Apocalipsa capitolul 8

Apocalipsa 8

Al şaptelea sigiliu

Profesor Doctor Florin Lăiu: Tăcerea în cer.

Daca acest document priveste realizarea rascumpararii, daca el trebuie sa stea ca martor la judecata, atunci se întelege ca deschiderea cartii înseamna inceputul celei de-a doua faze a judecatii, judecata mileniala (Apoc.20:4.11-15). Inspiratia a facut o precizare care nu admite nici o explicatie vaga. Pauza cereasca are o durata foarte exacta de circa "jumatate de ora". Ioan era în viziune la tronul lui Dumnezeu când s-a facut tacere. El era obisnuit sa auda încontinuu, „zi si noapte" (Apoc 4:8 b), cântarile de slava ale îngerilor. Dar s-a facut o pauza pe care el a masurat-o. Ce eveniment ar putea determina o asemenea, tacere masurata? Pecetea a sasea se sfârsise cu semnele cosmice si asteptarea plina de groaza din „ziua aceea" a revenirii Domnului, dar aparitia Lui nu fusese descrisa. Iar începutul judecatii mileniale debuteaza cu o tacere masurata... Daca în cer nu este niciodata tacere, deoarece prezenta îngerilor înseamna o continua proslavire a lui Dumnezeu, înseamna ca numai prin plecarea tuturor îngerilor din cer s-ar putea face, tacere. Ideea poate parea stranie si excentrica, dar Iisus ne-a spus ca va face exact acest lucru, când va veni spre pamânt: va goli cerul de îngeri si-i va lua pe toti cu Sine spre pamânt (Mat 25:31, Iuda 14). Acest eveniment, se întelege ca este prea mare pentru a încape într-o jumatate de ora, dupa cum si necazurile Bisericii de-a lungul secolelor au fost prea mari pentru a încapea în numai trei ani si jumatate. Daca aplicam însa si în acest amanunt semnificativ, principiul „o zi pentru un an" (Ez. 4:6 u.p.), vom ajunge la un rezultat foarte surprinzator. Daca o zi profetica înseamna un an istoric, atunci o ora profetica înseamna a 24 parte dintr-un an, adica 15 zile si câteva ore... In acest caz, „o jumatate de ora" profetica ar fi 7 zile si jumatate. Dar Ioan nu spune "jumatate de ora" ci "cam jumatate de ora", deci de intentioneaza sapte zile in capat. Aceste sapte zile nu pot fi întâmplatoare aici, pentruca ne aflam la sfârsitul istoriei acestei lumi vechi care a inceput tot cu sapte zile; pentruca si la Potopul lui Noe au fost sapte zile de asteptare (Gen.7); pentruca Mielul a desigilat pecetea a saptea care inaugureaza (vorbind în limbajul unei cronologii aproximative) al saptelea mileniu al lumii: pentruca sigiliul Dumnezeului Creator de pe fruntea biruitorilor care pot sta în picioare în ziua ruperii celui de-al saptelea sigiliu al cartii, este sabatul zilei a saptea.Daca IisusCreatorul este Acelasi cu Iisus Rascumparatorul nu trebuie sa ne miram ca revenirea Lui, care va goli cerul de îngeri, ar avea loc într-un sabat, asa cum si aceasta aparitie a Lui în viziune a onorat aceeasi zi domneasca. Pentruca poporul lui Dumnezeu va fi persecutat si condamnat tocmai pentru pastrarea acestui sabat considerat învechit si care se opune inovatiilor slabanoage ale traditiilor omenesti, nu este de mirare ca Iisus alege sa vina în apararea lor într-un sabat.
Multe atacuri ale vrajmasilor împotriva israelitilor din antichitate au avut loc în sabat. Pagânii an speculat aceasta „slabiciune" a iudeilor si au intrat cu sabia in ziua pacii. Nu stim ce zi vor alege pentru ultimul atac împotriva Israelului lui Dumnezeu, dar stim ca va interveni la timp si putem întelege ca ziua în care Mântuitorul va apare pe nori împlinindu-Si promisiunea, va fi un sabat si ca urmatorul sabat va fi prima zi din cer. Venirea lui Iisus spre pamânt nu are nevoie de timp; chiar si îngerii pot calatori cu viteze care întrec orice imaginatie. De aceea nu este nevoie sa ne închipuim ca ar fi necesare trei zile dus si trei zile întors. Totul se va desfasura în favoarea omului: norul Slavei va putea veni spre pamânt în câteva clipe, va întârzia în atmosfera noastra o zi, facandu-se vizibil de pe toate continentele, dupa care — împreuna cu multimea dreptilor înviati sau vii— va calatori o saptamâna pâna la portile Noului Ierusalim.... Ellen White a vazut într-o viziune calatoria astrala a poporului lui Dumnezeu, de la pamânt la cer, timp de sapte zile (Exp.& Viz. 25-26). Calatoria de o saptamâna nu este necesara din punct de vedere al distantelor, ci ea face parte din rasplatirea mântuitilor. Pentru a da cât mai multa importanta întâlnirii cu Iisus si a face ca bucuria „întoarcerii acasa" sa fie cât mai mare. Pentru a observa, între, timp, minunile universului creat de Christos, Domnul...
Este interesant ca Biblia numeste ambele zile, (sabatul si ziua revenirii) ca fiind "ziua Domnului". Ambele reprezinta un timp în care nu se mai poate face nimic, un timp în care este lasat numai Dumnezeu sa actioneze. Una aduce odihna saptamânala, cealalta aduce odihna vesnica inaugurata de domnia mileniala.
