Acum 2.500 de ani, Feidipides a vestit, prin această expresie, victoria grecilor la Marathon. Astăzi, japonezul Akinori Kusuda reeditează, 52 de zile la rînd, “drumul” eroului grec...
Iată-l! Parcă se vede! În Agora e freamăt mare. Daaaa! Apare! E Feidipides, soldatul. A alergat 42 de kilometri pentru a da vestea cea mare! 42 de kilometri fără să lase scutul jos! E plin de transpiraţie, iar nisipul stă lipit de el. Linişteeee!!! N-are puterea decît să spună “Am învins!” Apoi, îşi dă duhul, stors de vlagă. Ştirea, însă, fusese adusă. Grecia, leagănul civilizaţiilor, nu va muri! Perşii n-au cotropit-o, expediţia lui Darius e desfiinţată, băieţii lui Miltiade cel Tînăr au răzbit!
Ucigaşul de mituri
Akinori Kusuda e un japonez de 65 de ani. A citit, de multe ori, istorioara lui Feidipides. Ştie că eroul avea 40 de primăveri, că era atlet de meserie şi că nu i-a fost greu să alerge atît. Mai cunoaşte şi “legendele” potrivit cărora un maratonist profesionist nu face mai mult de două - trei “curse” pe an. Dar el vrea să doboare tot: recorduri, mituri, statistici.Se pregâteşte de 15 de ani. Nu e nebun, nu face asta pentru bani. E japonez, deci om de onoare. A terminat Universitatea Rikkyo, una cu ştaif. Ştie că are părul grizonat, la fel şi barba. Aşa, şi? Vrea să arate că nu poţi pune, în nici un fel, bariere corpului omenesc. Au făcut-o şi alţii, înaintea sa. Italianul Enzo Caporaso, spre exemplu, a alergat 42,195 de kilometri vreme de 51 de zile. Spaniolul Ricardo Abad, alt om de fier, cel care şi-a propus 100 de bucăţi şi a bifat, pînâ acum, vreo 30!!! Americanul Dean Karnazes a parcurs o astfel de distanţă în 50 de state ale SUA, “legate”. Dar el are 65 de ani! Pe 30 ianuarie a pornit la drum. Ţinta finală? Maratonul de la Tokio!
03:55:35
Haideţi să recapitulăm! 65 de ani, 52 de maratoane în 52 de zile, deci 2.194 de kilometri alergaţi, practic, fără întrerupere. Şi nu oricum! Primii cinci au fost parcurşi într-o jumătate de oră. Cronometru arâta două ore şi 23 de minute la jumătatea cursei. 03:44:39 la 40 km. În fine, counter oprit la 03:55:35, la finiş. “Nu am simţit nimic special”, avea să declare în faţa camerelor de luat vederi. Respira, poate, puţin mai greu, îşi stergea ochelarii de stropii de transpiraţie. Atît! “Aş fi doar bucuros dacă tinerii din întrega lume, inspirîndu-se din povestioara mea, vor încerca să-mi doboare recordul”, au fost vorbele sale spuse sacadat...Bliţuri, reportofoane digitale, “live”-uri…
duminică, 29 martie 2009
sâmbătă, 28 martie 2009
arta renuntzarii...
- “Alo, se-aude... aici centrala Cerului... Gavril sunt, telefonistul de serviciu... cu Avram, pardon Avraam vă rog... Tata YHWH doreşte să vorbească cu el!”
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începuse să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeriri. Era seară. Sara nu observă nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă.
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma... nici pe el nu te puteai baza.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurile aţintite pe Avraam, aşteptând.
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, etc. Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi....
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... cercetaţi fiind de duhul zgârceniei. Am renunţat la băut, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că încă și pe crucea renunţării de sine.Cântăm absenţi „Renunţ la lume, dar nu la Isus”, sau "Îți predau întreaga viață," apoi se întămplă că minţim de-ngheaţă tăiţeii în supă... şi demonii rîd de se ţin de burtă de atâta râs pentru că ei ştiu că după duminică sau Sabat, după caz, vine luni sau duminică, după caz, şi nu avem timp... pentru că „time is monei”. După luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria tot pustiu. Vine duminica sau Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" mergând la biserică, de parcă noi ne-am tras ceasul vieţii, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci pensionari părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabilă povară).
Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre veşnică uitare. Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea. Şi astfel vom trăi fericiţi şi nu împărţiţi....
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începuse să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeriri. Era seară. Sara nu observă nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă.
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma... nici pe el nu te puteai baza.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurile aţintite pe Avraam, aşteptând.
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, etc. Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi....
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... cercetaţi fiind de duhul zgârceniei. Am renunţat la băut, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că încă și pe crucea renunţării de sine.Cântăm absenţi „Renunţ la lume, dar nu la Isus”, sau "Îți predau întreaga viață," apoi se întămplă că minţim de-ngheaţă tăiţeii în supă... şi demonii rîd de se ţin de burtă de atâta râs pentru că ei ştiu că după duminică sau Sabat, după caz, vine luni sau duminică, după caz, şi nu avem timp... pentru că „time is monei”. După luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria tot pustiu. Vine duminica sau Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" mergând la biserică, de parcă noi ne-am tras ceasul vieţii, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci pensionari părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabilă povară).
Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre veşnică uitare. Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea. Şi astfel vom trăi fericiţi şi nu împărţiţi....
miercuri, 25 martie 2009
ganduri
Tu vrei să slujeşti altora, lucrătorul vrea să muncească. Dar pentru a munci cu folos, trebuie să ai unelte, şi nu ajunge să le ai, trebuie ca ele să fie şi bune. Ce reprezinţi tu, cu toate calităţile tale, caracterul, obiceiurile, cunoştinţele tale, eşti tu o unealtă bună pentrua sluji oamenilor? Nu trebuie să slujeşti oamenilor, ci lui Dumnezeu, iar slujirea Lui este limpede, precisă. Ea înseamnă sporirea iubirii din tine. Sporind iubirea din tine, nu poţi să nu slujeşti oamenilor şi vei sluji în aşa fel încât îţîi va fi de folos şi ţie şi oamenilor şi lui Dumnezeu.
Dacă vezi viaţa ca pe ceva care îţi aparţine, viaţa ta va fi permanentă nelinişte, dezamăgire, amărăciune, nenorocire. Dacă o vezi ca pe o condiţi de a-I sluji Stăpânului, viaţa ta va fi pace, mulţumire, bucurie şi bunăstare. Oriunde m-aş trezi, acela este locul unde m-a trimis Stăpânul. Şi orice forţe, mari sau mici, spirituale sau corporale, simt în mine, toate aceste forţe sunt unelte date de Stăpân pentru a-mi îndeplini munca încredinţată, fie locomotivă, topor sau mătură. În munca pe care Stăpânul ne-a poruncit să o facem o aflăm de îndată ce încetăm să fim preocupaţi de treburile noastre personale, născocite de noi. Şi e o singură muncă, manifestarea iubirii, contopirea cu toţi. Iara cest lucru poate fi săvârşit întotdeauna, pretutindeni, în condiţiile oricăror fapte.
Sunt totul şi nimic. Sunt totul când am conştiinţa că sunt o fiinţă spirituală, inseparabilă de fiinţa întreagă, şi-mi manifest acestă conştiinţă prin iubire faţă de întregul a cărui conştiinţă o am, adică faţă de tot ce accept că e viu. Sunt nimic când am conştiinţa că sunt corporal, separat de fiinţa întreagă, şi-mi manifest conştiinţa iubirii numai faţă de „eu-l” meu corporal, separat de toate.
A trăi înaintea lui Dumnezeu nu înseamnă a trăi înaintea unui Dumnezeu din cer. Înseamnă să-L trezim pe Dumnezeu din noi şi să trăim înaintea Lui.
Totul este spre binele celorlalţi, şi mai ales spre binele meu.
Doamne, ajută-mă să trăiesc independent de judecata oamenilor, numai înaintea Ta, cu Tine şi prin Tine.
„Ajută-mă, ajută-mă să am fără încetare conştiinţă că sunt lucrătorul Tău, fie şi unul mărunt, ajută-mă să nu pierd aceasta pace şi această bucurie.”
„Ajută-mă, Doamne, Dumnezeule care eşti în mine, ajută-mă să fac numai ce-Ţi este pe plac, şi să nu mă gândesc la ce vor spune şi vor crede oamenii despre mine. Ajută-mă să nu-i judec nici cu vorba, nici cu gândul. Nu de alta, dar se întâmplă că trăieşti cu grija părerii oamenilor, aceiaşi oameni pe care-i condamni.”
„Am citit despre o mută oarbă care se bucura de viaţă, Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ea şi scrie că rostul omului e să fie fericit, mulţumit şi să-i ajute pe alţii să se bucure de viaţă prin bucuria şi viaţa lor.”
Dacă vezi viaţa ca pe ceva care îţi aparţine, viaţa ta va fi permanentă nelinişte, dezamăgire, amărăciune, nenorocire. Dacă o vezi ca pe o condiţi de a-I sluji Stăpânului, viaţa ta va fi pace, mulţumire, bucurie şi bunăstare. Oriunde m-aş trezi, acela este locul unde m-a trimis Stăpânul. Şi orice forţe, mari sau mici, spirituale sau corporale, simt în mine, toate aceste forţe sunt unelte date de Stăpân pentru a-mi îndeplini munca încredinţată, fie locomotivă, topor sau mătură. În munca pe care Stăpânul ne-a poruncit să o facem o aflăm de îndată ce încetăm să fim preocupaţi de treburile noastre personale, născocite de noi. Şi e o singură muncă, manifestarea iubirii, contopirea cu toţi. Iara cest lucru poate fi săvârşit întotdeauna, pretutindeni, în condiţiile oricăror fapte.
Sunt totul şi nimic. Sunt totul când am conştiinţa că sunt o fiinţă spirituală, inseparabilă de fiinţa întreagă, şi-mi manifest acestă conştiinţă prin iubire faţă de întregul a cărui conştiinţă o am, adică faţă de tot ce accept că e viu. Sunt nimic când am conştiinţa că sunt corporal, separat de fiinţa întreagă, şi-mi manifest conştiinţa iubirii numai faţă de „eu-l” meu corporal, separat de toate.
A trăi înaintea lui Dumnezeu nu înseamnă a trăi înaintea unui Dumnezeu din cer. Înseamnă să-L trezim pe Dumnezeu din noi şi să trăim înaintea Lui.
Totul este spre binele celorlalţi, şi mai ales spre binele meu.
Doamne, ajută-mă să trăiesc independent de judecata oamenilor, numai înaintea Ta, cu Tine şi prin Tine.
„Ajută-mă, ajută-mă să am fără încetare conştiinţă că sunt lucrătorul Tău, fie şi unul mărunt, ajută-mă să nu pierd aceasta pace şi această bucurie.”
„Ajută-mă, Doamne, Dumnezeule care eşti în mine, ajută-mă să fac numai ce-Ţi este pe plac, şi să nu mă gândesc la ce vor spune şi vor crede oamenii despre mine. Ajută-mă să nu-i judec nici cu vorba, nici cu gândul. Nu de alta, dar se întâmplă că trăieşti cu grija părerii oamenilor, aceiaşi oameni pe care-i condamni.”
„Am citit despre o mută oarbă care se bucura de viaţă, Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ea şi scrie că rostul omului e să fie fericit, mulţumit şi să-i ajute pe alţii să se bucure de viaţă prin bucuria şi viaţa lor.”
marți, 24 martie 2009
PEISAJ.
Nu suntem drepţi cu adevărul dacă atunci când vorbim despre starea actuală a bisericii, văzând-o în culori cernite, uităm să facem apel la memorie...
Nimic nu-i nou sub soare, zicea Eclesiastul, deci nu neglijaţi faptul că problemele de azi au mai fost şi vor mai fi…
Diavolul e şarpele cel vechi, el nu are noutăţi zguduitoare şi-l putem suspecta de liniaritate şi previzibilitate.
Dacă ar trebui să indic boala numărul unu a Bisericii,la zi, fără să stau pe gânduri, aş zice: defetismul.
„Nimic nu merge bine, totul e pe prăbuşire, haideţi să ne îmbrăcăm în doliu, să tragem perdelele, să stingem lumina şi să închidem uşile.”
Această atitudine pesimistă probabil că se vrea a fii o reacţie la prea optimistele rapoarte “de la centru”.
Atâtea biserici înfiinţate, atâţia oameni botezaţi cu Duhul Sfânt, atâţia botezaţi cu apă …şi alte asemenea rapoarte ce sună ca o tobă spartă…
Biserica primară a avut problemele noastre la două săptămâni după Rusalii.
Nici atunci nu veneau la program, adică erau adventişti la fără frecvenţă…
Dacă Pavel zice că pe Hristosul înviat L-au văzut 500 de fraţi, iar în odaia de sus erau 120, atunci unde erau restul?
La barbeque, în piaţa de maşini second-hand, în parc. Şi asta în ziua de Rusalii…
Relaţiile dintre ei nu erau deloc grozave. Evodia şi Sintichia se certau ca la uşa cortului, iar Pavel, în loc să scrie lucruri mai importante în epistolă, trebuie să liniştească precupeţele…
Observăm uşor că şi atunci le roşea obrazul şi umblau cu gulerul pardesiului ridicat, ca detectivul Colombo, din cauza unuia ce trăia într-o relaţie incestuoasă în păcătosul Corint…
Anania şi Safira muriseră în timpul unei slujbe pentru că minţiseră fără să roşească, semn că botezul nu ia singur toată culoarea…
Fuseseră bucuroşi că Petru nu avusese vreme să fie la număratul banilor, dar Duhul Sfânt fusese acolo…
Lăcomia nu-i o boală nouă, cum nici leasing-ul nu-i proprietate.
Eutih dormea în biserică, el fiind strămoşul celor ce în bisericile noastre dorm deşi nu-i comod deloc să dormi în costum. Dar nici un vis nu se poate compara cu cel visat în compania sfinţilor...
Erau şi în zilele acelea parveniţi, Dinu Păturici ce se împingeau spre rândurile din faţă, unsuroşii Domnului, iudaizatorii pur-sânge cei ce puneau juguri grele pe umerii oamenilor, precum şi nicolaiţii ce tăiau din fustele surorilor…
Dima fugise din biserică şi mulţi îl văzuseră pe el, tânărul predicator, fumând într-un internet-caffe…
Bogaţii erau puşi pe scaunele dintâi, funcţie de mărimea ghiulului de pe deget, iar politicienii zburdau pe lângă amvoane…
Soţiile diaconilor erau gâlcevitoare şi parcă nimic nu se lega.
Era clar că biserica primară avea probleme...
Au trecut peste probleme pentru că au înţeles că Cel ce ESTE temelia Bisericii şi membru fondator al ei nu-i nimeni altul decât ISUS Hristos.
Biserica nu-i a noastră decât în parte. El e capul şi proprietarul şi n-a pierdut nici o luptă şi de aceea trebuie luat ca partener.
Au muncit. Îngerul care a coborât să-L întâmpine pe Isus la înălţare, le-a spus să nu stea pentru că nu stând Îl aşteptăm noi pe Isus. Pavel îi mustră aspru pe cei din Tesalonic ce nu mai făceau nimic, aşteptând a doua Venire…la fără frecvenţă…
P.S. Criticii se nasc din şomaj şi braţe încrucişate „Voi de ce staţi aici fără lucru?”, a întrebat supărat Stăpânul viei pe cei ce mâncau seminţe în piaţă…
Divorţaţi de fraţii pesimişti... Problema lor e paşaportul biometric, zeitgeist, cipul, banca. Voi priviţi cerul. O stea îţi spune mult mai multe lucruri decât Andreea Esca...
Pentru slujire va trebui să-ţi găseşti timp şi odată ce munceşti nu mai ai vreme de cancanuri. Criticii se nasc din şomaj şi braţe încrucişate. „Voi de ce staţi aici fără lucru?”, a întrebat supărat stăpânul viei pe cei ce mâncau seminţe în piaţă.
Va trebui să trudim mai mult zilele acestea pentru că a mai rămas puţin. Va trebui să ne iubim unii pe alţii, să ne purtăm poverile unii altora, să ne iertăm unii pe alţii şi atunci când sunt unii dintre fraţi supăraţi, să-i mângâiem.
Când ne rugăm, să nu căutăm mâna Domnului, ci faţa Lui, iar când venim la biserică va trebui să ne îmbrăcăm în dorinţa sărbătorii.
Cred că cei mai mulţi oameni se vor întoarce la Dumnezeu în aceste zile. Cred cu tărie că viitorul Bisericii e mai luminos decât trecutul ei şi cred că o rămăşiţă credincioasă va dăinui mereu.
Nu-mi fac griji... Doar propria persoană mă nelinişteşte şi de aceea mă agăţ, în dorinţa creşterii, de oameni mai deştepţi decât mine, mai sfinţi decât mine ca să pot creşte.
Biserica nu-i un boschetar ce-şi cântă partitura în tramvaiul vieţii, ci soluţia lui Dumnezeu pentru ultimii 2000 de ani ai istoriei. Partea plină a paharului e obligatorie a fi văzută pentru că altfel ne smintim.
Capul sus prieteni! Zâmbiţi! Aţi fost botezaţi în apă, nu în oţet…. Trăiţi zilele ce au mai rămas... Priviţi pe fereastră. Vine primăvara...
Vine ISUS…
Nimic nu-i nou sub soare, zicea Eclesiastul, deci nu neglijaţi faptul că problemele de azi au mai fost şi vor mai fi…
Diavolul e şarpele cel vechi, el nu are noutăţi zguduitoare şi-l putem suspecta de liniaritate şi previzibilitate.
Dacă ar trebui să indic boala numărul unu a Bisericii,la zi, fără să stau pe gânduri, aş zice: defetismul.
„Nimic nu merge bine, totul e pe prăbuşire, haideţi să ne îmbrăcăm în doliu, să tragem perdelele, să stingem lumina şi să închidem uşile.”
Această atitudine pesimistă probabil că se vrea a fii o reacţie la prea optimistele rapoarte “de la centru”.
Atâtea biserici înfiinţate, atâţia oameni botezaţi cu Duhul Sfânt, atâţia botezaţi cu apă …şi alte asemenea rapoarte ce sună ca o tobă spartă…
Biserica primară a avut problemele noastre la două săptămâni după Rusalii.
Nici atunci nu veneau la program, adică erau adventişti la fără frecvenţă…
Dacă Pavel zice că pe Hristosul înviat L-au văzut 500 de fraţi, iar în odaia de sus erau 120, atunci unde erau restul?
La barbeque, în piaţa de maşini second-hand, în parc. Şi asta în ziua de Rusalii…
Relaţiile dintre ei nu erau deloc grozave. Evodia şi Sintichia se certau ca la uşa cortului, iar Pavel, în loc să scrie lucruri mai importante în epistolă, trebuie să liniştească precupeţele…
Observăm uşor că şi atunci le roşea obrazul şi umblau cu gulerul pardesiului ridicat, ca detectivul Colombo, din cauza unuia ce trăia într-o relaţie incestuoasă în păcătosul Corint…
Anania şi Safira muriseră în timpul unei slujbe pentru că minţiseră fără să roşească, semn că botezul nu ia singur toată culoarea…
Fuseseră bucuroşi că Petru nu avusese vreme să fie la număratul banilor, dar Duhul Sfânt fusese acolo…
Lăcomia nu-i o boală nouă, cum nici leasing-ul nu-i proprietate.
Eutih dormea în biserică, el fiind strămoşul celor ce în bisericile noastre dorm deşi nu-i comod deloc să dormi în costum. Dar nici un vis nu se poate compara cu cel visat în compania sfinţilor...
Erau şi în zilele acelea parveniţi, Dinu Păturici ce se împingeau spre rândurile din faţă, unsuroşii Domnului, iudaizatorii pur-sânge cei ce puneau juguri grele pe umerii oamenilor, precum şi nicolaiţii ce tăiau din fustele surorilor…
Dima fugise din biserică şi mulţi îl văzuseră pe el, tânărul predicator, fumând într-un internet-caffe…
Bogaţii erau puşi pe scaunele dintâi, funcţie de mărimea ghiulului de pe deget, iar politicienii zburdau pe lângă amvoane…
Soţiile diaconilor erau gâlcevitoare şi parcă nimic nu se lega.
Era clar că biserica primară avea probleme...
Au trecut peste probleme pentru că au înţeles că Cel ce ESTE temelia Bisericii şi membru fondator al ei nu-i nimeni altul decât ISUS Hristos.
Biserica nu-i a noastră decât în parte. El e capul şi proprietarul şi n-a pierdut nici o luptă şi de aceea trebuie luat ca partener.
Au muncit. Îngerul care a coborât să-L întâmpine pe Isus la înălţare, le-a spus să nu stea pentru că nu stând Îl aşteptăm noi pe Isus. Pavel îi mustră aspru pe cei din Tesalonic ce nu mai făceau nimic, aşteptând a doua Venire…la fără frecvenţă…
P.S. Criticii se nasc din şomaj şi braţe încrucişate „Voi de ce staţi aici fără lucru?”, a întrebat supărat Stăpânul viei pe cei ce mâncau seminţe în piaţă…
Divorţaţi de fraţii pesimişti... Problema lor e paşaportul biometric, zeitgeist, cipul, banca. Voi priviţi cerul. O stea îţi spune mult mai multe lucruri decât Andreea Esca...
Pentru slujire va trebui să-ţi găseşti timp şi odată ce munceşti nu mai ai vreme de cancanuri. Criticii se nasc din şomaj şi braţe încrucişate. „Voi de ce staţi aici fără lucru?”, a întrebat supărat stăpânul viei pe cei ce mâncau seminţe în piaţă.
Va trebui să trudim mai mult zilele acestea pentru că a mai rămas puţin. Va trebui să ne iubim unii pe alţii, să ne purtăm poverile unii altora, să ne iertăm unii pe alţii şi atunci când sunt unii dintre fraţi supăraţi, să-i mângâiem.
Când ne rugăm, să nu căutăm mâna Domnului, ci faţa Lui, iar când venim la biserică va trebui să ne îmbrăcăm în dorinţa sărbătorii.
Cred că cei mai mulţi oameni se vor întoarce la Dumnezeu în aceste zile. Cred cu tărie că viitorul Bisericii e mai luminos decât trecutul ei şi cred că o rămăşiţă credincioasă va dăinui mereu.
Nu-mi fac griji... Doar propria persoană mă nelinişteşte şi de aceea mă agăţ, în dorinţa creşterii, de oameni mai deştepţi decât mine, mai sfinţi decât mine ca să pot creşte.
Biserica nu-i un boschetar ce-şi cântă partitura în tramvaiul vieţii, ci soluţia lui Dumnezeu pentru ultimii 2000 de ani ai istoriei. Partea plină a paharului e obligatorie a fi văzută pentru că altfel ne smintim.
Capul sus prieteni! Zâmbiţi! Aţi fost botezaţi în apă, nu în oţet…. Trăiţi zilele ce au mai rămas... Priviţi pe fereastră. Vine primăvara...
Vine ISUS…
Ireal de frumoase sunt darurile vieţii şi atât de scumpe încât ne tremură sufletul la ideea că le-am pierde.Când îţi priveşti copilul jucându-se, eşti în eternitate, fiindcă treci graniţa fără să ştii, dar realizezi brusc că secvenţa respectivă va dăinui nealterată.E atât de mult paradox în scena asta: bucurie şi lacrimi cu aceeaşi intensitate pentru că asişti neputincios la frumuseţea care trece pe dinaintea ochilor tăi şi n-ai cum s-o opreşti, cu nici un chip nu poţi, căci ne e dat doar s-o vedem, nu s-o şi avem, poate de aceea semănăm aşa de mult cu iarba şi avem doar câteva anotimpuri la dispoziţie.În rest, eşuam cu succes. Cum ? E ca şi cum am coborât din tren şi fiindcă peronul e încă plin de aburii de la locomotivă, am încurcat staţiile şi “ trenul” a doua oară nu mai trece pe acolo.Vorbele, scuzele, explicaţiile sunt aşa de strâmte încât nu ne ţin de loc de cald în umezeala de pe peronul impersonal şi indiferent.Niciodată spusele noastre, fie rele sau nu, nu se mai întorc din auzul celorlalţi, ca păsările care se pierd în zare, ce să mai prindem, ce să mai îmblânzim ?Deşi nu recunoaştem, nu ne dorim totuşi să fim umiliţi, e ca un semn de circulaţie pe care îl învătăm ca să trecem examenul, dar sperăm să nu ne întâlnim cu el pe traseu….Şi într-o zi se întâmplă.Eşuăm.Aşa de rău încât nu ne mai ţin picioarele şi cădem fără să vrem în genunchi.Dar pentru scurt timp.Fiindcă alunecăm rapid cu faţa în noroiul dinaintea noastră.În clipele alea nu mai ştim nici lozinci, nici înjurături.Şi mai trece nişte timp.Cînd se întâmplă să cazi a doua oară nu mai ai mirări sau nedumeriri. Recunoşti deja locul.Nu ştiu de câte ori e nevoie să se întâmple, dar se repetă ca un refren până ajungem să-l ştim pe dinafară.Eşecul faţă de noi înşine, în ciuda momentelor de promisiuni, în ciuda paradelor idealist-încurajatoare, în ciuda predicilor şi lacrimilor, autentice de altfel, dar mai ales în ciuda infinitului din ochii copiillor noştri, a iubirii lor necondiţionate, a zâmbetului la câteva secunde după ce i-ai pedepsit, fenomen ce nu se încadrează în nici o prognoză specifică adulţilor, în ciuda şoaptelor, murmuratului, averitzărilor, strigătelor, insitenţelor, implorărilor pe care Cel Înalt ni le adresează…Deşi rătăcit printre necunoscuţii din gară, îţi mai rămâne suficientă conştiinţă cât să înţelegi prea bine unde te afli şi de ce.Dar e aşa de grea valiza, aşa de ude hainele, aşa de strâmtă memoria şi ca într-o secvenţă filmată cu încetinitorul, te aşezi copleşit pe valiză, singurul semn vital e tremuratul uşor al mâinilor, expresie a faptului că ai înţeles în sfârşit cât de neputinicios eşti , în gara aia uitată de lume, cu bocancii aşa de grei de toate mizeriile de care ai fost în stare şi pentru care, cu cît sunt mai inutile, cu atât mai insuportabile, regretele.Abia atunci şi acolo, dincolo de toate teoriile frumoase pe care le-ai auzit, aprobat, predicat, avut iluzia că le trăieşti, abia atunci vezi, ştii, simţi că numai o minune de la Dumnezeu te mai poate ridica.Doamne, cum aş putea să nu mă mir şi să nu mă cutremur de ce eşti Tu în stare, când văd cu ochii mei că ai depaşit atât de mult cele 70 de ori câte 7 încât probabil şi Tu ai încetat să mai foloseşti tabla înmulţirii?!?
ce ai acasa?
