luni, 9 februarie 2009
Clarence Jordan
Clarence Jordan was a man of unusual abilities and commitment. He had two Ph.D.s, one in agriculture and one in Greek and Hebrew. So gifted was he, he could have chosen to do anything he wanted. He chose to serve the poor. In the 1940s, he founded a farm in Americus, Georgia, and called it Koinonia Farm. It was a community for poor whites and poor blacks. As you might guess, such an idea did not go over well in the Deep South of the '40s. Ironically, much of the resistance came from good church people who followed the laws of segregation as much as the other folk in town. The town people tried everything to stop Clarence. They tried boycotting him, and slashing workers' tires when they came to town. Over and over, for fourteen years, they tried to stop him.Finally, in 1954, the Ku Klux Klan had enough of Clarence Jordan, so they decided to get rid of him once and for all. They came one night with guns and torches and set fire to every building on Koinonia Farm but Clarence's home, which they riddled with bullets. And they chased off all the families except one black family which refused to leave. Clarence recognized the voices of many of the Klansmen, and, as you might guess, some of them were church people. Another was the local newspaper's reporter. The next day, the reporter came out to see what remained of the farm. The rubble still smoldered and the land was scorched, but he found Clarence in the field, hoeing and planting."I heard the awful news," he called to Clarence, "and I came out to do a story on the tragedy of your farm closing." Clarence just kept on hoeing and planting. The reporter kept prodding, kept poking, trying to get a rise from this quietly determined man who seemed to be planting instead of packing his bags. So, finally, the reporter said in a haughty voice, "Well, Dr. Jordan, you got two of them Ph.D.s and you've but fourteen years into this farm, and there's nothing left of it at all. Just how successful do you think you've been?"Clarence stopped hoeing, turned toward the reporter with his penetrating blue eyes, and said quietly but firmly, "About as successful as the cross. Sir, I don't think you understand us. What we are about is not success but faithfulness. We're staying. Good day." Beginning that day, Clarence and his companions rebuilt Koinonia and the farm is going strong today.Tim Hansel, Holy Sweat, Word Books Publisher, 1987, pp. 188-189.
sâmbătă, 7 februarie 2009
The First and the Greatest Commandment
The First and the Greatest Commandment
Matthew 22:34 But when the Pharisees had heard that he had put the Sadducees to silence, they were gathered together. Then one of them, which was a lawyer, asked him a question, tempting him, and saying, Master, which is the great commandment in the law? Jesus said unto him, Thou shalt love the Lord thy God with all thy heart, and with all thy soul, and with all thy mind. This is the first and great commandment.
When asked which was the greatest commandment of the law, Jesus Christ replied it is this: "Love the Lord thy God with all thy heart and with all thy soul and all thy mind", and he explained that it was not only the greatest commandment, but it was also the first. Let us explain how it is both the first and the greatest.
THE FIRST
It is the ‘first’ for it was the first command that God ever gave any Creature. Before God made any thing, spiritual or natural, there was love. There was love between God and his Son, and that love was manifest through the Spirit. There was no command to love, for the Father and Son naturally loved, for it was and is their nature to love. But when God through his Son brought forth the angels from the womb of nothingness, there went forth a command, "Love the Lord thy God". When Gabriel was birthed, the command was upon him. When Michael was constituted the command was upon him. The command came to every winged cherubim and seraphim. It was upon all the angels, "Love the Lord thy God".
Then when Adam was formed of the dust and quickened by the breath of life, and he opened his eyes for the first time, the command came to him "Love the Lord thy God". When Eve was formed from the rib of man, and awakened in life, the command fell upon her, "Love the Lord thy God".
And every child of Adam that comes into the world is lightened with the command from heaven, "Love the Lord thy God". It is the first command that eternity knew, it is the first command that man was given and it is the first command every child of Adam is given when it comes into the world.
THE GREATEST.
But not only is it the first, but it is the greatest commandment. Why?
First, It is the creature’s duty. Notice the Word says to "Love the Lord THY God". It is the duty of the creature to love its Creator. And Jehovah is the Creator of every living thing. As he brought forth Adam, he also brought you forth from your mother’s womb, he stitched you together, he gave you strength and energy. You live and move and have your being in him. All Good things come from the Father above. All that you have, all that are you, is because of GOD. You see, it is the duty of the creature to love its Creator, and it is a black sin, the blackest of all sins not to love such a one as Jehovah God. It is the duty of every creature to love and to serve its Maker.
But not only is it the Greatest because of duty, but because it is the all compassing commandment. It is the Commandment that fulfills all the other commandments. Listen to the words of John:
For this is the love of God, that we keep his commandments: and his commandments are not grievous.... And this is love, that we walk after his commandments. – 1 John 5:3, 2nd John 1:6
And as Jesus said, "If a man love me, he will keep my words"– John 14:23
This one command if fulfilled will cause all the commandments to be fulfilled. Yet if this commandment is not obeyed, no amount of obedience will be accepted by God, it shall be accounted as filthy rags. You see, this is the make all or the break all commandment! It is the first and it is the greatest.
HOW SHALL WE LOVE GOD?
Now we shall see how we are commanded to love our Creator, for we not only are told to love him, but we are commanded how
we shall love him. And as God he has the right to command such.
First our Scriptures tell us: To love the Lord thy God with: "All thy heart", That is he is to have your supreme affection. You are to love GOD more than any person or anything. Jesus actually said this:
" If any man come to me, and hate not his father, and mother, and wife, and children, and brethren, and sisters, yea, and his own life also, he cannot be my disciple." – Luke 14:26
What do these words mean? That we must love all these LESS than Christ; and we are to be willing to turn away from them if they stand in our way of honoring Christ.
Secondly Christ said we must "Love the Lord thy God with: "All thy soul", Here the word ‘soul’ represents our life. We are to love God so much, that we would be willing to die for his Honor. Jesus said the following:
Luke 9:24 For whosoever will save his life shall lose it: but whosoever will lose his life for my sake, the same shall save it.
History is littered with stories of men and women who gave their life for Jesus Christ. During the reign of the Caesars thousands died rather than to burn incense to a false god. In Daniel we are told of the three Hebrew children who were willing to be cast into the fiery furnace rather than to bow to the image of the King. Daniel himself was thrown to the lions because he would not sin by ceasing to pray to his God. All of the Apostles, with the possible exception of John, sealed their testimony with their own blood. We are called my friends, to love God more than our own lives.
Thirdly, we are commanded to "Love the Lord thy God with" : All thy Mind, that is with all our powers of intellect. I think this means first to love him so much that we submit our intellect to his will. And we are to love his Word and his Gospel and we are to base the decisions of our life upon these. If we love him with all of our minds we are willing to submit all our faculties to his teaching and guidance. Not only this but we are to devote to him all our intellectual powers, and all of our intellectual attainments should be to his glory.
Finally, in Luke 10:27 it is added: "love the Lord thy God with" – "All thy Strength". With all our strength, that is with our physical powers. I am to put my life, my strength and all my resources into the service of God. As the Bible says,
"Offer up your body as a living sacrifice holy and acceptable to God, which is your reasonable service". A love that does not produce action is not true.
DO WE LOVE GOD LIKE THIS?
Now that we have quickly summarized this Commandment and explained the Love that God commands us to have. Let me ask you: Do you love God in this way? How do you know? Does everyone who says they love God truly love God?
Jesus said this about the Pharisees: "they say, and do not". He called them hypocrites and he said to them, "I know the love of God is not in you". How did he know? How can we know? Christ said, "You will know them by their fruits".
I have witnessed to men who are open sinners, drunkards, drug addicts, harlots and thieves and they have told me that they ‘love’ Jesus. Should I believe them? Should I believe that a person who walks willingly in sin, loves the Lord Jesus Christ? Of course not. The Bible says, "If you love me, Keep my commandments"... "He that keepeth not my words, loveth me not".
THE NEED FOR THE NEW BIRTH
No sinner loves God, and it is not possible for a sinner to love God, until he is regenerated. "We love God because he first loved us". Until we trust in the Lord Jesus Christ, and have that heart of stone replaced with a heart of flesh we cannot even begin to love GOD.
When Christ saves us, and indwells our heart he brings the pure, sweet love of God into us, for God is love, and he causes us to love in sincerity. And our greatest love is directed toward God. I did not know what love was until I was born again.
Once I was saved and the Agape [Love of God] came into my life, my greatest desire became to love and to please my God. It became my desire to obey him and to separate from that which displeases him. 1st John 5:3 became real to my soul, "This is the love of God that we keep his commandments and his commandments are not grievous".
Am I saying I’m not tempted with evil? NO. The flesh is still the fallen flesh. It still lusts against the Spirit. But my spirit now desires to please God, and by the empowering of the Holy Spirit I can do that. If I walk in the Spirit I will not fulfill the Lusts of the flesh. And sin cannot have dominion over me.
LOVE OF MANY SHALL WAX COLD
Matthew 24:12 And because iniquity shall abound, the love of many shall wax cold.
Now we must consider this warning of Jesus Christ found in the Gospel of Matthew, speaking of the latter days Jesus said: "The love of many shall wax cold". Here he is clearly speaking of the Love of God, Agape love. Not brotherly love, not the love of friends, not the love a man and woman shares, but the love of God, it shall wax cold in the hearts of many. Who are the ‘many’?
The professors of religion who had at one time a burning love for God, but who let iniquity quench the fire in their heart.
They are they "which for a while believe, and in time of temptation fall away" – Luke 8:13
They only "Endure for a time" – Mark 4:17
And what becomes of that which does not endure? It is lost.
"But he that shall endure unto the end, the same shall be
saved." – Matthew 24:13
FROM HOT TO LUKE WARM
With this it is easy to connect these verses to the imagery of Revelation chapter three, where Christ spoke to the Laodecian Church. When he spoke to this Church he said that he wished they were cold or hot, but because they were lukewarm they would be spued out of his mouth.
