Văd o biserică în care membrii experimentează prezența și puterea lui Dumnezeu, iar oamenii vin în locul acesta pentru că simt că nevoia lor după Dumnezeu este împlinită. Aud rugăciuni, simt bucuria din inimile lor, și nu pot decât să mă bucur și să Îl laud pe Domnul împreună cu ei.
Aud cuvinte de dragoste și văd gesturi de apreciere, iar oamenii caută locul acesta pentru că se simt iubiți și acceptați. Simt o atmosferă caldă, și văd cum se ajută unul pe altul. Simt mirosul mesei de părtășie în jurul căreia abia aștept să ajung, pentru că ne simțim atât de bine împreună!
Văd cum biserica crește mereu, pentru că membrii ei cresc zilnic în cunoașterea lui Hristos, în dragoste și în slujire. Oamenii abia așteaptă să fie aici, pentru că se simt împliniți, pentru că văd schimbări bune în viața lor, și că e locul cel mai propice dezvoltării lor morale și spirituale. Abia aștept să învăț de la ei, și ei de la mine, să fim mai aproape de cer, mai asemenea lui Isus, și cât de curând cu Isus.
Văd o biserică plină de slujitori, ai cărei membrii simt durerea pentru o lume pierdută, iar oamenii vin în locul acesta pentru că își pot descoperi potențialul vieții lor și se pot simți utili. Aud câte un cuvânt de slujire și încurajare de la fiecare, aud cum se îndeamnă unul pe celălalt pentru lucrarea din timpul săptămânii, pentru ca să poată oferi cetățenilor localității lor ceva din ce le-a dat Hristos. Nu pot să rabd stând fără să fac ceva împreună cu oamenii aceștia. Slujirea lor e absolut molipsitoare.
Această biserică are un impact vizibil asupra lumii. E ca o lumină, care aprinde multe alte lumini în jur. Văd cum alte biserici se nasc datorită lucrării acestei biserici. Văd membrii ei ca pe niște firicele de sare, răspândind gustul bun al relației lor cu Mântuitorul. Influența lor ajunge dincolo de granițele acestei țări, acolo unde miliarde de oameni nu îl cunosc pe Hristos. Văd cum biserica are misiuni externe, toți sunt bucuroși să susțină lucrarea divină în zonele necreștine. Oamenii vin aici pentru că simt că vor putea să aibă o viață semnificativă pentru întreaga omenire. Abia aștept să merg cu acești oameni până la marginile pământului.
marți, 24 februarie 2009
"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22,39).
...Iudeii erau preocupaţi de ceea ce aveau să primească; problema cu care îşi băteau capul era cum să-şi asigure puterea, respectul şi serviciul care credeau că li se cuvine. Dar Domnul Hristos ne învaţă că preocuparea noastră nu trebuie să fie: cât de mult vom primi, ci cât de mult putem să dăm. Măsura datoriei noastre faţă de alţii se găseşte în ceea ce noi înşine am socotit ca datorie a lor faţă de noi.
În prietenia ta cu alţii, aşează-te în locul lor. Pătrunde în simţămintele lor, în greutăţile lor, în dezamăgirile lor, în bucuriile şi întristările lor. Identifică-te cu ei, apoi poartă-te cu ei aşa cum ai dori să se poarte ei cu tine, dacă ar fi să schimbi locul cu ei. Aceasta este adevărata regulă de sinceritate. Este o altă expresie a Legii.
Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22,39). Şi acesta este şi miezul învăţăturii profeţilor. Este principiul cerului şi va fi împlinit în toţi cei ce sunt pregătiţi pentru societatea lui sfântă.
Regula de aur este principiul adevăratei curtenii, şi ilustrarea ei cea mai adevărată se vede în viaţa şi caracterul lui Isus. O, ce raze de blândeţe şi frumuseţe străluceau în viaţa zilnică a Mântuitorului nostru! Câtă nobleţe se revărsa din însăşi prezenţa Sa! Acelaşi spirit va fi descoperit şi în copiii Săi. Aceia în care locuieşte Hristos vor fi înconjuraţi de o atmosferă divină. Veşmintele lor albe de curăţie vor fi îmbibate cu un parfum din grădinile Domnului. Feţele lor vor străluci de lumina Sa, luminând calea pentru picioarele care şovăie şi care obosesc.
Nici un om care are adevăratul ideal, cu privire la un caracter desăvârşit, nu va da greş în a dovedi simpatia şi iubirea lui Hristos. Influenţa harului trebuie să înmoaie inima, să înnobileze şi să cureţe sentimentele, dând o delicateţe de sus şi un simţ de bunăcuviinţă.
din "Cugetari de pe muntele fericirilor" de Ellen G.White
În prietenia ta cu alţii, aşează-te în locul lor. Pătrunde în simţămintele lor, în greutăţile lor, în dezamăgirile lor, în bucuriile şi întristările lor. Identifică-te cu ei, apoi poartă-te cu ei aşa cum ai dori să se poarte ei cu tine, dacă ar fi să schimbi locul cu ei. Aceasta este adevărata regulă de sinceritate. Este o altă expresie a Legii.
Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22,39). Şi acesta este şi miezul învăţăturii profeţilor. Este principiul cerului şi va fi împlinit în toţi cei ce sunt pregătiţi pentru societatea lui sfântă.
Regula de aur este principiul adevăratei curtenii, şi ilustrarea ei cea mai adevărată se vede în viaţa şi caracterul lui Isus. O, ce raze de blândeţe şi frumuseţe străluceau în viaţa zilnică a Mântuitorului nostru! Câtă nobleţe se revărsa din însăşi prezenţa Sa! Acelaşi spirit va fi descoperit şi în copiii Săi. Aceia în care locuieşte Hristos vor fi înconjuraţi de o atmosferă divină. Veşmintele lor albe de curăţie vor fi îmbibate cu un parfum din grădinile Domnului. Feţele lor vor străluci de lumina Sa, luminând calea pentru picioarele care şovăie şi care obosesc.
Nici un om care are adevăratul ideal, cu privire la un caracter desăvârşit, nu va da greş în a dovedi simpatia şi iubirea lui Hristos. Influenţa harului trebuie să înmoaie inima, să înnobileze şi să cureţe sentimentele, dând o delicateţe de sus şi un simţ de bunăcuviinţă.
din "Cugetari de pe muntele fericirilor" de Ellen G.White
my name is Lisa
www.portablefilmfestival.com - A 13 year old girl deals with her mother's Alzheimer's disease. Winner of Best Short Film at the Youtube Awards.
Jurnalul unei Biblii
IANUARIE
Am fost foarte ocupata.Majoritatea membrilor din familie au hotarat sa ma citeasca in fiecare zi in acest an.Au tras de mine primele doua saptamani intr-o parte si-n alta……apoi …..m-au uitat.
FEBRUARIE
Proprietarul meu m-a folosit pentru cateva minute saptamana aceasta.A avut o disputa cu cineva si a cautat cateva referinte biblice sa-l contrazica.
Intr-o seara m-au cautat si adolescentii familiei (a doua zi aveau examene).
MARTIE
Bine ca a venit bunicul familiei in vizita.M-a tinut aproape o ora in brate impartasind familiei din sfaturile mele.
APRILIE
Am avut o zi foarte ocupata.Proprietarul meu a fost numit “conducator”peste ceva si…..s-a apropiat de mine cica
Oricum,ma pregatesc sa merg pentru prima data anul acesta la Biserica,de Pasti…..
MAI
Am ceva verdeata intre paginile mele.
Au aparut primele flori si ……..s-au gandit ca ar fi bine sa preseze cateva.
IUNIE
Sunt ravasita.Una din fetele familiei se marita.M-au aruncat de colo-colo sub toate cele si……….e clar ca le incurc.
IULIE
M-au pus intr-o geanta de voyaj.Bauniesc ca plecam in vacanta.As fi preferat sa raman acasa decat sa zac o luna in geanta aceea…
AUGUST
Sunt tot in geanta.
SEPTEMBRIE
Din nou acasa la locul meu.In sfarsit am companie,vreo doua carti de dragoste,cateva romane politiste si….chiar si….videocasete…
Uneori as vrea sa am si eu difuzoare ca si cele de la combina muzicala sau TV,dar….nu am .Ce n-as da sa fiu si eu bagata-n seama…
OCTOMBRIE
Astazi,m-au cautat prin casa si m-au folosit.Cineva din familie a cazut la pat,bolnav.M-au asezat in mijlocul mesei din sufragerie,deschisa.
Cred ca urmeaza sa vina pastorul in vizita.
NOEMBRIE
Inapoi la locul meu.
DECEMBRIE
Se pregatesc de Craciun.M-au ingropat sub beteala,hartie de pachete si…..cadouri…..
Ce ar scrie Biblia ta daca ar trebui sa scrie un astfel de jurnal?
Oare cum ar scrie Biblia ta daca ar trebui sa scrie:
-cum o tratezi tu pe ea?
-cum ai tratat-o saptamana aceasta?
-zilele trecute?
-de la inceputul anului incoace?
Acum 20 de ani aveam 2 ore de TV pe zi. Azi am 24 din 24, 7 zile din 7. Vegetam in fata unui ecran chiar si in baie...
"Acum 20 de ani aveam 2 ore de TV pe zi. Azi am 24 din 24, 7 zile din 7. Vegetam in fata unui ecran chiar si in baie. Schimbam telecomanda cel putin odata pe an, televizorul la 2 ani ca sa facem mancare cu el, sa dormim cu el, sa facem dragoste cu el, sa ne facem nevoile cu el, sa bem cu el, sa VORBIM cu el. Si nu mai facem nimic altceva. Pentru ce muncim? Muncim ca sa consumam ceea ce vedem la televizor", scrie Gabriel Marin pe Forumul HotNews.ro.
Acum 20 de ani aveam 2 ore de TV pe zi.
Cateva stiri de propaganda si un film decent sau o piesa de teatru destul de buna. Nu ne puteam uita mai mult la TV.
