Apocalipsa capitolul 20.

Apocalipsa 20.


Soarta fiarei şi a proorocului o ştim, din cp 19 – dar ce s eîntâmplă cu diavolul? Primim răspunsul aici.


20:1 Înger ce încuie. Nu este îngerul din 9:1, deşi seamănă. Acolo era chiar satana, steaua ce a căzut din cer şi descuie abisul. În 9:1-2, imagininea dezlegării abisului însemna a permite forţelor demonice să-şi dezlănţuie mânia. Sigliarea are scopul de a limita, de a izola, de a împiedica să scape (vs 8 – teminţa diavolului). Scopul legării lui este să nu mai înşele (20:3). Dar cum satana nu mai înşeală? Este legat de un lanţ al circumstanţelor. În toată Biblia, în toată Apocalipsa Satana este înşelătorul (Apocalipsa 12:9.12.17, 16:13). La revenirea lui Hristos cei răi sunt nimiciţi (2 Tes 1:6-10), mântuiţii sunt luaţi la ceruri (1 Tes 4:15-17), iar diavolul este legat să nu mai înşele.. interesant că atunci când învie cei răi la a doua înviere (20:5), după cei 1000 de ani, tot atunci, după cei 1000 de ani, este dezlegat şi Satana (20:7-8). Nu este un sadism din partea lui Dumnezeu: când nu mai e nici un om pe pământ, tocmai atunci diavolul este împiedicat, legat să nu mai înşele pe nimeni, dar când oamenii învie, atunci este dezlegat şi satana. Imaginea e clară: pentru că satana nu are pe cine înşela, este legat... stă singur cu îngerii lui.



20:1-3 Descrierea legarii Diavolului este numai în simboluri (v.1-3). Daca lantul, balaurul, cheia, sunt simboluri, n-avem de ce sa credem ca abisul ar trebui înteles în sens propriu, o prapastie adânca sau o fântâna parasita, cu capac si încuietoare... Diavolul este spirit si nu poate fi încatusat de niste elemente, materiale Numai cuvântul sj faptele lui Christos îi pot restrânge activitatea. .. Singura activitate a îngerilor rai este lupta împotriva lui Dumnezeu, provocând la pacat si distrugând pe oameni. O activitate restrânsa de Dumnezeu, în limitele dreptatii Lui, dar eficienta, si atotprezenta în lume. Însa când dreptii vor fi luati la cer, iar cei rai nimiciti la revenirea lui Iisus, Satan va fi „legat în lanturi" prin acest eveniment. Abisul, încuietoarea si pecetea, subliniaza faptul ca nu va avea nici o posibilitate de iesire din situatie.


În deşertul de moarte şi inexistenţă, Dumnezeu îl arestează pe diavol. Este numit aşa ca în Apocalipsa 12:9 – şarpele cel vechi, diavol şi satana. Din trinitatea demonică doar el mai e – fiara şi profetul mincinos, au fost distruşi, împreună cu împăraţii pământului (19:20-21).



Cheia fântânii adâncului – de la îngerul cp 9:1, steaua căzută, acum e la îngerul cerului. Abis – starea precreaţie. Diavolul este în această stare. Nimeni nu mai e prezent; e singur... nu are pe cine ispiti. Momentul este prevestit în ritualul de Kippur – ţapul pentru Azazel este alungat singur în pustie (Lev 16:20-22), ritual ce face parte din mântuire; aşa se finalizează ispăşirea păcatelor oamenilor, prin curăţirea sanctuarului. Ioan 12:31, 16:11 spune acelaşi lucru. 1 Enoh vorbeşte de legarea lui Azazel şi alungarea lui în deşert – era crezut aşa în tradiţia iudaică-



1000 de ani – în Biblie reprezintă o perioadă lungă de timp (1000 de ani sunt mulţi ani), simbolică (poate fi şi un timp literal dar cu siguranţă este o perioadă reală, adică un timp!!!)– vezi cei 144.000 = o mulţime mare, vezi şi Ps 84:10 – o zi în casa Domnului decât 1000 în altă parte; Ps 90:4, Ecl 6:6, ... După această perioadă lungă de timp, este dezlegat, pentru puţină vreme. Imaginea evocă Isaia 24, unde se vorbeşte de încarcerarea celor răi pentru o lungă perioadă de timp, apoi pedepsirea lor (Isa 24:22).