At one time, when the Church was first established it was on fire for the Lord, like all the other churches, but now Christ looks at it and declares it to be lukewarm. The love had waxed cold, their relationship had been severed [Christ was outside knocking], now they were merely religious people, religious but lost.
And Christ says to such, "I’ll spue you out of my mouth". The word ‘spue’ means to vomit up. If you can imagine taking up a cup of juice that you think is sweet, and putting it to your lips, and then finding it filled with rotteness; and the stench is so strong that it causes a gag reaction. This is what Christ experiences with this Church.
WHAT CAUSES GOD TO SPUE?
Isaiah 1:12-16 When ye come to appear before me, who hath required this at your hand, to tread my courts? Bring no more vain oblations; incense is an abomination unto me; the new moons and sabbaths, the calling of assemblies, I cannot away with; it is iniquity, even the solemn meeting. Your new moons and your appointed feasts my soul hateth: they are a trouble unto me; I am weary to bear them. And when ye spread forth your hands, I will hide mine eyes from you: yea, when ye make many prayers, I will not hear: your hands are full of blood. Wash you, make you clean; put away the evil of your doings from before mine eyes; cease to do evil!
Here is what makes the God of the Universe ‘spue’. It is people who pretend to love him, who pretend to worship him, who go through the ceremonies; but who have willful sin in their life and of course the sin is present because their love for God has waxed cold, or they never really had it. And here we see that GOD teaches us that He would much rather for people to never tread his courts, than to come and to pretend, "I wish you were hot or cold".
COMPARING HOT AND LUKE WARM
As we have seen you can’t judge by what they ‘say’. For they say they are one thing, when they are not. You must judge them by their fruits. As Jesus scolded the Church of Laodecia he said, "You say you are this.... But you are really this". Right now we shall examine the fruit of those who are not ready to meet God.
1st Corinthians 6:9-10 ¶ Know ye not that the unrighteous shall not inherit the kingdom of God? Be not deceived: neither fornicators, nor idolaters, nor adulterers, nor effeminate, nor abusers of themselves with mankind, Nor thieves, nor covetous, nor drunkards, nor revilers, nor extortioners, shall inherit the kingdom of God.
Galatian 5:19-21 Now the works of the flesh are manifest, which are these; Adultery, fornication, uncleanness, lasciviousness, Idolatry, witchcraft, hatred, variance [fighting with words], emulations [to rage when someone else is honored], wrath, strife, seditions, heresies, Envyings, murders, drunkenness, revellings,* and such like: of the which I tell you before, as I have also told you in time past, that they which do such things shall not inherit the kingdom of God.
The word "Revellings" means of course to "party", which parties may include eating, drinking, dancing, and singing all done in wantonness. But I want to pay careful attention to the Syriac version, which renders the word: "lascivious singing"; and the Arabic version has for it the word "songs" which are a part of the nightly revels. Those who walk in the SPIRIT do not LISTEN to the songs the world listens to. They do not listen to Rock n Roll, they do not listen Country, or any other form of worldly, flesh edifying music.
Ephesians 5:1-6 Be ye therefore followers of God, as dear children; And walk in love, as Christ also hath loved us, and hath given himself for us an offering and a sacrifice to God for a sweetsmelling savour. But fornication, and all uncleanness, or covetousness, let it not be once named among you, as becometh saints; Neither filthiness, nor foolish talking, nor jesting, which are not convenient: but rather giving of thanks. For this ye know, that no whoremonger, nor unclean person, nor covetous man, who is an idolater, hath any inheritance in the kingdom of Christ and of God. Let no man deceive you with vain words: for because of these things cometh the wrath of God upon the children of disobedience.
Here Paul considers people who talk filthy, foolish or Jest in an non-convenient manner, unclean. And notice again that covetousness is mentioned. Covetousness, Jealousy, Greed and Emulations can all be classed in the super heading SELFISHNESS. And it is absolutely impossible to be in LOVE with GOD with these things in your life. The love of GOD will make you admit, "it is better to give than to receive".
DON’T PARTAKE IN OTHER MEN’S SIN
Ephesians 5:7 Be not ye therefore partakers with them.
Here Church we are commanded not to be partakers with those who do these things. And as a Church if we do not rebuke these who do these things, while claiming to be Christian, then we are actually supporting them in their sins. We are commanded to purge out the old leaven from our Church that we might be a new lump. If men are not willing to give up their sins, then they should lose their membership.
1st Corinthians 5:11 But now I have written unto you not to keep company, if any man that is called a brother be a fornicator, or covetous, or an idolater, or a railer, or a drunkard, or an extortioner; with such an one no not to eat.
CONCLUSION.
Isaiah 33:14-17 The sinners in Zion are afraid; fearfulness hath surprised the hypocrites. Who among us shall dwell with the devouring fire? who among us shall dwell with everlasting burnings? He that walketh righteously, and speaketh uprightly; he that despiseth the gain of oppressions, that shaketh his hands from holding of bribes, that stoppeth his ears from hearing of blood, and shutteth his eyes from seeing evil; He shall dwell on high: his place of defence shall be the munitions of rocks: bread shall be given him; his waters shall be sure. Thine eyes shall see the king in his beauty: they shall behold the land that is very far off.
Only with thine eyes shalt thou behold and see the reward of the wicked. – Psalms 91:8
Fearfulness shall soon fall upon both the Sinners and Hypocrites; for the devouring everlasting fires of hell shall soon come upon them. Yet there remains hope. For Today is the day of salvation, right now is the accepted time. Today if you hear his voice, harden not your hearts as in the days of provocation.
Oh flee to Christ, confessing and forsaking your sins, trusting in his blood for your pardon, asking him to give you a new heart, and to put in you the true love of GOD. Oh come why there is time. Here is the Word of God to you:
"He that believes and is baptized shall be saved. He that believes not shall be damned" – Mark 16:16.
Flee to Calvary! For the wrath cometh.
Matthew 22:34 But when the Pharisees had heard that he had put the Sadducees to silence, they were gathered together. Then one of them, which was a lawyer, asked him a question, tempting him, and saying, Master, which is the great commandment in the law? Jesus said unto him, Thou shalt love the Lord thy God with all thy heart, and with all thy soul, and with all thy mind. This is the first and great commandment.
When asked which was the greatest commandment of the law, Jesus Christ replied it is this: "Love the Lord thy God with all thy heart and with all thy soul and all thy mind", and he explained that it was not only the greatest commandment, but it was also the first. Let us explain how it is both the first and the greatest.
THE FIRST
It is the ‘first’ for it was the first command that God ever gave any Creature. Before God made any thing, spiritual or natural, there was love. There was love between God and his Son, and that love was manifest through the Spirit. There was no command to love, for the Father and Son naturally loved, for it was and is their nature to love. But when God through his Son brought forth the angels from the womb of nothingness, there went forth a command, "Love the Lord thy God". When Gabriel was birthed, the command was upon him. When Michael was constituted the command was upon him. The command came to every winged cherubim and seraphim. It was upon all the angels, "Love the Lord thy God".
Then when Adam was formed of the dust and quickened by the breath of life, and he opened his eyes for the first time, the command came to him "Love the Lord thy God". When Eve was formed from the rib of man, and awakened in life, the command fell upon her, "Love the Lord thy God".
And every child of Adam that comes into the world is lightened with the command from heaven, "Love the Lord thy God". It is the first command that eternity knew, it is the first command that man was given and it is the first command every child of Adam is given when it comes into the world.
THE GREATEST.
But not only is it the first, but it is the greatest commandment. Why?
First, It is the creature’s duty. Notice the Word says to "Love the Lord THY God". It is the duty of the creature to love its Creator. And Jehovah is the Creator of every living thing. As he brought forth Adam, he also brought you forth from your mother’s womb, he stitched you together, he gave you strength and energy. You live and move and have your being in him. All Good things come from the Father above. All that you have, all that are you, is because of GOD. You see, it is the duty of the creature to love its Creator, and it is a black sin, the blackest of all sins not to love such a one as Jehovah God. It is the duty of every creature to love and to serve its Maker.
But not only is it the Greatest because of duty, but because it is the all compassing commandment. It is the Commandment that fulfills all the other commandments. Listen to the words of John:
For this is the love of God, that we keep his commandments: and his commandments are not grievous.... And this is love, that we walk after his commandments. – 1 John 5:3, 2nd John 1:6
And as Jesus said, "If a man love me, he will keep my words"– John 14:23
This one command if fulfilled will cause all the commandments to be fulfilled. Yet if this commandment is not obeyed, no amount of obedience will be accepted by God, it shall be accounted as filthy rags. You see, this is the make all or the break all commandment! It is the first and it is the greatest.
HOW SHALL WE LOVE GOD?
Now we shall see how we are commanded to love our Creator, for we not only are told to love him, but we are commanded how
we shall love him. And as God he has the right to command such.
First our Scriptures tell us: To love the Lord thy God with: "All thy heart", That is he is to have your supreme affection. You are to love GOD more than any person or anything. Jesus actually said this:
" If any man come to me, and hate not his father, and mother, and wife, and children, and brethren, and sisters, yea, and his own life also, he cannot be my disciple." – Luke 14:26
What do these words mean? That we must love all these LESS than Christ; and we are to be willing to turn away from them if they stand in our way of honoring Christ.
Secondly Christ said we must "Love the Lord thy God with: "All thy soul", Here the word ‘soul’ represents our life. We are to love God so much, that we would be willing to die for his Honor. Jesus said the following:
Luke 9:24 For whosoever will save his life shall lose it: but whosoever will lose his life for my sake, the same shall save it.
History is littered with stories of men and women who gave their life for Jesus Christ. During the reign of the Caesars thousands died rather than to burn incense to a false god. In Daniel we are told of the three Hebrew children who were willing to be cast into the fiery furnace rather than to bow to the image of the King. Daniel himself was thrown to the lions because he would not sin by ceasing to pray to his God. All of the Apostles, with the possible exception of John, sealed their testimony with their own blood. We are called my friends, to love God more than our own lives.
