Apocalipsa capitolul 10.

Apocalipsa 10

Între sigiliul 6 şi 7 avem un interludiu, care răspunde la întrebarea cine va sta în picioare în mijlocul catastrofelor descrise în pecetea 6 – răspunsull fiind cei sigilaţi; Între trâmbiţa 6 şi 7 avem un răspuns, poate la întrebarea ce trebuie să facă poporul lui Dumnezeu în mijlocul catastrofelor descrise de trâmbiţe – răspunsul este 10:11, propovăduirea Evangheliei.

Apocalipsa 10 este tabloul luminos despre apariţia Bisericii Adventiste, în mijlocul furtunilor descrise de invaziile turcilor, barbarilor etc.
Cărticica – sulul cel mic.

După ce trâmbiţa 6 a luat sfârşit, după ce îngerii de la Eufrat sunt dezlegaţi (compară cu 7:1-3 // 9:14) şi deci Armaghedonul este pregătit, uremază interludiul capitolul 10-11, înainte de Armaghedon.

10:1 Un alt înger puternic – în contrast cu steaua căzută din 9:1.2. Seamănă cu cel din 5:2 – amândoi puternici, asociaţi cu scroluri/cărţi cereşti. Aici, fiind altul – nu este dintre cei 7, care suflau din trâmbiţe (vezi 8:3). Pentru că semănă cu descrierea lui Hristos din 1:13-15 (vag), unii au spus că aici este Hristos Însuşi; totuşi, Hristos niciodată în Apocalipsa nu este înfăţişat ca un înger, aşa cum era în Vechiul Testament de exemplu (Exod 3:2-6). [de ce nu şi în 5:2 să fie Hristos?]. Dacă îngerul este trimis de Hristos, este autorizat de Hristos şi are împuternicirea lui Hristos, se comportă ca Hristos. Comparând acest pasaj cu cel din 22:6-16 unde ne este greu să vedem unde vorbeşte Hristos, sau unde îngerul Îl citează pe Hristos, putem concluziona că aici în 10, avem un înger special, de rang înalt, care reprezintă pe deplin autoritatea lui Hristos aducând un mesaj din partea lui Hristos.
Ingerul magnific nu poate fi decât Fiul lui Dumnezeu, în calitate de Sol al Domnului si conducator al Israelului Sau. Norul si curcubeul legamântului (simboluri ale slavei lui Yahwe), comparatia picioarelor cu stâlpii de foc (care, împreuna cu norul, introduc tema exodului din Egipt), glasul de leu si autoritatea Lui universala (vine din cer, se aseaza cu un picior pe mare si cu celalalt pe pamânt), fata comparata cu soarele si picioarele ca niste stâlpi de foc, amintesc de descrierea din Apoc.l si Dan. 10. Iar juramântul din v.5-7 este comparabil cu acela al Arhanghelului (Michael) din Dan. 12. – înger ce stă pe pământ şi pe mare, Îşi ridică mâna spre ceruri, jurând pe Cel ce trăieşte veşnic (Daniel 12:7). Daniel era preocupat de răspunsul la întrebarea până când din 12:6. Îngerul îi răspunde, dar Daniel nu înţelege nimic (12:8); i se spune însă că la timpul sfârşitului (12:9), care va veni la împlinirea celor 1335 de zile (12:12), cartea sigilată a lui, va fi înţeleasă. Din comparaţia cu cp 8, unde se pune întrebarea despre timp şi este amintit timpul sfârşitului, unde răspunsul este 2300 de seri şi dimineţi (8:13) până la Yom Kipur – concluzionăm că este vorba de acelaşi eveniment, un Yom Kipur ceresc – curăţirea sanctuarului, anunţat de un înger îmbrăcat în in alb, ca marele preot ce oficia la Ziua Ispăşirii. Aici în Apocalipsa 10, îngerul vine de la Dumnezeu şi anunţă că nu va mai fi vreme (10:6)/ sau că vremea sfrâşitului a venit – îngerul din Daniel anunţa că profeţia va fi înţeleasă la timpul sfârşitului. Trâmbiţa 6 este timpul când profeţia lui Daniel este înţeleasă.

