Lumea nu este un loc de parada, ci este un camp de lupta! Toti sunt chemati sa suporte greutatea ca adevarati ostasi. Ei trebuie sa fie invatati ca adevarata incercare a caracterului se gaseste in dorintza de a purta sarcini, a ocupa pozitii grele, a savarsi lucrarea ce trebuie facuta, desi ea nu aduce recunoastere sau rasplata pamanteasca...
“Educatie”, Ellen G.White.
marți, 3 februarie 2009
luni, 2 februarie 2009
azi....
Astăzi am început să cultiv o fantezie sufletească....
Mi-a căzut cu tronc dorinţa ciudată de a vedea sufletele oamenilor cu care interacţionez. Îmi doresc să percep trupul sufletesc al celorlalţi. Vă veţi întreba, probabil, de ce? Ei bine, fiindcă în această „societatea a non-valorilor”, ca să citez un tânăr predicator pe care l-am ascultat recent într-o Biserică neoprotestantă din capitală, oamenii sunt un produs al acestei societăţi, însuşindu-şi non-valorile ce se împletesc cu fiinţa lor, cu simţirea, gândirea, deciziile.
Oamenii contemporani nu mai deţin virtuţile oamenilor din trecut. Pentru fiinţele contemporane, virtutea nu mai este înţelepciunea cum era pentru cei din Antichitate, nici pietatea, specifică Evului Mediu monastic sau curajul atât de apreciat în Evul Mediu cavaleresc. Virtutea prezentului este materia, schimbul, trocul (Daniel Barbu) ce există pe suprafaţa superficială a existenţei acestor oameni.
În acest context, a vedea sufletul celuilalt cu care interacţionez ar reprezenta unul din cele mai mari beneficii. Astfel aş putea observa ce fel de suflet are purtătorul său. Mi-ar fi mult mai uşor să disting sufletele umane de cele ce şi-au pierdut o parte din umanitate prin aceea că nu doresc să (mai) iubească (Jean-Luc Marion). Aş putea vedea sufletele calde şi sincere distincte de cele reci, cu ambalaj metalic, insensibil. Aş putea decoda mai uşor portativul din care tresar notele muzicale ce compun melodia de fundal a sufletelor. În consecinţă aş putea alege un suflet ce tânjeşte după iubire şi care ar aprecia enorm intenţia mea de a-l iubi. Nu m-aş mai gândi atunci să curtez un altul pentru care iubirea e o realitate existentă printre alte realităţi, o realitate nu atât de valoroasă pe cât este. Nu aş mai fi indus în eroare de-un zâmbet strălucitor ce nu reprezintă decât strălucirea rece a suprafeţii aceluiaşi metal. Aş şti să abordez sufletul pentru care iubirea nu e un „obiect” al unui joc de fotbal prin noroiul neiubirii, al unei noi bătăi de joc, ci un bibelou de porţelan ce va fi aşezat uşor şi delicat în vitrina celuilalt suflet....
Poate va veni o zi când voi deţine capacitatea să văd sufletetele. Să văd „substanţa” divină din care e concepută dimensiunea spirituală a fiinţei umane, sufletul. Până atunci încerc să intuiesc ce fel de suflet au cei cu care relaţionez, dar dincolo de intuiţie , incerc să iubesc toţi oamenii fără deosebire, pt că nu-i asa? toţi sunt nefericiţi, mai mult sau mai puţin, dar in mod sigur faţă de toţi, am această datorie sacră, aceea de a-i iubi, indiferent de starea sau forma sufletului lor... Îmi urez succes!....
Mi-a căzut cu tronc dorinţa ciudată de a vedea sufletele oamenilor cu care interacţionez. Îmi doresc să percep trupul sufletesc al celorlalţi. Vă veţi întreba, probabil, de ce? Ei bine, fiindcă în această „societatea a non-valorilor”, ca să citez un tânăr predicator pe care l-am ascultat recent într-o Biserică neoprotestantă din capitală, oamenii sunt un produs al acestei societăţi, însuşindu-şi non-valorile ce se împletesc cu fiinţa lor, cu simţirea, gândirea, deciziile.