Thirdly, we are commanded to "Love the Lord thy God with" : All thy Mind, that is with all our powers of intellect. I think this means first to love him so much that we submit our intellect to his will. And we are to love his Word and his Gospel and we are to base the decisions of our life upon these. If we love him with all of our minds we are willing to submit all our faculties to his teaching and guidance. Not only this but we are to devote to him all our intellectual powers, and all of our intellectual attainments should be to his glory.
Finally, in Luke 10:27 it is added: "love the Lord thy God with" – "All thy Strength". With all our strength, that is with our physical powers. I am to put my life, my strength and all my resources into the service of God. As the Bible says,
"Offer up your body as a living sacrifice holy and acceptable to God, which is your reasonable service". A love that does not produce action is not true.
DO WE LOVE GOD LIKE THIS?
Now that we have quickly summarized this Commandment and explained the Love that God commands us to have. Let me ask you: Do you love God in this way? How do you know? Does everyone who says they love God truly love God?
Jesus said this about the Pharisees: "they say, and do not". He called them hypocrites and he said to them, "I know the love of God is not in you". How did he know? How can we know? Christ said, "You will know them by their fruits".
I have witnessed to men who are open sinners, drunkards, drug addicts, harlots and thieves and they have told me that they ‘love’ Jesus. Should I believe them? Should I believe that a person who walks willingly in sin, loves the Lord Jesus Christ? Of course not. The Bible says, "If you love me, Keep my commandments"... "He that keepeth not my words, loveth me not".
THE NEED FOR THE NEW BIRTH
No sinner loves God, and it is not possible for a sinner to love God, until he is regenerated. "We love God because he first loved us". Until we trust in the Lord Jesus Christ, and have that heart of stone replaced with a heart of flesh we cannot even begin to love GOD.
When Christ saves us, and indwells our heart he brings the pure, sweet love of God into us, for God is love, and he causes us to love in sincerity. And our greatest love is directed toward God. I did not know what love was until I was born again.
Once I was saved and the Agape [Love of God] came into my life, my greatest desire became to love and to please my God. It became my desire to obey him and to separate from that which displeases him. 1st John 5:3 became real to my soul, "This is the love of God that we keep his commandments and his commandments are not grievous".
Am I saying I’m not tempted with evil? NO. The flesh is still the fallen flesh. It still lusts against the Spirit. But my spirit now desires to please God, and by the empowering of the Holy Spirit I can do that. If I walk in the Spirit I will not fulfill the Lusts of the flesh. And sin cannot have dominion over me.
LOVE OF MANY SHALL WAX COLD
Matthew 24:12 And because iniquity shall abound, the love of many shall wax cold.
Now we must consider this warning of Jesus Christ found in the Gospel of Matthew, speaking of the latter days Jesus said: "The love of many shall wax cold". Here he is clearly speaking of the Love of God, Agape love. Not brotherly love, not the love of friends, not the love a man and woman shares, but the love of God, it shall wax cold in the hearts of many. Who are the ‘many’?
The professors of religion who had at one time a burning love for God, but who let iniquity quench the fire in their heart.
They are they "which for a while believe, and in time of temptation fall away" – Luke 8:13
They only "Endure for a time" – Mark 4:17
And what becomes of that which does not endure? It is lost.
"But he that shall endure unto the end, the same shall be
saved." – Matthew 24:13
FROM HOT TO LUKE WARM
With this it is easy to connect these verses to the imagery of Revelation chapter three, where Christ spoke to the Laodecian Church. When he spoke to this Church he said that he wished they were cold or hot, but because they were lukewarm they would be spued out of his mouth.
At one time, when the Church was first established it was on fire for the Lord, like all the other churches, but now Christ looks at it and declares it to be lukewarm. The love had waxed cold, their relationship had been severed [Christ was outside knocking], now they were merely religious people, religious but lost.
And Christ says to such, "I’ll spue you out of my mouth". The word ‘spue’ means to vomit up. If you can imagine taking up a cup of juice that you think is sweet, and putting it to your lips, and then finding it filled with rotteness; and the stench is so strong that it causes a gag reaction. This is what Christ experiences with this Church.
WHAT CAUSES GOD TO SPUE?
Isaiah 1:12-16 When ye come to appear before me, who hath required this at your hand, to tread my courts? Bring no more vain oblations; incense is an abomination unto me; the new moons and sabbaths, the calling of assemblies, I cannot away with; it is iniquity, even the solemn meeting. Your new moons and your appointed feasts my soul hateth: they are a trouble unto me; I am weary to bear them. And when ye spread forth your hands, I will hide mine eyes from you: yea, when ye make many prayers, I will not hear: your hands are full of blood. Wash you, make you clean; put away the evil of your doings from before mine eyes; cease to do evil!
Here is what makes the God of the Universe ‘spue’. It is people who pretend to love him, who pretend to worship him, who go through the ceremonies; but who have willful sin in their life and of course the sin is present because their love for God has waxed cold, or they never really had it. And here we see that GOD teaches us that He would much rather for people to never tread his courts, than to come and to pretend, "I wish you were hot or cold".
COMPARING HOT AND LUKE WARM
As we have seen you can’t judge by what they ‘say’. For they say they are one thing, when they are not. You must judge them by their fruits. As Jesus scolded the Church of Laodecia he said, "You say you are this.... But you are really this". Right now we shall examine the fruit of those who are not ready to meet God.
1st Corinthians 6:9-10 ¶ Know ye not that the unrighteous shall not inherit the kingdom of God? Be not deceived: neither fornicators, nor idolaters, nor adulterers, nor effeminate, nor abusers of themselves with mankind, Nor thieves, nor covetous, nor drunkards, nor revilers, nor extortioners, shall inherit the kingdom of God.
Galatian 5:19-21 Now the works of the flesh are manifest, which are these; Adultery, fornication, uncleanness, lasciviousness, Idolatry, witchcraft, hatred, variance [fighting with words], emulations [to rage when someone else is honored], wrath, strife, seditions, heresies, Envyings, murders, drunkenness, revellings,* and such like: of the which I tell you before, as I have also told you in time past, that they which do such things shall not inherit the kingdom of God.
The word "Revellings" means of course to "party", which parties may include eating, drinking, dancing, and singing all done in wantonness. But I want to pay careful attention to the Syriac version, which renders the word: "lascivious singing"; and the Arabic version has for it the word "songs" which are a part of the nightly revels. Those who walk in the SPIRIT do not LISTEN to the songs the world listens to. They do not listen to Rock n Roll, they do not listen Country, or any other form of worldly, flesh edifying music.
Ephesians 5:1-6 Be ye therefore followers of God, as dear children; And walk in love, as Christ also hath loved us, and hath given himself for us an offering and a sacrifice to God for a sweetsmelling savour. But fornication, and all uncleanness, or covetousness, let it not be once named among you, as becometh saints; Neither filthiness, nor foolish talking, nor jesting, which are not convenient: but rather giving of thanks. For this ye know, that no whoremonger, nor unclean person, nor covetous man, who is an idolater, hath any inheritance in the kingdom of Christ and of God. Let no man deceive you with vain words: for because of these things cometh the wrath of God upon the children of disobedience.
Here Paul considers people who talk filthy, foolish or Jest in an non-convenient manner, unclean. And notice again that covetousness is mentioned. Covetousness, Jealousy, Greed and Emulations can all be classed in the super heading SELFISHNESS. And it is absolutely impossible to be in LOVE with GOD with these things in your life. The love of GOD will make you admit, "it is better to give than to receive".
DON’T PARTAKE IN OTHER MEN’S SIN
Ephesians 5:7 Be not ye therefore partakers with them.
Here Church we are commanded not to be partakers with those who do these things. And as a Church if we do not rebuke these who do these things, while claiming to be Christian, then we are actually supporting them in their sins. We are commanded to purge out the old leaven from our Church that we might be a new lump. If men are not willing to give up their sins, then they should lose their membership.
1st Corinthians 5:11 But now I have written unto you not to keep company, if any man that is called a brother be a fornicator, or covetous, or an idolater, or a railer, or a drunkard, or an extortioner; with such an one no not to eat.
CONCLUSION.
Isaiah 33:14-17 The sinners in Zion are afraid; fearfulness hath surprised the hypocrites. Who among us shall dwell with the devouring fire? who among us shall dwell with everlasting burnings? He that walketh righteously, and speaketh uprightly; he that despiseth the gain of oppressions, that shaketh his hands from holding of bribes, that stoppeth his ears from hearing of blood, and shutteth his eyes from seeing evil; He shall dwell on high: his place of defence shall be the munitions of rocks: bread shall be given him; his waters shall be sure. Thine eyes shall see the king in his beauty: they shall behold the land that is very far off.
Only with thine eyes shalt thou behold and see the reward of the wicked. – Psalms 91:8
Fearfulness shall soon fall upon both the Sinners and Hypocrites; for the devouring everlasting fires of hell shall soon come upon them. Yet there remains hope. For Today is the day of salvation, right now is the accepted time. Today if you hear his voice, harden not your hearts as in the days of provocation.
Oh flee to Christ, confessing and forsaking your sins, trusting in his blood for your pardon, asking him to give you a new heart, and to put in you the true love of GOD. Oh come why there is time. Here is the Word of God to you:
"He that believes and is baptized shall be saved. He that believes not shall be damned" – Mark 16:16.
Flee to Calvary! For the wrath cometh.
te rog...
Te rog un lucru : nu te lasa prostit,de mine.De fapt nu te lasa prostit de masca pe care o port, pentru ca sti, asta voiam sa-ti spun:eu port o masca, de fapt mii de masti…Masti pe care sincer sa-ti spun detest sa le port, si pe care mi-e teama sa le scot…,si de fapt nici una din ele nu ma reprezinta…
Prefacatoria am invatat-o de la alti experti in asa ceva, apoi a devenit pt mine o arta, iar eu un artist;e un fel de a doua natura,dar te rog: nu te lasa prostit!
