Apocalipsa capitolul 7

Apocalipsa 7

Profesor Doctor Florin Lăiu:

La întrebarea Cine poate sta în picioare din 6:17, se răspunde cu două imagini: cei 144.000 de israeliţi, sigilaţi când necazul cel mare e ţinut în frâu – 7:1-8, şi marea gloată înaintea tronului lui Dumnezeu (9-17). Pionierii noştri credeau că cei 144.000 îi reprezintă pe adventişti, sigilaţi cu sbatul. Ei credeau că vor fi în viaţă la revenirea lui Isus, şi deci, cei 144.000 trebuie să fie adventiştii de la revenirea lui Isus. S-a mai crezut că cei 144.000 reprezintă pe cei sfinţi de la 1844 încoace.

Cei 144.000 şi marea gloată sunt aceeaşi clasă. Nu îi reprezintă pe mântuiţii din toate timpurile, ci pe cei care vor trece prin timpul de strâmtorare şi vor vedea pe Isus, fără să vadă moartea.
7:1 – pământul; universalul // cele 4 vânturi ce vor urma.
Patru vânturi – vânturile sunt comparate cu mânia Domnului, ce cade peste cei răi în Ier. 23:19, 30:23. Şi în Daniel, vânturile/războaiele, agitaţia neamurilor agită apele, marea/popoarele, din care ies fiarele/împărăţiile pământului. Asta înţelegeau evreii despre vânturi – furtună, judecata lui Dumnezeu, nenorocire. Cele patru colţuri ale pământului sunt simbol pentru tot pământul
Comparat cu Zaharia 6:5-7: caii de aici merg în cele patru vânturi ale pământului – se poate trasa astfel paralelă între 7:1 şi capitolul 6, adică, cei care aduc nenorocirea sunt prezenţi şi aici...
Patru îngeri – să fie cei din capitolul 4 ??? patru îngeri în prag de furtună; ca în Daniel 7:2. Asta înseamnă război, catalisme etc. Febra popoarelor, din care se nasc mişcări deosebite. Dar totuşi îngerii au controlul. Ei ţin...
Marea, Pământul, Copac – marea şi pământul reprezintă universalul – 10:5 – aici Dumnezeu jură pe ele, căci în 12:12 diavolul a venit aici. Dumnezeu e Creatorul a toate 14:7; copacii reprezintă viaţa pe pământul creat de Dumnezeu. Deci dezastrele de la sfârşitul lumii sunt universale în natura lor.
Interesant hiasmul versetelor 1-3:
A. Îngerii trebuie să cruţe pământul, marea, copacii
B. Îngerii ameninţă pământul şi marea
A` Îngerii cruţă pământul, marea, copacii.
Din gramatica greacă, vedem că marea şi pământul sunt la Genitiv, pe când copacii la acuzativ. Din mijlocul hiasmului pbservăm că marea şi pământul trebuie lovite – simbolul întregii lumii, dar că ceva – copacii/ o clasă de oameni, vor fi neatinşi. Copacii reprezintă stabilitate în timp – neprihăniţii sunt comparaţi cu pomii roditori Ps 1:3, Ier. 17:8, pe când pleava spulberată de vânt, este simbolul celor răi (Ps 1:4, Iov 21:18). Deci copacii reprezintă pe neprihăniţii care vor rezista, dar nu datorită rădăcinilor lor, ci salvarea este darul lui Dumnezeu, adusă de la răsărit, prin sigilare.
7:2 – De la răsăritul soarelui: răsăritul este semnul lui Dumnezeu în Vechiul Testament: Edenul e în est Gen 2:8, slava lui Dumnezeu se arată de aici Ezechiel 43:2, Cir a venit tot din Răsărit Isaia 41:2. În Noul Testament, răsăritul întotdeauna e asociat cu Hristos: magii Matei 2:2.9, Luca 1:78, Luceafărul strălucitor de dimineaţă 22:16, semnul revenirii este de aici Matei 24:27-30. Acest înger poate fi însărcinat cu o misiunea de la Hristos, sau Îl pote reprezenta pe Hristos Însuşi. El porunceşte îngerilor superiori, deci e peste ei. În 12:7, căpetenia de peste îngeri e Mihael. Deci şi aici e Isus.
