Matei 26:29.
Masa nuntii este gustarea bucuriei ca Mântuitorul a primit pentru totdeauna Împaratia. Numai mântuitii, cei care o anticipa astazi prin bucuria întronarii lui lisus în inima lor, vor putea gusta acea fericire în gloria nepieritoare a cerului. Pentru toti ceilalti, domnia lui Christos este o pedeapsa.
Ioan crează un contrast clar între mireasă şi prostiutată – dar şi prostituata este prezentată într-o imagine conjugală – se pregăteşte pentru iubiţii ei, iar aclamaţiile de nuntă pentru mireasa lui Hristos sunt rostite ca bocete pentru prostituata distrusă.
Acestea sunt cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu. Îngerul face foarte sigure aceste adevăruri!!!! În punctele culminante, acolo unde Tatal vrea sa vedem cât de mult doreste El mântuirea si prezenta noastra în cer, se rosteste o fericire (vezi cele sapte fericiri, în Introducere) sau se spune profetului: Scrie! (21:5) sau: „Aceste cuvinte sunt adevarate". În Apoc 19:9 apar toate aceste trei accente.
Mireasa şi invitaţii la nuntă reprezintă aceeaşi clasă de oameni. Mireasa reprezintă Biserică unită, ca mireasă a lui Hristos; nuntaşii reprezintă invitarea personală şi răspunsul individual dat de fiecare om în parte (imaginea se aplică şi în Matei 25:1-10)
19:10 M-am aruncat la picioarele lui. Copleşit de ceea ce a văzut, în entuziasmul lui, Ioan se aruncă la picioarele îngerului. Bucuria, entuziasmul este contagios – Ioan este luat de valul entuziasmului şi se învhină îngerului. Bucuria sarbatoririi nuntii a umplut în asa masura inima batrânului apostol care privea extaziat scena—uitând si sa mai scrie!— încât s-a prosternat în recunostinta înaintea îngerului Gabriel. Este greu de crezut ca Ioan s-a închinat îngerului într-un sens special, cuvenit numai lui Dumnezeu. Faptul ca închinarea lui era spontana si fara motivatie idolatra, este dovedit si de repetarea incidentului într-un nou punct culminant, dupa ce Ioan vede ultimele scene ale Apocalipsei. (22:8). Dar apostolii stiau ca închinarea la îngeri este interzisa (Col2:18).... se poate crede ca îngerul a vrut sa dea o lectie prin aceasta, pentru ca mesajul central al Apocalipsei priveste marele test al închinarii si pentru ca îngerul razvratit, prefacându-se drept Christos, va fi adorat de catre multimi (13:8). Gabriel stia din ce motive cazuse Lucifer, fratele sau mai mare, si a reactionat prompt (Dumnezeu era sursa revelaţiei, a descoperirii profetice): Fereste-te sa faci una ca aceasta! Sunt un rob al lui Dumnezeu, ca si tine, ca si fratii tai care pastreaza „marturia lui Iisus" (Spiritul profetiei)!"
Lui Dumnezeu închină-te. Ecou din Matei 4:10. indiferent de cine este şi ce mesaj poartă cineva, doar Dumnezeu primeşte închinarea 14:7, căci El e Creatorul.
Mărturia lui Isus - şi la 12:17. Contextul Apocalipsa favorizează ideea de mărturie ca fiind cuvintele spuse de Isus, prin proorocie.
Duhul proorociei. Expresie folosită doar aici în întreg Noul Testament. Dar era un termen obişnuit între evreii şi creştinii primului secol, descriind lucrarea de transmitere a soliei divine, prin profeţi – lucrarea Duhului. Aici, mărutira lui Isus este duhul proorociei, înseamnă fie viaţa, faptele, cuvintele Lui sunt duhul proorociei, fie solia transmisă prin prooroci, este a Lui 1 Petru 1:11-12. William Barclay spune Putem defini profetul adevărat ca fiind cel ce primeşte solia ce o dă oamenilor de la Hristos, a cărui vorbe şi fapte sunt în acelaşi timp mărturie pentru Hristos. Unii văd această expresie ca referindu-se la toţi oamenii: toţi au acces la duhul proorociei, adică la cuvintele lui Isus. Totuşi, contextul imediat ne face să credem că vorbim despre o clasă specială, despre profeţii lui Dumnezeu, care au duhul proorociei – îngerul slujitor împreună cu Ioan şi cu fraţii lui, care au duhul proorociei. Prin darul proorociei, Dumnezeu vorbeşte, prin profet către biserică (despre Hristos, viaţa Lui, moarte şi învierea, lucrarea Sa în cer, revenirea); iar biserica către lume. Vezi şi Efeseni 3:2-6 Dumnezeu descoperă taina proorocilor; ei bisericii; biserica lumii.
Mai mult, mărturia lui Isus de aici, nu este mărturia generală a Sa; ci este cea referitoare la profeţie, la descoperirea evenimentelor viitoare, aşa cum spune Isus în Apocalipsa 1:1 – vezi şi 22:6, care clarifică problema în discuţie.
Ioan scrie despre fraţii săi. La acest moment, nu se numeşte ultimul dintre prooroci. Ci, în 12:17 spune că acelaşi dar va însoţi biserica lui Dumnezeu şi în timpul din urmă, în timpul rămăşiţei.
Imaginea se repetă şi în 22:8-9, aşa că paralela pasajelor ne ajută să înţelegem sensul:
Apocalipsa 19:10 Apocalipsa 22:8-9
M-am aruncat la picioarele lui M-am aruncat să mă închin la
să mă închin picioarele îngerului
Dar mi-a spus: să nu faci una Dar mi-a zis: să nu faci asta
ca asta
Sunt slujitor împreună cu tine Sunt împreună slujitor cu tine şi
şi cu proorocii cu fraţii tăi
Care ţin mărturia lui Isus Care ţin cuvintele acestei cărţi
Lui Dumnezeu închină-te Lui Dumnezeu închină-te
Astfel, mărturia lui Isus este inspiraţia divină. Aici este Apocalipsa – descoperirea lui Isus Hristos. Ioan trebuie să o primească şi să o predice, căci este vestea bună despre mântuirea lucrată de Dumnezeu pentru omenire. În 12:17 mărturia lui Isus este în armonie cu păzirea poruncilor – viaţa morală este un semn al inspiraţiei profetice, a inspiraţiei divine. Astfel Apocalipsa desfinţează mişcările fanatice, sau alte excese religioase, care sacrifică etica pentru pretenţiile profetice.
Nu e întâmplător că Apocalipsa leagă păzirea poruncilor, de mărturia lui Isus şi de urmaşii seminţei ei – 12:17: ultimii martori ai revenirii lui Dumnezeu, descoperă nu doar credincioşia şi neprihănirea, ci şi cunoaştere profeţiei din partea lor, care îi călăuzeşte prin ultimele încercări/spasme ale istoriei.
Babilonul s-a pretins cetatea lui Dumnezeu pe pamânt, poarta de intrare a Paradisului. Ea (fiindca numele unei cetati este totdeauna de genul feminin în ebraica si în greaca NT) s-a pretins a fi mireasa lui Christos, împaratia lui Dumnezeu pe pamânt. In realitate, ea s-a prostituat cu împaratii pamântului, asemenea Ierusalimului pamântesc n-a fost fidela sotului legitim, a fost rivala de moarte a Ierusalimului ceresc, persecutând pe cetatenii ceresti care au activat pe pamânt. Dupa cum în Babilon autoritatea suprema o are fiara Antichrist, în Ierusalimul ceresc este Mielul. Nunta Mielului cu Ierusalimul este ceremonia primirii Ierusalimului ceresc drept capitala a împaratiilor lumii, care, prin aceasta trec în mâinile lui Christos. Sectiunea urmatoare descrie domnia si judecata mileniala a lui Christos, descoperind ce se va întâmpla cu celelalte generatii care n-au primit nici pedeapsa plagilor, nici sigilarea Cum vor fi prinse puterile vrajmase pentru a fi judecate? Cât va dura judecata si cum se va face?
Ospăţul nr 2
Imaginea pedepsirii Babilonului este reluată, după ce a fost întreruptă de cântecul de slavă din cer. Acum Hristos victorios vine să pună capăt Armaghedonului, în punctul lui de intensitate maximă. Este descris aici evenimentul culminant al revenirii vizibile a lui Iisus (comp. v.ll cu cap.6:14-17). Scena aceasta este o alta viziune asupra evenimentului vazut în cap. 14:14-20 si are ca model profetiile din Is.63:2.3, Hab 3:8, Ps 45:2-6, Ex 15:3.
19:11 Cerul deschis . De data aceasta pentru ca Hristos să coboare (Apocalipsa 4:1). Până acum, cerul a fost deschis doar pentru voci şi îngeri; acum revelaţia e completă, viziunea descoperă infinitatea împărăţiei cereşti.
Cal alb Hristos e văzut ca un genaral roman victorios, deşi încă victoia nu a fost obţinută. Imaginea ne duce înapoi la primul sigiliu – calul alb ce anunţa propăvăduirea biruitoare a Evangheliei; acum istoria se termină cum a început – Isus pe un cal alb, finalizează triumfător lucrarea începută în primul sigiliu. Primul călăreţ era o umbră a celui de al doilea/Hristos: avea o coroniţă de lauri, nu era descris, nu avea arme; aici, are coroane multe, e războinic şi înarmat, nimiceşte vrăjmaşii, descris cu amănunte fizice şi îl putem identifica.
Cel credincios şi cel adevărat Numele in Orient descrie caracterul, astfel Hristos se demonstrează a fi demn de încredrere, căci ceea ce a promis împlineşte (Daniel 12:1). Hristos primeşte 4 nume aici – acesta arată apropierea de Dumnezeu – se împlineşte ce a promis. Numele împaratului care vine ca un razboinic arata în ce rol si în ce caracter vine Christos a doua oara. Acesta este numele sub care Se prezinta El bisericii din timpul Sfârsitului (3:14)... Credincios fagaduintei Lui si, în opozitie cu Vrajmasul care s-a prezentat lumii ca Christos, El este „Cel adevarat". Iisus judeca si se lupta dupa dreptate. Tocmai acest fair-play (fer-plei =joc cinstit) care pare sa dea mari avantaje inamicului (care îsi permite sa foloseasca o gama mult mai larga si mai variata de manevre) aduce victoria lui Iisus, care este o victorie a justitiei Cerului, nu a fortei.
El judecă şi se luptă cu dreptate Războiul nu este unul de opresiune sau vărsare de sânge inutilă, ci este un război al dreptăţii, eliberând poporul său
Călăreţul victorios seamănă cu cel din tabloul sigiliilor...
Sigiliile Victoriile
1. Cal alb, coroană, 1. Cal alb, coroane, victorie (19:11-13)
Victorie (6:2)
2. Cal de sânge, război, 2. Armate, baie de sânge, război, sabie
sabie (6:3-4) (19:14-16; 19-21a)
3. Foamete spirituală (6:5-6) 3. Mâncarea oamenilor (19:17.18; 21b)
4. Moartea, locuinţa 4. Abis (20:1-3).
Morţilor (6:7-8)
19:12 Capul încununat cu multe cununi împărăteşti. Un monarh purta mai multe coroane, ca să arate stăpânirea sa (coroana Asia şi Egiptului, la Ptolemeu, când a intrat în Antiohia – 1 Macabei 11:13). Imagine în contrast cu Fiara care are 7 coroane 12: 3, deşi Hristos a primit autoritate în Apocalipsa 5, El nu şi-a exercitat-o pe deplin în timpul domniei de scurta durată a fiarei 14:12. Hristos îşi va învinge duşmanii( 1 Corinteni 15:25) şi va fi Domn al Domnilor şi Rege al Regilor (Apocalipsa 19:16)
Ochii Lui erau ca para focului Imgine din 1:14 – nimic nu scapă privirii Sale pătrunzătoare.
Pe care nimeni nu-l ştie.
Exprimă distanţa lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa, diferenţa ontologică între Creator şi creatură; semnifică şi surpriza venirii Sale, neaşteptată.
19:13 Haină muiată în sânge. Imagine e preluată din Isaia 63:1-3. Dar e surprinzătoare: dacă sângele vine de la vrăjmaşii ucişi, aici lupta încă nu a început. Astfel să fie sângele martirilor Lui din 17:6? Ioan prezintă acum şi cum a obţinut Hristos biruinţa. Imaginea de duce la sigiliul doi: cal şi sânge. Sabia duce la sabie – sângele opresorilor este vărsat, căci şi ei au vărsat sângele martirilor (6:3.4) Hristos se războieşte cu cei ce s-au războit cu urmaşii Săi şi-i învinge (faptul că haina Lui este mânjită de sângele vrăjmaşilor Lui arată faptul că lupta s-a terminat de curând) Daca în Is 63:2-3 este sângele edomitilor „calcati în teasc" de catre Yahwe, aici haina este saturata de sânge, înainte de a-i calca în teasc (v. 13.15). Acela care vine ca împarat este Cel rastignit. Spre deosebire de îngeri, El vine în aceasta purpura imperiala.
