Apocalipsa capitolul 9

Apocalipsa 9

A 5-a trâmbiţă, 9:1-12

Daca primele patru trâmbite sunt interpretate cu oarecare nesiguranta, comentatorii obisnuiesc sa spuna ca trâmbitele din capitolul 9 duc la disperare pe toti exegetii…


9:1 stea care căzuse din cer - stea = înger: Iov 38:7, Apocalipsa 1:20, 12:9.4. Steaua/luceafărul mare căzut din cer aminteşte de Isaia 14:12-14, Luca 10:18, Apocalipsa 12:7-12 – adică satana. Aici e la trecut – deci căzuse anterior, acum doar o vede acţionând.

Timpul este ca la trâmbiţa 3-4: apare steaua căzută, deci puterea uzurpatoare, idee reminiscentă din Babilon. Până acum, evenimentele erau cauzate de Dumnezeu – veneau de sus. Acum sunt venite din abis – de jos.

CBAZŞ Este interesant de notat în trecere faptul că imaginea unei stele căzute apare şi în literatura apocaliptică ebraică, pentru a-l descrie pe Satana ca o stea căzută din cer (Enoh 88,1; R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 2, p. 251).

Cel mai distructiv factor, din punct de vedere spiritual, este acela care se pretinde domn, parinte si eliberator, care pretinde ca are cheile raiului, dar nu poate descuia cu ele decât putul fara fund al abisului.
Fântâna Adâncului – adâncul este locul de izolare al regilor pământului şi a oştilor cereşti neascultătoare, până la primirea pedepsei Isaia 24:21-22; adânc este şi la Gen 1:2, cu sens de haos. Adânc este temniţa întunecată , în care sunt demonii, închişi, sub controlul lui Dumnezeu, păstraţi pentru judecată 2 Petru 2:4, Iuda 6, Apocalipsa 20:1.3 (deci Adîncul este locul izolării: pe îngerii căzuţi asta înseamnă pământul – sunt limitaţi doar la pământ - , unde aduc haosul; ei vor fi închişi şi legaţi în adânc [oricum sunt limitaţi aici], când nu vor mai avea pe cine să ispitească). De aici se ridică fiara 11:7, 17:8. Hristos este Cel ce deţine controlul absolut 1:18. Steaua căzută primeşte autorizarea dea lucra, are şansa de a-şi face lucrarea, care e distrugerea.