Dupa moarea lui Ahab,regele lui Israel, in anul 1853 I.Hr. a urcat pe tronul tarii fiul sau, Ahazia, care a domnit un an. Apoi a urmat un al doilea fiu al lui Ahab –Ioram.Biblia ne spune ca acesta a facut ce este rau inaintea Domnului. Tara era ruinata economic si spiritual. Reforma inceputa de Ilie si continuata de Elisei inainta anevoios, destelenind greu idolatria multor ani ce trecusera. Seceta si impreuna cu ea saracia,domneau pretutindeni.Inca din timpul celor trei ani si jumatate poporul suferea de o foamete cumplita.Tarina nu mai rodea,animalele nu mai aveau pasune,comertul era intrerupt de bandele de beduini si talhari iar mestesugurile stagnau.Starea precara in care se afla intreaga tara se resimtea si in darurile ce se aduceau templu.Fiii proorocilor, sub calauzirea lui Elisei, erau preocupati de serioasa lucrare de reforma. Ei ajunsesera printre cei mai saraci locuitori ai tarii deoarece lipsa unei mosteniri in Israel si modestia darurilor faceau ca nevioa de hrana sa fie adanc resimtita in familiile slujitorilor Domnului.Sfanta Scriptura ne relateaza situatia unui astfel de camin-proorocul, sotia si cei doi fii ai lor au terminat proviziile. Acest barbat s-a dus la un om bogat ca sa cumpere bucate pentru familia sa.Pentru o vreme au avut ce manca, dar cum seceta continua, faina din oala s-a sfarsit repede.Proorocul a mers din nou la omul bogat si a luat cu imprumut si apoi iarasi si…iarasi, pana cand datoria a devenit mare.Dar, dupa cum se stie, saracia nu aduce numai foamete ci si frig si boala. Asa ca sotul subnutrit si chinuit de ganduri a murit.E greu de imaginat nenorocirea abatuta asupra acestor oameni.O femeie vaduva si doi copii orfani….Moartea sotului, pe langa durerea adusa familiei a speriat mult si pe bogatul care-i daduse imprumutul. Cine avea acum sa-i inapoieze bunuril? Si inainte de a se incheia zilele de jale, camatarul s-a infatisat acasa pretinzand datoria. La marea pierdere suferita de aceasta femeie se adauga, in acest moment o alta si mai mare-inrobirea celor doi fii orfani.Unde sa se duca in asemenea vremuri de stramtorare? Situatia era disperata. Trebuia sa ia o hotarare grabnica. Sa mearga impreuna cu fiii ei in robia bogatului caruia i se vandusera? Sa se resemneze si sa-i planga in taina, intelegand ca aceata este “soarta” lor ?In acele zile de jale omul lui Dumnezeu, Elisei, a trecut prin locul acela. Duhul dragostei divine stia mai dinainte ca acolo o inima se zbate…-La cine sa apelez daca nu la omul lui Dumnezeu ? isi zicea femeia.Nimeni nu ne va scapa de robie decat el.2 Imp.4.1O femeie dintre nevestele fiilor proorocilor a strigat lui Elisei
- Robul tau,barbatul meu a murit. Si stii ca robul tau ,barbatul meu se temea de Dumnezeu,si cel ce l-a imprumutat a venit sa ia cei doi copii ai mei si sa-i faca robi.Elisei se vede,pentru un moment in imposibilitatea de a o ajuta,dar intelege ca trebuie sa rezolve cazul acesta intr-un mod deosebit.Vers. 2:El i-a zis: Ce pot sa fac pentru tine? Spune-mi ce ai in casa?Ea a raspuns: Roaba ta nu are in casa decat un vas cu untdelemn.Aceasta era tot ce avea.In casa ei nu se afla decat vasul cu untdelemn, simbolul prezentei Duhului Sfant al Lui Dumnezeu.Cum, doar atat ?Dar unde este vasul plin cu iritabilitate, cel plin cu vorbe necontrolata, cel plin cu barfa fratilor, cel plin cu neadevaruri, cu placeri, cu mandrie, cu dezinteres pentru studiu, pentru activitatea in comunitate, cu egoism si ambitii ?-O, nu, nu Doamne! Nu! La mine, roaba ta, nu se gaseste decat un vas cu untdelemn.Mama inteleapta ,care stii ce sa pastrezi in casa ! Du-te, vinde untdelemnul si plateste datoria, iar cu ceea ce va ramanea vei trai tu si fiii tai.-vers.7.Femeie nelinistit, poate ai un sot mai mult absent din viata familiei si a copiilor tai, te ingrijorezi de evolutia spirituala a copiilor tai, ajunsi deja la varsta adolescentei ?Verifica-ti vasul inimii,Ce ai acasa ? Pentru multi copii -acasa- e sinonim cu notiunea de -mama-.Si daca -acasa- esti -tu-, atunci intrebarea ar putea fi formulta altfel:Cine esti tu? Esti pentru ei un -acasa- divin? Curand, foarte curand, Stapanitorul Lumii acesteia, Diavolul, ii va cere ca robi. ….Si singurul mod in care-i poti recupera pentru Evanghelie este transferarea treptata a continutului vasului tau in vasul de lut al inimii lor.In clipa in care, fiind deja departe de casa mama, satana isi va reinnoi cererea, minunea salvarii lor continue se va datora numai faptului ca se simt in prezenta Duhului lui Dumnezeu, ca “acasa”-.
- Robul tau,barbatul meu a murit. Si stii ca robul tau ,barbatul meu se temea de Dumnezeu,si cel ce l-a imprumutat a venit sa ia cei doi copii ai mei si sa-i faca robi.Elisei se vede,pentru un moment in imposibilitatea de a o ajuta,dar intelege ca trebuie sa rezolve cazul acesta intr-un mod deosebit.Vers. 2:El i-a zis: Ce pot sa fac pentru tine? Spune-mi ce ai in casa?Ea a raspuns: Roaba ta nu are in casa decat un vas cu untdelemn.Aceasta era tot ce avea.In casa ei nu se afla decat vasul cu untdelemn, simbolul prezentei Duhului Sfant al Lui Dumnezeu.Cum, doar atat ?Dar unde este vasul plin cu iritabilitate, cel plin cu vorbe necontrolata, cel plin cu barfa fratilor, cel plin cu neadevaruri, cu placeri, cu mandrie, cu dezinteres pentru studiu, pentru activitatea in comunitate, cu egoism si ambitii ?-O, nu, nu Doamne! Nu! La mine, roaba ta, nu se gaseste decat un vas cu untdelemn.Mama inteleapta ,care stii ce sa pastrezi in casa ! Du-te, vinde untdelemnul si plateste datoria, iar cu ceea ce va ramanea vei trai tu si fiii tai.-vers.7.Femeie nelinistit, poate ai un sot mai mult absent din viata familiei si a copiilor tai, te ingrijorezi de evolutia spirituala a copiilor tai, ajunsi deja la varsta adolescentei ?Verifica-ti vasul inimii,Ce ai acasa ? Pentru multi copii -acasa- e sinonim cu notiunea de -mama-.Si daca -acasa- esti -tu-, atunci intrebarea ar putea fi formulta altfel:Cine esti tu? Esti pentru ei un -acasa- divin? Curand, foarte curand, Stapanitorul Lumii acesteia, Diavolul, ii va cere ca robi. ….Si singurul mod in care-i poti recupera pentru Evanghelie este transferarea treptata a continutului vasului tau in vasul de lut al inimii lor.In clipa in care, fiind deja departe de casa mama, satana isi va reinnoi cererea, minunea salvarii lor continue se va datora numai faptului ca se simt in prezenta Duhului lui Dumnezeu, ca “acasa”-.
ce ai acasa ?
Dupa moarea lui Ahab,regele lui Israel, in anul 1853 I.Hr. a urcat pe tronul tarii fiul sau, Ahazia, care a domnit un an. Apoi a urmat un al doilea fiu al lui Ahab –Ioram.Biblia ne spune ca acesta a facut ce este rau inaintea Domnului. Tara era ruinata economic si spiritual. Reforma inceputa de Ilie si continuata de Elisei inainta anevoios, destelenind greu idolatria multor ani ce trecusera. Seceta si impreuna cu ea saracia,domneau pretutindeni.Inca din timpul celor trei ani si jumatate poporul suferea de o foamete cumplita.Tarina nu mai rodea,animalele nu mai aveau pasune,comertul era intrerupt de bandele de beduini si talhari iar mestesugurile stagnau.Starea precara in care se afla intreaga tara se resimtea si in darurile ce se aduceau templu.Fiii proorocilor, sub calauzirea lui Elisei, erau preocupati de serioasa lucrare de reforma. Ei ajunsesera printre cei mai saraci locuitori ai tarii deoarece lipsa unei mosteniri in Israel si modestia darurilor faceau ca nevioa de hrana sa fie adanc resimtita in familiile slujitorilor Domnului.Sfanta Scriptura ne relateaza situatia unui astfel de camin-proorocul, sotia si cei doi fii ai lor au terminat proviziile. Acest barbat s-a dus la un om bogat ca sa cumpere bucate pentru familia sa.Pentru o vreme au avut ce manca, dar cum seceta continua, faina din oala s-a sfarsit repede.Proorocul a mers din nou la omul bogat si a luat cu imprumut si apoi iarasi si…iarasi, pana cand datoria a devenit mare.Dar, dupa cum se stie, saracia nu aduce numai foamete ci si frig si boala. Asa ca sotul subnutrit si chinuit de ganduri a murit.E greu de imaginat nenorocirea abatuta asupra acestor oameni.O femeie vaduva si doi copii orfani….Moartea sotului, pe langa durerea adusa familiei a speriat mult si pe bogatul care-i daduse imprumutul. Cine avea acum sa-i inapoieze bunuril? Si inainte de a se incheia zilele de jale, camatarul s-a infatisat acasa pretinzand datoria. La marea pierdere suferita de aceasta femeie se adauga, in acest moment o alta si mai mare-inrobirea celor doi fii orfani.Unde sa se duca in asemenea vremuri de stramtorare? Situatia era disperata. Trebuia sa ia o hotarare grabnica. Sa mearga impreuna cu fiii ei in robia bogatului caruia i se vandusera? Sa se resemneze si sa-i planga in taina, intelegand ca aceata este “soarta” lor ?In acele zile de jale omul lui Dumnezeu, Elisei, a trecut prin locul acela. Duhul dragostei divine stia mai dinainte ca acolo o inima se zbate…-La cine sa apelez daca nu la omul lui Dumnezeu ? isi zicea femeia.Nimeni nu ne va scapa de robie decat el.2 Imp.4.1O femeie dintre nevestele fiilor proorocilor a strigat lui Elisei
- Robul tau,barbatul meu a murit. Si stii ca robul tau ,barbatul meu se temea de Dumnezeu,si cel ce l-a imprumutat a venit sa ia cei doi copii ai mei si sa-i faca robi.Elisei se vede,pentru un moment in imposibilitatea de a o ajuta,dar intelege ca trebuie sa rezolve cazul acesta intr-un mod deosebit.Vers. 2:El i-a zis: Ce pot sa fac pentru tine? Spune-mi ce ai in casa?Ea a raspuns: Roaba ta nu are in casa decat un vas cu untdelemn.Aceasta era tot ce avea.In casa ei nu se afla decat vasul cu untdelemn, simbolul prezentei Duhului Sfant al Lui Dumnezeu.Cum, doar atat ?Dar unde este vasul plin cu iritabilitate, cel plin cu vorbe necontrolata, cel plin cu barfa fratilor, cel plin cu neadevaruri, cu placeri, cu mandrie, cu dezinteres pentru studiu, pentru activitatea in comunitate, cu egoism si ambitii ?-O, nu, nu Doamne! Nu! La mine, roaba ta, nu se gaseste decat un vas cu untdelemn.Mama inteleapta ,care stii ce sa pastrezi in casa ! Du-te, vinde untdelemnul si plateste datoria, iar cu ceea ce va ramanea vei trai tu si fiii tai.-vers.7.Femeie nelinistit, poate ai un sot mai mult absent din viata familiei si a copiilor tai, te ingrijorezi de evolutia spirituala a copiilor tai, ajunsi deja la varsta adolescentei ?Verifica-ti vasul inimii,Ce ai acasa ? Pentru multi copii -acasa- e sinonim cu notiunea de -mama-.Si daca -acasa- esti -tu-, atunci intrebarea ar putea fi formulta altfel:Cine esti tu? Esti pentru ei un -acasa- divin? Curand, foarte curand, Stapanitorul Lumii acesteia, Diavolul, ii va cere ca robi.
….Si singurul mod in care-i poti recupera pentru Evanghelie este transferarea treptata a continutului vasului tau in vasul de lut al inimii lor.In clipa in care, fiind deja departe de casa mama, satana isi va reinnoi cererea, minunea salvarii lor continue se va datora numai faptului ca se simt in prezenta Duhului lui Dumnezeu, ca “acasa”-.
- Robul tau,barbatul meu a murit. Si stii ca robul tau ,barbatul meu se temea de Dumnezeu,si cel ce l-a imprumutat a venit sa ia cei doi copii ai mei si sa-i faca robi.Elisei se vede,pentru un moment in imposibilitatea de a o ajuta,dar intelege ca trebuie sa rezolve cazul acesta intr-un mod deosebit.Vers. 2:El i-a zis: Ce pot sa fac pentru tine? Spune-mi ce ai in casa?Ea a raspuns: Roaba ta nu are in casa decat un vas cu untdelemn.Aceasta era tot ce avea.In casa ei nu se afla decat vasul cu untdelemn, simbolul prezentei Duhului Sfant al Lui Dumnezeu.Cum, doar atat ?Dar unde este vasul plin cu iritabilitate, cel plin cu vorbe necontrolata, cel plin cu barfa fratilor, cel plin cu neadevaruri, cu placeri, cu mandrie, cu dezinteres pentru studiu, pentru activitatea in comunitate, cu egoism si ambitii ?-O, nu, nu Doamne! Nu! La mine, roaba ta, nu se gaseste decat un vas cu untdelemn.Mama inteleapta ,care stii ce sa pastrezi in casa ! Du-te, vinde untdelemnul si plateste datoria, iar cu ceea ce va ramanea vei trai tu si fiii tai.-vers.7.Femeie nelinistit, poate ai un sot mai mult absent din viata familiei si a copiilor tai, te ingrijorezi de evolutia spirituala a copiilor tai, ajunsi deja la varsta adolescentei ?Verifica-ti vasul inimii,Ce ai acasa ? Pentru multi copii -acasa- e sinonim cu notiunea de -mama-.Si daca -acasa- esti -tu-, atunci intrebarea ar putea fi formulta altfel:Cine esti tu? Esti pentru ei un -acasa- divin? Curand, foarte curand, Stapanitorul Lumii acesteia, Diavolul, ii va cere ca robi.
….Si singurul mod in care-i poti recupera pentru Evanghelie este transferarea treptata a continutului vasului tau in vasul de lut al inimii lor.In clipa in care, fiind deja departe de casa mama, satana isi va reinnoi cererea, minunea salvarii lor continue se va datora numai faptului ca se simt in prezenta Duhului lui Dumnezeu, ca “acasa”-.
pagina de jurnal
Ireal de frumoase sunt darurile vieţii şi atât de scumpe încât ne tremură sufletul la ideea că le-am pierde.Când îţi priveşti copilul jucându-se, eşti în eternitate, fiindcă treci graniţa fără să ştii, dar realizezi brusc că secvenţa respectivă va dăinui nealterată.E atât de mult paradox în scena asta: bucurie şi lacrimi cu aceeaşi intensitate pentru că asişti neputincios la frumuseţea care trece pe dinaintea ochilor tăi şi n-ai cum s-o opreşti, cu nici un chip nu poţi, căci ne e dat doar s-o vedem, nu s-o şi avem, poate de aceea semănăm aşa de mult cu iarba şi avem doar câteva anotimpuri la dispoziţie.În rest, eşuam cu succes...
...Cum ? E ca şi cum am coborât din tren şi fiindcă peronul e încă plin de aburii de la locomotivă, am încurcat staţiile şi “ trenul” a doua oară nu mai trece pe acolo.Vorbele, scuzele, explicaţiile sunt aşa de strâmte încât nu ne ţin de loc de cald în umezeala de pe peronul impersonal şi indiferent.Niciodată spusele noastre, fie rele sau nu, nu se mai întorc din auzul celorlalţi, ca păsările care se pierd în zare, ce să mai prindem, ce să mai îmblânzim ?
...Deşi nu recunoaştem, nu ne dorim totuşi să fim umiliţi, e ca un semn de circulaţie pe care îl învătăm ca să trecem examenul, dar sperăm să nu ne întâlnim cu el pe traseu….Şi într-o zi se întâmplă.Eşuăm.Aşa de rău încât nu ne mai ţin picioarele şi cădem fără să vrem în genunchi.Dar pentru scurt timp.Fiindcă alunecăm rapid cu faţa în noroiul dinaintea noastră.În clipele alea nu mai ştim nici lozinci, nici înjurături....
Şi mai trece ceva timp.Cînd se întâmplă să cazi a doua oară nu mai ai mirări sau nedumeriri. Recunoşti deja locul.Nu ştiu de câte ori e nevoie să se întâmple, dar se repetă ca un refren până ajungem să-l ştim pe dinafară...
Eşecul faţă de noi înşine, în ciuda momentelor de promisiuni, în ciuda paradelor idealist-încurajatoare, în ciuda predicilor şi lacrimilor, autentice de altfel, dar mai ales în ciuda infinitului din ochii copiillor noştri, a iubirii lor necondiţionate, a zâmbetului la câteva secunde după ce i-ai pedepsit, fenomen ce nu se încadrează în nici o prognoză specifică adulţilor, în ciuda şoaptelor, murmuratului, averitzărilor, strigătelor, insitenţelor, implorărilor pe care Cel Înalt ni le adresează…
Deşi rătăcit printre necunoscuţii din gară, îţi mai rămâne suficientă conştiinţă cât să înţelegi prea bine unde te afli şi de ce.Dar e aşa de grea valiza, aşa de ude hainele, aşa de strâmtă memoria şi ca într-o secvenţă filmată cu încetinitorul, te aşezi copleşit pe valiză, singurul semn vital e tremuratul uşor al mâinilor, expresie a faptului că ai înţeles în sfârşit cât de neputinicios eşti , în gara aia uitată de lume, cu bocancii aşa de grei de toate mizeriile de care ai fost în stare şi pentru care, cu cît sunt mai inutile, cu atât mai insuportabile, regretele.Abia atunci şi acolo, dincolo de toate teoriile frumoase pe care le-ai auzit, aprobat, predicat, avut iluzia că le trăieşti, abia atunci vezi, ştii, simţi că numai o minune de la Dumnezeu te mai poate ridica.Doamne, cum aş putea să nu mă mir şi să nu mă cutremur de ce eşti Tu în stare, când văd cu ochii mei că ai depaşit atât de mult cele 70 de ori câte 7 încât probabil şi Tu ai încetat să mai foloseşti tabla înmulţirii?!?
Mai 1992 Undeva in România ;
Salcâmii sunt în floare. Îmi par că sunt aşa stingheri, ca nişte ţărani veniţi în audienţă la boierii din capitală. De-atâta emoţie şi-au pierdut şi parfumul, iar florile lor fără miros nu mai sunt luate în seamă, nu-i mai jupoaie nimeni.
A trăi nu înseamnă a fi capabil de o anumită intensitate. Nici măcar intensitatea nu e dovada existenţei vieţii. Cel mai greu lucru din sfera semantică a verbului “ a trăi” este abilitatea, disponibilitatea, puterea de a tăcea. Chiar dacă pentru asta e nevoie să-ţi astupi gura cu mâinile. Şi mai sunt multe altele care trebuie reduse la tăcere ( gesturi, priviri) sau reântoarcerea nu mai e posibilă. Dacă o singura piatră din baraj a fost smulsă, totul s-a dus, şuvoiul începe sa vuiască. Şi vârfuri de munţi sunt tot mai puţine…
Oct. 1993, Undeva in România
N-ai să ştii niciodată că în clipa urmatoare ai să fii luat prin surprindere de un gest, de un cuvânt, de tine însuţi. N-ai să ştii că într-o zi ploaia nu se va mai numi ploaie, casa, casă, dorul, dor. Ai să le vezi pe toate schimbate şi-ai să te întrebi cînd s-a întâmplat.… frumzele teiului în vânt seamănă cu o zbatere de aripi care-şi cer libertatea. Şi libertatea şi-o capătă în cele din urmă. Când se desprind de copac, sunt libere. Şi moarte.
Oct. 2005, Undeva in România.
O zi dăruită ca o margaretă strecurată într-un vagon cu puşti.Rasa umană, o mantie greu de dus....
Ce bine!!! ca o fărâmitură de frumos reuşeste să facă să dispară tot grotescul încăput în timp sau spaţiu.Am stat azi pe malul apei şi sunetul familiar al valurilor ce se sparg de ţărm îmi umple urechile şi acum, mirosul de alge şi iarba înaltă stăruie în privire.Oare de ce recunoaştem aşa de greu minunile ?Şi de ce ne purtăm ca şi cum nu am fi vinovaţi faţă de Cer ?
...Cum ? E ca şi cum am coborât din tren şi fiindcă peronul e încă plin de aburii de la locomotivă, am încurcat staţiile şi “ trenul” a doua oară nu mai trece pe acolo.Vorbele, scuzele, explicaţiile sunt aşa de strâmte încât nu ne ţin de loc de cald în umezeala de pe peronul impersonal şi indiferent.Niciodată spusele noastre, fie rele sau nu, nu se mai întorc din auzul celorlalţi, ca păsările care se pierd în zare, ce să mai prindem, ce să mai îmblânzim ?
...Deşi nu recunoaştem, nu ne dorim totuşi să fim umiliţi, e ca un semn de circulaţie pe care îl învătăm ca să trecem examenul, dar sperăm să nu ne întâlnim cu el pe traseu….Şi într-o zi se întâmplă.Eşuăm.Aşa de rău încât nu ne mai ţin picioarele şi cădem fără să vrem în genunchi.Dar pentru scurt timp.Fiindcă alunecăm rapid cu faţa în noroiul dinaintea noastră.În clipele alea nu mai ştim nici lozinci, nici înjurături....
Şi mai trece ceva timp.Cînd se întâmplă să cazi a doua oară nu mai ai mirări sau nedumeriri. Recunoşti deja locul.Nu ştiu de câte ori e nevoie să se întâmple, dar se repetă ca un refren până ajungem să-l ştim pe dinafară...
Eşecul faţă de noi înşine, în ciuda momentelor de promisiuni, în ciuda paradelor idealist-încurajatoare, în ciuda predicilor şi lacrimilor, autentice de altfel, dar mai ales în ciuda infinitului din ochii copiillor noştri, a iubirii lor necondiţionate, a zâmbetului la câteva secunde după ce i-ai pedepsit, fenomen ce nu se încadrează în nici o prognoză specifică adulţilor, în ciuda şoaptelor, murmuratului, averitzărilor, strigătelor, insitenţelor, implorărilor pe care Cel Înalt ni le adresează…
Deşi rătăcit printre necunoscuţii din gară, îţi mai rămâne suficientă conştiinţă cât să înţelegi prea bine unde te afli şi de ce.Dar e aşa de grea valiza, aşa de ude hainele, aşa de strâmtă memoria şi ca într-o secvenţă filmată cu încetinitorul, te aşezi copleşit pe valiză, singurul semn vital e tremuratul uşor al mâinilor, expresie a faptului că ai înţeles în sfârşit cât de neputinicios eşti , în gara aia uitată de lume, cu bocancii aşa de grei de toate mizeriile de care ai fost în stare şi pentru care, cu cît sunt mai inutile, cu atât mai insuportabile, regretele.Abia atunci şi acolo, dincolo de toate teoriile frumoase pe care le-ai auzit, aprobat, predicat, avut iluzia că le trăieşti, abia atunci vezi, ştii, simţi că numai o minune de la Dumnezeu te mai poate ridica.Doamne, cum aş putea să nu mă mir şi să nu mă cutremur de ce eşti Tu în stare, când văd cu ochii mei că ai depaşit atât de mult cele 70 de ori câte 7 încât probabil şi Tu ai încetat să mai foloseşti tabla înmulţirii?!?
Mai 1992 Undeva in România ;
Salcâmii sunt în floare. Îmi par că sunt aşa stingheri, ca nişte ţărani veniţi în audienţă la boierii din capitală. De-atâta emoţie şi-au pierdut şi parfumul, iar florile lor fără miros nu mai sunt luate în seamă, nu-i mai jupoaie nimeni.
A trăi nu înseamnă a fi capabil de o anumită intensitate. Nici măcar intensitatea nu e dovada existenţei vieţii. Cel mai greu lucru din sfera semantică a verbului “ a trăi” este abilitatea, disponibilitatea, puterea de a tăcea. Chiar dacă pentru asta e nevoie să-ţi astupi gura cu mâinile. Şi mai sunt multe altele care trebuie reduse la tăcere ( gesturi, priviri) sau reântoarcerea nu mai e posibilă. Dacă o singura piatră din baraj a fost smulsă, totul s-a dus, şuvoiul începe sa vuiască. Şi vârfuri de munţi sunt tot mai puţine…
Oct. 1993, Undeva in România
N-ai să ştii niciodată că în clipa urmatoare ai să fii luat prin surprindere de un gest, de un cuvânt, de tine însuţi. N-ai să ştii că într-o zi ploaia nu se va mai numi ploaie, casa, casă, dorul, dor. Ai să le vezi pe toate schimbate şi-ai să te întrebi cînd s-a întâmplat.… frumzele teiului în vânt seamănă cu o zbatere de aripi care-şi cer libertatea. Şi libertatea şi-o capătă în cele din urmă. Când se desprind de copac, sunt libere. Şi moarte.
Oct. 2005, Undeva in România.
O zi dăruită ca o margaretă strecurată într-un vagon cu puşti.Rasa umană, o mantie greu de dus....
Ce bine!!! ca o fărâmitură de frumos reuşeste să facă să dispară tot grotescul încăput în timp sau spaţiu.Am stat azi pe malul apei şi sunetul familiar al valurilor ce se sparg de ţărm îmi umple urechile şi acum, mirosul de alge şi iarba înaltă stăruie în privire.Oare de ce recunoaştem aşa de greu minunile ?Şi de ce ne purtăm ca şi cum nu am fi vinovaţi faţă de Cer ?
Cum sa fii un Lider ocupat fara sa faci NIMIC...
Povara obsesiei de a fi ocupat este văzută printre noi ca o emblemă a importanţei. La întâlniri, conducătorii sunt introduşi deseori prin cuvinte de mulţumire pentru că „şi-au luat timp din programul foarte încărcat al dumnealor…” Din câte ştiu, nici un lider nu a negat vreodată că ar fi ocupat. Acceptăm omagiul chiar şi atunci când ar fi mai etic să-l refuzăm. În ce mă priveşte, niciodată nu am contestat o asemenea recunoaştere.Cultura liderului modern sugerează că eşti obligat să-ţi cultivi reputaţia de a fi ocupat. Un fost coleg m-a sfătuit că, pentru a realiza aceasta, trebuie neapărat să porţi o servietă şi să mergi repede.
Şi totuşi, adevărata chestiune este dacă liderul duce sau nu lucrurile la bun sfârşit. E relativ uşor să fii ocupat – şi, pentru cei mai mulţi dintre noi, cu cât mai puţine lucruri finalizezi, cu atât vei fi mai ocupat.Restul acestui articol aruncă o privire la fundamentele organizatorice necesare pentru a duce lucrurile la bun sfârşit. Dacă tot ceea ce-ţi doreşti este să fii, sau să arăţi ocupat tot timpul, atunci acest articol îţi va folosi – dar scopul său real este să se ocupe de ducerea lucrurilor la bun sfârşit. Pe măsură ce-ţi croieşti drum prin acest articol, fii atent la ocazionalele încercări de ironie.
Să începem prin a lămuri că eficienţa izvorăşte din organizarea cu intenţie a timpului, a sinelui, a spaţiului şi a materiei.Ignorând oricare din aceste patru componente, vei putea sta ocupat fără să realizezi mare lucru. La urma urmei, trebuie să ne amintim că „Munca este cel mai măreţ lucru de pe lume, aşa că mereu ar trebui să păstrăm câte ceva din ea pentru ziua de mâine.” Ameninţările la adresa obsesiei de a fi ocupat pur şi simplu vin în primul rând din partea oricărui efort susţinut de a prelua controlul asupra timpului, propriei persoane, spaţiului şi materialelor. Poate că ar merita să examinăm fiecare din aceste ameninţări mai îndeaproape.
Organizarea timpuluiMarelui poet indian Rabindranath Tagore îi făcea plăcere să spună publicului povestea cântăreţului din sitar care a venit pe scenă pentru a susţine un concert. După o bucată bună de timp, maestrul de ceremonii anunţă finalul concertului. Îngrozit, muzicianul exclamă: „Am pierdut ocazia. Mi-am folosit timpul acordând instrumentul şi cântecul pentru care venisem a rămas necântat.”Poziţiile de conducere sunt locuri în care se intersectează organizatoric informaţia, consultarea, deciziile şi comunicarea. În consecinţă, există o tendinţă covârşitoare – o puteţi numi absorbire dacă vreţi – ca liderul să devină victima agendelor, intereselor şi aşteptărilor altora.
Tehnologia modernă oferă nenumărate posibilităţi de a rămâne ocupat şi ineficient. Înscrie-te pe internet la o listă de ştiri de ultimă oră, deschide programul de mesagerie instantanee pentru a primi mesaje de la prieteni, fă-ţi public numărul de mobil, răspunde oricărui apel imediat ce-l primeşti şi ţine-ţi uşa biroului larg deschisă, aşa încât orice trecător să se simtă binevenit şi să te perceapă ca fiind foarte accesibil şi orientat către oameni. În acest fel îţi vei crea imaginea bărbatului sau femeii momentului, dar, în final, s-ar putea să nu te alegi cu mai mult.Simţământul covârşitor al obsesiei de a fi ocupat se diminuează în mod cert când îţi dai osteneala să păstrezi o agendă. Pentru a fi de folos în îndeplinirea lucrului, o agendă ar trebui să-ţi permită să vizualizezi, cel puţin pe o lună deodată, programarea tuturor întâlnirilor, termenelor limită, sarcinilor. Agenda pentru informaţii trebuie să fie portabilă şi la îndemână.
