Apocalipsa capitolul 11.

Apocalipsa 11.

Acum Ioan este activ în viziune – a început prin mâncarea sulului (10:8-11). Dacă sulul cel mare din capitolul 5 reprezintă istoria omenirii, poate că sulul cel mic din capitolul 10 reprezintă istoria Bisericii, până la sfârşit.

11:1 - Trestia aceasta avea să fie folosită ca o unitate de măsură. Trestia putea ajunge la aprox 3 m înălţime.

Măsoară –termen folosit pentru a judeca, evalua – mai ales cu referire la ultima judecată Mat. 7:2, Marcu 4:24. În 1 Cor 10:12 credincioşii sunt invitaţi să se evalueze pe ei înşişi. În Vechiul Testament măsurătoare marca cine va trăi şi cine va muri: Ex 2 Sam 8:2.

Sau Levetic 16: Ziua ispăşirii, când se făcea ispăşire/judecată pentru sanctuar, altar, preot şi închinători. Doar în cele două pasaje apar cuvintele sanctuar, altar, închinători împreună (preot aici nu apare, căci Isus Hristos, Marele Preot în Noul Testament nu are nevoie de ispăşire). Măsurarea urmăreşte aceeaşi direcţie: sanctuar – altar – închinători. Este vorba de un eveniment spiritual, ce implică cerul (sanctuarul şi altarul) şi pământenii – închinătorii.

Ezechiel 40-42: se măsoară templul, în vederea reconstruirii şi restaurării lui. Măsurătoare începe în Ziua Ispăşirii (ziua a 10, luna 1). Măsurătoarea are în vedere: templul Ez 40:3-43:12; altarul jertfelor 43:23-27; oamenii 44:48-35.

Ioan are în vedere templul ceresc, nu reconstruirea vreunui templu pe pământ
Al şaselea sigiliu punea deoparte poporul lui Dumnezeu, prin sigilare (7:3). Acum, poporul este pus deoparte prin măsurare – altarul şi închinătorii.

Măsoară – concentrează-ţi atenţia asupra templului şi a celor ce se închină în el – Biblia ne spune de două mari adevăruri: sanctuarul şi Legea. Legea este prăjina, cele 10 porunci, sanctuarul este Templul.

Ce alt standard de masurat închinatorii ar putea avea Dumnezeu, decât propria Lui lege morala în care se specifica pe prima tabla: obiectul închinarii, modul închinarii, spiritul închinarii si timpul închinarii. În viziune, Ioan preia un rol al îngerului Domnului. Asa cum a primit cartea profetica, la fel a primit si trestia de masurat. Misiunea lui si a îngerului care proclama timpul judecatii, pe mare si pe uscat, se confunda. În Apoc. 14:6-12, aceeasi Evanghelie, aceeasi avertizare universala cu privire la închinare. Poate fi, oare, întâmplator ca, la sfârsitul acestei serii dramatice (cap. 11:19), când rasuna trâmbita a saptea, se deschide Sanctuarul ceresc si se vede acolo CHIVOTUL LEGAMÂNTULUI stralucind de fulgere si provocând tunete, cutremure si grindina ? Are, oare, acest lucru, vreo legatura cu timpul pe care-l traim? Nu exista un alt standard moral decât acela descoperit în Biblie. Este un standard spiritual, nu legalist, este o „lege împarateasca" (a împaratiei cerului), o „lege a libertatii (care vine din iubire, în urma mântuirii)", nu o lege scrisa doar pe piatra si careia te supui de teama. In fapt, adevaratul standard nu este litera moarta, ci spiritul viu al legii, asa cum este exemplificat în Christos. El însusi este Cuvântul lui Dumnezeu. In El, Legea si Evanghelia sunt una. El este standardul maturitatii (desavârsirii) morale. (Ef 4:13-15).

Închinătorii. Deşi sunt pe pământ, aparţin cerului, în Hristos Ef 2:6. Întotdeauna ei au avut misiunea de a proclama revelaţia lui Dumnezeu (11:3). Acum, misiunea lor devine mai cuprinzătoare – imaginea celor 2 martori.

Din Lev 16, Ezechiel şi Apocalipsa 11 – vedem că şi aici Biblia se referă la Ziua Ispăşirii – o adevărată judecată finală pentru Israel Lev 23:28-29. În Apocalipsa întâlnim două clase de închinători: se tem, Îi servesc lui Dumnezeu 11:18, 14:7, 15:4, 19:10, sau fiarei şi balaurului 13:4.8.12.15; 14:9-11. Deci aici, măsurarea, judecarea face diferenţa între cei ce vor trăi şi cei ce vor muri, înainte de răsplătirea finală din 11:18.

Comparând pecetea 6 şi 7 cu trâmbiţa 6 şi 7 se pare că măsurarea din Apocalipsa 11:1 corespunde cu sigilarea sfinţilor din Apocalipsa 7:1-4. Măsurarea şi sigilarea merg împreună: măsurarea decide cine va fi sigilat; iar cei sigilaţi aparţin lui Dumnezeu, îi sunt credincioşi şi vor fi ocrotiţi în vremurile chinului.
Templul lui Dumnezeu. Cu referire la Sfânta Sfintelor.
Simbol: poporul lui Dumnezeu (1 Cor 3:16)– nu şi aici – vezi închinătorii.
Tempul de la Ierusalim – imposibil, era distrus.