Abis: ebr theom – gr. abussos, ce descrie pământul înainte de creaţie (Gen 1:2). Aici, theom este asociat cu apă, întuneric şi gol. În Gen 2:5, termenii folosiţi sunt „nu” şi „încă” - creaţiunea înaintea de intervenţia lui Dumnezeu – theom- este negarea lui Dumnezeu, absenţa Lui. Adâncul devin locuinţa duşmanilor copiilor lui Dumnezeu, leviatanul (Isa 51:9, Ps 74:13). 1 Enoh îl numeşte locuinţa îngerilor căzuţi.
I s-a dat - Dumnezeu i-a dat cheia – de la Dumnezeu vin toate.
9:2 S-au întunecat - întunecarea este inversul creaţiei – lumina este favoarea lui Dumnezeu (gen 1:14-18, Isaia 30:26). Întunecimea este asociată cu judecata/pedeapsa lui Dumnezeu: Ezechiel 32:7-8, Isaia 13:10, Amos 5:18, Ioel 2:2.10, 3:15 // Mat. 24:29, Marcu 13:24-25. Întunericul vine din altă parte faţă de trâmbiţa 4 – de jos; este imaginea precreaţiei.
În Evul Mediu, pentru că Dumnezeu a fost uzurpat, din adânc ies mulţi agenţi, ce întunecă lumina ce vine de sus; forţele sunt: perversiunea, pretenţiile, intoleranţa, opresiunea – ce neagă locul lui Dumnezeu şi conducerea Sa în lume. (iar din această atitudine promovată de Biserică, s-au născut monştrii: islamul, intoleranţa religioasă, ateismul – ce-L alungă pe Dumnezeu, îi uzurpă locul, după modelul bisericii: aceasta L-a înlocuit pe Dumnezeu cu slujirea sa; ateismul Îl înlocuişte pe Dumnezeu cu raţiunea umană)
Biserica uzurpă lucrarea lui Dumnezeu – omenirea se întoarce împotriva Bisercii, şi-L alungă pe Dumnezeu- revoluţia franceză, milcarea anticlericală din sec XVII- XVIII sunt răspunsurile omenirii la cruciade, inchiziţi, războaiele religioase din sec IX-XVI.
În Noul Testament întunericul şi lumina reprezintă răul şi binele: 2Cor. 4:4 – Dumnezeu repetă spiritual creaţia în sfinţii Săi 2 Cor. 4:6; Ioan 1:9, 8:12, 12:46. Matei 4:16 – lucrarea lui Isus este lumina. Cei ce resping lumina şi trăiesc în întuneric primesc judecata Ioan 3:19.
Fum – însoţeşte judecata; aminteşte de Sodoma şi Gomora, distruse prin foc... fumul se ridica asemenea unui cuptor Gen 19:28. Fumul întunecă total, în timp ce trâmbiţa a patra a însemnat o întunecare parţială. Ne amintim şi de plaga egipteană Exod 10:22.23.
9:3 Lăcuste – simbol al judecăţii: Ier 51:14, Exod 10:4-15, îndreptate şi împotriva lui Israel apostat Ioel 2:4-10 // cu imaginea invadatorilor din Apocalipsa 9:9-10. Lăcustele sunt simbolice: sunt ca scorpionii, atacă nu plante, ci oameni. Imaginea marchează asemănarea luptătorilor cu lăcustele, viteza, strategia militară a lăcustelor (Osea 14:3, Ioel1:6.10).
Lăcustele întunecă cerul, ca la plaga Egiptului Exod 10:15. În trâmbiţa a patra lumina Evangheliei a fost umbrită – acum întunericul este îndesit. Când oameni resping Evanghelia ca sursă de viaţă, sunt chinuiţi de forţele demonice ale întunericului Ioan 3:18-21. Cheia este în Luca 10:17-20, unde şerpii şi scorpiile/ scorpionii sunt simbol pentru forţele demonilor/demonice.
9:4 Iarba pământului, verdeaţa, copacii – simbolul poporului lui Dumnezeu, acum israelul spiritual, Luca 23:31 şi 8:7 – copacul verde este Isus, iar cel uscat Ierusalimul. Faptul ca este contrast între verde şi oamenii care nu au sigiliul lui Dumnezeu, suportă această interpretare.
Sigiliu – 2 Tim. 2:19 sigiliu înseamnă recunoaşterea lui Dumnezeu că cineva îi aparţine – atacul acesta demonic nu îi afectează pe cei ce sunt ai lui Dumnezeu, apăraţi de Evanghelie Luca 10:19
Efectele trâmbiţei 5 sunt limitate în timp şi spaţiu: lovesc doar pe cei ce nu au sigiliul, şi 5 luni – adică o generaţie (viaţa unei lăcuste). Sigiliul este semnul apartenenţie (Cânt. 8:6).
Referirea la sigiliul divin pe fruntea credinciosilor ne-ar tenta sa consideram Apoc 7:1-4 drept context profetic, dar prezenta celor „cinci luni" (150 zile-ani ne împiedica sa asezam aceasta calamitate dupa 1844, daca luam în serios juramântul îngerului din cap. 10
9:5 – Cinci luni – viaţa unei lăcuste e de 5 luni – deci răul produs de ele este de o generaţie; sau aplicat zi/an. În Vechiul Testament doar la potop întâlnim 5 luni Gen 7:24 şi 8:3 – poate fi modelul lui Ioan – lăcustele chinuie pe pământeni 5 luni, după modelul potopului?? – Noe şi familia lui sunt preotjaţi de furia apelor 5 luni; la fel cei sigilaţi ai lui Dumnezeu sunt la adăpost de furia trâmbiţei a cincia.