Dar dacă scopul real este doar acela de a fi ocupaţi, ar trebui să păstrezi agende în mai multe forme: o formă scrisă de mână, o versiune de computer şi una descărcată pe palmtop (PDA). În felul acesta vei fi nevoit să petreci o mulţime de timp ca să-ţi dai seama care dintre ele are cea mai precisă, la zi informaţie şi care trebuie actualizată şi din care dintre multiplele surse. Cu puţin exerciţiu, numai această treabă se poate apropia de o slujbă cu jumătate de normă.
O persoană care nu înţelege importanţa obsesiei de a fi ocupat va fi precaut în programarea lucrurilor în agendă. Sarcinile mari sunt împărţite într-o serie de paşi succesivi. Sarcinile care necesită gândire intensă şi concentrare sunt programate la cele mai productive ore ale zilei. Intervale de timp liber sunt incluse în program. Sarcinile de rutină, cum ar fi plata facturilor sau efectuarea socotelilor financiare sunt programate la intervale regulate de timp în cursul lunii. Treburile de făcut în afara biroului sau locuinţei vor fi grupate astfel încât să rezolvi mai multe la un singur drum.Din nefericire, persoana care îşi dă toata osteneala ca să păstreze un calendar aşa cum se cuvine nu va experimenta fiorul adrenalinei. Probabil că el sau ea nu va avea rezervări suprapuse, conflicte de programare sau nu i se va aminti deodată de un termen limită iminent. Astfel de oameni îşi vor face treburile zilnice într-un ritm cumpănit. Oamenii ocupaţi, pe de altă parte, se învârt vârtos din zori şi până-n seară şi ţopăie frenetic în repetate rânduri de la un capăt la altul al zilei. Proasta organizare a timpului se maschează facil cu obsesia de a avea activitate.
Când înveţi să-ţi placă obsesia de a fi ocupat, de-abia aştepţi următorul telefon, email sau SMS. Cei care încă nu realizează valoarea faptului de a părea mereu ocupaţi impun o disciplină severă modului în care răspund telefoanelor şi emailurilor. Doar pentru că telefonul sună nu înseamnă că el e mai important decât treaba pe care o faci în acel moment. Desigur, dacă ai misiunea de a răspunde la telefon, ai face bine să răspunzi încă de la primul semnal.Persoanele care fac duc lucrurile la capăt folosesc cu înţelepciune mesageria vocală – pun întrebarea, lasă informaţia, rezumă scopul apelului şi arată care este timpul cel mai potrivit pentru ca cealaltă persoană să sune, în cazul în care este necesară continuarea conversaţiei. O secretară bună (dacă eşti destul de norocos ca pastor să ai una) care filtrează apelurile poate să jefuiască frenezia activităţii zilnice. Jocul cu apelurile nereuşite este pentru persoanele cărora le place să se simtă copleşiţi cu treburi mereu pe jumătate terminate.
Organizarea propriei persoane
A pune semnul echivalenţei între obsesia de a fi ocupat şi importanţa reală este o înşelătorie. Şi mai important, este o înşelătorie în general nedisputată în epoca noastră fascinată mai degrabă de imaginea succesului decât de esenţa lui. Cea mai dificilă disciplină într-un rol de conducere, în special spirituală, este rezervarea timpului personal pentru dezvoltare şi meditaţie. Tentaţia e să fii vizibil, disponibil şi indispensabil – zugrăvind astfel o viaţă de mare sacrificiu. Imaginea de persoană foarte ocupată este o spoială foarte subţire în conducerea spirituală. Mai devreme sau mai târziu descoperi că esenţa vieţii publice se dezvoltă din ceea ce se întâmplă în viaţa particulară a conducătorului.
Gordon MacDonald a descoperit câteva detalii inginereşti într-o carte veche despre uriaşa construcţia subterană care susţine Podul Brooklyn. Ulterior, MacGordon a notat aceste observaţii în jurnalul său personal: „Podul Brooklyn rămâne o arteră principală de transport în oraşul New York astăzi deoarece, cu 135 de ani în urmă, inginerul şef şi echipa lui de construcţie au consacrat cele mai perseverente şi mai îndrăzneţe eforturi ale lor acolo unde nimeni nu le putea vedea: la baza pilonilor dedesubtul suprafeţei de apă. Este încă o ilustraţie a unui principiu veşnic al conducerii: munca făcută sub apă (în sufletul conducătorului) [este cea care] hotărăşte dacă el sau ea va rezista sau nu probei timpului şi provocărilor. Munca aceasta se cheamă închinare, devoţiune, disciplină spirituală. Se face în tăcere, acolo unde nimeni nu vede, decât Dumnezeu.”
„Astăzi se pune mare accent pe elemente ale conducerii precum viziune, strategie de organizare şi ‘simţul pieţei’ în cadrul mesajului cuiva – lucruri care toate sunt excelente (aş fi vrut să fi auzit de ele pe când eram tânăr). Dar dacă totul se rezumă la ce se află deasupra apei, suntem pe cale de a fi martorii unui prăbuşiri a conducerii pe toate nivelele în următorii ani. Este posibil ca lideri dăruiţi cu abilităţi înnăscute remarcabile şi cu farmec personal să fie predispuşi la colaps în ce priveşte caracterul, relaţiile lor fundamentale, centrul credinţei lor, din cauză că n-au învăţat faptul că nu poţi (sau n-ar trebui, în orice caz) să clădeşti deasupra apei până când nu ai o bază solidă sub ea.”
Un alt avantaj în a sta ocupat este că aceasta poate părea atât de asemănător cu ceea ce se întâmpla în viaţa lui Hristos. Isus Însuşi a fost un om ocupat şi un om de acţiune. Uneori era aşa de ocupat încât nu avea timp nici să mănânce. „Isus le-a zis: ‘Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.’ Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.” (Marcu 6,31, CNS).A duce lucrurile la bun sfârşit necesită existenţa unor perioade de odihnă şi refacere a sufletului. Lucru evident din propria Sa viaţă, Isus a văzut viaţa activă combinată cu odihnă, închinare şi meditaţie.Aşadar, întreaga chestiune se reduce în cele din urmă la întrebarea: Cât de mult din fiecare? Care sunt proporţiile recomandate de îndatoriri, devoţiune şi relaxare în viaţa unui conducător spiritual? Trebuie să admit că nu deţin răspunsul – cel puţin nu unul gen formulă care să prescrie o oră din aceasta şi cinci din cealaltă sau viceversa. S-ar putea să fie mai mult o chestiune de efecte decât una de timp.
Mai mult încă, am mai putea spune că dacă viaţa ta este chinuită de griji, frustrare, critici şi dorinţa de a controla pe altcineva, atunci îi lipseşte ingredientul indispensabil. Relaţia ta cu Dumnezeu a fost strivită şi stoarsă atât de mult încât nu mai lansează umilinţă în comportament şi răbdare în spirit. Ştii când ai avut suficient timp devoţional personal, nu trebuie să-l măsori cu ceasul. O relaţie cu Isus Hristos cere timp, dar nu timpul este ingredientul său esenţial. Aici este punctul în care multe persoane sincere pot eşua – să se încreadă mai mult în timp decât în Domnul.
Organizarea spaţiuluiA duce lucrurile la bun sfârşit necesită în general un loc de muncă specific, amenajat potrivit acestui scop. Luminozitate adecvată, scaun confortabil, suprafaţa biroului lipsită de dezordine şi elemente distractive şi, pe cât posibil, fără zgomote – lucrurile acestea sunt importante pentru spaţiul de lucru al unui conducător.Trebuie amintit că idea sarcinilor multiple simultane – că poţi analiza rapoartele şi scrie predicile pe fond muzical de la radio sau CD player – este o modalitate foarte utilă de a te ţine ocupat fără a fi eficient.
Contrar opiniei populare, ducerea lucrurilor la bun sfârşit are puţin de-a face cu mărimea biroului sau cu preţul mobilierului. Un spaţiu restrâns, bine organizat este mult mai favorabil muncii decât o încăpere mare în care uneltele de lucru sunt împrăştiate peste tot în jur. Obsesia de a fi ocupat poate domina orice încăpere, indiferent de mărime sau de măreţia mobilei şi echipamentului din dotare.Cei mai mulţi vor descoperi că lucrul la domiciliu are mai multe prilejuri pentru exercitarea obsesiei de a fi ocupat decât lucrul într-un birou. În majoritatea cazurilor, locuinţa prezintă mai multe opţiuni, atunci când vine vorba de spaţiul de lucru. În dimineaţa asta pot să lecturez aşezat pe sofa, mai târziu putându-mă muta în camera de joacă. În după-amiaza asta pot să-mi desfăşor documentele şi să fac planuri la masa din sufragerie. Spre seară voi sta mai mult pe verandă şi voi da acele telefoane pe care n-am reuşit să le dau săptămâna trecută. Dar unde mi-oi fi lăsat ochelarii? Ce s-a întâmplat cu pixul? A văzut cineva bucata aceea de hârtie pe care scrisesem numerele de telefon ale celor pe care trebuia să-i sun? Am o viaţă aşa de ocupată!
Organizarea materialelorCorespondenţă nesolicitată, corespondenţă clasică, scrisori electronice, formulare, dosare şi faxuri! Nu e timp să le prelucrezi pe toate. Materialele se îngrămădesc – un adevărat semn al obsesiei de a fi ocupat. Este o greşeală gravă, în cazul celor ce-şi permit luxul de a avea unul sau doi asistenţi, să permiţi oricui să selecteze, să sorteze şi să ordoneze după priorităţi fluxul de documente aflate pe biroul conducătorului.Doar fixează stiva, nu curăţa biroul. La urma urmei, un birou curat bate la ochi – s-ar putea să nu fii chiar atât de ocupat şi poate nu chiar aşa de important în structura de comandă.Einstein avea dreptate. „Nu se întâmplă nimic până nu se mişcă ceva.” Aparent, Einstein a aplicat acest principiu unei teorii complexe în domeniul fizicii. Însă, geniu fiind, cu siguranţă a observat că principiul se aplică şi teancurilor de hârţoage aflate pe biroul obişnuit.
„Apucă materialul odată şi fă-l să meargă” este o mantra în management pentru linia de montaj a produselor. Aceeaşi idee a fost importată în biroul şefului de aceia care cred că treaba lor este să ducă lucrurile la bun sfârşit. Sunt aceiaşi oameni care au coşuri de gunoi de mărime egală cu dulapurile pentru dosare. Ei pretind chiar că un sistem bun de clasificare eliberează multă memorie de stocare în softul mental al cuiva. O investiţie făcută într-un dulap pentru dosare poate fi o investiţie bună, un alt simbol al succesului – dar să nu-ţi baţi capul cu organizarea mapelor şi etichetarea dosarelor. Astfel vei fi mereu ocupat să cauţi informaţia aceea citită recent, dar de care n-ai ştiut că ai nevoie până în acest moment.
O mare parte din viaţa de conducător o constituie întâlnirile de lucru. O agendă plină de întâlniri este o bună modalitate de a te ţine ocupat. Participarea la numeroase comitete este un indiciu al valorii cuiva, iar dacă te pricepi, 99% din timp nu ţi se va cere să faci nimic. Unul dintre prietenii mei pretinde că procentajul real este 99,1%. Dar mă îndoiesc de acurateţea cercetării sale. Mai exagerează de asemenea şi în ce priveşte inteligenţa nepoţilor lui. Aşa că n-am vrut să risc şi am folosit o cifră mult mai moderată.Fii în gardă totuşi, la acele întâlniri pentru care ai primit o agendă înainte, la care participă puţini şi unde prezidentul defineşte succesul ca „decizii de acţiune şi repartizarea sarcinilor”. O asemenea întâlnire ar putea duce lucrurile la bun sfârşit! Modalitatea de a ieşi din astfel de situaţii este aceea de a propune adăugarea unui număr mai mare de membri comitetului şi de a analiza mai pe larg planului aflat în discuţie. A lua o decizie în cadrul unei întâlniri poate fi o chestiune foarte riscantă. Dacă ceva trebuie făcut, cel mai sigur lucru este să recomanzi ca un alt grup să studieze rezultatul.
Pe scurtDacă ai citit până aici, trebuie că nu eşti chiar atât de ocupat. Probabil că grija ta este să duci lucrurile la bun sfârşit şi ţi se pare că niciodată nu realizezi suficient de mult în rolul tău actual de conducere. Poate că îţi organizezi destul de bine timpul, persoana ta, spaţiul şi materialele şi totuşi se pare că încă nu reuşeşti să finalizezi totul. Dacă aceasta este situaţia, se poate ca acest articol să nu-ţi fie de mare folos, deoarece n-am nici cea mai mică idee cum ar putea cineva să realizeze tot ce i-ar plăcea să facă, sau chiar ce ar trebui să facă.
Totuşi, poţi găsi încurajare în cuvintele lui Charles Hummel: „Isus… nu a îndeplinit toate sarcinile urgente din Palestina sau toate lucrurile pe care I-ar fi plăcut să le facă, dar a îndeplinit lucrul pe care I l-a dat Dumnezeu să-l facă. Singura alternativă la frustrare este siguranţa că facem ceea ce Dumnezeu ne-a dat să facem. … Atunci şi doar atunci ne putem gândi cu seninătate la toate celelalte treburi neterminate, lăsându-le pe seama lui Dumnezeu.”Vezi deci, mesajul crucial la care am căutat să ajung în acest scurt eseu este acela că a duce lucrurile la capăt şi a fi ocupat nu este totu… (Hopa, îmi sună celularul. Ar putea fi cineva important. Va trebui să termin mai târziu)...
Şi totuşi, adevărata chestiune este dacă liderul duce sau nu lucrurile la bun sfârşit. E relativ uşor să fii ocupat – şi, pentru cei mai mulţi dintre noi, cu cât mai puţine lucruri finalizezi, cu atât vei fi mai ocupat.Restul acestui articol aruncă o privire la fundamentele organizatorice necesare pentru a duce lucrurile la bun sfârşit. Dacă tot ceea ce-ţi doreşti este să fii, sau să arăţi ocupat tot timpul, atunci acest articol îţi va folosi – dar scopul său real este să se ocupe de ducerea lucrurilor la bun sfârşit. Pe măsură ce-ţi croieşti drum prin acest articol, fii atent la ocazionalele încercări de ironie.
Să începem prin a lămuri că eficienţa izvorăşte din organizarea cu intenţie a timpului, a sinelui, a spaţiului şi a materiei.Ignorând oricare din aceste patru componente, vei putea sta ocupat fără să realizezi mare lucru. La urma urmei, trebuie să ne amintim că „Munca este cel mai măreţ lucru de pe lume, aşa că mereu ar trebui să păstrăm câte ceva din ea pentru ziua de mâine.” Ameninţările la adresa obsesiei de a fi ocupat pur şi simplu vin în primul rând din partea oricărui efort susţinut de a prelua controlul asupra timpului, propriei persoane, spaţiului şi materialelor. Poate că ar merita să examinăm fiecare din aceste ameninţări mai îndeaproape.
Organizarea timpuluiMarelui poet indian Rabindranath Tagore îi făcea plăcere să spună publicului povestea cântăreţului din sitar care a venit pe scenă pentru a susţine un concert. După o bucată bună de timp, maestrul de ceremonii anunţă finalul concertului. Îngrozit, muzicianul exclamă: „Am pierdut ocazia. Mi-am folosit timpul acordând instrumentul şi cântecul pentru care venisem a rămas necântat.”Poziţiile de conducere sunt locuri în care se intersectează organizatoric informaţia, consultarea, deciziile şi comunicarea. În consecinţă, există o tendinţă covârşitoare – o puteţi numi absorbire dacă vreţi – ca liderul să devină victima agendelor, intereselor şi aşteptărilor altora.
Tehnologia modernă oferă nenumărate posibilităţi de a rămâne ocupat şi ineficient. Înscrie-te pe internet la o listă de ştiri de ultimă oră, deschide programul de mesagerie instantanee pentru a primi mesaje de la prieteni, fă-ţi public numărul de mobil, răspunde oricărui apel imediat ce-l primeşti şi ţine-ţi uşa biroului larg deschisă, aşa încât orice trecător să se simtă binevenit şi să te perceapă ca fiind foarte accesibil şi orientat către oameni. În acest fel îţi vei crea imaginea bărbatului sau femeii momentului, dar, în final, s-ar putea să nu te alegi cu mai mult.Simţământul covârşitor al obsesiei de a fi ocupat se diminuează în mod cert când îţi dai osteneala să păstrezi o agendă. Pentru a fi de folos în îndeplinirea lucrului, o agendă ar trebui să-ţi permită să vizualizezi, cel puţin pe o lună deodată, programarea tuturor întâlnirilor, termenelor limită, sarcinilor. Agenda pentru informaţii trebuie să fie portabilă şi la îndemână.
Dar dacă scopul real este doar acela de a fi ocupaţi, ar trebui să păstrezi agende în mai multe forme: o formă scrisă de mână, o versiune de computer şi una descărcată pe palmtop (PDA). În felul acesta vei fi nevoit să petreci o mulţime de timp ca să-ţi dai seama care dintre ele are cea mai precisă, la zi informaţie şi care trebuie actualizată şi din care dintre multiplele surse. Cu puţin exerciţiu, numai această treabă se poate apropia de o slujbă cu jumătate de normă.
O persoană care nu înţelege importanţa obsesiei de a fi ocupat va fi precaut în programarea lucrurilor în agendă. Sarcinile mari sunt împărţite într-o serie de paşi succesivi. Sarcinile care necesită gândire intensă şi concentrare sunt programate la cele mai productive ore ale zilei. Intervale de timp liber sunt incluse în program. Sarcinile de rutină, cum ar fi plata facturilor sau efectuarea socotelilor financiare sunt programate la intervale regulate de timp în cursul lunii. Treburile de făcut în afara biroului sau locuinţei vor fi grupate astfel încât să rezolvi mai multe la un singur drum.Din nefericire, persoana care îşi dă toata osteneala ca să păstreze un calendar aşa cum se cuvine nu va experimenta fiorul adrenalinei. Probabil că el sau ea nu va avea rezervări suprapuse, conflicte de programare sau nu i se va aminti deodată de un termen limită iminent. Astfel de oameni îşi vor face treburile zilnice într-un ritm cumpănit. Oamenii ocupaţi, pe de altă parte, se învârt vârtos din zori şi până-n seară şi ţopăie frenetic în repetate rânduri de la un capăt la altul al zilei. Proasta organizare a timpului se maschează facil cu obsesia de a avea activitate.
Când înveţi să-ţi placă obsesia de a fi ocupat, de-abia aştepţi următorul telefon, email sau SMS. Cei care încă nu realizează valoarea faptului de a părea mereu ocupaţi impun o disciplină severă modului în care răspund telefoanelor şi emailurilor. Doar pentru că telefonul sună nu înseamnă că el e mai important decât treaba pe care o faci în acel moment. Desigur, dacă ai misiunea de a răspunde la telefon, ai face bine să răspunzi încă de la primul semnal.Persoanele care fac duc lucrurile la capăt folosesc cu înţelepciune mesageria vocală – pun întrebarea, lasă informaţia, rezumă scopul apelului şi arată care este timpul cel mai potrivit pentru ca cealaltă persoană să sune, în cazul în care este necesară continuarea conversaţiei. O secretară bună (dacă eşti destul de norocos ca pastor să ai una) care filtrează apelurile poate să jefuiască frenezia activităţii zilnice. Jocul cu apelurile nereuşite este pentru persoanele cărora le place să se simtă copleşiţi cu treburi mereu pe jumătate terminate.
Organizarea propriei persoane
A pune semnul echivalenţei între obsesia de a fi ocupat şi importanţa reală este o înşelătorie. Şi mai important, este o înşelătorie în general nedisputată în epoca noastră fascinată mai degrabă de imaginea succesului decât de esenţa lui. Cea mai dificilă disciplină într-un rol de conducere, în special spirituală, este rezervarea timpului personal pentru dezvoltare şi meditaţie. Tentaţia e să fii vizibil, disponibil şi indispensabil – zugrăvind astfel o viaţă de mare sacrificiu. Imaginea de persoană foarte ocupată este o spoială foarte subţire în conducerea spirituală. Mai devreme sau mai târziu descoperi că esenţa vieţii publice se dezvoltă din ceea ce se întâmplă în viaţa particulară a conducătorului.
Gordon MacDonald a descoperit câteva detalii inginereşti într-o carte veche despre uriaşa construcţia subterană care susţine Podul Brooklyn. Ulterior, MacGordon a notat aceste observaţii în jurnalul său personal: „Podul Brooklyn rămâne o arteră principală de transport în oraşul New York astăzi deoarece, cu 135 de ani în urmă, inginerul şef şi echipa lui de construcţie au consacrat cele mai perseverente şi mai îndrăzneţe eforturi ale lor acolo unde nimeni nu le putea vedea: la baza pilonilor dedesubtul suprafeţei de apă. Este încă o ilustraţie a unui principiu veşnic al conducerii: munca făcută sub apă (în sufletul conducătorului) [este cea care] hotărăşte dacă el sau ea va rezista sau nu probei timpului şi provocărilor. Munca aceasta se cheamă închinare, devoţiune, disciplină spirituală. Se face în tăcere, acolo unde nimeni nu vede, decât Dumnezeu.”
„Astăzi se pune mare accent pe elemente ale conducerii precum viziune, strategie de organizare şi ‘simţul pieţei’ în cadrul mesajului cuiva – lucruri care toate sunt excelente (aş fi vrut să fi auzit de ele pe când eram tânăr). Dar dacă totul se rezumă la ce se află deasupra apei, suntem pe cale de a fi martorii unui prăbuşiri a conducerii pe toate nivelele în următorii ani. Este posibil ca lideri dăruiţi cu abilităţi înnăscute remarcabile şi cu farmec personal să fie predispuşi la colaps în ce priveşte caracterul, relaţiile lor fundamentale, centrul credinţei lor, din cauză că n-au învăţat faptul că nu poţi (sau n-ar trebui, în orice caz) să clădeşti deasupra apei până când nu ai o bază solidă sub ea.”
Un alt avantaj în a sta ocupat este că aceasta poate părea atât de asemănător cu ceea ce se întâmpla în viaţa lui Hristos. Isus Însuşi a fost un om ocupat şi un om de acţiune. Uneori era aşa de ocupat încât nu avea timp nici să mănânce. „Isus le-a zis: ‘Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.’ Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.” (Marcu 6,31, CNS).A duce lucrurile la bun sfârşit necesită existenţa unor perioade de odihnă şi refacere a sufletului. Lucru evident din propria Sa viaţă, Isus a văzut viaţa activă combinată cu odihnă, închinare şi meditaţie.Aşadar, întreaga chestiune se reduce în cele din urmă la întrebarea: Cât de mult din fiecare? Care sunt proporţiile recomandate de îndatoriri, devoţiune şi relaxare în viaţa unui conducător spiritual? Trebuie să admit că nu deţin răspunsul – cel puţin nu unul gen formulă care să prescrie o oră din aceasta şi cinci din cealaltă sau viceversa. S-ar putea să fie mai mult o chestiune de efecte decât una de timp.
Mai mult încă, am mai putea spune că dacă viaţa ta este chinuită de griji, frustrare, critici şi dorinţa de a controla pe altcineva, atunci îi lipseşte ingredientul indispensabil. Relaţia ta cu Dumnezeu a fost strivită şi stoarsă atât de mult încât nu mai lansează umilinţă în comportament şi răbdare în spirit. Ştii când ai avut suficient timp devoţional personal, nu trebuie să-l măsori cu ceasul. O relaţie cu Isus Hristos cere timp, dar nu timpul este ingredientul său esenţial. Aici este punctul în care multe persoane sincere pot eşua – să se încreadă mai mult în timp decât în Domnul.
Organizarea spaţiuluiA duce lucrurile la bun sfârşit necesită în general un loc de muncă specific, amenajat potrivit acestui scop. Luminozitate adecvată, scaun confortabil, suprafaţa biroului lipsită de dezordine şi elemente distractive şi, pe cât posibil, fără zgomote – lucrurile acestea sunt importante pentru spaţiul de lucru al unui conducător.Trebuie amintit că idea sarcinilor multiple simultane – că poţi analiza rapoartele şi scrie predicile pe fond muzical de la radio sau CD player – este o modalitate foarte utilă de a te ţine ocupat fără a fi eficient.
Contrar opiniei populare, ducerea lucrurilor la bun sfârşit are puţin de-a face cu mărimea biroului sau cu preţul mobilierului. Un spaţiu restrâns, bine organizat este mult mai favorabil muncii decât o încăpere mare în care uneltele de lucru sunt împrăştiate peste tot în jur. Obsesia de a fi ocupat poate domina orice încăpere, indiferent de mărime sau de măreţia mobilei şi echipamentului din dotare.Cei mai mulţi vor descoperi că lucrul la domiciliu are mai multe prilejuri pentru exercitarea obsesiei de a fi ocupat decât lucrul într-un birou. În majoritatea cazurilor, locuinţa prezintă mai multe opţiuni, atunci când vine vorba de spaţiul de lucru. În dimineaţa asta pot să lecturez aşezat pe sofa, mai târziu putându-mă muta în camera de joacă. În după-amiaza asta pot să-mi desfăşor documentele şi să fac planuri la masa din sufragerie. Spre seară voi sta mai mult pe verandă şi voi da acele telefoane pe care n-am reuşit să le dau săptămâna trecută. Dar unde mi-oi fi lăsat ochelarii? Ce s-a întâmplat cu pixul? A văzut cineva bucata aceea de hârtie pe care scrisesem numerele de telefon ale celor pe care trebuia să-i sun? Am o viaţă aşa de ocupată!
Organizarea materialelorCorespondenţă nesolicitată, corespondenţă clasică, scrisori electronice, formulare, dosare şi faxuri! Nu e timp să le prelucrezi pe toate. Materialele se îngrămădesc – un adevărat semn al obsesiei de a fi ocupat. Este o greşeală gravă, în cazul celor ce-şi permit luxul de a avea unul sau doi asistenţi, să permiţi oricui să selecteze, să sorteze şi să ordoneze după priorităţi fluxul de documente aflate pe biroul conducătorului.Doar fixează stiva, nu curăţa biroul. La urma urmei, un birou curat bate la ochi – s-ar putea să nu fii chiar atât de ocupat şi poate nu chiar aşa de important în structura de comandă.Einstein avea dreptate. „Nu se întâmplă nimic până nu se mişcă ceva.” Aparent, Einstein a aplicat acest principiu unei teorii complexe în domeniul fizicii. Însă, geniu fiind, cu siguranţă a observat că principiul se aplică şi teancurilor de hârţoage aflate pe biroul obişnuit.
„Apucă materialul odată şi fă-l să meargă” este o mantra în management pentru linia de montaj a produselor. Aceeaşi idee a fost importată în biroul şefului de aceia care cred că treaba lor este să ducă lucrurile la bun sfârşit. Sunt aceiaşi oameni care au coşuri de gunoi de mărime egală cu dulapurile pentru dosare. Ei pretind chiar că un sistem bun de clasificare eliberează multă memorie de stocare în softul mental al cuiva. O investiţie făcută într-un dulap pentru dosare poate fi o investiţie bună, un alt simbol al succesului – dar să nu-ţi baţi capul cu organizarea mapelor şi etichetarea dosarelor. Astfel vei fi mereu ocupat să cauţi informaţia aceea citită recent, dar de care n-ai ştiut că ai nevoie până în acest moment.
O mare parte din viaţa de conducător o constituie întâlnirile de lucru. O agendă plină de întâlniri este o bună modalitate de a te ţine ocupat. Participarea la numeroase comitete este un indiciu al valorii cuiva, iar dacă te pricepi, 99% din timp nu ţi se va cere să faci nimic. Unul dintre prietenii mei pretinde că procentajul real este 99,1%. Dar mă îndoiesc de acurateţea cercetării sale. Mai exagerează de asemenea şi în ce priveşte inteligenţa nepoţilor lui. Aşa că n-am vrut să risc şi am folosit o cifră mult mai moderată.Fii în gardă totuşi, la acele întâlniri pentru care ai primit o agendă înainte, la care participă puţini şi unde prezidentul defineşte succesul ca „decizii de acţiune şi repartizarea sarcinilor”. O asemenea întâlnire ar putea duce lucrurile la bun sfârşit! Modalitatea de a ieşi din astfel de situaţii este aceea de a propune adăugarea unui număr mai mare de membri comitetului şi de a analiza mai pe larg planului aflat în discuţie. A lua o decizie în cadrul unei întâlniri poate fi o chestiune foarte riscantă. Dacă ceva trebuie făcut, cel mai sigur lucru este să recomanzi ca un alt grup să studieze rezultatul.