Templul din ceruri – 3:12, 11:19, 7.15

Altarul: cel de aur (cel de jertfă considerat în curtea de afară).

Vezi şi Apocalipsa 8:3-6

Cei ce se închina în el [altar]" este o traducere stranie, fiindca nimeni nu se închina în altar. Unele versiuni biblice redau expresia cu „cei ce se închina acolo" (la templu, în curte). Dar, gramatical este corect ca acest - en auto (în el), sa fie tradus „înaintea (în prezenta) lui" sau „prin el" (cu ajutorul lui). In acest fel, adevarata închinare este în strânsa relatie de mijlocirea acestui altar. Indiferent despre care altar ar fi vorba aici, el reprezinta diferite aspecte ale jertfei lui Iisus si ale închinarii noastre spirituale (Apoc.5:8, 8:4, Rom 12:1). Fara sângele lui Iisus, orice închinare este ca jertfa lui Cain.

11:2 Las-o la o parte. A exclude, a lăsa.

Lasă-i pe cei ce nu au primit solia. După 22 octombrie 1844 – Dumnezeu reia în cp 11 cele pregătitoare din cp 10, ca sa convingă pe oameni că înţelegerea este corectă. Întrebăm: este vorba despre noi? Da, cp 11 ne spune că suntem la finalul celor 1260 de zile. Mai primeşte un element: revoluţia franceză – este o paranteză, dar nu întâmplătoare. Uite, voi sunteţi creştini, curtea de afară, călcată în picioare, timpul neamurilor s-a încheiat, adică persecuţia lumii s-a încheiat; călcatul în picioare a curţii, s-a încheiat. De acum, ispita de a-L ocoli pe Dumnezeu este mare: fie prin biserica apostaziată, fie prin renunţarea la credinţă – ateism, revoluţia franceză. Lumea primeşte fie profeţia voastră: cu sanctuar, cu judecată, sau zeiţa raţiunii – cei doi martori ucişi, de ateism. Singura soluţie pentru creştinism, este adventismul – creştinismul este în derivă.

Înainte ca trâmbiţa a 7 să sune, lumea are 3 versiuni: Malachi Martin, 1. Roma (am vazut unde duce –Ev Mediu), 2. Ateismul, raţionalismul (am vazut unde a dus, la revoluţia franceză, mai rău ca catolicii), 3. Miniglobaliştii – bisericile neoprotestante din USA – adventismul spunem noi.


Dumnezeu iubeste pe toti oamenii si a jertfit totul pentru ca si cei mai pacatosi sa poata fi salvati, daca accepta conditiile legamântului sfânt. Dar cei ce cauta o alta cale spre cer decât crucea lui Isus, cei care traiesc în razvratire fata de voia lui Dumnezeu, cei ce n-au experimentat niciodata împacarea cu Dumnezeu, nu pot fi numiti copii ai Lui. Ei sunt pagâni, indiferent de rasa, nationalitate sau religie. Numele lor nu a fost niciodata scris în cartea vietii si ei se lasa animati de spiritul cel rau. Aceasta curte de afara nu este masurata în timpul judecatii casei lui Dumnezeu. Curtea de afara este lasata afara. In textul grecesc este folosita o metafora mai dura si, oarecum, enigmatica, cu care traducatorii nu stiu ce sa faca. Daca am traduce exact, ar trebui sa spunem: „curtea de afara izgoneste-o afara si n-o masura". Se foloseste acelasi termen care peste tot are sensul de a da afara, a alunga, a excomunica, a exclude din sinagoga. Nu este doar o lasare deoparte. Cei ce nu s-au împacat cu Dumnezeu nu vor fi judecati în acest timp; cazul lor va fi judecat în timpul mileniului (1 Tim 5:24, Apoc.20:11-15)
Curtea de afară: două curţi la templu. Cea interioară era compusă din curtea: preoţilor, israeliţilor, femeilor. Curtea de afară era curtea neamurilor.
Evident în constrast cu Templul lui Dumnezeu.


Neamurilor/naţiunilor. În Apocalipsa sunt forţe ostile poporului lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu, în predicarea Evangheliei 11:2.18, 14:8... Expresia este echivalentă cu locuitorii pământului 3:10, 6:10, 8:13, 11:10, 13:8.14, 17:2.


Măsurarea include şi excluderea unora – cei necircumcişi în inimă, la Ezechieal 44:9, adică cei necredincioşi, sau ipocriţi. Excluziunea este prezentă la fel în Apocalipsa 21:15-17.27, valabilă doar pentru cei credincioşi – afară sunt.... 22:15
Judecata de cercetare (preadventa) începuta la anul 1844 priveste numai pe poporul lui Dumnezeu, pe aceia al caror nume este scris în cartea vietii, care au avut experienta iertarii pacatelor, a cunoasterii lui Dumnezeu. Ei sunt masurati si pot fi acceptati sau respinsi, potrivit cu dreptarul adevarului care nu este numai lege ci si Evanghelie. Judecata dupa Evanghelie este cu mult mai severa decât judecata dupa lege, fiindca Evanghelia cunoscuta si calcata în picioare aduce razbunarea sângelui lui Christos asupra celui vinovat (Ev 10:28-29, Mat 27:25, 2 Petru 2:20-21, 1 Cor 15:1-2, Apoc 3:5). Tot Israelul este masurat, dar nu toti sunt sigilati. Aceasta masuratoare este judecata divina care vine mai întâi asupra casei lui Dumnezeu (1 Petru 4:18). Multi crestini nu sunt de acord ca si credinciosul trebuie judecat. Dar judecata lui Dumnezeu este o lucrare cereasca în favoarea celui credincios. Cine ramâne în Christos nu are de ce sa fie îngrijorat.


