Creştinul fericit...?! Pleonasm sau nu ?
Dacă producătorul unuia din filmele populare din zilele noastre; un regizor al unui spectacol de televiziune sau un editor al unei cunoscute reviste de modă sau al unui ziar ar vrea să rescrie Fericirile, bănuiesc că ar suna cam aşa:
,,Ferice de cei bogaţi şi puternici. Ferice de cei emancipaţi sexual. Ferice de cei frumoşi şi prezentabili. Ferice de cei renumiţi. Ferice de cei pe care lumea îi admiră."
Aceste lucruri sunt exact opusul celor spuse de Isus Hristos în Predica de pe Munte. El a spus:
,,Ferice de cei săraci în duh. Ferice de cei ce plâng. Ferice de cei blânzi. Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire. Ferice de cei milostivi. Ferice de cei cu inima curată. Ferice de cei împăciuitori. Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii."
Şi totuşi, lucrul cu adevărat remarcabil, vedeţi, nu e faptul că Isus spune: ,,Ascultaţi, dacă vreţi să ajungeţi în cer, asta va trebui să faceţi. Va trebui să fiţi săraci. Va trebui să plângeţi. Va trebui să fiţi nefericiţi", şi tot felul de astfel de lucruri. Dimpotrivă, Isus Hristos spune: ,,Iată, aceasta e calea spre fericire. Şi nu o fericire într-o Împărăţie a lui Dumnezeu undeva în ceruri. Aceasta e calea pentru a fi fericit acum. Pentru că metoda lumii, metoda eului propriu, nu duce la fericire. Dar calea Mea, care e calea renunţării de sine de dragul altora, este cu adevărat drumul spre fericire."
Trebuie să ascultăm acum ce spune Isus Hristos despre fericire, chiar dacă o facem nu din alt motiv afară de acela absolut evident că metoda lumii nu funcţionează. Cei care trăim în America ştim că Constituţia ne garantează, ca un drept inalienabil, dreptul la căutarea fericirii. Cu acest lucru se ocupă oamenii cel mai mult, cu căutarea fericirii. Şi încearcă tot felul de metode.
Este câte unul care crede că pentru a fi fericit trebuie să fie bogat, aşa că îşi petrece tot timpul încercând să acumuleze bani. El crede că va fi fericit dacă va ajunge să aibă 100.000 de dolari. Adună 100.000 de dolari, dar până să îi aibă pe toţi inflaţia le reduce valoarea la cât avea la început, aşa că se gândeşte că va fi fericit când va avea un milion. Dacă pune mâna pe milion, vrea de-acum două sau trei, sau mai multe. Cineva l-a întrebat odată pe John D. Rockefeller, care pe vremea lui a fost cel mai bogat om din America: ,,Câţi bani trebuie să ai ca să ai destui?" Rockefeller a răspuns, cu un anume dram de înţelepciune: ,,Încă puţin." Un milionar din Texas spunea: ,,Credeam că banii pot cumpăra fericirea. Am fost crunt dezamăgit."
Altcineva crede că poate fi fericit dacă acumulează suficientă putere. Aşa că începe să urmărească puterea politică. Pune ochii pe un loc din consiliul unui oraş şi îl obţine. Nici nu apucă să îşi ocupe locul câştigat că începe să se gândească cum ar putea să devină primar. Ajunge primar. Priveşte de-acum la fotoliul guvernatorului. Se gândeşte: ,,O, de-aş putea ajunge guvernator, aş fi fericit!" Imediat ce obţine această poziţie, următorul pas e să devină preşedintele Statelor Unite. Puterea nu aduce fericirea. Un cunoscut om de stat, acum decedat, cancelar al Germaniei în ultimii ani, i-a spus odată lui Billy Graham... I-a spus: ,,Sunt bătrân. Viaţa şi-a pierdut orice semnificaţie. Mă aşteaptă un salt mortal în necunoscut."
Am impresia că astăzi ni se vinde eliberarea sexuală mai mult decât orice ca fiind calea spre fericire. Ni se spune că, dacă am renunţa la orice ce ne inhibă dorinţele şi dacă ne-am satisface dorinţele sexuale oricând am vrea şi cu oricine am vrea, totul ar fi în regulă. Acesta e drumul spre fericire. Interesant e faptul că până şi lumea recunoaşte că acest drum e de fapt o fundătură.. CBS a prezentat un reportaj despre mişcarea ,,necăsătoriţilor oscilanţi" din nordul Californiei, în care a luat interviuri mai multor oameni, printre care şi unui număr de femei implicate în această mişcare. Aceste femei (nu erau creştine) au spus una după alta în timp ce erau intervievate pentru acest program: ,,Tot ce vor bărbaţii e să ajungă în pat cu tine. M-am săturat de asta cât să-mi ajungă o viaţă." Ele spuneau că renunţă la acea mişcare.