1000 de ani – cam atât a trăit prima generaţie, de oameni, înainte de potop: Adam 930, Iared 962, Metusalam 969, Noe 950; istoria este refăcută, oamenii se îndereaptă spre timpul edenic... acum merg în sens invers, au iarăşi o perioadă de 1000 de ani.



Direcţii: Postmilenialism – venirea lui Hristos după 1000 de ani de pace, prin îmbunătăţiri sociale etc. Adoptată într protestanţi, înainte de 1 RM - de atunci a fost abandonată.


Amilenialism – doctrina în Biserica Romano- Catolică şi Ortodoxă – crezută de pe vremea lui Augustin (sec Iv – V). Mileniul este era creştină, inaugurat de crucea lui Isus. Diavolul este astfel legat (nu face tot ce vrea) şi evanghelia este vestită şi răspândită în lume. Mileniul este perioada simbolică, în care biserica conduce lumea. Prima înviere este: fie naşterea din nou a credinciosului, care apoi domneşte cu Hristos; fie învierea sufeltelor, care acum domnesc şi trăiesc cu Hristos în ceruri.



Premilenialism. Venirea lui Hristos precede mileniul. Creştinii din primele 3 secole aşa au crezut. Sunt mai multe opinii despre 1000 de ani, de după venire: dispensaţionaliştii, istoriciştii, adventiştii. Tronul apare de 47 de ori în Apocalipsa şi cu excepţia tronului fiarei şi a satanei, este mereu în ceruri. Atunci imaginea din Apocalipsa 20 reprezintă sfinţii în ceruri, nu pe pământ (20:4-6).

20 :4 … AU înviat: accentual pus pe înviere!!!



Durata de o mie de ani nu înseamna¦ ca domnia lui Christos si a sfintilor va avea sfârsit, ci ca Christos împreuna cu sfintii domnesc în acest timp, punând capat existentei razvratirii în univers. Dupa aceea împaratia lui Dumnezeu va continua sub o alta forma, pentru toata vesnicia (1 Cor. 15:22-25-28, Apoc 22.5).



De la pustiu, imaginea se schimbă la cerul plin de viaţă. Aici găsim martirii (20:4), cei ce cereau dreptate în sigiliul 5(Apocalipsa 6:9; ei au alteptat, 6:11, se odihnesc de muncile lor 14:13 – acum învie); apoi oamenii simpli, care au rămas credincioşi, care nu au făcut gesturi eroice, martire. Aici este prezentă toată ceata mântuiţilor, în orice formă şi de orice fel. Cei înviaţi se întâlnesc cu generaţia finală, şi astfel sunt luaţi la cer, alcătuind marele popor al mântuiţilor din toate timpurile (1 Tes 4:15-17). Interesant, în vs 4 se vorbeşte de martirii lui Dumnezeu înviaţi, dar şi de înviaţii ce nu se închinaseră semnului fiarei şi icoanei ei, nu primiseră semnul ei pe mână sau pe frunte. După ce sunt descrise cele două categorii, se vorbeşte în mod unitar de înviere. atunci: aşezarea semnului fiarei pe mână sau pe frunte, are loc la finalul istoriei, chiar la închiderea harului – plăgile cad după închiderea harului, doar peste cei ce au primit semnul fiarei pe mână sau p frunte 16:2... Deci sfinţii vor mai muri, după închiderea harului. Sau dacă semnul fiarei - loialitatea faţă de fiară şi principiile ei - se primeşte în toată isotria păcatului??? Dar plăgiel cad numai peste tabărăa clară a celor ce au primit smenul fiarei. Poate că atunci este doar imaginea cristalizată... grupele mai bine împărţite... Merită studiat aspectul!!!