Călca în picioare. Apocalipsa 14:20, 19:5 Dumnezeu calcă în picioare, în mânia Lui. La fel fiara groaznică din Daniel 7:7.19.23 îşi calcă prada sub picioare şi cornul cel mic Daniel 8:9-13 – eveniment îndreptat împotriva sfinţilor lui Dumnezeu aici, în Daniel 7:25. Complementaritatea cu Daniel: 42 de luni şi 1260 de zile. Imaginea persecuţiei din Daniel 7:25; 8:10 este reluată de Ioan: curtea călcată în picioare (Apocalipsa 11:2) aşa cum cornul cel mic calcă în picioare sfinţii (Daniel 8:10).
Se pare că Lc 21:24 neamurile trebuia să calce sfânta cetate, până la împlinirea timpului neamurilor – e cheia. Înţelegem din paralela cu Apocalipsa 11:2 că timpul neamurilor este 42 de luni. Distrugerea Ierusalimului de romani a devenit un prototip pentru oprimarea poporului lui Dumnezeu, e adevărat, pentru un timp limitat. (vezi şi versetul 18 şi 19, 19:21-21.)


Daniel vede Imperiul Roman, ce calcă în picioare naţiunile (şi Ierusalimul) Daniel 7:7.19.23; apoi cornul cel mic calcă în picoare locul sfânt şi închinătorii Daniel 8:9-13. Deci sfânta cetate este simbol pentru poporul lui Dumnezeu persecutat de antihrist. Cetatea cea mare din 11:8 este în contrast cu sfânta cetate de aici. Persecutorul de aici e prezentat în 13:1-10, ca dominid în aceeaşi perioadă ca puterea descrisă în Daniel 7:25. De fapt este aceeaşi perioadă şi aceeaşi putere, care rosteşte blasfemii la adresa lui Dumnezeu, cortului Său, a celor ce locuiesc în ceruri (închinătorii lui Isus) Apocalipsa 13:6 şi îi persecută pe sfinţi.


42 de luni. Aici şi în 13:5 (fiara din mare) – evident aceeaşi perioadă. Evident la fel şi în versetul 3 şi 12:6 - 1260 de zile; ca şi o vreme, vremuri şi o jumătate de vreme din 12:14. Contextul dovedeşte că e vorba despre aceeaşi perioadă (persecuţia femeii în capitolul 12). Perioada vine din Daniel 7:24-25, 12:7, unde sfinţii sunt persecutaţi.

Ioan dezvoltă această perioadă şi vorbeşte de fiara din mare, antihristul simbolic, ce corespunde perioadei din Daniel. Perioada se referă la cei 1260 ani de dominaţie papală, în Evul Mediu [538 – 1798 – de când Biserica a primit putere politică, până când, conjunctura istorică i-a anulat influenţa politică](Biblia tăcea pentru popor; Biblia era ascunsă poporului, secetă mare spirituală – compară cu lucrarea lui Ilie, când 3,5 ani nu a plouat din cauza apostaziei israelului; dar şi cu lucrarea lui Isus, care cu umilinţă în sac a predicat 3,5 ani – ucenicii trebuie să facă la fel In 15:20 - dacă Isus este persecutat, aşa vor fi şi urmaşii Lui.)


42 de luni este asociat cu domnia răului şi prigonirea sfinţilor Apocalipsa 11:2, 13:5

1260 este asociat cu protecţia lui Dumnezeu pentru sfinţi, în mărturisirea Evangheliei 11:3, 12:6


Cu mult timp înainte de Revolutia Franceza, unii învatati ca Thomas Goodwin (1639), Drue Cressener (1689), Robert Fleming (1701) si nu putini printre reformatii francezi (numiti hughenoti ), vazusera în acest capitol apocaliptic si în acest cutremur, o revolutie anticrestina care va avea loc în Franta si care va pedepsi papismul

Cei doi Martori 11:3-14

Este foarte util pentru cititor sa observe ca scenele descrise în v.3-13 nu sunt vazute de Ioan în viziune, ci sunt descrise profetic de catre îngerul Domnului din cap. 10 sau de catre glasul lui Dumnezeu din cer (Apoc. 10:8.11, 11:1.3). Oricum, cel ce vorbeste este Dumnezeu, nu o creatura, altfel n-ar putea vorbi despre „cei doi martori ai Mei". Daca viziunea îngerului cu profetia desigilata are loc în contextul trâmbitei a sasea, aceasta profetie despre cele 1260 zile-ani nu apartine de trâmbita a sasea, ci este descoperita de Dumnezeu lui Ioan înainte de a se împlini, facându-se aici o incursiune într-un viitor anterior aceluia ilustrat de viziunea îngerului si a marii avertizari despre care am vazut ca urmau sa se realizeze în perioada 1798-1844). Motivul acestei incursiuni într-un trecut profetic este, mai întâi, nevoia unei digresiuni retorice, a unei paranteze care sa descrie în detaliu care este pacatul neamurilor care tin de curtea de afara, cea nemasurata; si în acelasi timp, nevoia de a arata cauzele aparitiei unei asemenea treziri religioase prevazute în cap. 10.