Si ce faceam cu timpul ?
Munceam de la 8 la 6, apoi ieseam la o plimbare, vizitam vecinii, ne socializam cu semenii nostri, combateam si condamnam comunismul cu bunicii, si ascultam europalibera
Azi am 24 din 24, 7 zile din 7, acelasi lucru la 100% din posturi.
Ne pierdem timpul, vegetam in fata unui ecran mai mult sau mai putin plat in dormitor, in sufragerie, in bucatarie, si unii chiar si in baie.
Butonam telecomanda, incat trebuie sa o schimbam cel putin odata pe an. Schimbam televizorul la aproximativ 2 ani si ne luam altul mai bun la care "sa tina tubul (plasma, cristalele sau oled-urile)" cel putin 10 ani, desi, in 2 ani vom lua altul.
Ca sa ce ? Pai ca sa ne uitam la el, sa facem mancare cu el, sa dormim cu el, sa facem dragoste cu el, sa ne facem nevoile cu el, sa bem cu el, SA VORBIM CU EL, sa injuram cu el, si nu in ultimul rand, cand nu suntem cu el, sa vorbim despre el (eg: l-ai vazut p'ala aseara la televozor ?).
Si nu mai facem nimic altceva. Servici - acasa - televizor - in vizita la cineva - televizor - in bar - televizor - in magazin - televizor - pe strada - televizor.
Suntem manipulati, distrasi de la adevaratele evenimente, dopati cu doza zilnica de irealitate, educati in snobism, educati sa consumam.
Cine suntem ?
Suntem noi consumatorii. Asa ne numesc ei. Asa si suntem. Consumatori. Consumam tot, suntem ca termitele pe o scandura de lemn, care, spre deosebire de ele tot noi suntem cei care producem ceea ce consumam.
Pentru ce muncim ? Muncim ca sa consumam ceea ce vedem la televizor. Suntem educati sa vrem ceea ce vor ei sa ne vanda.
Sa luam credite sa consumam. Suntem disperati ca nu mai putem lua credite sa consumam, sa cumparam ceea ce nu avem nevoie, dar din televizor toti ne spun ca trebuie sa cumparam.
Nu rezolvam mare lucru cu acest subiect de forum. Vizitatorii acestui subiect sunt deja tratati. Acesti vizitatori nu se mai drogheaza cu televizorul de mult timp.
Faceti voi, cei din presa, cei de la televizor o propaganda. Aveti curajul sa rugati "privitorii" in direct sa nu se mai uite la televizor. Aveti curajul voi cei ce va numiti ziaristi de renume sa spuneti in ce hal am ajuns din cauza televizorului.
Dati un exemplu. Iesiti la televizor pentru ultima data si rugati telespectatorii sa nu se mai uite la televizor.
Hotnews.ro
Acum 20 de ani aveam 2 ore de TV pe zi.
Cateva stiri de propaganda si un film decent sau o piesa de teatru destul de buna. Nu ne puteam uita mai mult la TV.
Si ce faceam cu timpul ?
Munceam de la 8 la 6, apoi ieseam la o plimbare, vizitam vecinii, ne socializam cu semenii nostri, combateam si condamnam comunismul cu bunicii, si ascultam europalibera
Azi am 24 din 24, 7 zile din 7, acelasi lucru la 100% din posturi.
Ne pierdem timpul, vegetam in fata unui ecran mai mult sau mai putin plat in dormitor, in sufragerie, in bucatarie, si unii chiar si in baie.
Butonam telecomanda, incat trebuie sa o schimbam cel putin odata pe an. Schimbam televizorul la aproximativ 2 ani si ne luam altul mai bun la care "sa tina tubul (plasma, cristalele sau oled-urile)" cel putin 10 ani, desi, in 2 ani vom lua altul.
Ca sa ce ? Pai ca sa ne uitam la el, sa facem mancare cu el, sa dormim cu el, sa facem dragoste cu el, sa ne facem nevoile cu el, sa bem cu el, SA VORBIM CU EL, sa injuram cu el, si nu in ultimul rand, cand nu suntem cu el, sa vorbim despre el (eg: l-ai vazut p'ala aseara la televozor ?).
Si nu mai facem nimic altceva. Servici - acasa - televizor - in vizita la cineva - televizor - in bar - televizor - in magazin - televizor - pe strada - televizor.
Suntem manipulati, distrasi de la adevaratele evenimente, dopati cu doza zilnica de irealitate, educati in snobism, educati sa consumam.
Cine suntem ?
Suntem noi consumatorii. Asa ne numesc ei. Asa si suntem. Consumatori. Consumam tot, suntem ca termitele pe o scandura de lemn, care, spre deosebire de ele tot noi suntem cei care producem ceea ce consumam.
Pentru ce muncim ? Muncim ca sa consumam ceea ce vedem la televizor. Suntem educati sa vrem ceea ce vor ei sa ne vanda.
Sa luam credite sa consumam. Suntem disperati ca nu mai putem lua credite sa consumam, sa cumparam ceea ce nu avem nevoie, dar din televizor toti ne spun ca trebuie sa cumparam.