De fiecare data imi place sa pozez cu nonsalantza intr-un om plin de viata, optimist,chiar implinit si fericit!!!...Omul care se simte in sigurantza…Totul pare sa fie insorit pentru mine, apele sunt calme, eu sunt seful , si nu am nevoie de nimeni,…Dar sa nu ma crezi!!! te rog insistent:
Suprafatza mea poate parea neteda,dar ea nu este decat masca mea…Dedesubt nu se afla nici un fel de multzumire de sine, doar neimplinire ,teama si frustrare…
Dedesubt se afla, ascuns, sub carapace ,adevaratul meu eu, confuz,temator si singur, cumplit de singur…sfasietor de singur…si dureros de neinteles…Dar eu ma ascund in spatele cuvintelor frumoase, in spatele lozincilor, in spatele a orice…E efortul meu disperat de a ramane ascuns si deci invulnerabil, de neatins.Nu vreau sa stie nimeni.De fapt ma cuprinde panica la gandul ca slabiciunea mea poate fi data de gol…
Iata de ce imi creez cu meticulozitate o masca dupa care sa ma ascund, care sa ma ajute sa ma prefac in fata tuturor ca sunt o.k.,implinit si fericit!!!,Sa stea ca un scut in fata privirilor sfredelitoare, dispretuitoare unoeri sau doar curioase alteori…Ma tem ca privirea ta Nu va fii urmata de iubire si acceptare…si asta mi-ar sfasia de tot inima…Ma mai tem ca vei avea o parere proasta despre mine, ca vei rade de mine,si ca rasul tau ma va ucide…Ma tem ca ai putea crede ca in adancul meu sunt un nimic,ca nu sunt bun de nimic, si astfel ma vei respinge…Si nimic nu m-ar durea mai cumplit decat neiubirea ta, nepasarea ta si indiferentza ta…Asa ca imi fac jocurile , disperatele mele jocuri de prefacatorie, in exerior afisand o sigurantza de invidiat,dar in interior tremurand ca si un copil…
Astfel intreaga mea viata si fiintza devine un front …Sporovaiesc cu lejeritate cu tine in tonurile conversatiei superficiale, iti spun tot, dar de fapt nu-ti spun nimic…Nu-ti spun nimic din ceea ce plange in mine…Ele insa sunt acolo, siroaie, lacrimile nevazute ale sufletului…Asa ca atunci cand imi joc rolul obisnuit , te rog : nu te lasa prostit!, de ce-ti spun…Te rog: incearca sa asculti cu atentie si incearca sa auzi ceea ce nu-ti spun, ceea ce as vrea sa-ti spun dar nu pot…Ceea ce am nevoie sa-ti spun ca sa supravietuiesc, dar nu spun…crede-ma ca nu pot!!!…
....Nu-mi place sa ma ascund,sincer pot sa-ti spun deschisca urasc chestia asta…Nu-mi plac jocurile false si superficiale pe care le joc…de fapt mi-ar placea atat de mult sa fiu intotdeauna eu insumi, natural, spontan, dezinvolt, ca un copilas,autentic, eu-pur si simplu…Ma poti ajuta?Ajuta-ma intinde-mi mana ta, chiar si atunci cand pare ca e ultimul lucru pe care il vreau…chiar si atunci…
De fiecare data cand esti bun, bland si incurajator cu mine, de fiecare data cand incerci sa intelegi pentru ca-ti pasa,inimii mele incep parca sa-i creasca aripi,foarte mici si fragile ca ale unei pasari colibri, dar …totusi aripi…
Cu ajutorul simpatiei, sensibilitatii si puterii tale de intelegere, pot sa reusesc…Intr-un fel , tu poti sufla viata peste mine…Nu va fii usor, stiu asta, nu sunt naiv…Stiu, din experientza , ca atunci cand altii te-au convins multa vreme ca nu ai nici o valoare, in jurul tau parca s-au ridicat ziduri groase, ca niste zigurate…, de pe vremea babilonienilor....
Dar am invatat, dincolo de asta, dincolo de dincolo, un lucru:ca iubirea e mai puternica decat orice ziduri,si de aceea pot sa sper…Te rog incearca sa darami aceste ziduri, cu maini puternice , dar blande…Fiindca un copil e fragil si si sensibil, iar eu sunt si eu tot un copil…unul mare.Te-ai putea intreba pe buna dreptate , cine sunt…am sa-ti spun cine sunt…sunt cineva pe care-l cunosti foarte bine:sunt fiecare barbat, fiecare femeie, fiecare copil, si fiecare fiintza omeneasca pe care o intalnesti....
...sunt cea mai adanca dorinta care exista in fiecare suflet creat dupa chipul si asemanarea lui ISUS, sunt cea mai tainica dorintza, dorintza de veacuri, a neamului omenesc, aceea de a fii iubit, de a fii acceptat, si pretuit, pt ceea ce Dumnezeu a pus in noi...in fiecare dintre noi…AMPRENTA CHIPULUI SAU DIVIN…sunt fiecare om…sau macar un strop din fiacare om…
Prefacatoria am invatat-o de la alti experti in asa ceva, apoi a devenit pt mine o arta, iar eu un artist;e un fel de a doua natura,dar te rog: nu te lasa prostit!
De fiecare data imi place sa pozez cu nonsalantza intr-un om plin de viata, optimist,chiar implinit si fericit!!!...Omul care se simte in sigurantza…Totul pare sa fie insorit pentru mine, apele sunt calme, eu sunt seful , si nu am nevoie de nimeni,…Dar sa nu ma crezi!!! te rog insistent:
Suprafatza mea poate parea neteda,dar ea nu este decat masca mea…Dedesubt nu se afla nici un fel de multzumire de sine, doar neimplinire ,teama si frustrare…
Dedesubt se afla, ascuns, sub carapace ,adevaratul meu eu, confuz,temator si singur, cumplit de singur…sfasietor de singur…si dureros de neinteles…Dar eu ma ascund in spatele cuvintelor frumoase, in spatele lozincilor, in spatele a orice…E efortul meu disperat de a ramane ascuns si deci invulnerabil, de neatins.Nu vreau sa stie nimeni.De fapt ma cuprinde panica la gandul ca slabiciunea mea poate fi data de gol…
Iata de ce imi creez cu meticulozitate o masca dupa care sa ma ascund, care sa ma ajute sa ma prefac in fata tuturor ca sunt o.k.,implinit si fericit!!!,Sa stea ca un scut in fata privirilor sfredelitoare, dispretuitoare unoeri sau doar curioase alteori…Ma tem ca privirea ta Nu va fii urmata de iubire si acceptare…si asta mi-ar sfasia de tot inima…Ma mai tem ca vei avea o parere proasta despre mine, ca vei rade de mine,si ca rasul tau ma va ucide…Ma tem ca ai putea crede ca in adancul meu sunt un nimic,ca nu sunt bun de nimic, si astfel ma vei respinge…Si nimic nu m-ar durea mai cumplit decat neiubirea ta, nepasarea ta si indiferentza ta…Asa ca imi fac jocurile , disperatele mele jocuri de prefacatorie, in exerior afisand o sigurantza de invidiat,dar in interior tremurand ca si un copil…
Astfel intreaga mea viata si fiintza devine un front …Sporovaiesc cu lejeritate cu tine in tonurile conversatiei superficiale, iti spun tot, dar de fapt nu-ti spun nimic…Nu-ti spun nimic din ceea ce plange in mine…Ele insa sunt acolo, siroaie, lacrimile nevazute ale sufletului…Asa ca atunci cand imi joc rolul obisnuit , te rog : nu te lasa prostit!, de ce-ti spun…Te rog: incearca sa asculti cu atentie si incearca sa auzi ceea ce nu-ti spun, ceea ce as vrea sa-ti spun dar nu pot…Ceea ce am nevoie sa-ti spun ca sa supravietuiesc, dar nu spun…crede-ma ca nu pot!!!…
....Nu-mi place sa ma ascund,sincer pot sa-ti spun deschisca urasc chestia asta…Nu-mi plac jocurile false si superficiale pe care le joc…de fapt mi-ar placea atat de mult sa fiu intotdeauna eu insumi, natural, spontan, dezinvolt, ca un copilas,autentic, eu-pur si simplu…Ma poti ajuta?Ajuta-ma intinde-mi mana ta, chiar si atunci cand pare ca e ultimul lucru pe care il vreau…chiar si atunci…
De fiecare data cand esti bun, bland si incurajator cu mine, de fiecare data cand incerci sa intelegi pentru ca-ti pasa,inimii mele incep parca sa-i creasca aripi,foarte mici si fragile ca ale unei pasari colibri, dar …totusi aripi…
Cu ajutorul simpatiei, sensibilitatii si puterii tale de intelegere, pot sa reusesc…Intr-un fel , tu poti sufla viata peste mine…Nu va fii usor, stiu asta, nu sunt naiv…Stiu, din experientza , ca atunci cand altii te-au convins multa vreme ca nu ai nici o valoare, in jurul tau parca s-au ridicat ziduri groase, ca niste zigurate…, de pe vremea babilonienilor....
Dar am invatat, dincolo de asta, dincolo de dincolo, un lucru:ca iubirea e mai puternica decat orice ziduri,si de aceea pot sa sper…Te rog incearca sa darami aceste ziduri, cu maini puternice , dar blande…Fiindca un copil e fragil si si sensibil, iar eu sunt si eu tot un copil…unul mare.Te-ai putea intreba pe buna dreptate , cine sunt…am sa-ti spun cine sunt…sunt cineva pe care-l cunosti foarte bine:sunt fiecare barbat, fiecare femeie, fiecare copil, si fiecare fiintza omeneasca pe care o intalnesti....