11:3 Voi da celor 2 martori: autoritate dată de Dumnezeu. Nu doar Ioan primeşte porunca mărturisirii 10:11; ci întreg poporul lui Dumnezeu – ca în fapte 1:8.
Perioada 1260 de zile

Sac – aşa profetizau porfeţii din Vechiul Testament Isa 20:2, Zaharia 13:4 – la care adăugăm experienţa amară anunţată în 10:8-11.


Doi martori ai mei – legea şi profeţii, legea şi Evanghelia, Moise şi Ilie, sau alţi doi profeţi ca ei, în timpul din urmă; Biblia şi poporul lui Dumnezeu.
Biblia: Vechiul Testament şi Noul Testament depun mărturie pentru Hristos Ioan 5:39, Luca 24:25-27.44; Apocalipsa 1:2.9 Noul Testament mărturia lui Isus. Martorii au putere mare versetul 5-6: ca în Vechiul Testament, unde Cuvântul lui Dumnezeu, prin Moise a adus plăgile asupra Egiptului Exod 7-11, Ier 5:14 Cuvântul e foc – sau focul lui Ilie, nimicind ostaşii ce veneau să-l aresteze 2 Regi 1:9-14; Cuvântul a închis cerul pentru 3,5 ani şi nu a plouat la Ilie (1 Regi 17:1). Astfel uciderea lor 7-10 ar însemna abandonarea Bibliei pentru un timp; dar apoi, Biblia este din nou preţuită.


O întelegere corecta a identitatii celor doi martori a aparut înca din sec. XII, de la episcopul catolic Bruno de Segni care a vazut în cei doi martori Scripturile Vechiului si Noului Testament personificate. Vederea aceasta a fost preluata si de protestanti, printre care luteranii Mathias Flaccius (sec. XVI) si Johannes Funck. Marele matematician englez John Napier, un pasionat al Apocalipsei, a dat aceeasi explicatie cu doua secole în urma.


Poporul lui Dumnezeu: ucenicii sunt martorii lui Hristos Ioan 15:27, Fapte 1:8. Predicarea Evangheliei este de mărturie pentru toţi Matei 14:14. Din cauza mărturisirii, poporul lui Dumnezeu e persecutat Apocalipsa 2:13, 6:9, 12:11, 17:6, 20:4. Biserica este martora lui Isus Apocalipsa 17:6, 20:4.
Este nevoie de doi martori pentru a fi crezută o relatare Deut 19:!5, Mat 18:16, Ioan 8:17. Aşa au mers şi apostolii să mărturisească Marcu 6:7. Mărturia lor e puternică, adevărată iar cei care o resping suferă consecinţe serioase.
Cele două opinii nu se exclud, ci pot merge îmrepună: cei doi martori reprezintă Biserica lui Dumnezeu (din Vechiul Testament şi Noul Testament) predicând Cuvântul lui Dumnezeu (Vechiul Testament şi Noul Testament).


Cei doi martori: au rolul şi activitatea celor doi unşi din Zaharia – rege şi preot; a lui Moise şi Ilie – lucrarea martorilor este modelată de aceste exemple. Aceeaşi putere ce i-a condus pe ei, va conduce poporul lui Dumnezeu la sfârşitul istoriei.
11:4 Doi măslini. Din Zaharia 4: măslinii sunt cei doi unşi, adică Iosua şi Zorobabel, preotul şi guvernatorul din timpul restaurării templului[dar la vs 6 se vorbeşte de Duhul Sfânt, care va face lucrarea Domnului], Ioan vede şi 2 sfeşnice – întruchiparea celor 2 martori, împlinindu-şi rolul preoţesc şi împărătesc Apocalipsa 1:6, 5:10. Deci şi aici se are în vedere restaurarea sanctuarului: curăţirea lui, judecata, propăvăduirea Evangheliei prin Duhul Sfânt.


11:5.6 – Martorii lucrează după modelul lui Moise şi Ilie: Moise: apa în sânge, urgii (11:6), Ilie – nimicirea cu foc şi seceta (5-6). Singutul pasaj care alătură cele două imagini din Vechiul Testament este Maleahi 4:4-6. Imaginea lui Moise evocă trecutul – adevărul Scripturii revelate, iar imaginea lui Ilie evocă viitorul timpul când Mesia va veni – Ilie vine pregătind efectiv calea pentru Mesia, fie întruchipând pregătirile pentru venirea Sa.