Nu rezolvam mare lucru cu acest subiect de forum. Vizitatorii acestui subiect sunt deja tratati. Acesti vizitatori nu se mai drogheaza cu televizorul de mult timp.
Faceti voi, cei din presa, cei de la televizor o propaganda. Aveti curajul sa rugati "privitorii" in direct sa nu se mai uite la televizor. Aveti curajul voi cei ce va numiti ziaristi de renume sa spuneti in ce hal am ajuns din cauza televizorului.
Dati un exemplu. Iesiti la televizor pentru ultima data si rugati telespectatorii sa nu se mai uite la televizor.
Hotnews.ro
NU LASA!!! SA TREACA NICI MACAR O ZI DIN ….VIATA TA, FARA SA VEZI, FARA SA AUZI, SI FARA SA CITESTI CEVA FRUMOS ….
NU LASA!!! SA TREACA NICI MACAR O ZI DIN ….VIATA TA, FARA SA VEZI, FARA SA AUZI, SI FARA SA CITESTI CEVA FRUMOS ….
despre constiintza...
God placed the conscience into the very fiber of the human soul to be an automatic warning system that tells us. “Pull up, pull up” before we crash and burn. When we understand what the conscience is for, we can appreciate that it is one of the greatest gifts God has given us.
It was there that I witnessed the scourge of leprosy for the first time. Leprosy is a disease that makes it impossible for the person affected to feel pain. I saw men and women without feet and hands. It had been my understanding that the disease destroys the extremities. But that is not so. The disease simply takes away the sensation of pain, and without pain its victims cannot tell when they are injuring their hands and feet. It helped me understand how the conscience is the moral organ of pain. A person who ignores their conscience or seeks to do away with it will sooner or later end up badly disfigured morally and eventually made lose their soul.
It was there that I witnessed the scourge of leprosy for the first time. Leprosy is a disease that makes it impossible for the person affected to feel pain. I saw men and women without feet and hands. It had been my understanding that the disease destroys the extremities. But that is not so. The disease simply takes away the sensation of pain, and without pain its victims cannot tell when they are injuring their hands and feet. It helped me understand how the conscience is the moral organ of pain. A person who ignores their conscience or seeks to do away with it will sooner or later end up badly disfigured morally and eventually made lose their soul.
un gand
”Pierdut ieri,undeva intre Rasarit si Apus,doua ore de aur,fiecare incrustata cu saizeci de minute de diamant.Nu se ofera nici o recompensa,caci s-au dus pentru totdeauna”Horace Mann
Rastignirea din 1961
Max Banus, condamnat in 1958 la 8 ani de inchisoare politica, a fost "cumparat" si scos din inchisoare, iar in 1966 si-a inceput activitatea la postul de radio Europa Libera. Dupa Revolutie a publicat cartea Cei care m-au ucis, care contine 45 de intamplari la care a asistat sau a fost implicat in oribilul lagar securist de la Stoenesti. In 1961, cu cateva zile inainte de Sfintele Pasti, a fost martorul unei actiuni de neimaginat a criminalilor securisti: rastignirea unui detinut credincios.
Trebuie sa marturisesc cu umilinta ca inainte deinchisoare nu auzisem de acesti "Adventisti de Ziua a Saptea". I-am intalnit pe yehovisti pentru prima data la Stoenesti.Scandalul a izbucnit in prima zi de munca. Ceilalti spuneau despre ei: "Sunt pur si simplu nebuni. Ai auzit ce pretind? Cer comandantului sa le dea alimentele regulamentare si sa-si gateasca singuri. Refuza sa manance ce e gatit de altii. Si nu numai atat! Au anuntat ca nu vor lucra sambata. Pentru nimic in lume. Dar sunt gata sa lucreze duminica".Un frizer mi-a relatat aceste informatii, insotite de multe alte amanunte. Am zambit si n-am dat prea multa importanta
intregii istorii. Doar cunosteam prea bine metodele Securitatii. Intr-o sambata, ne-am inapoiat in colonie zdrobiti de oboseala. Intram in dormitoare. Ma intind putin. Ma dureau toate incheieturile. Deodata, aud urletele sergentului: "Toata lumea, drepti! Afara! Incolonarea!"
Ce dracu' se intamplase? Nimeni nu stia. Ne incolonam. Apare comandantul. Aveam frica toti de el. Era un sadic. Violent... brutal... Era infuriat in ultimul hal. Incepe sa tipe... Nu intelegeam decat cuvinte separate.
Pe scurt. Adventistii refuzasera sa lucreze. Fiindca-i sambata! Dar ce-si imagineaza banditii astia? Cred ei ca regulamentul trebuie modificat pentru nebuniile lor? Buun... nu vor sa manance mancare gatita la bucatarie! El, comandantul, s-a dovedit intelegator. A acceptat. Dar cu munca? Or sa vada ei ce o sa pateasca.
Fiindca au refuzat astazi sa lucreze, fiecare este condamnat la 20 de bice, 20 de bice la talpa!