Să-i chinuiască. Nu să-i omoare. Plaga a cincia nu este fizică, ci spiritual- mentală. Chinul demonic este tortură psihologică şi angoasă suicidală. În ciuda atacului, Biserica supravieţuieşte atacului
5 luni – 150 de zile/pot fi ani? Dacă sunt ani, de la 1798, când papa a fost arestat, au trecut 150 de ani până când biserica Evului Mediu a renăscut şi conduce din nou lumea – partidele în Europa sunt creştin-democrate, adică catolice. Vaticanul are putere să influenţeze politica mondială, prin dezbaterile ei despre foametea în lume, viziunea sa ecumenică.
9:10 – Cozi ca scorpionii şi bolduri – sunt ca nişte cai // Ioel 2:4, cu dinţi de lei // Ioel 1:6, zgomotul aripilor ca nişte care de luptă // Ioel 2:4-5.
Chinuiau cu cozile lor – Isaia 9:14-15, profetul fals otrăveşte poporul cu învăţăturile lui, ca un scorpion. // cu Apocalipsa 12:4, unde satana cu coada lui a tras după el o treime din îngeri, înţelegem că această coadă simbolizează insistenţa şi înşelăciunea cu care i-a condus pe îngeri să să răscoale împotriva lui Dumnezeu. Aceasta face satana şi aici, în Apocalipsa 13:13-14.
9:11 – Abadon şi Apolion –Abadon în ebraică înseamnă distrugere; Apollion, în greacă înseamnă distrugătorul. Distrugătorul e satana, conducătorul demonilor Mat. 12:24, distrugătorul Ioan 10:10, vezi şi Apocalipsa 12:12-17 – slujitorii lui distrug pământul, şi vor fi distruşi Apocalipsa 11:18; Efeseni 2:2 numit domnul puterii văzduhului. Rolul lui este să aranjeze forţele răuluipt ultima şi cea mai mare bătălie din toate timpurile. Pregătirile sunt amintit şi în trâmbiţa 6, mai ales la finalul ei.
Abadon – personificarea abisului din versetul 1. Vine din ebr. adab – a muri, a dispărea, în general folosit în literatura înţelepciunii, pentru a descrie soarta celor răi.
Apolion – din gr apollynai – a ruina, a distruge, a pierde. Termenii au aceeaşi conotaţie, evitarea, negarea lui Dumnezeu.
Trâmbiţa 5 reprezintă declinul spiritual, urmat după Evul Mediu şi umanism, raţionalism, secularism.
Lăcustele sunt simbolul judecăţilor lui Dumnezeu asupra opresorului – durează 5 luni, ca şi perioada potopului. Gen 7.24 – deci opresorul este pedepsit.
Lipsa sensului în viaţă, adus de raţionalism, evoluţionism întunecă perspectiva şi usucă iarba verde, ce era în legătură cu izvorul vieţii. Fumul rătăcirii spirituale, new age, islamul se ridică şi acoperă lumina, oferind surogatul vieţii spirituale, pe care oamenii o caută.
Aplicaţie:
1. Mohamed si cuceririle islamice (?). Istoria interpretarii este bine reprezentata de comentatori care au vazut în invazia de lacuste-scorpioni, cuceririle islamice. Islamul a fost, într-adevar, o calamitate pentru crestinism, si ar fi de mirat sa lipseasca din profetie. Adventistii milleriti si pionierii AZS au vazut aici flagelul mohamedan. Dar exista importante diferente între cei ce fac aceasta aplicatie. Expunerea lui Josiah Litch din 1838, aplica invazia la otomani, perioada celor 150 de zile-ani fiind 1299-1449 (De la asaltul lui Othman asupra Nicomediei si pâna la întronarea ultimului împarat bizantin, cu permisiunea sultanului). Dar aplicatia facuta de milleriti a pierdut teren. Jean Vuilleumier nu vede pe otomani aici, ci pe arabi (sarazini), iar perioada de chinuri începe din zilele lui Mohamed si se încheie prin asezarea resedintei la Bagdad. Steaua-înger este „profetul" Islamului care a întunecat soarele Evangheliei, iar groapa abisului este pustiul arab.
2. Papalitatea si cruciadele. Intr-o lucrare înca nepublicata, William Shea propune o alta explicatie. Steaua cazuta este Antichristul papal, iar lacustele - scorpioni sunt cruciatii trimisi în mai multe rânduri, timp de 150 de ani, împotriva „pagânilor", asadar razboaie „sfinte" pentru cucerirea, unui mormânt gol si a unor teritorii cheie. Perioada cruciadelor a durat circa 150 ani, între anii 1099-1249. Prima cifra reprezinta succesul primei cruciade prin cucerirea Ierusalimului, a doua reprezinta insuccesul ultimei cruciade care este înfrânta în Egipt, în batalia de la Mansura. Dr. Shea vede în descrierea acestor lacuste cu casti si platose de fier, o imagine destul de izbitoare a cavalerilor cruciati.