Isus e în control şi nu lasă ca evenimentele distructive să erupă, până nu sunt sigilaţi copii Lui, până nu sunt puşi la adăpost.
7:3 Pecetea pe fruntea slujitorilor lui Dumnezeu: imaginea este din Ezechiel 9 – sigilarea credincioşilor ce nu vor fi nimiciţi la distrugerea Ierusalimului (sau a Paştelui din Egipt, cu semnul sângelui pe prag- Lăiu) ideea principală a sigilării este apartenenţa. Sigilarea arată cine aparţine lui Hristos. Sigilarea are loc când o persoană vine la Hristos. Sigilarea cu Duhul Sfânt este un semn al creştinilor autentici, care îi aparţin lui Dumnezeu şi care vor fi salvaţi (Ef. 1:13-14, 4:30; 2 Cor. 1:21-22) – 2 Timotei 2:19 – cine are pecetea şi este a lui Dumnezeu, să se depărteze de rău (aşa ne putem verifica dacă avem sau nu pecetea de la Dumnezeu – cine o are se depărtează de fărădelege, adică ţine legea; cine nu o are...). Astfel poporul credincios din Apocalipsa este descris ca fiind sigilat 9:4, 14:1, 22:4. Sigiliul este Numele lui Dumnezeu scris pe frunţile lor – 14:1, 22:4, 3:12. De sigilare au parte toţi mântuiţii, nu doar cei din timpul sfârşitului. Aceştia, se bucură de protecţia în mijlocul dezastrelor finale (ca evreii în Egipt). Cine nu are pecetea lui Dumnezeu, va primi pecetea fiarei – 13:16-17; 14:9, 16:2, 19:20, 20:4 – numele fiarei 13;17. Sigiliul, fiind numele fiarei sau al lui Dumnezeu denotă conformarea în caracter cu fiara, sau cu Dumnezeu. În conflictul final, fiecare va purta imaginea demonică, sau divină.
Pecetea de aici, spre deosebire de cele din cp 6, este spre salvare. Cele din cp 6 semnau ermetizarea unui document, pe când acesta indică apartenenţa. Pecetea arată apartenenţa, conţinând numele sau simbolul proprietarului. Seamănă cu Gen 4:15 – Cain, dar mai bine cu Ezechiel 9:4-6. Cei ce primesc aici sigiliul sunt cei ce urăsc lucrurile detestabile- idolatria. Deci pecetea este aici adorarea adevăratului Dumnezeu, Creatorul viu. La fel aici? Marea, copacii, pământul sunt aluzii la creaţiune (Gen 1:9.13). Cine se închină lui Dumnezeu, se închină pentru că El e Creatorul (Ps. 24:1.2).