Nor – asociat cu venirea lui Isus în Noul Testament, sau prezenţa lui Dumnezeu 1:7, 14:14-16

Curcubeul – semnul legământului lui Dumnezeu cu oamenii Gen 9:12-17, Apocalipsa 4:3. (faţă strălucitoare prin nor dă curcubeu)

Faţa lui ca soarele – seamănă cu Hristos pe muntele schimbării la faţă Mt 17:2, Apocalipsa 1:16

Picioare stâlp de foc- seamănă cu Hristos din 1:15. Sau Daniel 10:6.
Răgnet ca un leu (versetul 3) – Îl reprezintă pe Dumnezeu Ier 25:30, Apocalipsa 5:5, Apocalipsa 10:3// 1:15

Îngerul acesta este pe pământ – cel din Apocalipsa 5:2 era în ceruri. Îngerul coboară pe pământ cu sulu deschis, probabil în ceruri, de către Dumnezeu, nu de înger
10:2 Cărticica/ sulul cel mic. Se diferenţiază de sulul din capitolul 5, care era mare şi sigilat – acesta e mic şi deschis. Sunt comentatori care susţin că sulul din capitolul 5 este acelaşi cu cel din capitolul 10: amândouă sunt asociate cu un înger puternic; acum sulul poate fi deschis, pentru că cele 7 sigilii au fost deschise – cele 6 trâmbiţe sunt evenimentele preliminare ale deschiderii ultimului sigiliu, şi aşa ajungem la imaginea cărţii deschise. Apoi evenimentele din 12 – 22:5 să fie descrise în cărticica deschisă.

Se poate că această cărticică să fie o parte din cartea mai mare descrisă în capitolul 5 (este descoperit ceea ce e profitabil şi aplicabil poporului lui Dumnezeu la sfârşitul istoriei pământului). Deci capitolul 10, cărticica reprezintă doar o mică parte din informaţia ce fusese sigilată, sau pecetluită în capitolul 5, dar acum descoperită, prim imaginea celor 7 dezigilări.
Dacă este o parte din cartea sigilată în capitolul 5 – planul mântuirii - atunci acest capitol ne poate vorbi de parte planului de mântuire împlinit la 1844.
Imaginea de aici repetă imaginea primirii Apocalipsei: Dumnezeu o dă Fiului, apoi Fiul îngerului, îngerul lui Ioan şi Ioan nouă: Dumnezeu dă cartea lui Hristos, capitolul. 5, Hristos îngerului puternic 10:1, îngerul lui Ioan şi Ioan nouă 10:11.
Cărticica de aici înseamnă dezigilarea profeţiei din Daniel 12:4.7? sunt multe elemente comune între Daniel 12 şi Apocalipsa 10 şi mai ales conţinutul escatologic din 12-22:5. Dar informaţia din 12-22:5 este mai largă decât profeţia sigilată din Daniel 12 – deci o include, dar nu se rezumă la ea.

Deschisă – deschisă de cineva – de Dumnezeu, de Hristos începând cu capitolul 5.
Pământ şi mare – universalitatea mesajului. Intereseant că în capitolul 13 din mare şi pământ ies fiarele ce se opun lui Dumnezeu.
10:3 Glas tare – Amos 3:8 vocea lui Dumnezeu anunţând iminenţa judecăţii. Voce puternică = mesaj important (Apocalipsa 5:2, 7:2, 14:7, 9,15; 18:2)
şapte tunete – glasul lui Dumnezeu este ca un tunet Iov 37:5, Ps. 18:13, Exod 20:18.19 – o tradiţie evreiască spune că Dumnezeu le-a vorbit la Sinai cu 7 tunete – Ioan 12:28-29 – apoi Isus vorbeşte de judecata lumii şi de izgonirea lui satana.
În Apocalipsa tunetele funcţionează ca prevestire a acţiunilor divine în judecată: anunţă desigilarea celor 7 sigilii (4:5, 6:1), cele 7 trâmbiţe 8:5, războiul dintre balaur şi femeie, culminat cu cele 7 plăgi 11:19 şi sfârşitul lumii, judecata finală 16:18.

Sunt 7 – plinătatea divină.