...sunt cea mai adanca dorinta care exista in fiecare suflet creat dupa chipul si asemanarea lui ISUS, sunt cea mai tainica dorintza, dorintza de veacuri, a neamului omenesc, aceea de a fii iubit, de a fii acceptat, si pretuit, pt ceea ce Dumnezeu a pus in noi...in fiecare dintre noi…AMPRENTA CHIPULUI SAU DIVIN…sunt fiecare om…sau macar un strop din fiacare om…
Ioan Botezatorul.
PROOROCUL FOCULUI
În vreme ce Isus mânuia tesla şi colţarul în dugheana Lui din Nazaret, un Glas răsunase din Pustiu, despre părţile Iordanului şi ale Mării Moarte.
Cel din urmă dintre Prooroci, Ioan Botezătorul, îi chema pe Iudei la pocăinţă, vestea apropierea Împărăţiei Cerurilor, propovăduia neîntârziata venire a lui Mesia, îi dojenea pe păcătoşii ce alergau la el şi-i cufundă în apa râului, pentru ca acea spălare a trupului să însemne începutul curăţirii sufleteşti.
Pe acele vremuri tulburi ale lui Irod, străvechea Iudee, pângărită de încălcătorii Idumei, mârşăvită de înrâuririle greceşti, hărţuită de grosolănia oştirilor romane; fără rege, dezbinată, văduvită de glorie, mai bine de jumătate risipită prin lume, vândută de chiar preoţii săi, cu inima mereu la stingerea împărăţiei sale pământene, apusă cu o mie de ani în urmă; nădăjduind de-una cu încăpăţânare să o poată răzbuna cumplit; nădăjduind că va mai avea odată parte de izbândă, de izbânda Dumnezeului său; nădăjduind în venirea unui Liberator ce-avea să domnească într-un nou Ierusalim mai tare şi mai frumos ca cel al lui Solomon, iar din Ierusalim să împărăţească asupra tuturor noroadelor, să se războiască cu toţi împăraţii, revărsând valuri de fericire asupra neamului său şi a tuturor muritorilor – străvechea Iudee, nemulţumită cu stăpânii ei, stoarsă de oamenii fiscului, scârbită de Scribii puşi pe câştiguri, ca şi de Fariseii cei prea habotnici, străvechea Iudee, împărţită, umilită, prădată şi totuşi, în ciuda tuturor ocărilor, statornic încrezătoare în ziua de mâine, asculta bucuroasă Glasul din Pustiu, dădea fuga pe malurile Iordanului.
Chipul lui Ioan era făcut să cucerească închipuirile. Copil al bătrâneţii şi al minunii, fu hărăzit de la naştere să fie Nazir, adică fără pată; nu-şi tăiase niciodată părul, nu băuse în viaţa lui nici vin, nici siceră, nu se apropiase de nici o femeie, nu cunoscuse decât dragostea de Dumnezeu.
De timpuriu părăsise casa bătrânilor şi se ascunsese în Pustiu. Acolo trăia de mulţi ani, stingher, fără casă, fără cort, fără slugi, fără nimic al său, decât ce era pe el. Înfăşurat într-o piele de cămilă; încins la mijloc cu un chimir, înalt, pârlit de soare, osos, cu păr pe piept, cu plete lungi pe spate, cu barba încâlcită de mai-mai să-i ascundă faţa, rotea pe sub sprâncenele-i împădurite doi ochi scăpărători şi sfredelitori, când de pe buzele-i ascunse ţâşneau măreţele-i cuvinte de afurisenie.
Acest sălbatic, fugind de lume, ca un yogi, dispreţuind plăcerile ca un stoic, se vedea în ochii celor botezaţi drept cea de pe urmă nădejde a unui neam în deznădejde.
Ioan, cu trupul ars de soarele Deşertului, cu sufletul ars de dorinţa Împărăţiei este proorocul Focului. Vede în Mesia care nu va zăbovi prea mult, pe stăpânul Flăcării. Noul rege va fi un ţăran nemilos: pomul care nu dă roadă bună fi-va tăiat şi pus pe Foc; vântura-va grâul pe arie şi va arde paiele şi pleava în Focul cel nestins. Va fi un botezător care va boteza cu Foc.
Gâlcevos, gata la ocară şi nerăbdător, Ioan nu-i mângâie pe cei ce se-apropie de el, chiar de s-ar putea făli că-i adusese până acolo. Iar când vin la botez Farisei şi Saduchei, oameni cu greutate, învăţaţi în ale Scripturii, cu mare trecere în faţa prostimii, ascultaţi în templu, îi batjocoreşte mai vârtos decât pe ceilalţi.
– „Vipere spurcate, cine v-a învăţat să fugiţi de urgia ce vă stă deasupra capului? Purtaţi-vă astfel, ca să fiţi în stare de-a vă pocăi; nici spuneţi în sinea voastră: Avram ne e tată; ci eu vă spun că Dumnezeu îi poate naşte copii lui Avram chiar şi din aceste pietre”.
Voi, cei ce vă înghesuiţi prin casele de piatră, cum se ascund viperele pe sub bolovani: voi, Farisei şi Saduchei, mai tari sunteţi ca piatra; împietrită vă e mintea în iota legii şi în orânduirea slujbei; împietrită vă e inima nedarnică; flămândului care vă ceru pâine pusu-i-aţi în mână o piatră; aţi dat cu piatra în cel ce nu păcătuieşte ca voi; voi Farisei şi Saduchei, sunteţi statui făloase de piatră, pe care doar focul le va nărui, că apa se prelinge pe voi şi repede se usucă. Dar acel Dumnezeu care din ţărână, cu mâna Lui, îl zămisli pe Adam, va putea face din prundişul apelor, din bolovănişul drumului, din stâncile prăpăstiei, alţi oameni, alte vieţuitoare, alţi fii ai Săi – va preface stânca în carne şi suflet, pe câtă vreme voi v-aţi schimbat trupul şi carnea în piatră. N-ajunge deci să vă scăldaţi în Iordan. Curăţirea e întremătoare, dar nu-i decât un început: purtaţi-vă altfel, cu totul altfel de cum v-aţi purtat până acuma; de nu, în scrum vă va schimba Cel ce va boteza cu Foc.
Oamenii prindeau atunci a-l întreba:
– Au cum va să ne purtăm şi ce avem a face?
Iar el le răspundea:
– Care dintre voi are două haine, să dea una celui ce n-are nici una; care dintre voi are merinde, facă tot aşa.
Se duseră să-i boteze şi câţiva oameni ai fiscului şi-i spuseră:
– Ce se cade să facem?
Iar lor se spuse:
– Nu cereţi mai mult decât aveţi să daţi seama.
Tot astfel îl întrebară soldaţii:
– Da noi ce-avem de făcut?
Şi le spuse:
– Nu luaţi bani cu silnicie, nu bârfiţi, ci mulţumiţi-vă cu simbria ce vă dau.
Ioan, aproape supraomensc atunci când vestea înfricoşata alegere între Buni şi Răi, numai cât se-ncearcă să-şi lămurească gândul, se dovedeşte om ca toţi oamenii şi cade, s-ar zice, în plină tradiţie farisee. Nu ştie să propovăduiască decât pomană; dăruirea prisosului de care te poţi lipsi. Oamenilor fiscului nu le cere decât să-şi facă datoria fără strâmbătate: să ia numai cât a fost cerut. Soldaţilor, oameni crunţi şi puşi pe hoţii, le cere să se poarte bine, mulţumiţi-vă cu leafa şi nu furaţi. Suntem în plin mozaism: Amos şi Isaia, cu mult înaintea lui, merseseră mai departe.
A venit vremea ca Învinuitorul de pe Marea Moartă să facă loc Mântuitorului de pe Marea Tiberiadei.
Jalnică soartă cea a Premergătorilor; care ştiu, dar nu vor vedea; care vor ajunge pe malurile Iordanului, dar nu se vor bucura de Pământul Făgăduinţei; care vor netezi calea celui ce vine în urma lor, dar le-o va lua înainte; care vor pregăti tronul şi nu vor sta pe el; robi ai unui stăpân pe care de cele mai multe ori nu-l văd la faţă. Poate că cruzimea lui Ioan este mai îndreptăţită prin această ştiinţă a sa de-a fi un biet vestitor şi nimic mai mult; ştiinţă care n-ajungea până la pizmă, dar abătea o umbră de-ntristare asupra umilinţei sale.
Veniră trimişi din Ierusalim să-l cerceteze cine era:
– Au eşti Ilie?
– Nu.
– Au eşti Proorocul?
– Nu.
– Cristos eşti?
– Nu. Sunt glas strigător în pustiu. După mine va să se arate un altul, cărui nu-s în stare să-i dezleg nojiţele încălţărilor, nici să-i ţin opincile.
În Nazaret, într-acestea, un Meşteşugar necunoscut îşi lega singur opincile spre a merge în pustiu, unde răsuna glasul ce în teri rânduri spusese „nu”.
Isus împlinise treizeci de ani. Vârsta cea bună şi hărăzită. Mai nevârstnic, omul nu-i decât o nădejde; îl stăpânesc simţămintele şi iubirile tuturor; nu-i cunoaşte bine pe oameni, nu poate deci să-i iubească cu acea iubire înduioşată şi miloasă, cu care trebuie iubiţi oamenii; iar dacă nu-i cunoaşte şi nu-i în stare să-i iubească, n-are căderea să vorbească cu greutate, nici putinţa de-a se face ascultat, nici harul să-i poată mântui.
În vreme ce Isus mânuia tesla şi colţarul în dugheana Lui din Nazaret, un Glas răsunase din Pustiu, despre părţile Iordanului şi ale Mării Moarte.