A fi sigilat înseamnă a arăta că îi datorezi totul lui Dumnezeu – zecimea, Îi dai lui Dumnezeu ceea ce este a Lui, pentru că e Creator (Gen 14:19)
Este normal ca Sabatul să fie centrul decalogului – acolo unde se punea pecetea pe documentele vechi. Sabatul celebrează pe Creatorul şi lucrarea Sa – este sigiliul lui Dumnezeu peste creaţie. Primesc sigiliul cei ce-L mărturisesc pe Dumnezeu drept Creator, în orice aspect al existenţei lor – în Sabat, zecime, alegeri alimentare, respectul pentru legea lui Dumnezeu. Sigiliul lui Dumnezeu este invizibil şi viu, aşa ca Dumnezeul pe care-L reprezintă. El este un semn pe care îl pot citi îngeri, şi nu ochii omeneşti; deoarece îngerul nimicitor trebuie să vadă semnul acesta al mântuirii. (Scrioarea 126, 1898)
Prima dată. Sigilarea înseamnă siguranţa mântuirii. Prezenţa Duhului Sfânt în viaţa credinciosului este semnul că o asemenea persoană aparţine lui Dumnezeu 2 Tim 2:19. Sigilarea corespunde cu spălarea hainelor 7:14, 22:14. Sigiliul lui Dumnezeu îi protejează pe sfinţi de mânia lui Dumnezeu, de cele 7 plăgi 16:2, dar nu îi salvează de furia fiarei 13:15,17. Cei ce primesc sigiliul fiarei sunt scutiţi de mânia fiarei, dar nu şi de cea a lui Dumnezeu 14:9-11. Beatrice S. Neall: Sigiliul lui Dumnezeu are ca intenţie să-i protejeze pe sfinţi de puterile demonice care îi torturează pe oameni, astfel încât caută moartea, mai degrabă decât viaţa Apocalipsa 9:4-6. Astfel sfinţii sunt protejaţi de ultimele 7 plăgi, care cad doar peste cei ce se închină fiarei (Apocalipsa 16:2). Sigiliul deci protejează pe sfinţi de înfrângere şi de judecăţiile/pedepsele lui Dumnezeu. Nu îi protejează de mânia fiarei (13:15.17). Similar, semnul fiarei îi protejează pe credincioşii ei de persecuţiile fiarei, dar nu şi de mânia lui Dumnezeu (14:9-11).Însă mânia fiarei este sub controlul lui Dumnezeu... aşa că, sigiliul lui Dumnezeu e de dorit.
Hans K. LaRondelle: Servitorii lui Dumnezeu sunt deja în posesia sigiliului spiritual al Duhului Sfânt, primit la botezul lor în Hristos. Ei sunt deci în Hristos. Dar numai după ce servitorii lui Dumnezeu au fost testaţi în vrema sfârşitului, în legătură cu semnul fiarei şi găsiţi loiali chiar până la moarte, vor primi de la îngerii Săi sigiliul unic apocaliptic, ca semn al aprobării divine şi scut împotriva forţelor distrugerii şi a morţii.
Sfinţii lui Dumnezeu trebuie să proclame Evanghelia la timpul sfârşitului. Apoi vor trece prin evenimentele finale, numite marea strâmtorare/necazul cel mare. Vor fi protejaţi de sigiliu – ca la Paşte (Exod 12:21-23), sau ca la Ezechiel 9:1-11. Se împlineşte 3:10, spusă către Filadelfia.
Sigilare îi păzeşte pe sfinţi în momentele grele – nu-i scapă de momente grele: foame, sete, căldură mare (7:16, 16:8-9). Sigilarea este procesul prin care trebuie să treacă toţi credincioşii, dar care îşi atinge punctul culminant la sfârşitul timpului, chiar înainte de a doua venire. Apocalipsa 7 descrie etapa finală, închiderea procesului sigilării sfinţilor, înainte de închiderea harului.
Apoi, cei răi sunt loviţi de judecăţile parţiale ale celor 7 trâmbiţe, pentru persecutarea sfinţilor; în final sunt loviţi cu toată puterea celor 7 plăgi.
Apare îngerul sigilării. De drept sigilarea a început la 1844. De fapt, înaintea venirii furtunii peste lume. .. Mai înainte ca sigilarea să se sfârşească, Dumnezeu mai acordă un timp, în care face chemarea către toată omenirea să aleagă opus de semnul fiarei din cap 13-16; acel scurt timp de strâmtorare în care se mai poate face sigilarea este în paralel cu ultima mare persecuţie şi are loc în timpul necazului cel mare, care va fi cauzat de cele 7 plăgi.
Îngerul vine din răsărit, ca soarele, ca Isus. El simbolizează ultima avertizare şi ultima lumină ce vine pentru lume de la Hristos, prin agenţii Săi, care lucrează în puterea Lui.