Un altul spune: ,,Ei bine, faima e drumul de urmat. Dacă ai putea deveni suficient de renumit, atunci toţi te vor urma. Oamenii te vor aprecia. Totul va fi minunat." Voltaire, ateistul, a fost pe vremea lui probabil cel mai faimos bărbat din Europa. Dar ni se spune că pe patul de moarte i-a mărturisit doctorului său: ,,Sunt abandonat şi de Dumnezeu şi de oameni. Îţi dau jumătate din tot ce am dacă îmi dai doar încă şase luni de viaţă."
Privim la lume şi la toate aceste încercări de a cumpăra sau câştiga fericirea, şi tot ce vedem este deziluzie, frustrare, peste tot în jurul nostru. Ajungem să ne întrebăm: ,,Dacă aşa stau lucrurile, atunci nu e nimeni fericit cu adevărat?" Ei bine, indiferent cum ar sta lucrurile în ce ne priveşte, a existat cel puţin un om care în mod evident a fost fericit. Îl numim ,,Om al durerii". Şi a fost un Om al durerii. El a luat durerea noastră asupra Lui. Totuşi, dacă a fost vreodată un om fericit, El a fost acela.
Billy Graham scria despre El:
,,Dacă prin fericire înţelegem seninătate, încredere, mulţumire, pace, bucurie, satisfacţie a sufletului, atunci Isus a fost fericit la modul suprem. Nu citim niciunde că ar fi râs, deşi sunt sigur că a făcut-o. El nu căuta plăcerea, veselia, glumele, farsele făcute pe socoteala altora. Fericirea Lui nu depindea de circumstanţele exterioare. Nu avea nevoie de stimuli externi care să Îl facă fericit. El a învăţat secretul care Îi permitea să trăiască deasupra circumstanţelor vieţii şi fără teamă de viitor. El mergea înainte cu calm, siguranţă şi seninătate prin cele mai solicitante situaţii, chiar prin moarte. Cu siguranţă, dacă cineva a avut vreodată o fericire autentică şi binecuvântată, acela a fost Isus Hristos."
În Predica de pe Munte, la care m-am referit, în special în Fericiri, Isus Hristos transmite ucenicilor Săi secretul fericirii Sale. Merită să privim la această formulă, pentru că asta e de fapt. Sunt câteva lucruri pe care El le menţionează. Isus vorbeşte în primul rând despre cei săraci în duh.
A fi sărac în duh este exact opusul celui bogat în mândrie. Isus se referă aici la acel fel de sărăcie prin care o persoană adoptă o poziţie smerită înaintea lui Dumnezeu. Acesta e locul de la care trebuie să pornim atunci când vorbim despre relaţia noastră cu Dumnezeu. Nu venim la Dumnezeu lăudându-ne cu ce am făcut, sau cu ce avem, sau cu ce putem face, sau cu ce am realizat. Venim înaintea Lui ca sărmani, ca cerşetori, pentru că la aceasta se referă expresia ,,sărac în duh". Apoi spunem: ,,O, Doamne Dumnezeule, nu am nimic să-Ţi aduc. Vin cu mâinile goale şi Te rog să mi le umpli cu harul Tău." Astfel de oameni sunt fericiţi.
A doua Fericire vorbeşte despre cei ce plâng. Din nou, când ajungem la un astfel de cuvânt, descoperim că poate fi interpretat în diverse moduri. Eu cred, aşa cum am spus şi mai înainte, că atunci când vorbeşte despre plâns se referă în principal la plânsul din cauza păcatului. Pentru că nu poţi citi Biblia fără să îţi dai seama că păcatul este cea mai mare problemă. O, sunt şi alte probleme în lume, probleme care izvorăsc din păcat şi pentru care trebuie să plângem. Dar marea problemă şi semnificaţia principală a păcatului este aceea că noi suntem în opoziţie cu Dumnezeu iar păcatul creează o prăpastie între noi şi El. Pentru aceasta trebuie să plângem şi să ne pară rău. Oricine înţelege acest lucru trebuie să plângă, iar cei ce plâng descoperă acel fel de mângâiere despre care vorbeşte Isus Hristos, mângâierea Evangheliei. Şi totuşi, după ce am spus aceste lucruri, vreau să adaug de asemenea că cei ce plâng pentru păcat şi îşi găsesc plăcerea în Evanghelie nu sunt insensibili la tragediile acestei lumi ci mai degrabă plâng şi pentru ele.