Cei doi martori simbolizează Scriptura – Vechiul şi Noul Testament, complementaritatea lor şi rolul pe care-l au în escatologie. Revelaţia lui Dumnezeu e predicată de oameni, iar oamenii sunt ţinta atacurilor forţelor adâncului (11:3.7). poate simboliza poporul evreu – care cu sacrificiu şi în ciuda persecuţiei a transmis revelaţia Vechiul Testament; şi creştinismul, care la fel ca evreii, sau luptat pentru transmiterea Noul Testament. Complementaritatea aceasta între Vechiul şi Noul Testament este vizibilă chiar în structura Apocalipsei, care are multe aluzii, foloseşte aceleaşi concepte, simboluri, imagini, limbaj ca şi Daniel.
11:7 Când îşi vor termina mărturia. Sfârşitul celor 1260 de zile. După ce mărturisesc în sac, martorii lui Dumnezeu sunt ucişi, de fiara din Adânc.
Fiara din adânc: identificată cu fiara din adânc 13:1-10, pentru că face război sfinţilor, şi-i învinge. Dar în 13, fiara chinuie pe sfinţi 1260 de ani, iar aici cei doi martori îşi depun mărturia pentru acea perioadă şi pare că după aceea apare fiara din 11. În Apocalipsa balaurul îl reprezintă pe diavol – capitolul 12. În Daniel fiara reprezintă naţiuni, deci şi aici trebuie să reprezinte o naţiune, o putere politică sau religioasă, care domină lumea, sau o partea a ei.
Dacă cei doi martori reprezintă Scriptura – atunci fiara este Revoluţia Franceză. Atunci creştinismul şi Biblia au fost respinse, instalându-se teroarea şi imoralitatea. După aceea, predicarea Evangheliei a cunoscut cea mai mare înflorire.
Drama simbolică/spiriutală de aici, are legătură cu cetăţile: Babilon (14:8) – simbolul puterii ce uzurpă locul lui Dumnezeu; Egipt (11:8) – simbol al celui ce-L neagă pe Dumnezeu; Sodoma (11:8) – simbol al decadenţei morale şi ignorarea lui Dumnezeu. A persecuta poporul lui Dumnezeu, a ucide martorii Lui este ca şi când ai ucide pe Domnul (11:8 // FA 9:4) – L-au ucis prin ignoranţă, negare, înlocuire.
Revoluţia Franceză a distrus încrederea nu numai în Biserică, ci şi în sursa ei – Biblia. Au ars cărţile sfinte ale evreilor şi creştinilor. Un ziar al vremii spunea că s-a ars atâta material scris, încât focul a ţinut până a doua zi la ora 10. În 1793, conducerea revoluţionară a interzis orice serviciu religios. Istoria este ironică: Biserica a substituit mărturia Scripturii, a produs izbucnirea de mânie a revoluţiei franceze.


Asemenea lui Ilie care, dupa cei trei ani si jumatate de seceta, a fost condamnat la moarte dar Dumnezeu l-a înaltat la cer, asemenea lui Iisus care a profetizat timp de trei ani si jumatate, apoi a fost omorât si totusi a înviat, S-a înaltat si a fost glorificat prin succesul Evangheliei, Cuvântul scris a repetat în istorie acest model. Biblia era destul de rara în Evul Mediu si citirea ei nu era încurajata. Aparitia tiparului si a Reformei a dezlegat Biblia din lanturile Bisericii Romane dar în tarile catolice si ortodoxe a continuat în principiu, situatia medievala. Insa nici tarile protestante n-au înaltat Biblia la adevarata ei pozitie, ca fiind pâinea vietii pentru fiecare om. Biblia a ramas legata în lanturile crezurilor protestante; orice interpretare si publicare a învataturilor ei altfel decât învatau bisericile de stat, erau descurajate La sfârsitul celor 1260 de ani de marturisire umilita, adica în ultimii ani ai acelei perioade, ceva "mai groaznic avea sa se întâmple. O noua putere iesita din putul aceluiasi abis descris în Apoc.9:1, dar în fond aceeasi fiara (îngerul pierzarii), avea sa se lupte cu ei, sa-i învinga si sa-i omoare. Acest eveniment straniu este descris ca având un caracter local. Cetatea de aici este numita Sodoma si Egipt. Ambele toponime biblice sunt locuri peste care au venit judecatile lui Dumnezeu si din care credinciosii au trebuit sa iasa. Egiptul este simbolul ateismului, al naturalismului ocult si al sclaviei (Ex 5:2.7-9) , Sodoma este simbolul celei mai josnice imoralitati (Gen 13:13, 19:5) …. Timp de trei ani si jumatate (3,5 zile profetice!), .din nov. 1973 pana in iunie 1797, prin asa numita descrestinare si prin ulterioarele masuri opresive, crestinismul a fost condamnat în tara cea mai catolica. Chiar si dupa ce s-a introdus o constitutie care garanta libertatea religioasa a continuat aceasta situatie, deoarece, libertatea cultului se aplica numai cultelor anticrestine inventate de revolutionari: cultul Ratiunii, cultul Fiintei Supreme, 'cultul republican, teofilantropia, toate fiind de sorginte deista, ostile Bibliei.


11:8.9 Nu trupurile lor moarte, ci trupul lor –adică două entităţi, dar un singur trup. Adică Hristos mărturiseşte o singură mărturie prin mai mulţi martori.
Cetatea cea mare. În contrast cu oraşul sfânt 11:2; în Biblie marele oraş este ostil lui Dumnezeu şi poporului Său: Ninive, Babilon, Tir. Acest lucru e valabil şi în Apocalipsa 14:8, 16:19, 17:18, 18:10,16,19,21.
Sodoma şi Egipt – ilustrează imoralitatea, degradarea totală a Sodomei şi ateismul Egiptului (Exod 5:2). Acest oraş ce se pretinde creştin, persecută sfinţii, aşa cum Ierusalimul L-a respins pe Isus. În vremea profeţilor, Ierusalimul apostat era comparat cu Sodoma (Isaia 1:9-10, 3:9, Ier. 23:14). La Amos, Israelul a devenit ca Sodoma şi Egipt, de aceea va fi pedepsit pe măsură Amos 4:10-11.