Pecetea/sigiliul trebuie să fie în legătură cu calitatea lui Dumnezeu de Creator, prezentat astfel în 4:9.11, 10:6, 14:7.12, adică sabatul (Exod 20:8-12) şi în contrast cu semnul fiarei. Sabatul e semn: uşor de recunoscut pentru cititorii Vechiul Testament – Exod 31:16.18, 13:7-9.16, Ezechiel 20:12.20. deut. 6:6-8 – dacă sângele de la Paşte era un semn de ocrotire pentru evrei, la fel semnul sabatului va fi semnul de loialitate şi de ocrotire a lui Dumnezeu în timpul strâmtorării.
Sigiliul e semnul autorităţii: confirmare (atestare), apartenenţă (propietate), imutabilitate (neschimbare), inviolabilitate (protecţie), garanţie (gir). Elementele sigiliului sunt: numele autorităţii, titlul sau calitatea persoanei, domeniul stăpânirii – Apocalipsa 14:1, toate se găsesc în Sabat. Sabatul, sigiliul legii morale devine sigiliul celui ce are legea lui Dumnezeu în el (Evrei 8:10).. sabatele ceremoniale au fost umbra lucrurilor viitoare, circumziciunea este un semn intim carnal, dar sabatul săptămânal, edenic este veşnic şi este pus vizibil pe frunte!!!! Nu poţi ascunde sabatul sub obroc.
Trebuie să porţi nu numai numele lui Hristos, ci şi caracterul Lui să fii sigilat. Sigilarea este o lucrare a Duhului Sfânt, care imprimă în caracter credinţă, iubire şi ascultare Ef. 1:13-14, 4:30, Gal. 5:22-24. Fruntea – simbol al gândirii; sabatul ales cu mintea, când comemorăm neprihănirea în credinţă şi ne luăm gândul de la lucrurile noastre Evrei 4:9-11. Nu doar faptele rele ne împiedică să ne odihnim în Hristos, dar şi cele bune, faptele noastre pentru mântuire. Suntem mântuiţi prin faptele lui Dumnezeu, în Hristos. Sabatul comemorează faptele lui Dumnezeu. Hristos este Creatorul (Col. 1:16-17), Sabatul este singura zi care poate fi numită a Domnului!!! (Apocalipsa. 1:10). Învierea Domnului o sărbătorim prin botez – noua viaţă Romani 6:3-12. Isus este Creatorul. Şi dacă Îl sărbătorim pe Creator, sărbătorim toate faptele Lui – mai ales mântuirea.
7:4 Am auzit numărul 144.000 – 144 – este 12 x 12; adică 12 seminţii din Vechiul Testament şi 12 apostoli din Noul Testament. Noul Ierusalim are 12 temelii- apostolii (Ef. 2:20), dar şi 12 porţi – triburile Vechiul Testament. Sunt sigilaţii – cu sigiliul invizibil şi viu – deci reprezintă o entitate spirituală; poate fi doar un număr spiritual, simbolic.
1.000 – reprezintă subîmpărţirea unităţilor militare la evrei (Numeri 31:5, Iosua 22:12.21), sau desemnează seminţia, elef se referă la seminţiile lui Israel; astfel 12.000 reprezintă seminţia în totalitatea sa. Astfel 1000 reprezintă o unitate militară a lui Israel şi este sinonim cu armata lui Israel. Deci aici avem 144 de unităţi militare. Sigilaţii lui Dumnezeu sunt înaintea marii strâmtorări şi deci e normal să îi vedem în şiruri de bătaie.
