Apocalipsa capitolul 5

Apocalipsa 5

Stevanovic:

5:1 – în mâna dreaptă sau în dreapta Celui ce şedea pe scaunul de domnie e sulul. În antichitatea orientală, tronul e mai mult ca o canapea, decât ca un singur tron. Aşa că e loc „la dreapta”.

Şapte peceţi: practica sigilării cu multe peceţi era obişnuită în Antichitate – legea romană pentru testament spunea că un testament trebuie sigilat cu 7 peceţi, 7 martori (cinci martori traditionali si doi pretorieni; Pretorienii trebuiau sa confirme, în cazul ca mostenitorul propus nu erau fiul testatorului, ca acesta era vrednic de mostenire, fiind în bune relatii cu legile celor 12 table de bronz afisate în Forum)., sau mai multi. Sigiliul exprimă ratificarea, validarea, semnarea documentului. Documentul nu putea fi citit decât după ce toate cele 7 sigilii erau rupte. Apocalipsa 5 sublinează sigilarea desăvârşită, imposibilitatea creaturilor de a deschide, nevrednicia lor. Deschiderea lor este în 6-8, dar Singurul care poate deschide, care poate sta pe tron cu Dumnezeu, egal cu El este Hristos, vrednic să domnească (5:11-14).

Şapte – este un cuvânt simbolic în toată Scriptura, ce se referă la întreg, totalitate, desăvârşire. Săptămâna are 7 zile şi este completă... Astfel nr 7 reprezintă totalitatea, sau toate lucrurile dorite şi poruncite de Dumnezeu. În Vechiul Testament, numărul 7 era numărul legământului între Dumnezeu şi creaţia Sa. În Apocalipsa apare de 56 de ori.

Sulul scris pe ambele părţi (opistograf): în Vechiul Testament, cele 10 porunci aşa au fost scris (Exod 32:15). De aici putem trage concluzia că sulul se referă la legământul lui Dumnezeu cu poporul, pe o parte şi la solia profetică, pe cealaltă parte (cezi şi Ezechiel 2:9-10). În Noul Testament, sulul este deseori legat de Lege şi de Profeţi (Fapte 13:15, Mat. 5:17, Ioan 1:45).

Sulul scris pe ambele părţi era o practică des întâlnită în antichitate. Parte exterioară era uşor de citit; partea interioară presupunea deschiderea sigiliilor, de către persoanele potrivite. Dacă partea exterioară se poate citi fără desigilare, atunci sulul din Apocalipsa 10 poate fi tocmai ceea ce se scrie pe partea vizibilă a acestui sul sigilat. Din ceea ce citim din afara sulului, putem deduce ce scrie în sul, sub peceţi. Conţinutul şi semnficaţia totală, o putem afla doar după ce ultima pecete e ruptă – deci la venirea lui Hristos.

Seamănă cu sulul din Ezechiel 1, scris pe ambele părţi (Ez 2:9-10) şi conţine bocete, plângeri şi gemete/vaiuri (2:10) pentru Israel. Seamănă bine cu ce avem în Apocalipsa – deci şi aici, cei vizaţi de peceţi sunt Israelul spiritual, poporul lui Dumnezeu apostaziat, ce va primi motive de bocet, plângeri şi vaiuri. Poate că ce anunţa Ezechiel în Vechiul Testament se împlineşte, după descrierea Apocalipsei în creştinism.

Imaginea acestui document apocaliptic trimite si la procedeul iudaic al zapisului de rascumparare (Lev.25, Ier 32). Rascumpararea include izbavirea de pacat (Tit2:14, Ps 130) si este completa la a doua venire a lui Iisus (Rom. 8:21.23. 2Cor 5:4-2). Ea implica judecata si razbunare (Pr 23:10-11, Ier 50:33-34). Termenul ebraic goel ( ) rascumparator sau razbunator în calitate de cea mai apropiata ruda (Lev 25:49, Num 35, Rut 4, Is 54, Os2). Deaceea cartea nu este deschisa de Dumnezeu Tatal, ci de Acela care a devenit om pentru a fi Reprezentantul nostrum singurul Arhiereu (Ev 4:15, 5:1) care are, în calitate aceasta, un drept necurmat de rascumparare (Lev25:32b). Putem vedea aici cum temele judecatii si rascumpararii se suprapun. Aceasta ar putea fi „necurmatul" la care a atentat Antichristul din viziunile lui Daniel.