Stevanovic
8:1
Linişte în ceruri: unii cred că este în legătură cu rugăciunile sfinţilor 8:3-4. Alţii cu Geneza 1:2 – întuneric şi linişte. Apocaliptica evreiască spunea că Dumnezeu aduce liniştea pe pământ 7 zile, la fel ca la începutul creaţiei. Alţii, liniştea reprezintă uimirea universului în aşteptarea judecăţilor lui Dumnezeu, care stau să înceapă (versetul 2.... plus Hab. 2:20). Habacuc 2:20, Ţefania 1:7, Zaharia 2:13 transmit ideea liniştii în faţa lui Dumnezeu, care a început să judece, din templul Său. Se pare că în aşteptarea judecăţilor lui Dumnezeu, se face linişte. Baukham spune că se face linişte, ca să se audă rugăciunile sfinţilor, care cer dreptate, judecata răului şi a răilor. Imaginea ne arată cum arată cerul, când Dumnezeu se ridică din templul Său şi vine spre pământ, să aducă judecata ,răsplătirea...
Deşi tăcerea are loc în ceruri, se pare că ajunge şi pe pământ. Liniştea vine, calmând tabloul agitat de până la revenirea lui Hristos. Acum toate au trecut: persecuţiile, sigilarea, plăgile din capitolul 15-16, rugăciunile sfinţilor 6:9 sunt acum împlinite.
Din 6:16-17 se poate înţelege că liniştea vine după a doua venire a a lui Hristos şi se poate referi la mileniu (scurt, în comparaţie cu veşnicia), sau la perioada de după mileniu, înainte de pedepsirea celor răi. (dar dacă la sigiliu 6 merg până la cutremurul de la Lisabona 1755, deci înainte de 1844, de care îmi vorbeşte sigiliul 5, atunci de ce nu ar putea ca sigiliul 7 să fie în ultima parte a sigiliului 6?)
Judecata ce urmează tăcerii reprezintă pacea universului veşnică, în care poporul lui Dumnezeu se odihneşte (7:14.17).
Aproape o jumătate de ceas: scurtă perioadă de timp, cu lungime nespecificată...
Ioan se pregăteşte să vadă conţinutul sulului, căci ultima pecete se deschide. Dar, el nu e cu nimic implicat (la primele 4 a auzit, la 5-6 a văzut) – acum totul este exclusiv în cer. După zgomotele fiarelor, cailor, nenorocirilor, cataclismelor universale, prezente până în sigiliul 6, dintr-o dată linişte – perfectă! Ce e? Tăcerea exprimă ceva ce nici arta, cântecul, poezia nu poate – doar tăcerea poate să-L exprime pe Dumnezeul infinit. Tăcerea e cam 1 săptămână profetică. Astfel istoria pământului se finalizează cum a început – un timp al creaţiei. Săptămâna tăcerii de la sfârşit are corespondent în săptămâna tăcerii de la început (Gen 1). Defacerea sigiliului 7, dezvălui conţinutul sulului: revenirea lui Hristos, promisiunea unei noi creaţii, a unei lumi noi – singura soluţie la întrebările, dorinţele şi suferinţele noastre.
Retrospectivă sigilii
Se pare că primele patru, călăreţii se referă la primul mileniu creştin, în care persecuţia a fost văzută. Întrebarea Până când din a cincea pecete e în // cu Dan 7:21, 25, 12:6-7, care vorbeşte de marea strâmtorare din Evul Mediu – deci şi aici e posibil să fie la fel. Dar din pecetea 5 mergem mai departe, până în timpul revenirii lui Hristos, la sfârşitul peceţii 6. În 19:2 sfinţilor li se răspunde la cererea lor, şi li se face dreptate. Dumnezeu este drept şi judecă cu dreptate.
Acelaşi Hristos care păzeşte bisericile (1-3), stă pe tron cu Tatăl (4-5). Dacă sfinţii se îngrijorează de faptul că între înviere şi revenire răul pare să predomine, peceţile ne spun că Cel care conduce este Hristos (5), Împăratul care va veni să-şi instaureze regatul perfect (11:15-18).
Apoi urmează vânturile – indiferent cât de puternice sunt, poporul lui Dumnezeu ştie că Hristos este pe tron şi conduce.... Şi ei nu se tem.
Overview Revelation 8-9
Natura suflării din trâmbiţe, în lumina Vechiul Testament şi Noul Testament

Semnificatia trâmbitarii. In sens general, sunetul trâmbitei este o avertizare, o atentionare. Uneori este semnal de razboi (Ex 23:20-23). Glasul lui Dumnezeu de pe Sinai este însotit de trâmbita Arhanghelului (observati descrierea din v.5 în limbajul proclamatiei de pe Sinai si prezenta tronului-chivot). Sarbatoarea trâmbitelor (anul nou) inaugura perioada sarbatorilor de toamna si anunta ziua ispasirii (ziua judecatii) Lev 23:24-26. Trâmbita iudaica este, în realitate, un corn de berbece, numit sofar si are un sunet care inspira solemnitate.
Trâmbiţa poate reprezenta intervenţia lui Dumnezeu
În Vechiul Testament: anunţa bătălia (jude. 3;27, 6:34), anunţare a încoronării regelui (2 Sam 15:10), adunarea poporului (1 Sam 13:3-4, Neemia 4:20 – adunare la război), avertizare asupra pericolului ce se apropia (Ier 4:5); sau în contextul liturghiei de la templu şi al războiului sfânt – Lev 25:9, Iosua 6:4-20, sau pur şi simplu organizare, la aşezarea triburilor lui israel.
