Vice is a monster of so frightful mien As to be hated needs but to be seen But seen too often, familiar with her face We first endure, then pity, then

Când vine ispita





(Genesa 39:7-12)





Nu cu mult timp în urmă, Intervarsity Press a publicat o carte despre subiectul ispitei, intitulată "Temptation - Help for Struggling Christians" ("Ispita - Ajutor pentru creştinii care se luptă cu ea"). Cartea e scrisă de Charles Durham, un pastor din Kansas, şi ea începe cu o ilustraţie interesantă. Cu ani în urmă, pe insula Cape Hatteras, în largul coastei din Carolina de Nord, trăia un grup de oameni care îşi câştigau existenţa făcând corăbiile să naufragieze în zonele cu apă mai puţin adâncă. Ei erau demolatori şi procedau în felul următor. Ieşeau noaptea, când corăbiile încercau să se apropie de coastă şi căutau o trecere în jurul insulei, şi legau o lumină de capul unui cal bătrân. Aceşti oameni din Nag's Head (Capul Calului), aşa se numea satul lor, plimbau apoi calul înainte şi înapoi, în sus şi în jos. Corăbiile care căutau un drum spre coastă vedeau lumina mişcându-se şi se gândeau că e a unei alte corăbii care a găsit drumul, şi astfel se îndreptau spre insulă şi eşuau pe bancul de nisip din Diamond Shoals. Era o afacere foarte profitabilă. Chiar şi astăzi, turiştilor care vizitează Nag's Head li se arată case construite din epavele acelor corăbii. Acei demolatori se apropiau de corăbiile naufragiate şi adunau pentru casele lor cheresteaua, uneltele şi mobilierul corăbiei, iar uneori mai puneau şi ceva bani în pungă.
În total, de-a lungul anilor, peste 2300 de corăbii au naufragiat în acea zonă de coastă, fie ca urmare a unui accident, fie datorită trădării, ca în cazul pe care tocmai l-am descris.

Prima dată când oamenii aud despre asta sunt şocaţi să afle că se poate întâmpla aşa ceva, dar ar fi mult mai şocaţi dacă ar şti că există demolatori spirituali care sunt hotărâţi să naufragieze vieţile creştinilor şi să le distrugă pe ţărmurile păcatului. În tradiţia bisericii creştine, teologii au vorbit despre trei astfel de demolatori. Înainte de toate e lumea. Când teologii vorbesc despre lume, ei nu se referă la globul pământesc, nici măcar la oamenii care trăiesc pe suprafaţa planetei. Ei se referă la valorile lumii, la sistemul lumii. El e cel care în mod constant încearcă să atragă credincioşii în plasa lui.
Al doilea demolator e firea pământească. Ne referim aici la păcatele senzuale. Scriptura ne avertizează în privinţa aceasta şi ne spune să ne ţinem la distanţă de ele, să fugim de astfel de ispite.
Apoi, în cele din urmă, există demolatorul care, într-un fel, stă în spatele tuturor celorlalţi şi îi foloseşte în interesul lui. Numele acestuia e diavolul. Diavolul e descris de Petru ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită, iar noi trebuie să i ne împotrivim. Petru ne spune că trebuie să stăm tari în credinţă şi să ne împotrivim lui, ştiind că şi fraţii noştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca şi noi (1Petru 5:8,9). Acest ultim verset e unul foarte important şi trebuie să îl avem puternic întipărit în minte atunci când ne gândim la ispite, fiindcă el ne spune că oricare ar fi ispita cu care ne confruntăm, s-au confruntat şi alţii cu ea înaintea noastră. Într-adevăr, aşa cum spune Petru, s-au confruntat cu ea fraţii şi surorile noastre creştine din întreaga lume, nu numai în vremea noastră ci şi în veacurile trecute. Acest lucru e important pentru că una din capcanele lui Satan e să ne convingă că ispita cu care ne confruntăm noi nu are egal în toată istoria întregii rase umane. Dar, atunci când descoperim că ne gândim la astfel de lucruri, pe care ni le şopteşte Satan, trebuie să ne dăm seama că Satan e cel ce vorbeşte, nu Dumnezeu. Dumnezeu ne spune că aceasta e o minciună, iar cel ce ne dă astfel de sfaturi este Mincinosul. Biblia ne spune că nu vom avea nicioadă de înfruntat vreo ispită cu care să nu se fi confruntat şi alţii. Mai mult, nu numai că s-au confruntat cu ea, dar au şi biruit-o.
De aceea nu trebuie să încercăm să ne găsim scuze prin care să justificăm purtarea noastră păcătoasă, ci trebuie să biruim ispita, aşa cum vrea Dumnezeu să facem.