Oamenii contemporani nu mai deţin virtuţile oamenilor din trecut. Pentru fiinţele contemporane, virtutea nu mai este înţelepciunea cum era pentru cei din Antichitate, nici pietatea, specifică Evului Mediu monastic sau curajul atât de apreciat în Evul Mediu cavaleresc. Virtutea prezentului este materia, schimbul, trocul (Daniel Barbu) ce există pe suprafaţa superficială a existenţei acestor oameni.
În acest context, a vedea sufletul celuilalt cu care interacţionez ar reprezenta unul din cele mai mari beneficii. Astfel aş putea observa ce fel de suflet are purtătorul său. Mi-ar fi mult mai uşor să disting sufletele umane de cele ce şi-au pierdut o parte din umanitate prin aceea că nu doresc să (mai) iubească (Jean-Luc Marion). Aş putea vedea sufletele calde şi sincere distincte de cele reci, cu ambalaj metalic, insensibil. Aş putea decoda mai uşor portativul din care tresar notele muzicale ce compun melodia de fundal a sufletelor. În consecinţă aş putea alege un suflet ce tânjeşte după iubire şi care ar aprecia enorm intenţia mea de a-l iubi. Nu m-aş mai gândi atunci să curtez un altul pentru care iubirea e o realitate existentă printre alte realităţi, o realitate nu atât de valoroasă pe cât este. Nu aş mai fi indus în eroare de-un zâmbet strălucitor ce nu reprezintă decât strălucirea rece a suprafeţii aceluiaşi metal. Aş şti să abordez sufletul pentru care iubirea nu e un „obiect” al unui joc de fotbal prin noroiul neiubirii, al unei noi bătăi de joc, ci un bibelou de porţelan ce va fi aşezat uşor şi delicat în vitrina celuilalt suflet....
Poate va veni o zi când voi deţine capacitatea să văd sufletetele. Să văd „substanţa” divină din care e concepută dimensiunea spirituală a fiinţei umane, sufletul. Până atunci încerc să intuiesc ce fel de suflet au cei cu care relaţionez, dar dincolo de intuiţie , incerc să iubesc toţi oamenii fără deosebire, pt că nu-i asa? toţi sunt nefericiţi, mai mult sau mai puţin, dar in mod sigur faţă de toţi, am această datorie sacră, aceea de a-i iubi, indiferent de starea sau forma sufletului lor... Îmi urez succes!....
a thought.
...Whatever your temperament may be, whatever your hereditary andcultivated tendencies may be, there is a character to be formed afterthe divine pattern. We have no excuse for retaining our own mold andsuperscription of nature, for Christ has died that we may have Hismold and His superscription. We cannot retain our own self and befilled with the fullness of God. We must be emptied of self. If heavenis gained by us at last, it will be only through the renunciation ofself and in receiving the mind, the spirit, and the will of ChristJesus. . . . {HP 155.3}
adulterul....
adulterul este o consecinta a neampliniriilor sufletesti sau emotionale ale unui partener sau al amandoura.De obicei intalnesti pe un altcineva care ti se pare ca te intelege mai bine sau ca te accepta……si aici incepe alunecarea. Insa de cele mai multe ori sunt deja semne premergatoare catastrofei.Nemultumirea se manifesta inainte printr-un fel sau altul.Persoana nefericita isi exprima nefericirea dar nu gaseste urechi deschise in partenerul sau de viata. Un om, fie el pastor sau nu, care ajunge sa fie inselat de partenerul sau de viata, daca este sincer in fata lui Dumnezeu si a lui insusi, recunoaste ca are o parte de vina( de cele mai multe ori).Exista bineanteles si exceptii dar eu cred ca multe tragedii ar putea fi evitate daca ar fi ochi care sa vada si urechi care sa auda.Nu comentez cazurile in care exista o placere de a colectiona istorii de dragoste….
adulterul....