Indiferent ce semnifică, par a fi plinătatea avertismentelor divine referitoare la acţiunile divine care vor avea loc chiar în timpul sfârşitului.
Adevărul sigilat, înseamnă un adevăr stabilit!!!

10:4 – Nu scrie – o interdicţie stranie în Apocalipsa, unde mereu apostolul este invitat să scrie. Cele 7 tunete au un mesaj specific, înţeles de Ioan. Deut 29:29, 2 Cor. 12:4 sunt lucruri care Dumnezeu nu ni le descopere. Cele 7 tunete nu sunt profeţii care să ajute poporul lui Dumnezeu pe viitor, aşa cum e Apocalipsa 1:1-3. Aceste lucruri nu i-au fost date lui Ioan să ni le comunice.

Să reprezinte faptul că la sfârşitul celor 2300 de zile, adevărul lui Daniel va fi înţeles? Că marile perioade profetice din Daniel au ajuns la sfârşit?
Cele 7 tunete spun: perioadele profetice din Daniel se termină aici, dar mai urmează 7 tunete! Mai sunt evenimente, dar sunt de înţeles acum. Sigilat nu înseamnă că nu vor fi cunoscute adevărurile de acolo, ci Dumnezeu nu vrea, deocamdată să fie înţeles adevărul de acolo. De ce face Dumnezeu asta? Acest adevăr avea o dimensiune pe care credincioşii nu o puteau suporta atunci, la 1844. Care este această dimensiune? Când apare expresia: pământul, marea etc (10:8) este ca sigiliul lui Dumnezeu, creaţiunea, sabatul.

Cronos – cronic, cronologie.

Kairos – timp profetic. Aici traducerea ar fi nu va mai fi timp profetic (vs 6)
10:6 A jurat – Evrei 6:17-18 motivul jurământului; Dumnezeu jură că sfârşitul păcatului este aproape – nu va mai fi timp. Sfârşitul timpului este în desfăşurare.
Care a făcut. Compară cu Exodul 20,11; Psalmi 146,6. Nu putea fi făcut nici un jurământ mai solemn decât acesta (vezi Evrei 6,13). Jurând pe Creator, îngerul, care de fapt este Hristos (vezi comentariul de la Apocalipsa 10,1), jură pe Sine Însuşi.
Nu va mai fi nici o zăbavă/ nu va mai fi timp – aici chronos. Kairos denotă un punct anumit din timp, sau o perioadă definită ca în Romani 5:6. Chronos desemnează întinderea, durata unei perioade de timp, ca în Matei 25:19, Fapte 13:18, Galateni 4:4, Apocalipsa 20:3.- uneori sunt interschimbabili. Traducere: a sosit timpul pentru evenimentele escatologice.

Timpul este 1844, căci trâmbiţa 6 se încheie la 1844. Aşa că timpul de aici, faptul ca nu va mai fi timp reprezintă absenţa timpului profetic, după 1844.
Asemănarea cu Daniel 12:4-9: în Daniel se vorbeşte de sigilare până la vremea sfârşitului (12:4 – Apocalipsa 10:4); după o întrebare, urmează ridicarea mâinilor spre cer şi jurământul Celui ce trăieşte pururea (Daniel 12:11, Apocalipsa 10:5-6), vorbind despre timpul persecutării sfinţilor (cei 1260 de ani, 538 – 1798). Daniel ştie că sfârşitul va veni după ce acest timp profetizat se va împlini; Apocalipsa 6:9-11 sfinţii întreabă până când? – în Apocalipsa 10:6 sfinţii primesc promisiunea că nu mai e tip, sau nu mai e întârziere (ca în Matei 24:48, 25:5, Evrei 10:37). Timpul este aproape, când taina lui Dumnezeu se va sfârşi, când va aduce judecata şi răsplătirea poporului Său 10:7. Ellen G. White spune că acest timp nu se referă la timpul revenirii, nici la închiderea harului, ci la timpul profetic, care precede revenirea lui Hristos. Oamenii nu vor mai avea o solie legată de timp – după toamna lui 1844, nu mai există perioade profetice, legate de un anume timp stabilit (vezi ca în 2 Tes --- antihristul va apărea numai după ce...)