Crucificare ca a lui Isus. Ce I s-a făcut lui Isus în Ierusalim, li se face acestor martori în oraşul, ce se pretinde creştin.


Trei zile şi jumătate: o zi pentru fiecare an de predicare. Atât a stat Isus în mormânt.


Oameni din orice norod, orice seminţie, orice limbă, orice neam –ecou din 10:11, subliniată experienţa amară a lui Ioan – respingerea predicării.
11:10 – Daruri unii altora. Aminteşte de Purim, când evreii îşi împărţeau între ei mâncare, daruri îndreptate şi spre săraci.


Chinul. Este chinul conştiinţei încărcate, vinovăţia din cauza păcatului – pentru Ahab, Ilie era cel ce tulbură poporul 1 Regi 18:17, duşmanul 2 Regi 21:20; la fel cu Mica 1 Regi 22:8,18. Felix s-a speriat când a auzit de cumpătare, neprihănire, judecată Fapte 24:25. Ucenicii urmau să fie urâţi pentru predicarea lor Marcu 13:13. Cuvântul lui Dumnezeu întotdeauna aduce chin celor ce Îl aud, dar nu vor să i se supună.


11:11 Martorii sunt înviaţi. Pot fi călcaţi în picioare, dar nu aruncaţi din univers. Când Dumnezeu trimite Duhul de viaţă (ca în Gen 2:7), martorii prind viaţă, iar duşmanii, opozanţii sunt cuprinşi de frică. Imaginea seamănă şi cu oasele uscate din Ezechiel 37:1-10, care prind viaţă, prin suflarea lui Dumnezeu. După aluzia la crucificarea lui Hristos (11:8), vine aluzia la învierea Sa, după acelaşi model (11:11)


Trei zile şi jumătate – în antichitate, un om era considerat mort după 3 zile, când coprul intra în putrefacţie. Dacă cineva a înviat după 3 zile, asta însemna că s-a întors din morţi – dacă era mai puţin de 3 zile, întoarcerea din morţi era chestionabilă (Lazăr, Isus).


Intre anii 1804-1840 au aparut în lume, într-o evolutie incredibila, circa 63 de Societati Biblice diferite, dintre care, cea mai importanta este Societatea Biblica pentru Britania si Strainatate (1804). Au urmat apoi altele: elvetiana (1804), suedeza (1809), indiana (1911), finlandeza (1911), daneza (1814), germana (1815), islandeza (1815), americana (1816), norvegiana (1816), valdenza (1816), franceza (1818, la Paris), greaca (1819), rusa (1826), belgiana (1834). Aceasta înaltare a Bibliei a dus la marea redesteptare interconfesionala de tip adventist dintre anii 1798-1844. Vrajmasii Bibliei, care se bucurasera de descrestinare au putut fi martori la triumful celor doi martori.


11:12 Ridicarea la cer. Trebuie văzută în contrast cu umilirea din timpul predicării. După ce lucrarea se va încheia, răsplătirea va veni aşa ca la Ilie şi Moise, ca ridicarea lui Isus la cer, pe un nor. [predicarea Evangheliei nu e gata – vezi Apocalipsa 14].


După aluzia la crucificarea lui Isus (11:8), la învierea Sa (11:11) urmează cea la înălţarea la cer, într-un nor (11:12// Fa 1:9). După grozăvia revoluţiei franceze, libertatea religioasă a fost proclamată în Franţa 1797, şi apoi în ţările occidentale (evreii şi-au recăpătat dreptul de a se închina conform convingerilor lor – Inchiziţia în Sapania a fost desfiinţată de influenţa revoluţiei franceze).
După 3 ani şi jumătate, Scriptura îşi recapătă influenţa şi este şi azi Best seller Nr 1.


11:13 Cutremur mare – ca în sigiliul 6:12 şi pare a fi acelaşi eveniment ca la pecetea 6, care anunţa începutul timpului sfârşitului şi evenimentele finale istoriei acestui pământ [Lisabona 1775?]. Este efectul judecăilor lui Dumnezeu: Cetatea - Babilon. Puterea uzurpatoare primeşte o lovitură puternică, dar nu fatală. Doar 1/10 (imaginea minumului în Biblie) din cetate s-a prăbuşit, şi doar 7000 de oameni au murit (imaginea rămăşiţei) – deci biserica uzurpatoare a primit lovitura pentru o perioadă scurtă. Suntem în 1798, arestarea papei.
Cetatea cea mare este dărâmată a 10 parte – dărâmarea finală vine în Apocalipsa 18. Dar cei 7000 care mor, ne amintesc de cei 7000 credincioşi din timpul lui Ilie; reprezintă totalitatea celor necredincioşilor împietriţi.



Cei 7000 de oameni care au pierit în acest cutremur social nu reprezinta un numar real, ci sunt, foarte probabil, un simbol al închinatorilor anonimi ai lui Dumnezeu (Rom 11:3.4). In afara de protestantii refugiati sau ascunsi asemenea lui Ilie si altor profeti,… Dupa o explicatie traditionala însa, n-ar fi vorba de persoane ci de 7000 de titluri (nobiliare si eclesiastice) care au fost desfiintate de revolutie. Textul grecesc, este adevarat, spune „7000 de nume de oameni", dar expresia se refera la persoane, ca si atunci când se spune „suflete de oameni".
Cutremurul dă o şansă de pocăinţă celor rămaşi în viaţă. Pare că ei ascultă îndemnul din Apocalipsa 14:7; deci înălţarea celor doi martori este paralelă cu proclamarea Evangheliei veşnice, încă odată cu putere şi acceptată de mulţi oameni. Expresia au dat slavă lui Dumnezeu în Apocalipsa, este pozitivă. Această atitudine este în contrast cu cea din 9:20-21.