Ideea ca în el ar fi scrise evenimentele care apar în cap. 6-7 nu este credibila, fiindca documentul este deja sigilat când are loc scena din cap.5. Si când are loc aceasta scena? Faptul ca nu se gasea nimeni „în cer, pe pamânt, sub pamânt" vrednic sa deschida cartea, este foarte semnificativ, deoarece domeniile amintite reprezinta universul creat (comp. Ex 20:4). Prin urmare Mielul nu este o creatura aici, ci este (în corp uman) Dumnezeul Creator pe care-l proslaveste sabatul biblic. Sarbatoarea triumfului din cap. 5 are loc imediat dupa înaltarea lui Iisus, la tronul lui Dumnezeu dar cântarea de lauda este vesnica .
Nu scrisă pe ambele părţi, ci scrisă pe interior şi sigilată pe exterior – dacă e carte. Dacă e sul, se vede şi pe exterior. Dacă e carte, atunci se vede în ea doar după ce e deschisă.

Cartea document – greşit, pentru că explică simbolul prin obiceiurile vremii. Obiceiurile din vremea lui Rut un mai erau atunci, nici obiceiurile lor. Aşa că simbolul este pentru viitor – până la cp 5 nu întâlnim acest simbol. Ioan nu plânge că nu are cine să răscumpere omenirea (Hristos deja a răsumpărat, şi el a predicat 60 de ani acest lucru). El plânge că nu poate să se uite la profeţie. Şi profeţia este vitală pentru biserica sa. Dacă biserica nu o citeşte, nu o înţeelge, nu o prezintă poate să moară. Satana lucrează la ignoranţa oamnilor. Hristos este slăvit pentru că informaţia din carte este câştigată cu sânge. Daniel 11 – primeşte cartea adevărului, pentru că ai postit. El primeşte cartea, la care avea acces doar Gabriel şi Mihail. Dar acum nimeni nu are acces, decât numai Hristos. Pentru că Isus a murit pe cruce, noi azi ne putem uita azi în acestă carte.
Vezi echilibrul dintre opinii: cartea legământului e scrisă pe ambele părţi. Iar legământul lui Dumnezeu este să salveze pe oameni. Ioan plânge când nu vede conţinutul. Cine să desfăşoare istoria? Hristos, conform legământului Său... mai lucrează aici.

Sigilarea – în antichitate folosită de regi, sau persoane oficiale. În Daniel însemnă incapacitatea oamenilor de a înţelege profeţia, de a-i da curs. Tot aşa, iudeii credeau că împărăţia lui David, dinastia lui, a fost sigilată prin plecare în captivitatea babiloniană, prin neascultarea poporului (Isa. 8:16, Daniel 12:4.9) – pentru că ei, regii şi poporul au fost nevrednici de legământ, sau să mai deschidă sulul legământului, să citească din el, adică să domnească (regii). De aceea ei sperau ca Mesia să desigileze ceea ce a fost sigilat, adică dinastia lui David. Acest lucru îl predicau apostolii. Înainte şi în timpul exilului, Dumnezeu anunţă că descoperirea Lui, revelaţia e sigilată. În Isaia 8:16 (aici sigilarea şi legare paralele cu legea şi mărturia) şi 29:9-14 (intereseant versetul 14, care vorbeşte de lovirea poporului cu semne şi minuni, poporul necredincios, care nu mai înţelege cartea legământului, căci prin neascultare şi-a sigilat-o; prin pedeapsă, Dumnezeu urmăreşte să-i conducă pe aceşti la pocăinţă şi astfel să dezigileze mesajul sigilat, adică să înţeleagă din nou cartea? Atunci pedepsele ce vin din rupere peceţilor înseamnă chemarea lui Dumnezeu la pocăinţă – şi se pare că are rod, căci cartea e desigilată, mesajul e înţeles şi oamenii se mai convertesc), pare să însemne incapacitatea oamenilor de a înţelege voia revelată a lui Dumnezeu. Sigilarea de aici este rezultatul refuzului poporului de a adera la revelaţia lui Dumnezeu dată prin Moise şi prin profeţi. Vezi şi Daniel 12:9, unde sigilare înseamnă ascunderea revelaţiei lui Dumnezeu pentru o perioadă de timp – până la timpul sfârşitului.