Pe scurtDacă ai citit până aici, trebuie că nu eşti chiar atât de ocupat. Probabil că grija ta este să duci lucrurile la bun sfârşit şi ţi se pare că niciodată nu realizezi suficient de mult în rolul tău actual de conducere. Poate că îţi organizezi destul de bine timpul, persoana ta, spaţiul şi materialele şi totuşi se pare că încă nu reuşeşti să finalizezi totul. Dacă aceasta este situaţia, se poate ca acest articol să nu-ţi fie de mare folos, deoarece n-am nici cea mai mică idee cum ar putea cineva să realizeze tot ce i-ar plăcea să facă, sau chiar ce ar trebui să facă.
Totuşi, poţi găsi încurajare în cuvintele lui Charles Hummel: „Isus… nu a îndeplinit toate sarcinile urgente din Palestina sau toate lucrurile pe care I-ar fi plăcut să le facă, dar a îndeplinit lucrul pe care I l-a dat Dumnezeu să-l facă. Singura alternativă la frustrare este siguranţa că facem ceea ce Dumnezeu ne-a dat să facem. … Atunci şi doar atunci ne putem gândi cu seninătate la toate celelalte treburi neterminate, lăsându-le pe seama lui Dumnezeu.”Vezi deci, mesajul crucial la care am căutat să ajung în acest scurt eseu este acela că a duce lucrurile la capăt şi a fi ocupat nu este totu… (Hopa, îmi sună celularul. Ar putea fi cineva important. Va trebui să termin mai târziu)...
duminică, 22 martie 2009
un gând din "Cugetari de pe muntele fericirilor" de Ellen G. White
Iudeii erau preocupaţi de ceea ce aveau să primească; problema cu care îşi băteau capul era cum să-şi asigure puterea, respectul şi serviciul care credeau că li se cuvine. Dar Domnul Hristos ne învaţă că preocuparea noastră nu trebuie să fie: cât de mult vom primi, ci cât de mult putem să dăm. Măsura datoriei noastre faţă de alţii se găseşte în ceea ce noi înşine am socotit ca datorie a lor faţă de noi.În prietenia ta cu alţii, aşează-te în locul lor. Pătrunde în simţămintele lor, în greutăţile lor, în dezamăgirile lor, în bucuriile şi întristările lor. Identifică-te cu ei, apoi poartă-te cu ei aşa cum ai dori să se poarte ei cu tine, dacă ar fi să schimbi locul cu ei. Aceasta este adevărata regulă de sinceritate. Este o altă expresie a Legii.Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22,39). Şi acesta este şi miezul învăţăturii profeţilor. Este principiul cerului şi va fi împlinit în toţi cei ce sunt pregătiţi pentru societatea lui sfântă.Regula de aur este principiul adevăratei curtenii, şi ilustrarea ei cea mai adevărată se vede în viaţa şi caracterul lui Isus. O, ce raze de blândeţe şi frumuseţe străluceau în viaţa zilnică a Mântuitorului nostru! Câtă nobleţe se revărsa din însăşi prezenţa Sa! Acelaşi spirit va fi descoperit şi în copiii Săi. Aceia în care locuieşte Hristos vor fi înconjuraţi de o atmosferă divină. Veşmintele lor albe de curăţie vor fi îmbibate cu un parfum din grădinile Domnului. Feţele lor vor străluci de lumina Sa, luminând calea pentru picioarele care şovăie şi care obosesc.Nici un om care are adevăratul ideal, cu privire la un caracter desăvârşit, nu va da greş în a dovedi simpatia şi iubirea lui Hristos. Influenţa harului trebuie să înmoaie inima, să înnobileze şi să cureţe sentimentele, dând o delicateţe de sus şi un simţ de bunăcuviinţă.
din "Cugetari de pe muntele fericirilor" de Ellen G.White
din "Cugetari de pe muntele fericirilor" de Ellen G.White
sâmbătă, 21 martie 2009
if...
If love was an ocean, but you were afraid of water, would you stand in the sand at look at it waiting to feel the mist of the waves, or would you take the chance, dive right in and not think about it?
Sarea Pamantului...
Noi nu putem sã dãm altora ceea ce noi însine nu avem. ....Numai în mãsura devotiunii si consacrãrii noastre fatã de Hristos putem sã exercitãm o influentã pentru binecuvântarea si înãltarea omenirii.... Dacã nu existã nici un serviciu real, nici o iubire sincerã, nici o experientã trainicã, în viatã nu va exista nici o putere care sã ajute, nici o legãturã cu cerul, nici o plãcere pentru Hristos. Dacã Spiritul Sfânt nu ne poate folosi ca factori, prin care sã vesteascã lumii adevãrul asa cum este în Isus, noi suntem ca si sarea care si-a pierdut gustul si este cu totul fãrã valoare. Prin faptul cã ne lipseste harul lui Hristos, noi spunem lumii cã adevãrul în care avem pretentia de a crede, n-are nici o putere sfintitoare si astfel, pânã acolo unde merge influenta noastrã, facem Cuvântul lui Dumnezeu fãrã nici o putere.... "Chiar dacã as vorbi în limbi omenesti si îngeresti si n-as avea dragoste, sunt o aramã sunãtoare sau un chimval zãngãnitor. Si chiar dacã as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toatã stiinta, chiar dacã as avea toatã credinta, asa încât sã mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. Si chiar dacã mi-as împãrti toatã averea pentru hrana sãracilor, chiar dacã mi-as da trupul sã fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic" (1 Cor. 13,1-3).Atunci când iubirea ne umple inima, ea se va revãrsa asupra altora, nu din pricina avantajelor primite de la ei, ci pentru cã iubirea este o putere lucrãtoare. Iubirea schimbã caracterul, stãpâneste pornirile, supune vrãjmãsia si înnobileazã sentimentele. Iubirea aceasta este tot asa de întinsã ca si universul si este în armonie cu aceea a îngerilor slujitori.... Nutritã în inimã, ea îndulceste întreaga viatã si revarsã binecuvântarea ei asupra tuturor celor din jur.... Aceasta si numai aceasta poate sã facã din noi sarea pãmântului....
Aminteste-ti sa te bucuri ...
Familia, prietenii si cei dragi sunt cele mai importante lucruri pe care le avem in aceasta viata...Uneori lasam toate aceste lucruri pe locul doi deoarece suntem prea preocupati sa muncim pentru a face bani.Trebuie sa recunoastem ce e important in viata pentru noi.Nimeni nu s-a plans ca nu a lucrat destul sau ca nu a facut destui bani atunci cand se afla pe patul de moarte.Paradoxul acestor vremuri e ca am construit cladiri inalte dar caracterul oamenilor a decazut,avem autostrazi mai largi dar punctele de vedere se ingusteaza mereu.Cheltuim mai mult dar avem tot mai putin.Cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.Avem case mai mari si familii mai mici.Avem mai multe facilitati dar timp mai putin.Avem mai multe diplome dar mai putine sentimente, mai multe cunostinte dar mai putin discernamant,avem mai multi experti si mai multe probleme, mai multa medicina dar mai putina sanatate.Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea usor, radem prea putin,conducem prea repede, ne enervam prea repede,ne culcam prea tarziu, ne trezim prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la TV si ne rugam prea rar.Ne-am inmultit proprietatile dar ne-am pierdut valorile.Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.Am invatat cum sa ne ducem zilele dar nu cum sa traimAm adaugat cativa ani vietii dar nu am dat viata anilor.Am mers pana la luna si inapoi, dar suntem in incurcatura cand trebuie sa trecem strada sa intampinam un nou vecin.Am cucerit spatiul dar nu stim nimic despre sufletul nostru.Am construit lucruri mai mari dar nu neaparat mai bune.Am curatat aerul dar ne-am poluat sufletul.Am invins atomul dar nu si prejudecatile.Scriem mai mult dar invatam mai putin.Planuim mai mult dar realizam mai putin.Am invatat sa ne grabim dar nu si sa asteptam.Construim mai multe calculatoare pentru a pastra mai multa informatie dar comunicam mai putin.Aceasta e vremea fast-food-ului si a digestiei incete, a oamenilor mari si a caracterelor mici,a profiturilor mari si a relatiilor lispite de esenta.Aceasta e vremea cand toti avem doua salarii si mai multe divorturi ca niciodata.E vremea caselor frumoase dar cu familii destramate.E vremea cand totul e in vitrina si nimic in depozit.Aminteste-ti sa petreci putin timp cu cei dragi pentru ca nu o sa ii ai mereu alaturi.Aminteste-ti sa imbratisezi cu drag pe cel care iti e alaturi pentru ca aceasta e singura avere pe care o potidarui cu toata inima si care nu te costa nici macar un banut.Aminteste-ti sa spui "te iubesc" partenerului de viata si celor dragi, dar si mai important e sa spui adevarul.Un sarut si o imbratisare pot alina durerea daca vin din suflet.Aminteste-ti sa te bucuri de orice moment petrecut cu cineva pentru ca la un moment dat acea persoana nu va mai fi...
oamenii...
Oamenii sunt adeseori neintelegatori, irationali si egoisti...Iarta-i, oricum.Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...Fii bun, oricum.Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...Cauta succesul, oricum.Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...Fii cinstit si sincer, oricum.Ceea ce construiesti in ani altii pot darma intr-o clipa...Construieste, oricum.Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...Fii fericit, oricum.Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine...Fa bine, oricum.Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns...Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.La urma urmei este intre tine si Dumnezeu...N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.....asta e tot ce conteaza
vivir deberia ser AMAR...
....***vivir deberia ser amar!!! por que ...solamente cuando amamos, tal como Dios mismo nos amo a nosotros mismos, solo entonces vivimos de verdad...
asi que, al final lo que tenemos que aprender, mas que todo, mas que nada...
...es como amar...
y si nuestra vida no es un regalo para los demas,y en primer lugar para Nuestro Dios, entonces vivimos para nada, de nada nos sirve si no hemos aprendido la leccion numero Uno,
aquella que vivir significa de verdad amar....
The only important thing in life is what you dowith the time you spend here on earth,and also the way you decide to follow in doing it....
Trata de vivir volando, como una vez lo decia Mahatma Gandhi, uno de mis preferidos...
...vive volando, mira el mundo atravez de los ojos de Dios...entonces, solo entonces, veras el mundo como muere, insatisfecho...y sufriendo, por que creo que es verdad que cada ser humano sufre,algunos mas que otros, pero todos sufren...en un sentido...todos: incluyendote a ti mismo, e incluyendome a mi tambien...
...entonces, entenderas...cuanto amor debemos que regalar a cada ser humano que nos rodea...mira un minuto la gente atravez de los ojos de Jesus Cristo...crees que sera posible?
Si no, para nada vivimos...de nada nos sirve...lo mucho que lo creemos sobre lo buenos que somos nostros...
asi que, al final lo que tenemos que aprender, mas que todo, mas que nada...
...es como amar...
y si nuestra vida no es un regalo para los demas,y en primer lugar para Nuestro Dios, entonces vivimos para nada, de nada nos sirve si no hemos aprendido la leccion numero Uno,
aquella que vivir significa de verdad amar....
The only important thing in life is what you dowith the time you spend here on earth,and also the way you decide to follow in doing it....
Trata de vivir volando, como una vez lo decia Mahatma Gandhi, uno de mis preferidos...
...vive volando, mira el mundo atravez de los ojos de Dios...entonces, solo entonces, veras el mundo como muere, insatisfecho...y sufriendo, por que creo que es verdad que cada ser humano sufre,algunos mas que otros, pero todos sufren...en un sentido...todos: incluyendote a ti mismo, e incluyendome a mi tambien...
...entonces, entenderas...cuanto amor debemos que regalar a cada ser humano que nos rodea...mira un minuto la gente atravez de los ojos de Jesus Cristo...crees que sera posible?
Si no, para nada vivimos...de nada nos sirve...lo mucho que lo creemos sobre lo buenos que somos nostros...
Postmodernismul la zi,de data asta in Danemarca...
Dependentii de heroina din Danemarca sunt finantati de stat cu doua doze de heroina pe zi, intr-un program pus in practica de autoritati, ce vizeaza combaterea infractionalitatii si a traficului de droguri, dar si imbunatatirea calitatii vietii in randul consumatorilor.
De la inceputul anului, sute de dependenti din Danemarca au dreptul la doua doze de heroina, platite de sistemul de sanatate. De noua "oferta" vor beneficia adultii, consumatori si dependenti de droguri pe termen lung, in al caror caz tratamente precum metadona sau subutex nu au dat roade.Asigurarea dozelor de heroina devine astfel o practica reala si legala in Danemarca, ultima din numarul mic, dar in continua crestere, al tarilor din Europa, precum Marea Britanie, care se ocupa cu imbunatatirea stilului de viata a consumatorilor de droguri, dar si cu reducerea criminalitatii stradale."Obiectivul este imbunatatirea starii de sanatate a acestor oameni, sprijinul lor pentru a nu fi nevoiti sa recurga la crime", explica aceasta schema Anne Mette Doms, doctor in Comisia de Sanatate daneaza, care supervizeaza proiectul. "A renunta complet la acest viciu nu este o optiune realista pentru majoritatea pacientilor. Pentru ei, acesta va fi un tratament cronic, pentru o boala cronica", a adaugat aceasta.Dependentii vor frecventa una dintre cele cinci clinici de dezintoxicare specializate din tara, unde isi vor injecta heroina sub supravegherea doctorilor. Drogurile nu vor fi valabile cu prescriptie, pentru a se evita traficul de droguri. Autoritatile daneze se ocupa in prezent cu inregistrarea personalului care va lucra in clinici, in cadrul noului program, cautand in paralel companii producatoare de droguri.Proiectul de 7,2 milioane de lire sterline a fost adoptat in urma acordului din februarie 2008, cand toate partidele din Parlamentul danez, mai putin unul, au votat in favoarea programului. Initiativa nu este surprinzatoare din punct de vedere al traditiei din Danemarca in ceea ce priveste politicile social-democrate progresive. Insa avand in vedere faptul ca heroina, ca si paliativ, a fost interzis in aceasta tara, in timp ce in Marea Britanie drogul este valabil in serviciul national de sanatate in randul bolnavilor de cancer, dezbaterea a provocat uimire si controverse. "In urma cu cinci ani, am decis ca nu voi participa la o dezbatere despre droguri", isi aminteste Preben Brandt, presedintele consiliului pentru persoanele marginalizate si sustinator al noii politici. "Subiectul era prea emotional, cu diferite grupuri si opinii agresive. Argumentul contra a fost ca voi ucide oameni daca le dau heriona, dar si ca, prin aceasta initiativa, ma declar in favoarea consumului de heroina. Este greu sa intreprinzi o dezbatere rationala cand te impotrivesti acestor conceptii", a mai declarat acesta. Lucrurile au luat o intorsatura favorabila cand s-au emis rezultate pozitive in urma unor experimente cu privire la noua "provocare", in alte tari europene precum Elvetia si Olanda. Politicienii din aceste tari au fost convinsi ca astfel de programe i-ar putea ajuta pe cei care au probleme grave de dependenta. Descoperirile nu au putut fi contestate deoarece nu se mai punea problema moralitatii, ci mai degraba demonstrarea functionalitatii proiectelor.Cercetatorii au constatat si imbunatatirea atitudinii fata de de dependentii de droguri. "Acestia sunt mai putin stigmatizat, nu mai sunt perceputi ca niste criminali care reprezinta un pericol pentru societate, ci sunt vazuti ca simpli pacienti care sufera de o boala si au nevoie de ajutor", spun sustinatorii programului.O initiativa similara se afla in curs de derulare si in Marea Britanie, mai exact in Brighton, Dalington si sudul Londrei, unde consumatorii de heroina beneficiaza de asemenea de "tratament" gratuit cu heroina, in clinici specializate. Crimele comise de catre dependentii implicati in programe au scazut de la 40 la 6, intr-o luna, dupa sase luni de tratament. Totodata, o treime dintre dependenti au incetat sa se mai drogheze pe strazi, potrivit celor mai recente rezultate.
De la inceputul anului, sute de dependenti din Danemarca au dreptul la doua doze de heroina, platite de sistemul de sanatate. De noua "oferta" vor beneficia adultii, consumatori si dependenti de droguri pe termen lung, in al caror caz tratamente precum metadona sau subutex nu au dat roade.Asigurarea dozelor de heroina devine astfel o practica reala si legala in Danemarca, ultima din numarul mic, dar in continua crestere, al tarilor din Europa, precum Marea Britanie, care se ocupa cu imbunatatirea stilului de viata a consumatorilor de droguri, dar si cu reducerea criminalitatii stradale."Obiectivul este imbunatatirea starii de sanatate a acestor oameni, sprijinul lor pentru a nu fi nevoiti sa recurga la crime", explica aceasta schema Anne Mette Doms, doctor in Comisia de Sanatate daneaza, care supervizeaza proiectul. "A renunta complet la acest viciu nu este o optiune realista pentru majoritatea pacientilor. Pentru ei, acesta va fi un tratament cronic, pentru o boala cronica", a adaugat aceasta.Dependentii vor frecventa una dintre cele cinci clinici de dezintoxicare specializate din tara, unde isi vor injecta heroina sub supravegherea doctorilor. Drogurile nu vor fi valabile cu prescriptie, pentru a se evita traficul de droguri. Autoritatile daneze se ocupa in prezent cu inregistrarea personalului care va lucra in clinici, in cadrul noului program, cautand in paralel companii producatoare de droguri.Proiectul de 7,2 milioane de lire sterline a fost adoptat in urma acordului din februarie 2008, cand toate partidele din Parlamentul danez, mai putin unul, au votat in favoarea programului. Initiativa nu este surprinzatoare din punct de vedere al traditiei din Danemarca in ceea ce priveste politicile social-democrate progresive. Insa avand in vedere faptul ca heroina, ca si paliativ, a fost interzis in aceasta tara, in timp ce in Marea Britanie drogul este valabil in serviciul national de sanatate in randul bolnavilor de cancer, dezbaterea a provocat uimire si controverse. "In urma cu cinci ani, am decis ca nu voi participa la o dezbatere despre droguri", isi aminteste Preben Brandt, presedintele consiliului pentru persoanele marginalizate si sustinator al noii politici. "Subiectul era prea emotional, cu diferite grupuri si opinii agresive. Argumentul contra a fost ca voi ucide oameni daca le dau heriona, dar si ca, prin aceasta initiativa, ma declar in favoarea consumului de heroina. Este greu sa intreprinzi o dezbatere rationala cand te impotrivesti acestor conceptii", a mai declarat acesta. Lucrurile au luat o intorsatura favorabila cand s-au emis rezultate pozitive in urma unor experimente cu privire la noua "provocare", in alte tari europene precum Elvetia si Olanda. Politicienii din aceste tari au fost convinsi ca astfel de programe i-ar putea ajuta pe cei care au probleme grave de dependenta. Descoperirile nu au putut fi contestate deoarece nu se mai punea problema moralitatii, ci mai degraba demonstrarea functionalitatii proiectelor.Cercetatorii au constatat si imbunatatirea atitudinii fata de de dependentii de droguri. "Acestia sunt mai putin stigmatizat, nu mai sunt perceputi ca niste criminali care reprezinta un pericol pentru societate, ci sunt vazuti ca simpli pacienti care sufera de o boala si au nevoie de ajutor", spun sustinatorii programului.O initiativa similara se afla in curs de derulare si in Marea Britanie, mai exact in Brighton, Dalington si sudul Londrei, unde consumatorii de heroina beneficiaza de asemenea de "tratament" gratuit cu heroina, in clinici specializate. Crimele comise de catre dependentii implicati in programe au scazut de la 40 la 6, intr-o luna, dupa sase luni de tratament. Totodata, o treime dintre dependenti au incetat sa se mai drogheze pe strazi, potrivit celor mai recente rezultate.
luni, 16 martie 2009
I have a dream!!!...
Văd o biserică în care membrii experimentează prezența și puterea lui Dumnezeu, iar oamenii vin în locul acesta pentru că simt că nevoia lor după Dumnezeu este împlinită. Aud rugăciuni, simt bucuria din inimile lor, și nu pot decât să mă bucur și să Îl laud pe Domnul împreună cu ei.Aud cuvinte de dragoste și văd gesturi de apreciere, iar oamenii caută locul acesta pentru că se simt iubiți și acceptați. Simt o atmosferă caldă, și văd cum se ajută unul pe altul. Simt mirosul mesei de părtășie în jurul căreia abia aștept să ajung, pentru că ne simțim atât de bine împreună!Văd cum biserica crește mereu, pentru că membrii ei cresc zilnic în cunoașterea lui Hristos, în dragoste și în slujire. Oamenii abia așteaptă să fie aici, pentru că se simt împliniți, pentru că văd schimbări bune în viața lor, și că e locul cel mai propice dezvoltării lor morale și spirituale. Abia aștept să învăț de la ei, și ei de la mine, să fim mai aproape de cer, mai asemenea lui Isus, și cât de curând cu Isus.Văd o biserică plină de slujitori, ai cărei membrii simt durerea pentru o lume pierdută, iar oamenii vin în locul acesta pentru că își pot descoperi potențialul vieții lor și se pot simți utili. Aud câte un cuvânt de slujire și încurajare de la fiecare, aud cum se îndeamnă unul pe celălalt pentru lucrarea din timpul săptămânii, pentru ca să poată oferi cetățenilor localității lor ceva din ce le-a dat Hristos. Nu pot să rabd stând fără să fac ceva împreună cu oamenii aceștia. Slujirea lor e absolut molipsitoare.Această biserică are un impact vizibil asupra lumii. E ca o lumină, care aprinde multe alte lumini în jur. Văd cum alte biserici se nasc datorită lucrării acestei biserici. Văd membrii ei ca pe niște firicele de sare, răspândind gustul bun al relației lor cu Mântuitorul. Influența lor ajunge dincolo de granițele acestei țări, acolo unde miliarde de oameni nu îl cunosc pe Hristos. Văd cum biserica are misiuni externe, toți sunt bucuroși să susțină lucrarea divină în zonele necreștine. Oamenii vin aici pentru că simt că vor putea să aibă o viață semnificativă pentru întreaga omenire. Abia aștept să merg cu acești oameni până la marginile pământului.
Isaia 45
2...Yo iré delante de ti, y enderezaré las tortuosidades; quebrantaré puertas de bronce, y cerrojos de hierro haré pedazos;
3 Y te daré los tesoros escondidos, y los secretos muy guardados; para que sepas que yo soy Jehová, el Dios de Israel, que te pongo nombre.
4 Por amor de mi siervo Jacob, y de Israel mi escogido, te llamé por tu nombre; púsete sobrenombre, aunque no me conociste.
5 Yo Jehová, y ninguno más hay: no hay Dios fuera de mí. Yo te ceñiré, aunque tú no me conociste;
6 Para que se sepa desde el nacimiento del sol, y desde donde se pone, que no hay más que yo; yo Jehová, y ninguno más que yo:
3 Y te daré los tesoros escondidos, y los secretos muy guardados; para que sepas que yo soy Jehová, el Dios de Israel, que te pongo nombre.
4 Por amor de mi siervo Jacob, y de Israel mi escogido, te llamé por tu nombre; púsete sobrenombre, aunque no me conociste.
5 Yo Jehová, y ninguno más hay: no hay Dios fuera de mí. Yo te ceñiré, aunque tú no me conociste;
6 Para que se sepa desde el nacimiento del sol, y desde donde se pone, que no hay más que yo; yo Jehová, y ninguno más que yo:
duminică, 15 martie 2009
un nou caz de omucidere in masa, intr-o scoala din Germania.
Claude Levi Strauss, tatăl antropologiei moderne, declara, înainte de a muri, ziariştilor parizieni „sunt totuşi mulţumit că părăsesc această lume ce se îndreaptă spre dezastru, lucru pe care-l văd cu limpezimea celui care şi-a petrecut viaţa studiind evoluţia societăţilor”…
Cine are copii ştie că atunci când pleacă dimineaţa cu rucsacurile cu cărţi în spate, îi petreceţi probabil până la uşă cu inima strânsă, ca atunci când îi trimiţi spre o altă lume…
Zilele trecute un tânăr neamţ, dintr-un orăşel liniştit, a intrat în trei săli de clasă şi a ucis unsprezece elevi şi profesori, iar înainte de a se sinucide (sau de a fi fost ucis de forţele speciale) a mai împuşcat patru oameni. Şcolarii ucişi au ajuns direct în lumea de care mă temeam eu mai înainte, fără să fi avut decât vina de a fi fost la ore în ziua aceea fatală. Îi mai putem condamna pe cei ce fug de la ore începând de azi, când ei devin supravieţuitorii noştri?...
Umflaţi cu emisiunile de televiziune stupide şi sângeroase, intoxicaţi până la saturaţie de orele petrecute împuşcând la nimereală pe jocurile de tip Counterstrike, obosiţi de sexualitatea începută mult prea devreme, asurziţi de megafoanele şcolilor moderne ce difuzează manele cu volumul la maxim în pauze, tinerii noştri trec uşor peste „first level” şi ajung în lumea bântuită de fantasme din „revenge mission”…
Spuneam odată că ironia ultimă a şcolii din care L-am scos pe Dumnezeu este că dacă tot a renunţat la demodata uniformă ce parcă ne frângea libertatea, să ne oblige să îmbrăcăm o alta, formată din vestă antiglonţ şi cască militară, iar în ghiozdan să punem, lângă cornul şi laptele guvernului şi două grenade ofensive…
Nu pot si suspectat de negativism câtă vreme şi pe Claude Levi Strauss l-au înjurat copios întrucât blamase ideea năstruşnică a lui Rousseau din „Emile” că întoarcerea la natură rezolvă problema educaţiei în şcoală şi în afara ei…
Hotărât nu! …Întoarcerea la Dumnezeu este salvarea pentru că fără El viaţa e counterstrike, e comună primitivă, e Ciao Darwin, iar din moment ce nu există El, viaţa nu are sens şi nu mai există decât neantul, iar în infern se coboară din „level” în „level”. Tim Kretschmer a fost caracterizat ca fiind „absolut normal, decent şi simpatic”. Dacă e aşa înseamnă că e o problemă cu lumea în care trăim...
Cine are copii ştie că atunci când pleacă dimineaţa cu rucsacurile cu cărţi în spate, îi petreceţi probabil până la uşă cu inima strânsă, ca atunci când îi trimiţi spre o altă lume…
Zilele trecute un tânăr neamţ, dintr-un orăşel liniştit, a intrat în trei săli de clasă şi a ucis unsprezece elevi şi profesori, iar înainte de a se sinucide (sau de a fi fost ucis de forţele speciale) a mai împuşcat patru oameni. Şcolarii ucişi au ajuns direct în lumea de care mă temeam eu mai înainte, fără să fi avut decât vina de a fi fost la ore în ziua aceea fatală. Îi mai putem condamna pe cei ce fug de la ore începând de azi, când ei devin supravieţuitorii noştri?...