Numeri 10:8-10 când veţi suna din trâmbiţă (la război sau la sărbători), Domnul îşi va aduce aminte // va interveni (vezi Gen. 8:1) A suna din trâmbiţă asigura poporul că Dumnezeu aude cererile lor, fie că sunt atacaţi de duşmani, fie că cer iertare pentru păcat, trâmbiţa era simbolul intervenţiei lui Dumnezeu – Dumnezeu îi aude, orice ar fi. Trâmbiţele sunt instrumentul sacru prin care poporul poate să strige către Dumnezeu, iar Acesta răspunde şi intervine.
Vechiul Testament DESCRIE deseori intervenţia lui Dumnezeu legată de sunetul trâmbiţei: la Sinai (Exod 19:16. 20:18), la Ierihon Iosua 6:4-16; Ziua Domnului este legată de trâmbiţă Isaia 27:13- trâmbiţa anunţă apropierea zilei Domnului Ioel 2:1, Ţefania 1:16, Zaharia 9:14
Noul Testament: asociază trîmbiţa cu apariţia şi intervenţia lui Dumnezeu: revenire: Matei 24:31, 1 Corinteni 15:51-53, 1 Tes 4:16-17. În Apocalipsa 1:10, 4:1 anunţă apariţia lui Hristos .
Anumite elemente din cele sapte trâmbite si cele sapte plagi corespund cu cele sapte zile ale creatiei (Gen 1), ceea ce ne atrage atentia asupra dreptatii Dumnezeului Creator.
Deci cele 7 trâmbiţe din Apocalipsa 8-11 trebuie să fie o serie de răspunsuri ale lui Dumnezeu la cererile poporului Său. Legând rugăciunea sfinţilor de a se face dreptate din 6:10 cu începutul capitolul 8:2-5, vedem că rugăciunile sfinţilor sunt ascultate de Dumnezeu. Apocalipsa 8:13 spune că judecăţile trâmbiţelor sunt pentru locuitorii pământului // 6:10.
Focul acestei mânii însa nu este revarsarea ultimei mânii a lui Dumnezeu (cap. 15:1) ci o serie de judecati preliminare, amestecate cu har, pedepse partiale care au loc în timp ce Iisus înca mijloceste în templul ceresc. Expresiile „a treia parte" si „a zecea parte", în cazul pedepselor trâmbitelor (8:8-12, 9:18, 11:13) arata o pedeapsa partiala, disciplinara; o triere facuta de Dumnezeu (Ez 5:1-4. 11-13, Zah 13:8-9) In timpul acestor pedepse, oamenii se mai pot pocai (11:13) , dar în timpul ultimelor 7 plagi, nimeni nu se va mai pocai (16:9.11.21).
Deşi sunt nenorociri, exprimate în lumea fizică, totuşi judecăţile lui Dumnezeu prin trâmbiţe ne arată că Isus este Cel care le adminstrează, care la controlează. Ele sunt răspunsul lui Dumnezeu la cererea de dreptate a sfinţilor.
Dacă sigiliile descriu predicarea Evangheliei şi efectele asupra celor ce au de a face cu evanghelia (apostaziaza), trâmbiţele au de a face cu cei ce nu au primit sigiliul lui Dumnezeu (9:4 cel puţin de la al 5-lea mai departe), sau cei ce locuiesc pământul 6:10, 8:13 al 4-lea, 11:10, 13:8.14, 17:2. Aceşita au fost ostil Evangheliei şi au opresat poporul lui Dumnezeu. Deci plăgile celor 7 trâmbiţe nu sunt pentru poporul lui Dumnezeu. S-ar putea să sufere şi ei de aceste lovituri, căci Dumnezeu promite să fie cu ei în ceasul încercării, nu să-i scape de ceasul încercării.
Deci cele 7 plăgi ale trâmbiţelor sunt pregustarea plăgilor finale din Apocalipsa 16. Ele reprezintă evenimentele istorice, prin care Dumnezeu pedepseşte pe cei care fac război sfinţilor Săi – 6:10 întrebarea este până când? Şi răspunsul – nu mai e mult timp; Dumnezeu a început să judece...
În lumina capitolul 7 şi 9:4, capitolul 6, peceţile descrie sigilarea poporului lui Dumnezeu de-a lungul timpului, de la cruce la sigilarea finală – a doua venire. Eveniemntele de aici îi fac pe copiii lui Dumnezeu să se trezească, să fie sensibili la vocea Duhului Sfânt, pentru a fi sigilaţi, pentru ca Dumnezeu să-i recunoască proprietatea Sa (2 Tim. 2:19). Sigilarea este procesul prin care Dumnezeu îşi face poporul biruitor peste păcat. Trâmbiţele sunt date ca avertizare pentru a chema oamenii la pocăinţă, chiar şi a vrăjmaşilor Evangheliei. Acest lucru este posibil până în 11:13; dar mulţi nu fac asta 9:20-21. Se îndreaptă astfel inevitabil spre plăgile finale...
Timpul celor 7 trâmbiţe
A şaptea trâmbiţă culminează cu venirea lui Hristos 10:7., 11:15. În 11:17, Dumnezeu este prezentat ca Cel care este, care era – fără care vine (ca în 1:8, 4:8). Aceasta arată că este deja venit (ca şi cele 7 sigilii – se termină cu revenirea lui Hristos)
Începutul capitoului 8 ne aminteşte de tamid, arderea de tot zilnică: după ce mielul de jertfă era sacrificat şi aşezat pe altar, după ce sângele s-a scurs sub altar, preotul desemnat lua cădelinţa de aur plină cu tămâie şi intra în templu, arzând tămâie pe altarul de tămâiere din Sfânta; în acest timp, oamenii aşteptau afară tăcuţi, rugându-se. Când preotul se întorcea ca să binecuvânteze poporul, 7 preoţi suflau din trâmbiţe, anunţând că jertfa zilnică a fost încheiată. Deci cele 7 trâmbiţe sună după jertfa lui Hristos şi anunţă că jertfa este gata pentru totdeauna. Ea aduce har pentru cei ce-L acceptă pe Isus şi condamnare pentru cei ce-L resping. Judecata deja a început, odată cu harul manifestat...