adulterul este o consecinta a neampliniriilor sufletesti sau emotionale ale unui partener sau al amandoura.De obicei intalnesti pe un altcineva care ti se pare ca te intelege mai bine sau ca te accepta……si aici incepe alunecarea. Insa de cele mai multe ori sunt deja semne premergatoare catastrofei.Nemultumirea se manifesta inainte printr-un fel sau altul.Persoana nefericita isi exprima nefericirea dar nu gaseste urechi deschise in partenerul sau de viata. Un om, fie el pastor sau nu, care ajunge sa fie inselat de partenerul sau de viata, daca este sincer in fata lui Dumnezeu si a lui insusi, recunoaste ca are o parte de vina( de cele mai multe ori).Exista bineanteles si exceptii dar eu cred ca multe tragedii ar putea fi evitate daca ar fi ochi care sa vada si urechi care sa auda.Nu comentez cazurile in care exista o placere de a colectiona istorii de dragoste….
poveste
Jean Giono, un scriitor francez, a scris o carte despre un om rămas necunoscut pentru lume, dar un uriaş al speranţei. Cartea "L'homme qui plantait des arbres" e o lecţie a ceea ce poate să facă speranţa într-o lume pustie.Autorul povesteşte cum, proaspăt absolvent de liceu, în 1913, a pornit ca mulţi alţii, să cunoască lumea despre care doar citise. De unul singur, a pornit să colinde regiunea din sudul Franţei, „Provence”. La data aceea, deşi o regiune de dealuri şi munţi, totul era o pustie. Pe drum, Jean întâlnea sate părăsite, cu fântâni seci, cu urmele unor râuri care încetaseră de mult să curgă. În egoismul lor, oamenii au tot tăiat pădurea. Şi când aceasta n-a mai fost, n-au mai fost nici ploi, nici viaţă... După câteva zile de peregrinare, ars de sete, Jean a întâlnit un singur suflet în pustietatea aceea. Era un cioban care arareori vorbea. Îl chema Elzéar Bouffier. Avea cu el vreo 30 oi pe care le păştea toată ziua. Cum de ajunsese aici, pierdut în singurătate? Omul îşi povesti în câteva cuvinte viaţa: mai întâi i-a murit soţia, apoi i-a murit şi fiica. Singur, a hotărât să plece dintre oameni şi să caute pe Dumnezeu într-un fel de asceză neformală. Pe când era în pustie, speranţa în învierea şi regăsirea sufletelor dragi a aprins în inima lui ideea învierii pustiei. În ce fel? Scriitorul avea să descopere el însuşi.În seara zilei, Elzéar a luat un sac pe care-l răsturnă. Era plin cu ghindă. Bucată cu bucată, trecu tot sacul prin mână, alegând ce era mai bun de ce era stricat. Când a ajuns să strângă 100 de ghinde, le-a pus într-o căldare cu apă. Iar dimineaţa, cu oile şi cu oaspetele său, au pornit ca de obicei la păscut. Dar Elzear luase cu el un toiag de fier, înalt şi destul de greu. De ce? Vei vedea! Când a ajuns la vreo 10 km distanţă de cabană, s-a oprit, şi-a înfiptt cu putere toiagul greu în pământ. L-a scos apoi, şi în gaura lăsată a pus o ghindă. După ce-a acoperit gaura cu ţărână, a lovit din nou pământul... „Şi crezi că o să iasă ceva din asta?” – întrebă Jean. Bătrânul doar se uită la el, fără să răspundă. „Dar câte ai semănat până acum?” „100.000” - veni răspunsul. „A răsărit ceva?” – continua să întrebe flăcăul neîncrezător. „20.000... Şi dacă 10.000 de răsaduri vor fi mâncate de te miri ce plăgi, tot rămân 10.000...”Au trecut anii, apoi primul război mondial. În 1920, curios să afle ce s-a mai întâmplat cu ciudatul cioban, Jean s-a dus iarăşi în Provence, pe acelaşi drum. Spre marea lui uimire, a descoperit o pâclă ceţoasă deasupra dealului: când a ajuns aproape, era o pădurice înaltă de cca. 1,50 m, lungă de 11 km şi lată de 3 km... Şi nu era singura... Natura însăşi părea să se fi schimbat. O dată cu pădurea, a găsit şi mici pârâiaşe... Păsările cântau în rămurele... Era viaţă ! Pe Elzear l-a găsit plantând acum fag, pentru că era mai reavăn pământul... Moşul era la fel de tăcut şi hotărât. Speranţa devenea realitate, şi inima bătea mai sigură...Jean Giono a revenit după alţi 16 ani. O, totul era verde... Animale mişunau prin păduri... Bătrânul – acum de 72 ani, povestea cum în urmă cu 1 an, venise la el un pădurar ursuz, să-l înveţe pe cioban ce-i aia o pădure, şi că n-are voie să facă focul, altfel va fi amendat rău de tot... Sărmanul pădurar. Iar guvernul trimisese cu câteva luni în urmă o comisie, ca să vadă dacă ceea ce auziseră era chiar adevărat? Cică Provence înviase de tot! Ziarele vremii anunţau vestea cu litere