Aici intră în scenă povestea lui Iosif. Sunt multe lecţii care pot fi învăţate din întâmplarea în care soţia lui Potifar îl ispiteşte pe Iosif, dar cu siguranţă una dintre primele şi cele mai importante este aceea că avem de-a face cu o ispită comună. Situaţia prin care a trecut Iosif cu mii de ani în urmă e aceeaşi prin care trec şi oamenii din zilele noastre. Iar situaţiile prin care trecem noi astăzi sunt aceleaşi prin care a trecut şi Iosif cu mii de ani în urmă. Aş merge chiar mai departe şi aş spune că multe sute, poate chiar mii de oameni, s-au confruntat cu exact aceeaşi situaţie chiar în acest sfârşit de săptămână. Poate că printre ei sunt şi unii pe care îi cunoaşteţi.

Iosif era în casa lui Potifar. Tocmai a fost promovat. Era într-o poziţie cu responsabilităţi. Era pe placul lui Potifar, dar, din păcate, era şi pe placul nevestei lui Potifar. Această femeie era pofticioasă, pentru că atunci când citim relatarea observăm că s-a uitat la Iosif cu o privire pofticioasă. Îl dorea. Soţul ei nu-i era de ajuns. Femeia aceasta era de o inteligenţă diabolică, pentru că şi-a planificat cu mare grijă cum să îl aducă pe Iosif într-o situaţie în care nu era nimeni prin preajmă. Femeia era insistentă, căci ni se spune cum iarăşi şi iarăşi se apropia de Iosif cu ispita ei.
Şi astăzi există astfel de oameni. Aş fi vrut ca pe lângă astfel de oameni să fi avut mai mulţi Iosifi în ziua de azi. Pentru că Iosif, după cum ştim din relatare, i-a rezistat femeii. A continuat să-i refuze avansurile, iar în final, când ea a reuşit să aducă lucrurile în punctul în care Iosif nu mai avea altceva de făcut decât să fugă, el a făcut tocmai aceasta. Ni se spune că a fugit, lăsându-şi chiar haina, de care ea se agăţase, în mâinile ei şi a fugit pur şi simplu din casă.
Ce trebuie să vedem aici e că această ispită nu e neobişnuită. Iar dacă Iosif i s-a putut împotrivi, cu siguranţă că şi creştinii de azi îi pot rezista.

Vom vorbi pe larg despre aceasta. În studiul de data viitoare vrem să privim la secretul victoriei lui Iosif iar în următorul vrem să vedem ce facem dacă, spre deosebire de Iosif, nu am avut succes ci am cedat ispitei. Dar înainte de aceasta vreau să vă fac să înţelegeţi cât de puternică a fost această ispită. Când alţii sunt ispitiţi, avem tendinţa să îi desconsiderăm şi spunem: "A, bine, ei sunt slabi. Nici nu mă mir că au căzut." Nu, nu aşa stăteau lucrurile în acest caz. Ispita aceasta a fost una foarte puternică. Iar faptul că Iosif a câştigat victoria asupra ei e un motiv de laudă pentru el şi pentru puterea lui Dumnezeu care l-a ajutat să învingă.
Vreau să privim împreună la câteva caracteristici ale acestei ispite, iar apoi voi să le aplicaţi la ispitele care vin în vieţile voastre.