Suflet. În ebraică termenul semnifică omul viu, cu toatecomponentele fizice, mintale şi spirituale – singurele entităţi spirituale ce pot părăsi şi reveni în trupul uni om, în Biblie sunt demonii (Mat 12:43-45, 8:32). Sufletul, astfel suferă de foame (Ps 107:9, Deut 12:20) etc. Biblia prezintă o imagine holistă asupra omului – când moare, totul moare, adică nu mai trăieşte (Ecl. 9:5). Moartea implică toată persoana, cu toate componentele ei, la fel şi viaţa. Înveire a înseamnă revenirea trupului la viaţă şi revenirea conştienţei de sine. Biblia nu descrie în amănunte înviere – ci doar rezultatul: mântuiţii sunt vii, în trup. Învierea – ca rezultat este dovada credibilă, dovada credinţei (aici demonstraţia cu trupul în care a înviat Hristos – Luca 24:36-43 – apoi Ioan spune că vom fi ca El – 1 Ioan 3:2, şi Pavel Fil 3:21).



Judecata – victimele devin judecători; justiţia este stabilită. Dumnezeu deja a judecat – au înviat doar cei buni. Aramgehdonul grupează foarte bine taberele – duşmanii lui Dumnezeu sunt ocnturaţi, iar plăgile cad peste cei ce au fost judecaţi şi declaraţi ca fiind ai fiarei. Judecata aceasta deci precede chiar venirea lui Mesia – ca în Daniel 7 – judecată înainte de venire. Doar Dumnezeu are dreptul să judece, integritatea morală, corectitudinea şi puritatea necesară (Ioan 8:7). Dar El vrea să se justifice în faţa universului, în faţa oamenilor. El aduce cărţile 20:12, şi răscumpăraţii au puterea să judece şi să domnească cu El (20:4.6). Dumnezeu vrea să-i informeze pe aceştia de ce a făcut ceea ce a făcut. Cărţile conţin probabil, înregistrările despre loialitatea faţă de Dumnezeu, sau faţă de diavol, a oamenilor. Judecata – este ceea ce fac mântuiţii în timpul mileniului (20:4) – ceea ce Isus a promis ucenicilor Mat 19:28 – vezi li 1 Cor 6:2-3.




20:5 Întâia înviere . evident la revenirea lui Hristos, când începe domnia de 1000 de ani a sfinţilor cu Hristos (20:4) – moment ce corespunde cu începutul celor 1000 de ani de izolare a diavolului (20:2).



20:6 Fericiţi şi sfinţi. A cincia fericire din Apocalipsa, legată de venirea lui Mesia – ca şi celelalte. Legătura dintre înviere şi venirea lui Mesia, nu e nouă – Daniel 12:2.13 – capitolul începe şi termină cu aceeaşi imagine, a învierii, aducă de biruinţa lui Mihail. La fel Apocalipsa, vorbeşte de înviere, după victoria călăreţului de pa calul alb. Pavel vorbeşte la fel 1 Tes. 4:15-17. Învirea este motivul pentru care Biblia vorbeşte de prezenţa morţilor (decapitaţilor) în ceruri. Fericirea e că nu au parte de moartea a doua, de moartea veşnică – aceasta era promisiunea credincioşilor din Smirna (2:11).




Preoţi. Termenul e alăturat cuvântului sfânt, sau sfinţit pentru Domnul. Dacă mântuiţii sunt înviaţi ca preoţi, este descrisă apropierea lor de Dumnezeu şi chemarea lor la sfinţenie; ei sunt judecători, împăraţi şi preoţi (au fost aşa ca mântuiţi vezi 1:6, 5:10, acum sunt în ceruri, îndeplinindu-şi atributele), ca Dumnezeu, disting bine acum binele de rău (Apocalipsa 3:21 se împlineşte). Sfinţii nu judecă doar semenii şi îngerii căzuţi (1 Cor. 6:2.3), ci pe Dumnezeu Însuşi şi acţiunile Lui.