5:2 – Îngerul întreabă cine e vrednic? Yarbro Collins vede aici aluzia la rebeliunea lui Satana şi a pământenilor împotriva lui Dumnezeu. Răspunsul cerului e evident. Lacrimile lui Ioan sunt lacrimile sfinţilor, care doresc ca această dramă să se termine, cât mai repede şi cel vrednic să stea pe tron, pentru ei, pentru totdeauna.
Nimeni nu e vrednic... nimeni nu deschide sulul. Cuvântul vrednic, este cheie în cp 5 şi se referă doar la Dumnezeu: 4:11 – Creatorul, 5:9.12 Mântuitorul. Nimeni nu e vrednic – Ioan este devastat deci nu e doar o întrebare liturgică, Ioan nu ar fi plâns, dacă aşa era ritualul. El simte tragedia. Dar unul din cei 24 de bătrâni îl linişteşte, amintindu-i de Leu din seminţia lui Iuda (5:5).

Vrednic – este calitatea recunoscută. Aniticipat de Apocalipsa 4:11. În Apocalipsa 4 şi 5 vrednic desemnează o calificare unică pentru o poziţie şi misiune specială pe care nimeni nu o poate avea decât Dumnezeu: în 4:11 Dumnezeu, care stă pe tron este vrednic să primească toată lauda. În cp 5, în virtutea morţii Sale victorioase v.5, prin care a eliberat umanitatea, Mielul este numit vrednic să ia cartea v.9 şi să primească slava şi împărăţia v.12. Apoi la sfârşitul pasajului, Cel ce stă pe tron şi Mielul primesc slava şi închinarea tuturor fiinţelor cereşti 5:13-14. În Apocalipsa doar Dumnezeu este vrednic. Dacă se spune despre Tatăl şi despre Fiul că sunt vrednici, aceasta nu înseamnă decât că egalitatea celor două persoane ale dumnezeirii este afirmată.
În Apocalipsa, Yarbro spune că problema cu care se confruntă consiliul ceresc este rebeliunea lui satana în ceruri, dublată de rebeliunea de pe pământ.
5:5 Iată că... introduce imaginea Celui ce e vrednic. Oamenii au fost nevrednici de ceea ce au avut, au pierdut... Hristos e vrednic, prin biruinţa obţinută la cruce.
Leul – imaginea din Gen 49:9 – în toată istoria Vechiul Testament simbol aplicat la Mesia.
Isus este rădăcina lui David. – genealogia regală subliniată. Pavel în Romani 15:12, citânt din Isaia 11:10 spune că aşteptările evreilor s-au împlinit în Isus (nu se vor mai împlini în Israelul fizic, căci toate s-au împlinit în Isus deja). Astfel începe Ioan profeţia din Apocalipsa 5 şi la fel o termină în 22:16, arătând că tot ceea ce spune Vechiul Testament despre sămânţa lui David se împlineşte în Isus. În Isus sunt împlinite toate speranţele şi aşteptările popoului lui Dumnezeu, din Vechiul şi Noul Testament.
5:6 Mielul junghiat. Victoria lui Hristos este prin cruce, prin jertfire; astfel a biruit moartea (5:5-6), şi este eligibil pentru a sta pe tron, cu Tatăl (3:21). Termenul grecesc care numeste Mielul în Apocalipsa este un diminutiv de la - aren, ( - arnion, mielusel, mielut). Ioan foloseste numai în Apocalipsa si în Ioan 21:15 acest cuvânt care accentueaza caracterul blând, gingasia si simpatia pentru aceasta faptura a lui Dumnezeu. Puterea de Judecator si Domn a lui Iisus nu sta în forta, ci în blândete, nevinovatie, frumusete de caracter si jertfa. Ce fiinta poate fi mai slaba si mai neajutorata decât un miel junghiat? Si totusi, când cartea pecetluita (care cuprinde destinele vesnice ale tuturor oamenilor si rezolvarea problemei raului în univers) a trebuit sa fie deschisa, nu s-a putut gasi un învingator mai puternic. Nici Dumnezeu însusi n-o putea face mai bine.

Leul/ Miel – imaginea leului ne arată că Hristos este regele, că este conducătorul, biruitorul, iar imaginea Mielului înjunghiat ne arată cum a biruit.
Mielul. Bătrânul îi vorbeşte lui Ioan de leul ce puternic din Iuda, dar Ioan vede Mielul înjunghiat, slab.
Şapte coarne – simbolul puterii (Num. 23:22, 1 Sam- 2:1) –iarăşi simbolul tăriei unit cu cel al slăbiciunii (leu- miel junghiat) – deci 7 coarne reprezintă simbolul omnipotenţei, putere deplină. Dacă sunt 7 sigilii, sunt şi 7 coarne – adică Hristos are putere să rupă sigiliile.