Trâmbiţa a şasea, Apocalipsa 9:13-21
În trâmbiţa a cincia, lăcustele acţionau limitat – nu puteau ucide pe oameni, ci doar să-i chinuie. Acum, acţiunea lor este mai puternică – ucid a treia parte din oameni.
9:13 – Altarul de aur: altarul tămâierii, din 8:3-4.
Altarul apare în 8:3-5, unde rugăciunile din pecetea a cincia sunt auzite 6:9-10. Dumnezeu răspunde cu judecăţile Sale, făcând dreptate martirilor. Acum, în trâmbiţa a şasea, Dumnezeu reaminteşte că rugăciunile sunt auzite, sunt în curs de împlinire.
9:14 – Eufrat – marele râu, depărţea Israelul de duşmanii săi; dincolo de Eufrat erau arhiduşmanii lui Israel, Babilon, Asiria (Isaia 7:20, Ier 46:10). La est de Eufrat, în timpul lui Ioan se întindea Imperiul Part – unii comentatori susţin că invazia aceasta de la este de Eufrat ar fi invazia Parţilor. Nr simbolic de 200.000.000 arată că nu este vorba de vreo invazie literală, a parţilor.
La Eufrat sunt legaţi cei patru îngeri care vor nimici – duşmanii lui Dumnezeu, legaţi simbolic la Eufrat, sunt sub control divin.
Se continuă imaginea pedepsirii opresorului: strigătul din sigiliu 5, primeşte răspuns în trâmbiţa 6, prin strigătul ce dezleagă îngerii. Aluzia la Eufrat ne aminteşte de pedepsirea Babilonului (elementele: idoli de bronz, aur, argint, piatră şi lemn versetul.20 // cu Babilonul antic Daniel 5:23; demonii şi magiile versetul. 20.21 // Isa 47:12).
Cei patru îngeri – este posibil să fie cei din Apocalipsa 7:1-3; aici ei ţin vânturile să nu sufle până nu sunt sigilaţi copii lui Dumnezeu. În capitolul 9, ei sunt dezlegaţi şi ucid a treia parte din oameni. Posibil ca acţiunea restrânsă în capitolul 7, acum să fie permisă, în trâmbiţa a şasea. Deci sigilarea anunţată în 7:1-3, s-a încheiat aici, căci încep vânturile să sufle.
9:15 Dezlegarea celor 4 îngeri – au fost dezlegaţi; cineva i-a dezlegat, adică permisiunea lui Dumnezeu.
9:16 Călăreţi – descrierea călăreţilor arată că sunt la fel cu lăcustele trâmbiţei 5, dar sub alte circumstanţe. Lăcustele erau ca nişte cai (7.9), au venit din abis (2-3) – călăreţii vin de la Eufrat, graniţa simbolică a duşmanilor Israelului. Amândouă au platoşe (9.17), puterea lor e în coadă (10.19), seamănă cu leii – dinţi (8), sau capete (17). Lucrarea călăreţilor este continuarea şi amplificarea distrugerii anunţată de lăcuste, judecăţile lui Dumnezeu.
Lăcustele erau limitate în acţiunile lor – să nu ucidă 9:3-6; dar vine timpul când limitarea va fi ridicată, demonii se manifestă ca nicicând în istorie şi aduc cu ei şi consecinţele judecăţilor divine.
200.000.000 număr simbolic, în contrast cu cei 144.000 – Ioan aude numărul lor. Deci cei 200.000.000 reprezintă oastea contrafăcută a diavolului.
9:17-18 Foc, fum şi pucioasă – combinaţia aceasta este mereu legată de judecarea celor răi, în Biblie (Gen 19:24.28, Luca 17:29, Ps 11:6, Isaia 34:9-10. În Apocalipsa cei ce vor primi semnul fiarei vor suferi aşa 14:10-11; şi diavolul la fel (20:10, 19:20, 21:8).
Armata demonică este descrisă cu elementele iazului de foc: foc, fum, pucioasă (19:20, 20:10, 21:8). Călăreţii erau roşii ca focul, ca fumul albăstrui, şi galbeni ca pucioasa la platoşe (ca turcii, după Popa). Cele trei elemente sunt folosite la pedepsirea duşmanilor lui Dumnezeu.
Puterea de a ucide (18) stă în gură şi în coadă – deci intensificare faţă de trâmbiţa 5, unde puterea gurii şi cozii înseamna doar chinuirea.