10:7 – Taina lui Dumnezeu. În Scriptură se referă la planurile lui Dumnezeu pentru viitor, pe care le-a descoperit prin aleşii Săi, profeţii. Dumnezeu i-a descoperit lui Nebucadneţar planul Său cu lumea (Daniel 2:28-29.44-45); planul acesta era taină pentru vrăjitorii săi (2:27), dar nu şi pe Daniel, căci lui i-a fost descoperită. Dumnezeu Îşi descopere planurile referitoare la viitorul nostru profeţilor Amos 3:7. În Noul Testament, taina lui Dumnezeu semnifică planul Său de a stabili împărăţia Sa veşnică – planul este descoperit prin Evanghelie Rom 16:25-26, Ef 3:4-12, 6:19, Col. 1:26-27. Această taină este descoperită poporului lui Dumnezeu Mat 13:11, 1 Cor 4:1, Efeseni 1:9, şi el este ispravinicul/administratorul tainei divine 1 Cor 4:1, Ef 3:7.9. celor ce sunt în afara împărăţiei, necredincioşilor acest adevăr rămâne o taină nedescoperită. Lucrarea lui Dumnezeu se va încheia în timpul trâmbiţei a şaptea – Evangelia prezentă în toată lumea etc. Nu va mai avea loc o a doua şansă la mântuire; ci în trâmbiţa 7, se finalizează lucrarea lui Dumnezeu.

Taina lui Dumnezeu este descrisă în sulul sigilat din Apocalipsa 5 (neînţeles de fiinţele cereşti, incapabile să dezigileze sulul), şi va lua sfârşit când trâmbiţa 7 va suna 10:7; acest lucru este descris la 20:11-15, când ultima judecată este ţinută, cărţile sunt deschise şi sfârşitul prevestit al istoriei păcatului, va fi împlinit. Doar Hristos a putut deschide sulul sigilat, jertfa Lui deschizând şi explicând taina lui Dumnezeu, referitoare la păcătoşii mântuiţi, sau cei condamnaţi şi la destinul păcatului.
Profeţiile sunt date nu pentru curiozitatea oamenilor, ci pentru a-i asigura că planul lui Dumnezeu se va împlini!

10:8 Du-te – Ioan devine activ în profeţie, un doar pasiv, ca până acum.
Aceeaşi voce care i-a interzis să scrie 10:4, acum îi porunceşte să mănânce/asimileze Cuvântul primit, apoi să-l spună mai departe.
10:9 Cartea din mâna îngerului este cartea lui Daniel, ce acum este înţeleasă. Faptul că îngerul îi cere lui Ioan să mănânce cartea, sublinează lehgătura puternică dintre Daniel şi Apocalipsa.

10:10 Dulce în gură ca mierea... amare în pântece – la fel ca la Ieremia 15:16 – cuvintele aduc bucuria, dulceaţa (Ps. 119:103) – ca mai târziu să aducă amărăciunea Ier 20:7-8, 15:17.18; şi Ezechiel 2:10-3:3.4-11. În aceste cazuri mâncarea sului reprezintă însărcinarea de a prezenta Cuvântul lui Dumnezeu unui popor rebel şi neacultător. Amărăciunea reprezintă dezamăgirea profetului nevăzând răspunsul scontat. Solia este dulce – amară, căci vorbeşte de dulceaţa Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi de judecata/restaurarea, recreerea pe care Dumnezeu o intenţionează – este mesajul Kipurului.

Robert Fleming spune că între 1793-1798, papa va fi dus în robie, regele Franţei va fi decapitat; iar sfârşitul lumii, celor 2300 de seri şi dimineţi, va fi cam în 1844. La fel şi Newton şi alţi teologi. Dar nimeni nu mânca această carte – ştiau, dar nu o mâncau.... elevului la şcoală i se spune să mănânce cartea, pentru a scăpa de corigenţă. Adică devine pasiunea lor, viaţa lor, o interiorizează, trăiesc şi mor pentru aceată profeţie.