Şapte coarne şi şapte ochi: desemnează puterea lui Hristos de a conduce şi de a judeca. Şapte ochi, omniştienţa Lui, cu care Hristos poate citi sulul şi-Şi poate instrui poporul. (iar dacă sulul conţine taina mântuirii, El este omniştient să o pună în aplicare şi omnipotent să o realizeze).
Şapte ochi/şapte Duhuri... trimise pentru tot pământul – imaginea este din Zaharia 4:10 (cutreierearea pământului . nimic ascuns de Dumnezeu) – Duhul Sfânt, în putere şi autoritatea lui Hristos lucrează pe pământ, este trimisul apostello lui Hristos (vezi Ioan 14:26, 15:26, 16:7-15). Hristos stă acum cu Tatăl Său pe tron şi primesc în mod egal adorare şi închinarea fiinţelor cereşti 5:13 – Noul Testament spune că după învierea Lui s-a produs acest lucru: Rom. 8:34, Efeseni 1:20-22; Col. 1:3, Evrei 10:12, 12:2, 1 Petru 3:21-22, Fapte 2:33-36. Duhul Sfânt trimis pe pământ apare doar aici în Apocalipsa. În cp 1 era la tronul lui Dumnezeu, dar aici în contextul încoronării lui Hristos, care a avut loc la Cincizecime, vedem că Duhul Sfânt este trimis pe pământ. Hristos vorbea despre acest eveniment în Ioan 7:39 – Duhul Sfânt trimis, numai după proslăvirea lui Hristos.