Cuvântul Lui Dumnezeu – poate fi o aluzie la Ioan 1:1-5 unde Isus este creatorul- aceasta însemnând că acum se arată în slava Sa de Dumnezeu. sau Cuvântul lui Dumnezeu se referă în Apocalipsa la mesajul profetic; din cauza loialităţii credincioşilor fată de acest mesaj ei suferă persecuţie ( 1:9, 6:9) de aceea Hristos îi asigură de prezenţa Sa personală, El cuvântul întrupat ce-i va elibera de opresiune. Semnifică faptul că Dumnezeu S-a întrupat; este Dumnezeul care s-a descoperit omenirii prin cuvintele profeţilor Lui – El este Dumnezeul personal al isotirei şi existenţei. Atitudinea lumii fata de Cuvântul lui Dumnezeu, fata de Christos în felul si în masura în care le-a fost revelat de Providenta lui Dumnezeu, este ceea ce-i va judeca. Oamenii au iubit mai mult minciunile traditiei omenesti si soaptele spiritelor rele. Acum trebuie sa stea toti în fata Adevarului.
19:14 Oştile din cer. Posibil cei ce Îl urmerează pe Hristos din 17:14 – cei chemaţi, aleşi şi credincioşi ...călare pe cai albi, îmbrăcaţi în in subţire alb şi curat. Imaginea se referă la poporul lui Dumnezeu 19:8 (aluzie la împăraţii din Răsărit Apocalipsa 16:12) , deşi de fapt ei sunt pe pământ aşteptându-l pe Hristos să revină, (1 Tes 4: 16-17), de drept ei sunt consideraţi ca şezând împreună cu Hristos în locurile cereşti (Efeseni 2:6) sunt în constrast cu locuitorii pământului, adică cei nemântuiţi. Deşi Hristos vine însoţit de oşti, El singur face judecata (sfinţii ce-L aşteaptă, îmbrăcaţi în haine de nuntă, albe şi ucrate, seamănă cu imaginea aceastei oşti, ce Îl însoţeşte pr Hristos – sunt pe cai albi, îmbrăcaţi în in subţire, alb şi curat). Ostirile pamântului sunt surprinse pregatite pentru o batalie care nu este nicaieri descrisa în fapt. Nimeni nu mai schiteaza o încercare de rezistenta fata de invadatorii extraterestri. Pregatirea s-a facut, toata lumea s-a înarmat, dar când a venit inamicul nimeni n-a putut opune rezistenta.
19:15 Din gura lui iesea o sabie ascutita Gura este instrumentul prin care fiara îşi înşeala supuşii; sau prin care Hristos judeca lumea Ioan foloseşte descririle lui Hristos de la începutul capitolului pentru a sublinia ideea că Hristos împăratul este acelaşi Hristos ca cel de la începutul cărţii: sabie ascuţită, loveşte neamurile, toiag de fier.
Calcă în picioare teascul vinului Din Apocalipsa 14:17-20 adică intervenţia lui Hristos regele răboinic este decisivă şi finală în distrugerea forţelor răului
19:16 Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor citat din 17:14 ceea ce arată că aici se continuă scena din cap 17; acum nu mai există rebliune, Hristos este singurul domn pentru veşnicie. Suveranitatea lui Hristos – Mielul, Ieşua, Mesia (17:14). Numele exprimă imanenţa dar şi transcendenţa divină, ceea ce demonstrează încă odată divinitatea deplină a lui Hristos, cu toate atributele divinităţii. [ca în Tatăl Nostru: Tatăl nostru – imanenţa, care eşti în ceruri – transcendenţa]. La fel e şi împărăţia Lui: prezentă acum, dar şi în slava viitoare [Hristos vorbeşte de împărăţia din credincioşi Luca 17:21, iar în vs 24 vorbeşte de revenirea Sa în slava viitoare].
Această descoperire a lui Hristos, Ioan o primeşte când încă stă în închinare – atitudinea care l-a făcut să-L vadă pe Dumnezeu, singura care ne face şi pe noi capabili să vedem manifestarea lui Dumnezeu – închinarea, devoţiunea...
În mentalitatea ebraică – după ce este descrisă biruinţa [imaginea lui Hristos, Biruitorul], se vorbeşte şi cum a obţinut biruinţa.
19:17-19. Invitaţia îngerului, făcută păsărilor de a veni la ospăţul Domnului e în opoziţie cu invitaţia din versetul 9, la nunta Mielului; astfel este creată imaginea alegerii: alege să participi la nunta Mielului, sau vei deveni hrană la ospăţul păsărilor. Imaginea e preluată din Ezechiel 39:17-21, unde se vorbeşte de distrugerea lui Gog şi Magog.
19:18 Păsările mănâncă carnea împăraţilor... tot felul de oameni, care au primit semnul fiarei 13:16. Inspiratia nu urmareste sa ne dea informatii asupra rolului pasarilor în ultimul conflict, ci vrea sa ne spuna ca aceia care au refuzat invitatia la ospatul nuntii Mielului vor participa, ca victime, la ospatul cel mare oferit de Dumnezeu corbilor....
19:19 Războiul continuă. Versetul paralel cu 17:14. Trinitatea demonică face semne şi minuni, folosindu-se de duhuri de draci pentru a înşela împăraţii pământului. Ei îi strâng pentru a se război cu Mielul. Este un al doilea Armaghedon, cu împăraţii pământului strânşi împotriva lui Hristos. Apocalipsa nu ne dă detalii despre această luptă, ci doar anunţă victoria totală a lui Hristos. Apocalipsa 17-18 prezintă războiul Apocalipsei: taberele lumii, toate entităţiile şi grupările posibile – religioase (Babilon, profetul mincinos etc) politice, economice - unite împotriva lui Hristos; dar Hristos este biruitorul, cum vedem aici. Puterile religioase sunt arse în foc, iar puterile civile, politice pier de sabia lui Hristos (19:21). Dumnezeu atacă pe duşmanii Lui în aria lor de acţiune: Puterea cosmică a lui Dumnezeu anihilează puterile religioase, iar puterile militare ale Domnului oştirilor anihilează puterile politice.
19:20 Hristos Domnul. Războiul nu e aşa cum îl aştepta trinitatea falsă. Hristos Însuşi vine în fruntea poporului Său şi Îşi nimiceşte duşmanii cu suflarea gurii Lui 2 Tes 2:8.
Pasajul e răspuns la 13:4.13-17, unde cei amăgiţi de fiară se întrebau cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea? Răspunsul este: Hristos, Mielul lui Dumnezeu.
Proorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele. Este a treia entitate a trinităţii demonice, fira de pe pământ, Apocalipsa 13:11-17
Iazul de foc.
Fiara si falsul profet sunt prinsi, în ciuda puterilor miraculoase pe care le manifestasera si care le dadusera curaj sa continue acest razboi împotriva Creatorului. Institutiile politico-religioase care au manipulat masele sunt acum prinse. Prinse asupra faptului, demascate, luate ca prizonieri. Fiind vorba de niste institutii si nu indivizi, nu trebuie sa credem ca în v.20 ar fi vorba de pedeapsa vesnica a membrilor care compun sau a celor care conduc aceste institutii, ci de institutiile în sine, care sunt nimicite pentru totdeauna la revenirea lui Iisus. Iazul de foc este moartea a doua. Aceasta este pedeapsa fiarei hotarâta la judecata divina, în „sfatul veghetorilor" (Dan 7:11).
19:21 Păsările s-au săturat din carnea lor Imaginea de după luptele antice ce sugerează înfrângerea şi umilirea Deuteronom 28:26, 1 Samuel 17:44. Babilonul a sfârşit la fel (17:16). Această orgie a mâncării oamenilor, este în paralelă ciudată cu înfometarea spirituală din sigiliul 3 (Apocalipsa 6:5.6). banchezul acesta contrastează
Arma fatală este Cuvântul lui Dumnezeu – poate să creeze (Gen 1:3, Ioan 1:1-3), dar poate să distrugă (2 Petru 3:5-7). La evrei, expresia cuvânt poate desemna acţiunea, evenimentul sau persoana: Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul Său (Evrei 1:1-2). Venirea lui Hristos – arătarea Cuvâtnului lui Dumnezeu este decisiv pentru viaţă, sau moarte. Cine se expune acum Cuvântului divin, dătător de viaţă, cu putere de transformare, deci cine e acum transformat, atunci nu se va teme (1 Cor 15:51-52), ci va finaliza ceea ce s-a început în el.
Până acum, pedepsele peste oameni cădeau sub acţiunea consecinţei; dar aici, în acest verset ni se arată acţiunea directă a lui Hristos de pedepsire – nici nu a mai rămas alt actor în scenă. Evident, sabia este aici simbolul cuvântului divin ca instrument al executarii judecatii. Nu reprezinta modul precis în care va fi distrus fiecare personal. Cum îsi imagineaza, oare, unii crestini, ca va ramâne atâta lume pe pamânt încât va începe o domnie a lui Christos pe pamânt, o domnie a păcii si fericirii ? Cei rai vor fi distrusi. Cei sfinti vor fi luati la cer cu Iisus (1 Tes 4:17, Ioan 14:1-4). Cap. 20 vorbeste despre împaratia mileniala, ar nu spune ca ea sfintii vor domni pe pamânt, ci vor domni „cu Christos" (20:4) o mie de ani. Unde este Christos cu sfintii dupa venirea lui Iisus? Biblia indica spre cer.
Una din revistele noastre oficiate americane sugereaza, într-un articol, ideea ca acest ultim conflict ar putea sa cuprinda si aspecte mai „tari".. Si sa ne amintim de cuvintele Ellenei White care a prevazut ca „orice forma a raului va face salt la o activitate intensa," si ca „puterile raului nu vor ceda, în ultima mare batalie, fara o încaierare disperata." (vezi cele de la Apoc 16:12-16)... Dar Biblia arata ca totul va fi fara efect, ca si garda romana de la mormântul lui Iisus.
Biblia arata ca tocmai în acest mod, printr-un potop de foc va pedepsi Dumnezeu lumea la venirea lui Iisus (2 Petru 3:10-12). Focul de sus se va unii cu focul de jos, transformând lumea într-un iad, într-un pustiu.
Restrospectivă capitolul 19
Distrugerea puterilor ce se opun lui Dumnezeu este făcută în ordine inversă apariţiei lor: capitolul 12 balaurul, apoi fiarele, apoi Babilonul apostat, ca distrugerea să înceapă cu a Babilonului, a fiarelor şi supoerterii lor şi să culmineze cu distrugerea diavolului.
Imaginea centrală a Apocalipsa este nunta Mielului, descrisă în capitolul 21-22 (în capitolul 19 e doar invitaţia la nuntă) şi nu războiul Armaghedonului.
1 Ioan 3:2 şi aceste texte, plus capitolul 21-22, când Isus ne invită să venim la El pentru ca El să ne facă asemenea Lui – parcă este invitaţia entuziasmată a lui Ioan de acceptarea a ofertei lui Hristos, să fim ce El: biruitori peste iad şi păcat, asemenea Lui în caracter, în slavă etc. Asta de invitaţie, extraordinară ţintă şi magnifică chemare şi onoare.
Apocalipsa capitolul 18.
Apocalipsa 18
Apocalipsa 17 ne prezintă forţele spirituale sub imaginea Babilonului ce conduc puterile economico-politice. Când aceste puteri văd înşelăciunea realizată de Babilon, se întorc împotriva lui şi îl lovesc aşa cum prevedea Vechiul Testament pedepsirea curviei, în anumite cazuri (fiica de preot prostituată). Apocalipsa 18 reia imaginea căderii Babilonului, dar de data aceasta folosind modelul căderii Babilonului antic – cetatea cea bogată, prosperă economic datorită comerţului, dar care cade într-o clipă.
Înainte de prăbuşirea Babilonului, poporul lui Dumnezeu este invitat să înceteze orice legături cu el, să iasă din el, pentru a nu împărtăşi soarta sa.
18:1 Alt înger. Deci diferit de cel din 17.
Pământul luminat de slava lui. Este îngerul Evangheliei. El nu vine să proclame victoria finală a lui Dumnezeu asupra Babilonului. Strălucirea lui acoperă luxul şi strălucirea Babilonului, astfel că cei care mai doresc să părăsească Babilonul sunt invitaţi să facă asta, continuând invitaţia celor 3 îngeri din Apocalipsa 14 (18:4 – dar oare nu este deja harul închis? Şi oare invitaţia de a ieşi din Babilon să fie invitaţia de retragere în locuri mai pustii, ca poporul lui Dumnezeu să nu aibă parte de pedeapsa plăgilor Babilonului, după ce harul este deja închis? Cum de solia celor 3 îngeri e ultima solie, dar mai apare una? Apoi referirea la judecata încheiată din versetul 8, nu ar sprijini această idee?) Îngerul coboara din cer ca si cel din cap. 10 si încoroneaza misiunea celor trei din cap. 14. în cap.7 el se ridica din rasarit ca soarele, având sigiliul (semnul autoritatii), iar aici lumineaza tot pamântul (ca soarele!) si, potrivit textului grecesc, are o mare autoritate. Mesajul lui sta, mai întâi, în acea slava deplina a reflectarii chipului lui Christos în Biserica Sa, prin plinatatea Spiritului Sfânt. În afara de aceasta, el rosteste într-un mod accentuat si cu voce puternica solia celui de-al doilea înger din Apoc 14. („A cazut Babilonul!")- Acest simbol descrie încheierea misiunii celor trei îngeri care devin unul singur sub binecuvântarea Spiritului Sfânt, a prezentei lui Iisus în Biserica.