Milleriţi aşteptau venirea lui Hristos, sfârşitul cleor 2300 de seri şi dimineţi la 1844 – au mâncat cartea lui Daniel. Samuel Snow spune în vara lui 1843, că evenimentele legate de activităţile lui Hristos Mântuitoare, au loc în conformitate cu sărbătorile evreieşti: Paştele / moartea lui Hristos, după trei zile, snopul de legănat / învierea lui Hristos, după 50 de zile, Sărbătoarea Cincizecimii/ Cincizecimea... atunci Ziua Judecăţii va fi în aceeaşi zi ca sărbătoarea evreiască – 22 octombrie 1844.

Amărăciunea în pântece – Firam Edson, spune că au plâns toată noaptea, pentru că Isus nu a venit. Nu s-au bucurat, pentru că aveau afaceri de făcut în toamna lui 1844.

Scena care are loc în viziune este o dramatizare a ceea ce avea sa se întâmple cu credinciosii din anii 1844 care s-au bucurat de calcularea corecta a perioadei profetice si de asteptarea ca Domnul Iisus sa revina pe pamânt la data aceea. Ei stiau ca profetia se refera la o judecata, dar credeau ca judecata are loc la revenirea Domnului Christos, pentruca nu întelegeau diferenta dintre judecata investigativa ( de cercetare) si cea executiva.
Mesajul adventist de astazi, este reprezentat de rolul dramatic al lui Ioan în aceasta scena, este o profetizare (o proclamare a profetiei cartii desigilate). Aceasta marturie profetica universala este neaparat necesara înainte de revenirea lui Iisus. Oricât de întinsa a fost proclamarea din anii 1840-1844, ea nu a cuprins întreaga lume. Dar dupa efectul terapeutic al amaraciunii de la 1844, Dumnezeu a creat o Biserica universala din nimic.

10:11 Cu privire la multe noroade – corect, Ier 46:1 după experienţa dulce – amar, Ioan e însărcinat să predice din nou. Când se pare că istoria este încheiată – dezigilarea, trâmbiţele, Dumnezeu îi spune lui Ioan că istoria se va încheia când marea avertizare va fi dată tuturor (10:11 şi 14:6-12); acest lucru Îl spune şi Isus în Matei 24:14. Această proclamaţie finală a Evangheleiei va aduce în mod evident sfârşitul istoriei pământului – nu nenorocirile descrise sub forma judecăţilor.

Prooroceşte din nou – pentru generaţia celor de la 1844, cine ar fi crezut că urmează o solie universală?

Noroade, neamuri, limbi şi împăraţi –mesajul lui Dumnezeu este universal şi superior oricărei forme de organizare socială omenească – vezi împăraţi. Mai auzim îndemnul în 14:6. Şi aici solia este duală: a judecăţii şi a unei noi creaţii.
Se pare că în capitolul 11 se explică capitolul 10. În capitolul 11 lucrarea lui Dumnezeu este restaurarea serviciului de la sanctuarul ceresc; apoi experienţa dulce-amară, soarta credincioşilor Lui este ilustrată de cei doi martori. Aceasta confirmă ideea că sulul cel mic descrie situaţia poporului lui Dumnezeu în zilele din urmă – poporul lui Dumnezeu are în faţă o lume ostilă, ce-l va persecuta (amarul experienţei). Robert H. Mounce spune că sulul cel mic este pentru biserica lui Dumnezeu: după cum marele scrol din capitolul 5 sublinia destinul omenirii, tot aşa scrolul cel mic înfăţişează soarta credincioşilor în acele ultime zile a opoziţiei demonice înflăcărate.
Ioan trebuie să profetizez – acesta este ultimul segment din lucrarea de răsumpărare, înainte de venirea sfârşitului. Atenţia aici trebuie să se concentreze, nu asupra tuturor forţelor supranaturale, care controlează puterile, naţiunile etc.
Deci Apocalipsa 10 se referă la timpul sfârşitului, cuprins între finalul profeţiei din Daniel 12 şi revenire; este timpul ce urmează după Daniel 12 şi trâmbiţa 7, punctul culminant fiind propăvăduirea Evangheliei, în contextul oposiţiei satanice şi toate alianţele pe car ele face acesta (capitolul 12-14).
Retrospectiva capitolul 10
Capitolul 10 ne prezintă partea din carte care este descoperită şi e pentru încurajarea poporului lui Dumnezeu. Dar are şi o parte care nu ne e spusă, la fel ca în Matei 24:36, Fa 1:7