20:7 Satana dezlegat. La sfarsit Satan va fi dezlegat în acelasi mod în care a fost legat.. Exista o înviere a celor fericiti si sfinti la începutul mileniului (inaugurat prin venirea lui Iisus, si o înviere a celorlalti la sfârsitul mileniului. Ceilalti sunt nefericiti si nesfinti, ei vor cadea iarasi sub puterea pacatului si a lui Satan dupa ce vor învia (v.8-9).


Dumnezeu dă 1000 de ani în care toate suspiciunile să fie înlăturate – doar aşa se poate construi un nou început. Dumnezeu putea să distrugă pe cei răi la Parousia – toate datele erau gata. Dar Dumnezeu aşteaptă încă 1000 de ani şi când distruge este ca reacţie la intenţia distrugătoare a celor răi.


Gog şi Magog – din cele 4 colţuri ale pământului – semnifică naţiunile pământului îndreptate împotriva lui Dumnezeu.


Ca nisipiul mării . mulţimea opozanţilor lui Dumnezeu este parodie după promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam – că sămânţa lui va fi ca nisipul mării Gen 22:17
20:9 Cetatea Sfânta, capitala de drept a întregului pamânt, se va coborî din cer (Ev 11:10.16, 12:22, Gal 4:26, Apoc 21:2) inaugurând înoirea lumii. Distrugerea cu foc e inspirată din Ezechiel 38:22-23, 39:6. Apoi este detaliată în vs 11-15 (nu sunt două distrugeri, ci una singură, decisivă, finală)


20:10 Satana în iazul de foc – cu fiara şi profetul mincinos. Dacă în 19:20, deci la venirea lui Isus, se vorbea de nimicirea veşnică pentru aceste două instituţii, fiara şi proorocul mincinos, aruncarea diavolului în acelaşi loc, înseamnă acelaşi lucru: nimicirea veşnică. (la revenirea lui Isus instituţiile sunt imicite; oamenii ce compun acele insituţii îşi vor primi pedeapsa după 1000 de ani, aşa cum ne arată imaginea distrugerii lu Gog şi Magog – neamurile pământului). Destinul acesta este pregătit pentru diavol şi ai lui de mult timp Mat 25:41, şi nu începe decât după mileniu, când diavolul va fi aruncat în el. Nici o creatur, înaintea lui nu gustă din acest foc, adică din moartea a doua!!!


Munciţi zi şi noapte în vecii vecilor – vezi 14:11



Învierea celor răi. Aparitia lor da iarasi ocazie de activitate Satanei. Intenţiile lui sunt clare (20:8) Are acum pe cine pacali. Nu-i mai poate minti ca el este Christos, dar îi convinge sa continue razboiul început înainte de mileniu, asigurându-i ca dreptatea este de partea lui, ca Christos si întregul cer n-au dreptate,ca el i-a înviat, ca el si cu îngerii lui, împreuna cu inteligenta umana din toate timpurile au suficienta putere sa cucereasca Noul Ierusalim. Razboiul lui Gog si Magog din Ez 38-39 (care nu s-a împlinit cu Israel la timpul prezis, dupa întoarcerea din robie, ca si profetiile din cap.36-37 si 40-48) se va împlini în acest ultim asalt paranoic si disperat al tuturor nefericitilor lumii care s-au obisnuit sa-si lase mintea controlata de argumentele lui Lucifer. Numarul lor...ca nisipul marii... este cea mai tragica metafora din Biblie. Miliardele pentru care Christos a murit, târâte în rebeliune de îngerii apostati...Toti cei ce au respins invitatia lui Dumnezeu în timpul vietii, nu vor mai avea o alta sansa. Scenariul seamănă cu Armaghedonul: tabere strânse pentru conflict, sunt învinse şi sfârşesc în foc. Şi aici nemele bătăliei este unul ebraic Gog şi Magog (Eze 38:2). Aici în Ezechiel 2:10-11 Gog şi Magog sunt cei ce îşi propun, cu cea mai rea intenţie, să atace poporul paşnic, ce nu are nici un gând de război – perversitatea răului. Vedem diferenţele faţă de Armaghedon: războiul este dus de împăraţii de la răsăritpt subiminarea Babilonului – un duşman precis; oastea rea e condusă de balaur, fiară şi prooroc mincinos. În cp 20 duşmanul nu e definit – Gog şi Magog e imaginea răului şi a mulţimii (vs 8), armatele din cele 4 colţuri ale pământului, sunt la zidurile cetăţii sfinte şi o atacă. Ironia e adâncă: la Armaghedon, duşmanii lui Dumnezeu s-au strâns să cucerească Muntele lui Dumnezeu, dar ajung într-o vale (Ezechiel).