Din toate seminţiile lui Israel – Israel etnic? Nu mai există triburile din sec VIII îHr (2 Regi 17:5-23). Siguri mai erau doar cei din Iuda, Beniamin şi Levi. Chiar descrierea ritimică şi repetativă, suegrează pasul marşului unităţilor militare. Chiar cuvântul ochlos pentru mulţimi din versetul 9, se traduce cu armată. Faptul că este inclusă seminţia lui Levi, care nu era numărată între seminţiile israelite, este clar faptul că aici se are în vedere Israelul spiritual, Biserica lui Dumnezeu. (şi dacă Israelul e simbolic/spiritual, atunci şi numărul este simbolic) Israel spiritual: Iacov 1:1, Gal. 6:16. 3:29, Rom. 9:6-8 (israel = credincios), Mat 19:28 înlocuirea seminţiilor lui Israel, cu cei 12 apostoli.
Stilul, limbajul şi simbolismul numeric descriu Israelul victorios (vezi versetul 9-10). Cei 144.000 sunt Israelul care mărşăluieşte victorios, tot Israelul, imaginat de Pavel Rom 11:26, sau văzut de Dumnezeu Apocalipsa 6:11. Acest Israel complet – este văzut ca marea gloată internaţională, pe care Ioan o vede împodobită cu haine albe (Apocalipsa 7:9, 6:11) supravieţuitorii opresiunii (Apocalipsa 7:14, 6:9.11)
Cei 144.000 şi grupul neîmplinit din sigiliul 5 sunt aceiaşi oameni – izgoniţi de pe pământ, care acum îşi unesc glasurile în celebrarea împlinirii speranţelor lor Apocalipsa 7:10.
Aici Ioan aude numărul armatei lui Dumnezeu, Israelul spiritual deplin, gata să lupte în cea mai mare bătălie spirituală a tuturor secolelor. Mai târziu în 9:16, Ioan aude numărul armatei diavolului, gata şi ea pentru marele asalt final – 200 de milioane de oameni.
Cei 144.000 sunt adevăratul Israel al lui Dumnezeu, curaţi şi fără pată 14:1-5: fără minciună, fără întinare cu femei, primul rod al lui Dumnezeu, şi Îl urmează pe Miel oriunde merge El.... Dan şi Efraim, ca simbol al apostaziei ca cei care nu-L urmează aici pe Miel nu sunt număraţi între cei credincioşi, care stau în picioare în faţa tronului lui Dumnezeu (3:21 şi 7:9.14-17).
Cei 144.000 sunt sfinţii timpului din urmă – reprezentanţii tuturor credincioşilor lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. Criza finală prin care ei urmează să treacă este simbol a ceea ce poporul lui Dumnezeu a experimentat de la moartea lui Abel.
am auzit numărul. Ioan vede îngerii, apoi aude numărul 144.000, de 12 ori 12.000. israelul spiritual, sau cele 12 seminţii este un nume dat Bisericii din vremea apostolilor, în care evreii şi păgânii, sfinţiţi în Hristos au format un singur corp Ioan 11:52, Gal 1:16, Iac. 1:1, Apocalipsa 2:9. Aceştia sunt Biserica invizibilă, scrisă în cer Evrei 12:23. Nu tot Israelul este spiritual, ci câte 12.000 din fiecare seminţie. Cel ce este sigilat, va trebui să fie sigilat în harul lui Hristos, care se înmulţeşte descoperit de Lege (Romani 5:20-21). Numai cei în care harul a lucrat credinţă, iubire şi ascultare desăvârşită – nu cei care nu urmăresc decât iertarea divină şi specularea harului, şi nici toţi păzitorii sabatului nu vor fi sigilaţi, ci doar cei cu iubire....