18:2 A căzut, a căzut. Poate exprima viitorul sigur, la fel de sigur ca şi când s-a întâmplat deja – vezi Isaia 21:9 (altfel ar fi ilogică avertizarea: ieşiţi din mijlocul Babilonului, ca să nu împărtăşiţi soarta lui, dacă deja Babilonul căzuse). Apocalipsa nu ne mai spune ce se întâmplă cu împăraţii pământului imediat după ce se întorc împotriva prostituatei şi o ard, împlinind astfel planurile lui Dumnezeu (17:17). Babilonul a căzut este copiat mesajul din solia îngerului 2, dovadă că ceea ce Dumnezeu a anunţat atunci, acum s-a împlinit. Cuvintele lui Dumnezeu se împlinesc!!!
A devenit locaşul dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, a oricărei păsări necurate şi urâte. Cuvinte inspirate din Vechiul Testament, când Isaia profetiza pustiirea Babilonului, ca va fi locuit doar de păsări şi animale necurate Isaia 13:21-22, 34:11-15, Ieremia 50:39, 51:37. – nici un om nu va locui acolo. Folosirea imaginilor Vechiul Testament despre căderea Babilonului ne arată certitudinea lui Ioan că ceea ce s-a întâmplat în trecut cu Babilonul istoric, se va întâmpla cu siguranţă în viitor, cu Babilonul spiritual. Asta da veste bună, pentru poporul lui Dumnezeu.
18:3 Cauza căderii Babilonului:
a. Din vinul mâniei curviei ei au băut toate neamurile – puterea seducătoare.
b. Curvia împăraţiilor pământului cu ea – relaţiile ilegitime între puterea spirituală şi cea politică, la sfârşitul timpului (ceea ce loveşte piatra din Daniel, simbol al împărăţiei lui Dumnezeu, pedepsind legătura nenaturală, imoarală între partea moale/spirituală – lutul, şi partea tare, solidă - fierul).
c. Îmbogăţirea din risipa ei. Aici este introdus un element nou, suplimentar faţă de Apocalipsa 17, ce vorbea doar de aspectul religios-politic al relaţiilor. Acum se vorbeşte de aspectul economic, de siguranţa pe care Babilonul o promite, chiar materială, pentru loialitatea faţă de el. Sau din unitatea – ecumenismul total – promis.
Negustorii pământului. Ei sunt puternicii, marii oameni ai pământului 18:23, Isaia 23:8. Poate fi înţels literal sau simbolic, ca oamenii economiei, ce prin fondurile lor susţin activitatea Babilonului; sau spiritual, ca fiind agenţii prin care marfa spirituală, înşelătoria Babilonului este vândută către împăraţii pământului. Se pare că această opţiune se potriveşte mai bine contextului 18:13 – sufeltele oamenilor.
18:4 O altă voce... strigă ieşiţi din mijlocul ei. Tablou inspirat de Ieremia 51:6.45. Se pare că în Babilon, mai sunt oameni ca Lot, care nu împărtăşesc păcatul cetăţii, dar pentru că locuiesc în ea, vor avea parte de aceeaşi pedeapsă ca ea. Acum sunt invitaţi să iasă, ultima invitaţie. Chemarea însoţeşte poporul lui Dumnezeu în toată istoria – invitaţie de a se separa de influenţa idolatriei din jurul lor – Avraam a ieşit din Ur, , Lot din Sodoma,, Israel din Egipt; în Nt întâlnim aceeaşi chemare de ieşire, de separare de idoaltri (2 Cor 6:14, Ef 5:11 – mesajul de aici ne arată că nu este necesară părăsirea ţării, ca în VT, ci separarea de ceea ce e rău (Ioan 17:15 – nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de rău). Babilonul e peste tot.
A ieşi din Babilon nu înseamnă a schimba o Biserică cu alta (da – Babilonul este prezentat în Apocalipsa ca o instituţie religioasă vizibilă). Dar a ieşi din Babilon înseamnă a schimba o mentalitate – mentalitatea Babilonului.
Înseamnă să nu consideri Biserica poarta lui Dumnezeu (Babel), să nu mai înlocuieşti pe Dumnezeu cu Biserica şi credinţa cu politica; să respingi aroganţa şi imperialismul Babilonului; să rămâni deschis la revelaţia lui Dumnezeu; să îţi asumi riscul pe care şi-l asumă cei care cred că tradiţia şi confortul nu sunt suficiente. Mai înseamnă convertirea totală: singurul mod de a scăpa din masacrul final, de a supravieţui şi de a –ţi stabili adevărata identitate!!!
Cei care sunt oile Domnului, indiferent unde vor fi, vor recunoaste glasul adevaratului Pastor, dintre multele invitatii si avertizari false care li se vor adresa. Ei vor parasi bisericile apostate si vor primi sigiliul lui Dumnezeu, unindu-si fortele cu cei ce i-au smuls din foc.... Cei ce se grabesc sa rosteasca solia din Apoc 18, asezând-o în alt loc decât acolo unde a pus-o Inspiratia, ar face bine sa vada ca îngerul acesta umple pamântul de lumina divina, de iubire si de slava, nu de critica fratricida: „Barbati, femei si copii îsi vor deschide buzele spre lauda si multumire, umplând pamântul cu cunoasterea de Dumnezeu asa cum apele acopar albia marii"(RH oct 13/1904)
18:5 Păcate îngrămădite, ajunse până la cer. Ieremia 51:9.
Păcatele Babilonului sunt multe, nenumărate şi ţinute, îngrămădite pentru ziua judecăţii Rom 2:5-6. Acum Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei, adică va acţiona, pedepsind.
18:6 Întorceţi-i de două ori. Îngerul schimbă tonul apelului său. În Vechiul Testament stă ca măsură a pedepsei/răsplătirii: atunci când cineva fura (Exod 22:4.7), Ierusalimul e aşa pedepsit pentru păcatul lui Isiaia 40:2, dar şi răsplata, în aceeaşi măsură Isaia 61:7. Unii comemtatori susţin că această expresie nu înseamnă primirea dublului faptelor făcute, ci că, Dumnezeu balansează faptele rele şi le dă aceeaşi măsură de pedeapsă, astfel fiind considerate două măsuri – în total – vezi Matei 7:2, măsura cu care măsori...
18:7 Aroganţa Babilonului. Principala vină: luxul, mândria, risipa, supraevaluându-se, spunând că e împărăteasa, ce nu va cunoaşte tristeţea niciodată. Imaginea este paralelă cu aroganţa Babilonului istoric Isaia 47:7-9. La fel poate fi paralelă cu aroganţa lui Nebucadneţar, care atenta la poziţia lui Dumnezeu, prin cuvintele sale mândre . La fel şi Babilonul spiritual, atentează la slava pe care o are doar Dumnezeu, în Apocalipsa- vezi 2 Tes 2:4
18:8 Urgii într-o singură zi. Sunt urgiile din capitolul 16, cele 7 plăgi.
Domnul Dumnezeu, care a judecat-o. Este la trecut: judecata s-a încheiat, invetigaţia a luat sfârşit. Urmează pedeapsa: moartea/boala, tânguirea, foametea.
Astfel, în ciuda înălţării Babilonului, se va vedea că Domnul Dumnezeu este tare.
Urmează bocetul – lamentarea căderii Babilonului, prezentată în 3 părţi, având aceeaşi concluzie: Vai, vai, vai – Babilonul a căzut într-o zi.
18:9.10 Fumul arderii ei se ridică. Imaginea Sodomei şi Gomorei, când Avraam a văzut semnul pedepsirii ei – fumul care se ridica. E promisiunea lui Dumnezeu că Babilonul va fi ca Sodoma şi Gomora Isaia 13:19 – deci se împlineşte din nou promisiunea.
Căderea Babilonului e plânsă de politicienii lumii (18:9-10), dar şi de comercianţi (18:11-19). Ei plâng atât pentru Babilon, dar şi pentru pierderea ce o au ei.
18:9-10. Regii pământului. Puterea politică, care în vremea sfârşitul suţine Babilonul (17:1-2). Ei dau ajutor Babilonului, să-i supună pe cei ce nu vor să se supună de bună-voie Babilonului. Acum plâng, pentru că înţeleg că promisiunile Babilonului, de securitate şi belşug, nu pot fi împlinite, căci Babilonul a căzut. Cădrea Babilonului e într-un ceas – ca domnia celor 10 împăraţi 17:12.
Regii pământului văd că pedeapsa este judecata lui Dumnezeu, şi o interpretează ca atare.
18:11-17 Negustorii pământului. Vezi la versetul 3. Ei îşi plâng de milă. După ce au vândut mărfurile înşelătoare ale Babilonului, au atins punctul critic, când nimeni nu le mai cumpără marfa, căci au văzut esenţa ei (17:16.17). Babilonul cade, ei rămân fără comerţ.
Lista lungă de mărfuri luxoase demonstrează complexitatea relaţiilor şi amăgirilor Babilonului. Acum, toate s-au dus. Aceasta enumerare este de un mare efect poetic, subliniind faptul ca Babilonul este biserica materialista, care pretuieste mai mult luxul si nevoile fizice. decat valoarea sufletelor oamenilor. Nici chiar trupurile nu ocupa un loc important, decât ca sclavi. Aceasta lista afiseaza, într-adevar, piata unei prostituate.
18:17 Marinarii, cârmacii – la fel ca şi negustorii... Imagine luată din Ezechiel 27:29-31, la căderea Tirului.
Ceas. Arderea în foc a prostituatei este o pedeapsa fixata în Legea lui Moise pentru o fiica de preot care se prostitua (Lev 21:9). Se crede, în mod traditional, ca durata plagilor venite asupra Babilonului („o singura zi"—v.8) ar fi o zi profetica (un an), din care „un ceas" (v.17) ar trebui înteles tot ca timp profetic (15 zile). Acesta ar fi timpul plagilor, culminând cu distrugerea Babilonului. Este foarte posibil. Dar asemenea expresii, luate separat, într-un context care nu vrea decât sa accentueze rapiditatea caderii Babilonului, pot fi simple exprimari poetice, retorice (Is 47:7-9, Iov 1:13-19).
18:18-19. Ce cetate este ca cetatea cea mare? Întrebarea retorică ce aminteşte de Cine este ca fiara? 13:4. durerea lor e egoistă, căci nu mai câştigă acum nimic de pe urma Babilonului. Împietrirea lor: deşi cetatea a căzut sub ochii lor, datorită păcatelor ei, datorită uzurpării încercate la adresa lui Dumnezeu, cu nostalgie îşi amintesc de ea şi o doresc exact aşa, ca putere uzurpatoare.
18:20 Bucuria credincioşilor. Căderea Babilonului este motivul de bucurie al credincioşilor, căci robia/opresiunea încetează. Bucuria e descrisă în 19:1-10. Babiloul e responsabil de sângele sfinţilor 18:24, deci căderea lui e vestea cea bună, a biruinţei depline şi finale a lui Dumnezeu pentru poporul Lui.
Pământul plânge – era postbabilonieană este una nefericită – toţi plâng; dar nu au pe cine învinovăţi, căci ei au distrus cetatea (17:16). De ce au făcut-o? Se comportă acum ca nişte copii răsfăţaţi, care plâng după jucăria preferată, pe care ei au distrus-o. Lovirea Babionului cred că are la bază tot motive egoisme, orgolioase. Împăraţii pământului sprijină cu toate resursele lor Babilonul, până când, din orgoliu, ajung probabil să-şi pună întrbarea: cine e şeful? Alianţa noastră nu prea aduce binele – vezi plăgile. Atunci, să distrugem Babilonul. După aceea, alianţa desfăcută îşi arată roadele nefericite pe ei.
Locuitorii pământului aveau un singur dumnezeu: şi l-au distrus. Dar tot pe el îl plâng, în cuvinte ce sunt ca un refren în Apocalipsa: 18:18 – care cetate e ca cetatea cea mare // Apocalipsa 13:4 // Cine este ca Dumnezeu? Este o zi de mare durere, de plângere ca armaghedonul. Dar acum, zeul lor un învie, ca ritualul lui HadadRimon, de la Armaghedon. Babilonul nu se va mai ridica niciodată – ilustraţia cu piatra de moară în apă.
În timp ce amantii si profitorii o bocesc, îngerii cerului împreuna cu sfintii sarbatoresc triumful, bucurându-se de judecata lui Dumnezeu care a adus pieirea Babilonului (v.20).