Mai întâi, a fost o ispită naturală în sensul că a apelat la dorinţele fizice normale ale omului. E important să facem o distincţie în acest punct între acele dorinţe care sunt naturale, cum e aceasta, şi acelea nenaturale, în sensul că nu fac apel la ce numim noi instinctele normale ale omului. Crima nu e o ispită naturală. Ea se dezvoltă din ură şi neînţelegere, fiind într-un sens consecinţa naturală a acelor lucruri, dar ura şi neînţelegerea nu sunt naturale în ele însăşi. Nu am fost creaţi pentru acestea. Ele sunt produsul păcatului. Astfel, crima e un produs avansat al păcatului. Dar nu la fel stau lucrurile aici, când vorbim despre ispita sexuală, cu care s-a confruntat Iosif. Vorbim aici despre instinctul normal şi natural al unui bărbat sau al unei femei, iar problema nu constă în aceea că s-a făcut apel la un instinct natural, ci la aplicarea lui într-un cadru în care nu trebuie aplicat. Vedeţi, Biblia ne spune că sexul e pentru căsătorie, iar în cadrul căsătoriei el e un liant care ţine cuplul împreună, binecuvintează relaţia lor şi produce bucurie. Dar, în afara acestui cadru, pentru care a fost creat de Dumnezeu, el devine un lucru destabilizant şi distructiv.
Desigur, faptul că sexul e un instinct natural este folosit de lume ca un argument pentru a se complace în el, practic în orice circumstanţe. Ei bine, la fel i s-a spus şi lui Iosif. Iar dacă Doamna Potifar nu i-a spus-o, cu siguranţă Iosif şi-a dat seama şi singur de existenţa acestui argument. El suna cam aşa: "Iosif, ai de-acum 27 de ani. Eşti sclav de zece ani. Ai fost promovat pe merit, pentru că ai lucrat din greu pentru aceasta. Dorinţele şi instinctele pe care le ai la vârsta aceasta nu sunt ale unui copil. Sunt ale unui bărbat. Ce poate fi mai natural decât o relaţie sexuală? Chiar o meriţi.. De fapt, poţi spune chiar că Dumnezeu ţi-o pune la dispoziţie, pentru că El ţi-a trimis-o pe această femeie care e îndrăgostită de tine şi te doreşte. Evident că lucrul pe care trebuie să-l faci acum e să-ţi satisfaci instinctul pe care Dumnezeu l-a pus în inima ta." Iosif nu s-a lăsat înşelat, pentru că Iosif şi-a dat seama ce reprezintă de fapt argumentul acesta. El înseamnă să asociezi un lucru bun cu alt lucru bun, dar într-un mod greşit. E exact ce a încercat diavolul să facă, atunci când s-a apropiat de Isus Hristos. Când Hristos a citat un verset din Scriptură, diavolul a venit şi el cu unul, iar Domnul a trebuit să-i răspundă că nu trebuie să-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău. Nu te poţi împotrivi unei porţiuni din Cuvântul lui Dumnezeu cu o alta. Deşi e adevărat că instinctul, în acest caz, e unul bun, el nu trebuie exercitat într-un mod greşit sau în afara voiei lui Dumnezeu, care e atât de clar afirmată în Scriptură, ba chiar, trebuie să o spunem, e un principiu fundamental al inimii umane.