Scena sigilarii sugereaza pregatirea pentru o lupta. Numele lui Israel înseamna „Dumnezeu lupta". Lista celor 12 semintii apare peste tot începând cu Ruben. Numai când era vorba de lupta, Iuda avea întâietatea, ca în lista aceasta (Num 2:3.5.7, 1 Cron 12:24). Si Leul din Iuda este Biruitorul ! Deasemenea, numarul de 12.000 este un numar militar reprezentând niste luptatori alesi pentru o misiune speciala (Num 31:5, 1 Imp 4:26, Jud 21:10, 2 Sam 17:1). Numai israelitii care sunt în perfecta armonie cu masurile morale ale Noului Ierusalim, vor locui acolo (Apoc 21:15-17). Repetarea aparent inutila a acestui numar în dreptul fiecarei semintii, sugereaza o numaratoare a ostirii înainte de lupta, ceea ce indica Judecata casei lui Dumnezeu (a generatiei care este gasita în viata la revenirea lui Iisus). Lipsa semintiei lui Dan simbolizeaza pe „cei ce zic ca sunt iudei si nu sunt, ci mint", adica pe falsii credinciosi, semintia Iui Antichrist. Semintia lui Dan este simbolul violentei si apostaziei, prima care a cazut în idolatrie (1 Regi 12:29-30, 2 regi 10:29). Ea a fost însa una dintre cele patru semintii conducatoare, deci reprezinta o categorie proeminenta. Numele semintiei lui Efraim nu apare, pentru aceleasi motive; Efraim devine pentru profeţi sinonim cu apostazia şi idolatria poporului (Osea 4:17m 8:9.11, 2 Cronici 30:1.10) . Dar Efraim este prezent sub numele tatalui sau, Iosif.
Cei de aici sunt creştinii, oricât de mulţi, dar doar din ultima generaţie. După ce Ioan a auzit despre ei, acum îi vede, în versetul 9.
Gloata cea mare 7:9-17
Partea aceasta se ocupă cu cei care au trecut prin necazul cel mare şi participă la mîntuirea escatologică.
7:9 Ioan foloseşte tehnica: ceea ce aude, explică apoi văzând: trâmbiţa şi vede pe Isus (1:10//1:12-13), Leu - Miel (5:5-6), prostituata stă pe ape – pe fiară (17:1-5),mireasa - Ierusalimul (21:9-12). Deci cei 144.000 şi marea gloată sunt acelaşi grup, în circumstanţe şi timpuri diferite: prima imagine pe pământ, în marea strâmtorare; în a doua în ceruri, după ce au trecut prin marea strâmtorare. Acum nu mai sunt în pericol şi nu mai au nevoie de protecţia sigiliului lui Dumnezeu.
Chiar cuvântul ochlos pentru mulţimi din versetul 9, se traduce cu armată.
Oameni din orice neam, orice seminţie, orice norod, orice limbă // cu 1:6, 5:9 poporul preoţesc universal. Expresia este copiată din Vechiul Testament (Exod 19:6) şi reprezintă împlinirea desăvârşirii din 6:11.
La deschiderea sigiliilor, Ioan prezintă necazurile pe care le au de înfruntat poporul lui Dumnezeu de la începutul istoriei, până la sfârşit; necazul cel mare (7:14), sau ceasul încercării (3:10) este punctul maxim al acestui conflict între bine şi rău; cei 144.000, în şiruri de bătaie, după modelul Vechiul Testament sunt gata să lupte până la sfârşit, marcaţi de Dumnezeu cu sigiliu Lui, pentru a nu fi afectaţi de pedeapsa divină. Marea gloată nu mai este în şiruri de bătaie, căci necazul cel mare este în urmă acum. Ei celebrează acum victoria!!!
Haine albe – victoria. Vezi 3:4-5 promisiunea celor din Sardes şi Laodicea ? 3:18.
Ramuri de finic – simbolul victoriei. Când Macabeii au eliberat Ierusalimul de opresiunea lui Antioh Epifanul, evreii au sărbătorit victoria cu ramuri de finic, harpe şi psalmi. La fel la intrarea lui Isus în Ierusalim Ioan 12:13.
aceeaşi clasă, ca cei 144.000. În primul tablou sunt pe pământ, înainte de necazul cel mare, descrişi în simboluri războinice, reţinerea furtunii, sunt pregătţi pentru sigilare; în al doilea sunt: în ceruri, ieşiţi din necazul cel mare, prezentare explicată a simbolurilor din primul tablou Israelul lui Dumnezeu spiritual, din orice seminiţie, în număr atât de mare că nu se pot număra, sunt văzuţi, descrişi, după sigilare sunt în faţa lui Dumnezeu, pentru că şi-au spălat hainele în sângele Mielului.