Umflaţi cu emisiunile de televiziune stupide şi sângeroase, intoxicaţi până la saturaţie de orele petrecute împuşcând la nimereală pe jocurile de tip Counterstrike, obosiţi de sexualitatea începută mult prea devreme, asurziţi de megafoanele şcolilor moderne ce difuzează manele cu volumul la maxim în pauze, tinerii noştri trec uşor peste „first level” şi ajung în lumea bântuită de fantasme din „revenge mission”…
Spuneam odată că ironia ultimă a şcolii din care L-am scos pe Dumnezeu este că dacă tot a renunţat la demodata uniformă ce parcă ne frângea libertatea, să ne oblige să îmbrăcăm o alta, formată din vestă antiglonţ şi cască militară, iar în ghiozdan să punem, lângă cornul şi laptele guvernului şi două grenade ofensive…
Nu pot si suspectat de negativism câtă vreme şi pe Claude Levi Strauss l-au înjurat copios întrucât blamase ideea năstruşnică a lui Rousseau din „Emile” că întoarcerea la natură rezolvă problema educaţiei în şcoală şi în afara ei…
Hotărât nu! …Întoarcerea la Dumnezeu este salvarea pentru că fără El viaţa e counterstrike, e comună primitivă, e Ciao Darwin, iar din moment ce nu există El, viaţa nu are sens şi nu mai există decât neantul, iar în infern se coboară din „level” în „level”. Tim Kretschmer a fost caracterizat ca fiind „absolut normal, decent şi simpatic”. Dacă e aşa înseamnă că e o problemă cu lumea în care trăim...
sâmbătă, 14 martie 2009
Noul Pamant
..."Cele mai delicate si duioase sentimente de simpatie vor fii cultivate si dezvoltate abia in cer...scrie in cartea "Caminul Advent"...Acum ne este greu sau imposibil chiar sa ne imaginam cum va fii Acolo, pt ca traim in mediul Pacatului si deci al Egoismului...Acolo de fapt, cred din toata inima, se vor transforma relatiile cu adevarat, si ceea ce azi reprezinta afectiunea, tandretea si iubirea pt familie, acolo totul va fi inghitit de catre acea mare familie...totul va fi o mare, o imensa familie, asta cred.Intr-o mare familie nu exista doar sot si sotie...Va fii in orice caz o alta raportare...Inca nu stim sigur cum va fi acolo, dar putem totusi sa ne bazam pe ceea ce ne spune, printre randuri, Ellen G. White. Acolo relatiile noastre nu vor mai fii afectate de pacat, azi si aici relatiile noastre sunt "manjite"...de egoism, de pacat, de competitie, de rivalitate, de invidie ,de interese meschine, de iubire de sine, de nelepadare de sine, de rau...acolo va fi o diferentza totala...Familia a fost data pentru aceasta protectie, este si o mare binecuvantare dar cred ca este si protectie impotriva pacatului,dar e si mediul imaginat de Marele Arhitect pt dezvoltarea la infinit, nu la maxim...acolo nu cred ca exista maxim...exista doar dezvoltare pt infinit, o cuntinua dezvoltare…a celor mai nobile sentimente de bine, de altruism...si de empatie."Mai bine sa se insoare decat sa arda"...cumva familia, formarea unei familii, reiese de aici ca ma impiedica sa ard...cred ca acolo abia acolo va exista cu adevarat fericirea...mult visata, cea pierduta la inceput...in Eden.Scrie George Toparceanu in Minunile Sfantului Sisoe...ca aceasta a ajuns in Cer si ca acolo s-ar fi plictisit...pt ca-i lipseau muraturile...Si a zis :mi-e dor sa mananc o muratura...vreau sa cobor pe Pamant...si a mers sa faca minuni pe Pamant si sa "pape"muraturi...ei bine cred ca este vorba doar de imaginatia "deviata" a scriitorului, pt ca in ceruri va fii fericirea desavarsita ,absoluta. Abia acolo va fii realitatea ultima, cea pierduta initial. In cer nu va fii nimeni care sa regrete ceva de pe Pamant...si nici nu va exista vreodata plictiseala in Ceruri...Pt a merge in cer trebuie sa fii pregatit pt cer...CUMVA SA AI DEJA Cerul in inima ta…sa "te califici" pt a fii acolo.Nu vorbesc despre a merita cerul, cerul niciodata nu-l vom merita, dar noi trebuie sa ne pregatim activ...sa fim gata pt viata de acolo...Anumiti oameni daca acum ar fii acum dusi (mutati) in Cer ar fii torturati... s-ar simti ca si torturati…si atunci...trebuie o pregatire…cred ca pentru a te bucura de Cer trebuie sa te pregatesti de pe acum,prin micile Bucurii ale Cerului...de pe Pamant…primite acum...sa ne gasim deja aici si acum Bucuria in lucrurile care sunt Bucuria Cerului, si a Tatalui...si sa nu ne placa lucrurile care ne vor lipsi in cer....nu?Imagineaza-ti un roman care-si doreste toata viata sa mearga in Spania, viseaza sa ajunga acolo, sau in America, care insa, cand ajungein fine acolo, este dezamagit, si devine un neadaptat...Poate ca era un neadaptat si in Romania, la fel este si in America, si in Spania, Domnul nu cred ca va duce in Cer oameni care nu-si doresc mai mult decat orice vesnicia...testul este Biserica.Aici invatam sa ...traim asa cum trai acolo...Daca cumva am ajuns eu vreodata sa prefer sa stau acasa sa-mi petrec , sa sarbatoresc Sabatul singur....sa fie singuratatea de fapt o alegere a egoismului? o intrebare,atat...Sau faptul ca cica "eu ma simt mai binecuvantat sa petrec Sabatul sub un copac,in natura"...sau intr-o grupa mai sfanta, de elita, nu cu oricine alaturi de mine...atunci cred ca nu sunt pregatit...asta cred.Bucuria mea zice Domnul sunt sfintii din tara...Ideea e ca ... eu trebuie sa incep sa cultiv totul de pe acum,in ceea ce priveste relatiile inter-umane... pt ca asa imi spune cugetul .Pt ca de fapt cred din tot sufletul ca obiceiurile pe care le dezvolt aici pe Pamant, vor fii continuate in Vesnicie...Cred ca in ceruri vom avea o viata activa...si nicidecum pasiva...Imparatia Lui Dumnezeu...si ma gandeam deunazi cum parca am uitat sa ma bucur de micile bucurii...pe care zi de zi ni le ofera Dumnezeu…cu atata bucurie...EL se bucura de bucuriile pe care ni le ofera cu mana larga...clipa de clipa.Si brusc m-am intrebat: cum ma bucuram cand eram copil? si cum ma bucur azi, ca si adult?de ce sunt atat de usor azi de ...incruntat? de gata sa uit sa ma bucur? in Domnul?...si pt ce? as fi trist?...de ce sa cred ca El nu este la carma vietii mele?pt ce sa ma plang?si sa ma cred ca sunt singur? sau parasit?...departe de Dumnezeu sau asa ceva...acolo vom sadi vii si vom avea case...vom avea proprietati...le vom locui...cu bucurie.Vom munci, vom face poate...cred asta...vom face si un fel sau un alt fel de Evanghelizari...,nu stiu, ma intrebam doar...Poate ca va veni un inger...cu un copil in brate si va spune":Florin , ia in grija ta acest copilas, parintii lui nu sunt aici, educa-l, arata-i si explica-i tu de ce Domnul Isus are acele semne ale cuielor in palmele Sale"...Apoi, un alt inger va veni la tine...si-ti va spune: Ionutz, uite acest salbatic din jungla Amazoniei,nu a stiut el prea multe, dar a salvat viata unui misionar, a renuntzat sa mai fie canibal, atat cat Eu i-am descoperit, putina lumina pe care el avut-o, el a trait-o, si azi este aici, pentru vesnicie, atat cat a stiut, el a trait, ia-l in grija ta si invata-l despre semnele cuielor din palmele Domnului Isus...si el va fii o vesnicie fratele tau, si al nostru, si tu vei avea grija de el...nu?grija ...ca de tine!Acolo nu va fii mai fii nici bogat nici sarac, nimic de genul acesta...Egoismul acolo va fii fost deja istorie, disparut...liberi pt a trai adevaratul scop pt care am fost creati, inca de la inceput...Acolo, nu vom mai fugi dupa scopurile noastre, egoiste, fie adunarea de bani, fie simpla castigare a existentei…abia atunci.Vom trai cu adevarat pt scopul lui Dumnezeu pt care am fost creati....abia atunci vom incepe viata adevarata…in cetate nu vom avea soare, nici lumina pt ca Domnul va fii Soarele nostru...Viata pe noul pamnt va fii activa...creatoare…inventiva, ingenioasa...dezinvolta,spontana,si plina de nou...Ce sa fac pt ca sa-l, (sau sa) o fac fericit(a) pe "X"?cum sa-i fac fericiti pe ei? pe altii? asta cred ca este ideea, de baza...Veti sadi vii, va veti invita unul pe altul sub smochin.De ce spunea Domnul asa?pt ca atata puteau ei, cei de atunci sa inteleaga...e adevarat...eu si tu ...si toti copiii Domnului Isus din toate timpurile...nu?Ne vom folosi atunci fiecare putere a mintii a sufletului si a noului nostru trup, de slava, si vom fii intr-o continua dezvoltare…de neimaginat azi...intr-o continua dezvoltare...fara competitie, fara concurenta...FARA RIVALITATE,...SI fara pacat...Acum ne e greu sa ne putem imagina pt ca aproape tot ce cunoastem noi aici este competitie, egoism, lupte surde, acerbe...Ilie si Moise au inceput deja acest stil de viata...vesnica. Copiii jucandu-se cu animale...nu?Cam asta se picteaza de cele mai multe ori cand vine vorba de Noul Pamant...dar as vrea sa-ti spun ceva...In ultima instanta ceea ce ne va oferi Noul Pamant va fii o intoarcere totala, absoluta, la bucuriile reale si sfinte...simple.Date si lasate de Dumnezeu...noi azi ne buram pt lucruri, un televizor mare cu ecran plat, un laptop nou...un telefon scump, sau foarte scump, sau haine scumpe...cat mai de lux...o masina noua,o casa mai mare....traim intr-o lume foarte artificiala...azi, nu?Goana dupa vant...nu?Solomon a avut totul...si a spus, ca pana la urma este asa: "Singura bucurie reala este: du-te sa-ti traiesti viata cu sotia ta, bucura-te...de simplitate"......Abia acolo vom regasi asemeni unor copii absolut inocenti bucuria de trai deplin ...la maxim, ca si copiii....nu intamplator cred ca pictorii cand vine vorba despre Noul Pamant picteaza copiii...care se bucura...frenetic.la maxim.ma bucur ca pot impartasi cu voi ganduri...idei sentimente...emotii…ma bucur ca un copil...Domnul Dumnezeu sa fie cu voi si cu toti cei iubiti de voi,dragi cititori...pe curand!
Noul Pamant...
..."Cele mai delicate si duioase sentimente de simpatie vor fii cultivate si dezvoltate abia in cer...scrie in cartea "Caminul Advent"...Acum ne este greu sau imposibil chiar sa ne imaginam cum va fii Acolo, pt ca traim in mediul Pacatului si deci al Egoismului...Acolo de fapt, cred din toata inima, se vor transforma relatiile cu adevarat, si ceea ce azi reprezinta afectiunea, tandretea si iubirea pt familie, acolo totul va fi inghitit de catre acea mare familie...totul va fi o mare, o imensa familie, asta cred.Intr-o mare familie nu exista doar sot si sotie...Va fii in orice caz o alta raportare...Inca nu stim sigur cum va fi acolo, dar putem totusi sa ne bazam pe ceea ce ne spune, printre randuri, Ellen G. White. Acolo relatiile noastre nu vor mai fii afectate de pacat, azi si aici relatiile noastre sunt "manjite"...de egoism, de pacat, de competitie, de rivalitate, de invidie ,de interese meschine, de iubire de sine, de nelepadare de sine, de rau...acolo va fi o diferentza totala...Familia a fost data pentru aceasta protectie, este si o mare binecuvantare dar cred ca este si protectie impotriva pacatului,dar e si mediul imaginat de Marele Arhitect pt dezvoltarea la infinit, nu la maxim...acolo nu cred ca exista maxim...exista doar dezvoltare pt infinit, o cuntinua dezvoltare…a celor mai nobile sentimente de bine, de altruism...si de empatie."Mai bine sa se insoare decat sa arda"...cumva familia, formarea unei familii, reiese de aici ca ma impiedica sa ard...cred ca acolo abia acolo va exista cu adevarat fericirea...mult visata, cea pierduta la inceput...in Eden.Scrie George Toparceanu in Minunile Sfantului Sisoe...ca aceasta a ajuns in Cer si ca acolo s-ar fi plictisit...pt ca-i lipseau muraturile...Si a zis :mi-e dor sa mananc o muratura...vreau sa cobor pe Pamant...si a mers sa faca minuni pe Pamant si sa "pape"muraturi...ei bine cred ca este vorba doar de imaginatia "deviata" a scriitorului, pt ca in ceruri va fii fericirea desavarsita ,absoluta. Abia acolo va fii realitatea ultima, cea pierduta initial. In cer nu va fii nimeni care sa regrete ceva de pe Pamant...si nici nu va exista vreodata plictiseala in Ceruri...Pt a merge in cer trebuie sa fii pregatit pt cer...CUMVA SA AI DEJA Cerul in inima ta…sa "te califici" pt a fii acolo.Nu vorbesc despre a merita cerul, cerul niciodata nu-l vom merita, dar noi trebuie sa ne pregatim activ...sa fim gata pt viata de acolo...Anumiti oameni daca acum ar fii acum dusi (mutati) in Cer ar fii torturati... s-ar simti ca si torturati…si atunci...trebuie o pregatire…cred ca pentru a te bucura de Cer trebuie sa te pregatesti de pe acum,prin micile Bucurii ale Cerului...de pe Pamant…primite acum...sa ne gasim deja aici si acum Bucuria in lucrurile care sunt Bucuria Cerului, si a Tatalui...si sa nu ne placa lucrurile care ne vor lipsi in cer....nu?Imagineaza-ti un roman care-si doreste toata viata sa mearga in Spania, viseaza sa ajunga acolo, sau in America, care insa, cand ajungein fine acolo, este dezamagit, si devine un neadaptat...Poate ca era un neadaptat si in Romania, la fel este si in America, si in Spania, Domnul nu cred ca va duce in Cer oameni care nu-si doresc mai mult decat orice vesnicia...testul este Biserica.Aici invatam sa ...traim asa cum trai acolo...Daca cumva am ajuns eu vreodata sa prefer sa stau acasa sa-mi petrec , sa sarbatoresc Sabatul singur....sa fie singuratatea de fapt o alegere a egoismului? o intrebare,atat...Sau faptul ca cica "eu ma simt mai binecuvantat sa petrec Sabatul sub un copac,in natura"...sau intr-o grupa mai sfanta, de elita, nu cu oricine alaturi de mine...atunci cred ca nu sunt pregatit...asta cred.Bucuria mea zice Domnul sunt sfintii din tara...Ideea e ca ... eu trebuie sa incep sa cultiv totul de pe acum,in ceea ce priveste relatiile inter-umane... pt ca asa imi spune cugetul .Pt ca de fapt cred din tot sufletul ca obiceiurile pe care le dezvolt aici pe Pamant, vor fii continuate in Vesnicie...Cred ca in ceruri vom avea o viata activa...si nicidecum pasiva...Imparatia Lui Dumnezeu...si ma gandeam deunazi cum parca am uitat sa ma bucur de micile bucurii...pe care zi de zi ni le ofera Dumnezeu…cu atata bucurie...EL se bucura de bucuriile pe care ni le ofera cu mana larga...clipa de clipa.Si brusc m-am intrebat: cum ma bucuram cand eram copil? si cum ma bucur azi, ca si adult?de ce sunt atat de usor azi de ...incruntat? de gata sa uit sa ma bucur? in Domnul?...si pt ce? as fi trist?...de ce sa cred ca El nu este la carma vietii mele?pt ce sa ma plang?si sa ma cred ca sunt singur? sau parasit?...departe de Dumnezeu sau asa ceva...acolo vom sadi vii si vom avea case...vom avea proprietati...le vom locui...cu bucurie.Vom munci, vom face poate...cred asta...vom face si un fel sau un alt fel de Evanghelizari...,nu stiu, ma intrebam doar...Poate ca va veni un inger...cu un copil in brate si va spune":Florin , ia in grija ta acest copilas, parintii lui nu sunt aici, educa-l, arata-i si explica-i tu de ce Domnul Isus are acele semne ale cuielor in palmele Sale"...Apoi, un alt inger va veni la tine...si-ti va spune: Ionutz, uite acest salbatic din jungla Amazoniei,nu a stiut el prea multe, dar a salvat viata unui misionar, a renuntzat sa mai fie canibal, atat cat Eu i-am descoperit, putina lumina pe care el avut-o, el a trait-o, si azi este aici, pentru vesnicie, atat cat a stiut, el a trait, ia-l in grija ta si invata-l despre semnele cuielor din palmele Domnului Isus...si el va fii o vesnicie fratele tau, si al nostru, si tu vei avea grija de el...nu?grija ...ca de tine!Acolo nu va fii mai fii nici bogat nici sarac, nimic de genul acesta...Egoismul acolo va fii fost deja istorie, disparut...liberi pt a trai adevaratul scop pt care am fost creati, inca de la inceput...Acolo, nu vom mai fugi dupa scopurile noastre, egoiste, fie adunarea de bani, fie simpla castigare a existentei…abia atunci.Vom trai cu adevarat pt scopul lui Dumnezeu pt care am fost creati....abia atunci vom incepe viata adevarata…in cetate nu vom avea soare, nici lumina pt ca Domnul va fii Soarele nostru...Viata pe noul pamnt va fii activa...creatoare…inventiva, ingenioasa...dezinvolta,spontana,si plina de nou...Ce sa fac pt ca sa-l, (sau sa) o fac fericit(a) pe "X"?cum sa-i fac fericiti pe ei? pe altii? asta cred ca este ideea, de baza...Veti sadi vii, va veti invita unul pe altul sub smochin.De ce spunea Domnul asa?pt ca atata puteau ei, cei de atunci sa inteleaga...e adevarat...eu si tu ...si toti copiii Domnului Isus din toate timpurile...nu?Ne vom folosi atunci fiecare putere a mintii a sufletului si a noului nostru trup, de slava, si vom fii intr-o continua dezvoltare…de neimaginat azi...intr-o continua dezvoltare...fara competitie, fara concurenta...FARA RIVALITATE,...SI fara pacat...Acum ne e greu sa ne putem imagina pt ca aproape tot ce cunoastem noi aici este competitie, egoism, lupte surde, acerbe...Ilie si Moise au inceput deja acest stil de viata...vesnica. Copiii jucandu-se cu animale...nu?Cam asta se picteaza de cele mai multe ori cand vine vorba de Noul Pamant...dar as vrea sa-ti spun ceva...In ultima instanta ceea ce ne va oferi Noul Pamant va fii o intoarcere totala, absoluta, la bucuriile reale si sfinte...simple.Date si lasate de Dumnezeu...noi azi ne buram pt lucruri, un televizor mare cu ecran plat, un laptop nou...un telefon scump, sau foarte scump, sau haine scumpe...cat mai de lux...o masina noua,o casa mai mare....traim intr-o lume foarte artificiala...azi, nu?Goana dupa vant...nu?Solomon a avut totul...si a spus, ca pana la urma este asa: "Singura bucurie reala este: du-te sa-ti traiesti viata cu sotia ta, bucura-te...de simplitate"......Abia acolo vom regasi asemeni unor copii absolut inocenti bucuria de trai deplin ...la maxim, ca si copiii....nu intamplator cred ca pictorii cand vine vorba despre Noul Pamant picteaza copiii...care se bucura...frenetic.la maxim.ma bucur ca pot impartasi cu voi ganduri...idei sentimente...emotii…ma bucur ca un copil...Domnul Dumnezeu sa fie cu voi si cu toti cei iubiti de voi,dragi cititori...pe curand!
noul Pamant...
..."Cele mai delicate si duioase sentimente de simpatie vor fii cultivate si dezvoltate abia in cer...scrie in cartea "Caminul Advent"...Acum ne este greu sau imposibil chiar sa ne imaginam cum va fii Acolo, pt ca traim in mediul Pacatului si deci al Egoismului...Acolo de fapt, cred din toata inima, se vor transforma relatiile cu adevarat, si ceea ce azi reprezinta afectiunea, tandretea si iubirea pt familie, acolo totul va fi inghitit de catre acea mare familie...totul va fi o mare, o imensa familie, asta cred.Intr-o mare familie nu exista doar sot si sotie...Va fii in orice caz o alta raportare...Inca nu stim sigur cum va fi acolo, dar putem totusi sa ne bazam pe ceea ce ne spune, printre randuri, Ellen G. White. Acolo relatiile noastre nu vor mai fii afectate de pacat, azi si aici relatiile noastre sunt "manjite"...de egoism, de pacat, de competitie, de rivalitate, de invidie ,de interese meschine, de iubire de sine, de nelepadare de sine, de rau...acolo va fi o diferentza totala...Familia a fost data pentru aceasta protectie, este si o mare binecuvantare dar cred ca este si protectie impotriva pacatului,dar e si mediul imaginat de Marele Arhitect pt dezvoltarea la infinit, nu la maxim...acolo nu cred ca exista maxim...exista doar dezvoltare pt infinit, o cuntinua dezvoltare…a celor mai nobile sentimente de bine, de altruism...si de empatie."Mai bine sa se insoare decat sa arda"...cumva familia, formarea unei familii, reiese de aici ca ma impiedica sa ard...cred ca acolo abia acolo va exista cu adevarat fericirea...mult visata, cea pierduta la inceput...in Eden.Scrie George Toparceanu in Minunile Sfantului Sisoe...ca aceasta a ajuns in Cer si ca acolo s-ar fi plictisit...pt ca-i lipseau muraturile...Si a zis :mi-e dor sa mananc o muratura...vreau sa cobor pe Pamant...si a mers sa faca minuni pe Pamant si sa "pape"muraturi...ei bine cred ca este vorba doar de imaginatia "deviata" a scriitorului, pt ca in ceruri va fii fericirea desavarsita ,absoluta. Abia acolo va fii realitatea ultima, cea pierduta initial. In cer nu va fii nimeni care sa regrete ceva de pe Pamant...si nici nu va exista vreodata plictiseala in Ceruri...Pt a merge in cer trebuie sa fii pregatit pt cer...CUMVA SA AI DEJA Cerul in inima ta…sa "te califici" pt a fii acolo.Nu vorbesc despre a merita cerul, cerul niciodata nu-l vom merita, dar noi trebuie sa ne pregatim activ...sa fim gata pt viata de acolo...Anumiti oameni daca acum ar fii acum dusi (mutati) in Cer ar fii torturati... s-ar simti ca si torturati…si atunci...trebuie o pregatire…cred ca pentru a te bucura de Cer trebuie sa te pregatesti de pe acum,prin micile Bucurii ale Cerului...de pe Pamant…primite acum...sa ne gasim deja aici si acum Bucuria in lucrurile care sunt Bucuria Cerului, si a Tatalui...si sa nu ne placa lucrurile care ne vor lipsi in cer....nu?Imagineaza-ti un roman care-si doreste toata viata sa mearga in Spania, viseaza sa ajunga acolo, sau in America, care insa, cand ajungein fine acolo, este dezamagit, si devine un neadaptat...Poate ca era un neadaptat si in Romania, la fel este si in America, si in Spania, Domnul nu cred ca va duce in Cer oameni care nu-si doresc mai mult decat orice vesnicia...testul este Biserica.Aici invatam sa ...traim asa cum trai acolo...Daca cumva am ajuns eu vreodata sa prefer sa stau acasa sa-mi petrec , sa sarbatoresc Sabatul singur....sa fie singuratatea de fapt o alegere a egoismului? o intrebare,atat...Sau faptul ca cica "eu ma simt mai binecuvantat sa petrec Sabatul sub un copac,in natura"...sau intr-o grupa mai sfanta, de elita, nu cu oricine alaturi de mine...atunci cred ca nu sunt pregatit...asta cred.Bucuria mea zice Domnul sunt sfintii din tara...Ideea e ca ... eu trebuie sa incep sa cultiv totul de pe acum,in ceea ce priveste relatiile inter-umane... pt ca asa imi spune cugetul .Pt ca de fapt cred din tot sufletul ca obiceiurile pe care le dezvolt aici pe Pamant, vor fii continuate in Vesnicie...Cred ca in ceruri vom avea o viata activa...si nicidecum pasiva...Imparatia Lui Dumnezeu...si ma gandeam deunazi cum parca am uitat sa ma bucur de micile bucurii...pe care zi de zi ni le ofera Dumnezeu…cu atata bucurie...EL se bucura de bucuriile pe care ni le ofera cu mana larga...clipa de clipa.Si brusc m-am intrebat: cum ma bucuram cand eram copil? si cum ma bucur azi, ca si adult?de ce sunt atat de usor azi de ...incruntat? de gata sa uit sa ma bucur? in Domnul?...si pt ce? as fi trist?...de ce sa cred ca El nu este la carma vietii mele?pt ce sa ma plang?si sa ma cred ca sunt singur? sau parasit?...departe de Dumnezeu sau asa ceva...acolo vom sadi vii si vom avea case...vom avea proprietati...le vom locui...cu bucurie.Vom munci, vom face poate...cred asta...vom face si un fel sau un alt fel de Evanghelizari...,nu stiu, ma intrebam doar...Poate ca va veni un inger...cu un copil in brate si va spune":Florin , ia in grija ta acest copilas, parintii lui nu sunt aici, educa-l, arata-i si explica-i tu de ce Domnul Isus are acele semne ale cuielor in palmele Sale"...Apoi, un alt inger va veni la tine...si-ti va spune: Ionutz, uite acest salbatic din jungla Amazoniei,nu a stiut el prea multe, dar a salvat viata unui misionar, a renuntzat sa mai fie canibal, atat cat Eu i-am descoperit, putina lumina pe care el avut-o, el a trait-o, si azi este aici, pentru vesnicie, atat cat a stiut, el a trait, ia-l in grija ta si invata-l despre semnele cuielor din palmele Domnului Isus...si el va fii o vesnicie fratele tau, si al nostru, si tu vei avea grija de el...nu?grija ...ca de tine!Acolo nu va fii mai fii nici bogat nici sarac, nimic de genul acesta...Egoismul acolo va fii fost deja istorie, disparut...liberi pt a trai adevaratul scop pt care am fost creati, inca de la inceput...Acolo, nu vom mai fugi dupa scopurile noastre, egoiste, fie adunarea de bani, fie simpla castigare a existentei…abia atunci.Vom trai cu adevarat pt scopul lui Dumnezeu pt care am fost creati....abia atunci vom incepe viata adevarata…in cetate nu vom avea soare, nici lumina pt ca Domnul va fii Soarele nostru...Viata pe noul pamnt va fii activa...creatoare…inventiva, ingenioasa...dezinvolta,spontana,si plina de nou...Ce sa fac pt ca sa-l, (sau sa) o fac fericit(a) pe "X"?cum sa-i fac fericiti pe ei? pe altii? asta cred ca este ideea, de baza...Veti sadi vii, va veti invita unul pe altul sub smochin.De ce spunea Domnul asa?pt ca atata puteau ei, cei de atunci sa inteleaga...e adevarat...eu si tu ...si toti copiii Domnului Isus din toate timpurile...nu?Ne vom folosi atunci fiecare putere a mintii a sufletului si a noului nostru trup, de slava, si vom fii intr-o continua dezvoltare…de neimaginat azi...intr-o continua dezvoltare...fara competitie, fara concurenta...FARA RIVALITATE,...SI fara pacat...Acum ne e greu sa ne putem imagina pt ca aproape tot ce cunoastem noi aici este competitie, egoism, lupte surde, acerbe...Ilie si Moise au inceput deja acest stil de viata...vesnica. Copiii jucandu-se cu animale...nu?Cam asta se picteaza de cele mai multe ori cand vine vorba de Noul Pamant...dar as vrea sa-ti spun ceva...In ultima instanta ceea ce ne va oferi Noul Pamant va fii o intoarcere totala, absoluta, la bucuriile reale si sfinte...simple.Date si lasate de Dumnezeu...noi azi ne buram pt lucruri, un televizor mare cu ecran plat, un laptop nou...un telefon scump, sau foarte scump, sau haine scumpe...cat mai de lux...o masina noua,o casa mai mare....traim intr-o lume foarte artificiala...azi, nu?Goana dupa vant...nu?Solomon a avut totul...si a spus, ca pana la urma este asa: "Singura bucurie reala este: du-te sa-ti traiesti viata cu sotia ta, bucura-te...de simplitate"......Abia acolo vom regasi asemeni unor copii absolut inocenti bucuria de trai deplin ...la maxim, ca si copiii....nu intamplator cred ca pictorii cand vine vorba despre Noul Pamant picteaza copiii...care se bucura...frenetic.la maxim.ma bucur ca pot impartasi cu voi ganduri...idei sentimente...emotii…ma bucur ca un copil...Domnul Dumnezeu sa fie cu voi si cu toti cei iubiti de voi,dragi cititori...pe curand!
NOUL PAMANT....JESUS IS COMING SOON, CAN YOU HERE HIM COMING?...JUST LISTEN CAREFULLY...AND YOU WILL HEAR HIM COMING....