18:21-23. Căderea Babilonului. Este anunţată de îngerul puternic al lui Dumnezeu, prin aruncarea unei pietre de moară în apă, imagine preluată din Ieremia 51:64. Ne gândim şi la aplicarea lui Matei 18:6 – căci Babilonul a făcut pe mulţi să păcătuiască, prin înşelare sau constrângere. Piatra de moară simbolizează viaţa (18:22 – compară cu Deut 24:6); dacă nu se mai aude huruitul morii, înseamnă că nu mai e viaţă acolo – îngerul aruncă piatra de moară, căci nu mai are cine să o folosească!!! Îngerul aruncă piatra în mare – nu într-un râu local, deci adânc sub ape. Moartea Babilonului este irevocabilă. Profetia mai arata ca, asemenea acestei pietre, Babilonul se va îneca în apele pe care sta (Ier 5 1:42, Apoc 17:1.15.16, Ez 26:3.19, 27:32.34.36)
Căderea Babilonului – speranţă pentru poporul lui Dumnezeu.
18:23 Negustorii – mai marii pământului. Arată poziţia lor fruntaşă, în a colporta ideiile, valorile Babilonului.
Vrăjitoria ta/ farmecele tale. Pharmakia – spiritismul, ocultismul este păcatul Babilonului. Isaia 47:9.12, prin care toate naţiunile sunt înşelate. [prin vin, prin semne şi minuni, lucrează aliaţii diavolului, ca fiara de pe pământ, ce convinge oamenii să se alieze Babilonului, pentru armaghedon].
Dumnezeu face dreptate judecă Babilonul, pentru sângele sfinţilor vărsat. Astfel poate izbucni imnul de laudă din 19:1-2.
18:24 Sfinţii sunt răzbunaţi – cei năpăstuiţi şi urmăriţi de Babilon, sunt acum răzbunaţi de dreptatea lui Dumnezeu.
Si daca cineva ar întreba înca odata: De ce o pedeapsa atat de grava asupra lumii noastre, tocmai acum cand religia devine atotprezenta ? — ultimele doua versete repeta vina Babilonului: 1.pentru ca negustorii bisericii apostate devin cei mai influenti în lume, 2. pentru ca biserica apostata amageste popoarele prin minuni oculte si 3. pentru ca încurajeaza persecutia.
Certirudinea căderii Babilonului trebuie să fie un puternic semnal de alarmă asupra credinciosului individual – să termine legăturile cu orice sistem religios sau practică, ce nu se armonizează cu Evanghelia. Unii credincioşi sinceri poate că rămân în Babilon, fiind amăgiţi evlavia aparentă 2 Tim 3:5, sau de efervescenţa spirituală, pe care nu o aduce Duhul Sfânt.
Apocalipsa 17 ne prezintă forţele spirituale sub imaginea Babilonului ce conduc puterile economico-politice. Când aceste puteri văd înşelăciunea realizată de Babilon, se întorc împotriva lui şi îl lovesc aşa cum prevedea Vechiul Testament pedepsirea curviei, în anumite cazuri (fiica de preot prostituată). Apocalipsa 18 reia imaginea căderii Babilonului, dar de data aceasta folosind modelul căderii Babilonului antic – cetatea cea bogată, prosperă economic datorită comerţului, dar care cade într-o clipă.
Înainte de prăbuşirea Babilonului, poporul lui Dumnezeu este invitat să înceteze orice legături cu el, să iasă din el, pentru a nu împărtăşi soarta sa.
18:1 Alt înger. Deci diferit de cel din 17.
Pământul luminat de slava lui. Este îngerul Evangheliei. El nu vine să proclame victoria finală a lui Dumnezeu asupra Babilonului. Strălucirea lui acoperă luxul şi strălucirea Babilonului, astfel că cei care mai doresc să părăsească Babilonul sunt invitaţi să facă asta, continuând invitaţia celor 3 îngeri din Apocalipsa 14 (18:4 – dar oare nu este deja harul închis? Şi oare invitaţia de a ieşi din Babilon să fie invitaţia de retragere în locuri mai pustii, ca poporul lui Dumnezeu să nu aibă parte de pedeapsa plăgilor Babilonului, după ce harul este deja închis? Cum de solia celor 3 îngeri e ultima solie, dar mai apare una? Apoi referirea la judecata încheiată din versetul 8, nu ar sprijini această idee?) Îngerul coboara din cer ca si cel din cap. 10 si încoroneaza misiunea celor trei din cap. 14. în cap.7 el se ridica din rasarit ca soarele, având sigiliul (semnul autoritatii), iar aici lumineaza tot pamântul (ca soarele!) si, potrivit textului grecesc, are o mare autoritate. Mesajul lui sta, mai întâi, în acea slava deplina a reflectarii chipului lui Christos în Biserica Sa, prin plinatatea Spiritului Sfânt. În afara de aceasta, el rosteste într-un mod accentuat si cu voce puternica solia celui de-al doilea înger din Apoc 14. („A cazut Babilonul!")- Acest simbol descrie încheierea misiunii celor trei îngeri care devin unul singur sub binecuvântarea Spiritului Sfânt, a prezentei lui Iisus în Biserica.
18:2 A căzut, a căzut. Poate exprima viitorul sigur, la fel de sigur ca şi când s-a întâmplat deja – vezi Isaia 21:9 (altfel ar fi ilogică avertizarea: ieşiţi din mijlocul Babilonului, ca să nu împărtăşiţi soarta lui, dacă deja Babilonul căzuse). Apocalipsa nu ne mai spune ce se întâmplă cu împăraţii pământului imediat după ce se întorc împotriva prostituatei şi o ard, împlinind astfel planurile lui Dumnezeu (17:17). Babilonul a căzut este copiat mesajul din solia îngerului 2, dovadă că ceea ce Dumnezeu a anunţat atunci, acum s-a împlinit. Cuvintele lui Dumnezeu se împlinesc!!!
A devenit locaşul dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, a oricărei păsări necurate şi urâte. Cuvinte inspirate din Vechiul Testament, când Isaia profetiza pustiirea Babilonului, ca va fi locuit doar de păsări şi animale necurate Isaia 13:21-22, 34:11-15, Ieremia 50:39, 51:37. – nici un om nu va locui acolo. Folosirea imaginilor Vechiul Testament despre căderea Babilonului ne arată certitudinea lui Ioan că ceea ce s-a întâmplat în trecut cu Babilonul istoric, se va întâmpla cu siguranţă în viitor, cu Babilonul spiritual. Asta da veste bună, pentru poporul lui Dumnezeu.
18:3 Cauza căderii Babilonului:
a. Din vinul mâniei curviei ei au băut toate neamurile – puterea seducătoare.
b. Curvia împăraţiilor pământului cu ea – relaţiile ilegitime între puterea spirituală şi cea politică, la sfârşitul timpului (ceea ce loveşte piatra din Daniel, simbol al împărăţiei lui Dumnezeu, pedepsind legătura nenaturală, imoarală între partea moale/spirituală – lutul, şi partea tare, solidă - fierul).
c. Îmbogăţirea din risipa ei. Aici este introdus un element nou, suplimentar faţă de Apocalipsa 17, ce vorbea doar de aspectul religios-politic al relaţiilor. Acum se vorbeşte de aspectul economic, de siguranţa pe care Babilonul o promite, chiar materială, pentru loialitatea faţă de el. Sau din unitatea – ecumenismul total – promis.
Negustorii pământului. Ei sunt puternicii, marii oameni ai pământului 18:23, Isaia 23:8. Poate fi înţels literal sau simbolic, ca oamenii economiei, ce prin fondurile lor susţin activitatea Babilonului; sau spiritual, ca fiind agenţii prin care marfa spirituală, înşelătoria Babilonului este vândută către împăraţii pământului. Se pare că această opţiune se potriveşte mai bine contextului 18:13 – sufeltele oamenilor.
18:4 O altă voce... strigă ieşiţi din mijlocul ei. Tablou inspirat de Ieremia 51:6.45. Se pare că în Babilon, mai sunt oameni ca Lot, care nu împărtăşesc păcatul cetăţii, dar pentru că locuiesc în ea, vor avea parte de aceeaşi pedeapsă ca ea. Acum sunt invitaţi să iasă, ultima invitaţie. Chemarea însoţeşte poporul lui Dumnezeu în toată istoria – invitaţie de a se separa de influenţa idolatriei din jurul lor – Avraam a ieşit din Ur, , Lot din Sodoma,, Israel din Egipt; în Nt întâlnim aceeaşi chemare de ieşire, de separare de idoaltri (2 Cor 6:14, Ef 5:11 – mesajul de aici ne arată că nu este necesară părăsirea ţării, ca în VT, ci separarea de ceea ce e rău (Ioan 17:15 – nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de rău). Babilonul e peste tot.
A ieşi din Babilon nu înseamnă a schimba o Biserică cu alta (da – Babilonul este prezentat în Apocalipsa ca o instituţie religioasă vizibilă). Dar a ieşi din Babilon înseamnă a schimba o mentalitate – mentalitatea Babilonului.
Înseamnă să nu consideri Biserica poarta lui Dumnezeu (Babel), să nu mai înlocuieşti pe Dumnezeu cu Biserica şi credinţa cu politica; să respingi aroganţa şi imperialismul Babilonului; să rămâni deschis la revelaţia lui Dumnezeu; să îţi asumi riscul pe care şi-l asumă cei care cred că tradiţia şi confortul nu sunt suficiente. Mai înseamnă convertirea totală: singurul mod de a scăpa din masacrul final, de a supravieţui şi de a –ţi stabili adevărata identitate!!!
Cei care sunt oile Domnului, indiferent unde vor fi, vor recunoaste glasul adevaratului Pastor, dintre multele invitatii si avertizari false care li se vor adresa. Ei vor parasi bisericile apostate si vor primi sigiliul lui Dumnezeu, unindu-si fortele cu cei ce i-au smuls din foc.... Cei ce se grabesc sa rosteasca solia din Apoc 18, asezând-o în alt loc decât acolo unde a pus-o Inspiratia, ar face bine sa vada ca îngerul acesta umple pamântul de lumina divina, de iubire si de slava, nu de critica fratricida: „Barbati, femei si copii îsi vor deschide buzele spre lauda si multumire, umplând pamântul cu cunoasterea de Dumnezeu asa cum apele acopar albia marii"(RH oct 13/1904)
18:5 Păcate îngrămădite, ajunse până la cer. Ieremia 51:9.
Păcatele Babilonului sunt multe, nenumărate şi ţinute, îngrămădite pentru ziua judecăţii Rom 2:5-6. Acum Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei, adică va acţiona, pedepsind.
18:6 Întorceţi-i de două ori. Îngerul schimbă tonul apelului său. În Vechiul Testament stă ca măsură a pedepsei/răsplătirii: atunci când cineva fura (Exod 22:4.7), Ierusalimul e aşa pedepsit pentru păcatul lui Isiaia 40:2, dar şi răsplata, în aceeaşi măsură Isaia 61:7. Unii comemtatori susţin că această expresie nu înseamnă primirea dublului faptelor făcute, ci că, Dumnezeu balansează faptele rele şi le dă aceeaşi măsură de pedeapsă, astfel fiind considerate două măsuri – în total – vezi Matei 7:2, măsura cu care măsori...
18:7 Aroganţa Babilonului. Principala vină: luxul, mândria, risipa, supraevaluându-se, spunând că e împărăteasa, ce nu va cunoaşte tristeţea niciodată. Imaginea este paralelă cu aroganţa Babilonului istoric Isaia 47:7-9. La fel poate fi paralelă cu aroganţa lui Nebucadneţar, care atenta la poziţia lui Dumnezeu, prin cuvintele sale mândre . La fel şi Babilonul spiritual, atentează la slava pe care o are doar Dumnezeu, în Apocalipsa- vezi 2 Tes 2:4
18:8 Urgii într-o singură zi. Sunt urgiile din capitolul 16, cele 7 plăgi.
Domnul Dumnezeu, care a judecat-o. Este la trecut: judecata s-a încheiat, invetigaţia a luat sfârşit. Urmează pedeapsa: moartea/boala, tânguirea, foametea.
Astfel, în ciuda înălţării Babilonului, se va vedea că Domnul Dumnezeu este tare.
Urmează bocetul – lamentarea căderii Babilonului, prezentată în 3 părţi, având aceeaşi concluzie: Vai, vai, vai – Babilonul a căzut într-o zi.
18:9.10 Fumul arderii ei se ridică. Imaginea Sodomei şi Gomorei, când Avraam a văzut semnul pedepsirii ei – fumul care se ridica. E promisiunea lui Dumnezeu că Babilonul va fi ca Sodoma şi Gomora Isaia 13:19 – deci se împlineşte din nou promisiunea.
Căderea Babilonului e plânsă de politicienii lumii (18:9-10), dar şi de comercianţi (18:11-19). Ei plâng atât pentru Babilon, dar şi pentru pierderea ce o au ei.