Versetul cinci: ,,Ferice de cei blânzi", spune Isus. Oare ce înseamnă să fii blând? Când vorbim despre blândeţe, ei bine, ne gândim la cine a fost Casper Milktoast. El permitea celorlalţi să îl trateze ca un gunoi şi să profite de el. Era întotdeauna călcat în picioare de ceilalţi. Noi spunem: ,,Nimeni nu vrea să fie aşa." Cred că acest lucru e probabil adevărat. Nimeni nu vrea şi eu mă număr printre aceştia. Nici mie nu-mi place să fiu aşa. În acest caz cred că Isus se referea la Vechiul Testament. Bineînţeles, El a trăit în Vechiul Testament. Acesta forma Scriptura acelor zile. Şi multe din lucrurile spuse de El îşi au rădăcinile în Vechiul Testament, deşi, desigur, acestea sunt profund transformate şi proaspete în învăţăturile lui Hristos. După părerea mea, în acest caz El împrumută această Fericire direct din cartea Psalmilor. Din Psalmul 37, versetul 11: ,,Cei blânzi moştenesc ţara." Asta spune versetul din Psalmi, şi ascultaţi ce spune Isus: ,,Cei blânzi vor moşteni pământul." Motivul pentru care mă refer la acest lucru este acela că, dacă veţi studia Psalmul 37, veţi descoperi că Psalmul 37 este o expunere a ce înseamnă să fii blând. Un om blând nu este cineva pe care ceilalţi îl calcă tot timpul în picioare. Un om blând e cineva care se pleacă adânc înaintea lui Dumnezeu. Şi pentru că se smereşte înaintea lui Dumnezeu, el poate sta în picioare şi poate rezista împotriva celor care vor să îl asuprească.
Isus are o binecuvântare foarte interesantă pentru cei blânzi. El spune: ,,Cei blânzi vor moşteni pământul." Aţi meditat vreodată la acest lucru? Ei bine, probabil că e adevărat din mai multe privinţe. E adevărat din punct de vedere spiritual şi chiar istoric în ce priveşte planul lui Dumnezeu descoperit în istorie. Când creştinii participă la proclamarea Evangheliei şi Împărăţia lui Dumnezeu vine în felul acesta, putem spune că creştinii, ca membri ai marii familii a lui Dumnezeu, moştenesc pământul. Iar atunci când Domnul Isus Hristos va reveni să Îşi instituie domnia asupra pământului, putem spune că ei vor moşteni pământul şi vor domni împreună cu El. Asta ne spune Scriptura. Dar cred că mai există un sens în care moştenim pământul chiar acum, pentru că, vedeţi, acele lucruri ţin de viitor şi s-ar putea să nu însemne prea mult. Cel blând, care conform definiţiei din Psalmul 37 se încrede în Domnul şi nu se îngrijorează din cauza celor ce fac răul ci aşteaptă cu răbdare să vadă ce va face Dumnezeu, acest om, fie că are multe lucruri sau mai puţine, într-un sens el are totul. Nu-şi face griji pentru ziua de mâine. Îşi pune nădejdea în Domnul care se va îngriji de ea. Dumnezeu, care se îngrijeşte de crinii de pe câmp şi de păsările cerului, cu siguranţă poate avea grijă şi de el. Aşa se face că el poate pleca de acasă dimineaţa şi, în loc să-şi facă probleme cum va putea să aducă mai mult profit pentru firmă ca să-şi impresioneze şeful şi să primească o mărire de salar săptămâna viitoare, după care să fie promovat pe scara ierarhică, el priveşte spre cer şi admiră răsăritul de soare şi frumuseţea unei noi zile; astfel tot cerul e al lui. Apoi, când pleacă în excursie la sfârşit de săptămână, în loc să se îngrijoreze dacă lucrurile vor merge bine săptămâna viitoare sau se va întâmpla ceva rău, el se bucură în schimb de frumuseţea pământului. Putem spune că într-un fel tot pământul e al lui. Şi acesta e un lucru minunat. Isus spune că aceasta e calea spre fericire.
,,Ferice de cei flămânzi şi însetaţi dupa neprihănire." Aha, uite cheia. Foamea şi setea după neprihănire. Cine flămânzeşte şi însetează după neprihănire?