Deci cele 7 trâmbiţe încep cu crucea şi se sfârşesc la venirea lui Isus.
// cu cele 7 peceţi: sunt grupate 4 şi 3, sunt întrerupte de interludii, între a 6 şi a 7-a: capitolul 7 care răspunde la întrebarea cine va sta în picioare; capitolul 10 şi 11 care ne spune de cărticică şi de soarta celor 2 martori – poate că prin Apocalipsa 7 înţelegem 10-11. Apoi culminează amândouă cu revenirea lui Hristos. Dacă peceţile se ocupă de poporul lui Dumnezeu şi de ce păţesc cei care de dezic de evanghelia primită, trâmbiţele sunt judecăţile pentru cei ce nu au sigiliul lui Dumnezeu şi care oprimă poporul lui Dumnezeu 9:4.
Incepând cu Victorinus de Poetavium (sec. III) aceste scene au fost interpretate ca fiind paralele cu „cele sapte biserici" si „cele sapte peceti". întelegerea aceasta a fost dezvoltata de multi învatati medievali si a devenit obisnuita printre protestanti si milleriti…. s-a cristalizat opinia ca ele reprezinta pedepsele lui Dumnezeu trimise împotriva crestinatatii decazute, prin invaziile barbare în Occident si prin blestemul islamic în Orient, iar scenele din cap. 10-11 au fost întelese în comparatie cu cap. 13-14. Aceasta interpretare clasica a fost sustinuta si de savantul Isaac Newton. In teologia adventista, ea este expusa de Uriah Smith.
Acoperă aceeaşi perioadă cu cele 7sigilii – perioada dintre sigiliul 2şi 6 (căci 1 şi 7 nu vorbesc nimic de opresori, ci de lucrarea lui Isus).
Primul sigiliu
Calul alb
Sigiliu 2 Prima şi a doua trâmbiţă
Calul roşu înflăcărat Foc, sânge
Înjunghiere (sânge implicat)
Sigiliu 3 Trâmbiţa 3
Lipsa grânelor Lipsa apei
Calul negru Trâmbiţa 4
Înuneric
Sigiliu 4 Trâmbiţa 5
Moartea (Hades) Distrugătorul (Abadon, Apolion)
Sigiliu 5 Trâmbiţa 6
Voci la altar Voci la altar
Număr incomplet al mântuiţilor Număr icnomplet al ucişilor
Să fie finalizat mai târziu Să fie finalizat mai târziu
Sigiliu 6 Trâmbiţa7
Ziua... mâniei... a venit Mânia Ta a venit
Sigiliu 7
Tăcere în cer


Cele 7 trâmbiţe
Introducerea ne prezintă rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu. După ce acestea sunt înălţate, apoi doar coboară trâmbiţele, aducând pedepsele.
8:2-6
8:2 – 7 îngeri – clasă specială, care Îl servesc pe Dumnezeu (tradiţia evreiască îi numea: Uriel, Raphael, Raguel, Michaelm Saraqael, Gabriel, Remiel); stau înnaintea lui Dumnezeu Îl slujesc lui Dumnezeu (în eng/evr. 1 Regi 17:1, 18:15, 2 Regi 3:14) Cei sapte îngeri, dupa cât se pare, sunt îngerii judecatilor, ca si în cap.15:1.
Trâmbiţe – chatsotserah trâmbiţă preoţească, din metal bătut (chemau poporul la închinare, la jertfă, la război, la sărbători – Ghedeon le-a folosit); shophar din corn de berbec – instrument de trimis semnale, făceau zgomot, nu muzică. Sophar este mai potrivit pentru prototipul escatologic.
Li s-au dat –probabil de Dumnezeu.
8:3 Altarul – pare a se deosebi de altarul de aur, din faţa tronului, menţionat mai târziu în text. Deci e altarul de jertfă, ce era în afara templului. De la altarul de jertfă, unde au fost junghiaţi martirii 6:10, se ridică acum rugăciunile lor, duse de înger 8:3-4 înaintea lui Dumnezeu. Sfinţii cer dreptate, justiţia restabilită.
Îngerul – Îl reprezintă pe Yehsua, ce face mijlocire la altarul lui Dumnezeu, de la întronarea Lui. Imaginea îndurării vine din Ioel 2:12-17: "Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima... Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare.... Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! ... Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar, şi să zică: "Doamne, îndură-Te de poporul Tău!
In cap.4-5, totusi, el nu apare înaintea Tronului, de fapt nu apare nicaieri; ceea ce înseamna ca limbajul viziunii foloseste asemenea elemente simbolice pentru instruirea noastra spirituala, si nu trbuie sa credem ca în Sanctuarul ceresc exista altare, sfesnice si cadelnite . Sa nu facem din adevaratul Sanctuar o simpla copie a , “umbrei "(Ev 10:1), doar o reflectare grandioasa a umbrei de pe pamânt. Realitatea este spirituala, iar elementele ei fizice nu ne sunt cunoscute
Ingerul cu cadelnita reprezinta pe Domnul Christos ca Preot Mijlocitor.