5:7 Din mâna dreaptă. Sau din partea dreaptă (în // cu 5:1). Cine vine şi ia scrolul din partea dreaptă este vrednic să şi stea la dreapta lui Dumnezeu, împreună cu El pe tron, are dreptul să domnească. În dreapta – Dumnezeu controlează istoria, ce va urma (4:1). Drepata simbolul puterii. Vezi întronarea împăratului Vechiul Testament. Când era încoronat, preima scrolul legământului, ca simbol al dreptului de a conduce, după ceea ce citeşte în acest sul. El este acum co-rege cu Dumnezeu. Sulul e în drapta lui Dumnezeu – Hristos s-a înălţat la dreapta Tatălui (Rom. 8:34, Efeseni 1:20-22; Col. 1:3, Evrei 10:12, 12:2, 1 Petru 3:21-22, Fapte 2:33-36). Înălţarea lui Hristos la autoritatea şi puterea domniei universale, era inima credinţei primilor creştini şi împlinirea profeţiilor Vechiului Testament (Evrei 8:1, Fapte 2:33-36, Ps 110:1)
Întronare lui Hristos marchează începutul sfârşitului, descrie natura sfârşitului istoriei şi cine va sta alături de Miel, în victoria Sa.
Întonarea lui Hristos inaugurează sanctuarul ceresc. (Evrei 1:3.13, 8:1, 10:12, 12:2, 8:1-2)
Întronarea lui Hristos a avut loc la Cincizecime: fapte 2:33-36. Atunci a fost trimis Duhul Sfânt, care nu putea fi trimis decât după glorificarea lui Hristos (Ioan 7:39). Efeseni 4:8 ne spune că Hristos a dat daruri oamenilor, pe care le descrie în vs. 11-14 ca fiind darurile Duhului Sfânt. Dacă citim şi Apocalipsa 5:6 şi vedem că Duhul Sfânt este trimis pe pământ la întronarea lui Isus, aputem trage concluzia că întronarea lui Isus a avut loc la Cincizecime.
Mielul ia cartea. Mielul este la dreapta Tatălui – aşa cum Petru Îl descrie pe Isus la Cincizecime, privitor la întronarea Sa, după moartea Sa Fapte 2:32.33. Este descrierea ritualului încoronării din Orientul Mijlociu – Regele nou citea legământul cu voce tare, ce-l lega de suzeranul lui; aşa se făcea în Israel, se citea Cartea Legământului, ce exprima supunerea şi dependeţa de Dumnezeu
Ceremonia de la Sinai (Exod 19 – 20) e la fel: poporul primeşte documentul scris pe amândouă părţiel (Exod 32:15 // Apocalipsa 5:1); lumini, trâmbiţe, fulgere, tunete (Exod 19:16, 20:18 // Apocalipsa 4:1.5); Dumnezeu îl cheamă pe profet să urce şi să primească descoperirea lui Dumnezeu (Exod 19:24 // Apocalipsa 4:1); Dumnezeu cheamă poporul să fie o naţiune de preoţi (Exod 19:6 // Apocalipsa 5:10). În final, sanctuarul este inaugurat: pe pământ, Exod 19-20, în cer Apocalipsa 4-5 (pasajul Vechi Testamental în care mai apar elementele sanctuarului descrise – sfeşnic, boluri cu tămâie, coarne - trâmbiţe, heruvimi – mai apar la Ziua Ispăşirii; aluzia nu poate fi la aceea zi, căci aici apare Mielul junghiat, ce nu apărea la Ziua Ispăşirii; nu avem aluzie la chivotul legământului – ce era imaginea cintrală la Ziua Ispăşirii; el apare în Apocalipsa 11, de două ori, vs 2.19, 14:15.17, 15:5.6.8 (de două ori), 16:1.17, 21:22 – adică naos pentru Sfânta Sfintelor; deci naos apare în a doua parte a Apocalipsa – când apare în prima parte, referirea este la viitor) . Profetul Apocalipsei echivalează întronarea lui Mesia cu inaugurarea sanctuarului. Vedem asta şi în Evrei 8:1 – Mare Preot la dreapta tronului în ceruri. Mesia este viu şi mojloceşte pentru noi acum (lucrarea Lui e adevărata lucrare de ipăşire, nu jertfirea oilor, care mureau...).
Pasajul Exod 19-20, era citit în mare parte de evrei la Cincizecime. Similarităţile dintre Apocalipsa 4-5 şi Exod 19-20 ne fac să credem că este vorba de aceeaşi sărbătoare: Cincizecimea. Fapte spune la fel: 2:1.34. Cincizecimea, care introduce deschiderea sigiliilor, este după Paştele, ce introduce scrisorile Apocalipsei – deci calendarul liturgic evreiesc este urmat. Sunt 50 de zile din a doua zi de Paşte (Lev 23:15.16 CIncizecimea) – adică 7X7 – şapte săptămâni... Cam toate lecţiile Cinzecimii sunt prezente în Cincizecimea creştină: sărbătoarea secerişului, primelor roade (Ex. 23:14-19, Lev 23:9-22) // primele roade ale creştinilor, primii convertiţi (Fapte 2:42 – vezi titlul pasajului), realizarea visului lui Dumnezeu pentru israelul spiritual Apocalipsa 5:10, 1:6 // Exod 19:6, o împărăţie de preoţi.
Cincizecimea creştină – revărsarea abundentă a Duhului Sfânt (Fapte 1:8, 2:38. 39, Ef. 5:18) // Apocalipsa 4:5, 5:6.
Cincizecimea e legată de învierea şi întronarea lui Isus, astfel se împlineşte promisiunea uneui rege veşnic pe tronul davidic (Apocalipsa 5:5 // Gen 49:10, 2 Sam 7).
Liturghia încoronării: crescendo în 4 părţi:
1. 4 făpturi vii + 24 bătrâni - vs 9: vrednic pentru că ai fost înjunghiat... Cântecul e însoţit tămâie şi rugăciunile celor ce speră (vs. 8). Cântec nou nemaicântat – emoţii noi, melodie nouă – în Psalmi folosit ca expresie a unei schimbări radicale a inimii, de la înteunric la lumină, de la moarte la viaţă, în contextul Dumnezeului Creator (Ps. 33:3-9).
2. Cor de îngeri – 5:11-12 – 7 atribute // cu 7 coarne, expresia puterii.
3. Întreg universul – 5:13- se alătură mulţimii îngerilor şi întorc luada vs 12 (cinstea, slava, lauda) în vs 13: lauda, cinstea, slava
4. Cele patru fături vii încheie cu Amin! (vs 14). Apoi linişte, cuvintele un sunt suficiente, aşa că doar liniştea poate lăsa ca inexprimabilul să se manifeste.