Toata noaptea nu am putut dormi din cauza gemetelor celor batuti.A doua zi, duminica, abia puteau merge. Am stat de vorba cu unul dintre ei. Taran din regiunea Craiovei. "Nu-i pacat? Sa te lasi torturat de ei..." Omul m-a privit cu bunatate. Nu m-a repezit si nici nu mi-a spus ca nu ar fi cazul sa ma amestec unde nu-mi fierbe oala. "Situatia nu este asa cum o crezi dumneata. Mai sunt si altii care au suferit pentru credinta lor..." N-am prea inteles ce voia sa spuna. Avea ochi inteligenti si se exprima frumos. "Doar va dati seama ca, in cele din urma, veti fi obligati sa lucrati sambata..." Raspunsul lui a fost atat de ferm, incat am simtit o anumita neliniste. "Nu vom lucra sambata!" N-am mai insistat. L-am lasat in pace.
A doua zi, luni, din nou la lucru. Eram curios sa vad ce se va intampla cu acesti adventisti. Vineri seara, sergentul de serviciu ii chema. Incepu sa vorbeasca politicos cu fiecare. "Comportati-va cu inteligenta. Oameni buni, nu-mi faceti probleme maine! Lucrati si totul va fi in regula!"
In dimineata urmatoare, Securitatea a aplicat o noua tactica. Adventistii nu au avut voie sa plece in grup. Fiecare a fost mutat singur in alta brigada sau impreuna cu unul ori maximum doi. Doi erau in aceeasi brigada cu mine. I-am privit cu atentie. Erau foarte curati. Aveau figuri placute, priviri sincere. In plus, erau bine-dispusi. "Aha, mi-am zis eu, s-au hotarat sa lucreze." In fond, era cazul sa puna capat chinului. Amandoi erau transilvaneni. Muncitori manuali. Unul din Hunedoara, celalalt din Deva. Incepem sa lucram. Amandoi stateau cu mainile in buzunare. Lipiti unul de celalalt. Nici macar nu au luat lopata sau cazmaua in mana. Trecusera zece minute. Sergentul ii privea din ce in ce mai incruntat. Langa el, un soldat cu un caine-lup. "Mai porcilor! Vreti sa aveti de-a face cu mine? Luati-va lopetile... Si... imediat la munca!"
Nimeni nu mai scotea un cuvant. Ma treceau fiorii pentru ceea ce urma. Nici unul dintre cei doi adventisti nu facu o miscare. Eu nici nu le stiam numele. Dar il cunosteam pe sergentul Tanase. Era o adevarata bestie. Un bataus cunoscut. Se indrepta spre detinutul mai in varsta. Sa fi avut 60 de ani. Cu o forta de dement, sergentul il lovi in plina fata. Detinutul se prabusi. Se ridica greu... foarte greu. Aproape nu se putea tine pe picioare. "Fiu de curva, te vei apuca imediat de lucru!..." urla sergentul Tanase. Batranul adventist raspunse cu greu: "Sunt gata sa lucrez duminica!" Sergentul se infurie, il scuipa, isi scoase insa revolverul si il dadu soldatului. Apoi, se apropie amenintator de adventist. "Mai gangstere, ia-ti lopata si treci imediat la lucru! Imediat..." Urma o scena oribila. Lovituri de picioare, palme, pumni. Fata batranului detinut era de nerecunoscut. Omul se prabusi la pamant gemand... Celalalt adventist, alb la fata, indrazni sa spuna: "Domnule sergent, il omori!" Sergentul se opri o clipa. Apoi fata i se intuneca. Se intoarse spre celalalt. "Si tu? Tu ce pazesti? La treaba, ca esti tanar si puternic!"
Intr-adevar, celalalt era inalt, puternic si sa fi avut 30 de ani. Dar statea nemiscat, uitandu-se la tovarasul lui de suferinta, care gemea intins la pamant. Se apleca sa-l sprijine, cand sergentul aproape urla: "Mars de aici si treci la treaba!" Nu primi nici un raspuns. Dimpotriva... Privirea tanarului detinut deveni calma. Desi stia ce va urma.Soarele devenise din ce in ce mai dogoritor. Sergentul isi scoase chipiul. Fata ii era complet transpirata. "Mai banditilor, mai banditilor! Imi faceti probleme!" Si, apoi, parca explodand, il lovi pe tanarul adventist in gat! Acesta se prabusi ca secerat. Se auzi o voce: "L-ai ucis!" Sergentul se intoarse furios catre grupa de unde venise exclamatia. "Tine-ti botul! Dracu' nu moare asa de usor..." Unul dintre detinuti se apropie de tanarul adventist, care zacea la pamant. Mai multi ii adusera apa. Omul se trezi din lesin si se uita in jurul lui. Il ajutara sa se ridice. Se tinea cu greu pe picioare. Sergentul se apropie din nou amenintator. "Ba, tu esti unul dintre adventistii astia... Nu-i asa?" Dar nu astepta raspunsul si intreba din nou: "Pentru ce ai fost condamnat?" Detinutul respira cu greutate. Facu un efort sa raspunda. "Fiindca sunt adventist". Sergentul Tanase incepu sa urle din nou. "Minti, ticalosule! Ai fost condamnat fiindca ai refuzat sa iei arma in mana. Fiindca refuzi sa lucrezi sambata. Dar acum, banditule, vei lucra! Vei lucra, fiindca altfel nu pleci in viata de aici!" Se inrosise la fata. Ii curgeau broboane de sudoare. Sergentul Tanase era inalt si avea peste 100 kg. Parea de doua ori mai mare decat sarmanul om care gemea in continuare. "La lucru, imediat!" Tanarul, caruia ii curgea sange din nas, isi baga mainile in buzunar. Il priveam cu uimire. Omul asta, pur si simplu, se sinucide. E nebun... Sau ce are? Sergentul incepu din nou sa-l bata. Tanarul cazu din nou. Sergentul se apleca, il prinse de haina si il tari in mijlocul terenului. "Hei, banditule, am gasit eu ceva pentru tine!" Lua o cazma si o infipse bine in pamant. O incerca de cateva ori ca sa vada cat de rezistenta era. Apoi lua o craca puternica si o lega astfel incat impreuna cu cazmaua era un fel de cruce. Il lega pe detinut de aceasta cruce, un fel de rastignire. Apoi tipa la el: "Hei, te apuci de lucru sau nu?" Omul nu raspunse. De fapt, era un fel de a raspunde...
Sergentul lua o cazma ascutita si o puse cu varful sub barbia detinutului, obligandu-l sa stea cu ochii spre soare. Vedeam un rastignit. Ca pe o cruce. "Cand ai sa accepti sa lucrezi, te dezleg si vei fi liber..." Tanarul de-abia respira. Mai mult horcaind, ii raspunse: "Sambata nu voi lucra..." "Vei lucra, banditule! Vei lucra, daca nu vrei sa mori!" Trecu o ora. Cel rastignit nu mai avea putere sa stea in picioare, dar nici nu putea sa se miste. Sergentul Tanase se invartea in jurul lui. "Aa... ce zici? Nu-i frumos soarele, baa? Roaga-te Dumnezeului tau! Cheama-l sa vina sa te salveze!"
Am simtit ca nu mai pot gandi. Capul imi vuia. In fata mea, un om fusese crucificat. In cea de-a doua jumatate a celui de-al XX-lea secol!
Au trecut cateva zile. Nici unul din adventisti nu cedase. Nici unul nu lucrase sambata. La orice intrebare, la orice violenta, ei raspundeau numai atat: "Sunt gata sa lucrez duminica!" De altfel, in timpul saptamanii ei isi vedeau de treaba, lucrau, iar seara erau extrem de linistiti.E vineri. Vineri seara. Eram curios sa vad ce va mai face comandantul. Desigur, iar ne vom incolona, iar ne va ameninta. Iar unii dintre noi vor fi batuti. Cel torturat de sergentul Tanase se simtea mai bine. Adventistii stateau impreuna intr-un colt si susoteau intre ei. Un sergent se apropie de ei. Susoteala inceta pe loc. Il privira cu calm. Sergentul se opri in fata lor. Probabil ca va incepe cu amenintarile, ma gandii. Doar maine e sambata. Sergentul trase aer in piept si le spuse:
"Maine nu iesiti la lucru! Este ordinul comandantului. O sa iesiti la lucru duminica!" Nimeni nu scoase o vorba. Sergentul pleca. Si cand disparu, cand nimeni nu ii mai putea zari, se imbratisara. Cu lacrimi in ochi...
Securitatea, bestiala Securitate, fusese invinsa. De acesti oameni simpli, care credeau intr-o viata si mai simpla. Mult prea simpla. Lipsa de omenie si cruzimea fusesera invinse.
Prin bunatate.
Prin demnitate.
Prin rezistenta.
Prin unitate.
Trebuie sa marturisesc cu umilinta ca inainte deinchisoare nu auzisem de acesti "Adventisti de Ziua a Saptea". I-am intalnit pe yehovisti pentru prima data la Stoenesti.Scandalul a izbucnit in prima zi de munca. Ceilalti spuneau despre ei: "Sunt pur si simplu nebuni. Ai auzit ce pretind? Cer comandantului sa le dea alimentele regulamentare si sa-si gateasca singuri. Refuza sa manance ce e gatit de altii. Si nu numai atat! Au anuntat ca nu vor lucra sambata. Pentru nimic in lume. Dar sunt gata sa lucreze duminica".Un frizer mi-a relatat aceste informatii, insotite de multe alte amanunte. Am zambit si n-am dat prea multa importanta
intregii istorii. Doar cunosteam prea bine metodele Securitatii. Intr-o sambata, ne-am inapoiat in colonie zdrobiti de oboseala. Intram in dormitoare. Ma intind putin. Ma dureau toate incheieturile. Deodata, aud urletele sergentului: "Toata lumea, drepti! Afara! Incolonarea!"