18:9-10. Regii pământului. Puterea politică, care în vremea sfârşitul suţine Babilonul (17:1-2). Ei dau ajutor Babilonului, să-i supună pe cei ce nu vor să se supună de bună-voie Babilonului. Acum plâng, pentru că înţeleg că promisiunile Babilonului, de securitate şi belşug, nu pot fi împlinite, căci Babilonul a căzut. Cădrea Babilonului e într-un ceas – ca domnia celor 10 împăraţi 17:12.
Regii pământului văd că pedeapsa este judecata lui Dumnezeu, şi o interpretează ca atare.
18:11-17 Negustorii pământului. Vezi la versetul 3. Ei îşi plâng de milă. După ce au vândut mărfurile înşelătoare ale Babilonului, au atins punctul critic, când nimeni nu le mai cumpără marfa, căci au văzut esenţa ei (17:16.17). Babilonul cade, ei rămân fără comerţ.
Lista lungă de mărfuri luxoase demonstrează complexitatea relaţiilor şi amăgirilor Babilonului. Acum, toate s-au dus. Aceasta enumerare este de un mare efect poetic, subliniind faptul ca Babilonul este biserica materialista, care pretuieste mai mult luxul si nevoile fizice. decat valoarea sufletelor oamenilor. Nici chiar trupurile nu ocupa un loc important, decât ca sclavi. Aceasta lista afiseaza, într-adevar, piata unei prostituate.
18:17 Marinarii, cârmacii – la fel ca şi negustorii... Imagine luată din Ezechiel 27:29-31, la căderea Tirului.
Ceas. Arderea în foc a prostituatei este o pedeapsa fixata în Legea lui Moise pentru o fiica de preot care se prostitua (Lev 21:9). Se crede, în mod traditional, ca durata plagilor venite asupra Babilonului („o singura zi"—v.8) ar fi o zi profetica (un an), din care „un ceas" (v.17) ar trebui înteles tot ca timp profetic (15 zile). Acesta ar fi timpul plagilor, culminând cu distrugerea Babilonului. Este foarte posibil. Dar asemenea expresii, luate separat, într-un context care nu vrea decât sa accentueze rapiditatea caderii Babilonului, pot fi simple exprimari poetice, retorice (Is 47:7-9, Iov 1:13-19).
18:18-19. Ce cetate este ca cetatea cea mare? Întrebarea retorică ce aminteşte de Cine este ca fiara? 13:4. durerea lor e egoistă, căci nu mai câştigă acum nimic de pe urma Babilonului. Împietrirea lor: deşi cetatea a căzut sub ochii lor, datorită păcatelor ei, datorită uzurpării încercate la adresa lui Dumnezeu, cu nostalgie îşi amintesc de ea şi o doresc exact aşa, ca putere uzurpatoare.
18:20 Bucuria credincioşilor. Căderea Babilonului este motivul de bucurie al credincioşilor, căci robia/opresiunea încetează. Bucuria e descrisă în 19:1-10. Babiloul e responsabil de sângele sfinţilor 18:24, deci căderea lui e vestea cea bună, a biruinţei depline şi finale a lui Dumnezeu pentru poporul Lui.
Pământul plânge – era postbabilonieană este una nefericită – toţi plâng; dar nu au pe cine învinovăţi, căci ei au distrus cetatea (17:16). De ce au făcut-o? Se comportă acum ca nişte copii răsfăţaţi, care plâng după jucăria preferată, pe care ei au distrus-o. Lovirea Babionului cred că are la bază tot motive egoisme, orgolioase. Împăraţii pământului sprijină cu toate resursele lor Babilonul, până când, din orgoliu, ajung probabil să-şi pună întrbarea: cine e şeful? Alianţa noastră nu prea aduce binele – vezi plăgile. Atunci, să distrugem Babilonul. După aceea, alianţa desfăcută îşi arată roadele nefericite pe ei.
Locuitorii pământului aveau un singur dumnezeu: şi l-au distrus. Dar tot pe el îl plâng, în cuvinte ce sunt ca un refren în Apocalipsa: 18:18 – care cetate e ca cetatea cea mare // Apocalipsa 13:4 // Cine este ca Dumnezeu? Este o zi de mare durere, de plângere ca armaghedonul. Dar acum, zeul lor un învie, ca ritualul lui HadadRimon, de la Armaghedon. Babilonul nu se va mai ridica niciodată – ilustraţia cu piatra de moară în apă.
În timp ce amantii si profitorii o bocesc, îngerii cerului împreuna cu sfintii sarbatoresc triumful, bucurându-se de judecata lui Dumnezeu care a adus pieirea Babilonului (v.20).
18:21-23. Căderea Babilonului. Este anunţată de îngerul puternic al lui Dumnezeu, prin aruncarea unei pietre de moară în apă, imagine preluată din Ieremia 51:64. Ne gândim şi la aplicarea lui Matei 18:6 – căci Babilonul a făcut pe mulţi să păcătuiască, prin înşelare sau constrângere. Piatra de moară simbolizează viaţa (18:22 – compară cu Deut 24:6); dacă nu se mai aude huruitul morii, înseamnă că nu mai e viaţă acolo – îngerul aruncă piatra de moară, căci nu mai are cine să o folosească!!! Îngerul aruncă piatra în mare – nu într-un râu local, deci adânc sub ape. Moartea Babilonului este irevocabilă. Profetia mai arata ca, asemenea acestei pietre, Babilonul se va îneca în apele pe care sta (Ier 5 1:42, Apoc 17:1.15.16, Ez 26:3.19, 27:32.34.36)
Căderea Babilonului – speranţă pentru poporul lui Dumnezeu.
18:23 Negustorii – mai marii pământului. Arată poziţia lor fruntaşă, în a colporta ideiile, valorile Babilonului.
Vrăjitoria ta/ farmecele tale. Pharmakia – spiritismul, ocultismul este păcatul Babilonului. Isaia 47:9.12, prin care toate naţiunile sunt înşelate. [prin vin, prin semne şi minuni, lucrează aliaţii diavolului, ca fiara de pe pământ, ce convinge oamenii să se alieze Babilonului, pentru armaghedon].
Dumnezeu face dreptate judecă Babilonul, pentru sângele sfinţilor vărsat. Astfel poate izbucni imnul de laudă din 19:1-2.
18:24 Sfinţii sunt răzbunaţi – cei năpăstuiţi şi urmăriţi de Babilon, sunt acum răzbunaţi de dreptatea lui Dumnezeu.
Si daca cineva ar întreba înca odata: De ce o pedeapsa atat de grava asupra lumii noastre, tocmai acum cand religia devine atotprezenta ? — ultimele doua versete repeta vina Babilonului: 1.pentru ca negustorii bisericii apostate devin cei mai influenti în lume, 2. pentru ca biserica apostata amageste popoarele prin minuni oculte si 3. pentru ca încurajeaza persecutia.
Certirudinea căderii Babilonului trebuie să fie un puternic semnal de alarmă asupra credinciosului individual – să termine legăturile cu orice sistem religios sau practică, ce nu se armonizează cu Evanghelia. Unii credincioşi sinceri poate că rămân în Babilon, fiind amăgiţi evlavia aparentă 2 Tim 3:5, sau de efervescenţa spirituală, pe care nu o aduce Duhul Sfânt.
Apocalipsa capitolul 17.
Apocalipsa 17
Apocalipsa 16:19, versetul despre distrugerea Babilonului. când o putere nouă este introdusă în Apocalipsa, mai întâi este prezentată generic, în termeni largi (capitolul 17), ca mai apoi să i se prezinte soarta (capitolul 18).
17:1 Îngerul. Ceea ce spune el, justifică judecata adusă asupra omenirii de plăgi, în special plaga 7. Dumnezeu mereu îşi justifică acţiunile – nu e ca un dictator absurd şi răzbunător – ci El explică mereu copiilor Lui totul.
Judecata marii prostituate. Ioan e invitat de îngerul care aruncă plaga 7 să vadă judecata. Același înger îl va invita pe Ioan să vadă strălucirea Noului Ierusalim 21:9 - e interesant că numai după ce Babilonul, cu toată strălucirea lui falsă e nimicit se vede strălucirea Ierusalimului.
Prostituata este Babilonul - adică simbolul opresiuni și a revoltei împotriva lui DUmnezeu. Reprezintă sistemul religios apostat (compus din trinitatea satanică - balaurul, fiara din mare, profetul mincinos), care în colaborare cu puterile civile, domină și opresează poporul lui Dumnzeu. omenirea. A reprezentat Roma păgână, dar aici este în context escatologic, la împlinirea maximă a simbolului. Este tot o femeie, opusă parcă celei din cp 12 – legată de pustie, de fiară, în centrul cosmosului.
Femeia din cp 12 Femeia din cp 17
Celestă, înconjurată de astre (12:1) stă pe ape, înconjurată de regi degenraţi (17:1.2)
Balaurul o atacă (12:4) este ca balaurul în comportament (17:3.6)
Zboară în exil (12:6) Este confortabilă, ca regină (17:3.4)
Suferă singură în pustie (12:6.14) Se pregăteşte pentru petrecere (17:4)
Dumnezeu o hrăneşte (12:6.14) E îmbătată de sângele sfinţilor (17:2)
Este mama lui Mesia şi a rămăşiţei E mama prostituatelor (17:5)
Lui Israel (12:5.6)
Femeia din 17 este antiteza celei din cp 12. Identitatea prostituatei e clară în Apocalipsa, pe baza imaginilor Vechiului Testament. Poporul lui Dumnezeu infidel era comparat cu adulterul. Deci Femeia de aici este poporul lui Dumnezeu, care s-a lăsat sedus de standardele lumii din jur, le-a dorit, le-a acceptat şi a combinat religiozitatea cu dorinţa lui satan de a-L uzurpa pe Dumnezeu. Acum religia a ajuns modalitatea prin care Dumnezeu este uzurpat (mântuire porprie, prin eforturi sau concepte omeneşti – fie legalism, fie mântuire fără asculare 100% de Cuvântul lui Dumnezeu, cum ar fi încăpăţânarea faţă de Sabat, testul turnesol al relaţiei noastre cu Dumnezeu-, nu acceptând conducerea lui Dumnezeu). Transfomrarea aceasta uimitoare poporului lui Dumnezeu, l-a uimit, şocat pe profet (versetul 6).
Stând pe ape multe. Imagine inspirată din Babilonul istoric, ce stătea pe apele Eufratului Ieremia 51:13. Simbolul e comentat în 17:15; apele repreyintă puterile seculare ale lumii, care la sfârșitul timpului va susține Babilonul și se va opune poporului lui Dumnezeu. Conducerea o are însă Babilonul, care stă pe aceste ape.
17:1-2 Prostituata cea mare... cu care au curvit împărații pământului. Expresia se referă uneori la relațiile dintre popoare (Naum 3:4); cel mai des la relațiile poporului Israel cu popoarele păgâne: Isaia 1:21, Ieremia 3:1; Ezechiel 16:26-29, 23:3-30. Din Ieremia 4:30 și 2 Regi 9:30 putem înțelege că Ioan s-a inspirat din aceste taboluri ale Vechiul Testament, în descrierea Babilonului spiritual - este vorba de Izabela, motivul coruperii lui Israel.
Împărații pământului sunt conducătorii puterilor civile, care forțează pe cei ce nu se închină Babilonului, să cedeze în această închinare.
Puterile civile sunt seduse de promisiunile Babilonului - lux, bogăție, siguranță.
Locuitorii pământului s-au îmbătat - Babilonul amăgește și oamenii, nu doar conducătorii, care amețiți de vinul ei nu mai gândesc, își supun rațiunea Babilonului
17:3 Pustie. Viziunea este dată de Duhul...Pustia pare locul potrivit pentru pedepsirea Babilonului, de vreme ce fiara a urmărit Femeia timp de 1260 de zile în pustie. Locul persecuției Bisericii, creayă cadrul pedepsirii Babilonului.
Femeia ce șade pe o fiară. fiara este simbolul puterii politice, ce servește Babilonul final. Deci e subliniată relația dintre Babilon și puterile politice, (iar în vs 1, între Babilon și omenire, în general).
Purpuriu. Culoarea accentuează ferocitatea fiarei. Seamănă acum descrierea cu cea a balaurului roșu din capitolul 12, subliniind legătura dintre fiară și satana. roșul e culoarea sângelui martir vărsat de fiară, la comanda Babilonului 17:6
7 capete și 10 coarne.
În 12 balaurul este așa (12:3) și o urmărește pe femeie în pustiu. În 13, fiara din mare e așa și are nume de blasfemie (13:1. 6-7: nume de blasfemie împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său; dacă împotriva lui Dumnezeu știm ce înseamnă blasfemia, oare împotriva poporului Său să însemne că pretinde că este poporul lui Dumnezeu, dar de fapt nu e și aceasta este o pretenție falsă?) și lucrează prin autoritatea balaurului. Ea persecută poporul lui DUmnezeu 42 de luni, adică cele 1260 de zile ale rătăcirii în pustie. Pe fiara înviată din Ap 13 călărește Babilonul / ceea ce sugerează faptul că sistemul politico-religios, care a afectat mult timp poporul lui Dumnezeu în vechime, trebuie să fie instaurat iarăși - dar își va primi judecata.