7:14 în sângele Mielului – modelul Paştelui din Egipt. După cum israeliţii au fost sigilaţi cu sângele de miel şi au scăpat de pedeapsa divină, la fel mântuiţii sunt sigilaţi (7:3) cu sângele Mielului (deci aceeaşi grupă cu acelaşi sigiliu) şi astfel scapă de pedeapsa lui Dumnezeu 22:14. Acum promisiunea din 3:21 se împlineşte.
7:10 izvorul mântuirii: Dumnezeu şi Mielul. Ceea ce au făcut sfinţii, cum au rezistat ei atacului celui rău este de fapt opera lui Dumnezeu în ei. De aceea ei laudă lucrarea divină în vieţile lor. Mântuirea lui Dumnezeu nu este scutirea credincioşilor de orice necaz; ci biruinţa în orice necaz, statul în picioare în orice condiţie, până la revenirea lui Hristos, când este celebrată victoria lucrată de Dumnezeu în noi.
7:10-12 // 5:9-10 pe cruce Hristos a biruit, iar acum, în ceruri se concretizează, se cristalizează biruinţa totală, obţinută la cruce.
7:11 La strigărul mântuiţilor, răspund înşeptit fiinţele cereşti: îngerii , cele 4 fături vii: versetul 12.
Necazul cel mare: expresie ca în Daniel 12:1; este timpul din 3:10. Filadelfia este păzită în această vreme. Necazul cel mare este descris mai pe larg în 13:11-17 şi capitolele 15 – 18.
Cei 144.000, marea gloată îmbrăcată în haine albe sunt legaţi de martirii din 6, îmbrăcaţi în haine albe. Deci cei 144.000/marea gloată sunt cei care trebuie să se desăvârşească din 6:11. Şi dacă e aşa, e posibil ca desăvârşirea lor să includă şi martirajul, căci 6:11 ne spune care aveau să fie omorâţi CA şi ei.
7:15 zi şi noapte în templu imaginile de regi şi preoţi din 1:6, 20:6 indică spre implicarea răscumpăraţilor în conciliu de guvernare al cerului/universului.
Cortul peste ei – imagine din Vechiul Testament: poporul în pustie însoţit de stâlpul de foc şi de nor, care îi ferea de căldură, de frig etc. Prezenţa lui Dumnezeu este binefăcătoare pentru poporul lui Ezechiel 37:27, Isaia 4:2-6, 49:10; plăgile aduc suferinţă peste popoare, necaz mare (căldură, foamete, sete etc, Apocalipsa 16); dar toate s-au terminat, în prezenţa lui Dumnezeu 7:16.
Imaginea de aici este în viitor – împărăţia lui Dumnezeu, unde sfinţii vor sta cu Dumnezeu (ca leviţii 1 Cron 9:33, căci cortul Lui va fi cu ei. În ebraică cortul seamănă cu shekina – aceeaşi rădăcină. Adică slava lui Dumnezeu locuieşte peste ei – asta înseamnă că stau în cort pentru totdeauna (aluzie la cortul din pustie, unde Dumnezeu Îşi manifesta prezenţa (Exod 40:34-38).
7:17 Orice lacrimă ştearsă din ochi: Isaia 25:8 de mult vrea Dumnezeu să împlinească aceasta. Acum a venit timpul împlinirii definitive. // 21:3-4. Prezenţa/cortuirea lui Isus împreună cu oamenii, îndepărta şi aici pe pământ moartea, lacrima... Ioan 11:21.32.