Gog şi Magog – descriu mulţimea; în tradiţia ebraică desemnau cele 70 de naţiuni, ce nu aparţineau lui Israel – adică neamurile , străine de legământul cu Dumnezeul lui Israel.


Pe tronul alb stă Dumnezeu Însuşi ca judecător. Dă sentinţa şi ceea ce 2 Pet 3:10-12 a prezis, acum se întâmplă. Tronul alb. Finalizează imaginea victoriei, începută cu calul cel alb. Cerul şi pământul fug (20:11), imagine ce ne duce înapoi în 6:14, 16:20-21, în liniştea tăcerii din 8:1.



Cărţile şi Cartea vieţii – pe lângă toate cărţile deschise, cărţile loialităţii, este şi cartea vieţii. Aici sunt cei ce au crezut în Hristos – nimeni din cei care nu sunt scrişi în această carte, nu poate intra în ceruri (21:27 // 20:15). Judecata este după ceea ce stă scris în cărţi.


Mântuirea este prin har, dar judecata este după fapte (Rom 2:6, 2 Cor 5:10, 1 Pet 1:17), căci faptele sunt dovezi de netrunchiat despre loialitatea inimii; exprimă fie credinţă sau necredinţă, credincioşie sau necredincioşie – Alan Johnson. Imaginea e frumoasă – faptele citite din cărţi. Şi sunt multe fapte, bune, rele, şi la cei drepţi, şi la cei nedrepţi. Dacă mântuirea nu este dată pentru ceea ce faci, atunci nu este refuzată pentru că nu ai făcut ceva... În cărţi sunt multe fapte, faptele tuturor oamenilor. Dar mântuiţii sunt scrişi în Cartea Vieţii – nu pentru faptele pe care le-au făcut, sau nu le-au făcut, ci pentru că ei cred în Hristos! Cartea vieţii este a Mielului – 21:27 – adică apare o dimensiune particulară, personală. Atunci şi cei mântuiţi sunt ai Mielului...



Moartea Veşnică. Pedepsirea celor rai are loc chiar în momentul în care asalteaza cetatea. Fara îndoiala, au avut timp suficient sa se pregateasca de un atac armat. Biblia spune ca focul mâniei lui Dumnezeu, un foc supranatural i-a mistuit. Nu exista un termen mai clar si mai tare care sa descrie pedeapsa exacta pe care o vor primi cei rai (Mal 4:1, Ob 16, Ev 10:27, Mat 10:28, Ez 28:16-19). Unii prefera sa admire flacarile si fumul vesnic din imaginea metaforica a v.10.15, fara sa observe care este sensul metaforei (v.14, cap 21.8). Moartea a doua înseamna moartea fara înviere, o pieire vesnica. Moartea aici e definitivă – chiar şi moartea moare!!! (20:14). Strigătul lui Pavel este acum împlinit (1 Cor 15:55, Osea 13:14). Moartea este opusul/absenţa vieţii, nu viaţă de alt fel, în altă parte. Mai mult, Biblia spune clar că viaţa veşnică este doar pentru mântuiţi, în rai, în ceruri (Romani 2:6.7). Cei ce nu sunt în ceruri, nu au viaţă. Au murit de moartea a doua, adică au murit, fără să mai existe speranţa învierii, a conştiinţei etc. Imagineile din Apocalipsa 22:2 cu pomul vieţii, Gen 3:22 – vorbescdespre necesitatea omului de a mânca din pomul vieţii ca să trăiască; deci omul nu are viaţă proprie în el însuşi, doar Dumnezeu e nemuritor, are viaţă în Sine (1 Tim 6:15, Ioan 14:6, 5:26). Omul trăieşte doar dacă primeşte viaţa de la Dumnezeu, adică dacă este în legătură, în relaţie cu Dumnezeu. Omul trăieşte doar dacă este în ceruri – nu există două locuri cu viaţă veşnică: rai şi iad. Ci un singur loc, cu un singur fel de viaţă veşnică – lângă Dumnezeu, în prezenţa Sa. Iazul de foc este distrus – moare şi el!!!