,,Cum să trăieşti cu dorinţe neîmplinite" (Living with Unfulfilled Desires). E scrisă pentru adolescenţi şi vorbeşte despre dorinţele sexuale şi despre cum poţi trece prin acea fază dificilă a vieţii. Dar, vedeţi, acel titlu, ,,Cum să trăieşti cu dorinţe neîmplinite", poate la fel de bine să fie titlul generaţiei noastre. Dorinţe neîmplinite. Oamenii trăiesc cu ele. Singura problemă e că cei mai mulţi dintre ei nu doresc să trăiască aşa. Motto-ul generaţiei noastre este: ,,Fă tot ce poţi ca să-ţi satisfaci dorinţele. Şi fă-o cât poţi de repede. Nu pierde vremea. Ai o singură viaţă. Trăieşte pentru ziua de azi. Ia tot ce poţi din ea." Aşa procedează lumea noastră. Flămânzeşte şi însetează după orice în afară de neprihănire. Astfel descoperă păcatul şi, odată cu acesta, frustrarea pe care o aduce. De aceea lumea e un loc atât de nenorocit. De aceea atât de mulţi creştini sunt uneori atât de nefericiţi. Noi nu flămânzim şi nu însetăm după neprihănire. Suntem flămânzi şi însetaţi după lucrurile lumii.
Care e promisiunea? ,,Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi." Crezi că dacă flămânzeşti şi însetezi după neprihănire, Dumnezeu nu ţi-o va da? Crezi că va spune: ,,Nu, nu vreau încă să fii sfânt. Mai suferă puţin." Dorinţa lui Dumnezeu e ca noi să fim sfinţi. Dacă nu suntem sfinţi, e din cauză că noi nu vrem cu adevărat să fim.
Aceste Fericiri nu sunt pur şi simplu adunate la întâmplare. Există o ordine a lor. Primele trei dintre ele... Cei săraci în duh, cei ce plâng, cei blânzi... Acestea se referă la o anumită atitudine care e necesară pentru a te apropia pe Dumnezeu. Cheia este însă a patra. ,,Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire." O descoperim în Isus Hristos. Acesta e un mod în care putem vorbi despre mântuire înainte de cruce. Apoi vin celelalte. Matei 5 versetul 7, versetul 8 şi în special versetul 9. Ele vorbesc despre roada vieţii pe care noi o găsim în Isus.
,,Ferice de cei milostivi." ,,Ferice de cei cu inima curată." ,,Ferice de cei împăciuitori."
,,Ferice de cei milostivi." Dumnezeu e milostiv. De la El învăţăm ce e mila. Mila e harul în acţiune pentru cei ce nu o merită. Pe ea o găsim la cruce. Dumnezeu îşi arată mila faţă de noi. Iar creştinii sunt chemaţi să fie milostivi în acelaşi fel. Bonhoeffer, atunci când scrie despre acest lucru în ,,Preţul uceniciei" (The Cost of Discipleship), contrastează mila (pe bună dreptate, cred eu) cu un sentiment greşit înţeles al demnităţii proprii. El explică lucrurile în felul următor.
Există un sentiment îndreptăţit al demnităţii. Înţelegem asta. Bărbaţii şi femeile sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu şi avem demnitate pentru că suntem făcuţi după chipul Lui. Deşi această imagine e denaturată, e încă acolo. Acest lucru e foarte important. De aceea trebuie să respectăm viaţa. Viaţa după chipul lui Dumnezeu. Dar există şi un sentiment greşit înţeles al demnităţii. Există acel fel de demnitate care spune: ,,Sunt o persoană prea importantă ca să fiu deranjat cu astfel de lucruri, care nici măcar n-au apucat să se întâmple." Sau: ,,Sunt prea ocupat ca să-mi fac timp pentru problema aceasta, deşi poate că au nevoie de timpul meu." Acesta e un sentiment al demnităţii greşit înţeles. Despre el vorbeşte Bonhoeffer. El spune: ,,Vedeţi, cei milostivi, cei care Îl urmează pe Hristos şi învaţă de la El ce e mila, sunt oprimaţii acestei lumi." Oamenii din vremea lui Isus priveau la El şi se întrebau: ,,Ce fel de Învăţător e acesta? Uite, e prieten cu păcătoşii." Şi nu se refereau la ,,păcătoşi" în sensul teologic al cuvântului. Se refereau la oamenii care nu sunt la fel de drăguţi ca şi noi. Pentru că asta făcea Isus şi Dumnezeu proceda astfel ca mila Sa să ajungă la cei ce aveau nevoie de ea. Şi noi suntem chemaţi să facem la fel. Care e promisiunea? ,,Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă." Bineînţeles că vor avea parte de ea. De fapt, dacă au trăit în felul acesta, au găsit deja mila pentru că această milă se găseşte la crucea lui Hristos.