Tamâia nu reprezinta rugaciunile credinciosilor, asa cum este parerea populara, ci ea este ceva care, se înalta împreuna cu rugaciunile sfintilor
Ca şi celelalte serii de 7, trâmbiţele încep cu imaginea sanctuarului – lucrarea lui Isus din Sanctuar (la biserici – Paştele, Isus Mielul lui Dumnezeu; la sigilii – Cincizecimea, Duhul Sfânt trimis pe pământ, Hristos este Mijlocitorul nostru).
Rugăciunile sfinţilor. Însoţesc lucrarea îngerului – rugăciunile din 6:9.10, Ps 141:1.2. Deci acţiunile trâmbiţelor înseamnă răspunsul lui Dumnezeu dat opresaţilor. Vezi paralela 6:10 // 8:13: judecăţi cerute peste locuitorii pământului, iar aici locuitorii pământului sunt loviţi... Judecata, la a 7-tea trâmbiţă 11:18.
Sigiliile ne-au prezentat opresiunea – trâmbiţele judecăţile.
Până acum, trâmbiţele au fost sporadice în Apocalipsa: 1:10, 4:1. dar acum, se intensifică, e timpul de acţiune: judecăţile vin.
Sărbătoare ce asocia rugăciunile cu trâmbiţele, ca aici, este Sărbătoarea Trâmbiţelor – prima zi din luna a şaptea – Anul Nou iudaic, Rosh Hashanah. Timp de 10 zile, trâmbiţele aminteau iudeilor că trebuie să se pregătească pentru Ziua Ispăşirii/ judecata lui Dumnezeu. În fiecare dimineaţă recitau shelihot – cererea de iertare, după modelul celor 13 atribute ale harului lui Dumnezeu din Exod 34:6-7. Din Tora erau citite pasajele despre sacrificarea lui Isaac, intervenţia lui Dumnezeu, în situaţiile imposibile (Gen 21-22). Aici avem la fel, deci în centru judecăţilor este posibilitatea iertării. Trâmbiţele pregătesc omenirea pentru ziua judecăţii, dau încă ocazia ca cât mai mulţi oameni să vină la pocăinţă.
Sărbătoarea Trâmbiţelor/ şi cele de aici, avertizează oamenii să-L servească pe Dumnezeu, căci Ziua judecăţii se apropie. Deşi Ziua Judecăţii are loc la sfârşitul timpului, implicaţiile ei sunt legate de ziua de astăzi – zi cu zi.
8:5 – îngerul aruncă pe pământ foc de pe altar. Este simbol al judecăţii, ca în Ezec. 10:1-2. Ne amintim şi de Luca 12:49, focul ce se răspândeşte pe pământ. Focul vine de pe acelaşi altar, de unde se ridică mijlocirea pentru sfinţi. Cine nu are mijlocire, are pedeapsă, ca răspuns de restabilire a justiţie. Sfinţii nu sunt uitaţi – rugăciunile lor sunt împlinite. Urmarea tunete, glasuri, fulgere, cutremure (pot fi simbolice – nu au termen de comparaţie ca) desemnează intervenţia/prezenţa directă a lui Dumnezeu – ca la Sinai Exod 19:16-19.
Imaginea îngerului ce aruncă din cădelniţă, cărbunii încinşi, este preluată din Vechiul Testament, serviciul zilnic de la Templu, când cărbunii erau înlocuiţi în cădelniţă. Odată pe an doar, marele preot intra în Sfânta Sfintelor, cu cădelniţa. Imaginea de aici face referire la serviciul zilnic, deci la mijlocirea zilnică. Talmudul spune că atunci când preotul arunca cărbunii, nu auzea pe nimeni, datorită zgomotului produs de lopată (şi aici, îngerul lucrează şi se aud tunete etc.) – auzit, spuneau unii, până la Ierihon. Imaginea zgomotului de aici, cărbunii încinşi, fumul evocă imaginea judecăţii lui Dumnezeu (totuşi în timpul mijlocirii, căci serviciul este unul zilnic). Imaginea este inspirată din Ezechiel 10:2 – aruncarea cărbunilor ce simbolizează judecăţile lui Dumnezeu, la cucerirea Babiloniană (Ezec 24:9, 2 Regi 25:9).
8:6 Îngeri sună din trâmbiţă, ca răspuns la rugăciunile sifnţilor 6:10. Putem lega şi de Exod 3:7 – Israel strigă către Dumnezeu, Dumnezeu aude, dar faraon nu vrea să lase poporul să plece. Pedepsele vin peste Egipt – de aici se inspiră Ioan pentru pedepsele celor 7 trâmbiţe.
Aici nu este vorba doar de strigatele martirilor din cap. 6, ci de rugaciunile tuturor sfintilor. Când NT spune sfinti se refera, de regula, la credinciosi în calitate de consacrati lui Dumnezeu. Ei sunt imaginati aici ca închinatori în curtea Sanctuarului, adica pe pamânt, dupa modelul serviciului de la templul din Ierusalim: în timp ce preotul de serviciu era intrat în sanctuar ca sa aduca tamâie pe altarul de aur, poporul se închina cu fata la pamânt în curte (Le 1:8-10).
Trâmbiţa 1
Apocalipsa 8:7
Foc şi grindină amestecată cu foc – judecăţile executive ale lui Dumnezeu împotriva duşmanilor lui Iuda sunt aşa descrise la cele 10 plăgi ale Egiptului Exod 9:23-25 (a şaptea plagă egipteană), Ezechiel 38:22-23. Foc sau grindină pentru Israel în Vechiul Testament (Ps. 80:14-16, Ezechiel 15:6-7, 13:11-13 – când Israel este necredincios, devenine oponentul lui Dumnezeu şi e pedepsit cu foc, sau cu grindină). Foc şi grindină în Vechiul Testament sunt folosite pentru oponenţii lui Dumnezeu şi a poporului Său.
A treia parte: (până acum se vorbea de a patra parte: 6:8, 7:1 – părţi sub controlul îngerilor). Dacă în 12:9 satana ia- cu el a treia parte din îngerii lui Dumnezeu, apoi 16:19 Babilonul este împărţit în trei părţi, această a treia parte de aici poate desemna o parte a împărăţiei controlate de satana – de aceea sunt şi lovite de aceste judecăţi preliminare. Sau Această a treia parte care se tot repetă, ar putea fi paralelă cu Ezechiel 5:1-3 ca fiind simbolul distrugerii progresive – prima parte, apoi a doua şi în final, a treia, nimicirea totală.
Copacii şi toată iarba verde: poporul legământului lui Dumnezeu? (Ps 1:3, Isa 61:3, Ps 72:16... Mat. 3:10, Luca 23:28-31. Ier. 11:16 . Israel este un măslin, ars de Babilon. Paralelă între Luca 23:31 şi 8:7 – copacul verde este Isus, iar cel uscat Ierusalimul. Ierusalimul, oponentul lui Dumnezeu este distrus de Romani – prima trâmbiţă să fie consecinţa venită asupra celor ce L-au respins pe Isus şi Evanghelia? Trâmbiţa 1 reprezintă lovirea cu foc şi grindină a fostului popor al legământului – Israel – pentru că ei L-au respins pe Isus, au devenit oponenţii lui Dumnezeu şi a noului popor al legământului – creştinismul -, de aceea sunt pedepsiţi. La distrugerea Ierusalimului, din anul 70 mulţi evrei au ars literal. (judecata începe de la Casa lui Dumnezeu 1 Petru 4:17.)
Trâmbiţa 1 şi 2 lovesc pământul şi marea, cu foc şi sânge şi au acelaşi rezultat: 1/3 din pământ şi mare moare. Imaginea este a distrugerii parţiale. Perioada este a sigiliului 2, când invaziile barbare au înecat în sânge biserica (poate şi războaiele religioase, catolici - arieni)

Dupa Uriah Smith:

Trâmbita I.(v.7). Invazia vizigotilor sub Allaric (395-410), prima lovitura barbara data Imperiului de Apus. Contemporanii (Ieronim, Augustin, poetul Salvian zis „Ieremia") au recunoscut în invazia barbariilor, pedeapsa lui Dumnezeu. Vizigotii au atacat pe uscat si au acaparat teritorii largi.
Ford şi Paulin - - Trâmbita I: O calamitate care loveste pamântul. Pamântul („tara") un termen referitor la Tara Sfânta. Judecatile lui Dumnezeu lovesc întâi pe cei mai de aproape, pe cei carora li s-au dat mai mari binecuvântari si le-au respins. Folosind imagini din vechii profeti, viziunea descrie nenorocirile venite asupra Ierusalimului si a iudeilor la anul 70 si, mai complet, la anul 135. Vezi si Is. 28:2, Ez 13:1. Hag. 2:17.
Popa: Cele 7 biserici şi cele 7 peceţi pornesc din sec. I – deci e normal, ca dacă cele 7 trâmbiţe acoperă aceeaşi perioadă cu cele 7 peceţi şi cele 7 trâmbiţe să pornească din sec I, adică cu distrugerea Ierusalimului.
A treia parte este ceva specific: naţiunea şi capitala, religia şi centrul ei de închinare (iudeii şi Ierusalimul).
Prima trâmbiţă acoperă perioada 31 – 100, perioadă corespunzătoare primei biserici şi primului sigiliu.

Trâmbiţa 2, 8:8-9
Muntele de foc – deseori în Vechiul Testament, muntele este o împărăţie, imperiu: Ps. 78:68, Isaia 2:2-3, 41:15, Ieremia 51:24-25 – distrugerea Babilonului comparată cu un munte aprins // Apocalipsa 18:8; Ezechiel 35:2-3, Obadia 8-9. Noua împărăţie a lui Dumnezeu este un munte: Dan. 2:35.44, Isaia 65:25. Paulin observă că naţiunile reprezentate prin munţi descriu obiectul judecăţilor lui Dumnezeu, niciodată agenţii lor.
Aruncat în mare – simbolul distrugerii din Ier. 51:42, 63-64. Babilonul spiritual are aceeaşi soartă 18:21.
În vremea lui Ioan, Babilonul era folosit cu referire la Imperiul Roman – 1 Petru 5:13. Atunci pentru contemporanii lui Ioan era uşor de înţeles că trâmbiţa a doua înseamnă căderea Imperiului Roman, ca pedeapsă pentru împotrivirea faţă de Hristos şi creştinism. Edwin Thiele Toporul pedepsei lui Dumnezeu trebuie să cadă. Ca flăcări de foc din ceruri au venit Genseric, vandalul, Alaric gotul, Atila hunul, lăsând în urma lor scene ale ruinei, pustiiri, măcelului şi sângelui. Irezistibil şi distructiv ca un munte de foc, hoardele barbare au căzut peste popoarele romane, până când întregul impriu a fost cuprins de catastrofa mare şi irezistibilă. Roma s-a dus, iar dreptatea din nou şi-a croit calea.
Marea înroşită de sânge şi moartea vietăţilor marine ne trimite la prima plagă egipteană: apa în sânge. Marea reprezintă deseori popoarele opuse lui Dumnezeu (Isaia 57:20, 17:12).