..."Cele mai delicate si duioase sentimente de simpatie vor fii cultivate si dezvoltate abia in cer...scrie in cartea "Caminul Advent"...Acum ne este greu sau imposibil chiar sa ne imaginam cum va fii Acolo, pt ca traim in mediul Pacatului si deci al Egoismului...Acolo de fapt, cred din toata inima, se vor transforma relatiile cu adevarat, si ceea ce azi reprezinta afectiunea, tandretea si iubirea pt familie, acolo totul va fi inghitit de catre acea mare familie...totul va fi o mare, o imensa familie, asta cred.Intr-o mare familie nu exista doar sot si sotie...Va fii in orice caz o alta raportare...Inca nu stim sigur cum va fi acolo, dar putem totusi sa ne bazam pe ceea ce ne spune, printre randuri, Ellen G. White. Acolo relatiile noastre nu vor mai fii afectate de pacat, azi si aici relatiile noastre sunt "manjite"...de egoism, de pacat, de competitie, de rivalitate, de invidie ,de interese meschine, de iubire de sine, de nelepadare de sine, de rau...acolo va fi o diferentza totala...Familia a fost data pentru aceasta protectie, este si o mare binecuvantare dar cred ca este si protectie impotriva pacatului,dar e si mediul imaginat de Marele Arhitect pt dezvoltarea la infinit, nu la maxim...acolo nu cred ca exista maxim...exista doar dezvoltare pt infinit, o cuntinua dezvoltare…a celor mai nobile sentimente de bine, de altruism...si de empatie."Mai bine sa se insoare decat sa arda"...cumva familia, formarea unei familii, reiese de aici ca ma impiedica sa ard...cred ca acolo abia acolo va exista cu adevarat fericirea...mult visata, cea pierduta la inceput...in Eden.Scrie George Toparceanu in Minunile Sfantului Sisoe...ca aceasta a ajuns in Cer si ca acolo s-ar fi plictisit...pt ca-i lipseau muraturile...Si a zis :mi-e dor sa mananc o muratura...vreau sa cobor pe Pamant...si a mers sa faca minuni pe Pamant si sa "pape"muraturi...ei bine cred ca este vorba doar de imaginatia "deviata" a scriitorului, pt ca in ceruri va fii fericirea desavarsita ,absoluta. Abia acolo va fii realitatea ultima, cea pierduta initial. In cer nu va fii nimeni care sa regrete ceva de pe Pamant...si nici nu va exista vreodata plictiseala in Ceruri...Pt a merge in cer trebuie sa fii pregatit pt cer...CUMVA SA AI DEJA Cerul in inima ta…sa "te califici" pt a fii acolo.Nu vorbesc despre a merita cerul, cerul niciodata nu-l vom merita, dar noi trebuie sa ne pregatim activ...sa fim gata pt viata de acolo...Anumiti oameni daca acum ar fii acum dusi (mutati) in Cer ar fii torturati... s-ar simti ca si torturati…si atunci...trebuie o pregatire…cred ca pentru a te bucura de Cer trebuie sa te pregatesti de pe acum,prin micile Bucurii ale Cerului...de pe Pamant…primite acum...sa ne gasim deja aici si acum Bucuria in lucrurile care sunt Bucuria Cerului, si a Tatalui...si sa nu ne placa lucrurile care ne vor lipsi in cer....nu?Imagineaza-ti un roman care-si doreste toata viata sa mearga in Spania, viseaza sa ajunga acolo, sau in America, care insa, cand ajungein fine acolo, este dezamagit, si devine un neadaptat...Poate ca era un neadaptat si in Romania, la fel este si in America, si in Spania, Domnul nu cred ca va duce in Cer oameni care nu-si doresc mai mult decat orice vesnicia...testul este Biserica.Aici invatam sa ...traim asa cum trai acolo...Daca cumva am ajuns eu vreodata sa prefer sa stau acasa sa-mi petrec , sa sarbatoresc Sabatul singur....sa fie singuratatea de fapt o alegere a egoismului? o intrebare,atat...Sau faptul ca cica "eu ma simt mai binecuvantat sa petrec Sabatul sub un copac,in natura"...sau intr-o grupa mai sfanta, de elita, nu cu oricine alaturi de mine...atunci cred ca nu sunt pregatit...asta cred.Bucuria mea zice Domnul sunt sfintii din tara...Ideea e ca ... eu trebuie sa incep sa cultiv totul de pe acum,in ceea ce priveste relatiile inter-umane... pt ca asa imi spune cugetul .Pt ca de fapt cred din tot sufletul ca obiceiurile pe care le dezvolt aici pe Pamant, vor fii continuate in Vesnicie...Cred ca in ceruri vom avea o viata activa...si nicidecum pasiva...Imparatia Lui Dumnezeu...si ma gandeam deunazi cum parca am uitat sa ma bucur de micile bucurii...pe care zi de zi ni le ofera Dumnezeu…cu atata bucurie...EL se bucura de bucuriile pe care ni le ofera cu mana larga...clipa de clipa.Si brusc m-am intrebat: cum ma bucuram cand eram copil? si cum ma bucur azi, ca si adult?de ce sunt atat de usor azi de ...incruntat? de gata sa uit sa ma bucur? in Domnul?...si pt ce? as fi trist?...de ce sa cred ca El nu este la carma vietii mele?pt ce sa ma plang?si sa ma cred ca sunt singur? sau parasit?...departe de Dumnezeu sau asa ceva...acolo vom sadi vii si vom avea case...vom avea proprietati...le vom locui...cu bucurie.Vom munci, vom face poate...cred asta...vom face si un fel sau un alt fel de Evanghelizari...,nu stiu, ma intrebam doar...Poate ca va veni un inger...cu un copil in brate si va spune":Florin , ia in grija ta acest copilas, parintii lui nu sunt aici, educa-l, arata-i si explica-i tu de ce Domnul Isus are acele semne ale cuielor in palmele Sale"...Apoi, un alt inger va veni la tine...si-ti va spune: Ionutz, uite acest salbatic din jungla Amazoniei,nu a stiut el prea multe, dar a salvat viata unui misionar, a renuntzat sa mai fie canibal, atat cat Eu i-am descoperit, putina lumina pe care el avut-o, el a trait-o, si azi este aici, pentru vesnicie, atat cat a stiut, el a trait, ia-l in grija ta si invata-l despre semnele cuielor din palmele Domnului Isus...si el va fii o vesnicie fratele tau, si al nostru, si tu vei avea grija de el...nu?grija ...ca de tine!Acolo nu va fii mai fii nici bogat nici sarac, nimic de genul acesta...Egoismul acolo va fii fost deja istorie, disparut...liberi pt a trai adevaratul scop pt care am fost creati, inca de la inceput...Acolo, nu vom mai fugi dupa scopurile noastre, egoiste, fie adunarea de bani, fie simpla castigare a existentei…abia atunci.Vom trai cu adevarat pt scopul lui Dumnezeu pt care am fost creati....abia atunci vom incepe viata adevarata…in cetate nu vom avea soare, nici lumina pt ca Domnul va fii Soarele nostru...Viata pe noul pamnt va fii activa...creatoare…inventiva, ingenioasa...dezinvolta,spontana,si plina de nou...Ce sa fac pt ca sa-l, (sau sa) o fac fericit(a) pe "X"?cum sa-i fac fericiti pe ei? pe altii? asta cred ca este ideea, de baza...Veti sadi vii, va veti invita unul pe altul sub smochin.De ce spunea Domnul asa?pt ca atata puteau ei, cei de atunci sa inteleaga...e adevarat...eu si tu ...si toti copiii Domnului Isus din toate timpurile...nu?Ne vom folosi atunci fiecare putere a mintii a sufletului si a noului nostru trup, de slava, si vom fii intr-o continua dezvoltare…de neimaginat azi...intr-o continua dezvoltare...fara competitie, fara concurenta...FARA RIVALITATE,...SI fara pacat...Acum ne e greu sa ne putem imagina pt ca aproape tot ce cunoastem noi aici este competitie, egoism, lupte surde, acerbe...Ilie si Moise au inceput deja acest stil de viata...vesnica. Copiii jucandu-se cu animale...nu?Cam asta se picteaza de cele mai multe ori cand vine vorba de Noul Pamant...dar as vrea sa-ti spun ceva...In ultima instanta ceea ce ne va oferi Noul Pamant va fii o intoarcere totala, absoluta, la bucuriile reale si sfinte...simple.Date si lasate de Dumnezeu...noi azi ne buram pt lucruri, un televizor mare cu ecran plat, un laptop nou...un telefon scump, sau foarte scump, sau haine scumpe...cat mai de lux...o masina noua,o casa mai mare....traim intr-o lume foarte artificiala...azi, nu?Goana dupa vant...nu?Solomon a avut totul...si a spus, ca pana la urma este asa: "Singura bucurie reala este: du-te sa-ti traiesti viata cu sotia ta, bucura-te...de simplitate"......Abia acolo vom regasi asemeni unor copii absolut inocenti bucuria de trai deplin ...la maxim, ca si copiii....nu intamplator cred ca pictorii cand vine vorba despre Noul Pamant picteaza copiii...care se bucura...frenetic.la maxim.ma bucur ca pot impartasi cu voi ganduri...idei sentimente...emotii…ma bucur ca un copil...Domnul Dumnezeu sa fie cu voi si cu toti cei iubiti de voi,dragi cititori...pe curand!
corifeii intunericului
Napoleon Hill
Cărţile lui Napoleon Hill sunt vândute în librăriile creştine din toată ţara, şi sunt recomandate de numeroşi lideri creştini.
Faptul că Napoleon Hill a fost urmat pe scară largă atât de oameni de afaceri de succes, cât şi de lideri creştini se împacă greu cu pledoaria lui în favoarea vrăjitoriei. Lucrările lui Hill prezintă regulat unele din învăţăturile oculte cele mai evidente care se pot găsi undeva.
Hill explică în mod destul de amănunţit că el a aflat de la nişte duhuri aceste tehnici de putere mintală conţinute în cărţile lui. Nişte demoni care se dau drept „Maeştri cereşti” s-au slujit de Hill ca să amăgească milioane de indivizi care au adoptat tehnicile „succesului” pe care i le-au dezvăluit ei: Iată ce declară Hill:
„Am avut deseori dovada că nişte prieteni nevăzuţi planează deasupra mea, imperceptibili pentru simţurile obişnuite. Am descoperit în cursul studiilor mele că există o grupă de fiinţe ciudate care conduc o şcoală de înţelepciune...
Această Şcoală de Maeştri care au însuşirea de a ieşi din trupurile lor ca să se deplaseze instantaneu acolo unde doresc... şi ca să reveleze direct cunoştinţă, cu voce auzibilă...
Ştiu acum că unul din aceşti Maeştri a străbătut milioane de kilometri ca să mă viziteze, în timpul nopţii, în biroul meu...
Nu voi scrie tot ce mi-a zis el... Majoritate dezvăluirilor lui au fost prezentate în capitolele acestei cărţi (e vorba de cartea Think and grow rich, care în traducerea românească apare cu titlul „De la idee la bani” la Editura Curtea Veche), şi altele vor urma în alte capitole.
,Tu ai meritat dreptul de a dezvălui altora un Secret Suprem’, mi-a zis vocea vibrantă. ,Tu ai fost călăuzit de această Mare Şcoală... Tu acum trebuie să dai lumii un plan amănunţit’... .”
Secretete succesului, care constituie baza majorităţii cărţilor sau seminariilor asupra succesului şi motivaţiei, i-au fost dezvăluite lui Hill prin nişte demoni care se dau drept „Maeştrii care au însuşirea de a ieşi din trupurile lor ca să se deplaseze instantaneu acolo unde doresc”. Acest „Secret Suprem” pe care Hill a fost autorizat de ei să-l „dezvăluie” lumii a fost păstrat timp de mii de ani de tradiţia ocultă, şi rămâne una din propunerile făcute Evei de către şarpe pentru a deveni ca Dumnezeu: „Tot ceea ce gândirea omului poate crede, gândirea omului poate realiza”. Această idee înşelătoare constiutie fundamentul mişcării Human Potential (Potenţialul uman), care nu este decât un alt nume pentru a desemna Mişcarea New Age. Dacă este adevărat că putem realiza tot ceea ce ne imaginăm, înseamnă că trebuie să fim nişte dumnezei. Acest „secret al erelor” este numid de Hill şi „puterea magică a credinţei”. Premiza lui fundamentală e că mintea (inteligenţa) omenească posedă în ea însăşi puteri misterioase capabile să creeze propria noastră realitate: „Într-adevăr, dacă crezi profund că vei avea o mare bogăţie, o vei obţine”. Aceasa nu este altceva decât „credinţa” contrafăcută, falsificată a vrăjitorului şi constituie baza a ceea ce lumea profană numeşte PMA (Positive Mental Attitude = Atitudine Mintală Pozitivă).
PMA este încă esenţa, nucleul majorităţii metodelor de succes existente astăzi. Hill este cel care i-a pus temelia, şi el explică:
„PMAeste un catalizator care face să fie eficace orice combinaţie de principii ale succesului... PMA atrage norocul . Succesul este atins şi păstrat prin cei care încearcă şi continuă să încerce cu PMA.
Este o lege universală...că noi transfomăm în realitate fizică gândurile şi atitudinile pe care le păstrăm în minţile noastre”.
Pastorul David Wilkenson a zis: „Este un vânt rău... care suflă în casa lui Dumnezeu, amăgind mulţimile de popor ales al lui Dumnezeu... Este vorba de o caricatură a Scripturii, plecând de la cartea lui Napoleon Hill ,De la idee la bani’.
Această Evanghelie pervertită vrea să transforme oamenii în dumnezei. Li se zice: ,Destinul vostru depinde de gândurile voastre. Tot ceea ce vă puteţi imagina vă aparţine. Prin cuvintele voastre, aduceţi lucrul respectiv la existenţă. Craţi-l cu ajutorul unei atitudini mintale pozitive. Succesul, fericirea, sănătatea perfectă, toate acestea vă aparţin, cu condiţia să vă folosiţi gândurile într-un mod creator. Transformaţi-vă visele în realitate prin puterea minţii voastre’.
Să ştim odată pentru totdeauna că Dumnezeu nu va abdica niciodată de la suveranitatea Sa în folosul puterii gândirii noastre, fie ea negativă ori pozitivă. Trebuie să căutăm numai gândirea lui Hristos, şi gândirea Sa nu este materialistă; nu este polarizată asupra succesului sau a bogăţiei. Gândirea lui Hristos se preocupă doar cu gloria lui Dumnezeu şi supunerea faţă de Cuvântul Său.
Nu există nici o altă învăţătură care să ignore într-atâta Crucea şi stricăciunea gândirii omeneşti. Ea lasă la o parte răutatea naturii noastre adamice decăzute. Ea întoarce privirea creştinului de la Evanghelia lui Cristos, Evanghelia mântuirii veşnice, pentru a o fixa asupra unui profit pământesc. Sfinţi ai lui Dumnezeu, fugiţi departe de lucrurile acestea ...!”
Hill a ajuns să fie înşelat şi să înveţe şi pe alţii că el ar putea deveni un „Maestru”: „Cunoaşte-ţi propria minte. Trăieşte-ţi propria ta viaţă. Tu poţi să faci din viaţa ta ceea ce vrei să fie ea... O credinţă încrezătoare în tine însuţi este un ingredient indispensabil pentru o viaţă fericită...
Un Eu sănătos te face mai receptiv la influenţăele care te călăuzesc şi care provin dintr-o lume aflată în afara câmpului de acţiune al simţurilor noastre... Nişte forţe invizibile şi tăcute ne influenţează neîncetat... nişte fiinţe invizibile ne observă...
Pot să găsesc o credinţă care-mi creşte foarte mult puterile... eu ştiu totdeauna că sunt stăpânul destiunului meu, eu sunt Căpitanul sufletului meu...”.
Iată momeala atrăgătoare pusă pe cârligul undiţei care l-a dus cu sine pe Napoleon Hill tot mai adânc în vrăjitorie. El a respins pe Dumnezeul Bibliei şi credinţa creştină pe care tatăl lui încercase cu forţa să i le insufle pe când era mic, şi el a ales în loc o Forţă impersonală sau un Spirit universal, pe care l-a numit „Dumnezeu”. Ceea ce a adoptat Hill nu este altceva decât ocultismul de bază al hinduismului şi al budismului, incluzând reîncarnarea, însuşirea nevăzută a spiritului de a fi un mediu ocult şi scrisoarea automată. Încurajarea şi promovarea vrăjitoriei nu este ascunsă ici şi colo în vreo propoziţie secundară, ci este prezentată pe faţă ca fiind tema centrală a tuturor cărţilor lui.
Tehnica lui Napoleon Hill, care constă în vizualizarea „ghizilor”, tehnică folosită de vrajitori şi de alţi ocultişti de mii de ani, este în prezent una din metodele de „transformare” cele mai senzaţionale şi cel mai des folosite de numeroşi psihologi care o promovează. Napoleon Hill era convins că cei nouă „Consilieri” ai lui nu erau decât roada imaginaţiei lui, deşi ei erau atât de rali, încât la început l-au înspăimântat. Iată ce scrie Hill:
„Aceşti nouă bărbaţi (din trecut) erau Emerson, Paine, Edison, Darwin, Lincoln, Burbank, Napoleon, Ford şi Carnegie. În fiecare seară... tineam un consiliu imaginar cu acest grupm, pe care îl numeam ,Consilierii mei invizibili’.
În cursul acestor consilii imaginare, făceam apel la membrii cabinetului meu ca să obţin de la fiecare cunoştinţele pe care le doream, adresându-mă individual fiecărui membru...
După câteva luni de asemenea procedură zilnică, am fost foarte uimit să descopăr că aceste personaje imaginare deveneau aparent reale. Fiecare dintre aceşti nouă bărbaţi aveau nişte caracteristici individuale care m-au surprins...
Aceste reuniuni au devenit atât de reale, încât am început să mă tem de urmările lor, şi le-am oprit timp de mai multe luni. Aceste experienţe erau de o ciudăţenie atât de neliniştitoare, încât mă temeam că, continuându-le, puteam să pierd din vedere că aceste reuniuni erau doar experienţe ale imaginaţiei mele.
Este pentru prima dată că am avut curajul să menţionez lucrul acesta... Contiuni să consider că reuniunile din cabinetul meu erau pur imaginare, dar... ele m-au condus pe căi glorioase de aventură... (şi) am fost călăuzit în chip miraculos prin greutăţi fără număr...
Astăzi mă duc la consilierii mei cu orice problemă mai dificilă pe care o întâlnesc eu sau clienţii mei. Rezultatele sunt adesea uimitoare...”
Robert Schuller
Dintre toţi propagatorii de „gândire pozitivă”, Robert Schuller este cel mai popular dintre toţi şi este considerat cel mai important predicator creştin de televiziune. Schuller spune: „Tu nu cunoşti puterea care se află în tine... Tu poţi să transformi lumea în tot ceea ce îţi doreşti. Da, tu poţi face ca lumea să devină tot ceea ce vrei ca ea să fie”.
Schuller ne propune meditaţia transcendentală, o practică profund ocultă din religia hindusă, practică care ne poate pune în contact cu demonii, despărţindu-ne astfel pentru totdeauna de Hristos: „Numeroase religii diferite, ca şi sisteme nereligioase de control mintal.... folosesc o mare varietate de căi de acces la meditaţie. În toate formele... în Meditaţia Transcendentală, în Budismul Zen, în yoga, sau... în meditaţia... de tradiţie iudeo-creştină... cel care meditează se străduie să învingă distragerile gândirii sale conştiente...
Este important să ne amintim că meditaţia, în orice formă ar fi, nu e altceva decât utilizarea legilor divine prin mijloace omeneşti... Suntem dotaţi cu un mare numă de puteri şi forţe pe car încă nu le cunoastem deplin.
Cele mai eficace mantra folosesc sunetul ,M’. Poţi să-ţi faci o idee repetând de mai multe ori ,I am, I am’ (,eu sunt’ în engleză)... Meditaţia Transcendentală, sau MT... nu este o religie şi nu e neapărat anticreştină”.
Ca şi ceilalţi corifei el practică şi recomandă vizualizarea. În prefaţa carţii lui Paul Yonggi Cho, A patra dimensiune, Robert Schuller scrie: „Am descoperit în rugăciune realitatea acestei dimensiuni dinamice care vine prin vizualizare... Nu încerca s-o înţelegi. Începe pur şi simplu să s-o apreciezi! E adevărată! Funcţionează. Eu am încercat-o”.
Schuller desfiinţează ABC-ul credinţei care este pocăinţa, iar prin aceasta lucrarea Domnului Isus care a venit să cheme pe păcătoşi la pocăinţă: „Nu cred că s-a făcut ceva în Numele lui Hristos sau sub stindardul creştinismului care să se fi dovedit mai distrugător pentru personalitatea omenească, şi care deci să aibă atâtea efecte contrare eforturilor de evanghelizare, ca strategia adesea brutală, grosoloană şi necreştină prin care se încearcă să se facă oamenii conştienţi de starea lor de păcătoşi pierduţi”. Tot el mai spunea: „Este profund nebiblic să predici şi să-i convingi pe oameni cât de păcătoşi şi de pierduţi sunt”... .
El merge mai departe şi spune fără ocolişuri: „Tradiţionalul înţeles al cuvântului lui Hrisos ca şi noi să ne luăm crucea trebuie urgent reformat... Vestirea ,gândirii în posibilităţi’ este vestirea pozitivă a cruci!... Isus Hristos a fost cel mai mare gânditor în posibilităţi pe care L-a văzut lumea vreodată”.
Una din cărţile lui Schuller, Self esteem – The New Reformation (Stima de sine – Noua Reformă) a fost tipărită în 250.000 de exemplare şi trimisă gratuit pastorilor şi conducătorilor creştini de pe tot cuprinsul Statelor Unite. În carte, printre altele, el scria: „Isus a suferit pe cruce ca să-Şi sfinţească respectul de sine. El a purtat crucea ca să –Şi sfinţească propria Sa valoare, şi tot aşa va sfinţi crucea Lui pasiunea intensă pentru „eu”. Daca Isus a murit pentru ceea ce spune Schuller înseamnă că noi suntem pierduţi.
Schuller strică drumul către mântuire care începe cu recunoaşterea propriei păcătoşenii: „Cel mai grav păcat este gândul care mă determină să spun : „Sunt nevrednic”! Dacă un om crede că este un păcătos, e îndoielnic că el poate primi sincer graţia salvatoare al lui „Dumnezeu în Hristos”. Se vede de departe că Schuller nu a mai citit de mult Biblia pentru că în ea scrie că Sfântul Pavel se considera „seful” păcătoşilor! Şi Evanghelia este străină de Schuller pentru că în ea scrie cum cineva care a zis „Ai milă de mine Doamne, PĂCĂTOSUL” a fost îndreptăţit şi primit de Dumnezeu.
Robert Schuller a scris una dintre recomandările pentru cartea Gândeşte Cutezător al lui Ben Carson (da, la fratele nostru mă refer!). Ben Carson este un mare admirator al lui Robert Schuller şi a fost invitat de acesta să vorbească în Catedrala de Cristal de Crăciun, în anul 1989. Discutând cu Schuller, Carson şi-a dat seamna că împărtăşeşte cu acesta filozofii comune despre talentele înnăsute care ne ajută să ne realizăm prin gândire pozitivă.
Când unii oameni obiectează împotriva cuvintelor „gândire pozitivă” atunci Carson le spune: „Atunci Gândeşte Cutezător!” Carson este pentru gândirea pozitivă: „Foloseşte PMA- Atitudine Mintală Pozitivă (pentru detalii despre PMA citeşte capitolul Napoleon Hill) – „Ai credinţă” – „Eşti ceea ce gândeşti”. „Eu am făcut aceasta. Poţi şi tu”. N-am fost noi bombardaţi cu toate aceste slogane timp de ani de zile? Deşi le-am auzit atât de des, nu au devenit mai puţin adevărate. Sau mai reale. Se vede că Ben dă credit acestei filozofii. În cărţile lui aminteşte de mama sa care avea ca filozofie de viaţă: „Pot să fac orice hotărăşte mintea mea să facă”.
Norman Vincent Peale
Autorul creştin Norman Vincent Peale a fost influenţat de scrierile lui Napoleon Hill. În cartea lui foarte bine vândută, The Power of Positive Thinking (în româneşte cartea apare sub titlul „Forţa gândirii pozitive”, Editura Curtea Veche), Peale şi-a promovat principiile privitoare la succes, numite „gândire pozitivă”.
Peale a fost profund influenţat de Waldo Emerson. Emerson vede sursa divinului în interiorul omului. Pentru el, încrederea în sine este esenţa conceptului depre viaţă. Emerson spune: „Esenţa eului nostru... care este chiar spiritul nostru este divină. Noi găsim în noi înşine Fiinţa, forţa lui Dumnezeu, din care ne tregem viaţa şi acţiunea”.
Din gândirea lui Emerson, Peale şi-a formulat filozofia, care constă în următoarele:
- să crezi în eul tău însuţi
- să ai încredere în capacităţile tale
- încrederea de sine aduce succes
- încrede-te în forţele tale proprii.
Peale a ştiut cine este Emerson. Totuşi l-a introdus totalmente în creştinism.
Norman Vincent Peale a fost unul dintre cei mai plini de succes evanghelişti ai puterii minţii. El o explică în următoarele cuvinte: „Subconştientul tă...(are) puterea de a-ţi transforma visele în realităţi, atunci cînd aceste dorinţe sunt suficient de puternice”.
Dr. Peale consideră că rugăciunea „telepatică” este emiterea vibraţiilor către Dumnezeu, folosind puterea inerentă din universul spiritual care aduce obiectele cerute. El mai decralră: „Puterea rugăciunii este o manifestare de energie. Exact în felul în care există tehnici ştiinţifice pentru eliberarea energiei atomice, există şi procedee ştiinţifice pentru eliberarea energiei spirituale, prin mecanismul rugăciunii. Se pot observa prin dovezi nişte demonstrări senzaţionale ale acestei forţe stimulatoare...
Este important să înţelegi că, atunci când te rogi, manipulezi cea mai formidabilă putere din lume.... Se descoperă tot mereu noi şi recente tehnici spirituale... experimentaţi puterea rugăciunii... .
Peale recomandă vizualizarea, o tehnică folosită de vrahitorii şamani, care în opinia lui este „gândire pozitivă împinsă la un stadiu mai avansat”.
În aprilie1984, intervievat de un ziarist, Peale a numit naşterea miraculoasă a lui Isus drept „un anume concept teologic” fără importanţă pentru mîntuire. El a mai spus: „Eu am propria mea relaţie cu Dumnezeu, voi o aveţi pe a voastră. Cunosc un templu Shinto din Japonia unde am găsit într-o zi pacea veşnică pentru sufletul meu”.
Potrivit lui Charles Braden, tatăl lui Peale a zis într-o zi fiului său: „Tu ai făurit un curent de gândire creştină pronind de la un ameste de Ştiinţă mintală, metafizică, Stiinţă Creştină, practică medicală şi psihologică, evanghelism baptist, mărturie metodistă, şi solid calvinism reformat olandez”. Dr. Peale a zis: „Lumea în care trăieşti este mintală şi nu fizică. Schimbă-ţi gândurile, şi vei schimba totul”.
Paul Yonngi Cho
Pastorul Paul Yonngi Cho are cea mai mare biserică din lume (peste 1 milion de membrii). El pune un mare accent pe vorbirea în limbi: „Mă rog mult şi în limbi. Vorbirea în limbi este vorbirea Duhului Sfânt, şi când vorbesc în limbi Îi experimentez prezenţa în subconştientul meu. În viaţa mea de rugăciune vorbesc mai mult de 60% din timp în limbi. Mă rog în limbi atunci când dorm. Mă trezesc vorbind în limbi. Mă rog în limbi atunci când studiez Biblia, şi mă rog în limbi în timpul meditaţiilor mele. Dacă aş pierde cumva darul vorbirii în limbi, cred că slujba mea ar fi redusă cu 50%. De fiecare dată când vorbesc în limbi, Îl păstrez pe Duhul Sfânt în subconştientul meu... Rugăciunea în limbi mă ajută să rămân în contact permanent cu Duhul Sfînt”.
Predicile şi cărţile lui Cho tratează înainte de toate câteva teme care sunt specifice şi sunt considerate ca secret al succesului lui:
- gândire pozitivă, motivare , succes
- vizualizare (vise şi viziuni) şi „a patra dimensiune”
- forţa creatoare a cuvântului rostit.