Hule / blasfemii. Asumarea egalității cu divinitatea sau pretenția de a avea atributele ei. (Ioan 10:33, Marcu 2:7).
17:4 Femeia îmbrăcată... Purpuriul în vechime era asociat cu haina regală (Estera 8:5 - prostituata spune despre sine că este regină 18:7. Cetățile păgâne sunt descrise ca fiind bogate... la fel și prostituata se împodobește ca să seducă Ier 4:30. Deseori, pietrele scumpe sunt găsite în prezența lui Dumnezeu în Biblie - Babilonul apeleaza la ele - arată astfel dorința de a fi în locul lui Dumnezeu. și de a domina lumea. Noul Ierusalim este descris cu pietre scumpe 21:11; deci Babilonul e rival, atât în strălucire, cât și în moralitate, căci Mireasa e îmbrăcată în in subțire, care reprezintă faptele bune 19:8.
Potir de aur. Promite să conțină o băutură bună; dar are spurcăciuni și necurății.
17:5 Pe frunte avea un nume. Reflectă obiceiul roman de a scrie numele pe fruntea prostituate, în bordelurile publice Ieremia 3:3.
Taina. Fie parte din numele Babilonului; fie, notă introductivă, în sensul că Babilonul trebuie înțeles spiritual și că doar cel ce are DUhul lui Dumnezeu poate înțelege corect simbolul Babilonului.
BAbilonul reprezintă unirea dintre balaur, fiară și profetul mincinos, care va uni toate religiile apostate, fapt care o face să fie Mama prostituatelor - antiteză cu Noul IErusalim, ce e mama noastră Gal 4:26.
Numele descrie caracterul. Babilonul a defenit numele ce reprezinta rebeliunea împotriva lui Dumnezeu. Copii lui, au numele lui scris pe frunte. Copiii lui Dumnezeu poarta sigiliul Lui, adiga NUmele Său 14:1.
17:6 Îmbătată de sângele sfinților. Se face referire la persecuția din 13:14-17. Ea e responsabilă de toate martirajele, căci e mamă!!! Ea care dă altora să bea pentru a-i îmbăta, ea este beată de sângele sfinților.
Fiara înviată
17:6 Mirarea lui Ioan. Lui IOan i se promite că va vedea judecata - dar vede femeia în splendoarea ei. Să fie transformarea femeii din cp 12, în forţa persecutoare din 17?
17:7 Taina femeii și a fiarei. Pentru a înțelege femeia, trebuie să înțelegem fiara: cele două entități merg împreună, se inspiră și se suțin una pe alta.
17:8 Fiara care era și nu mai este; dar se ridică din Adânc. Expresia este parodierea descrierii lui DUmnezeu ca Cel ce era, este și va veni Ap 4:8 - deci înțelesul este escatologic. Atunci și fiara are înțeles escatologic. Această descriere tripartită a fiarei: trecut-preyent-viitor, trebuie văzută îndinzându-se pe perioada celor 7 capete, în diferite epoci istorice. FIecare cap este o întrupare parțială a puterilor satanice care conduc pentru o perioadă determinată Robert Thomas.
Adânc. CA și în celelate cazuri în care fiarele sau lăcustele apar din adânc, se sublinează același scop - distrugerea. Dacă vine din Adânc, o leagă de fiara din Ap 11:7, care ucide pe cei doi martori.
Se duce la pierzare. La sfârșit, fiara își reia activitatea de nimicire a poporului lui Dumnezeu, pentru puțină vreme, căci va fi nimictă, împreună cu prostituata - Babilon.
Dinamica: era, nu mai este, se ridică din adânc, merge la pierzare este contrast pentru Dumnezeu, care era, este, care vine (4:8, 1:4.8). Puterea uzurpatoare este evidentă din nou.
A. 1. Fiara pe care ai văzut-o, a fost
2. Acum nu este
3. va veni din abis
4. merge la distrugere (versetul 8).
Este fiara din mare, din cp 13. aceasta primeşte închinare (13:4), proferă blasfemii (13:6 – 17:3). Dar fiara stacojie/roşie ne aminteşte şi de balaurul roşu (12:3). Dar se comportă şi ca fiara din pământ din cp 13, ca o forţă politică, ce are rolul să suprime puterile religiose, politice, oculte pentru fiara din mare (13:11-12, // 17:2.12). Fiarele din cp 13 oglindesc balaurul din cp 12: fiara din mare are tot 10 coarne ca balaurul, iar fiara din pământ vorbeşte ca un balaur.
Fiara din cp 17 regrupează toate aceste 3 forţe acum, duşmanii lui Dumnezeu într-o colaiţie reală.
Mirarea. se repetă mirarea din 13:3-4, când oamenii ce văd revenirea fiarei rănită de moarte sunt impresionați. Referința la cartea vieții în ambele pasaje, ne demonstrează că fiara pe care stă femeia și cea din Ap 13, este aceeași fiară, sistem politico-religios ce atacă poprul lui DUmnezeu. NUmai cei scriși în cartea vieții vor fi capabili să vadă înșelăciunea.
Enigma era, nu mai e, va veni. , merge la pierzare e dezvoltată în versetul 10 şi11
B. 1. Cinci au căzut
2. Unul este
3. Celălalt încă nu a venit
4. când vine, va sta doar puţină vreme (versetul 10)
Următoare explicaţie, are 4 elemente, dar combină trăsăturile fiarei (versetul 8), cu ale împăraţilor (versetul 10).
C. 1. Fiara care a fost
2. Acum nu este
3. Este un al 8-lea rege
4 Şi merge la distrugere (versetul 11).
Din compararea celor trei tablouri ABC, înţelegem misterul:
Prima fază
A1. Fiara... care a fost
B1. Cinci [regi] au căzut
C1. Fiara care a fost
A doua fază
A2. Acum nu e
B2. Un [rege] e
C2. Nu e
A treia fază
A3. Se ridică din abis
B3. [Un rege] încă nu a venit
C3. al 8-lea rege
A patra fază
A4. Merge la distrugere
B4. Trebuie să rămână puţină vreme
C4. merge la distrugere.
Fiara corespunde celei din cp 13, şi a 4-a din Daniel 7, din care iese cornul cel mic (blasfemiator şi uzurpator). Ce poartă toate caracteristicile fiarelor anterioare (ca în cp 13). Fiara cu 10 coarne din Apocalipsa 13 acoperă primele 5 perioade istorice prezise de Daniel 7: Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma, cornul cel mic. Aceasta este prima fază şi cei 5 regi.
Faza a doua – absenţa ce corespunde cu rana fatală dată fiarei (versetul 11) – timpul celui de al 6-lea rege/împărăţii. E paradoxal acest rege – există, deşi pare că e mort.
Faza a treia – vindecarea rănii şi ridicarea din abis. Pentru că al şaptelea rege rezistă până la sfârşit, Apocalipsa îl descrie ca fiind şi al 8-lea (17:11), care merge mai departe decât al 7 rege. Regele 7 este biserica reinsitutită până la sfârşit.
Faza a patra – duce viziunea la timpul sfârşitului. Biserica, regele al 8-lea (al 7-lea) merge la distrugere. Domnia acestui rege coincide cu cea a celor 10 împăraţi (versetul 12 // 10), situată în perioada „nu încă”. Perioada este scurtă – versetul 10 şi 12. Ideea transmisă este scurtimea timpului – ca în Apocalipsa 18:10.17.19 – judecata Babilonului. Cei 10 împăraţi reprezintă ultimele puteri politice mondiale – pe care le-am întâlnit în cp 16, în contextul Armagehdonului (16:12) şi le vom reîntâlni în cp. 18, unde ei luptă ultima luptă a Armaghedonului.
17:9 Mintea plină de înțelpciune. Expresie ce se referă la vigilență spirituală, nu la intelect. Același lucru este cerut și pentru a înțelege numărul fiarei 666 (13:18).
Șapte munți. Mulți comentatori se grăbesc să spună că e vorba de Roma păgână - Ioan nu se referă la ea, căci explică el în vs. 10, că munții sunt împărați (în Daniel citim că împărații pot fi și împărății). În profeție, muntele este simbol al unei împărății sau a unui imperiu, dar niciodată a unui individ. Așa că din descrierea versetelor 10-11 înțelegem că este vorba mai degrabă de 7 împărății consecutive, mai degrabă decât paralele. Ladd spune că Babilonul stă pe o succesiune de Imperii. Își găsește fundația în Babilonul istoric, în primul secol în Roma păgână și la sfârșitul timpului în Babilonul spiritual.
Identificarea simplă cu un oraș antic nu este posibilă. femeia a încheiat legături adultere în fiecare epocă cu puterea existentă atunci. Și Allan Johnson cometează Babilonul reprezintă întreaga cultură separată de Dumnezeu, în timp ce sistemul divin este reprezentat de Noul Ierusalim. Roma este, în mod simplu o manifestare a sistemului total.
Șapte munți... șapte împărați sugerează faptul că e vorba despre același lucru, ca și apele multe pe care șade femeia, ca și fiara roșie pe care de asemenea șade femeia (Ap 17:1.3) adică puterile seculare și politice ale lumii.
Șapte regi. Aplicați la 7 regi romani... VEspasian fiind contemporanul lui Ioan e poveste: sunt omiși unii regi cu domnii scurte. Apoi VEspasian a domnit în 69-79, iar Ioan a scris în timpul lui Domitian (81-96). Apocalipsa vorbește de regele care era... nu este... dar va fi. Când în timpul lui Ioan nu a fost împărat la Roma?
Mitul Nero reînviat. DOmitian este considerat Nero reînviat, după ce Nero s-a sinucis, persecuția creștinilor a reînceput în timpul lui Domitian (de aceea se spune că NEro a revenit). Astfel împăratul care a fost e Nero; nu mai e, moartea lui; va veni - persecutia lui Domitian. Dar... Ioan scrie în timpul lui Domitian, deci în perioada DOmitian este... nu va veni. Nu se poate aplica la împărații romani.
Șapte împărății ce au opresat poporul lui DUmnezeu, de la apariția lui Israel, până la revenire (unii comentează textul din perspectiva timpului modern, nu a lui Ioan).
5 care au cazut: Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma IMperială, Roma religioasă (fiara din mare Ap 13). A șasea fiară, fiara din Ap 11, revoluția franceză, a șaptea este fiara ca un miel din Ap 13; a opta, Roma religioasă reînviată (fiara din Ap 17).
FIara care e / trebuie să fie în timpul lui Ioan, deci puterile sunt: 5 care au cazut - Egipt (putere mondială ce a opresat pe ISrael), Asiria - distrugerea regatului de Nord al lui Israel, Babilon - distruge Ierusalimul, Medo-Persia - în timpul Esterei, aproape anihilează ISraelul, Grecia - prin Antioh Epifanul încearcă să distrugă Israelul; puterea care e - Roma Imperială, persecută Biserica. A șaptea împărăție este Roma clericală a Evului Mediu, fiara din mare din Ap 13.
A opta este fiara cu rana vindecată ce va reapărea lumii, la finalul istoriei. Această interpretare este cea mai satisfăcătoare a succesiunii imperilor și se potrivește bine cu contextul capitolelor 17-18. Toate aceste împărății au în comun combinarea religie și statului, și toate au fost responsabile de opresarea poporului lui Dumnezeu și de încercarea de a-l distruge.
17:11 Fiara care e și nu mai este. Expresie folosită cu sensul era și nu mai trăiește.
Este a opta, dar din numărul celor 7. Este a 8-a, pentru că e distinctă de celelalte 7. Dar e dintre ele, mai degrabă este a 7-a, care vine după Roma (Ap.13), cornul cel mic din Daniel 7:21-25. Al optulea cap este al 7-lea reînviat. Noi trăim acum evident în timpul celui de al șaptelea cap, căci uniunea finală mondială nu este încă stabilită. Dar va fi pentru puțină vreme, își va propune să distrugă poporul lui DUmnezeu, dar va fi ea distrusă înainte de a-și împlini planul Aici, dacă trăim în timpul celei de a șaptea puteri, care e sensul la nu mai e?
17:12 Zece regi. Puterile vor veni în viitorul escatologic (contextul indică clar). Ele sunt puteri pur escatoligice, reprezentând totalitatea puterilor de pe întreg pământul care vor servi Antihristul. Isbon T. Beckwith.
După o scurtă armonie a acestor puteri (vs 13), declară războiul Armaghedonului faţă de Dumnezeu (versetul 14), Dumnezeu răspunde şi-i risipeşte(versetul 14); învinşi se întorc împotriva reginei lor (versetul 16,17,18).
