Umilinta lui Saul

► Umilinţa lui Saul
 1Sam 9:2 „El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus.”
 1Sam 9:21 Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia... mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?``
 Chiar şi după ungerea lui Saul nu este influenţat de acest lucru: 1Sam 10:22 „Au întrebat din nou pe Domnul: ,,A venit oare omul acesta aici?`` Şi Domnul a zis: ,,Iată că este ascuns între vase.”
 Naştere din nou: 1Samuel 10:9
 1 Samuel 11:7 – Ascultare de Saul şi Samuel
► Confuzie între voinţa lui Dumnezeu şi voinţa sa personală
 V.20: „Saul a răspuns lui Samuel: ,,Am ascultat glasul Domnului, şi m'am dus în calea pe care mă trimetea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe Amaleciţi”
 Transpunerea voinţei lui asupra voinţei lui Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu este îndeplinită potrivit dorinţei sale proprii. A împlinit ceea ce i-a convenit. Problemele spinoase, delicate nu sunt atinse, nu sunt tratate...
 Pastori cu mănuşă. .
 Învinuirea poporului
 V. 21: Dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal.
 Poporul de obicei este oglinda liderilor. . .
 Poporul îşi merită liderii...
 Caută aprobarea poporului şi nu a lui Dumnezeu
 Pe Saul îl doare mai mult că şi-a pierdut prestigiul în faţa bătrânilor lui Israel, decât faptul că a călcat porunca lui Dumnezeu. . .
 Mărturisirea lui este parţială după cum şi ascultarea lui
 Recunoaşte greşeala în faţa dovezilor irefutabile, dar caută să se scuze. . .
 Sacrificiile unilaterale nu scuză lipsa ascultării
 Saul este în stare să aducă jertfe care nu i-au fost cerute
 Nu a fost nimic rău în acele jertfe, dar dacă ele sunt folosite ca un pretext pentru a se scuza lipsa ascultării faţă de porunca expresă a lui Dumnezeu, constituie o greşeală.
 Puterea fără dare de socoteală corupe.
 PP 654. „Cu toate că fusese umil şi neîngâmfat la începutul chemării sale, succesul l-a făcut încrezut în sine. . . mândria inimii, . . . aceasta era cea mai mare primejdie a sa.
 „Atunci când mândria se amestecă cu puterea rezultatul este într-adevăr volatil. Mândria ne face să credem că avem dreptate, iar puterea ne face în stare să determinăm pe alţii să accepte „dreptatea” noastră. Căsătoria dintre mândrie şi putere duce la limita demoniacului.” (Richard J. Foster, Money, Sex and Power,178-189)

 Aşteptare – pretenţie – abuz: nevoie de disciplina lepădării de sine, de o persoană faţă de care să dai socoteală, de sfetnici temători de Dumnezeu (care îţi spun greşeala în mod deschis)
 Nimic nu este mai periculos decât un lider care nu trebuie să dea socoteală nimănui. Toţi avem nevoie de cineva care să râdă de aroganţa noastră şi să ne motiveze pentru ascultare. Puterea este mult mai periculoasă ca s-o putem înfrunta singuri. . . Foster
 Subtilitatea puterii constă în faptul că în cele mai multe ori vine sub înfăţişarea slujirii, ca o ocazie de a face ceva important pentru Dumnezeu. . . Potenţialul abuzului de putere este prezent în fiecare dintre noi. De cele mai multe ori este ţinut în frâu nu prin umilinţă ci din lipsa ocaziei... (Richard Exley, Perils of Power, 66.)
 ... Privind în urmă, observ că ţinta mea supremă a fost succesul personal. Acesta a fost prioritatea mea. Îndeplinirea imediată a voinţei lui Dumnezeu a fost pentru mine pe plan secundar. . . Eram preocupat mai mult de ceea ce oamenii credeau despre mine, decât de ceea ce Dumnezeu spune despre mine. . . În timp ce privind din exterior trăiam o viaţă care părea să fie acceptabilă şi mă bucuram de o reputaţie bună, gândurile mele lăuntrice erau legate de eul meu, de succes şi de dorinţa după laudă. Eram îngrijorat mai mult de mine însumi şi de bunul meu renume decât de cauza lui Dumnezeu şi de reputaţia Lui. Câteodată m-am hazardat în acţiuni care se aflau la limita standardelor lui Dumnezeu, sau chiar în afara lor, dacă aceasta era în avantajul meu. Apoi am justificat faptele mele spunându-mi că ceea ce fac, fac pentru cauza lui Dumnezeu. Puţine persoane sunt în pericol mai mare decât aceia care cred că tot ceea ce fac, fac pentru Dumnezeu. . . „ (Blind I was, but now I see, Ministry, Noiembrie, 1999, p. 14.)
 Credincioşie şi ascultare înainte de slujire
 Dumnezeu este interesat mai întâi de persoana noastră decât de activitatea noastră
 Caracterul este mai important decât reputaţia
 Circumstanţele în mijlocul cărora trăieşti îţi determină reputaţia...
 Adevărul în care crezi îţi determină caracterul...
 Reputaţia este ceea ce se presupune că eşti, caracterul este ceea ce eşti.
 Reputaţia este fotografia, caracterul este faţa.
 Reputaţia îi vine cuiva din afară, caracterul creşte dinlăuntru...
 Reputaţia este ceea ce ai când vii într-o comunitate, caracterul este ceea ce ai când pleci...

 Reputaţia ta este făcută într-un moment, caracterul se clădeşte într-o viaţă...
 Reputaţia îţi este aflată într-o oră, caracterul nu iese la iveală nici într-un an...
 Reputaţia creşte ca o ciupercă, caracterul durează ca eternitatea...
 Reputaţia te face bogat sau sărac, caracterul te face fericit sau nefericit...
 Reputaţia este ceea ce oamenii spun despre tine în faţa mormântului tău, caracterul este ceea ce îngerii spun despre tine în faţa tronului lui Dumnezeu. (William Hersey Davies, în Cum să devii o persoană influentă de John C. Maxwell si Jim Dornan, p. 34.)