„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu”!

„Cine dintre voi, care are un sclav care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: Vino îndată și așază-te la masă?


Nu-i va zice mai de grabă: Gătește-mi să mănânc, încinge-te și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu?


Va rămâne el îndatorat față de sclavul acela, pentru că sclavul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.


Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: Suntem niște sclavi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.” (Luca 17: 7-10).




Textul acesta capătă și mai multă lumină când aflăm că în antichitate un tată avea drept de stăpân absolut asupra copiilor săi, până acolo încât putea vinde un copil ca sclav, sau, dacă fiul nu-l asculta, putea cere ca acel fiu să fie ucis cu pietre. Concepția aceasta este vizibilă și în Vechiul Testament.

Totul depindea atunci de ce fel de om era cel ce-ți era tată. Putea fi un om rău și să te trateze ca pe o marfă (copiii erau pentru unii doar o sursă de câștig), sau putea să fie bun și să stabilească cu tine relații de prețuire și de dragoste. De aici și bucuria imensă care era în Israel că Dumnezeul care i-a ales și care li S-a revelat la Sinai este bun (Exod 34:5-6) și se poartă cu poporul Său cu gingășie, răbdare și bunătate.

Domnul Isus ne învață să-I spunem lui Dumnezeu „Tatăl nostru…”, dar ne învață să adăugăm imediat: „Sfințească-Se Numele Tău”, adică „Să fii onorat”, „Să fii respectat”, „Să ți se dea cinstea cuvenită” și ne învață să adăugăm imediat că vrem să fie Împăratul nostru (să se instaleze Împărăția Lui în noi) și să se facă voia Lui în noi așa cum se face în ceruri!


Relația noastră cu Dumnezeu trebuie să fie una de intimitate și de dragoste ca între un fiu și Tatăl său, dar trebuie să fie în același timp din partea noastră și o atitudine de respect, de supunere și, mai ales, de ascultare.


În greacă, pentru a exprima noțiunea de slujire cuiva exista cuvântul diakoneo. Când îi slujeai cuiva cu diakoneo, îi slujeai fie din mărinimie, fie din amabilitate, fie pentru bani.


Este extrem de important să știm că niciodată în Noul Testament slujirea lui Dumnezeu nu este exprimată prin diakoneo. Când este vorba de slujire lui Dumnezeu se folosește fie cuvântul latreo, fie cuvântul douleo. Acest verb din urmă vine de la substantivul doulos, care înseamnă sclav. Cel ce slujește cu diakoneo condescende să slujească. Cel ce slujește cu douleo nu are de ales, căci el este proprietatea lui Dumnezeu și trebuie să facă ce-i cere Stăpânul.

Nouă, celor ce ne-am unit cu Cristos ni se spune direct că nu mai suntem ai noștri, ci am fost cumpărați cu un preț (cu viața Fiului lui Dumnezeu dată pentru noi) și deci trebuie să ne supunem Proprietarului nostru și să ascultăm de El ( vezi 1 Corinteni 6:17-19).


Paradoxul minunat în Sfânta Scriptură este că atunci când „ne vindem” sau ne lăsăm „cumpărați”, adică ne dăruim total și absolut lui Dumnezeu, ca sclavi ai Lui ca să se facă voia Lui în noi, descoperim că am intrat în adevărata libertate!


Când Fiul ne face liberi suntem cu adevărat liberi (Ioan 8:36) și El ne face liberi învățându-ne să fim fii ai lui Dumnezeu cu mentalitate de sclavi care Îl slujesc pe Tatăl lor în dumnezeiască dragoste, situație care este dumnezeiasca libertate.

În Matei 11:27, Domnul Isus le face ucenicilor acest anunț uluitor:

„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu”!


Imaginează-ți că ai fi tu în locul Lui și că ți-ai anunța prietenii (și dușmanii!):
„Aflați că Dumnezeu tocmai a pus tot Universul în mâinile mele și de acum sunt eu stăpân peste toate, inclusiv peste voi toți!”



Imaginează-ți care ar fi imediat următorul tău gând? Care ar fi următoarea ta atitudine? Cum te-ai descrie acum pe tine?

Stai o secunda și imaginează-ți o asemenea situație și gândurile care ți-ar veni în minte.


Apoi, să mergem mai departe la relatarea lui Matei despre Isus.

Acesta, îndată ce-i anunță pe ucenici despre acest fapt uluitor, adaugă:

„Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și eu vă voi da odihnă… și învățați de la Mine, căci eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11:28-29).


În momentul în care stă cu Universul în mâini, gândul lui este la cei trudiți și împovărați, gandul Lui este altruist, este sacrificiul de Sine, si apoi se descrie pe sine, în ființa lui cea mai lăuntrică („inima”), ca fiind blând și smerit!


Ca să înțelegem cât de nemaiauzită este descrierea aceasta de Sine, trebuie să mergem înapoi în antichitate și să cunoaștem mentalitatea acelei vremi.


Pe la anul 330 înainte de Cristos, Aristotel a scris un manual de etică în care a enumerat virtuțile cele mai importante pe care trebuie să le aibă un om: înțelepciune, prudență, dreptate și curaj.


Tot acolo Aristotel spune că smerenia este numai pentru sclavi! Blândețea nu era nici ea ținută în mare cinste!


Nu este uluitor să vedem că Fiul lui Dumnezeu își descrie atitudinea lui interioară definitorie prin acești termeni disprețuiți de lume: blândețea și smerenia?!


Am introdus aici conceptul de relații trinitariene, prin care definim relațiile care există între persoanele din Sfânta Treime –in cazul nostru,dintre Fiul si Tatal, relații care produc absolută fericire. În cadrul acestor relații, ceea ce trebuie să ne intereseze pe noi sunt relațiile pe care le are Fiul cu Tatăl Său, deoarece și noi suntem chemați să intrăm ca fii în relații cu Sfânta Treime.



Am vorbit apoi de compatibilitate. Aceasta este un potențial: este capacitatea de a intra în relații cu Sfânta Treime. Pentru ca această capacitate (sau potențialitate) să devină realitate, noi trebuie să învățăm un singur nou concept: relații! Și anume, felul de relații pe care le are Fiul cu Tatăl Său.



În Romani 8:29 ni se spune că din veșnicie (de la acel Sfat sau Consiliu când Sfânta Treime a decis crearea noastră după chipul și asemănarea Lor) Dumnezeu a decis ca noi „să fim conformați asemenea chipului Fiului Său” (termenul grec este symmorphous, care înseamnă „formați împreună”, termen care poate fi redat prin „conformați”).



A fi asemenea chipului Fiului înseamnă a învăța și a practica, în mod normal, natural, din întreaga ființă, același fel de relații pe care le-am văzut la Fiul. De acest fel de relații devenim capabili numai dacă ne înnoim felul de a gândi și dacă ne înarmăm cu felul de gândire al lui Isus.


Dar în modul cel mai adânc symmorphous înseamnă că după chipul Domnului Isus ne formăm numai împreună cu Fiul, adică numai în unire cu Fiul. Numai învățând să fim una cu El și trăind în această unire cu El suntem schimbați în același chip cu al Lui, din treaptă în treaptă, prin Duhul Sfânt (2 Corinteni 3:18).