5:8 Mielul primeşte închinare. Când Mielul primeşte sulul, este vrednic de a primi închinarea şi onoarea rezervată doar lui Dumnezeu (4:11 // 5:8.12).
Tămâie Potirele de aur sunt rugaciunile, si nu tamâia însasi. Tamîia este simbolul meritelor jertfei ispasitoare a lui Iisus. Vezi si Apoc 8:3.4.
Bătrânii şi cele 4 fături vii, apreciază lucrarea lui Hristos, pentru că sunt oameni. Când Apocalipsa a fost prezentată în cer, o cântare nouă a izbucnit în cer – şi noi trebuie să facem aşa, răspuns emoţional puternic când înţelegi Apocalipsa (chiar dacă rămâi fără servici, ai cancer – ştii concluzia).
Mijlocirea pe care o fac bătrânii, este lucrarea pe care Hristos ne-a învăţat să o facem noi între noi, să mijolcim unii pentru alţii, să ne sprijinim, să ne ajutăm. Această mijlocire nu este ispăşitoare, ca a lui Hristos – este unică. Pasajul aceasta ne invită să ne închinăm la sfinţi? În ceruri nu sunt sfinţii, decât un mic număr. Nu avem numele lor! Aşa că, ajutorul cui îl cerem? Doar Dumnezeu primeşte închinarea. Sfinţii fac ceea ce pot pentru semneii lor, să-i conducă la Dumnezeu. După ce sfinţii mor, chiar dacă unii din ei au ajuns la tronul lui Dumnezeu, nu mijlocesc ispăşitor, nici nu le ştim numele. Asta o putem face toţi creştinii, unii pentru alţii, căci suntem un popor de preoţi.
5:9-14 Şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău... Traducerea e corectă, pentru persoana III plural, nu I plural – ai răcumpărat, nu ne-ai răscumpărat (ar fi incluse şi cele 4 fături vii, care sunt îngeri etc.). Versetul 10 continuă cu III plural.
Isus este acum numit vrednic (5:9). Prin jertfa Lui, a răcumpărat sclavi din tot pământul, toate naţiunile, chiar şi păgâni, şi i-a făcut parte din poporul sfânt al lui Dumnezeu, acum Israelul spiritual, împărăţia de preoţi. Hristos e acum Regele, la dreapta Tatălui (Ef 1:21-23). Creştinii nu au de ce să se teamă, căci Regele lor e Regele universului, ce stă pe tron şi domneşte pentru ei, în favoarea lor.
5:10 Ai făcut din ei... ei vor împărăţi pe pământ. Îngerii cântă şi ei – dacă nu ar înţelege Apocalipsa, atunci nici ei nu ar cânta. Reacţia aceasta este declanşată de cartea Apocalipsa – cartea desigilată în cer este Apocalipsa.
5:13 A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului – doar Ei primesc slava, cinstea, onoarea, căci domnesc pe tron.
5:14 Cei 24 de bătrâni şi 4 fături vii reprezintă o clasă unică. Cele 4 fături vii sunt tot oameni, răscumpăraţi, descrişi în mod simbolic. Profetul vede nu ceea ce este, ci ceea ce percepe el. Ellen G. White vede fructul pomului vieţii ca aur cu argint – aşa a văzut ea. Ceea ce se arată nu e real, ci comunică o idee. Boul, vultur etc sunt caracteristici.
Prin întronarea lui Hristos, sanctuarul ceresc este inaugurat (Evrei 8:1-2). Astfel ştim de lucrarea lui Hristos în beneficiul nostru, după înălţarea Sa la cer. Apoi, Duhul Sfânt a fost trimis să lucreze vizibil, numai după proslăvirea lui Hristos (Ioan 7:39) – este darul lui Hristos pentru noi (Ef 4:8.11-14). Prin venirea Duhul Sfânt, Hristos este proslăvit în poporul Său (Ellen G. White, AA 38, 39). Pentru primii creştini, aceasta era asigurarea, adevărul ce le dădea puterea predicării, că Domnul lor, pe care L-au văzut, L-au cunoscut, au stat cu El 3 ani, este acum proslăvit la dreapta Tatălui, e Unul de-al lor la ceruri, pe tron, care acum le-a trimis Duhul Sfânt. Rezultatul? Mulţimi se converteau. Azi, poporul lui Dumnezeu trebuie să trăiacă la fel; să ştie că Duhul Sfânt este Cel prin care Hristos este mărturisit (Ioan 15:26), şi proslăvit (Ioan 16:14). Doar vestea bună a mântuirii în Hristos poate transforma şi schimba inimile oamenilor şi să conducă oamenii să răspundă invitaţiei Evangheliei veşnice de a se teme de Dumnezeu, să-I dea slavă şi să I se închine (Apocalipsa 14:7). Domnul şi Regele crucificat, înviat şi glorificat este pe tronul universului. El este cu poporul Lui – El este la cârmă, controlează totul. Poporul lui Dumnezeu să nu uite niciodată că păstrând esenţa Evangheliei în minte le va aduce succes deplin în predicare mesajului final omenirii pierdute şi suferinde.