,,Ferice de cei cu inima curată." Puritatea. O, cât de demodat e acest cuvânt în ziua de azi. Puritate. Cine vrea să fie curat în această lume? Asta înseamnă să fii rigid. Înseamnă să nu fii sofisticat. Înseamnă să fii învechit. Aşa crede lumea. Şi totuşi, Isus spune: ,,Ascultaţi, cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu!" De ce? Pentru că Dumnezeu e sfânt. Cei care nu sunt neprihăniţi, cei care nu sunt curaţi nu vor sta înaintea Lui.
,,Ferice de cei împăciuitori." De ce? Pentru că Dumnezeu a făcut pace cu noi. Pace la cruce. Noi eram duşmanii lui Dumnezeu. Pavel vorbeşte despre aceasta în Efeseni. Mergeam pe drumul nostru pentru că eram duşmanii lui Dumnezeu. Ne luptam între noi. Dumnezeu a coborât şi a făcut pace la cruce. Isus a murit ca să înlăture cauza conflictului. Iar noi, cei care am primit acest fel de pace, nu putem să fim altfel decât împăciuitori, încercând să aducem bărbaţii şi femeile din nou împreună şi, mai presus de orice, împreună cu Dumnezeu.
Iar apoi, în cele din urmă, Isus vorbeşte despre persecuţie. Şi ea va veni. Sunt sigur că înţelegeţi acest lucru. Există apropierea. Există plata păcatului şi neprihănirea lui Hristos. Există roada luminii care izvorăşte din aceasta. Iar apoi, aşa cum spune Isus în altă parte, în mod inevitabil vor urma persecuţiile. Dar ce ne spune El? Oare ne spune: ,,Păi, vedeţi, v-am arătat un mod de viaţă care e calea spre fericire, dar trebuie să vă spun că mai sunt şi persecuţii, iar cel puţin în acest domeniu veţi fi foarte, foarte nefericiţi." Nu spune nimic de felul acesta. El spune: ,,Ferice de cei persecutaţi." De ce? ,,Pentru că persecuţia e dovada că voi sunteţi identificaţi cu Mine." El vorbeşte aici despre un anume fel de persecuţie. Persecuţia despre care vorbeşte e cea care vine peste noi din cauză că Duhul lui Isus Hristos lucrează în inimile noastre şi noi devenim din ce în ce mai mult asemenea Lui. Începem să trăim în această lume ca Isus Hristos şi în mod inevitabil vom suferi acelaşi fel de persecuţie de care a avut parte şi El. Ne putem bucura de aceasta, pentru că e dovada că Îi aparţinem lui Isus. Fericirea constă în aceea că El Însuşi mângăie inimile şi sufletele ucenicilor Săi.
Întrebarea cu care vreau să închei e următoarea. E una practică. Unde vom găsi oare în lumea aceasta un loc unde oamenii să poată trăi astfel? Vedeţi, nu e vorba de o lume indiferentă. E o lume ostilă, păcătoasă, crudă, lacomă. E o lume care trăieşte pentru sine. Unde oare în mijlocul unei astfel de lumi există un loc pentru cei săraci în duh, cei ce plâng pentru păcat, cei blânzi înaintea lui Dumnezeu, cei ce flămânzesc şi însetează după neprihănire, cei milostivi, cei cu inima curată, cei împăciuitori, cei prigoniţi din pricina neprihănirii? Există un singur loc de felul acesta. E locul unde această lume L-a dus pe Domnul Isus Hristos. E la cruce. Dar iată, la cruce e o mare părtăşie. Vedeţi, atunci când privim la cruce şi încercăm să-L urmăm pe Isus, luându-ne crucea şi mergând după El, auzim înapoia noastră strigătele acestei lumi. Şi lumea nu strigă cuvinte de binecuvântare, ci ,,Răstigneşte-L, răstigniţi-i." Dar când privim la Isus, Îl auzim spunând: ,,Ferice de ei!" Iar un singur cuvânt de binecuvântare din gura Lui valorează mai mult decât orice, orice lucru pe care îl poate face lumea.
Vă încurajez să urmaţi calea crucii. Veţi găsi acolo părtăşia martirilor şi binecuvântarea lui Isus, care va spune celor ce Îl urmează: ,,Bine ai lucrat, rob bun şi credincios. Intră în bucuria Stăpânului tău."
joi, 24 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu