imaginatie

- “Alo, se-aude... aici centrala Cerului... Gavril sunt, telefonistul de serviciu... cu Avram, pardon Avraam vă rog... Tata YHWH doreşte să vorbească cu el!”
Avraam, cutremurat de emoţii, îşi agăţă şalopeta gândurilor pământene în cuier şi duse receptorul la urechea inimii grăind cu voce stinsă:
- “Iată-mă!... Şi-atât. Faţa-i devenise semafor. Căuta un scaun dar nu găsi. Balamalele picioarelor începuse să-l lase. Creierul mesteca în betonieră ultima frază auzită. Cuvintele jucau ping-pong prin hipotalamus, negăsindu-şi locul. Isaac, iubit, ardere de tot, Moria, munte, singurul.
Stătea singur, prăbuşit în cenuşa nedumeriri. Era seară. Sara nu observă nimic... era prea ocupată. Primise o invitaţie de la Agar în care scria: “Dragă Sara, vreau să ne împăcăm! Te aştept la emisiunea “Iartă-mă”! Florile sunt culese de Ismael. Stai liniştită, nu e bombă.” Nu ştia ce să facă... să se ducă, să nu se ducă.
Isaac, se concentra să treacă ultimul nivel la jocul Play Station nou, adus de unchiu’ Lot tocmai din Sodoma... nici pe el nu te puteai baza.
Urmă o noapte lungăăăăă.... ca marfarul de Berzovia, în care Avraam nu închise un ochi. Făcea ture sub clar de lună gândindu-se la ziua de mâine. Dumnezeu era de negăsit. Puse zăvoru-n poarta cerului şi aştepta. Nici un fâlfâit de aripă nu se auzea prin cer. Îngerii aveau şi ei binoclurile aţintite pe Avraam, aşteptând.
Odată ivite zorile, Avraam îl luă pe Isaac şi plecă în pelerinajul renunţării, declarând război firii, raţiunii, pe vremea când Harul nu dansa pe rotogolul pământului. Ce religie o fi având? Protestant sau neoprotesatant nu se poate pentru că Luther nu era nici embrion, darămite neamţ. În registrul vremii, Avraam era trecut ca făcând parte din Religia Renunţărilor. Era singurul membru. Nici acum nu sunt prea mulţi. A renunţat la Ur. A renunţat la câmpie.... A renunţat la fiul lui, Isaac. Pentru el Dumnezeu era palpabil, nu era un concept filosofic de-al grecilor. El râdea cu poftă de bieți obosiţi ca Cioran, Voltaire, etc. Deviza vieţii lui era “Renunţă, şi-ai să vezi de nu te vezi”. Avraam a fost un fenomen azi puţin repetabil....
Elisei trăgea cu boii lui brazde pe glob, când a venit Ilie şi l-a chemat la încorporare în armata cerului... şi s-a dus. Şi-a lăsat boii, job-ul, pământul pentru că şi-a dat seama că tot arând pământul, pământ devii, cu ochii-n glie cerul nu se vede. Uneltele ce ne-nrobesc trebuie arse pe altarul renunţării.
Dumnezeul hinduismului a dat lumii oi, capre, vaci, sconcşi, mormoloci, ţânţari în care să se tot reîncarneze. Allah-ul musulmanilor le-a dat adresa, bombe, luna la porţie, adică semiluna, locuri limitate prin castele cu cearceafuri şi fecioare câte şapte pe-un picior...
Dumnezeul creştinismului... S-a dat pe Sine. Infinitul învelit în paie. Dumnezeu îmbrăcat în om pentru a salva omul de neom. Asta se cheamă artă, arta renunţării! Renunţarea izvorăşte din iubire. Când iubeşti, renunţi....
În era noastră cibernetică, Dumnezeu se uită cu lupa pentru a mai găsi vreun Avraam să-l trimită în delegaţie la Moria. Vede doar penticostali, baptişti şi adventişti ce se simt "cercetaţi" şi uneori chiar închid ochii chiar atunci când trece „colecta benevolă”,... ”cercetaţi” fiind de ...duhul zgârceniei....
Am renunţat la băut, fumat, înjurat, pironindu-ne pe băncile bisericilor, dar poate că încă și pe crucea renunţării de sine.Cântăm absenţi „Renunţ la lume, dar nu la Isus”, sau ”Îți predau întreaga viață”, apoi se întâmplă că minţim de-ngheaţă tăiţeii în supă... şi demonii rîd de se ţin de burtă de atâta râs pentru că ei ştiu că după duminică sau Sabat, vine luni sau duminică, iarăși zic, după caz, şi nu avem timp... pentru că „time is monei”. După luni e marţi, miercuri, joi, şi prin Moria ...tot pustiu.
Vine duminica sau Sabatul, şi „renunţăm” la timpul "nostru" mergând la biserică, de parcă noi ne-am tras ceasul vieţii, şi iar închidem ochii la : colectă, orfan, văduvă, săraci pensionari părinţi ai patriei „Nişte oameni, acolo şi ei / Care ştiu dureros ce e suta de lei.” (Adrian Păunescu, Repetabilă povară).
Lumea va renunţa la noi, ne va închide într-o ladă şi ne va ascunde la marginea satului spre veşnică uitare.
Deştepţi am fi dacă am renunţa noi primii la ea. Şi astfel vom trăi fericiţi şi nu împărţiţi....