Moartea – este personificată aici, este duşmanul oamenilor (20:14 – vezi 1:18, dar şi 1 Cor 15:26.55)



Imaginea sublinează distrugerea toatlă şi definitivă a răului! Ezechiel vorbea de faptul că, după nimicirea lui Gog şi Magog nu mai rămâne nimeni dintre ei, ci israeliţii îi vor îngropa (Ez. 39:12). Israelul spiritual al lui Dumnezeu, biriutorii fiarei, credincioşii din toate timpurile şi din toate popoarele, niciodată nu va mai fi deranjat de rău!



După 1000 de ani de judecată, supravieţuitorii armaghedonului dau verdictul: fiecare a fost judecat după ceea ce a făcut (20:13).



Ultima scena (v. 11-15) priveste aceeasi judecata finala din punct de vedere al dreptatii desfasurarii ei: focul iadului va fi împartit fiecaruia dupa gradul de vinovatie (v. 12 u.p.). Focul acesta este supranatura| (Is 30:33). Numai un asemenea foc poate tortura si nimici pe Satan si poate pedepsi în mod selectiv pe oamenii razvratiti. Scena judecatii mileniale se deschide prin a doua venire a lui Iisus ca Judecator suprem (v. 11,).Tronul alb, ca si calul alb (19:11) si norul alb (14:14) sunt simboluri ale dreptatii judecatii Lui. În fata acestei dreptati de un alb înspaimântator, cerul si pamântul sunt descrise ca alergând sa se ascunde din fata Lui. „Si nu s-a mai gasit loc pentru ele". Cine mai ramâne în viata în acest timp? Toti oameni sunt judecati ca morti, dar sunt înviati ca sa-si poata primi plata (v. 13). Nimicirea este atât de completa încât si moartea si mormântul pier împreuna cu vaietele si durerile pentru totdeauna (vi4, 21:4). Unde se mai poate gasi loc pentru un iad vesnic într-o lume în care toate lucrurile devin noi? (21:5).


Iazul cu foc – nu este o imagine literală a unui lac arzând, ci imaginea distrugerii totaleş i definitive. Moartea este distrusă şi ea. Mal 4:1 – se împlineşte, nimic rău nu mai rămâne.



De ce nu accepta Dumnezeu si pe cei pacatosi în împaratia slavei Lui?

Fiindca „cei ce sunt necredinciosi lui Iisus în aceasta viata, ar fi necredinciosi fata de El si în lumea viitoare si ar crea o noua rebeliune în cer." (RH Sept 28, 1897). Vezi si Is 26:10.




Retospectivă


Mileniul e timpul pe care Dumnezeu i-l dă diavolului să înţeleagă răul pe care şi l-a făcut şi l-a făcut. Dă timp mântuiţilor să vadă şi să înţeleagă clar natura păcatului 1 Cor 13:12. Concluzia mileniului descoperă toată taina lui Dumnezeu, pomenită în Evanghelie deseori – Rom 16:25-26, 1 Cor 2:6-10, Ef. 3:1-20, 1 Tim 3:16. Acum se împlineşte 1 Cor 4:5 - De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu. După nimicirea răului, pământul este refăcut şi îşi aşteaptă „locatarii”.