9:19 Gurile lor – cu ceea ce iese din gură, caii ucid oamenii. În Biblie, gura este arma spirituală: sabia din gura lui Hristos Apocalipsa 1:16, 2:16, 19:15.21, cei doi martori se apără cu focul ieşit din gurile lor Apocalipsa 11:5. Sau arma diavolului Apocalipsa 12:15, fiara din mare rosteşte blasfemii din gură 13:5.6; vezi şi Apocalipsa 16:13-14 – demoni draci, ies din gură.
Cozi cu cap de şarpe Isaia 9:14-15, profetul fals otrăveşte poporul cu învăţăturile lui, ca un scorpion. // cu Apocalipsa 12:4, unde satana, numit la versetul 9 şi şarpele cel vechi, cu coada lui a tras după el o treime din îngeri, înţelegem că această coadă simbolizează insistenţa şi înşelăciunea cu care i-a condus pe îngeri să să răscoale împotriva lui Dumnezeu. Aceasta face satana şi aici, în Apocalipsa 13:13-14.
Imaginea continuă din trâmbiţa 5: lăcuste ce chinuie cu cozile lor, ca de scorpion. Acum caii au astfel de cozi puternice (vezi versetul 10). Trâmbiţa 6 continuă unde a rămas trâmbiţa 5, dar intesnsifică lupta: dinţi lăcustelor erau ca ai leilor (versetul 8); acum tot capul este ca de leu (versetul 17); puterea în trâmbiţa 5 era în coadă şi doar chinuiau (versetul 5. 10); acum puterea e în gură şi e mortală (versetul 19). Platoşa de fie (versetul 9), devin platoşe ca focul (17). Înţepătura lor iniţial nu e fatală (5), apoi devin mortale (18). Fumul versetul 2 este însoţit acum de foc şi pucioasă (18). Chiar numărul creşte: 200 milioane (16) – ideea este a unui număr foarte mare (şi când David a fost biruitor, strigau despre miile şi zecile lui de mii).
Forţele abisului niciodată nu au atins asemnea proporţii, copleşitoare: reaţii politice şi ideologice împotriva bisericii şi lui Dumnezeu; ideologii provenite din Revoluţia franceză, marxism, materialism, evoluţionism, raţionalism – caracterizează viaţa intelecutală. Secularismul, raţionalismul intră în biserici. Ironia: Biserica încearcă să-I preia locul lui Dumnezeu şi este lovită de valul ce vine natural/omenesc, ce încearcă acelaşi luru – să-I i-a locul lui Dumnezeu. Daniel 11 prezintă aceeaşi luptă: între împăratul din nord, care simbolizează Biserica în încercarea ei uzurpatoare şi împăratul de sud, care este forţa atee pământească (Egiptul). Apocalipsa foloseşte aceeaşi imagine: Babilonul (prin aluzia la Eufrat – uzurparea lui Dumnezeu) şi Egiptul (negarea lui Dumnezeu- cine e Dumnezeu?Exod 5:2)– prin plăgile ce ne amintesc de lăcuste, scoprioni, şerpi, întuneric; plus călăreţii şi carele de luptă ne duc înapoi în Egipt.
Asemănarea Daniel 11 – trâmbiţa 5-6 merge mai departe. Împăratul de Nord, Babilonul, uzurpatorul religios a lui Dumnezeu, câştigă. În Apocalipsa 9:18, doar 1/3 din oameni sunt ucişi, iar restul care rămân, versetul 20-21 contină cu închinarea idolatră, adică înlocuindu-L pe Dumnezeu. Imaginea duşmanilor Babilonului nu mai apare – Egiptul e înghiţit de Babilon (Daniel 11:43).
Istoria confirmă: sistemele marxiste cad – insuccesul sistemelor raţionaliste. Nu doar creştinismul e atins de aceste caracteristici. Islamul şi mozaismul – atins de influenţa iluminismului şi reaţii anticlericale. Dar răspunsul fanaticilor/militanţilor este evident. Ayatollahii şi rabinii au un cuvânt greu de spus în politică. State ca Iran, Algeria, Egipt şi Israel, chestiunile religioase dictează pe cele politice.
La fel şi în creştinism: creştinismul fundamnetalist contraatacă faţă de secularism, raţionalism, liberalism. În USA Dreptul religios se strpduieşte să se impună peste puterea politică, pentru a reda naţiunei titlul de „naţiune creştină”. Noul Drept Religios face apel la factura naţionalistă, ce cu siguranţă va prinde la mulţi!!!
Doveziile de aici vorbesc despre războiul final dintre oamenii lui Dumnezeu şi cei ai diavolului, ca fiind o luptă spirituală, nu fizică – o luptă pentru minte, prin mijloace de convingere, mai degrabă decât lupta fizică. Vezi războiul lui Pavel 2 Cor 10:3-5, Efeseni 6:10-12.
Putem sumariza istoria Bisericii astfel:
1. Biserica neintenţionat, se postează pe poziţia Babelului, când pretinde singură autoritate în chestiunile morale şi religioase.
2. Sec XVIII aduce o reacţie revoluţionară, un spirit ce se îndreaptă împotriva pretenţilor acesteia – reacţie anticlericală, încurajând umanismul, ce mai târziu se tranformă în marxism, raţionalism, pozitivism, evoluţionism filozofic. Atacul Egiptului asupra Babelului.
3. Sec XIX şi XX, secularismul atinge alte ţări şi religii, în afara Europei Occidentale
4. După Al Doilea Război Mondial – tendinţele naţionaliste şi ororile războiului nasc reacţii împotriva raţionalismului şi liberalismului şi marchează întoarcerea la valorile culturale – religioase. Este timpul best-seller-urilor religioase şi a starurilor evangheliste media.