Deci, în primul rând, ispita a fost una naturală. Al doilea lucru care a făcut ispita să fie atât de puternică e acela că a venit la Iosif atunci când el era departe de casă. O familie credincioasă exercită o puternică influenţă restrictivă asupra copilului. Binecuvântată aşa cum trebuie, acea influenţă devine parte a caracterului copilului, astfel încât el trăieşte după standardele familiei chiar atunci când e departe de ea. Dar lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Adesea tânărul iese de sub influenţa restrictivă a familiei şi face lucruri pe care nu le-ar fi făcut acasă. Astfel viciile încep să pună stăpânire pe el şi îi domină viaţa.
Cum se face că un tânăr sau o tânără, studenţi, provenind din familii creştine (poate creştine doar cu numele), atunci când pleacă la facultate încep să trăiască cu prietenul sau prietena, lucru pe care nu l-ar fi făcut niciodată acasă? De ce oare un om de afaceri, în timpul unei călătorii, va face în alt oraş lucruri pe care nu le-ar face niciodată în oraşul său? Oare de ce oamenii de la o petrecere fac şi spun unele lucruri pe care nu le-ar face sau nu le-ar spune niciodată în activităţile de rutină ale serviciului sau familiei?
Răspunsul e că aceşti oameni au o părere greşită despre Dumnezeu. Trebuie să spunem, probabil, că ei au o părere tribală despre Dumnezeu. Ei gândesc cam aşa: "Dumnezeu e Dumnezeu în familia mea, dar nu e neapărat Dumnezeu şi în locul în care mă găsesc acum." Sau: "Dumnezeu e Dumnezeul părinţilor mei, asta nu înseamnă că e şi Dumnezeul meu." Sau: "Dumnezeu e Dumnezeul de fiecare zi, dar nu e Dumnezeu şi peste petrecerea aceasta." Vedeţi, ce trebuie să recunoaştem e faptul că Dumnezeu e Dumnezeu, iar Dumnezeu e omniprezent. Dumnezeu e peste tot, el e Dumnezeu în orice loc în care mergi, orice ai face, indiferent dacă recunoşti lucrul acesta sau nu.
Iosif a înţeles acest lucru. Iar atunci când a început să vorbească despre ispită, a identificat-o ca păcat, un păcat împotriva lui Dumnezeu. Nu a fost suficient să i se spună: "Ei bine, Dumnezeul tău e Iehova, El e Dumnezeul părinţilor tăi, în ţara Canaan. Aici în Egipt noi avem de-a face cu alţi dumnezei. Avem dumnezeii noştri." Iosif nu s-a lăsat deloc convins de argumentul acesta. Dumnezeu era Dumnezeu, iar Iehova era Dumnezeul Egiptului tot aşa cum era şi Dumnezeul patriei sale, indiferent ce credeau egiptenii despre El.
Dă-mi voie să-ţi spun că atunci când te confrunţi cu acest fel de ispită şi eşti tentat să gândeşti în felul acesta, adu-ţi aminte că Dumnezeu e Dumnezeu în campusul colegiului tău, la fel cum e Dumnezeu şi în oraşul tău natal. Iar Dumnezeu, dacă pot spune aşa, este la fel de prezent într-un bordel ca şi într-o biserică. E responsabilitatea noastră să recunoaştem acest lucru şi să Îi slujim ca unui Dumnezeu adevărat şi omniprezent ce este.

Mai există şi un al treilea lucru care a făcut ca ispita aceasta să fie atât de puternică pentru Iosif. Ea a venit din partea unei persoane importante. E adevărat, nevasta lui Potifar era o femeie stricată. Era o neruşinată. Şi asta e adevărat. Dar era o femeie importantă, aşa cum înţelege lumea importanţa unui om. Era stăpâna casei. Lui Iosif nu i-a trebuit mult ca să înţeleagă că dacă îi face pe plac, câştigă un aliat care i-ar fi de mare ajutor în ascensiunea sa pe scara ierarhică, iar dacă o supără, îşi câştigă un duşman care, foarte posibil, îi poate face mult rău.
Mulţi cedează ispitei din acest motiv. Sunt confruntaţi cu o situaţie despre care ştiu că e greşită dar, pentru că le e prezentată de către o persoană pe care o consideră importantă, ei cred că trebuie să facă ce li se spune. Poate e vorba de un client important al firmei. Se gândesc: "Ştiu că e greşit şi că nu e bine să fac asta, dar trebuie să o fac, altfel pierdem contul clientului iar eu mi-aş putea pierde slujba. Dacă-i până acolo, trebuie şi eu să mănânc, nu-i aşa?" Cineva i-a pus odată exact această întrebare lui Tertulian: "Dacă-i până acolo, trebuie şi eu să mănânc, nu-i aşa?" La care Tertulian i-a replicat: "Chiar trebuie?"
Vedeţi, Iosif a rămas în picioare pentru că, în ultimă instanţă, credinţa e cea care l-a susţinut şi el a recunoscut că rezultatul final e hotărât de Dumnezeu, indiferent ce i s-ar putea întâmpla între timp. Aşa că Iosif a preferat calea închisorii în locul căii păcatului. A trebuit să sufere pentru poziţia sa, dar dacă n-ar fi făcut-o, n-ar fi ajuns niciodată în poziţia pe care a obţinut-o mai târziu, prin harul lui Dumnezeu.
Nimic altceva nu-ţi va asigura biruinţa într-o astfel de situaţie când ispita vine din partea unei persoane pe care o consideri importantă, în afara credinţei în Cel ce e mai important decât persoana care te ispiteşte. Mai precis, credinţa în Dumnezeu, care e cel mai important, şi trebuie să fie cel mai important în viaţa ta.