Vedem aici, în capitolul 11 restaurarea sanctuarului lui Dumnezeu, ce include pregătirea poporului Său pentru împărăţia cerească. Capitolul 11 ne arată că Dumnezeu mereu a avut sfinţii Săi, care să mărturisească despre Sine ca Moise, Ilie, Iosua, Zorobabel, cu puterea Duhului Sfânt – întotdeauna vor fi opozanţi, dar adevărul va străluci, se va înălţa, chiar pe norii cerului.
Al treilea vai. A şaptea trâmbiţă.
Baza este la 10:5-7.; anunţă sfârşitul tainei lui Dumnezeu. Capitolul 11 ne spune că de 2000 de ani taina lui Dumnezeu este proclamată peste lume Ef. 3:9-11. Spre sfârşitul istoriei lumii, când cei răi se pregătesc pentru Armaghedon, poporul lui Dumnezeu va proclama taina aceasta cu mare putere, ilustrată în propăvăduirea celor 3 îngeri din Apocalipsa 14:6-12. Sfârşitul acestui timp este anunţat de trâmbiţa a şaptea, care marchează încheierea harului. Tot acum, taina lui Dumnezeu, parţial descoperită omenirii, va fi desăvârşită...


Taina lui Dumnezeu – în Apocalipsa poate fi şi un mister, care va fi cunoscut când predicţia este împlinită. A şaptea trâmbiţă este paralelă cu a şasea pecete: se termină cu timpul sfârşitului, mînia lui Dumnezeu şi judecarea neamurilor (11:18 // 6:15-17). Dar pecetea 6 vorbeşte de pământ, pe când trâmbiţa 7 vorbeşte de cer; pecetea 6 – viziune dinspre pământ spre cer, dinspre prezent spre viitor, dar trâmbiţa 7 dinspre cer spre pământ.


Trâmbiţa 7 proclamă sfârşitul tuturor lucrurilor (11:15). Este pasaj paralel cu cp 4:
- Ceremonia de adorare
- Cei 24 de bătrâni (11:16 // 4:4)
- Acelaşi nume pentru Dumnezeu: Care eşti şi care erai (11:17 // 4:8) – fără care vei veni.
- În Apocalipsa 4 cântarea bătrânilor precede cântarea fiinţelor cereşti – reprezentanţii creaţiunii din cer; aici fiinţele cereşti preced în laudă cântecul bătrânilor. Toată creaţiunea, din cer şi de pe pământ Îl proclamă pe Dumnezeu ca rege – Dumnezeu domneşte acum pentru totdeauna şi definitiv!
11:15 Domnul nostru şi Hristosul Lui. Imaginea Domnului şi Unsului Său, ca în Ps. 2:2
Când trâmbiţa 7 sună, taina lui Dumnezeu ia sfârşit şi are loc transferul de domnie şi împărăţie către Dumnezeu şi Hristos. Acum se împlineşte definitiv şi complet Matei 6:2 – vine împărăţia Ta. Acum Daniel 2:44 este realitate.
Împărăţia este a Domnului şi a Hristosului Său Acest eveniment ceresc are loc înaintea revenirii Lui pe pamânt si se mai numeste „nunta Mielului" (Apoc 19:6-7). Scena este echivalenta cu cea din Dan. 7:13-14 unde este organic legata de timpul judecatii. Nunta sau primirea împaratiei are loc înainte de revenirea Domnului (conf.Lc 19:12, 12:36, Mat 22:10-12). Nu trebuie confundata nunta cu ospatul nuntii. Una este primirea împaratiei de catre Iisus, înainte de venirea Sa; cealalta este sarbatorirea triumfului si a comuniunii la sosirea mântuitilor cu Christos în cer. Aici merita subliniat faptul ca, în aceasta metafora apocaliptica a nuntii, mireasa nu este simbolul Bisericii, ci al Ierusalimului ceresc, capitala împaratiei (Apoc.21:2'.9-11). Exista o relatie strânsa Intre Ierusalimul ceresc si 'Biserica de pe pamânt, dar aici se cere sa nu le confundam.


11:17 Care eşti, care erai. Fără care vii aici; spre deosebire de 1:4, 4:8, promisiunea venirii acum e sigilată, acum e prezentă, a venit să-şi ia în primire regatul, domnia.

11:18 Mânia – mânia lui Dumnezeu este răspunsul la mânia neamurilor: măsura cu care au măsurat, li se va întoarce înapoi şi o vor suferi ei.
Cântarea celor 24 de bătrâni înalţă judecata lui Dumnezeu, cu aspectul pozitiv şi negatic (14:14-18):
- Negativ: include judecata celor morţi şi prăpădirea celor ce nimicesc pământul – vezi li 20:12-15, descrierea acestei distrugeri, după mileniu.