Suntem în timpul pasului 4. Suntem în perioada premergătoare unirii Egiptului cu Babilon într-un mare Babel. Acum vedem pregătirea: Dumnezeu imanent al Bibliei, devine un Dumnezeu umanist; se găseşte în fiecare dintre noi – trebuie doar să-L descoperim. Influenţa New Age, respectul pentru mama-pământ influenţează religiile. Dumnezeu e peste tot, în cele moarte şi vii: teoriile nemuririi sufeltului, reîncarnarea, consultarea astrologilor – confirmă aceste tendinţe.
Acum asistăm la preludiul unirii Babilonului cu Egiptul....
9:20-21 cei ce nu au fost ucişi de călăreţii aceştia, nu s-au pocăit, ci au continuat să se închine idolilor lor. Deci motivul pedepsirii omaneilor cu foc, fum, pucioasă, adică acţiunea lui Dumnezeu împotriva cleor răi, duşmanii Lui, însemna că ei se închinau la idoli, şi nu vroiau să-L asculte pe Dumnezeu fiinndu-le mult mai dragi idolii!!
Cei răi, deşi sunt chinuiţi, nu se pocăiesc de vrăjitoriile şi închinarea la idoli – Dumnezeu vrea mântuirea tuturor 2 Petru 3:9, dar cine refuză, îşi alege partea cea rea Luca 13:3.5)
Trâmbiţa 6 anunţă finalul istoriei, marea luptă a Armaghedonului – forţele demonice sunt foarte puternice şi lucrează cu tărie. Aluzia la refuzul lor de a se pocăii indică faptul că harul mai este puţin timp disponibil. Acum se face ultima strigare şi marea strigare Apocalipsa 14:6.13, când armaghedonul este aproape 16:12.16. chemarea lui Dumnezeu la pocăinţă e prezentă şi în interludiu capitolul 10.11, cât şi în capitolul 14. Deci Dumnezeu cheamă, de două ori la pocăinţă aici, căci El doreşte să mântuiască.

Retrospectivă 8-9
Trâmbiţele reprezintă răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea: până când Stăpâne, nu judecei, nu faci dreptate, din pecetea a cincia!!!
Paulien spune că datorită asemănărilor dintr cei 144.000 şi cei 200.000.000, timpul descris în trâmbiţa 6 este acelaşi cu cel descris la 7:1-8, adică ultima posibilitate pentru salvare, prin pocăinţă, a cleor ce se întorc la Dumnezeu.
Ce va fi cu poporul lui Dumnezeu, când Armaghedonul se apropie? Ioan răspunde ca şi la peceţi, printr-un interludiu: îngerii deţin controlul deplin (7:1-3); ei au o misiune de îndeplinit (10:11), să proclame pocăinţa lui Dumnezeu ,în ciuda opoziţiei. Interludiu acesta, de la capitolul 10-11 are rolul de a trezi poporul lui Dumnezeu şi a-i asigura de triumful final al Evangheliei, în timp ce se apropie de sfârşitul istoriei.