Ce dracu' se intamplase? Nimeni nu stia. Ne incolonam. Apare comandantul. Aveam frica toti de el. Era un sadic. Violent... brutal... Era infuriat in ultimul hal. Incepe sa tipe... Nu intelegeam decat cuvinte separate.
Pe scurt. Adventistii refuzasera sa lucreze. Fiindca-i sambata! Dar ce-si imagineaza banditii astia? Cred ei ca regulamentul trebuie modificat pentru nebuniile lor? Buun... nu vor sa manance mancare gatita la bucatarie! El, comandantul, s-a dovedit intelegator. A acceptat. Dar cu munca? Or sa vada ei ce o sa pateasca.
Fiindca au refuzat astazi sa lucreze, fiecare este condamnat la 20 de bice, 20 de bice la talpa!
Toata noaptea nu am putut dormi din cauza gemetelor celor batuti.A doua zi, duminica, abia puteau merge. Am stat de vorba cu unul dintre ei. Taran din regiunea Craiovei. "Nu-i pacat? Sa te lasi torturat de ei..." Omul m-a privit cu bunatate. Nu m-a repezit si nici nu mi-a spus ca nu ar fi cazul sa ma amestec unde nu-mi fierbe oala. "Situatia nu este asa cum o crezi dumneata. Mai sunt si altii care au suferit pentru credinta lor..." N-am prea inteles ce voia sa spuna. Avea ochi inteligenti si se exprima frumos. "Doar va dati seama ca, in cele din urma, veti fi obligati sa lucrati sambata..." Raspunsul lui a fost atat de ferm, incat am simtit o anumita neliniste. "Nu vom lucra sambata!" N-am mai insistat. L-am lasat in pace.
A doua zi, luni, din nou la lucru. Eram curios sa vad ce se va intampla cu acesti adventisti. Vineri seara, sergentul de serviciu ii chema. Incepu sa vorbeasca politicos cu fiecare. "Comportati-va cu inteligenta. Oameni buni, nu-mi faceti probleme maine! Lucrati si totul va fi in regula!"
In dimineata urmatoare, Securitatea a aplicat o noua tactica. Adventistii nu au avut voie sa plece in grup. Fiecare a fost mutat singur in alta brigada sau impreuna cu unul ori maximum doi. Doi erau in aceeasi brigada cu mine. I-am privit cu atentie. Erau foarte curati. Aveau figuri placute, priviri sincere. In plus, erau bine-dispusi. "Aha, mi-am zis eu, s-au hotarat sa lucreze." In fond, era cazul sa puna capat chinului. Amandoi erau transilvaneni. Muncitori manuali. Unul din Hunedoara, celalalt din Deva. Incepem sa lucram. Amandoi stateau cu mainile in buzunare. Lipiti unul de celalalt. Nici macar nu au luat lopata sau cazmaua in mana. Trecusera zece minute. Sergentul ii privea din ce in ce mai incruntat. Langa el, un soldat cu un caine-lup. "Mai porcilor! Vreti sa aveti de-a face cu mine? Luati-va lopetile... Si... imediat la munca!"
Nimeni nu mai scotea un cuvant. Ma treceau fiorii pentru ceea ce urma. Nici unul dintre cei doi adventisti nu facu o miscare. Eu nici nu le stiam numele. Dar il cunosteam pe sergentul Tanase. Era o adevarata bestie. Un bataus cunoscut. Se indrepta spre detinutul mai in varsta. Sa fi avut 60 de ani. Cu o forta de dement, sergentul il lovi in plina fata. Detinutul se prabusi. Se ridica greu... foarte greu. Aproape nu se putea tine pe picioare. "Fiu de curva, te vei apuca imediat de lucru!..." urla sergentul Tanase. Batranul adventist raspunse cu greu: "Sunt gata sa lucrez duminica!" Sergentul se infurie, il scuipa, isi scoase insa revolverul si il dadu soldatului. Apoi, se apropie amenintator de adventist. "Mai gangstere, ia-ti lopata si treci imediat la lucru! Imediat..." Urma o scena oribila. Lovituri de picioare, palme, pumni. Fata batranului detinut era de nerecunoscut. Omul se prabusi la pamant gemand... Celalalt adventist, alb la fata, indrazni sa spuna: "Domnule sergent, il omori!" Sergentul se opri o clipa. Apoi fata i se intuneca. Se intoarse spre celalalt. "Si tu? Tu ce pazesti? La treaba, ca esti tanar si puternic!"