În cartea sa A patra dimensiune Cho scrie: „În Coreea, mulţi oameni implicaţi în yoga vindecă bolnavii prin meditaţie yoga. Când se frecventează întâlnirile sectei japoneze Soka-gakkai, mulţi sunt vindecaţi: unii de ulcer stomacal, muţii vorbesc, surzii aud şi orbii văd. Aşa că în mod natural noi creştinii, şi în special pentecostalii, avem dificultăţi serioase în explicarea acestor fenomene. Tu nu poţi pune în exclusivitate aceste lucruri pe seama lucrării diavolului. Dar chiar dacă diavolul poate face asemenea lucruri, de ce Biserica lui Hristos n-ar putea face la fel, ba încă să facă altele şi mai mari”? Cu alte cuvinte: dacă diavolul face anumite lucruri prin puterea şi prin spiritul necurat, de ce să nu le facem şi noi creştinii? De ce să nu folosim metodele diavolului ca să obţinem ceea ce numim apoi „binecuvântarea lui Dumnezeu”?! Asta e curată gândire demonică!
Paul Yonngi Cho este un mare apostol al „gândirii pozitive”, prietenul cel mai bun al lui Robert Schuller. El spune: „Să fii absolut pozitiv în gândirea ta. Nu gândi negativ... Gândirea pozitivă face ca lumile să se întâmple; pentru a comunica cu Dumnezeu, tu trebuie să-ţi înnoieşti mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece Scriptura e plină de viaţă pozitivă”. Iar în altă parte spune: „Când ţi-ai schimbat atitudinea de a gândi negativ trecând la o gândire pozitivâ, următorul pas pe care trebuie să-l faci este că trebuie să începi a gândi în termeni de miracole”.
Pastorul Cho pretinde că Dumnezeu l-a învăţat despre „Puterea cuvântului rostit”: „Apoi Dumnezeu a spus: „Poţi simţi prezenţa Spiritului Sfânt în biserica ta – acea prezenţă pulsantă, penetrantă- , dar nu se va întâmpla nimic: nici un suflet nu va fi salvat, nici o căsnicie refăcută până nu rosteşti cuvântul. Nu doar ceri iar şi iar ce ai nevoie. Dă drumul cuvântului. Lasă-Mă să am materialul cu care să pot clădi întâmplări minunate, aşa cum am făcut la crarea lumii. Spune: „Să fie lumină”, sau: „Să fie un firmament”. Aceasta este o cutezanţă demonică: omul este ridicat la acelaşi rang cu Dumnezeu. Numai El a zis ceva, şi imediat Cuvântul Său a creat. În felul acesta, Cho face un nemaipomenit de mare serviciu mişcării New Age, al cărui principal scop este îndumnezeirea omului. Dacă cineva îşi închipuie că este de-ajuns să aibă anumite gânduri sau să pronunţe anumite cuvinte pentru ca Dumnezeu să fie obligat să răspundă într-un anumit fel, a alunecat deja în vrăjitorie şi, chiar dacă nu se dă drept Dumnezeu, încearcă cel puţin să-l manipuleze pe Dumnezeu.
Prin „Puterea cuvântului rostit”, Cho susţine că se poate obţine absolut tot ce vrei, inclusiv prezenţa Domnului Isus: „Aşa după cum poţi elibera puterea lui Isus prin puterea cuvântului rostit, poţi de asemenea crea prezenţa lui Isus”. „Isus” al lui Cho nu numai că apare la simpla rostire a cuvântului unui om, dar el este „legat” de cuvântul unui muritor: „Unde sunt cuvintele care pot determina însăşi salvarea ta? Isus este legat de ceea ce rosteşti cu gura ta”.
El susţine că orice om poate să „incubeze” („să clocească”) şi să dea naştere unei realităţi fizice, creând în mintea cuiva o imagine foarte limpede, plină de viaţă, şi concentrându-se asupra acestei imagini.
Scott Peck
Scott Peck este adept al mişcării New Age, iar prin cărţile lui a inoculat în sufletele unei generaţii întregi doctrine şi concepţii păgâne, şi anume: reîncarnarea, harul divin interior. Potrivit autorului Manuel Vasquez, unele grupe de Şcoală de Sabat au înlocuit studiile biblice cu lucrările lui Peck. Două cărţi ale lui Peck au fost prezentate într-o selecţie a celor mai bune cărţi ale anului făcută de una dintre cele mai importante reviste creştine. Ele figurau pe locul şapte, respectiv şase. Selectarea s-a făcut prin voturile unei grupe de scriitori, de lideri şi de teologi evanghelici…
Amăgirea că în interiorul nostru se află înţelepciune şi dumnezeire aparţine lui Satana, din Grădina Edenului, iar Peck este ecoul glasului Arhivrăşmaşului sufletelor: „Dacă vrei să cunoşti locul cel mai apropiat pentru a căuta harul, acesta se află înlăuntrul tău. Dacă doreşti o înţelepciune mai mare decât cea pe care o a ai, o poţi găsi în tine”.
Scott Peck ne propune să imităm exemplul lui Lucifer, care a dorit să fie ca Dumnezeu: „Oricare ar fi felul nostru de a vorbi despre ceva fără a atinge miezul propriu-zis al chestiunii, toţi aceia dintre noi care postulează un Dumnezeu al dragostei şi care meditează serios asupra chestiunii ajung în final la această concluzie zguduitoare: Dumnezeu vrea ca noi să devenim El Însuşi (sau Ea Însăşi).
Noi creştem spre divinitate. Dumnezeu este ţinta evoluţiei, şi Dumnezeu este destinul final...
Dacă credem că este posibil pentru om să devină Dumnezeu, această credinţă, prin însăşi natura ei, ne-ar obliga să încercăm să atingem ceea ce este la îndemâna noastră. Dar noi nu vrem...să ne luăm responsabilitatea pe care ne-o propune Dumnezeu...
Câtă vreme credem că divinitatea este un obiectiv imposibil de atins, nu avem motive să ne preocupăm de creşterea spirituală, n-avem nevoie să ne stimulăm ca să ajungem la nivele tot mai ridicate de conştiinţă şi activitate iubitoare...”
Richard Foster
Richard Foster, celebrul autor la best-sellerului Discipline spiriturale, a fost foarte mult influenţat de Agnes Sanford, care prin cărţile ei vădit păgâne nu face nici o diferenţă între adevăr şi eroare. Tot ceea ce pare să facă să curgă în ceea ce ea numeşte „acest şuvoi de energie”, acest „voltaj înalt al creativităţii lui Dumnezeu, este pentru ea acceptabil. Pretinvând că „noi suntem o parte din Dumnezeu... El este în Natură, şi El este Natura”, numindu-L pe Dumnezeu „Energie Primară”, Agnes Stanford învaţă că noi putem literalmente să creăm virtuţi la ceilalţi prin puterea gândirii noastre, să vindecăm pe oameni de la distanţă, şi chiar să le iertăm pacatele prin vizualizare.
Foster este unul dintre numeroşii admiratori ai lui Agnes Stanford declară: „Agnes Stanford, şi scumpul meu prieten, pastorul Bill Vaswing, m-au ajutat foarte mult să înţeleg valoarea imaginaţiei în rugăciune pentru alţii”. Foster spune că el a împurmutat din lucrarea lui Vaswing „ideea anumitor vizualizări” pe care le prezintă, iar Vaswing le-a împrumutat de la Agnes Stanford.
Este de mirarea faptul că susţinătorii vizualizării nu par să se intereseze vreodată de problemele evidente la care dă ea naştere. În afară de faptul că ea este una din căile cele mai rapide care duc la ocultism, există nişte consideraţii morale care sunt ignorate. Ce drept avem noi să tulburăm universul lui Dumnezeu prin puterea gândirii noastre? Ca să nu mai zicem de manipularea altora prin faptul că ne impunem voinţa? Ignorând după cât se pare aceste grave implicaţii grave, Stanford a declarat: „După câteva luni de practică, am descoperit că-mi puteam influenţa copiii printr-un „control de la distanţă”... În mai puţin de un minut, copilul îşi schimba purtarea şi se realiza ceea ce văzusem eu în gând. Era ca şi cum aş fi scris şi aş fi pus în scenă o piesă de teatru, şi asistam la desfăşurarea pe scenă a acţiunii pe care o creasem în gândirea mea. Noi suntem într-adevăr făcuţi după Chipul Său... El e înainte de toate un Creator, şi aşa suntem şi noi”.
Foster, învaţat de Agnes Stanford, ne promite că prin vizualizare noi ne întâlnim cu adevăratul Hristos: „...Tu poţi de fapt să te întâlneşti cu Hristosul cel viu în această experienţă. Aceasta poate fi mai mult ca un exerciţiu al imaginaţiei, el poate fi o adevărată întâlnire faţă în faţă. Isus Hristos va veni de fapt la tine”.
Unii creştini fac astfel experienţe foarte reale prin vizualizarea lor înşile în prezenţa lui Dumnezeu, în ciuda faptului că Biblia declară că „El locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea”. Foster scrie: „Prin imaginaţie, tu permiţi trupului tău spiritual, strălucind de lumină, să se înalţe în afara trupului tău fizic. Uită-te înapoi astfel ca să te vezi pe tine însuţi...şi asigură-ţi trupul că vei reveni într-o clipă...
Urcă-te tot mai sus în spaţiu, până ce nu mai există nimic decât prezenţa caldă a Creatorului veşnic. Odihneşte-te în prezenţa Sa.
Ascultă în linişte ...toate instrucţiunile care-ţi sunt date”.
În continuare vom mai reda câteva remarci din cartea lui Foster, Discipline spirituale: „Putem coborâ de la minte la inimă, cel mai uşor, prin intermediul imaginaţiei. Probabil numai indivizii de excepţie Îl experimentează pe Dumnezeu prin contemplare abstractă: cei mai mulţi dintre noi suntem adânc înrădăcinaţi în simţuri; nu trebuie să dispreţuim această cale mult mai simplă de a intra în prezenţa lui Dumnezeu...
El este de acord cu ceea ce spune Sf. Teresa de Avila: „Deoarece nu puteam să fac reflecţii compatibile cu înţelegerea mea, recurgeam la a mi-L zugrăvi (imagina) pe Isus lângă mine”.
Foster mai spune: „Imaginaţia ne ajută să ne acordăm gândurile şi să ne centrăm atenţia. Dumnezeu utilizează imaginaţia noastră pentru scopurile Sale. A crede că Dumnezeu poate sfinţi şi utiliza imaginaţia înseamnă a lua în serios ideea creştină a întrupării”.
Când Foster vorbeşte despre „disciplina meditaţiei” el recomandă o „metodă” concretă de meditaţie „creştină”. Iată ce recomandă: „Alegeţi o poziţie comodă de şedere. Preferabil stând cu picioarele încrucişate, palmele liber căzându-ţi pe genunchi, îndreptându-le când cu dosul, când cu faţa în sus. Închide ochii şi încearcă să-ţi imaginezi un tablou al Domnului Isus”.
Benny Hinn
Într-o epocă şi lume în care „imaginea suprimă cuvântul”, celebrii nu sunt cei care ştiu să-i înveţe pe alţii sau să scrie bine, ci cei ce ştiu şi au carisma prezentărilor de spectacole încântătoare. Benny Hinn este unul dintre cei mai mari acrobaţi în domeniul spectacolului religios „creştin”.
Hinn este obsedat în lucrarea lui de personalitatea dispărutei Kathryn Kuhlman; aproape aceiaşi atitudine o are şi faţă de Aimee Semple McPherson, cea care în timpul vieţii ei de „vindecătoare” a avut două divorţuri şi care a murit dintr-un aparent supradozaj cu droguri. El vizitează permanent mormintele acestor două femei din cimitirul „Forest Lown” din California. Iată ce simte el acolo: „Am simţit o ungere minunată când am fost acolo. Într-adevăr, eu eu am auzit asta... am tremurat când am vizitat mormântul lui Aimee. Tremuram din tot corpul. Puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea... Cred că ungerea plutea peste corpul lui Aimee. Ştiu că mulţi o să fiţi şocaţi... Voi, voi, voi veţi simţi ungerea la mormântul lui Aimee. Este incredibil. Şi la mormântul lui Kathryn. Este înălţător. Am auzit de oameni care au fost vindecaţi când au vizitat mormântul lui Kathryn. Ei au fost total vindecaţi de Dumnezeu. Tu poate vei zice: „Ce nebunie”! Frate, sunt lucruri pe care noi niciodată nu le putem pricepe. Mă auziţi voi toţi?”
Benny Hinn aproape în toate întâlnirile religioase face aceleaşi fel de lucrări pe care le face şi orice guru respectabil. Prin „puterea” pe care o au ating oameni, şi acestia cad pe spate; ating oameni şi aceştia intră în transă şi văd culori vii sau au senzaţia că sunt străbătuţi de curenţi electrici. Metoda shati-pat funcţionează şi la Benny Hin, şi la orice altu guru indian, dar este profund demonică.
El afirmă răspicat: „Dumnezeu a venit din cer, a devenit om, l-a făcut pe om un mic dumnezeu, S-a dus din nou în cer ca om. El S-a înălţat în faţa Tatălui ca om... Dacă tu spui „Eu sunt”, tu de fapt spui „Eu sunt o parte din El”, nu-i aşa? Eşti tu copilul Lui? TU NU POŢI FI UMAN! Tu nu poţi” Dumnezeu nu naşte corpuri umane. Vei spune: „Aceasta este o erezie”. Nu, aceasta o spoune doar creierul tău prost”! Aceasta este un dintre cele mai tipice învăţături New Age.
Gândirea pozitivă este deasemenea przentă în lucrarea lui Hinn: „Popor al lui Dumnezeu, noi n-ar trebui să rostim niciodată, absolut niciodată, cuvinte aşa de distrugătoare ale credinţei cum sunt: ‚Facă-se voia Ta, Doamne’”
În domeniul exersării „puterii cuvântului rostit”, Hinn este cu adevărat specialist. Tot ce înteprinde, tot ce înfăptuieşte este numai şi numai pentru că există putere divină în cuvântului rostit. Însăşi valoroasa „ungere” vine numai dacă rosteşte cuvântul: „Până la urmă mi-am dat seama că ungerea depinde de cuvintele mele. Dumnezeu nu se mişcă până nu spun eu”.
W. Clement Stone
Un guru al potenţialului uman a fost Clement Stone, preşedintele unei companii de asigurări, coautor al lucrării „Succesul şi atitudinea”. Stone a numit principiile sale privitoarea la potenţialul uman pentru succes „atitudine mintalp pozitivă”. El este coautor cu Napoleon Hill. Stone i-a slujit lui Hill de călăuză ca să „scoată din acest imens izvor universal de inteligenţă infinită, în care este păstrată toată cunoştinţa şi toate faptele, şi care poate fi contactat prin subconştient...” Stone vorbeşte în carţile lui despre Dumnezeu, dar dumnezeul lui Stone este o „Putere divină” metafizică. La care este posibil să recurgi folosind tehnici care utilizează puterea mintală. Stone nu substituie credinţa prin PMA (Atitudine Mintală Pozitivă), ci susţine o idee cu mult mai periculoasă: cea care prtinde că PMA şi credinţa sunt unul şi acelaşi lucru, şi că a crede în puterea mintală înseamnă aproape acelaşi lucru ca a crede în Dumnezeu; că mintea umană este un fel de talisman magic care exercită o forţă metafizică ce dispune de capacităţi infinite, pentru ca ea n-ar fi, într-un sens anume, decât o parte a ceea ce numeste el Inteligenţa Infinită. Nu este vorba despre altceva decât de „Dumnezeul” New Age şi al sectelor car folosesc ştiinţa mintală.
Denis Waitley
Denis Waitley este şi el unul dintre cei mai recunoscuţi scriitori şi vorbitori motivaţionali.
Acesta spune: „Cea mai importantă cheie pentru o îmbunătăţire permanentă a respectului de sine este practica autosugestiei pozitive. Trebuie în fiecare clipă să ne alimentăm gândurile cu imagini pozitive asupra noastră înşine şi asupra performanţelor noastre, întru-un mod atât de perseverent şi de viu, încât imaginea pe care o avem despre noi înşine să fie modelată şi schimbată, cu timpul, pentru a se conform unor standarde noi şi mai înalte”.
Într-o lucrare al lui Waitley, aclamată de conducători creştini de primă mărime, el sugerează înregistrarea „autosugestiilor pozitive” şi ascultarea lor în mod repetat pentru îmbunătăţirea „stimei de sine şi a creşterii creatoare”. În lumea seminariilor de reuşită şi motivaţie, imaginaţia este considerată cheia care dă acces la potenţialul infinit. Waitley sugerează că nu trebuie să asculţi conţtient de „autosugestia pozitivă”, ci că „partea draptă a creierului” trebuie să o poată „înregistra” în subconştient, sub forma de „imagini şi sentimente despre tine însuţi”... El adaugă cu subliniere: „Ceea ce vezi în imaginaţia ta îţi va guverna totdeauna lumea”. Aceasta nu este o invitaţie ca să ne aţintim privirea asupra Domnului. În loc să fim „transformaţi după chipul lui Hristos” meditând prin credinţă asupra gloriei Sale (2 Corinteni 3.18), suntem invitaţi să ne vizualizăm cum ne-ar place să fim, ca se ne transformăm noi înşine în imaginea pe care o avem în fantezie. Waitley declară: „Aşa cum te vezi pe tine însuţi în inima gândurilor tale, înaintea ochiului tău lăuntric, aşa vei deveni cu adevărat”.
Waitley mai spune: „Vizualizarea este eficace, pentru că mintea noastră reacţionează automat la informaţiile pe care i le dăm, sub formă de gânduri, de imagini, de emoţii... Faptul de a-ţi reprezenta în mod viu o scenă în gândirea ta transformă această scenă într-o experienţă reală”
Og Mandino
Este un super-om de afaceri şi unul dintre cei mai importanţi purtători de cuvânt ai motivaţiei, ale cîrui cărţi s-au vândut în peste 7 milioane de exemplare. Acesta plasează cartea „De la idee la bani” printre cele mai bune 12 cărţi din toate timpurile dintre cele care tratează dezvoltarea de sine.
Cărţile lui Mandino încurajează gândirea pozitivă şi autosugestia.
Anthony Robbins
Fostul consilier special (care a ţinut loc şi de guru) al lui Bill Clinton, fostul preşedinte al Statelor Unite. El numeşte principiile sale privitoare la potenţialul uman „putere nelimitată”. În introducerea cărţii sale „Paşi uriaşi”, Robbins face următoarea dedicaţie: „Marelui Maestru tae kwon do Jhoon Rhee, ale cărui dragoste, loialitate şi cunoştinţe m-au inspirat în această realizare măreaţă, domnule, mă plec cu respect în faţa dumneavoastră”.
Mai toţi autorii motivaţionali spun că succesul se bazează pe sine: tot ce îşi imaginează mintea poate fi realizat. Acest drum spre prosperitate duce tot mai departe de dependenţa de Dumnezeu. Cei care au obţinut succese prin această filozofie şi principiile ei consideră sărăcia ca o lipsă a înţelegerii acestor principii ale succesului şi folosirea rugăciunii şi folosirea rugăciunii şi a dependenţei de Dumnezeu ca pe o cârjă.
Cărţile lui Napoleon Hill sunt vândute în librăriile creştine din toată ţara, şi sunt recomandate de numeroşi lideri creştini.
Faptul că Napoleon Hill a fost urmat pe scară largă atât de oameni de afaceri de succes, cât şi de lideri creştini se împacă greu cu pledoaria lui în favoarea vrăjitoriei. Lucrările lui Hill prezintă regulat unele din învăţăturile oculte cele mai evidente care se pot găsi undeva.
Hill explică în mod destul de amănunţit că el a aflat de la nişte duhuri aceste tehnici de putere mintală conţinute în cărţile lui. Nişte demoni care se dau drept „Maeştri cereşti” s-au slujit de Hill ca să amăgească milioane de indivizi care au adoptat tehnicile „succesului” pe care i le-au dezvăluit ei: Iată ce declară Hill:
„Am avut deseori dovada că nişte prieteni nevăzuţi planează deasupra mea, imperceptibili pentru simţurile obişnuite. Am descoperit în cursul studiilor mele că există o grupă de fiinţe ciudate care conduc o şcoală de înţelepciune...
Această Şcoală de Maeştri care au însuşirea de a ieşi din trupurile lor ca să se deplaseze instantaneu acolo unde doresc... şi ca să reveleze direct cunoştinţă, cu voce auzibilă...
Ştiu acum că unul din aceşti Maeştri a străbătut milioane de kilometri ca să mă viziteze, în timpul nopţii, în biroul meu...
Nu voi scrie tot ce mi-a zis el... Majoritate dezvăluirilor lui au fost prezentate în capitolele acestei cărţi (e vorba de cartea Think and grow rich, care în traducerea românească apare cu titlul „De la idee la bani” la Editura Curtea Veche), şi altele vor urma în alte capitole.
,Tu ai meritat dreptul de a dezvălui altora un Secret Suprem’, mi-a zis vocea vibrantă. ,Tu ai fost călăuzit de această Mare Şcoală... Tu acum trebuie să dai lumii un plan amănunţit’... .”
Secretete succesului, care constituie baza majorităţii cărţilor sau seminariilor asupra succesului şi motivaţiei, i-au fost dezvăluite lui Hill prin nişte demoni care se dau drept „Maeştrii care au însuşirea de a ieşi din trupurile lor ca să se deplaseze instantaneu acolo unde doresc”. Acest „Secret Suprem” pe care Hill a fost autorizat de ei să-l „dezvăluie” lumii a fost păstrat timp de mii de ani de tradiţia ocultă, şi rămâne una din propunerile făcute Evei de către şarpe pentru a deveni ca Dumnezeu: „Tot ceea ce gândirea omului poate crede, gândirea omului poate realiza”. Această idee înşelătoare constiutie fundamentul mişcării Human Potential (Potenţialul uman), care nu este decât un alt nume pentru a desemna Mişcarea New Age. Dacă este adevărat că putem realiza tot ceea ce ne imaginăm, înseamnă că trebuie să fim nişte dumnezei. Acest „secret al erelor” este numid de Hill şi „puterea magică a credinţei”. Premiza lui fundamentală e că mintea (inteligenţa) omenească posedă în ea însăşi puteri misterioase capabile să creeze propria noastră realitate: „Într-adevăr, dacă crezi profund că vei avea o mare bogăţie, o vei obţine”. Aceasa nu este altceva decât „credinţa” contrafăcută, falsificată a vrăjitorului şi constituie baza a ceea ce lumea profană numeşte PMA (Positive Mental Attitude = Atitudine Mintală Pozitivă).
PMA este încă esenţa, nucleul majorităţii metodelor de succes existente astăzi. Hill este cel care i-a pus temelia, şi el explică:
„PMAeste un catalizator care face să fie eficace orice combinaţie de principii ale succesului... PMA atrage norocul . Succesul este atins şi păstrat prin cei care încearcă şi continuă să încerce cu PMA.
Este o lege universală...că noi transfomăm în realitate fizică gândurile şi atitudinile pe care le păstrăm în minţile noastre”.
Pastorul David Wilkenson a zis: „Este un vânt rău... care suflă în casa lui Dumnezeu, amăgind mulţimile de popor ales al lui Dumnezeu... Este vorba de o caricatură a Scripturii, plecând de la cartea lui Napoleon Hill ,De la idee la bani’.
Această Evanghelie pervertită vrea să transforme oamenii în dumnezei. Li se zice: ,Destinul vostru depinde de gândurile voastre. Tot ceea ce vă puteţi imagina vă aparţine. Prin cuvintele voastre, aduceţi lucrul respectiv la existenţă. Craţi-l cu ajutorul unei atitudini mintale pozitive. Succesul, fericirea, sănătatea perfectă, toate acestea vă aparţin, cu condiţia să vă folosiţi gândurile într-un mod creator. Transformaţi-vă visele în realitate prin puterea minţii voastre’.
Să ştim odată pentru totdeauna că Dumnezeu nu va abdica niciodată de la suveranitatea Sa în folosul puterii gândirii noastre, fie ea negativă ori pozitivă. Trebuie să căutăm numai gândirea lui Hristos, şi gândirea Sa nu este materialistă; nu este polarizată asupra succesului sau a bogăţiei. Gândirea lui Hristos se preocupă doar cu gloria lui Dumnezeu şi supunerea faţă de Cuvântul Său.
Nu există nici o altă învăţătură care să ignore într-atâta Crucea şi stricăciunea gândirii omeneşti. Ea lasă la o parte răutatea naturii noastre adamice decăzute. Ea întoarce privirea creştinului de la Evanghelia lui Cristos, Evanghelia mântuirii veşnice, pentru a o fixa asupra unui profit pământesc. Sfinţi ai lui Dumnezeu, fugiţi departe de lucrurile acestea ...!”
Hill a ajuns să fie înşelat şi să înveţe şi pe alţii că el ar putea deveni un „Maestru”: „Cunoaşte-ţi propria minte. Trăieşte-ţi propria ta viaţă. Tu poţi să faci din viaţa ta ceea ce vrei să fie ea... O credinţă încrezătoare în tine însuţi este un ingredient indispensabil pentru o viaţă fericită...
Un Eu sănătos te face mai receptiv la influenţăele care te călăuzesc şi care provin dintr-o lume aflată în afara câmpului de acţiune al simţurilor noastre... Nişte forţe invizibile şi tăcute ne influenţează neîncetat... nişte fiinţe invizibile ne observă...
Pot să găsesc o credinţă care-mi creşte foarte mult puterile... eu ştiu totdeauna că sunt stăpânul destiunului meu, eu sunt Căpitanul sufletului meu...”.
Iată momeala atrăgătoare pusă pe cârligul undiţei care l-a dus cu sine pe Napoleon Hill tot mai adânc în vrăjitorie. El a respins pe Dumnezeul Bibliei şi credinţa creştină pe care tatăl lui încercase cu forţa să i le insufle pe când era mic, şi el a ales în loc o Forţă impersonală sau un Spirit universal, pe care l-a numit „Dumnezeu”. Ceea ce a adoptat Hill nu este altceva decât ocultismul de bază al hinduismului şi al budismului, incluzând reîncarnarea, însuşirea nevăzută a spiritului de a fi un mediu ocult şi scrisoarea automată. Încurajarea şi promovarea vrăjitoriei nu este ascunsă ici şi colo în vreo propoziţie secundară, ci este prezentată pe faţă ca fiind tema centrală a tuturor cărţilor lui.
Tehnica lui Napoleon Hill, care constă în vizualizarea „ghizilor”, tehnică folosită de vrajitori şi de alţi ocultişti de mii de ani, este în prezent una din metodele de „transformare” cele mai senzaţionale şi cel mai des folosite de numeroşi psihologi care o promovează. Napoleon Hill era convins că cei nouă „Consilieri” ai lui nu erau decât roada imaginaţiei lui, deşi ei erau atât de rali, încât la început l-au înspăimântat. Iată ce scrie Hill:
„Aceşti nouă bărbaţi (din trecut) erau Emerson, Paine, Edison, Darwin, Lincoln, Burbank, Napoleon, Ford şi Carnegie. În fiecare seară... tineam un consiliu imaginar cu acest grupm, pe care îl numeam ,Consilierii mei invizibili’.
În cursul acestor consilii imaginare, făceam apel la membrii cabinetului meu ca să obţin de la fiecare cunoştinţele pe care le doream, adresându-mă individual fiecărui membru...
După câteva luni de asemenea procedură zilnică, am fost foarte uimit să descopăr că aceste personaje imaginare deveneau aparent reale. Fiecare dintre aceşti nouă bărbaţi aveau nişte caracteristici individuale care m-au surprins...
Aceste reuniuni au devenit atât de reale, încât am început să mă tem de urmările lor, şi le-am oprit timp de mai multe luni. Aceste experienţe erau de o ciudăţenie atât de neliniştitoare, încât mă temeam că, continuându-le, puteam să pierd din vedere că aceste reuniuni erau doar experienţe ale imaginaţiei mele.
Este pentru prima dată că am avut curajul să menţionez lucrul acesta... Contiuni să consider că reuniunile din cabinetul meu erau pur imaginare, dar... ele m-au condus pe căi glorioase de aventură... (şi) am fost călăuzit în chip miraculos prin greutăţi fără număr...
Astăzi mă duc la consilierii mei cu orice problemă mai dificilă pe care o întâlnesc eu sau clienţii mei. Rezultatele sunt adesea uimitoare...”
Robert Schuller
Dintre toţi propagatorii de „gândire pozitivă”, Robert Schuller este cel mai popular dintre toţi şi este considerat cel mai important predicator creştin de televiziune. Schuller spune: „Tu nu cunoşti puterea care se află în tine... Tu poţi să transformi lumea în tot ceea ce îţi doreşti. Da, tu poţi face ca lumea să devină tot ceea ce vrei ca ea să fie”.