Isus Păstorul veşnic – aici toate promisiunile Sfintei Scripturi, se vor împlini, în ocrotirea veşnică ce o poartă Isus mântuiţilor. Prezenţa lui Dumnezeu va fi un fapt fizic: aluzie la Ps 23 – Mielul... va fi Păstorul lor... va şterge lacrima din ochi. Dumnezeu nu doreşte doar comfortul mântuiţilor, ci relaţia personală cu ei, mângâierea lor prin prezenţa şi păstorirea Sa.
Biblia ne spune că Dumnezeu nu are mai multe grupe de mântuiţi, cu diferite standarde de sfinţenie. Ci sfinţenia şi mântuirea este a lui Dumnezeu, dată credincioşilor Ef 2:8-10,. Dumnezeu are un singur popor: Apocalipsa 1:1, 12:7, 14:12, 19:7-8. Criteriile lui Dumnezeu pentru mântuire au fost aceleaşi pentru toate generaţiile. Ioan spune clar că sfinţii lui Dumnezeu de la timpul sfârşitului sunt cei ce şi-au spălat/albit hainele în sângele Mielului (7:14, 12:11).
Neall spune: Întrebarea legată de starea fără de păcat depinde de ce se înţlege prin păcat: natură, sau fapte păcătoase. Ultima generaţie finală a poporului lui Dumnezeu cu siguranţă trebuie să fie liberă de fapte păcătoase (ca sfinţii din orice vreme); totuşi ei nu îşi pierd natura coruptă, păcătoasă decât atunci când aceasta este schimbată la a doua venire 1 Cor. 15:52. În cartea Apocalipsa, sfinţii sunt mereu în cucerire (acţiune contiună în greacă), numai Hristos a cucerit/biruit (acţiune încheiată). Chiar şi în timpul ultimelor 7 plăgi sfinţii cuceresc (acţiune continua) fiara şi icoana ei (15:2). Ei încă se luptă cu duşmanul din interiorul şi exteriorul lor. Cel mai mare păcat, pe care trebuie să-l învingă în timpul necazului cel mare, este lipsa credinţei. Totuşi ei cuceresc/biruie, nu sunt biruiţi. Sunt biruitori în lupta cu răul. Sunt desăvârşiţi în caracter – aleg doar voia lui Dumnezeu- în timp ce sunt conştienţi că trebuie să-şi învingă natura păcătoasă. Ei sunt sigilaţi şi fără pată prin meritele Mielului (7:14).
Cineva explică. Unul din bătrâni ne spune că ei vin din necazul cel mare, al judecăţii neamstecată cu har (7:14.16.17 // 16:8-9, Isaia 49:10)
Deci la întrebarea cine va putea să stea în picioare la revenirea lui Hristos, răspunsul este cei 144.000, unul şi acelaşi grup cu marea gloată, ce reprezintă mântuiţii în viaţă la revenirea lui Hristos. Daca numai cei 144.000 pot cânta acea cântare a biruintei din cap. 14, ceea ce înseamna ca numai ei supravietuiesc celor 7 plagi si vad pe Christos venind si sunt transformati fara sa vada moartea; si daca gloata cea mare este multimea celor ce vin din necazul cel mare si pot sta înaintea lui Dumnezeu, nu exista decât o concluzie logica: cei 144.000 de israeliti simbolizeaza ostirea nenumarata a lui Christos din ultima generatie, care va da lupta cu „fiara" si va "zdrobi capul sarpelui". Aceasta concluzire exegetica are si o aplicatie omiletica foarte practica. Nu este cazul sa fugim de darul biruintei si al desavârsitii morale pe care Dumnezeu vrea sa ni-l dea, prin credinta, asa cum ne ofera si iertarea, fara plata. Nu trebuie sa credem ca batalionul celor 144.000 reprezinta pe cei ce au fost în stare sa ia examenul spiritual cu nota 10, în timp ce lenesii care se straduiesc pentru nota cinci si-ar putea gasi loc într-o gloata nenumarata de credinciosi care n-au fost dispusi sa poarte crucea. Sunt multi, prea multi, care ar dori sa se asigure de iertare, de harul divin, fara a tânji dupa eliberarea de pacat.