După aceea nu mai ştim nimic din ce se întâmplă cu aceştia – tabloul se încheie cu căderea Babilonului – 18:2. Proclamarea îngerului este ca cea a îngerului al doilea din Apocalipsa 14 şi confirmă faptul că profeţia lui Dumnezeu s-a împlinit şi se împlineşte cuvânt cu cuvânt (17:17). Babilonul şi-a atins punctul din care nu mai există întoarcere. Dumnezeu a fost răbdător până la acest moment.
17:16 Îi vor mânca carnea. Simbolul distrugerii din partea dușmanului Psalm 27:2, Mica 3:2-3, Ier 10:25 Ezechiel 16:37-41 Puterile politice deziluzionate se întorc cu pasiune împotriva Babilonului.
O vor arde în foc. Este pedeapsa folosită pentru necurățiile sexuale în Vechiul Testament Lev 20:14, 21:9, Ezechiel 16:38-41, 23:22-29 - Ierusalimul e ars pentru pedepsirea curviilor lui.
Așa e isotira lumii: fiecare putere o distruge pe cea anterioară ei. Dumnezeu va pune capăt acestui cerc, la Armaghedon va interveni și El Însuși va înceta istoria aceasta, instaurând împărăția Sa veșnică.
17:17 Planul lui Dumnezeu împlinit. PEntru noi, desfășurarea acțiunii s-ar putea să pară haotică: puterile se succed și toate se supun Babilonului. Prin aceste puteri aliate, Dumnezeu își va împlini planul de distrugere a Babilonului. Astfel totul este sub controlul Său. Istoria e limitată de voința Sa. El controlează totul și Își împlinește planurile. Toate lucrurile lucrează împreună spre direcția aceasta.
17:18 Cetatea este femeia prostituată.
Tabolul descris în Apocalipsa 17 este plin de paradoxuri: o împărăteasă frumoasă, elegantă, îmbrăcată în haine regale, acoperită cu pietre preţioase, bea dintr-o cupă plină de necurăţii şi de curviile ei (versetul 4). Este elegantă, dar stă pe o fiară hidoasă, plină de nume blasfemiatoare (versetul 3). În cele din urmă, fiara se întoarce împotriva ei şi o face să se prăbuşească 18:2.
Retrospectiva
Apocalipsa 17 ne arată ce duce la secarea Eufratului din Ap 16. Cetatea cea mare, femeia curvă este fiara din Ap 13 reînviată, care acționeayă împotriva poporului lui DUmnezeu.
Relația prostituată- puterile pământului este în antiteyă cu relați Isus - NOul Ierusalim, descrisă în cp 21. De fapt tot pasajul 17-18 este în antiteză cu Noul Ierusalim, folosindeu-se aceleași expresii, aceleași imagini. Relația dintre Babilon și amanții ei va sfîrșit tragic - se vor întoarce împotriva ei; relația între Noul Ierusalim și ISus e veșnică.
Ioan vede Noul Ierusalim tot la invitația îngerului al 7/lea (ca și la Babilon) Ap 21:10, IOan este în Duhul, Noul Ierusalim este locul de unde Dumnezeu conduce . ca și Babilonul, tronul puterii opuse lui DUmnezeu, care conduce lumea; Babilonul e luxos, împodobit pentru a atrage lumea într/o legătură ilicită // Noul Ierusalim e simplu, luminos, pentru a atrage oamenii spre mântuire; Babilonul e locul ființelor necurate Ap 18:4 // Noul Iersualim este locul unde Dumnezeu Își instalează cortul Ap 21:3. Amândouă sunt introduse cu S-a sfârșit! Ap 16:19, 21:6 - însă soarta finală este deosebită: distrugere veșnică pentru Babilon și viață veșnică pentru Noul Ierusalim.
Diavolul falisifică tot: trinitatea falsă, semnul fals și cetatea falsă.
Cetatea eternă este cea zidită de DUmnezeu Evrei 11:10.
Apocalipsa 16:19, versetul despre distrugerea Babilonului. când o putere nouă este introdusă în Apocalipsa, mai întâi este prezentată generic, în termeni largi (capitolul 17), ca mai apoi să i se prezinte soarta (capitolul 18).
17:1 Îngerul. Ceea ce spune el, justifică judecata adusă asupra omenirii de plăgi, în special plaga 7. Dumnezeu mereu îşi justifică acţiunile – nu e ca un dictator absurd şi răzbunător – ci El explică mereu copiilor Lui totul.
Judecata marii prostituate. Ioan e invitat de îngerul care aruncă plaga 7 să vadă judecata. Același înger îl va invita pe Ioan să vadă strălucirea Noului Ierusalim 21:9 - e interesant că numai după ce Babilonul, cu toată strălucirea lui falsă e nimicit se vede strălucirea Ierusalimului.
Prostituata este Babilonul - adică simbolul opresiuni și a revoltei împotriva lui DUmnezeu. Reprezintă sistemul religios apostat (compus din trinitatea satanică - balaurul, fiara din mare, profetul mincinos), care în colaborare cu puterile civile, domină și opresează poporul lui Dumnzeu. omenirea. A reprezentat Roma păgână, dar aici este în context escatologic, la împlinirea maximă a simbolului. Este tot o femeie, opusă parcă celei din cp 12 – legată de pustie, de fiară, în centrul cosmosului.
Femeia din cp 12 Femeia din cp 17
Celestă, înconjurată de astre (12:1) stă pe ape, înconjurată de regi degenraţi (17:1.2)
Balaurul o atacă (12:4) este ca balaurul în comportament (17:3.6)
Zboară în exil (12:6) Este confortabilă, ca regină (17:3.4)
Suferă singură în pustie (12:6.14) Se pregăteşte pentru petrecere (17:4)
Dumnezeu o hrăneşte (12:6.14) E îmbătată de sângele sfinţilor (17:2)
Este mama lui Mesia şi a rămăşiţei E mama prostituatelor (17:5)
Lui Israel (12:5.6)
Femeia din 17 este antiteza celei din cp 12. Identitatea prostituatei e clară în Apocalipsa, pe baza imaginilor Vechiului Testament. Poporul lui Dumnezeu infidel era comparat cu adulterul. Deci Femeia de aici este poporul lui Dumnezeu, care s-a lăsat sedus de standardele lumii din jur, le-a dorit, le-a acceptat şi a combinat religiozitatea cu dorinţa lui satan de a-L uzurpa pe Dumnezeu. Acum religia a ajuns modalitatea prin care Dumnezeu este uzurpat (mântuire porprie, prin eforturi sau concepte omeneşti – fie legalism, fie mântuire fără asculare 100% de Cuvântul lui Dumnezeu, cum ar fi încăpăţânarea faţă de Sabat, testul turnesol al relaţiei noastre cu Dumnezeu-, nu acceptând conducerea lui Dumnezeu). Transfomrarea aceasta uimitoare poporului lui Dumnezeu, l-a uimit, şocat pe profet (versetul 6).
Stând pe ape multe. Imagine inspirată din Babilonul istoric, ce stătea pe apele Eufratului Ieremia 51:13. Simbolul e comentat în 17:15; apele repreyintă puterile seculare ale lumii, care la sfârșitul timpului va susține Babilonul și se va opune poporului lui Dumnezeu. Conducerea o are însă Babilonul, care stă pe aceste ape.
17:1-2 Prostituata cea mare... cu care au curvit împărații pământului. Expresia se referă uneori la relațiile dintre popoare (Naum 3:4); cel mai des la relațiile poporului Israel cu popoarele păgâne: Isaia 1:21, Ieremia 3:1; Ezechiel 16:26-29, 23:3-30. Din Ieremia 4:30 și 2 Regi 9:30 putem înțelege că Ioan s-a inspirat din aceste taboluri ale Vechiul Testament, în descrierea Babilonului spiritual - este vorba de Izabela, motivul coruperii lui Israel.
Împărații pământului sunt conducătorii puterilor civile, care forțează pe cei ce nu se închină Babilonului, să cedeze în această închinare.
Puterile civile sunt seduse de promisiunile Babilonului - lux, bogăție, siguranță.
Locuitorii pământului s-au îmbătat - Babilonul amăgește și oamenii, nu doar conducătorii, care amețiți de vinul ei nu mai gândesc, își supun rațiunea Babilonului
17:3 Pustie. Viziunea este dată de Duhul...Pustia pare locul potrivit pentru pedepsirea Babilonului, de vreme ce fiara a urmărit Femeia timp de 1260 de zile în pustie. Locul persecuției Bisericii, creayă cadrul pedepsirii Babilonului.
Femeia ce șade pe o fiară. fiara este simbolul puterii politice, ce servește Babilonul final. Deci e subliniată relația dintre Babilon și puterile politice, (iar în vs 1, între Babilon și omenire, în general).
Purpuriu. Culoarea accentuează ferocitatea fiarei. Seamănă acum descrierea cu cea a balaurului roșu din capitolul 12, subliniind legătura dintre fiară și satana. roșul e culoarea sângelui martir vărsat de fiară, la comanda Babilonului 17:6
7 capete și 10 coarne.
În 12 balaurul este așa (12:3) și o urmărește pe femeie în pustiu. În 13, fiara din mare e așa și are nume de blasfemie (13:1. 6-7: nume de blasfemie împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său; dacă împotriva lui Dumnezeu știm ce înseamnă blasfemia, oare împotriva poporului Său să însemne că pretinde că este poporul lui Dumnezeu, dar de fapt nu e și aceasta este o pretenție falsă?) și lucrează prin autoritatea balaurului. Ea persecută poporul lui DUmnezeu 42 de luni, adică cele 1260 de zile ale rătăcirii în pustie. Pe fiara înviată din Ap 13 călărește Babilonul / ceea ce sugerează faptul că sistemul politico-religios, care a afectat mult timp poporul lui Dumnezeu în vechime, trebuie să fie instaurat iarăși - dar își va primi judecata.
Hule / blasfemii. Asumarea egalității cu divinitatea sau pretenția de a avea atributele ei. (Ioan 10:33, Marcu 2:7).
17:4 Femeia îmbrăcată... Purpuriul în vechime era asociat cu haina regală (Estera 8:5 - prostituata spune despre sine că este regină 18:7. Cetățile păgâne sunt descrise ca fiind bogate... la fel și prostituata se împodobește ca să seducă Ier 4:30. Deseori, pietrele scumpe sunt găsite în prezența lui Dumnezeu în Biblie - Babilonul apeleaza la ele - arată astfel dorința de a fi în locul lui Dumnezeu. și de a domina lumea. Noul Ierusalim este descris cu pietre scumpe 21:11; deci Babilonul e rival, atât în strălucire, cât și în moralitate, căci Mireasa e îmbrăcată în in subțire, care reprezintă faptele bune 19:8.
Potir de aur. Promite să conțină o băutură bună; dar are spurcăciuni și necurății.
17:5 Pe frunte avea un nume. Reflectă obiceiul roman de a scrie numele pe fruntea prostituate, în bordelurile publice Ieremia 3:3.
Taina. Fie parte din numele Babilonului; fie, notă introductivă, în sensul că Babilonul trebuie înțeles spiritual și că doar cel ce are DUhul lui Dumnezeu poate înțelege corect simbolul Babilonului.
BAbilonul reprezintă unirea dintre balaur, fiară și profetul mincinos, care va uni toate religiile apostate, fapt care o face să fie Mama prostituatelor - antiteză cu Noul IErusalim, ce e mama noastră Gal 4:26.
Numele descrie caracterul. Babilonul a defenit numele ce reprezinta rebeliunea împotriva lui Dumnezeu. Copii lui, au numele lui scris pe frunte. Copiii lui Dumnezeu poarta sigiliul Lui, adiga NUmele Său 14:1.
17:6 Îmbătată de sângele sfinților. Se face referire la persecuția din 13:14-17. Ea e responsabilă de toate martirajele, căci e mamă!!! Ea care dă altora să bea pentru a-i îmbăta, ea este beată de sângele sfinților.
Fiara înviată
17:6 Mirarea lui Ioan. Lui IOan i se promite că va vedea judecata - dar vede femeia în splendoarea ei. Să fie transformarea femeii din cp 12, în forţa persecutoare din 17?
17:7 Taina femeii și a fiarei. Pentru a înțelege femeia, trebuie să înțelegem fiara: cele două entități merg împreună, se inspiră și se suțin una pe alta.
17:8 Fiara care era și nu mai este; dar se ridică din Adânc. Expresia este parodierea descrierii lui DUmnezeu ca Cel ce era, este și va veni Ap 4:8 - deci înțelesul este escatologic. Atunci și fiara are înțeles escatologic. Această descriere tripartită a fiarei: trecut-preyent-viitor, trebuie văzută îndinzându-se pe perioada celor 7 capete, în diferite epoci istorice. FIecare cap este o întrupare parțială a puterilor satanice care conduc pentru o perioadă determinată Robert Thomas.
Adânc. CA și în celelate cazuri în care fiarele sau lăcustele apar din adânc, se sublinează același scop - distrugerea. Dacă vine din Adânc, o leagă de fiara din Ap 11:7, care ucide pe cei doi martori.
Se duce la pierzare. La sfârșit, fiara își reia activitatea de nimicire a poporului lui Dumnezeu, pentru puțină vreme, căci va fi nimictă, împreună cu prostituata - Babilon.