Schuller ne propune meditaţia transcendentală, o practică profund ocultă din religia hindusă, practică care ne poate pune în contact cu demonii, despărţindu-ne astfel pentru totdeauna de Hristos: „Numeroase religii diferite, ca şi sisteme nereligioase de control mintal.... folosesc o mare varietate de căi de acces la meditaţie. În toate formele... în Meditaţia Transcendentală, în Budismul Zen, în yoga, sau... în meditaţia... de tradiţie iudeo-creştină... cel care meditează se străduie să învingă distragerile gândirii sale conştiente...
Este important să ne amintim că meditaţia, în orice formă ar fi, nu e altceva decât utilizarea legilor divine prin mijloace omeneşti... Suntem dotaţi cu un mare numă de puteri şi forţe pe car încă nu le cunoastem deplin.
Cele mai eficace mantra folosesc sunetul ,M’. Poţi să-ţi faci o idee repetând de mai multe ori ,I am, I am’ (,eu sunt’ în engleză)... Meditaţia Transcendentală, sau MT... nu este o religie şi nu e neapărat anticreştină”.
Ca şi ceilalţi corifei el practică şi recomandă vizualizarea. În prefaţa carţii lui Paul Yonggi Cho, A patra dimensiune, Robert Schuller scrie: „Am descoperit în rugăciune realitatea acestei dimensiuni dinamice care vine prin vizualizare... Nu încerca s-o înţelegi. Începe pur şi simplu să s-o apreciezi! E adevărată! Funcţionează. Eu am încercat-o”.
Schuller desfiinţează ABC-ul credinţei care este pocăinţa, iar prin aceasta lucrarea Domnului Isus care a venit să cheme pe păcătoşi la pocăinţă: „Nu cred că s-a făcut ceva în Numele lui Hristos sau sub stindardul creştinismului care să se fi dovedit mai distrugător pentru personalitatea omenească, şi care deci să aibă atâtea efecte contrare eforturilor de evanghelizare, ca strategia adesea brutală, grosoloană şi necreştină prin care se încearcă să se facă oamenii conştienţi de starea lor de păcătoşi pierduţi”. Tot el mai spunea: „Este profund nebiblic să predici şi să-i convingi pe oameni cât de păcătoşi şi de pierduţi sunt”... .
El merge mai departe şi spune fără ocolişuri: „Tradiţionalul înţeles al cuvântului lui Hrisos ca şi noi să ne luăm crucea trebuie urgent reformat... Vestirea ,gândirii în posibilităţi’ este vestirea pozitivă a cruci!... Isus Hristos a fost cel mai mare gânditor în posibilităţi pe care L-a văzut lumea vreodată”.
Una din cărţile lui Schuller, Self esteem – The New Reformation (Stima de sine – Noua Reformă) a fost tipărită în 250.000 de exemplare şi trimisă gratuit pastorilor şi conducătorilor creştini de pe tot cuprinsul Statelor Unite. În carte, printre altele, el scria: „Isus a suferit pe cruce ca să-Şi sfinţească respectul de sine. El a purtat crucea ca să –Şi sfinţească propria Sa valoare, şi tot aşa va sfinţi crucea Lui pasiunea intensă pentru „eu”. Daca Isus a murit pentru ceea ce spune Schuller înseamnă că noi suntem pierduţi.
Schuller strică drumul către mântuire care începe cu recunoaşterea propriei păcătoşenii: „Cel mai grav păcat este gândul care mă determină să spun : „Sunt nevrednic”! Dacă un om crede că este un păcătos, e îndoielnic că el poate primi sincer graţia salvatoare al lui „Dumnezeu în Hristos”. Se vede de departe că Schuller nu a mai citit de mult Biblia pentru că în ea scrie că Sfântul Pavel se considera „seful” păcătoşilor! Şi Evanghelia este străină de Schuller pentru că în ea scrie cum cineva care a zis „Ai milă de mine Doamne, PĂCĂTOSUL” a fost îndreptăţit şi primit de Dumnezeu.
Robert Schuller a scris una dintre recomandările pentru cartea Gândeşte Cutezător al lui Ben Carson (da, la fratele nostru mă refer!). Ben Carson este un mare admirator al lui Robert Schuller şi a fost invitat de acesta să vorbească în Catedrala de Cristal de Crăciun, în anul 1989. Discutând cu Schuller, Carson şi-a dat seamna că împărtăşeşte cu acesta filozofii comune despre talentele înnăsute care ne ajută să ne realizăm prin gândire pozitivă.
Când unii oameni obiectează împotriva cuvintelor „gândire pozitivă” atunci Carson le spune: „Atunci Gândeşte Cutezător!” Carson este pentru gândirea pozitivă: „Foloseşte PMA- Atitudine Mintală Pozitivă (pentru detalii despre PMA citeşte capitolul Napoleon Hill) – „Ai credinţă” – „Eşti ceea ce gândeşti”. „Eu am făcut aceasta. Poţi şi tu”. N-am fost noi bombardaţi cu toate aceste slogane timp de ani de zile? Deşi le-am auzit atât de des, nu au devenit mai puţin adevărate. Sau mai reale. Se vede că Ben dă credit acestei filozofii. În cărţile lui aminteşte de mama sa care avea ca filozofie de viaţă: „Pot să fac orice hotărăşte mintea mea să facă”.
Norman Vincent Peale
Autorul creştin Norman Vincent Peale a fost influenţat de scrierile lui Napoleon Hill. În cartea lui foarte bine vândută, The Power of Positive Thinking (în româneşte cartea apare sub titlul „Forţa gândirii pozitive”, Editura Curtea Veche), Peale şi-a promovat principiile privitoare la succes, numite „gândire pozitivă”.
Peale a fost profund influenţat de Waldo Emerson. Emerson vede sursa divinului în interiorul omului. Pentru el, încrederea în sine este esenţa conceptului depre viaţă. Emerson spune: „Esenţa eului nostru... care este chiar spiritul nostru este divină. Noi găsim în noi înşine Fiinţa, forţa lui Dumnezeu, din care ne tregem viaţa şi acţiunea”.
Din gândirea lui Emerson, Peale şi-a formulat filozofia, care constă în următoarele:
- să crezi în eul tău însuţi
- să ai încredere în capacităţile tale
- încrederea de sine aduce succes
- încrede-te în forţele tale proprii.
Peale a ştiut cine este Emerson. Totuşi l-a introdus totalmente în creştinism.
Norman Vincent Peale a fost unul dintre cei mai plini de succes evanghelişti ai puterii minţii. El o explică în următoarele cuvinte: „Subconştientul tă...(are) puterea de a-ţi transforma visele în realităţi, atunci cînd aceste dorinţe sunt suficient de puternice”.
Dr. Peale consideră că rugăciunea „telepatică” este emiterea vibraţiilor către Dumnezeu, folosind puterea inerentă din universul spiritual care aduce obiectele cerute. El mai decralră: „Puterea rugăciunii este o manifestare de energie. Exact în felul în care există tehnici ştiinţifice pentru eliberarea energiei atomice, există şi procedee ştiinţifice pentru eliberarea energiei spirituale, prin mecanismul rugăciunii. Se pot observa prin dovezi nişte demonstrări senzaţionale ale acestei forţe stimulatoare...
Este important să înţelegi că, atunci când te rogi, manipulezi cea mai formidabilă putere din lume.... Se descoperă tot mereu noi şi recente tehnici spirituale... experimentaţi puterea rugăciunii... .
Peale recomandă vizualizarea, o tehnică folosită de vrahitorii şamani, care în opinia lui este „gândire pozitivă împinsă la un stadiu mai avansat”.
În aprilie1984, intervievat de un ziarist, Peale a numit naşterea miraculoasă a lui Isus drept „un anume concept teologic” fără importanţă pentru mîntuire. El a mai spus: „Eu am propria mea relaţie cu Dumnezeu, voi o aveţi pe a voastră. Cunosc un templu Shinto din Japonia unde am găsit într-o zi pacea veşnică pentru sufletul meu”.
Potrivit lui Charles Braden, tatăl lui Peale a zis într-o zi fiului său: „Tu ai făurit un curent de gândire creştină pronind de la un ameste de Ştiinţă mintală, metafizică, Stiinţă Creştină, practică medicală şi psihologică, evanghelism baptist, mărturie metodistă, şi solid calvinism reformat olandez”. Dr. Peale a zis: „Lumea în care trăieşti este mintală şi nu fizică. Schimbă-ţi gândurile, şi vei schimba totul”.
Paul Yonngi Cho
Pastorul Paul Yonngi Cho are cea mai mare biserică din lume (peste 1 milion de membrii). El pune un mare accent pe vorbirea în limbi: „Mă rog mult şi în limbi. Vorbirea în limbi este vorbirea Duhului Sfânt, şi când vorbesc în limbi Îi experimentez prezenţa în subconştientul meu. În viaţa mea de rugăciune vorbesc mai mult de 60% din timp în limbi. Mă rog în limbi atunci când dorm. Mă trezesc vorbind în limbi. Mă rog în limbi atunci când studiez Biblia, şi mă rog în limbi în timpul meditaţiilor mele. Dacă aş pierde cumva darul vorbirii în limbi, cred că slujba mea ar fi redusă cu 50%. De fiecare dată când vorbesc în limbi, Îl păstrez pe Duhul Sfânt în subconştientul meu... Rugăciunea în limbi mă ajută să rămân în contact permanent cu Duhul Sfînt”.
Predicile şi cărţile lui Cho tratează înainte de toate câteva teme care sunt specifice şi sunt considerate ca secret al succesului lui:
- gândire pozitivă, motivare , succes
- vizualizare (vise şi viziuni) şi „a patra dimensiune”
- forţa creatoare a cuvântului rostit.
În cartea sa A patra dimensiune Cho scrie: „În Coreea, mulţi oameni implicaţi în yoga vindecă bolnavii prin meditaţie yoga. Când se frecventează întâlnirile sectei japoneze Soka-gakkai, mulţi sunt vindecaţi: unii de ulcer stomacal, muţii vorbesc, surzii aud şi orbii văd. Aşa că în mod natural noi creştinii, şi în special pentecostalii, avem dificultăţi serioase în explicarea acestor fenomene. Tu nu poţi pune în exclusivitate aceste lucruri pe seama lucrării diavolului. Dar chiar dacă diavolul poate face asemenea lucruri, de ce Biserica lui Hristos n-ar putea face la fel, ba încă să facă altele şi mai mari”? Cu alte cuvinte: dacă diavolul face anumite lucruri prin puterea şi prin spiritul necurat, de ce să nu le facem şi noi creştinii? De ce să nu folosim metodele diavolului ca să obţinem ceea ce numim apoi „binecuvântarea lui Dumnezeu”?! Asta e curată gândire demonică!
Paul Yonngi Cho este un mare apostol al „gândirii pozitive”, prietenul cel mai bun al lui Robert Schuller. El spune: „Să fii absolut pozitiv în gândirea ta. Nu gândi negativ... Gândirea pozitivă face ca lumile să se întâmple; pentru a comunica cu Dumnezeu, tu trebuie să-ţi înnoieşti mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece Scriptura e plină de viaţă pozitivă”. Iar în altă parte spune: „Când ţi-ai schimbat atitudinea de a gândi negativ trecând la o gândire pozitivâ, următorul pas pe care trebuie să-l faci este că trebuie să începi a gândi în termeni de miracole”.
Pastorul Cho pretinde că Dumnezeu l-a învăţat despre „Puterea cuvântului rostit”: „Apoi Dumnezeu a spus: „Poţi simţi prezenţa Spiritului Sfânt în biserica ta – acea prezenţă pulsantă, penetrantă- , dar nu se va întâmpla nimic: nici un suflet nu va fi salvat, nici o căsnicie refăcută până nu rosteşti cuvântul. Nu doar ceri iar şi iar ce ai nevoie. Dă drumul cuvântului. Lasă-Mă să am materialul cu care să pot clădi întâmplări minunate, aşa cum am făcut la crarea lumii. Spune: „Să fie lumină”, sau: „Să fie un firmament”. Aceasta este o cutezanţă demonică: omul este ridicat la acelaşi rang cu Dumnezeu. Numai El a zis ceva, şi imediat Cuvântul Său a creat. În felul acesta, Cho face un nemaipomenit de mare serviciu mişcării New Age, al cărui principal scop este îndumnezeirea omului. Dacă cineva îşi închipuie că este de-ajuns să aibă anumite gânduri sau să pronunţe anumite cuvinte pentru ca Dumnezeu să fie obligat să răspundă într-un anumit fel, a alunecat deja în vrăjitorie şi, chiar dacă nu se dă drept Dumnezeu, încearcă cel puţin să-l manipuleze pe Dumnezeu.
Prin „Puterea cuvântului rostit”, Cho susţine că se poate obţine absolut tot ce vrei, inclusiv prezenţa Domnului Isus: „Aşa după cum poţi elibera puterea lui Isus prin puterea cuvântului rostit, poţi de asemenea crea prezenţa lui Isus”. „Isus” al lui Cho nu numai că apare la simpla rostire a cuvântului unui om, dar el este „legat” de cuvântul unui muritor: „Unde sunt cuvintele care pot determina însăşi salvarea ta? Isus este legat de ceea ce rosteşti cu gura ta”.
El susţine că orice om poate să „incubeze” („să clocească”) şi să dea naştere unei realităţi fizice, creând în mintea cuiva o imagine foarte limpede, plină de viaţă, şi concentrându-se asupra acestei imagini.
Scott Peck
Scott Peck este adept al mişcării New Age, iar prin cărţile lui a inoculat în sufletele unei generaţii întregi doctrine şi concepţii păgâne, şi anume: reîncarnarea, harul divin interior. Potrivit autorului Manuel Vasquez, unele grupe de Şcoală de Sabat au înlocuit studiile biblice cu lucrările lui Peck. Două cărţi ale lui Peck au fost prezentate într-o selecţie a celor mai bune cărţi ale anului făcută de una dintre cele mai importante reviste creştine. Ele figurau pe locul şapte, respectiv şase. Selectarea s-a făcut prin voturile unei grupe de scriitori, de lideri şi de teologi evanghelici…
Amăgirea că în interiorul nostru se află înţelepciune şi dumnezeire aparţine lui Satana, din Grădina Edenului, iar Peck este ecoul glasului Arhivrăşmaşului sufletelor: „Dacă vrei să cunoşti locul cel mai apropiat pentru a căuta harul, acesta se află înlăuntrul tău. Dacă doreşti o înţelepciune mai mare decât cea pe care o a ai, o poţi găsi în tine”.
Scott Peck ne propune să imităm exemplul lui Lucifer, care a dorit să fie ca Dumnezeu: „Oricare ar fi felul nostru de a vorbi despre ceva fără a atinge miezul propriu-zis al chestiunii, toţi aceia dintre noi care postulează un Dumnezeu al dragostei şi care meditează serios asupra chestiunii ajung în final la această concluzie zguduitoare: Dumnezeu vrea ca noi să devenim El Însuşi (sau Ea Însăşi).
Noi creştem spre divinitate. Dumnezeu este ţinta evoluţiei, şi Dumnezeu este destinul final...
Dacă credem că este posibil pentru om să devină Dumnezeu, această credinţă, prin însăşi natura ei, ne-ar obliga să încercăm să atingem ceea ce este la îndemâna noastră. Dar noi nu vrem...să ne luăm responsabilitatea pe care ne-o propune Dumnezeu...
Câtă vreme credem că divinitatea este un obiectiv imposibil de atins, nu avem motive să ne preocupăm de creşterea spirituală, n-avem nevoie să ne stimulăm ca să ajungem la nivele tot mai ridicate de conştiinţă şi activitate iubitoare...”
Richard Foster
Richard Foster, celebrul autor la best-sellerului Discipline spiriturale, a fost foarte mult influenţat de Agnes Sanford, care prin cărţile ei vădit păgâne nu face nici o diferenţă între adevăr şi eroare. Tot ceea ce pare să facă să curgă în ceea ce ea numeşte „acest şuvoi de energie”, acest „voltaj înalt al creativităţii lui Dumnezeu, este pentru ea acceptabil. Pretinvând că „noi suntem o parte din Dumnezeu... El este în Natură, şi El este Natura”, numindu-L pe Dumnezeu „Energie Primară”, Agnes Stanford învaţă că noi putem literalmente să creăm virtuţi la ceilalţi prin puterea gândirii noastre, să vindecăm pe oameni de la distanţă, şi chiar să le iertăm pacatele prin vizualizare.
Foster este unul dintre numeroşii admiratori ai lui Agnes Stanford declară: „Agnes Stanford, şi scumpul meu prieten, pastorul Bill Vaswing, m-au ajutat foarte mult să înţeleg valoarea imaginaţiei în rugăciune pentru alţii”. Foster spune că el a împurmutat din lucrarea lui Vaswing „ideea anumitor vizualizări” pe care le prezintă, iar Vaswing le-a împrumutat de la Agnes Stanford.
Este de mirarea faptul că susţinătorii vizualizării nu par să se intereseze vreodată de problemele evidente la care dă ea naştere. În afară de faptul că ea este una din căile cele mai rapide care duc la ocultism, există nişte consideraţii morale care sunt ignorate. Ce drept avem noi să tulburăm universul lui Dumnezeu prin puterea gândirii noastre? Ca să nu mai zicem de manipularea altora prin faptul că ne impunem voinţa? Ignorând după cât se pare aceste grave implicaţii grave, Stanford a declarat: „După câteva luni de practică, am descoperit că-mi puteam influenţa copiii printr-un „control de la distanţă”... În mai puţin de un minut, copilul îşi schimba purtarea şi se realiza ceea ce văzusem eu în gând. Era ca şi cum aş fi scris şi aş fi pus în scenă o piesă de teatru, şi asistam la desfăşurarea pe scenă a acţiunii pe care o creasem în gândirea mea. Noi suntem într-adevăr făcuţi după Chipul Său... El e înainte de toate un Creator, şi aşa suntem şi noi”.
Foster, învaţat de Agnes Stanford, ne promite că prin vizualizare noi ne întâlnim cu adevăratul Hristos: „...Tu poţi de fapt să te întâlneşti cu Hristosul cel viu în această experienţă. Aceasta poate fi mai mult ca un exerciţiu al imaginaţiei, el poate fi o adevărată întâlnire faţă în faţă. Isus Hristos va veni de fapt la tine”.
Unii creştini fac astfel experienţe foarte reale prin vizualizarea lor înşile în prezenţa lui Dumnezeu, în ciuda faptului că Biblia declară că „El locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea”. Foster scrie: „Prin imaginaţie, tu permiţi trupului tău spiritual, strălucind de lumină, să se înalţe în afara trupului tău fizic. Uită-te înapoi astfel ca să te vezi pe tine însuţi...şi asigură-ţi trupul că vei reveni într-o clipă...
Urcă-te tot mai sus în spaţiu, până ce nu mai există nimic decât prezenţa caldă a Creatorului veşnic. Odihneşte-te în prezenţa Sa.
Ascultă în linişte ...toate instrucţiunile care-ţi sunt date”.
În continuare vom mai reda câteva remarci din cartea lui Foster, Discipline spirituale: „Putem coborâ de la minte la inimă, cel mai uşor, prin intermediul imaginaţiei. Probabil numai indivizii de excepţie Îl experimentează pe Dumnezeu prin contemplare abstractă: cei mai mulţi dintre noi suntem adânc înrădăcinaţi în simţuri; nu trebuie să dispreţuim această cale mult mai simplă de a intra în prezenţa lui Dumnezeu...
El este de acord cu ceea ce spune Sf. Teresa de Avila: „Deoarece nu puteam să fac reflecţii compatibile cu înţelegerea mea, recurgeam la a mi-L zugrăvi (imagina) pe Isus lângă mine”.
Foster mai spune: „Imaginaţia ne ajută să ne acordăm gândurile şi să ne centrăm atenţia. Dumnezeu utilizează imaginaţia noastră pentru scopurile Sale. A crede că Dumnezeu poate sfinţi şi utiliza imaginaţia înseamnă a lua în serios ideea creştină a întrupării”.
Când Foster vorbeşte despre „disciplina meditaţiei” el recomandă o „metodă” concretă de meditaţie „creştină”. Iată ce recomandă: „Alegeţi o poziţie comodă de şedere. Preferabil stând cu picioarele încrucişate, palmele liber căzându-ţi pe genunchi, îndreptându-le când cu dosul, când cu faţa în sus. Închide ochii şi încearcă să-ţi imaginezi un tablou al Domnului Isus”.
Benny Hinn
Într-o epocă şi lume în care „imaginea suprimă cuvântul”, celebrii nu sunt cei care ştiu să-i înveţe pe alţii sau să scrie bine, ci cei ce ştiu şi au carisma prezentărilor de spectacole încântătoare. Benny Hinn este unul dintre cei mai mari acrobaţi în domeniul spectacolului religios „creştin”.
Hinn este obsedat în lucrarea lui de personalitatea dispărutei Kathryn Kuhlman; aproape aceiaşi atitudine o are şi faţă de Aimee Semple McPherson, cea care în timpul vieţii ei de „vindecătoare” a avut două divorţuri şi care a murit dintr-un aparent supradozaj cu droguri. El vizitează permanent mormintele acestor două femei din cimitirul „Forest Lown” din California. Iată ce simte el acolo: „Am simţit o ungere minunată când am fost acolo. Într-adevăr, eu eu am auzit asta... am tremurat când am vizitat mormântul lui Aimee. Tremuram din tot corpul. Puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea... Cred că ungerea plutea peste corpul lui Aimee. Ştiu că mulţi o să fiţi şocaţi... Voi, voi, voi veţi simţi ungerea la mormântul lui Aimee. Este incredibil. Şi la mormântul lui Kathryn. Este înălţător. Am auzit de oameni care au fost vindecaţi când au vizitat mormântul lui Kathryn. Ei au fost total vindecaţi de Dumnezeu. Tu poate vei zice: „Ce nebunie”! Frate, sunt lucruri pe care noi niciodată nu le putem pricepe. Mă auziţi voi toţi?”
Benny Hinn aproape în toate întâlnirile religioase face aceleaşi fel de lucrări pe care le face şi orice guru respectabil. Prin „puterea” pe care o au ating oameni, şi acestia cad pe spate; ating oameni şi aceştia intră în transă şi văd culori vii sau au senzaţia că sunt străbătuţi de curenţi electrici. Metoda shati-pat funcţionează şi la Benny Hin, şi la orice altu guru indian, dar este profund demonică.
El afirmă răspicat: „Dumnezeu a venit din cer, a devenit om, l-a făcut pe om un mic dumnezeu, S-a dus din nou în cer ca om. El S-a înălţat în faţa Tatălui ca om... Dacă tu spui „Eu sunt”, tu de fapt spui „Eu sunt o parte din El”, nu-i aşa? Eşti tu copilul Lui? TU NU POŢI FI UMAN! Tu nu poţi” Dumnezeu nu naşte corpuri umane. Vei spune: „Aceasta este o erezie”. Nu, aceasta o spoune doar creierul tău prost”! Aceasta este un dintre cele mai tipice învăţături New Age.
Gândirea pozitivă este deasemenea przentă în lucrarea lui Hinn: „Popor al lui Dumnezeu, noi n-ar trebui să rostim niciodată, absolut niciodată, cuvinte aşa de distrugătoare ale credinţei cum sunt: ‚Facă-se voia Ta, Doamne’”
În domeniul exersării „puterii cuvântului rostit”, Hinn este cu adevărat specialist. Tot ce înteprinde, tot ce înfăptuieşte este numai şi numai pentru că există putere divină în cuvântului rostit. Însăşi valoroasa „ungere” vine numai dacă rosteşte cuvântul: „Până la urmă mi-am dat seama că ungerea depinde de cuvintele mele. Dumnezeu nu se mişcă până nu spun eu”.
W. Clement Stone
Un guru al potenţialului uman a fost Clement Stone, preşedintele unei companii de asigurări, coautor al lucrării „Succesul şi atitudinea”. Stone a numit principiile sale privitoarea la potenţialul uman pentru succes „atitudine mintalp pozitivă”. El este coautor cu Napoleon Hill. Stone i-a slujit lui Hill de călăuză ca să „scoată din acest imens izvor universal de inteligenţă infinită, în care este păstrată toată cunoştinţa şi toate faptele, şi care poate fi contactat prin subconştient...” Stone vorbeşte în carţile lui despre Dumnezeu, dar dumnezeul lui Stone este o „Putere divină” metafizică. La care este posibil să recurgi folosind tehnici care utilizează puterea mintală. Stone nu substituie credinţa prin PMA (Atitudine Mintală Pozitivă), ci susţine o idee cu mult mai periculoasă: cea care prtinde că PMA şi credinţa sunt unul şi acelaşi lucru, şi că a crede în puterea mintală înseamnă aproape acelaşi lucru ca a crede în Dumnezeu; că mintea umană este un fel de talisman magic care exercită o forţă metafizică ce dispune de capacităţi infinite, pentru ca ea n-ar fi, într-un sens anume, decât o parte a ceea ce numeste el Inteligenţa Infinită. Nu este vorba despre altceva decât de „Dumnezeul” New Age şi al sectelor car folosesc ştiinţa mintală.
Denis Waitley
Denis Waitley este şi el unul dintre cei mai recunoscuţi scriitori şi vorbitori motivaţionali.
Acesta spune: „Cea mai importantă cheie pentru o îmbunătăţire permanentă a respectului de sine este practica autosugestiei pozitive. Trebuie în fiecare clipă să ne alimentăm gândurile cu imagini pozitive asupra noastră înşine şi asupra performanţelor noastre, întru-un mod atât de perseverent şi de viu, încât imaginea pe care o avem despre noi înşine să fie modelată şi schimbată, cu timpul, pentru a se conform unor standarde noi şi mai înalte”.
Într-o lucrare al lui Waitley, aclamată de conducători creştini de primă mărime, el sugerează înregistrarea „autosugestiilor pozitive” şi ascultarea lor în mod repetat pentru îmbunătăţirea „stimei de sine şi a creşterii creatoare”. În lumea seminariilor de reuşită şi motivaţie, imaginaţia este considerată cheia care dă acces la potenţialul infinit. Waitley sugerează că nu trebuie să asculţi conţtient de „autosugestia pozitivă”, ci că „partea draptă a creierului” trebuie să o poată „înregistra” în subconştient, sub forma de „imagini şi sentimente despre tine însuţi”... El adaugă cu subliniere: „Ceea ce vezi în imaginaţia ta îţi va guverna totdeauna lumea”. Aceasta nu este o invitaţie ca să ne aţintim privirea asupra Domnului. În loc să fim „transformaţi după chipul lui Hristos” meditând prin credinţă asupra gloriei Sale (2 Corinteni 3.18), suntem invitaţi să ne vizualizăm cum ne-ar place să fim, ca se ne transformăm noi înşine în imaginea pe care o avem în fantezie. Waitley declară: „Aşa cum te vezi pe tine însuţi în inima gândurilor tale, înaintea ochiului tău lăuntric, aşa vei deveni cu adevărat”.
Waitley mai spune: „Vizualizarea este eficace, pentru că mintea noastră reacţionează automat la informaţiile pe care i le dăm, sub formă de gânduri, de imagini, de emoţii... Faptul de a-ţi reprezenta în mod viu o scenă în gândirea ta transformă această scenă într-o experienţă reală”
Og Mandino
Este un super-om de afaceri şi unul dintre cei mai importanţi purtători de cuvânt ai motivaţiei, ale cîrui cărţi s-au vândut în peste 7 milioane de exemplare. Acesta plasează cartea „De la idee la bani” printre cele mai bune 12 cărţi din toate timpurile dintre cele care tratează dezvoltarea de sine.
Cărţile lui Mandino încurajează gândirea pozitivă şi autosugestia.
Anthony Robbins
Fostul consilier special (care a ţinut loc şi de guru) al lui Bill Clinton, fostul preşedinte al Statelor Unite. El numeşte principiile sale privitoare la potenţialul uman „putere nelimitată”. În introducerea cărţii sale „Paşi uriaşi”, Robbins face următoarea dedicaţie: „Marelui Maestru tae kwon do Jhoon Rhee, ale cărui dragoste, loialitate şi cunoştinţe m-au inspirat în această realizare măreaţă, domnule, mă plec cu respect în faţa dumneavoastră”.
Mai toţi autorii motivaţionali spun că succesul se bazează pe sine: tot ce îşi imaginează mintea poate fi realizat. Acest drum spre prosperitate duce tot mai departe de dependenţa de Dumnezeu. Cei care au obţinut succese prin această filozofie şi principiile ei consideră sărăcia ca o lipsă a înţelegerii acestor principii ale succesului şi folosirea rugăciunii şi folosirea rugăciunii şi a dependenţei de Dumnezeu ca pe o cârjă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