Intr-adevar, celalalt era inalt, puternic si sa fi avut 30 de ani. Dar statea nemiscat, uitandu-se la tovarasul lui de suferinta, care gemea intins la pamant. Se apleca sa-l sprijine, cand sergentul aproape urla: "Mars de aici si treci la treaba!" Nu primi nici un raspuns. Dimpotriva... Privirea tanarului detinut deveni calma. Desi stia ce va urma.Soarele devenise din ce in ce mai dogoritor. Sergentul isi scoase chipiul. Fata ii era complet transpirata. "Mai banditilor, mai banditilor! Imi faceti probleme!" Si, apoi, parca explodand, il lovi pe tanarul adventist in gat! Acesta se prabusi ca secerat. Se auzi o voce: "L-ai ucis!" Sergentul se intoarse furios catre grupa de unde venise exclamatia. "Tine-ti botul! Dracu' nu moare asa de usor..." Unul dintre detinuti se apropie de tanarul adventist, care zacea la pamant. Mai multi ii adusera apa. Omul se trezi din lesin si se uita in jurul lui. Il ajutara sa se ridice. Se tinea cu greu pe picioare. Sergentul se apropie din nou amenintator. "Ba, tu esti unul dintre adventistii astia... Nu-i asa?" Dar nu astepta raspunsul si intreba din nou: "Pentru ce ai fost condamnat?" Detinutul respira cu greutate. Facu un efort sa raspunda. "Fiindca sunt adventist". Sergentul Tanase incepu sa urle din nou. "Minti, ticalosule! Ai fost condamnat fiindca ai refuzat sa iei arma in mana. Fiindca refuzi sa lucrezi sambata. Dar acum, banditule, vei lucra! Vei lucra, fiindca altfel nu pleci in viata de aici!" Se inrosise la fata. Ii curgeau broboane de sudoare. Sergentul Tanase era inalt si avea peste 100 kg. Parea de doua ori mai mare decat sarmanul om care gemea in continuare. "La lucru, imediat!" Tanarul, caruia ii curgea sange din nas, isi baga mainile in buzunar. Il priveam cu uimire. Omul asta, pur si simplu, se sinucide. E nebun... Sau ce are? Sergentul incepu din nou sa-l bata. Tanarul cazu din nou. Sergentul se apleca, il prinse de haina si il tari in mijlocul terenului. "Hei, banditule, am gasit eu ceva pentru tine!" Lua o cazma si o infipse bine in pamant. O incerca de cateva ori ca sa vada cat de rezistenta era. Apoi lua o craca puternica si o lega astfel incat impreuna cu cazmaua era un fel de cruce. Il lega pe detinut de aceasta cruce, un fel de rastignire. Apoi tipa la el: "Hei, te apuci de lucru sau nu?" Omul nu raspunse. De fapt, era un fel de a raspunde...
Sergentul lua o cazma ascutita si o puse cu varful sub barbia detinutului, obligandu-l sa stea cu ochii spre soare. Vedeam un rastignit. Ca pe o cruce. "Cand ai sa accepti sa lucrezi, te dezleg si vei fi liber..." Tanarul de-abia respira. Mai mult horcaind, ii raspunse: "Sambata nu voi lucra..." "Vei lucra, banditule! Vei lucra, daca nu vrei sa mori!" Trecu o ora. Cel rastignit nu mai avea putere sa stea in picioare, dar nici nu putea sa se miste. Sergentul Tanase se invartea in jurul lui. "Aa... ce zici? Nu-i frumos soarele, baa? Roaga-te Dumnezeului tau! Cheama-l sa vina sa te salveze!"
Am simtit ca nu mai pot gandi. Capul imi vuia. In fata mea, un om fusese crucificat. In cea de-a doua jumatate a celui de-al XX-lea secol!
Au trecut cateva zile. Nici unul din adventisti nu cedase. Nici unul nu lucrase sambata. La orice intrebare, la orice violenta, ei raspundeau numai atat: "Sunt gata sa lucrez duminica!" De altfel, in timpul saptamanii ei isi vedeau de treaba, lucrau, iar seara erau extrem de linistiti.E vineri. Vineri seara. Eram curios sa vad ce va mai face comandantul. Desigur, iar ne vom incolona, iar ne va ameninta. Iar unii dintre noi vor fi batuti. Cel torturat de sergentul Tanase se simtea mai bine. Adventistii stateau impreuna intr-un colt si susoteau intre ei. Un sergent se apropie de ei. Susoteala inceta pe loc. Il privira cu calm. Sergentul se opri in fata lor. Probabil ca va incepe cu amenintarile, ma gandii. Doar maine e sambata. Sergentul trase aer in piept si le spuse:
"Maine nu iesiti la lucru! Este ordinul comandantului. O sa iesiti la lucru duminica!" Nimeni nu scoase o vorba. Sergentul pleca. Si cand disparu, cand nimeni nu ii mai putea zari, se imbratisara. Cu lacrimi in ochi...
Securitatea, bestiala Securitate, fusese invinsa. De acesti oameni simpli, care credeau intr-o viata si mai simpla. Mult prea simpla. Lipsa de omenie si cruzimea fusesera invinse.
Prin bunatate.
Prin demnitate.
Prin rezistenta.
Prin unitate.
Mai demult
… Mai demult inima omului avea porti care nu se inchideau decat la capatul drumului…. Era o banca la poarta ca un loc de popas pentru calatorii osteniti de drum…Era apoi vatra cu paine aburinda si vadra abia crescuta din fantana… Iar inima omului ardea..era un bulgare de omenie si de dragoste…. Acum…portile s-au inchis desi nimeni dintre noi n-a ajuns inca la capatul drumului…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