- Pozitiv: judecata sfinţilor şi răsplătirea lor. Răsplătirea este dată la venirea lui Isus, Parousia – descrisă la începutul mileniului, Apocalipsa 22:12. Prin îndepărtarea celor ce distrug pământul, Dumnezeu salvează pământul – judecăţile sunt interdependente.


Mânia neamurilor este prezentată în detaliu în capitolul 12 şi 13
Mânia lui Dumnezeu răspunde să distrugă pentru totdeauna rebeliunea celor răi împotriva lui Dumnezeu. Acest lucru este prezentat în detaliu în capitolul 14-18.
Mânia neamurilor – secolul 20 este cel mai sângeros secol din istorie. Morţii de aici, sunt cei mai mulţi din istorie. Neamurile sunt mâniate – se distrug între ele.
Judeci pe cei morţi. Nimeni nu ocoleşte judecata lui Dumnezeu: buni sau răi, morţi sau vii. Dumnezeu va răsplăti în final, cu dreptate. Adică judecata de cercetare – cei vii, sunt judecaţi în timpul decretului duminical.
Momentul primirii împaratiei de catre Domnul Christos, momentul tranzitiei de la împaratia harului (odata cu închiderea timpului de har), la împaratia slavei, marcheaza un raspuns la mânia neamurilor. Aceasta mânie a neamurilor ar fi conflictele din mijlocul neamurilor si, în acelasi timp, opozitia lor fata de Christos…. In ordine succesiva, urmeaza mânia lui Dumnezeu, care se va revarsa prin cele sapte plagi, în timpul strâmtorarii, dupa încheierea timpului de har {(Apoc 14:9-10, 15:1, 18:6).

Judecata si rasplatirea de aici s-ar referi la evenimentele celor 1000 de ani din cap. 20, dupa revenirea lui Iisus, iar distrugerea celor ce distrug pamântul este cea prevazuta pentru sfârsitul judecatii mileniale (20:11-15
Să distrugi pe cei ce distrug/nimicesc pământul. Cuvântul este corupt, distrus – imagine paralelă cu Gen 6:11-13 unde pământul era corupt/distrus. Oamenii au umplut pământul cu nelegiuire; astfel l-au distrus Gen 6:12-14 (oamenii au fost nimiciţi împreună cu pământul la potop; aşa va fi şi la final); în 1 Cor 7:14 cine nimiceşte templul lui Dumnezeu/ trupul, va fi nimicit. Babilonul din Apocalipsa 19:2 strica pământul prin imoralitate/curvie, văzută şi în 17:1-6. Şi Ier 28:[51]25 vede Babilonul ca munte distrugător. Acesta este sensul distrugerii aici; nu unul ecologic, fizic.


Dumnezeu nu intervine să distrugă pământul prin plăgi – ci pe cei ce au nimicit pământul. Ca atunci când o echipă SWAT vine şi salvează pe ostatici, nimeni nu le repoşează că au distrus scaunele sau au găurit pereţii cu gloanţe.
Prin respingerea sau înlocuirea lui Hristos, pământul este, spiriutal, nimicit. Aşa apare intoleranţa, cruciadele, inchiziţiile, nazismul etc. Aşa că Dumnezeu salvează pământul nimicind pe cei ce nimicesc pământul.


11:19 Templul lui Dumnezeu. Sfânta Sfintelor din ceruri. Chivotul reprezintă prezenţa lui Dumnezeu, protecţia Sa cu poporul Sau – asta e asigurarea că va fi cu poporul Lui în ceea ce va urma: Dumnezeu va fi cu ei în vremea sfârşitului.


Pionierii nostri au înteles ca v. 19 indica Ziua Ispasirii (a Judecatii, a curatirii Sanctuarului, conf. Lev 16), deoarece numai atunci se putea deschide „sala Tronului", accesul spre chivotul legii deasupra caruia se manifesta „slava Domnului". Ellen White aplica v. 19 la începutul zilei ispasirii în 1844, în cartea Marea Lupta (Tragedia Veacurilor, la începutul cap. 25). într-o nota aditionala din 7SDABC la Apoc 11:19 (CBAZS) ea aplica acelasi verset la un moment din plaga a VII -a. Legea lui Dumnezeu va apare pe cer si va fi vazuta de vrajmasii ei. Se poate ca unul din cele doua cazuri sa fie o aplicare secundara, omiletica, a Ellenei White. Faptul ca trâmbita a saptea declanseaza în cer laude Celui care tocmai a primit împaratia, în timp ce deschiderea Sanctuarului este vazuta dupa aceea, sugereaza ca trâmbita a saptea n-ar suna de la 1844, ci înca este asteptata sa sune.


Fulgere, glasuri, tunete, un cutremur mare de pământ şi grindină mare. Simbol al prezenţei divine – ca la Sinai. Manifestarile din v.19 au avut loc la Sinai (Ex 19:16-19) si la Golgota (Mat 27:45.50-51), iar aici descriu ceea ce se va întâmpla în timpul plagii a saptea (Apoc 16:17-21) când decalogul va apare scris pe cer (conf. Ps 97). Toti cei ce n-au crezut Evanghelia vesnica a mântuirii si judecatii, care au sfidat poruncile lui Dumnezeu, care nu s-au temut de Dumnezeu ca sa-I dea slava la timpul potrivit, vor tremura la sfârsit marturisindu-si zadarnic pacatele la munti si la stânci.