Distrugerea corăbiilor – Apocalipsa 18:17-19 vede în această imagine nimicirea bogăţiei (corăbiile mijloacele care transportau bogăţiile), deci pedepsirea mândriei naţiunii sieşi-suficiente.
Primele două trâmbiţe lovesc Israel – judecata începe cu casa lui Dumnezeu, apoi Roma, pentru că cele două puteri au colaborat la uciderea lui Isus şi la persecutarea creştinilor.
U Smith: invazia vandalilor pe mare (406-455). Jefuirea Romei, ocuparea zonelor maritime.
Căderea Romei - Daca aceasta este interpretarea corecta, acest Anti-Sinai apocaliptic este vazut în sensul limbajului VT, unde expresia ebraica har mashit înseamna, în acelasi timp, munte nimicitor si „munte stricat", munte al coruptiei. Aceeasi expresie este folosita pentru „muntele Pierzarii" (al idolatriei) pe care Solomon îsi înaltase „urâciunile".
Această trâmbiţă acoperă perioada 100-313 , corespunzând celei de a 2 biserici şi trâmbiţi; perioada Imperiului Roman, persecutor al creştinismului şi decăderea acestuia.

Trâmbiţa 3, 8:10-11
Stea mare – stea = înger: Iov 38:7, Apocalipsa 1:20, 12:9.4. Steaua/luceafărul mare căzut din cer aminteşte de Isaia 14:12-14, Luca 10:18 – adică satana. Să fie aceaşi putere amintită şi în 9:1.11, adică stana, care orchestrează împărăţia întunericului? (la evrei steaua simboliza fiinţă divină, care prin neascultare putea deveni demonică – malefică.
Râuri şi izvoare – Isaia 12:3, Ier. 2:13,, Ps 1:3// Ier. 17:7-8, Ioan 7:38-39, Apocalipsa 21:6 – hrană spirituală.
Pelin – este asociat pelinul cu otrava – Ier 9:13-15, 8:14; 23:15. Deci este simbolul pedepsei pentru apostazie, a suferinţei şi tristeţii.
Trâmbiţa a treia îl semnifică pe satana care poluează sursa şi izvorul adevărului şi mântuirii prin liderii religioşi umani, dorind astfel să obţină un efect otrăvitor mortal.
Thiele: o mare schimbare ar eloc aici: izvoarele ce dădeau apă curată şi menţineau viaţa, sunt acum otrăvite. Biserica pură şi curată este un izvor curat şi o fântână dătătoare de viaţă. Când duşmanul a intrat în această biserică, a corupt-o. Acum este un flagel mai degrabă decât o binecuvântare pentru oameni. Satana, mai degrabă decât Hristos este în control, şi asupra bisericii, controlul deplin îl va prelua a aromă de moarte spre moarte în locul celei de viaţă spre viaţă.
Dacă primele două trâmbiţe vorbesc de căderea Ierusalimului şi a Romei, a treia vorbeşte de istoria Evului Mediu, unde întunericul spiritual, apostazia şi declinul au apărut când biserica s-a îndepărtat de la fântâna învăţăturii apostolice şi a pervertit învăţătura clară a Scripturii. Evanghelia a fost înlocuită cu tradiţia – cine s-a opus, şi-a atras persecuţia. Apostazia a fost profetizată: Mat. 24:4-5.11.23-24., Fapte 20:26-31, 1 Tim.4:1-2, 2 Tim 4:3-42 Tes 2:1-12 – aici Pavel spune clar că apostazia ce se aporpie este împiedicată de Imperiul Roman. Căderea Romei face posibilă apstazia agresivă a bisericii evului mediu. Efectul apostaziei: moartea multora.
U. Smith Atila, flagellum Dei („biciul lui Dumnezeu"), care a atacat Occidentul pe vaile râurilor (445-454).
Fara aplicatie istorica precisa. Probabil, se prevede aici aparitia ereziilor, a alterarii Evangheliei în Biserica. Steaua cazatoare poate simboliza pe Lucifer care, prin intermediul unor învatatori de tipul lui Balaam (Iuda 11:13) a transformat apele Evangheliei în otrava.
Evenimentele de aici cuprind perioada 313 – 538, biserica îşi compromite adevărurile (ca al treilea sigiliu). Acum devine izvor de otravă, în loc de izvor de viaţă.
Trâmbiţa 3 şi 4 vorbesc de corpuri cereşti: stele, soare, lună. Ordinea e diferită aici, faţă de pasajele biblice, unde se începea cu soarele, luna... stelele. Aici începe cu STEAUA. Steau la singular – nu stelele cum apare de obicei în Biblie – semnifică O anumită stea. Când e aşa, se referă la Hristos (Num 24:17, Mat 2:2, Apocalipsa 2:28, 22:16). Singurul pasaj în care Steaua (singular) nu se referă la Hristos este Isaia 14:12-15, unde Lucifer doreşte să uzurpe tronul lui Dumnezeu, să fie în locul Lui, dar ajunge să fie aruncat în abis – imaginea din trâmbiţele 3-4: steaua căzută, puterea uzurpatoare. Steaua din pasajul nostru coboară pe pământ şi supraveghează zbuciumul bisericii. Daniel vorbeşte la fel de cornul cel mic, ce vrea să se ridice până la oastea cerurilor şi la Prinţul oştirii (Daniel 8:10-11).
Căderea stelei în Isaia şi Apocalipsa aduce moartea: prin otrăvirea sau secarea apelor (8:10-11), ce simbolizează hrănirea spirituală. În Biblie, amărăciunea/pelinul este asociat cu apostazia (Evrei 12:15). Oamenii mor pentru că apa e otrăvită şi nu hrăneşte.