de-o şchioapă: „Miracolul naturii: cum Natura mamă s-a auto-regenerat, şi cum pustia s-a auto-transformat în pădure!” Copilării...Ultima oară scriitorul l-a văzut pe bătrân în 1945. A fost surprins să găsească drumuri bătătorite pe unde circulau autobuze, pe marginea cărora stăteau copii şi fluturau din mână, unde bărbaţi şi femei locuiau în satele refăcute... Şi nimeni nu ştia că speranţa unui singur bătrân făcuse toate acestea. Bătrânul încă trăia şi continua să planteze copaci. A murit în 1947, într-un spital pentru sărmani...Spun oamenii că nenorocirea noastră este că viaţa se sfârşeşte prea repede. Dar n-au dreptate. Nenorocirea noastră este că începem viaţa prea târziu ! Şi o începem târziu, fiind lipsiţi de nădejde, de perspectivă, de un ţel pentru care să fim implicaţi într-o dăruire de energie şi pasiune. Ei bine, prieteni, deasupra tuturor speranţelor, există una care le înghite pe toate, din care izvorăsc speranţe mici şi mari. Te provoc să descoperi MEGA-speranţa!"Dumnezeul nadejdii sa te umple de toata bucuria si pacea, pe care o da credinta, pentru ca prin puterea Duhului Sfant, sa fii tare in nadejde!" - Romani 15,13
nou.
1. Cine a crezut in ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut bratul Domnului?
2. El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care iese dintr-un pamant uscat. N-avea nici frumuseta, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa.
3. Dispretuit si parasit de oameni, om al durerii si obicinuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama.
4. Totus, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu, si smerit.
5. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.
6. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.
7. Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la macelarie, si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
8. El a fost luat prin apasare si judecata; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese sters de pe pamantul celor vii si lovit de moarte pentru pacatele poporului meu?
9. Groapa Lui a fost pusa intre cei rai, si mormantul Lui la un loc cu cel bogat, macar ca nu savarsise nicio nelegiuire si nu se gasise niciun viclesug in gura Lui.
10. Domnul a gasit cu cale sa-l zdrobeasca prin suferinta... Dar, dupace Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui.
11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora. Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu, si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12. De aceea Ii voi da partea Lui la un loc cu cei mari, si va imparti prada cu cei puternici, pentruca S-a dat pe Sine insus la moarte, si a fost pus in numarul celor faradelege, pentruca a purtat pacatele multora si S-a rugat pentru cei vinovati....
2. El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care iese dintr-un pamant uscat. N-avea nici frumuseta, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa.
3. Dispretuit si parasit de oameni, om al durerii si obicinuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama.
4. Totus, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu, si smerit.
5. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.
6. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.
7. Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la macelarie, si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
8. El a fost luat prin apasare si judecata; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese sters de pe pamantul celor vii si lovit de moarte pentru pacatele poporului meu?
9. Groapa Lui a fost pusa intre cei rai, si mormantul Lui la un loc cu cel bogat, macar ca nu savarsise nicio nelegiuire si nu se gasise niciun viclesug in gura Lui.
10. Domnul a gasit cu cale sa-l zdrobeasca prin suferinta... Dar, dupace Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui.
11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora. Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu, si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12. De aceea Ii voi da partea Lui la un loc cu cei mari, si va imparti prada cu cei puternici, pentruca S-a dat pe Sine insus la moarte, si a fost pus in numarul celor faradelege, pentruca a purtat pacatele multora si S-a rugat pentru cei vinovati....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