Cel din urmă dintre Prooroci, Ioan Botezătorul, îi chema pe Iudei la pocăinţă, vestea apropierea Împărăţiei Cerurilor, propovăduia neîntârziata venire a lui Mesia, îi dojenea pe păcătoşii ce alergau la el şi-i cufundă în apa râului, pentru ca acea spălare a trupului să însemne începutul curăţirii sufleteşti.
Pe acele vremuri tulburi ale lui Irod, străvechea Iudee, pângărită de încălcătorii Idumei, mârşăvită de înrâuririle greceşti, hărţuită de grosolănia oştirilor romane; fără rege, dezbinată, văduvită de glorie, mai bine de jumătate risipită prin lume, vândută de chiar preoţii săi, cu inima mereu la stingerea împărăţiei sale pământene, apusă cu o mie de ani în urmă; nădăjduind de-una cu încăpăţânare să o poată răzbuna cumplit; nădăjduind că va mai avea odată parte de izbândă, de izbânda Dumnezeului său; nădăjduind în venirea unui Liberator ce-avea să domnească într-un nou Ierusalim mai tare şi mai frumos ca cel al lui Solomon, iar din Ierusalim să împărăţească asupra tuturor noroadelor, să se războiască cu toţi împăraţii, revărsând valuri de fericire asupra neamului său şi a tuturor muritorilor – străvechea Iudee, nemulţumită cu stăpânii ei, stoarsă de oamenii fiscului, scârbită de Scribii puşi pe câştiguri, ca şi de Fariseii cei prea habotnici, străvechea Iudee, împărţită, umilită, prădată şi totuşi, în ciuda tuturor ocărilor, statornic încrezătoare în ziua de mâine, asculta bucuroasă Glasul din Pustiu, dădea fuga pe malurile Iordanului.
Chipul lui Ioan era făcut să cucerească închipuirile. Copil al bătrâneţii şi al minunii, fu hărăzit de la naştere să fie Nazir, adică fără pată; nu-şi tăiase niciodată părul, nu băuse în viaţa lui nici vin, nici siceră, nu se apropiase de nici o femeie, nu cunoscuse decât dragostea de Dumnezeu.
De timpuriu părăsise casa bătrânilor şi se ascunsese în Pustiu. Acolo trăia de mulţi ani, stingher, fără casă, fără cort, fără slugi, fără nimic al său, decât ce era pe el. Înfăşurat într-o piele de cămilă; încins la mijloc cu un chimir, înalt, pârlit de soare, osos, cu păr pe piept, cu plete lungi pe spate, cu barba încâlcită de mai-mai să-i ascundă faţa, rotea pe sub sprâncenele-i împădurite doi ochi scăpărători şi sfredelitori, când de pe buzele-i ascunse ţâşneau măreţele-i cuvinte de afurisenie.
Acest sălbatic, fugind de lume, ca un yogi, dispreţuind plăcerile ca un stoic, se vedea în ochii celor botezaţi drept cea de pe urmă nădejde a unui neam în deznădejde.
Ioan, cu trupul ars de soarele Deşertului, cu sufletul ars de dorinţa Împărăţiei este proorocul Focului. Vede în Mesia care nu va zăbovi prea mult, pe stăpânul Flăcării. Noul rege va fi un ţăran nemilos: pomul care nu dă roadă bună fi-va tăiat şi pus pe Foc; vântura-va grâul pe arie şi va arde paiele şi pleava în Focul cel nestins. Va fi un botezător care va boteza cu Foc.
Gâlcevos, gata la ocară şi nerăbdător, Ioan nu-i mângâie pe cei ce se-apropie de el, chiar de s-ar putea făli că-i adusese până acolo. Iar când vin la botez Farisei şi Saduchei, oameni cu greutate, învăţaţi în ale Scripturii, cu mare trecere în faţa prostimii, ascultaţi în templu, îi batjocoreşte mai vârtos decât pe ceilalţi.
– „Vipere spurcate, cine v-a învăţat să fugiţi de urgia ce vă stă deasupra capului? Purtaţi-vă astfel, ca să fiţi în stare de-a vă pocăi; nici spuneţi în sinea voastră: Avram ne e tată; ci eu vă spun că Dumnezeu îi poate naşte copii lui Avram chiar şi din aceste pietre”.
Voi, cei ce vă înghesuiţi prin casele de piatră, cum se ascund viperele pe sub bolovani: voi, Farisei şi Saduchei, mai tari sunteţi ca piatra; împietrită vă e mintea în iota legii şi în orânduirea slujbei; împietrită vă e inima nedarnică; flămândului care vă ceru pâine pusu-i-aţi în mână o piatră; aţi dat cu piatra în cel ce nu păcătuieşte ca voi; voi Farisei şi Saduchei, sunteţi statui făloase de piatră, pe care doar focul le va nărui, că apa se prelinge pe voi şi repede se usucă. Dar acel Dumnezeu care din ţărână, cu mâna Lui, îl zămisli pe Adam, va putea face din prundişul apelor, din bolovănişul drumului, din stâncile prăpăstiei, alţi oameni, alte vieţuitoare, alţi fii ai Săi – va preface stânca în carne şi suflet, pe câtă vreme voi v-aţi schimbat trupul şi carnea în piatră. N-ajunge deci să vă scăldaţi în Iordan. Curăţirea e întremătoare, dar nu-i decât un început: purtaţi-vă altfel, cu totul altfel de cum v-aţi purtat până acuma; de nu, în scrum vă va schimba Cel ce va boteza cu Foc.
Oamenii prindeau atunci a-l întreba:
– Au cum va să ne purtăm şi ce avem a face?
Iar el le răspundea:
– Care dintre voi are două haine, să dea una celui ce n-are nici una; care dintre voi are merinde, facă tot aşa.
Se duseră să-i boteze şi câţiva oameni ai fiscului şi-i spuseră:
– Ce se cade să facem?
Iar lor se spuse:
– Nu cereţi mai mult decât aveţi să daţi seama.
Tot astfel îl întrebară soldaţii:
– Da noi ce-avem de făcut?
Şi le spuse:
– Nu luaţi bani cu silnicie, nu bârfiţi, ci mulţumiţi-vă cu simbria ce vă dau.
Ioan, aproape supraomensc atunci când vestea înfricoşata alegere între Buni şi Răi, numai cât se-ncearcă să-şi lămurească gândul, se dovedeşte om ca toţi oamenii şi cade, s-ar zice, în plină tradiţie farisee. Nu ştie să propovăduiască decât pomană; dăruirea prisosului de care te poţi lipsi. Oamenilor fiscului nu le cere decât să-şi facă datoria fără strâmbătate: să ia numai cât a fost cerut. Soldaţilor, oameni crunţi şi puşi pe hoţii, le cere să se poarte bine, mulţumiţi-vă cu leafa şi nu furaţi. Suntem în plin mozaism: Amos şi Isaia, cu mult înaintea lui, merseseră mai departe.
A venit vremea ca Învinuitorul de pe Marea Moartă să facă loc Mântuitorului de pe Marea Tiberiadei.
Jalnică soartă cea a Premergătorilor; care ştiu, dar nu vor vedea; care vor ajunge pe malurile Iordanului, dar nu se vor bucura de Pământul Făgăduinţei; care vor netezi calea celui ce vine în urma lor, dar le-o va lua înainte; care vor pregăti tronul şi nu vor sta pe el; robi ai unui stăpân pe care de cele mai multe ori nu-l văd la faţă. Poate că cruzimea lui Ioan este mai îndreptăţită prin această ştiinţă a sa de-a fi un biet vestitor şi nimic mai mult; ştiinţă care n-ajungea până la pizmă, dar abătea o umbră de-ntristare asupra umilinţei sale.
Veniră trimişi din Ierusalim să-l cerceteze cine era:
– Au eşti Ilie?
– Nu.
– Au eşti Proorocul?
– Nu.
– Cristos eşti?
– Nu. Sunt glas strigător în pustiu. După mine va să se arate un altul, cărui nu-s în stare să-i dezleg nojiţele încălţărilor, nici să-i ţin opincile.
În Nazaret, într-acestea, un Meşteşugar necunoscut îşi lega singur opincile spre a merge în pustiu, unde răsuna glasul ce în teri rânduri spusese „nu”.
Isus împlinise treizeci de ani. Vârsta cea bună şi hărăzită. Mai nevârstnic, omul nu-i decât o nădejde; îl stăpânesc simţămintele şi iubirile tuturor; nu-i cunoaşte bine pe oameni, nu poate deci să-i iubească cu acea iubire înduioşată şi miloasă, cu care trebuie iubiţi oamenii; iar dacă nu-i cunoaşte şi nu-i în stare să-i iubească, n-are căderea să vorbească cu greutate, nici putinţa de-a se face ascultat, nici harul să-i poată mântui.
Omul din umbra lui Obama,
Omul din umbra lui Obama
Dana Hadareanu,Sambata, 08 Noiembrie 2008
» Un tanar de 27 de ani a avut o contributie esentiala la succesul lui Barack Obama.» Jon Fauvre este autorul discursurilor electrizante si al sloganului "Yes we can" ("Da, putem"). Barack Obama este un bun orator si autorul a doua bestselleruri, dar chiar si el a avut nevoie de un scriitor de discursuri. Alegerea s-a oprit asupra lui Jon Fauvre, in varsta de numai 27 de ani si care nu este absolvent al vreunei univer-sitati din Ivy League (Harvard, Yale sau Columbia), ci al universitatii iezuitilor Holy Cross, scrie cotidianul italian "Il Giornale". Cei doi s-au intalnit pentru prima data in 2004, cand Fauvre era stagiar in echipa de campanie a lui John Kerry, candidat la prezidentialele din acel an impotriva lui George W. Bush. La Conventia Partidului Democrat care a avut loc la Boston, cand Kerry a fost nominalizat oficial can-didat al democratilor la Casa Alba, Obama se pregatea sa tina discursul ce l-a propulsat in atentia "greilor" partidului, discurs pe care il scrisese singur. Cu putin timp inainte de a urca pe podium, a fost abordat de un tanar: "Ma scuzati, cred ca ar trebui sa schimbati un cuvant in primul rand. Este o negatie, un refuz, si ar fi pacat sa faceti o figura urata din cauza aceasta". "Cine este baiatul asta?", a intrebat Obama, surprins. si a tinut minte.