Dinamica: era, nu mai este, se ridică din adânc, merge la pierzare este contrast pentru Dumnezeu, care era, este, care vine (4:8, 1:4.8). Puterea uzurpatoare este evidentă din nou.
A. 1. Fiara pe care ai văzut-o, a fost
2. Acum nu este
3. va veni din abis
4. merge la distrugere (versetul 8).
Este fiara din mare, din cp 13. aceasta primeşte închinare (13:4), proferă blasfemii (13:6 – 17:3). Dar fiara stacojie/roşie ne aminteşte şi de balaurul roşu (12:3). Dar se comportă şi ca fiara din pământ din cp 13, ca o forţă politică, ce are rolul să suprime puterile religiose, politice, oculte pentru fiara din mare (13:11-12, // 17:2.12). Fiarele din cp 13 oglindesc balaurul din cp 12: fiara din mare are tot 10 coarne ca balaurul, iar fiara din pământ vorbeşte ca un balaur.
Fiara din cp 17 regrupează toate aceste 3 forţe acum, duşmanii lui Dumnezeu într-o colaiţie reală.
Mirarea. se repetă mirarea din 13:3-4, când oamenii ce văd revenirea fiarei rănită de moarte sunt impresionați. Referința la cartea vieții în ambele pasaje, ne demonstrează că fiara pe care stă femeia și cea din Ap 13, este aceeași fiară, sistem politico-religios ce atacă poprul lui DUmnezeu. NUmai cei scriși în cartea vieții vor fi capabili să vadă înșelăciunea.
Enigma era, nu mai e, va veni. , merge la pierzare e dezvoltată în versetul 10 şi11
B. 1. Cinci au căzut
2. Unul este
3. Celălalt încă nu a venit
4. când vine, va sta doar puţină vreme (versetul 10)
Următoare explicaţie, are 4 elemente, dar combină trăsăturile fiarei (versetul 8), cu ale împăraţilor (versetul 10).
C. 1. Fiara care a fost
2. Acum nu este
3. Este un al 8-lea rege
4 Şi merge la distrugere (versetul 11).
Din compararea celor trei tablouri ABC, înţelegem misterul:
Prima fază
A1. Fiara... care a fost
B1. Cinci [regi] au căzut
C1. Fiara care a fost
A doua fază
A2. Acum nu e
B2. Un [rege] e
C2. Nu e
A treia fază
A3. Se ridică din abis
B3. [Un rege] încă nu a venit
C3. al 8-lea rege
A patra fază
A4. Merge la distrugere
B4. Trebuie să rămână puţină vreme
C4. merge la distrugere.
Fiara corespunde celei din cp 13, şi a 4-a din Daniel 7, din care iese cornul cel mic (blasfemiator şi uzurpator). Ce poartă toate caracteristicile fiarelor anterioare (ca în cp 13). Fiara cu 10 coarne din Apocalipsa 13 acoperă primele 5 perioade istorice prezise de Daniel 7: Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma, cornul cel mic. Aceasta este prima fază şi cei 5 regi.
Faza a doua – absenţa ce corespunde cu rana fatală dată fiarei (versetul 11) – timpul celui de al 6-lea rege/împărăţii. E paradoxal acest rege – există, deşi pare că e mort.
Faza a treia – vindecarea rănii şi ridicarea din abis. Pentru că al şaptelea rege rezistă până la sfârşit, Apocalipsa îl descrie ca fiind şi al 8-lea (17:11), care merge mai departe decât al 7 rege. Regele 7 este biserica reinsitutită până la sfârşit.
Faza a patra – duce viziunea la timpul sfârşitului. Biserica, regele al 8-lea (al 7-lea) merge la distrugere. Domnia acestui rege coincide cu cea a celor 10 împăraţi (versetul 12 // 10), situată în perioada „nu încă”. Perioada este scurtă – versetul 10 şi 12. Ideea transmisă este scurtimea timpului – ca în Apocalipsa 18:10.17.19 – judecata Babilonului. Cei 10 împăraţi reprezintă ultimele puteri politice mondiale – pe care le-am întâlnit în cp 16, în contextul Armagehdonului (16:12) şi le vom reîntâlni în cp. 18, unde ei luptă ultima luptă a Armaghedonului.
17:9 Mintea plină de înțelpciune. Expresie ce se referă la vigilență spirituală, nu la intelect. Același lucru este cerut și pentru a înțelege numărul fiarei 666 (13:18).
Șapte munți. Mulți comentatori se grăbesc să spună că e vorba de Roma păgână - Ioan nu se referă la ea, căci explică el în vs. 10, că munții sunt împărați (în Daniel citim că împărații pot fi și împărății). În profeție, muntele este simbol al unei împărății sau a unui imperiu, dar niciodată a unui individ. Așa că din descrierea versetelor 10-11 înțelegem că este vorba mai degrabă de 7 împărății consecutive, mai degrabă decât paralele. Ladd spune că Babilonul stă pe o succesiune de Imperii. Își găsește fundația în Babilonul istoric, în primul secol în Roma păgână și la sfârșitul timpului în Babilonul spiritual.
Identificarea simplă cu un oraș antic nu este posibilă. femeia a încheiat legături adultere în fiecare epocă cu puterea existentă atunci. Și Allan Johnson cometează Babilonul reprezintă întreaga cultură separată de Dumnezeu, în timp ce sistemul divin este reprezentat de Noul Ierusalim. Roma este, în mod simplu o manifestare a sistemului total.
Șapte munți... șapte împărați sugerează faptul că e vorba despre același lucru, ca și apele multe pe care șade femeia, ca și fiara roșie pe care de asemenea șade femeia (Ap 17:1.3) adică puterile seculare și politice ale lumii.
Șapte regi. Aplicați la 7 regi romani... VEspasian fiind contemporanul lui Ioan e poveste: sunt omiși unii regi cu domnii scurte. Apoi VEspasian a domnit în 69-79, iar Ioan a scris în timpul lui Domitian (81-96). Apocalipsa vorbește de regele care era... nu este... dar va fi. Când în timpul lui Ioan nu a fost împărat la Roma?
Mitul Nero reînviat. DOmitian este considerat Nero reînviat, după ce Nero s-a sinucis, persecuția creștinilor a reînceput în timpul lui Domitian (de aceea se spune că NEro a revenit). Astfel împăratul care a fost e Nero; nu mai e, moartea lui; va veni - persecutia lui Domitian. Dar... Ioan scrie în timpul lui Domitian, deci în perioada DOmitian este... nu va veni. Nu se poate aplica la împărații romani.
Șapte împărății ce au opresat poporul lui DUmnezeu, de la apariția lui Israel, până la revenire (unii comentează textul din perspectiva timpului modern, nu a lui Ioan).
5 care au cazut: Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma IMperială, Roma religioasă (fiara din mare Ap 13). A șasea fiară, fiara din Ap 11, revoluția franceză, a șaptea este fiara ca un miel din Ap 13; a opta, Roma religioasă reînviată (fiara din Ap 17).
FIara care e / trebuie să fie în timpul lui Ioan, deci puterile sunt: 5 care au cazut - Egipt (putere mondială ce a opresat pe ISrael), Asiria - distrugerea regatului de Nord al lui Israel, Babilon - distruge Ierusalimul, Medo-Persia - în timpul Esterei, aproape anihilează ISraelul, Grecia - prin Antioh Epifanul încearcă să distrugă Israelul; puterea care e - Roma Imperială, persecută Biserica. A șaptea împărăție este Roma clericală a Evului Mediu, fiara din mare din Ap 13.
A opta este fiara cu rana vindecată ce va reapărea lumii, la finalul istoriei. Această interpretare este cea mai satisfăcătoare a succesiunii imperilor și se potrivește bine cu contextul capitolelor 17-18. Toate aceste împărății au în comun combinarea religie și statului, și toate au fost responsabile de opresarea poporului lui Dumnezeu și de încercarea de a-l distruge.
17:11 Fiara care e și nu mai este. Expresie folosită cu sensul era și nu mai trăiește.
Este a opta, dar din numărul celor 7. Este a 8-a, pentru că e distinctă de celelalte 7. Dar e dintre ele, mai degrabă este a 7-a, care vine după Roma (Ap.13), cornul cel mic din Daniel 7:21-25. Al optulea cap este al 7-lea reînviat. Noi trăim acum evident în timpul celui de al șaptelea cap, căci uniunea finală mondială nu este încă stabilită. Dar va fi pentru puțină vreme, își va propune să distrugă poporul lui DUmnezeu, dar va fi ea distrusă înainte de a-și împlini planul Aici, dacă trăim în timpul celei de a șaptea puteri, care e sensul la nu mai e?
17:12 Zece regi. Puterile vor veni în viitorul escatologic (contextul indică clar). Ele sunt puteri pur escatoligice, reprezentând totalitatea puterilor de pe întreg pământul care vor servi Antihristul. Isbon T. Beckwith.
După o scurtă armonie a acestor puteri (vs 13), declară războiul Armaghedonului faţă de Dumnezeu (versetul 14), Dumnezeu răspunde şi-i risipeşte(versetul 14); învinşi se întorc împotriva reginei lor (versetul 16,17,18).
După aceea nu mai ştim nimic din ce se întâmplă cu aceştia – tabloul se încheie cu căderea Babilonului – 18:2. Proclamarea îngerului este ca cea a îngerului al doilea din Apocalipsa 14 şi confirmă faptul că profeţia lui Dumnezeu s-a împlinit şi se împlineşte cuvânt cu cuvânt (17:17). Babilonul şi-a atins punctul din care nu mai există întoarcere. Dumnezeu a fost răbdător până la acest moment.
17:16 Îi vor mânca carnea. Simbolul distrugerii din partea dușmanului Psalm 27:2, Mica 3:2-3, Ier 10:25 Ezechiel 16:37-41 Puterile politice deziluzionate se întorc cu pasiune împotriva Babilonului.
O vor arde în foc. Este pedeapsa folosită pentru necurățiile sexuale în Vechiul Testament Lev 20:14, 21:9, Ezechiel 16:38-41, 23:22-29 - Ierusalimul e ars pentru pedepsirea curviilor lui.
Așa e isotira lumii: fiecare putere o distruge pe cea anterioară ei. Dumnezeu va pune capăt acestui cerc, la Armaghedon va interveni și El Însuși va înceta istoria aceasta, instaurând împărăția Sa veșnică.
17:17 Planul lui Dumnezeu împlinit. PEntru noi, desfășurarea acțiunii s-ar putea să pară haotică: puterile se succed și toate se supun Babilonului. Prin aceste puteri aliate, Dumnezeu își va împlini planul de distrugere a Babilonului. Astfel totul este sub controlul Său. Istoria e limitată de voința Sa. El controlează totul și Își împlinește planurile. Toate lucrurile lucrează împreună spre direcția aceasta.
17:18 Cetatea este femeia prostituată.
Tabolul descris în Apocalipsa 17 este plin de paradoxuri: o împărăteasă frumoasă, elegantă, îmbrăcată în haine regale, acoperită cu pietre preţioase, bea dintr-o cupă plină de necurăţii şi de curviile ei (versetul 4). Este elegantă, dar stă pe o fiară hidoasă, plină de nume blasfemiatoare (versetul 3). În cele din urmă, fiara se întoarce împotriva ei şi o face să se prăbuşească 18:2.
Retrospectiva
Apocalipsa 17 ne arată ce duce la secarea Eufratului din Ap 16. Cetatea cea mare, femeia curvă este fiara din Ap 13 reînviată, care acționeayă împotriva poporului lui DUmnezeu.
Relația prostituată- puterile pământului este în antiteyă cu relați Isus - NOul Ierusalim, descrisă în cp 21. De fapt tot pasajul 17-18 este în antiteză cu Noul Ierusalim, folosindeu-se aceleași expresii, aceleași imagini. Relația dintre Babilon și amanții ei va sfîrșit tragic - se vor întoarce împotriva ei; relația între Noul Ierusalim și ISus e veșnică.
Ioan vede Noul Ierusalim tot la invitația îngerului al 7/lea (ca și la Babilon) Ap 21:10, IOan este în Duhul, Noul Ierusalim este locul de unde Dumnezeu conduce . ca și Babilonul, tronul puterii opuse lui DUmnezeu, care conduce lumea; Babilonul e luxos, împodobit pentru a atrage lumea într/o legătură ilicită // Noul Ierusalim e simplu, luminos, pentru a atrage oamenii spre mântuire; Babilonul e locul ființelor necurate Ap 18:4 // Noul Iersualim este locul unde Dumnezeu Își instalează cortul Ap 21:3. Amândouă sunt introduse cu S-a sfârșit! Ap 16:19, 21:6 - însă soarta finală este deosebită: distrugere veșnică pentru Babilon și viață veșnică pentru Noul Ierusalim.
Diavolul falisifică tot: trinitatea falsă, semnul fals și cetatea falsă.
Cetatea eternă este cea zidită de DUmnezeu Evrei 11:10.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
