Psalm 2, briefly.

Psalmul 2


Văd aici o structură interesantă:


Mânia neamurilor este pusă în paralel cu mânia lui Dumnezeu. Dar mânia lui Dumnezeu este mult, mult mai aprigă decât cea a oamenilor. Este un psalm mesianic: dar la ce anume face referire? Care a fost gândul care a călăuzit scrierea acestui psalm?
David poate face referire la el, Unsul Domnului, și la „mânia” neamurilor din jurul Israelului, din cauza nesupunerii față de Dumnezeu și de Israel. Cu toate acestea, Unsul Domnului trece dincolo de David, este Mesia, în care te poți chiar încrede (12). Mesia a fost proclamat rege de către Dumnezeu, peste tot pământul. Ca o ceremonie de întronare antică, Dumnezeu declară că Mesia este rege. Un Mesia care a venit pe pământ și care vestește planurile și hotărârile lui Dumnezeu.


O aplicație: fiecare uns al lui Dumnezeu trebuie să facă același lucru. Fiecare pastor este uns, ca un reprezentant al lui Mesia. Fără teamă, trebuie să conducă oamenii la închinare față de Dumnezeu. Este o aplicație.


Versetul 3: oamenii privesc supunerea față de Dumnezeu ca pe o robie, din care vor să se elibereze. Dar vor să facă acest lucru într-un anumit moment: ceremonia de întronare. În Vechiul Testament, la schimbarea regelui, aveau loc loviturile de stat. Când Dumnezeu vrea să numească împărat pe Unsul Său, oamenii plănuiesc o revoltă.


Când a fost momentul acesta în istorie real? Când trebuia să fie? Textul este aplicat în Faptele Apostolilor, capitolul 4 la situația apostolilor, care au nevoie de curaj, fiind de partea lui Mesia, și regăsindu-se în versetul 12: Ferice de câți se încred în El! Au cerut neamurile în stăpânire și le-au primit. În modul cel mai real.


Versetul 7 este aplicat la învierea lui Isus, ca împlinire a făgăduinței lui Dumnezeu, așa cum afirmă Pavel în Fapte 13.