Acum trei ani, Robert Gibbs, seful de comunicare al staff-ului lui Obama, i-a telefonat lui Fauvre anuntandu-l ca ar avea nevoie de un scriitor de discursuri si invitandu-l la o intalnire la Washington. Apreciind talentul de scriitor si orator al lui Obama, tanarul a intrebat de ce ar mai fi nevoie de el. "Daca ziua ar avea 48 de ore, nu am mai avea nevoie de tine, dar nu avem decat 24 de ore. Vii sau nu?", i-a replicat Gibbs. Fauvre nu a mai stat pe ganduri si, de atunci, a intrat in echipa, fiind "omul din umbra" carismaticului candidat democrat. El a avut ideea sloganului de campanie "Yes we can" ("Da, putem") si a scris inclusiv discursul victoriei, in camera 332 a hotelului Hyatt din Chicago. Dupa ce a citit rapid declaratia de "capitulare" a lui McCain, a scris prima varianta a discursului, i-a trimis-o lui Obama, care a citit-o, a facut unele corecturi, apoi l-a chemat pe Fauvre si au pus la punct varianta finala. Lucrand impreuna de cativa ani, cei doi au ajuns sa comunice cu foarte multa usurinta. Fauvre a devenit, pentru candidatul democrat (actualul presedinte ales), "Fav" – nume adoptat de intreaga echipa. In 2005, in urma unui pariu pierdut, legat de un meci de baseball disputat de White Sox din Chi-cago (echipa preferata a lui Obama) si Red Sox din Boston (al carui suporter este Fau-vre), Obama i-a facut chiar curat in birou. A doua zi dupa ce favoritii sai au fost invinsi, senatorul de Illinois a intrat cu o matura in micul birou al lui Jon, plin de hartii si cutii de "Diet Coke" si a intrebat, constiincios, unde sa mature.In cele 21 de luni de campanie electorala, in care ora de culcare era aproape invariabil doua noaptea, iar trezirea – la ora 5 dimineata, si in care a strabatut America dintr-o parte in alta, Jon Fauvre s-a obisnuit sa scrie oriunde: in avion, in sali de asteptare, in vestiarele salilor de gimnastica unde au avut loc unele mitinguri electorale. Mereu cu un blackberry in mana, de cele mai multe ori contra cronometru, un rand de discurs in trei minute, nu mai mult. Acum, la doar 27 de ani, Jon Fauvre va fi seful scriitorilor de discursuri de la Casa Alba.
Dana Hadareanu,Sambata, 08 Noiembrie 2008
» Un tanar de 27 de ani a avut o contributie esentiala la succesul lui Barack Obama.» Jon Fauvre este autorul discursurilor electrizante si al sloganului "Yes we can" ("Da, putem"). Barack Obama este un bun orator si autorul a doua bestselleruri, dar chiar si el a avut nevoie de un scriitor de discursuri. Alegerea s-a oprit asupra lui Jon Fauvre, in varsta de numai 27 de ani si care nu este absolvent al vreunei univer-sitati din Ivy League (Harvard, Yale sau Columbia), ci al universitatii iezuitilor Holy Cross, scrie cotidianul italian "Il Giornale". Cei doi s-au intalnit pentru prima data in 2004, cand Fauvre era stagiar in echipa de campanie a lui John Kerry, candidat la prezidentialele din acel an impotriva lui George W. Bush. La Conventia Partidului Democrat care a avut loc la Boston, cand Kerry a fost nominalizat oficial can-didat al democratilor la Casa Alba, Obama se pregatea sa tina discursul ce l-a propulsat in atentia "greilor" partidului, discurs pe care il scrisese singur. Cu putin timp inainte de a urca pe podium, a fost abordat de un tanar: "Ma scuzati, cred ca ar trebui sa schimbati un cuvant in primul rand. Este o negatie, un refuz, si ar fi pacat sa faceti o figura urata din cauza aceasta". "Cine este baiatul asta?", a intrebat Obama, surprins. si a tinut minte.
Acum trei ani, Robert Gibbs, seful de comunicare al staff-ului lui Obama, i-a telefonat lui Fauvre anuntandu-l ca ar avea nevoie de un scriitor de discursuri si invitandu-l la o intalnire la Washington. Apreciind talentul de scriitor si orator al lui Obama, tanarul a intrebat de ce ar mai fi nevoie de el. "Daca ziua ar avea 48 de ore, nu am mai avea nevoie de tine, dar nu avem decat 24 de ore. Vii sau nu?", i-a replicat Gibbs. Fauvre nu a mai stat pe ganduri si, de atunci, a intrat in echipa, fiind "omul din umbra" carismaticului candidat democrat. El a avut ideea sloganului de campanie "Yes we can" ("Da, putem") si a scris inclusiv discursul victoriei, in camera 332 a hotelului Hyatt din Chicago. Dupa ce a citit rapid declaratia de "capitulare" a lui McCain, a scris prima varianta a discursului, i-a trimis-o lui Obama, care a citit-o, a facut unele corecturi, apoi l-a chemat pe Fauvre si au pus la punct varianta finala. Lucrand impreuna de cativa ani, cei doi au ajuns sa comunice cu foarte multa usurinta. Fauvre a devenit, pentru candidatul democrat (actualul presedinte ales), "Fav" – nume adoptat de intreaga echipa. In 2005, in urma unui pariu pierdut, legat de un meci de baseball disputat de White Sox din Chi-cago (echipa preferata a lui Obama) si Red Sox din Boston (al carui suporter este Fau-vre), Obama i-a facut chiar curat in birou. A doua zi dupa ce favoritii sai au fost invinsi, senatorul de Illinois a intrat cu o matura in micul birou al lui Jon, plin de hartii si cutii de "Diet Coke" si a intrebat, constiincios, unde sa mature.In cele 21 de luni de campanie electorala, in care ora de culcare era aproape invariabil doua noaptea, iar trezirea – la ora 5 dimineata, si in care a strabatut America dintr-o parte in alta, Jon Fauvre s-a obisnuit sa scrie oriunde: in avion, in sali de asteptare, in vestiarele salilor de gimnastica unde au avut loc unele mitinguri electorale. Mereu cu un blackberry in mana, de cele mai multe ori contra cronometru, un rand de discurs in trei minute, nu mai mult. Acum, la doar 27 de ani, Jon Fauvre va fi seful scriitorilor de discursuri de la Casa Alba.
Clarence Jordan
Clarence Jordan was a man of unusual abilities and commitment. He had two Ph.D.s, one in agriculture and one in Greek and Hebrew. So gifted was he, he could have chosen to do anything he wanted. He chose to serve the poor. In the 1940s, he founded a farm in Americus, Georgia, and called it Koinonia Farm. It was a community for poor whites and poor blacks. As you might guess, such an idea did not go over well in the Deep South of the '40s. Ironically, much of the resistance came from good church people who followed the laws of segregation as much as the other folk in town. The town people tried everything to stop Clarence. They tried boycotting him, and slashing workers' tires when they came to town. Over and over, for fourteen years, they tried to stop him.
Finally, in 1954, the Ku Klux Klan had enough of Clarence Jordan, so they decided to get rid of him once and for all. They came one night with guns and torches and set fire to every building on Koinonia Farm but Clarence's home, which they riddled with bullets. And they chased off all the families except one black family which refused to leave. Clarence recognized the voices of many of the Klansmen, and, as you might guess, some of them were church people. Another was the local newspaper's reporter. The next day, the reporter came out to see what remained of the farm. The rubble still smoldered and the land was scorched, but he found Clarence in the field, hoeing and planting.
"I heard the awful news," he called to Clarence, "and I came out to do a story on the tragedy of your farm closing." Clarence just kept on hoeing and planting. The reporter kept prodding, kept poking, trying to get a rise from this quietly determined man who seemed to be planting instead of packing his bags. So, finally, the reporter said in a haughty voice, "Well, Dr. Jordan, you got two of them Ph.D.s and you've but fourteen years into this farm, and there's nothing left of it at all. Just how successful do you think you've been?"
Clarence stopped hoeing, turned toward the reporter with his penetrating blue eyes, and said quietly but firmly, "About as successful as the cross. Sir, I don't think you understand us. What we are about is not success but faithfulness. We're staying. Good day." Beginning that day, Clarence and his companions rebuilt Koinonia and the farm is going strong today.
Tim Hansel, Holy Sweat, Word Books Publisher, 1987, pp. 188-189.
Finally, in 1954, the Ku Klux Klan had enough of Clarence Jordan, so they decided to get rid of him once and for all. They came one night with guns and torches and set fire to every building on Koinonia Farm but Clarence's home, which they riddled with bullets. And they chased off all the families except one black family which refused to leave. Clarence recognized the voices of many of the Klansmen, and, as you might guess, some of them were church people. Another was the local newspaper's reporter. The next day, the reporter came out to see what remained of the farm. The rubble still smoldered and the land was scorched, but he found Clarence in the field, hoeing and planting.
"I heard the awful news," he called to Clarence, "and I came out to do a story on the tragedy of your farm closing." Clarence just kept on hoeing and planting. The reporter kept prodding, kept poking, trying to get a rise from this quietly determined man who seemed to be planting instead of packing his bags. So, finally, the reporter said in a haughty voice, "Well, Dr. Jordan, you got two of them Ph.D.s and you've but fourteen years into this farm, and there's nothing left of it at all. Just how successful do you think you've been?"
Clarence stopped hoeing, turned toward the reporter with his penetrating blue eyes, and said quietly but firmly, "About as successful as the cross. Sir, I don't think you understand us. What we are about is not success but faithfulness. We're staying. Good day." Beginning that day, Clarence and his companions rebuilt Koinonia and the farm is going strong today.