Există un al patrulea motiv pentru care ispita a fost atât de puternică în cazul lui Iosif. Ea a venit după o promovare importantă. Ispita nu a venit la Iosif în timpul celor zece ani în care s-a luptat din greu să avanseze, de la cel mai de jos sclav în casa lui Potifar până la asistentul personal al acestuia şi administratorul întregii sale averi. Nu a venit în timpul acestor ani. Iosif ar fi putut spune atunci: "Nu, nu am timp pentru aşa ceva. Trebuie să câştig. Trebuie să reuşesc aici. Trebuie să-i demonstrez lui Potifar că sunt cel mai credincios, cel mai bun, cel mai harnic dintre toţi sclavii." Nu a venit la el în acea perioadă. Dar a venit după aceea, când Iosif şi-a atins ţelul, când îşi putea spune de-acum: "Ei bine, Iosif, ai ajuns în cea mai importantă poziţie în care poate ajunge un sclav. Mai sus de-atât nici un sclav nu poate ajunge. Ai lucrat din greu timp de zece ani. Ai respectat toate legile lui Dumnezeu până cum, dar acum ai şi tu dreptul să te bucuri de roadele muncii tale. Cu siguranţă meriţi să te bucuri de această relaţie sexuală."
Daţi-mi voie să vă spun: Atenţie la ispitele care vin după ce aţi obţinut o victorie importantă! Nu uitaţi ce ne arată Matei 4 şi Luca 4, cum Domnul Isus Hristos a fost ispitit după ce a auzit vocea din ceruri spunând: "Acesta e Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea..." Imediat după aceea, după acest punct culminant al vieţii Sale, a venit şi diavolul. Iar acesta s-a apropiat de Isus spunându-I: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca aceste pietre să se prefacă în pâini." Atenţie la ispitele care vin după ce tocmai aţi condus pe cineva la Isus Hristos.
Atenţie la ispitele care vin imediat după o promovare spirituală. Atenţie la ispite, atunci când credeţi că v-aţi atins scopul. Mai presus de orice, atenţie la ispite în ultimii ani ai vieţii, pe măsură ce îmbătrâniţi. David avea 50 de ani, sau chiar mai mult, când a avut acea aventură cu Batşeba şi a ajuns în cel mai de jos punct al vieţii sale spirituale. Trebuie să continuăm să luptăm până la sfârşit.

Al cincilea motiv pentru care ispita a fost atât de puternică este pentru că a venit la Iosif de mai multe ori. Aceasta e o altă metodă pe care diavolul o foloseşte ca să ne înfrângă rezistenţa. Prima dată când vine ispita, ne dăm seama ce e de fapt. Ştim că e un lucru rău şi spunem: "Nu, eu sunt creştin. Nu pot să fac aşa ceva. Nu e bine." Ei bine, diavolul se întoarce şi mai încearcă o dată. Dacă îl respingem şi de data asta, el revine şi mai încearcă. Chiar dacă rezistăm la primele sale încercări, e trist că uneori prin simpla repetare a ispitei diavolul îşi atinge scopul iar noi îi cedăm.
Alexander Pope a exprimat foarte bine această idee în două mici cuplete pe care le-a scris:


Vice is a monster of so frightful mien
As to be hated needs but to be seen
But seen too often, familiar with her face
We first endure, then pity, then embrace.