Trâmbiţa 4, 8:12-13.
Trâmbiţa 4 prezintă aceeaşi imagine ca trîmbiţa 3: ceva loveşte soarele, luna şi stelele – martorii revelaţiei lui Dumnezeu (Gen 37:9, Apocalipsa 12:1). Cu a treia trâmbiţă adevărul e corupt, iar a 4 îl înlătură. Desemnează Evul Mediu – perioada uzurpării maxime a autorităţii lui Hristos, a atributelor lui Dumnezeu, de către Biserică, sec VI-X. Roma înlocuieşte Oraşul lui Dumnezeu. Tradiţia şi puterea subminează spiritualitatea. Adevărul este vestigiu, oamenii mor de foame şi sete spirituală, ca în sigiliul 3 (6:6). Încercând să se înalţe ca Dumnezeu, Biserica, ca şi Babel, devine locul confuziei.
S-a întunecat: întunecarea este inversul creaţiei – lumina este favoarea lui Dumnezeu (gen 1:14-18, Isaia 30:26). Întunecimea este asociată cu judecata/pedeapsa lui Dumnezeu: Ezechiel 32:7-8, Isaia 13:10, Amos 5:18, Ioel 2:2.10, 3:15 // Mat. 24:29, Marcu 13:24-25.
În Noul Testament întunericul şi lumina reprezintă răul şi binele: 2Cor. 4:4 – Dumnezeu repetă spiritual creaţia în sfinţii Săi 2 Cor. 4:6; Ioan 1:9, 8:12, 12:46. Matei 4:16 – lucrarea lui Isus este lumina. Cei ce resping lumina şi trăiesc în întuneric primesc judecata Ioan 3:19.
Plaga ne aminteşte de plaga 9 din Egipt – întunecarea soarelui.
Trâmbiţa a 4-a vorbeşte despre pedeapsa lui Dumnezeu pentru lumea apostată – în ce se concretizează pedeapsa lui Dumnezeu împotriva apostaziei?
Apostazia trâmbiţei a treia este mai departe dezvoltată în trâmbiţa a 4-a – întunericul ce urmează după Evul Mediu. – Protestantismul scolastic, caracterizat de controversele şi polemicile doctrinare. Viaţa creştină acum nu ţinea de relaţia personală cu Isus, ci de apartenenţa la biserica oficială. Apoi Epoca Iluminismului, sec XVI – XVIII a marcat sfârşitul supremaţiei gândirii religioase în Europa în favoarea scepticismului, umanismului, liberalismului, secularismul – ce neagă supranaturalul şi înlocuieşte autoritatea Bibliei şi a lui Dumnezeu cu cea a raţiunii umane.
Trâmbiţa 4 poate semnifica întunecarea momentană a izvoarelor de lumină – Evanghelia, Biblia – de secularism. Pedeapsa e: dacă nu există lumina Scripturii, un există viaţă spirituală. Aprofundarea întunericului devine mai evidentă în trâmbiţa 5 şi 6.
U Smith Stingerea puterilor civile ale Romei (împaratul-476, consulatul-541, senatul-552).
Probabil este prevazut aici timpul de întuneric spiritual, de obscuritate, care avea sa vina dupa întunecarea unor adevaruri fundamentale ale Bibliei. Pare sa descrie Evul Mediu.
Zi şi noapte poporul a rămas în semiîntuneric – ce simbol excepţional pentru perioada evului mediu. Trâmbiţa a patra acoperă anii 538 – 1517, aşa cum a fost cazul cu biserica a patra şi cu cea de a patra pecete. Ea merge în paralel cu scrisoarea către Tiatira, cu cornul cel mic din Daniel 7 şi 8. Acum a fost întunecat adevărul despre Hristos, despre lucrarea Lui tamid. Nu a fost desfinţată – ci doar a treia parte – deci parţial întunecată.
Vaiurile
Primele două vaiuri Apocalipsa 8:13-9:21
Primele 4 trâmbiţe sunt date în perechi: două pentru evreii şi Imperiu Roman; apoi două pentru apostazierea creştinilor şi pericolele ce le implică aceasta. Următoarele trâmbieţe, vaiurile sunt pentru locuitorii pământului 8:13, adică pentru cei nelegiuiţi.
8:13 – Vulturul – este simbolul nenorocirii în Vechiul Testament – Deut. 28:49, Osea 8:1, Hab 1:8 // Mat. 24:28, Luca 17:37.
Vai, vai, vai - aici sunt numite pentru prima oară, apoi sunt 7 în Apocalipsa, în contrast cu cele 7 binecuvântări – 1:3.
Locuitorii pământului – necredincioşii, ostili lui Dumnezeu şi poporului Său. Apocalipsa se referă astfel la cei răi: 3:10, 8:13, 11:10. Cei credincioşii aparţin de drept cerului: 1:6, 5:9-10, 13:6, Efeseni 2:19.
Avertizarea lui Dumnezeu, cu referire la vaiuri, este un refren din Osea 8:1 – referitor la apostazia lui Israel... Dacă vuturul anunţă judecata iminentă şi e urmat de 3 vaiuri, este paralel cu capitolul 14, unde trei îngeri anunţă judecata iminentă.
Primele 4 trâmbiţe au fost avertizări. Următoarele sunt activităţi demonice, chin spiritual şi moarte, ce persistă în viaţa celor ce rezistă inivtaţiei divine la pocăinţă. În aceste ultime 3 trâmbiţe judecata lui Dumnezeu se intensifică împotriva celor ce sunt spiritual morţi.