Tim Hansel, Holy Sweat, Word Books Publisher, 1987, pp. 188-189.
consiliere, un exercitiu de imaginatie...sau nu, cine stie?
Voi prezenta sub formă de dialog convorbirea înregistrată în cadrul unei consilieri de tip creştin, realizată între un cuplu aflat la vârsta a doua reclamând impasul căsniciei lor odată cu epuizarea dragostei dintre ei, şi Consilierul ce le oferă îndrumarea necesară. Specific că acest articol se doreşte a aduce lămuriri celui precedent, O nouă definitie a …dragostei în care dragostea este definită drept o alegere şi apoi un sentiment.
- Noi credem că n-a mai rămas nimic în căsnicia noastră. Nu mai este dragoste, nu mai sunt sentimente, nu mai e nimic.
- Îmi pare rău pentru asta. Cred că va trebui să vedeţi care este problema între voi. Să vă mărturisiţi păcatele Lui Dumnezeu şi să învăţaţi să vă iubiţi unul pe altul.
- Dar v-am spus că nu mai simţim nimic unul pentru altul.
- Înţeleg, dar acest lucru este irelevant. Dumnezeu spune că trebuie să vă iubiţi unul pe altul. Dacă învăţaţi să acceptaţi acest lucru, simţirile de dragoste vor veni. Dragostea nu înseamnă să simţi ceva mai întâi. Ea începe cu trăirea în ascultare. Dragostea nu începe prin simţăminte ci ea începe prin ascultare.
- Ce, vreţi să spuneţi că noi trebuie să ne iubim unul pe altul în ciuda simţămintelor noastre?
- Da. Exact!
- Dar n-ar fi asta ipocrizie?
- Nu, aceasta ar fi ascultare de Dumnezeu care a poruncit: Bărbaţilor iubiţi-vă nevestele aşa cum a iubit şi Hristos Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea. Dragul meu (către soţ), Dumnezeu spune că tu ai responsabilitatea de a iubi pe soţia ta. Dragostea începe cu soţul a cărui dragoste trebuie să reflecte dragostea Lui Hristos.
- Ooo, eu n-aş putea s-o iubesc în felul ăsta!
- Atunci începe la un nivel mai jos decât acesta. Hristos a poruncit să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. După cum spune apostolul Pavel, ea, soţia, este semenul tău cel mai apropiat. Deci trebuie să-l iubeşti.
- Nu cred c-aş putea să fac nici acest lucru.
- În acest caz, vom începe la un nivel şi mai de jos: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Vezi, nu ai scăpare. Dumnezeu porunceşte să vă iubiţi în orice circumstanţe chiar dacă asta presupune să vă iubiţi întâi la nivelul de duşmani.
- Dar cum pot eu să iubesc un duşman?
- Aşa cum am spus, dragostea nu înseamnă să simţi ceva mai întâi. Hollywood-ul şi televizorul ne-au învăţat această falsă doctrină. Dragostea nu înseamnă că trebuie să simţi ceva mai întâi. Creştinul trebuie să respingă acest fel de iubire. Dragostea nu înseamnă a primi, ci a da. (Trebuie să dai întâi celuilalt, să-i împlineşti nevoile, înainte de a simţi ceva). “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Fiul Său pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”. Nu uita toate declaraţiile de dragoste ale Lui din Scriptură. (Poate că nu simţim nimic când le citim, dar, atunci când dăm din timpul nostru, din banii noştri etc., începem să simţim ceva ce n-am mai simţit înainte). Dar pentru ca această simţire să fie durabilă, ea trebuie să fie fructul şi nu rădăcina dragostei. Când ajungi să investeşti suficient de mult din tine în altcineva, vei ajunge să simţi tot ce vrei pentru acea persoană. Scriptura spune:”acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”.
- Poate, dar mie tot mi se pare că ar fi un act ipocrit.
- Nu. Niciodată nu eşti ipocrit când asculţi de Dumnezeu. Dacă crezi că eşti ipocrit înseamnă că ai căzut în capcana diavolului. În fiecare dimineaţă, în ciuda simţurilor mele îmi trag plapuma de pe mine şi mă scol. Mă face aceasta un ipocrit?
- Cred că nu.
- Atunci ce mă poate face ipocrit?
- Presupun că aţi fi ipocrit dacă v-aţi lăuda căt de mult vă place să vă sculaţi dimineaţa.
- Dacă spun mi-e greu să iubesc, dar o fac pentru că trebuie, nu sunt ipocrit. Însă dacă spun mi-e uşor să iubesc în timp ce mi-e greu, atunci aş fi ipocrit. Dacă faci ce spune Scriptura şi dai un pahar cu apă duşmanului tău deşi simţi că nu vrei s-o faci, te face asta ipocrit? Atunci ce te face ipocrit? Dacă aş spune că am simţit că vreau s-o fac. Ascultarea poate rezolva problemele noastre emoţionale, emoţii ce au fost pervertite. Ascultarea e drumul către normalitate.
Vezi că nu e deloc ipocrizie să te străduieşti să iubeşti. Această idee este minciuna lui Satana care-ţi cere să justifici a nu da ceva aproapelui tău, folosind ca scuză că ascultarea de Dumnezeu neînsoţită de simţire este ipocrizie.
- Noi credem că n-a mai rămas nimic în căsnicia noastră. Nu mai este dragoste, nu mai sunt sentimente, nu mai e nimic.
- Îmi pare rău pentru asta. Cred că va trebui să vedeţi care este problema între voi. Să vă mărturisiţi păcatele Lui Dumnezeu şi să învăţaţi să vă iubiţi unul pe altul.
- Dar v-am spus că nu mai simţim nimic unul pentru altul.
- Înţeleg, dar acest lucru este irelevant. Dumnezeu spune că trebuie să vă iubiţi unul pe altul. Dacă învăţaţi să acceptaţi acest lucru, simţirile de dragoste vor veni. Dragostea nu înseamnă să simţi ceva mai întâi. Ea începe cu trăirea în ascultare. Dragostea nu începe prin simţăminte ci ea începe prin ascultare.
- Ce, vreţi să spuneţi că noi trebuie să ne iubim unul pe altul în ciuda simţămintelor noastre?
- Da. Exact!
- Dar n-ar fi asta ipocrizie?
- Nu, aceasta ar fi ascultare de Dumnezeu care a poruncit: Bărbaţilor iubiţi-vă nevestele aşa cum a iubit şi Hristos Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea. Dragul meu (către soţ), Dumnezeu spune că tu ai responsabilitatea de a iubi pe soţia ta. Dragostea începe cu soţul a cărui dragoste trebuie să reflecte dragostea Lui Hristos.
- Ooo, eu n-aş putea s-o iubesc în felul ăsta!
- Atunci începe la un nivel mai jos decât acesta. Hristos a poruncit să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. După cum spune apostolul Pavel, ea, soţia, este semenul tău cel mai apropiat. Deci trebuie să-l iubeşti.
- Nu cred c-aş putea să fac nici acest lucru.
- În acest caz, vom începe la un nivel şi mai de jos: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Vezi, nu ai scăpare. Dumnezeu porunceşte să vă iubiţi în orice circumstanţe chiar dacă asta presupune să vă iubiţi întâi la nivelul de duşmani.
- Dar cum pot eu să iubesc un duşman?
- Aşa cum am spus, dragostea nu înseamnă să simţi ceva mai întâi. Hollywood-ul şi televizorul ne-au învăţat această falsă doctrină. Dragostea nu înseamnă că trebuie să simţi ceva mai întâi. Creştinul trebuie să respingă acest fel de iubire. Dragostea nu înseamnă a primi, ci a da. (Trebuie să dai întâi celuilalt, să-i împlineşti nevoile, înainte de a simţi ceva). “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Fiul Său pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”. Nu uita toate declaraţiile de dragoste ale Lui din Scriptură. (Poate că nu simţim nimic când le citim, dar, atunci când dăm din timpul nostru, din banii noştri etc., începem să simţim ceva ce n-am mai simţit înainte). Dar pentru ca această simţire să fie durabilă, ea trebuie să fie fructul şi nu rădăcina dragostei. Când ajungi să investeşti suficient de mult din tine în altcineva, vei ajunge să simţi tot ce vrei pentru acea persoană. Scriptura spune:”acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”.
- Poate, dar mie tot mi se pare că ar fi un act ipocrit.
- Nu. Niciodată nu eşti ipocrit când asculţi de Dumnezeu. Dacă crezi că eşti ipocrit înseamnă că ai căzut în capcana diavolului. În fiecare dimineaţă, în ciuda simţurilor mele îmi trag plapuma de pe mine şi mă scol. Mă face aceasta un ipocrit?
- Cred că nu.
- Atunci ce mă poate face ipocrit?
- Presupun că aţi fi ipocrit dacă v-aţi lăuda căt de mult vă place să vă sculaţi dimineaţa.
- Dacă spun mi-e greu să iubesc, dar o fac pentru că trebuie, nu sunt ipocrit. Însă dacă spun mi-e uşor să iubesc în timp ce mi-e greu, atunci aş fi ipocrit. Dacă faci ce spune Scriptura şi dai un pahar cu apă duşmanului tău deşi simţi că nu vrei s-o faci, te face asta ipocrit? Atunci ce te face ipocrit? Dacă aş spune că am simţit că vreau s-o fac. Ascultarea poate rezolva problemele noastre emoţionale, emoţii ce au fost pervertite. Ascultarea e drumul către normalitate.
Vezi că nu e deloc ipocrizie să te străduieşti să iubeşti. Această idee este minciuna lui Satana care-ţi cere să justifici a nu da ceva aproapelui tău, folosind ca scuză că ascultarea de Dumnezeu neînsoţită de simţire este ipocrizie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