(Viciul e un monstru cu o înfăţişare atât de înspăimântătoare
Încât e suficient să îl vezi ca să îl urăşti.
Dar, văzut prea des, faţa lui devine familiară,
Mai întâi o suportăm, apoi o compătimim, apoi o îmbrăţişăm.)
Dacă nu vrem să păţim şi noi la fel, avem nevoie de puterea lui Dumnezeu ca să rezistăm ispitei.

Mai e un ultim punct pe care vreau să îl menţionez, şi care a făcut din ispita aceasta una atât de puternică. Ea a venit la momentul potrivit. Poate prima dată când femeia l-a abordat, împrejurările erau potrivnice. Ea i-a spus: "Culcă-te cu mine." Poate că el i-a răspuns: "O, n-o putem face aici. Cineva ne-ar putea vedea." Dar, în cele din urmă, a sosit şi momentul în care, după cum ni se spune în text, nu mai era nimeni în casă, toţi slujitorii erau plecaţi. În acel moment ea l-a apucat de haină şi i-a spus: "Culcă-te cu mine!" Ni se spune că în acel moment el şi-a lăsat haina în mâinile ei şi a fugit afară din casă.
Vedeţi, în anumite circumstanţe mintea voastră va funcţiona la fel. Veţi spune: "Iată, L-am slujit pe Dumnezeu şi I-am fost credincios în toţi aceşti ani, dar acum sunt într-o situaţie în care aş putea păşi în afara voiei lui Dumnezeu doar puţin, pe urmă mă voi întoarce înapoi şi n-o să ştie nimeni." N-o să ştie nimeni? Cea cu care păcătuieşti va şti şi poate va spune şi altcuiva. Dar, mai presus de orice, Dumnezeu ştie. Vezi, Dumnezeu nu e doar omniprezent, adică El e chiar acolo, în locul şi în momentul în care păcătuieşti, dar Dumnezeu e şi omniscient. El cunoaşte toate lucrurile, nu doar ce faci, ci şi gândurile şi planurile inimii tale. Nu spune: "Ce ocazie perfectă!" Nu există o ocazie perfectă pentru a păcătui. Dimpotrivă, fiecare moment este ocazia perfectă ca să renunţi la păcat şi să Îi slujeşti lui Dumnezeu.

Voi vorbi într-un alt studiu despre secretul succesului lui Iosif, şi voi face asta, dar dă-mi voie să îţi spun că, dacă te găseşti într-o situaţie în care eşti ispitit să faci acest păcat sau oricare altul, nu aştepta până săptămâna viitoare ca să rezolvi problema. Nu aştepta până începem să vorbim despre secret. Ocupă-te de el acum şi fă ce a făcut Iosif. Poate spui: "Dar ce a făcut Iosif?" Ei bine, sunt mai multe lucruri pe care Iosif le-a făcut, şi vom vorbi despre aceste lucruri, dar un lucru evident pe care l-a făcut este acela că a plecat din locul în care era ispitit. Dacă nu faci nimic altceva, acesta e punctul din care trebuie să porneşti. Iosif nu a rămas acolo. În ultimă instanţă, singurul lucru pe care putea să-l facă era să fugă, şi acesta este exact lucrul pe care l-a făcut. În acest punct îmi place cum traduce versiunea King James a Bibliei acest pasaj, pentru că sună atât de arhaic. Ea spune: "He left his garment in her hand, and fled, and got him out." ("El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă.") Vedeţi, Iosif a fugit singur, nimeni nu l-a scos de acolo. Dacă vroia să iasă, trebuia să o facă singur. Şi a făcut-o. Acesta e motivul pentru care privim azi în urmă la istoria lui Iosif, ni-l amintim şi îl admirăm, pentru că sunt atât de mulţi oameni care au ajuns în situaţii asemănătoare şi au căzut, şi nimeni nu se mai gândeşte la ei. Stai tare alături de Iosif. Fugi de păcatul adulterului, aşa cum le scria şi Apostolul Pavel corintenilor din vremea lui. Stai tare cu Dumnezeu şi hotărăşte în inima ta că Îl vei sluji indiferent de consecinţe....




remember:



Vice is a monster of so frightful mien
As to be hated needs but to be seen
But seen too often, familiar with her face
We first endure, then pity, then embrace....